11.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 325/35


DECIZIA CONSILIULUI

din 1 decembrie 2009

de adoptare a regulamentului său de procedură

(2009/937/UE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 240 alineatul (3),

întrucât:

(1)

Tratatul de la Lisabona aduce mai multe modificări modului de funcționare a Consiliului și a președinției acestuia, structurii Consiliului, precum și tipurilor de acte juridice ale Uniunii și desfășurării procedurii de adoptare a actelor, făcând în special distincție între actele legislative și actele fără caracter legislativ.

(2)

Prin urmare, ar trebui să se modifice regulamentul de procedură adoptat la 15 septembrie 2006 (1), printr-un regulament de procedură care să conțină modificările necesare punerii în aplicare a Tratatului de la Lisabona,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Regulamentul de procedură al Consiliului din 15 septembrie 2006 se înlocuiește cu dispozițiile prevăzute în anexă.

Prin derogare de la articolul 2 alineatul (2) din anexa III la Regulamentul de procedură al Consiliului, cifrele referitoare la populație introduse prin prezenta decizie la articolul 1 din anexa menționată se aplică pentru perioada 1 decembrie 2009-31 decembrie 2010.

Articolul 2

În conformitate cu Protocolul privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană, articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Consiliului, astfel cum este adoptat prin prezenta decizie, se aplică proiectelor de acte legislative adoptate și transmise de la data intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Aceasta se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 1 decembrie 2009.

Pentru Consiliu

Președintele

B. ASK


(1)  Decizia 2006/683/CE, Euratom a Consiliului din 15 septembrie 2006 de adoptare a regulamentului de procedură al Consiliului (JO L 285, 16.10.2006, p. 47).


ANEXĂ

REGULAMENTUL DE PROCEDURĂ AL CONSILIULUI

Articolul 1

Dispoziții generale, convocarea și locul de desfășurare a reuniunilor

(1)   Consiliul se întrunește la convocarea președintelui său, la inițiativa acestuia, a unuia dintre membrii săi ori a Comisiei (1)

(2)   Cu șapte luni înainte de începerea semestrului în cauză, pentru fiecare formațiune a Consiliului și după consultările corespunzătoare, președinția face cunoscute datele pe care le preconizează pentru reuniunile Consiliului care trebuie să aibă loc pentru ca acesta să își efectueze activitatea legislativă sau pentru a lua decizii operaționale. Datele pentru toate formațiunile Consiliului sunt incluse într-un document unic.

(3)   Sediul Consiliului este la Bruxelles. În timpul lunilor aprilie, iunie și octombrie, Consiliul își ține reuniunile la Luxemburg (2).

În situații excepționale și din motive bine întemeiate, Consiliul sau Comitetul Reprezentanților Permanenți ai guvernelor statelor membre (Coreper), hotărând în unanimitate, poate decide ca o reuniune a Consiliului să se desfășoare în alt loc.

(4) (3)   Președinția Consiliului, cu excepția formațiunii Afaceri Externe, este asigurată, pe o perioadă de 18 luni, de grupuri prestabilite de trei state membre. Aceste grupuri sunt formate în baza unui sistem egal de rotație a statelor membre, avându-se în vedere diversitatea acestora și echilibrul geografic al Uniunii.

Fiecare membru al unui grup asigură, prin rotație, pentru o durată de șase luni, președinția tuturor formațiunilor Consiliului, cu excepția formațiunii Afaceri Externe. Ceilalți membri ai grupului sprijină președinția în îndeplinirea tuturor responsabilităților acesteia, pe baza unui program comun. Membrii grupului pot ajunge la alte înțelegeri.

(5)   Deciziile adoptate de Consiliu sau de Coreper în temeiul prezentului regulament de procedură sunt adoptate cu majoritate simplă, cu excepția cazurilor în care acesta prevede o altă modalitate de vot.

În prezentul regulament de procedură, sub rezerva dispozițiilor specifice, trimiterile la președinție sau la președinte se referă la toate persoanele care asigură președinția uneia dintre formațiunile Consiliului sau, după caz, a unuia dintre grupurile sale de pregătire.

Articolul 2

Formațiunile Consiliului, rolul formațiunii Afaceri Generale și cel al formațiunii Afaceri Externe și programarea

(1)   Consiliul se întrunește în cadrul diferitelor formațiuni, în funcție de subiectul abordat. Lista formațiunilor Consiliului, cu excepția formațiunii Afaceri Generale și a formațiunii Afaceri Externe, se adoptă de către Consiliul European hotărând cu majoritate calificată (4). Lista formațiunilor Consiliului este prevăzută în anexa I.

(2)   Consiliul Afaceri Generale asigură coerența lucrărilor diferitelor formațiuni ale Consiliului. Acesta pregătește reuniunile Consiliului European și urmărește aducerea la îndeplinire a măsurilor adoptate, în colaborare cu președintele Consiliului European și cu Comisia (5). Printre responsabilitățile sale se numără coordonarea generală a politicilor, a chestiunilor instituționale și administrative, a dosarelor orizontale care afectează mai multe politici ale Uniunii, cum ar fi cadrul financiar multianual și extinderea, precum și a oricărui dosar care i-a fost încredințat de Consiliul European, ținând seama de regulile de funcționare ale Uniunii economice și monetare.

(3)   Modalitățile de pregătire a reuniunilor Consiliului European sunt prevăzute la articolul 3 din Regulamentul de procedură al Consiliului European după cum urmează:

(a)

În scopul pregătirii prevăzute la articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Consiliului European, cel puțin cu patru săptămâni înaintea fiecărei reuniuni ordinare a Consiliului European, menționată la articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Consiliului European, președintele acestuia, în strânsă cooperare cu membrul Consiliului European care reprezintă statul membru care asigură președinția semestrială a Consiliului și cu președintele Comisiei, transmite Consiliului Afaceri Generale un proiect adnotat al ordinii de zi.

Contribuțiile celorlalte formațiuni ale Consiliului la lucrările Consiliului European se transmit Consiliului Afaceri Generale cu cel puțin două săptămâni înaintea reuniunii Consiliului European.

Președintele Consiliului European, în strânsă cooperare astfel cum se menționează în primul paragraf, pregătește un proiect de orientări pentru concluziile Consiliului European și, după caz, proiectele de concluzii și proiectele de decizii ale Consiliului European, care sunt dezbătute în cadrul Consiliului Afaceri Generale.

Consiliul Afaceri Generale se reunește ultima dată cu cel mult cinci zile înaintea reuniunii Consiliului European. În lumina ultimei dezbateri, președintele Consiliului European stabilește ordinea de zi provizorie.

(b)

Cu excepția cazurilor în care există motive imperative și imprevizibile legate, de exemplu, de actualitatea internațională, nicio altă formațiune sau grup de pregătire al Consiliului nu poate dezbate un punct transmis Consiliului European între reuniunea Consiliului Afaceri Generale la finalul căreia a fost stabilită ordinea de zi provizorie a Consiliului European și reuniunea Consiliului European.

(c)

Consiliul European aprobă ordinea sa de zi la începutul reuniunii.

Ca regulă generală, punctele înscrise pe ordinea de zi trebuie să fi fost examinate în prealabil, în conformitate cu dispozițiile prezentului alineat.

(4)   Consiliul Afaceri Generale asigură, în colaborare cu Comisia, coerența și continuitatea lucrărilor diferitelor formațiuni ale Consiliului în cadrul unui program multianual, în conformitate cu alineatul (6) (6).

(5)   Consiliul Afaceri Externe elaborează acțiunea externă a Uniunii, în conformitate cu liniile strategice stabilite de Consiliul European, și asigură coerența acțiunii Uniunii (7). Acestuia îi revine răspunderea pentru întreaga acțiune externă a Uniunii Europene, și anume politica externă și de securitate comună, politica de securitate și de apărare comună, politica comercială comună cooperarea în scopul dezvoltării și ajutorul umanitar.

Președinția Consiliului Afaceri Externe este asigurată de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, care poate să fie înlocuit, în caz de necesitate, de membrul acestei formațiuni care reprezintă statul membru care exercită președinția semestrială a Consiliului (8).

(6)   Pentru fiecare perioadă de 18 luni, grupul prestabilit al celor trei state membre care asigură președinția Consiliului pe perioada respectivă elaborează, în conformitate cu articolul 1 alineatul (4), un program al activităților Consiliului pentru perioada în cauză. Proiectul se elaborează împreună cu președintele Consiliului Afaceri Externe în ceea ce privește activitățile acestei formațiuni pe parcursul perioadei respective. Acest proiect de program este elaborat în strânsă colaborare cu Comisia și cu președintele Consiliului European, după consultările corespunzătoare. Proiectul se prezintă sub forma unui document unic, cu cel puțin o lună înainte de începerea perioadei în cauză, pentru ca acesta să poată fi aprobat de Consiliul Afaceri Generale (9).

(7)   Președinția care își va desfășura mandatul în perioada respectivă întocmește, după consultările corespunzătoare, pentru fiecare formațiune a Consiliului, proiecte de ordine de zi pentru reuniunile Consiliului programate pentru semestrul următor, prezentând cu titlu indicativ activitatea legislativă și deciziile operaționale preconizate. Aceste proiecte sunt întocmite cu cel puțin o săptămână înainte de începerea semestrului în cauză, pe baza programului pe 18 luni, după consultarea Comisiei. Proiectele pentru toate formațiunile Consiliului sunt incluse într-un document unic. În cazul în care se consideră necesar, se pot prevedea reuniuni suplimentare ale Consiliului, în afara celor planificate anterior.

În cazul în care pe parcursul unui semestru oricare din reuniunile planificate pe parcursul perioadei în cauză nu se mai justifică, președinția nu mai convoacă reuniunea menționată.

Articolul 3 (10)

Ordinea de zi

(1)   Având în vedere programul pe 18 luni al Consiliului, președintele întocmește ordinea de zi provizorie pentru fiecare reuniune. Ordinea de zi se trimite celorlalți membri ai Consiliului și ai Comisiei cu cel puțin 14 zile înainte de începerea reuniunii. Aceasta este transmisă în același timp parlamentelor naționale și statelor membre.

(2)   Ordinea de zi provizorie conține punctele pentru care cererea de includere pe ordinea de zi prezentată de un membru al Consiliului sau de Comisie, precum și orice document aferent, au fost transmise Secretariatului General cu cel puțin 16 zile înainte de începerea reuniunii respective. Pe ordinea de zi provizorie se indică, de asemenea, printr-un asterisc, punctele asupra cărora președinția, un membru al Consiliului sau Comisia pot solicita un vot. O asemenea indicație se face după îndeplinirea tuturor cerințelor de procedură prevăzute de tratate.

(3)   În cazul în care se aplică termenul de opt săptămâni prevăzut de Protocolul privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană și de Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, punctele referitoare la adoptarea unui act legislativ sau a unei poziții în primă lectură în cadrul unei proceduri legislative ordinare nu sunt incluse pe ordinea de zi provizorie în vederea adoptării unei decizii decât după încheierea respectivului termen de opt săptămâni.

Consiliul poate deroga de la termenul de opt săptămâni menționat în primul paragraf în cazul în care includerea unui punct pe ordinea de zi este supusă excepției din motive de urgență prevăzute la articolul 4 din Protocolul privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană. Consiliul hotărăște în conformitate cu modalitatea de vot aplicabilă adoptării actului sau poziției în cauză.

Cu excepția cazurilor de urgență motivate corespunzător, se respectă un termen de zece zile între înscrierea unui proiect de act legislativ pe ordinea de zi provizorie a Consiliului și adoptarea unei poziții (11).

(4)   Pot fi incluse pe ordinea de zi provizorie numai punctele pentru care documentele au fost trimise membrilor Consiliului și Comisiei până cel târziu la data la care s-a trimis ordinea de zi respectivă.

(5)   Secretariatul General transmite membrilor Consiliului și Comisiei cererile de includere a punctelor pe ordinea de zi și documentele pentru care termenele menționate anterior nu au fost respectate.

Președinția elimină de pe ordinea de zi provizorie punctele referitoare la proiecte de acte legislative a căror examinare nu a fost finalizată de Coreper până la sfârșitul săptămânii anterioare săptămânii care precede respectiva reuniune, cu excepția cazurilor în care se impune un alt mod de acțiune din motive de urgență și fără a aduce atingere alineatului (3).

(6)   Ordinea de zi provizorie are două părți, consacrate deliberărilor privind actele legislative și, respectiv, activităților fără caracter legislativ. Prima parte este intitulată „Deliberări legislative”, iar cea de a doua „Activități fără caracter legislativ”.

Punctele înscrise în fiecare parte a ordinii de zi provizorii sunt împărțite în puncte A și puncte B. Punctele a căror aprobare de către Consiliu este posibilă fără dezbatere sunt înscrise ca puncte A, dar acest lucru nu exclude posibilitatea ca orice membru al Consiliului sau al Comisiei să își exprime opinia cu ocazia aprobării acestor puncte și ca declarațiile acestora să fie consemnate în procesul-verbal.

(7)   Ordinea de zi se adoptă de către Consiliu la începutul fiecărei reuniuni. Pentru înscrierea pe ordinea de zi a unui alt punct decât cele care figurează pe ordinea de zi provizorie este necesară decizia în unanimitate a Consiliului. Punctele astfel înscrise pe ordinea de zi se pot supune votului dacă toate normele de procedură prevăzute în tratate au fost respectate.

(8)   Cu toate acestea, în cazul în care o luare de poziție privind un punct „A” ar putea conduce la o dezbatere suplimentară sau în care un membru al Consiliului sau Comisia solicită acest lucru, punctul „A” respectiv este retras de pe ordinea de zi, cu excepția cazului în care Consiliul hotărăște altfel.

(9)   Orice cerere de înscriere a unui punct în secțiunea „Diverse” este însoțită de un document explicativ.

Articolul 4

Reprezentarea unui membru al Consiliului

Sub rezerva dispozițiilor articolului 11 privind delegarea drepturilor de vot, un membru al Consiliului care nu poate participa la o reuniune poate lua măsuri pentru a fi reprezentat.

Articolul 5

Reuniuni

(1)   Consiliul se întrunește în ședință publică atunci când deliberează și votează un proiect de act legislativ (12). Reuniunile Consiliului nu sunt publice decât în cazurile menționate la articolul 8.

(2)   Comisia este invitată să ia parte la reuniunile Consiliului. Aceeași dispoziție se aplică și pentru Banca Centrală Europeană în cazurile în care aceasta își exercită dreptul de inițiativă. Cu toate acestea, Consiliul poate decide să delibereze fără ca Banca Centrală Europeană sau Comisia să fie prezente.

(3)   Membrii Consiliului și ai Comisiei pot fi însoțiți de funcționari care îi asistă. Numele și funcțiile funcționarilor în cauză se notifică în prealabil Secretariatului General. Numărul maxim de persoane pentru fiecare delegație, prezente în sala de reuniune a Consiliului în același timp, inclusiv membrii Consiliului, poate fi stabilit de Consiliu.

(4)   Accesul la reuniunile Consiliului se face sub rezerva prezentării unui permis eliberat de Secretariatul General.

Articolul 6

Secretul profesional și eliberarea de documente în procedurile juridice

(1)   Fără a aduce atingere articolelor 7, 8 și 9 și dispozițiilor privind accesul public la documente, deliberările Consiliului intră sub incidența secretului profesional, cu excepția cazurilor și în măsura în care Consiliul hotărăște altfel.

(2)   Consiliul sau Coreper pot autoriza eliberarea, în scopul utilizării în cadrul procedurilor juridice, a unei copii sau a unui extras din acele documente ale Consiliului care nu au fost încă date publicității în conformitate cu dispozițiile privind accesul public la documente.

Articolul 7

Procedura legislativă și publicarea

(1)   Consiliul se întrunește în ședință publică atunci când deliberează și votează un proiect de act legislativ. În acest scop, ordinea sa de zi include o parte intitulată „Deliberări legislative”.

(2)   Documentele prezentate Consiliului care sunt înscrise la un punct de pe ordinea de zi din partea „Deliberări legislative” sunt făcute publice, precum și elementele din procesul-verbal al Consiliului referitoare la această parte din ordinea de zi.

(3)   Deschiderea către public a reuniunilor Consiliului pentru partea „Deliberări legislative” a ordinii sale de zi se face prin transmitere publică prin intermediul mijloacelor audiovizuale, în special într-o sală suplimentară și prin transmiterea în toate limbile oficiale ale instituțiilor Uniunii Europene prin difuzare video în direct (video streaming). O versiune înregistrată rămâne disponibilă cel puțin o lună pe site-ul web al Consiliului. Rezultatul votului se indică prin mijloace vizuale.

Secretariatul General asigură informarea prealabilă a publicului cu privire la datele și orele aproximative la care au loc transmisiile audiovizuale și ia toate măsurile practice pentru a asigura punerea în aplicare corespunzătoare a prezentului articol.

(4)   Rezultatele voturilor și explicațiile voturilor membrilor Consiliului sau ale reprezentanților acestora în comitetul de conciliere prevăzut în procedura legislativă ordinară, precum și declarațiile consemnate în procesele-verbale ale Consiliului și punctele din procesele-verbale referitoare la reuniunea comitetului de conciliere sunt făcute publice.

(5)   În cazul în care i se prezintă propuneri sau inițiative legislative, Consiliul se abține de la adoptarea unor acte care nu sunt prevăzute în tratate, precum rezoluțiile, concluziile sau declarațiile, altele decât cele care țin de adoptarea actului și care urmează să fie consemnate în procesul-verbal al Consiliului.

Articolul 8

Alte cazuri de deliberări ale Consiliului deschise publicului și de dezbateri publice

(1)   În cazul în care i se prezintă Consiliului o propunere fără caracter legislativ referitoare la adoptarea de norme care sunt obligatorii din punct de vedere juridic în sau pentru statele membre, prin intermediul unor regulamente, directive, decizii-cadru sau decizii, pe baza dispozițiilor relevante ale tratatelor, cu excepția măsurilor interne, a actelor administrative sau bugetare, a actelor privind relațiile interinstituționale sau internaționale sau a actelor neobligatorii (precum concluziile, recomandările sau rezoluțiile), prima deliberare a Consiliului privind noile propuneri importante este deschisă publicului. Președinția identifică propunerile noi care sunt importante, însă Consiliul sau Coreper pot hotărî altfel, după caz.

Președinția poate hotărî, de la caz la caz, ca deliberările ulterioare ale Consiliului cu privire la propunerile menționate la primul paragraf să fie deschise publicului, exceptând cazul în care Consiliul sau Coreper hotărăsc altfel.

(2)   Pe baza unei decizii a Consiliului sau a Coreper, hotărând cu o majoritate calificată, Consiliul organizează dezbateri publice pe marginea unor chestiuni importante care afectează interesele Uniunii Europene și ale cetățenilor săi.

Președinția, oricare dintre membrii Consiliului sau Comisia propun teme sau subiecte specifice pentru aceste dezbateri, luând în considerare importanța chestiunii și interesul pe care îl prezintă pentru cetățeni.

(3)   Consiliul Afaceri Generale organizează o dezbatere publică de orientare privind programul pe 18 luni al Consiliului. Dezbaterile de orientare în alte configurații ale Consiliului cu privire la prioritățile acestora se țin, de asemenea, în public. Prezentarea de către Comisie a programului său pe cinci ani, a programului anual de lucru și a strategiei de orientare anuale, precum și dezbaterile ulterioare din Consiliu, sunt publice.

(4)   De la momentul transmiterii ordinii de zi provizorii în temeiul articolului 3:

(a)

acele puncte de pe ordinea de zi a Consiliului care sunt deschise publicului în conformitate cu alineatul (1) sunt însoțite de mențiunea „deliberare publică”;

(b)

acele puncte de pe ordinea de zi a Consiliului care sunt deschise publicului în conformitate cu alineatele (2) și (3) sunt însoțite de mențiunea „dezbatere publică”.

Deschiderea către public a deliberărilor Consiliului și a dezbaterilor publice în conformitate cu prezentul articol se face prin transmisie publică astfel cum se menționează la articolul 7 alineatul (3).

Articolul 9

Publicarea voturilor, a explicațiilor voturilor și a procesului-verbal în celelalte cazuri

(1)   În cazurile în care Consiliul adoptă acte fără caracter legislativ prevăzute la articolul 8 alineatul (1), rezultatele voturilor și explicațiile voturilor membrilor Consiliului, precum și declarațiile consemnate în procesele-verbale ale Consiliului și punctele din procesele-verbale referitoare la adoptarea acestor acte sunt făcute publice.

(2)   În plus, rezultatele voturilor sunt făcute publice:

(a)

atunci când Consiliul hotărăște în conformitate cu titlul V din TUE, prin decizie unanimă a Consiliului sau a Coreper adoptată la cererea unuia dintre membrii acestora;

(b)

în alte cazuri, printr-o decizie a Consiliului sau a Coreper adoptată la cererea unuia dintre membrii acestora.

Atunci când rezultatele voturilor Consiliului sunt făcute publice în conformitate cu literele (a) și (b) de la primul paragraf, explicațiile voturilor prezentate în momentul votului se fac, de asemenea, publice, la cererea membrilor Consiliului în cauză, cu respectarea prezentului regulament de procedură, a securității juridice și a intereselor Consiliului.

Declarațiile consemnate în procesele-verbale ale Consiliului și punctele din procesele-verbale privind adoptarea actelor prevăzute la literele (a) și (b) de la primul paragraf se fac publice prin decizia Consiliului sau a Coreper adoptată la cererea unuia dintre membrii acestora.

(3)   Exceptând cazurile în care deliberările Consiliului sunt deschise către public în conformitate cu articolele 7 și 8, voturile nu sunt făcute publice în cazul discuțiilor care conduc la voturi indicative sau la adoptarea unor acte pregătitoare.

Articolul 10

Accesul public la documentele Consiliului

Dispozițiile specifice privind accesul public la documentele Consiliului sunt stabilite în anexa II.

Articolul 11

Modalități de vot și cvorum

(1)   Consiliul votează la inițiativa președintelui.

De asemenea, președintele trebuie să inițieze o procedură de vot la inițiativa unui membru al Consiliului sau al Comisiei, cu condiția ca majoritatea membrilor Consiliului să se pronunțe în acest sens.

(2)   Membrii Consiliului votează în ordinea statelor membre conform listei de succesiune a președințiilor, începând cu membrul care, în conformitate cu ordinea menționată, urmează membrului care exercită funcția de președinte.

(3)   În caz de vot, fiecare membru al Consiliului poate primi mandat din partea unui singur alt membru (13).

(4)   Consiliul poate vota numai în prezența majorității membrilor Consiliului care au drept de vot în conformitate cu tratatele. Atunci când se votează, președintele, asistat de Secretariatul General, verifică dacă este întrunit cvorumul.

(5)   Până la 31 octombrie 2014, atunci când o decizie trebuie adoptată de Consiliu cu majoritate calificată și în cazul în care un membru al Consiliului solicită acest lucru, se verifică dacă statele membre care constituie majoritatea calificată reprezintă cel puțin 62 % din populația totală a Uniunii Europene, calculată în conformitate cu cifrele referitoare la populație stabilite la articolul 1 din anexa III. Prezentul alineat se aplică și în perioada 1 noiembrie 2014 - 31 martie 2017 în cazul în care un membru al Consiliului solicită acest lucru în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din protocolul privind dispozițiile tranzitorii.

Articolul 12

Procedura scrisă obișnuită și procedura tacită

(1)   Actele Consiliului privind o problemă urgentă pot fi adoptate printr-un vot exprimat în scris, în cazul în care Consiliul sau Coreper decid în unanimitate să folosească procedura menționată. În împrejurări speciale, președintele poate propune, de asemenea, utilizarea acestei proceduri; în acest caz, se poate utiliza votul exprimat în scris dacă toți membrii Consiliului sunt de acord cu această procedură.

În cazul în care votul exprimat în scris se referă la o problemă pe care Comisia a înaintat-o Consiliului, se solicită acceptarea de către Comisie a utilizării procedurii scrise.

Secretariatul General elaborează lunar o sinteză a actelor adoptate prin procedura scrisă. Această sinteză include eventualele declarații care urmează să fie consemnate în procesul-verbal al Consiliului. Din această sinteză, părțile referitoare la adoptarea actelor legislative sunt făcute publice.

(2)   La inițiativa președinției, Consiliul poate acționa prin intermediul unei proceduri scrise simplificate, denumite „procedura tacită”:

(a)

în scopul adoptării textului unui răspuns la o întrebare cu solicitare de răspuns scris sau, după caz, la o întrebare cu solicitare de răspuns oral înaintată Consiliului de un membru al Parlamentului European, după ce proiectul de răspuns a fost examinat de Coreper (14);

(b)

în scopul numirii membrilor Comitetului Economic și Social și a membrilor Comitetului Regiunilor, precum și a supleanților acestora, după ce proiectul de decizie a fost examinat de Coreper;

(c)

în scopul luării deciziei de consultare a altor instituții, organe, oficii sau agenții, ori de câte ori consultarea este impusă de tratate;

(d)

în scopul punerii în aplicare a politicii externe și de securitate comună prin rețeaua „COREU” (procedura tacită COREU) (15).

În acest caz, textul relevant se consideră adoptat la sfârșitul perioadei stabilite de președinție, în funcție de urgența problemei, cu excepția cazului în care un membru al Consiliului obiectează.

(3)   Secretariatul General constată finalizarea procedurilor scrise.

Articolul 13

Procese-verbale

(1)   Pentru fiecare reuniune se întocmește un proces-verbal și, după aprobare, acesta este semnat de secretarul general. Acesta poate delega semnarea acestuia directorilor generali ai Secretariatului General.

Ca regulă generală, procesul-verbal indică, pentru fiecare punct de pe ordinea de zi:

documentele prezentate Consiliului;

deciziile adoptate sau concluziile la care a ajuns Consiliul;

declarațiile făcute de Consiliu și cele a căror includere pe ordinea de zi a fost solicitată de un membru al Consiliului sau de Comisie.

(2)   Secretariatul General elaborează proiectele de procese-verbale în termen de cincisprezece zile și le înaintează Consiliului sau Coreper în vederea aprobării.

(3)   Înainte de această aprobare, orice membru al Consiliului sau Comisia poate solicita să se introducă mai multe detalii în procesul-verbal cu privire la orice punct de pe ordinea de zi. Aceste solicitări pot fi formulate în cadrul Coreper.

(4)   Procesele-verbale corespunzătoare părților de „Deliberări legislative” ale reuniunilor Consiliului sunt transmise direct parlamentelor naționale după aprobare și, simultan, guvernelor statelor membre.

Articolul 14

Deliberările și deciziile pe baza documentelor și proiectelor elaborate în limbile prevăzute de regimul lingvistic în vigoare

(1)   Cu excepția cazurilor în care Consiliul hotărăște în unanimitate contrariul din motive de urgență, Consiliul deliberează și ia decizii numai pe baza unor documente și proiecte întocmite în limbile prevăzute de regimul lingvistic în vigoare.

(2)   Orice membru al Consiliului poate să se opună dezbaterii dacă textele eventualelor modificări propuse nu sunt elaborate în limbile prevăzute la alineatul (1) pe care acesta le specifică.

Articolul 15

Semnarea actelor

Textul actelor adoptate de Parlamentul European și de Consiliu conform procedurii legislative ordinare, precum și cel al actelor adoptate de Consiliu sunt semnate de președintele în exercițiu la momentul adoptării lor și de secretarul general. Secretarul general poate delega semnarea directorilor generali ai Secretariatului General.

Articolul 16 (16)

Absența posibilității de a participa la vot

În sensul aplicării prezentului regulament de procedură, se iau în considerare, în mod corespunzător, în conformitate cu anexa IV, cazurile în care, în baza tratatelor, unul sau mai mulți membri ai Consiliului nu pot participa la vot.

Articolul 17

Publicarea actelor în Jurnalul Oficial

(1)   Secretarul general asigură publicarea următoarelor acte în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (denumit în continuare „Jurnalul Oficial”):

(a)

actele prevăzute la articolul 297 alineatul (1) și alineatul (2) al doilea paragraf din TFUE;

(b)

pozițiile în primă lectură adoptate de Consiliu conform procedurii legislative ordinare, precum și expunerile de motive ale acestora;

(c)

inițiativele prezentate Consiliului în conformitate cu articolul 76 din TFUE de adoptare a unui act legislativ;

(d)

acordurile internaționale încheiate de Uniune.

În Jurnalul Oficial se face mențiune cu privire la intrarea în vigoare a acestor acorduri;

(e)

acordurile internaționale încheiate de Uniune în domeniul politicii externe și de securitate comune, cu excepția cazurilor în care Consiliul hotărăște altfel în temeiul articolelor 4 și 9 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, Consiliului și Comisiei (17).

În Jurnalul Oficial se face mențiune cu privire la intrarea în vigoare a acordurilor publicate în Jurnalul Oficial.

(2)   Cu excepția cazurilor în care Consiliul sau Coreper hotărăște contrariul, secretarul general asigură publicarea următoarelor acte în Jurnalul Oficial:

(a)

inițiativele prezentate Consiliului în conformitate cu articolul 76 din TFUE în alte cazuri decât cele prevăzute la alineatul (1) litera (c);

(b)

directivele și deciziile prevăzute la articolul 297 alineatul (2) paragraful al treilea din TFUE, recomandările și avizele, cu excepția deciziilor prevăzute la alineatul (3) din prezentul articol.

(3)   Consiliul sau Coreper hotărăște în unanimitate, pentru fiecare caz în parte, dacă secretarul general trebuie să asigure publicarea în Jurnalul Oficial a deciziilor prevăzute la articolul 25 din TUE.

(4)   Consiliul sau Coreper hotărăște în unanimitate, pentru fiecare caz în parte și ținând seama de eventuala publicare a actului de bază, dacă secretarul general trebuie să asigure publicarea următoarelor acte în Jurnalul Oficial:

(a)

deciziile de punere în aplicare a deciziilor prevăzute la articolul 25 din TUE;

(b)

deciziile adoptate în conformitate cu articolul 31 alineatul (2) prima și a doua liniuță din TUE;

(c)

celelalte acte ale Consiliului, precum concluziile sau rezoluțiile.

(5)   În cazul în care un acord încheiat între Uniune sau Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și unul sau mai multe state sau organizații internaționale instituie un organism învestit cu competențe de luare a deciziilor, Consiliul stabilește, la încheierea unui asemenea acord, dacă deciziile ce urmează să fie adoptate de organismul respectiv trebuie publicate în Jurnalul Oficial.

Articolul 18

Notificarea actelor

(1)   Directivele și deciziile prevăzute la articolul 297 alineatul 2 paragraful al treilea din TFUE se notifică destinatarilor lor de către secretarul general sau de către un director general care acționează în numele său.

(2)   Atunci când nu sunt publicate în Jurnalul Oficial, următoarele acte se notifică destinatarilor lor de către secretarul general sau un director general care acționează în numele său:

(a)

recomandările;

(b)

deciziile prevăzute la articolul 25 din TUE;

(3)   Secretarul general sau directorul general care acționează în numele său eliberează guvernelor statelor membre și Comisiei copii certificate conforme cu originalul ale directivelor și deciziilor Consiliului prevăzute la articolul 297 alineatul 2 paragraful al treilea din TFUE, precum și ale recomandărilor Consiliului.

Articolul 19 (18)

Coreper, comitete și grupuri de lucru

(1)   Coreper răspunde de pregătirea lucrărilor Consiliului și de îndeplinirea mandatelor care îi sunt încredințate de Consiliu. În toate situațiile (19), acesta asigură consecvența politicilor și acțiunilor Uniunii Europene și veghează la respectarea următoarelor principii și norme:

(a)

principiile legalității, subsidiarității, proporționalității și al justificării actelor;

(b)

normele de stabilire a competențelor instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii;

(c)

dispozițiile bugetare;

(d)

normele privind procedura, transparența și calitatea redactării.

(2)   Toate punctele înscrise pe ordinea de zi a unei reuniuni a Consiliului fac obiectul unei examinări prealabile a Coreper, cu excepția cazurilor în care acesta din urmă hotărăște contrariul. Coreper depune toate eforturile pentru a ajunge la un acord la nivelul său, care este prezentat Consiliului în vederea adoptării. Acesta asigură prezentarea adecvată a dosarelor către Consiliu și, dacă este cazul, prezintă orientări, opțiuni sau sugestii de soluții. În cazul unei urgențe, Consiliul, hotărând în unanimitate, poate decide să delibereze fără ca această examinare prealabilă să aibă loc.

(3)   Pot fi constituite comitete sau grupuri de lucru de către sau cu aprobarea Coreper cu scopul de a realiza anumite lucrări pregătitoare sau studii definite în prealabil.

Secretariatul General actualizează și publică lista grupurilor de pregătire. Numai comitetele și grupurile de lucru din această listă se pot întruni în calitate de grupuri de pregătire ale Consiliului.

(4)   Președinția Coreper este asigurată, în funcție de punctele de pe ordinea de zi, de reprezentantul permanent sau de reprezentantul permanent adjunct al statului membru care deține președinția Consiliului Afaceri Generale.

Președinția Comitetului politic și de securitate este asigurată de un reprezentant al Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate.

Președinția celorlalte grupuri de pregătire și a formațiunilor Consiliului, cu excepția formațiunii Afaceri Externe, este asigurată de un delegat al statului membru care asigură președinția formațiunii respective, cu excepția situațiilor în care Consiliul hotărăște contrariul, cu majoritate calificată. Lista prevăzută la alineatul (3) paragraful al doilea cuprinde și grupurile de pregătire pentru care Consiliul a hotărât, în conformitate cu articolul 4 din decizia Consiliului European privind exercitarea președinției Consiliului, exercitarea unui alt tip de președinție.

(5)   Pentru pregătirea reuniunilor formațiunilor Consiliului care se întrunesc o dată pe semestru, în cazul în care aceste reuniuni se desfășoară în prima jumătate a semestrului, reuniunile altor comitete decât Coreper și cele ale grupurilor de lucru desfășurate în cursul semestrului precedent sunt prezidate de delegatul statului membru care trebuie să exercite președinția reuniunilor Consiliului menționate anterior.

(6)   Sub rezerva aplicabilității unui alt tip de președinție, în cazul în care un dosar este analizat în principal în cursul unui semestru, un delegat al statului membru care deține președinția în timpul semestrului respectiv poate, în cursul semestrului precedent, să prezideze reuniunile comitetelor, cu excepția Coreper, cât și ale grupurilor de lucru, atunci când acestea dezbat dosarul respectiv. Aplicarea practică a prezentului alineat face obiectul unui acord între cele două președinții în cauză.

În cazul particular al examinării bugetului Uniunii pentru un anumit exercițiu financiar, reuniunile grupurilor de pregătire ale Consiliului, altele decât Coreper, care se ocupă cu pregătirea punctelor de pe ordinea de zi a Consiliului privind examinarea bugetului sunt prezidate de un delegat al statului membru care deține președinția Consiliului în cursul celui de al doilea semestru al anului anterior exercițiului financiar în cauză. Același lucru se aplică, cu acordul celeilalte președinții, în ceea ce privește prezidarea reuniunilor Consiliului în momentul în care se discută punctele menționate anterior privind bugetul. Președințiile vizate se consultă cu privire la modalitățile practice.

(7)   În conformitate cu dispozițiile relevante menționate în continuare, Coreper poate adopta următoarele decizii de procedură, cu condiția ca punctele referitoare la acestea să fi fost incluse pe ordinea de zi provizorie cu cel puțin trei zile lucrătoare înainte de reuniune. Se impune o decizie în unanimitate în cadrul Coreper pentru orice derogare de la perioada respectivă (20):

(a)

decizia de desfășurare a unei reuniuni a Consiliului într-un alt loc decât Bruxelles sau Luxemburg [articolul 1 alineatul (3)];

(b)

autorizația de realizare a unei copii sau a unui extras al unui document al Consiliului pentru a fi folosit în proceduri judiciare [articolul 6 alineatul (2)];

(c)

decizia de a ține o dezbatere publică în cadrul Consiliului sau de a nu a ține o anumită deliberare a Consiliului în public [articolul 8 alineatele (1), (2) și (3)];

(d)

decizia de a face publice rezultatele voturilor și declarațiile înscrise în procesele verbale ale Consiliului în cazurile stabilite la articolul 9 alineatul (2);

(e)

decizia de a utiliza procedura scrisă [articolul 12 alineatul (1)];

(f)

aprobarea sau modificarea proceselor-verbale ale Consiliului [articolul 13 alineatele (2) și (3)];

(g)

decizia de a publica sau de a nu publica un text sau un act în Jurnalul Oficial [articolul 17 alineatele (2), (3) și (4)];

(h)

decizia de a consulta o instituție sau un organism ori de câte ori această consultare este impusă de tratate;

(i)

decizia de a stabili sau de a prelungi un termen limită pentru consultarea unei instituții sau a unui organism;

(j)

decizia de a prelungi termenele prevăzute la articolul 294 alineatul (14) din TFUE;

(k)

aprobarea formulării unei scrisori care urmează a fi transmisă unei instituții sau unui organism.

Articolul 20

Președinția și buna desfășurare a lucrărilor

(1)   Președinția este responsabilă pentru aplicarea prezentului regulament de procedură și asigură buna desfășurare a dezbaterilor. În special, președinția asigură respectarea dispozițiilor anexei V privind metodele de lucru ale Consiliului.

Pentru a asigura buna desfășurare a dezbaterilor președinția poate, cu excepția cazurilor în care Consiliul decide altfel, să ia orice măsură adecvată necesară pentru ca timpul disponibil în cursul reuniunilor să fie folosit cât mai eficient, în special:

(a)

să limiteze, pentru dezbaterea unui anumit punct, numărul de persoane din fiecare delegație prezente în sala de reuniune și să decidă dacă să autorizeze sau nu deschiderea unei săli suplimentare;

(b)

să stabilească ordinea în care se abordează punctele și durata dezbaterilor pe marginea acestora;

(c)

să organizeze timpul alocat pentru dezbaterea unui anumit punct, în special limitând timpul în care participanții pot lua cuvântul și stabilind ordinea intervențiilor lor;

(d)

să solicite delegațiilor să prezinte în scris propunerile lor pentru modificarea unui text luat în discuție înainte de o anumită dată, însoțite, dacă este cazul, de o scurtă explicație;

(e)

să solicite delegațiilor care au poziții identice sau similare asupra unui anumit punct, text sau parte a unui text să desemneze una dintre aceste delegații pentru a exprima poziția lor comună în cadrul reuniunii sau în scris înainte de reuniune.

(2)   Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 19 alineatele (4)-(6), competențelor și răspunderii sale politice generale, președinția semestrială este sprijinită în îndeplinirea tuturor responsabilităților sale, pe baza programului pe 18 luni, sau în temeiul altor înțelegeri convenite între aceștia, de ceilalți membri ai grupului prestabilit de trei state membre prevăzut la articolul 1 alineatul (4). De asemenea, președinția este sprijinită, după caz, de către reprezentantul statului membru care va deține președinția următoare. Acest stat membru sau un membru al grupului respectiv, la solicitarea președinției și acționând în conformitate cu instrucțiunile sale, o înlocuiește, după cum este cazul, o eliberează, dacă este necesar, de anumite sarcini și asigură continuitatea lucrărilor Consiliului.

Articolul 21 (21)  (22)

Rapoartele comitetelor și ale grupurilor de lucru

Fără a aduce atingere celorlalte dispoziții din prezentul regulament de procedură, președinția organizează reuniunile diferitelor comitete și grupuri de lucru, astfel încât rapoartele acestora să fie disponibile înainte de reuniunile Coreper în cadrul cărora trebuie analizate.

Cu excepția cazului în care rațiuni de urgență impun un alt mod de acțiune, președinția amână pentru o reuniune ulterioară a Coreper punctele referitoare la actele legislative asupra cărora comitetul sau grupul de lucru nu și-a finalizat lucrările cu cel puțin cinci zile lucrătoare înainte de reuniunea Coreper.

Articolul 22

Calitatea redactării (23)

Pentru a sprijini Consiliul în sarcina sa de a asigura calitatea redactării actelor legislative pe care le adoptă, serviciul juridic este responsabil cu verificarea, la momentul oportun, a calității redactării propunerilor și a proiectelor de acte, precum și cu formularea unor sugestii privind redactarea destinate Consiliului și organelor sale, în temeiul Acordului interinstituțional din 22 decembrie 1998 privind liniile directoare comune pentru calitatea redactării legislației comunitare (24).

Pe parcursul întregului proces legislativ, cei care prezintă texte în cadrul lucrărilor Consiliului acordă o atenție specială calității redactării acestora.

Articolul 23

Secretarul general și Secretariatul General

(1)   Consiliul este sprijinit de un Secretariatul General, condus de un secretar general. Secretarul general este numit de Consiliu, care hotărăște cu majoritate calificată.

(2)   Consiliul decide cu privire la organizarea Secretariatului General (25).

Sub autoritatea sa, secretarul general adoptă toate măsurile necesare pentru a asigura buna funcționare a Secretariatului General.

(3)   Secretariatul General este implicat îndeaproape și continuu în organizarea, coordonarea și controlul consecvenței lucrărilor Consiliului și a punerii în aplicare a programului său pe 18 luni. Sub responsabilitatea și îndrumarea președinției, Secretariatul General asistă Consiliul la identificarea soluțiilor.

(4)   Secretarul general prezintă Consiliului un proiect de estimare a cheltuielilor Consiliului în timp util pentru a se asigura că termenele prevăzute în dispozițiile financiare sunt respectate.

(5)   Secretarul general are răspundere deplină în gestionarea creditelor înscrise în secțiunea II — Consiliul European și Consiliul — a bugetului și adoptă toate măsurile necesare pentru a asigura buna gestiune a acestora. Acesta execută creditele în cauză în conformitate cu dispozițiile regulamentului financiar aplicabile bugetului Uniunii.

Articolul 24

Securitatea

Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, adoptă normele de securitate.

Articolul 25

Sarcinile în calitate de depozitar al acordurilor

În cazul în care secretarul general este desemnat ca depozitar al unui acord încheiat între Uniune sau Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și unul sau mai multe state sau organizații internaționale, actele de ratificare, acceptare sau aprobare a acordurilor se depun la adresa Consiliului.

În asemenea situații, secretarul general îndeplinește sarcinile de depozitar și se asigură, de asemenea, că datele de intrare în vigoare a acordurilor în cauză sunt publicate în Jurnalul Oficial.

Articolul 26

Reprezentarea în fața Parlamentului European

Consiliul este reprezentat în fața Parlamentului European sau a comisiilor acestuia de către președinție sau, cu acordul acesteia din urmă, de către un membru al grupului prestabilit de trei state membre prevăzut la articolul 1 alineatul (4), de către președinția următoare sau de către secretarul general. De asemenea, Consiliul poate fi reprezentat în fața comisiilor Parlamentului European de către înalți funcționari ai Secretariatului General care acționează în conformitate cu instrucțiunile președinției.

În cazul Consiliului Afaceri Externe, Consiliul este reprezentat în fața Parlamentului European și a comisiilor acestuia de către președintele acestei formațiuni. Dacă este necesar, președintele poate fi înlocuit de către membrul acestei formațiuni a Consiliului care reprezintă statul membru care exercită președinția semestrială a Consiliului. În conformitate cu instrucțiunile președintelui Consiliului Afaceri Externe, acesta poate, de asemenea, să fie reprezentat în fața comisiilor Parlamentului European de către înalți funcționari ai Serviciului european pentru acțiunea externă sau, după caz, ai Secretariatului General.

Consiliul poate, de asemenea, să își prezinte punctele de vedere Parlamentului European printr-o declarație scrisă.

Articolul 27

Dispoziții privind forma actelor

Dispozițiile privind forma actelor sunt prevăzute în anexa VI.

Articolul 28

Corespondența adresată Consiliului

Corespondența adresată Consiliului se trimite președintelui, la sediul Consiliului, la următoarea adresă:

Conseil de l'Union européenne

rue de la Loi, 175

B - 1048 Bruxelles

ANEXA I

Lista formațiunilor Consiliului

1.

Afaceri Generale (26);

2.

Afaceri Externe (27);

3.

Afaceri Economice și Financiare (28);

4.

Justiție și Afaceri Interne (29);

5.

Ocuparea Forței de Muncă, Politică Socială, Sănătate și Consumatori;

6.

Competitivitate (piață internă, industrie și cercetare) (30);

7.

Transporturi, Telecomunicații și Energie;

8.

Agricultură și Pescuit;

9.

Mediu;

10.

Educație, Tineret și Cultură (31).

Fiecare stat membru trebuie să stabilească modul de reprezentare în cadrul Consiliului, în conformitate cu articolul 16 alineatul (2) din TUE.

Mai mulți miniștri pot participa ca membri cu drepturi depline în aceeași formațiune a Consiliului, ordinea de zi și organizarea lucrărilor fiind adaptate în consecință (32).

ANEXA II

Dispoziții specifice privind accesul publicului la documentele Consiliului

Articolul 1

Domeniul de aplicare

Orice persoană fizică sau juridică are acces la documentele Consiliului în conformitate cu principiile, condițiile și limitele stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 și cu dispozițiile specifice prevăzute de prezenta anexă.

Articolul 2

Consultarea cu privire la documentele emise de terțe părți

(1)   În sensul aplicării articolului 4 alineatul (5) și a articolului 9 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001, cu excepția cazurilor în care rezultă în mod clar, în urma examinării documentului în conformitate cu articolul 4 alineatele (1), (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001, că documentul nu trebuie să fie divulgat, terța parte în cauză este consultată în cazul în care:

(a)

documentul este un document sensibil în înțelesul articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001;

(b)

documentul provine de la un stat membru și:

a fost prezentat Consiliului înainte de 3 decembrie 2001, sau

statul membru în cauză a solicitat ca acesta să nu fie divulgat fără acordul său prealabil.

(2)   În toate celelalte cazuri, în situația în care Consiliul primește o cerere privind un document aflat în posesia sa care provine de la o terță parte, Secretariatul General, în sensul aplicării articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001, consultă partea terță vizată, cu excepția cazurilor în care, în urma examinării documentului, rezultă în mod clar, în conformitate cu articolul 4 alineatele (1), (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001, faptul că acesta trebuie sau nu trebuie să fie divulgat.

(3)   Terța parte este consultată în scris (inclusiv prin poșta electronică) și i se acordă un termen rezonabil pentru a răspunde, ținând seama de termenul stabilit la articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001. În cazurile menționate la alineatul (1), terța parte este invitată să își exprime avizul în scris.

(4)   În cazul în care documentul nu intră sub incidența alineatului (1) litera (a) sau (b), iar Secretariatul General, în urma avizului negativ al terței părți, nu are convingerea că articolul 4 alineatul (1) sau (2) din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 este aplicabil, dosarul este prezentat Consiliului.

În cazul în care Consiliul are în vedere punerea documentului la dispoziția publicului, terța parte este informată imediat în scris asupra intenției Consiliului de a face public documentul după o perioadă de cel puțin zece zile lucrătoare. În același timp, terței părți i se atrage atenția asupra articolului 279 din TFUE.

Articolul 3

Cererile de consultare primite de la alte instituții sau de la statele membre

Cererile de consultare a Consiliului, formulate de o altă instituție sau de un stat membru referitoare la cererea privind un document al Consiliului, se trimit prin poștă electronică la adresa access@consilium.europa.eu sau prin fax la numărul: +32(0)2 281 63 61.

Secretariatul General comunică prompt avizul său în numele Consiliului, ținând seama de termenul necesar pentru adoptarea unei decizii de către instituția sau statul membru în cauză, fără a depăși termenul de cinci zile lucrătoare.

Articolul 4

Documente care provin de la statele membre

Orice cerere formulată de un stat membru în temeiul articolului 4 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 se adresează în scris Secretariatului General.

Articolul 5

Cereri prezentate de statele membre

Atunci când un stat membru prezintă o cerere Consiliului, aceasta este tratată în conformitate cu articolele 7 și 8 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 și cu dispozițiile pertinente din prezenta anexă. În cazul unui refuz total sau parțial al accesului, solicitantul este informat că orice cerere de confirmare trebuie adresată direct Consiliului.

Articolul 6

Adresa pentru cereri

Cererile de acces la un document se adresează în scris Secretariatului General al Consiliului, rue de la Loi 175, B-1048 Bruxelles, prin poștă electronică la adresa access@consilium.europa.eu sau prin fax la numărul: +32(0)2 281 63 61.

Articolul 7

Prelucrarea cererilor inițiale

Sub rezerva articolului 9 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001, orice cerere de acces la un document al Consiliului este examinată de Secretariatul General.

Articolul 8

Prelucrarea cererilor de confirmare

Sub rezerva articolului 9 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001, orice cerere de confirmare face obiectul unei decizii a Consiliului.

Articolul 9

Taxe

Secretarul general stabilește taxele pentru eliberarea și transmiterea copiilor documentelor Consiliului.

Articolul 10

Registrul public al documentelor Consiliului

(1)   Secretariatul General răspunde de asigurarea accesului public la registrul documentelor Consiliului.

(2)   Pe lângă trimiterile la documente, în registru se indică documentele elaborate după 1 iulie 2000 care au fost deja puse la dispoziția publicului. Sub rezerva Regulamentului (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (33) și a articolului 16 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001, conținutul acestora se publică pe Internet.

Articolul 11

Documente direct accesibile publicului

(1)   Prezentul articol se aplică tuturor documentelor Consiliului, cu condiția ca acestea să nu fie clasificate și fără a aduce atingere posibilității de a prezenta o cerere scrisă în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001.

(2)   În sensul prezentului articol:

„difuzare” înseamnă distribuirea versiunii finale a unui document membrilor Consiliului, reprezentanților sau delegaților acestora;

„document legislativ” înseamnă orice document privind examinarea și adoptarea unui act legislativ.

(3)   Secretariatul General pune la dispoziția publicului următoarele documente de îndată ce au fost difuzate:

(a)

documente al căror autor nu este nici Consiliul, nici un stat membru, care au fost făcute publice de către autorul lor sau cu acordul acestuia;

(b)

ordinea de zi provizorie a reuniunilor Consiliului în diferitele sale formațiuni;

(c)

orice text adoptat de Consiliu și destinat publicării în Jurnalul Oficial.

(4)   Cu condiția ca acestea să nu intre în mod clar sub incidența niciuneia dintre excepțiile stabilite la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001, Secretariatul General poate, de asemenea, să pună la dispoziția publicului următoarele documente de îndată ce au fost difuzate:

(a)

ordinea de zi provizorie a comitetelor și a grupurilor de lucru;

(b)

alte documente, precum notele de informare, rapoartele, rapoartele intermediare și rapoartele privind stadiul lucrărilor în cadrul Consiliului sau în cadrul unuia din grupurile sale de pregătire, care nu reflectă pozițiile individuale ale delegațiilor, cu excepția avizelor și contribuțiilor serviciului juridic.

(5)   Pe lângă documentele menționate la alineatele (3) și (4), Secretariatul General pune la dispoziția publicului următoarele documente legislative și următoarele alte tipuri de documente, de îndată ce au fost difuzate:

(a)

notele de însoțire și copiile scrisorilor privind actele legislative și acte menționate la articolul 8 alineatul (1) din regulamentul de procedură, adresate Consiliului de către alte instituții sau organisme ale Uniunii Europene sau, sub rezerva articolului 4 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001, de către un stat membru;

(b)

documentele prezentate Consiliului care sunt înscrise sub un punct inclus în partea „Deliberări legislative” a ordinii de zi sau însoțite de mențiunea „deliberare publică” sau „dezbatere publică”, în conformitate cu articolul 8 din regulamentul de procedură;

(c)

notele prezentate Coreper și/sau Consiliului în vederea aprobării (notele aferente punctelor „I/A” și „A”) referitoare la proiecte de acte legislative și de acte prevăzute la articolul 8 alineatul (1) din regulamentul de procedură, precum și proiectele actelor legislative la care fac trimitere

(d)

actele adoptate de Consiliu în timpul unei proceduri legislative ordinare sau speciale și textele comune aprobate de comitetul de conciliere în cadrul procedurii legislative ordinare.

(6)   După adoptarea unuia dintre actele menționate la alineatul (5) litera (d) sau după adoptarea finală a actului respectiv, Secretariatul General pune la dispoziția publicului orice documente referitoare la acest act care au fost elaborate înainte de adoptarea unuia dintre actele respective și care nu intră sub incidența nici uneia dintre excepțiile stabilite la articolul 4 alineatele (1) și (2) și alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001, precum notele de informare, rapoartele, rapoartele intermediare și rapoartele privind stadiul lucrărilor în Consiliu sau în cadrul unuia din grupurile sale de pregătire („rezultatele lucrărilor”), cu excepția avizelor și contribuțiilor serviciului juridic.

La cererea unui stat membru, documentele care sunt reglementate de primul paragraf și care reflectă poziția individuală a delegației statului membru respectiv în Consiliu nu se pun la dispoziția publicului.

ANEXA III

Norme detaliate pentru punerea în aplicare a dispozițiilor privind ponderarea voturilor în cadrul Consiliului

Articolul 1

În scopul aplicării articolului 16 alineatul (5) din TUE și a articolului 3 alineatele (3) și (4) din Protocolul privind dispozițiile tranzitorii, populația totală a fiecărui stat membru, pentru perioada 1 decembrie 2009 - 31 decembrie 2010, este următoarea:

Stat membru

Populație

(x 1 000)

Germania

82 002,4

Franța

64 350,8

Regatul Unit

61 576,1

Italia

60 045,1

Spania

45 828,2

Polonia

38 135,9

România

21 498,6

Țările de Jos

16 485,8

Grecia

11 260,4

Belgia

10 750,0

Portugalia

10 627,3

Republica Cehă

10 467,5

Ungaria

10 031,0

Suedia

9 256,3

Austria

8 355,3

Bulgaria

7 606,6

Danemarca

5 511,5

Slovacia

5 412,3

Finlanda

5 326,3

Irlanda

4 450,0

Lituania

3 349,9

Letonia

2 261,3

Slovenia

2 032,4

Estonia

1 340,4

Cipru

796,9

Luxemburg

493,5

Malta

413,6

Total

499 665,1

prag (62 %)

309 792,4

Articolul 2

(1)   Înainte datei de 1 septembrie a fiecărui an, statele membre comunică Biroului Statistic al Comunităților Europene datele privind totalul populației lor la data de 1 ianuarie a anului în curs.

(2)   Cu începere de la data de 1 ianuarie a fiecărui an, Consiliul, în conformitate cu datele disponibile la Biroul Statistic al Comunităților Europene la 30 septembrie a anului precedent, modifică cifrele stabilite la articolul 1. Această decizie se publică în Jurnalul Oficial.

ANEXA IV

menționată la articolul 16

(1)

La aplicarea următoarelor dispoziții din regulamentul de procedură și pentru deciziile în privința cărora, în temeiul tratatelor, membrii Consiliului sau ai Coreper nu pot participa la vot, votul membrilor în cauză nu se ia în considerare:

(a)

articolul 1 alineatul (3) al doilea paragraf (desfășurarea unei reuniuni în alt loc decât Bruxelles sau Luxemburg);

(b)

articolul 3 alineatul (7) (includerea pe ordinea de zi a unui punct diferit de cele care figurează pe ordinea de zi provizorie);

(c)

articolul 3 alineatul (8) (menținerea unui punct „A” ca punct „B” pe ordinea de zi, care altfel ar fi trebuit retras de pe ordinea de zi);

(d)

articolul 5 alineatul (2), în ceea ce privește doar prezența Băncii Centrale Europene (deliberare în absența Băncii Centrale Europene);

(e)

articolul 9 alineatul (2) primul paragraf litera (b), al doilea și al treilea paragraf [ publicarea rezultatelor voturilor, a explicațiilor voturilor, a declarațiilor consemnate în procesele-verbale ale Consiliului și a punctelor din procesele-verbale menționate referitoare la alte cazuri decât cele prevăzute la alineatul (1)];

(f)

articolul 11 alineatul (1) al doilea paragraf (deschiderea unei proceduri de vot);

(g)

articolul 12 alineatul (1) (utilizarea procedurii scrise);

(h)

articolul 14 alineatul (1) (decizia de a delibera și de a adopta decizii, în mod excepțional, pe baza documentelor și a proiectelor care nu sunt redactate în toate limbile) (34);

(i)

articolul 17 alineatul (2) litera (a) (nepublicarea în Jurnalul Oficial a unei inițiative prezentate de un stat membru în temeiul articolului 76 din TFUE );

(j)

articolul 17 alineatul (2) litera (b) (nepublicarea în Jurnalul Oficial a anumitor directive, decizii, recomandări și avize);

(k)

articolul 17 alineatul (5) (publicarea sau nepublicarea în Jurnalul Oficial a deciziilor adoptate de un organism instituit în conformitate cu un acord internațional).

(2)

Un membru al Consiliului sau al Coreper nu poate invoca următoarele dispoziții din prezentul regulament de procedură în legătură cu decizii în privința cărora, în conformitate cu tratatele, membrul respectiv nu poate participa la vot:

(a)

articolul 3 alineatul (8) (posibilitatea ca un membru al Consiliului să solicite retragerea unui punct „A” de pe ordinea de zi);

(b)

articolul 11 alineatul (1) al doilea paragraf (posibilitatea ca un membru al Consiliului să solicite deschiderea unei proceduri de vot);

(c)

articolul 11 alineatul (3) (posibilitatea ca un membru al Consiliului să acționeze în numele altui membru în cadrul procedurii de vot);

(d)

articolul 14 alineatul (2) (posibilitatea ca un membru al Consiliului să se opună dezbaterii în cazul în care textul modificărilor propuse nu este elaborat în limba pe care membrul respectiv a specificat-o).

ANEXA V

Metodele de lucru ale Consiliului

Pregătirea reuniunilor

(1)

Președinția se asigură că grupurile de lucru sau comitetele transmit dosarele către Coreper doar în momentul în care există perspectiva concretă de avansare sau de clarificare a pozițiilor la acest nivel. În sens invers, dosarele sunt înapoiate grupurilor de lucru sau comitetelor doar atunci când este necesar și în orice caz, doar cu scopul de a rezolva chestiuni precise și bine definite.

(2)

Președinția ia măsurile necesare pentru a se asigura că lucrările avansează între reuniuni. De exemplu, cu acordul grupului de lucru sau al comitetului, aceasta poate desfășura consultările necesare, în modul cel mai eficient, asupra unor probleme specifice în vederea raportării posibilelor soluții către grupul de lucru sau comitetul în cauză. Președinția poate, de asemenea, să aibă consultări scrise solicitând delegațiilor să răspundă în scris la o propunere înainte de următoarea reuniune a grupului de lucru sau a comitetului.

(3)

Ori de câte ori este oportun, delegațiile prezintă în scris pozițiile pe care le-ar putea adopta în cadrul viitoarei reuniuni, înainte de reuniunea în cauză. Dacă acestea se referă la modificări de text, delegațiile propun o formulare precisă. În măsura în care este posibil, delegațiile care susțin poziții identice își prezintă în comun contribuțiile în scris.

(4)

Coreper evită reluarea activității desfășurate deja în cadrul pregătirii lucrărilor. Această dispoziție se aplică în principal pentru punctele „I”, pentru informările privind organizarea și ordinea punctelor tratate, pentru informările privind ordinea de zi și organizarea viitoarelor reuniuni ale Consiliului. În măsura în care este posibil, delegațiile propun punctele „diverse” în cadrul pregătirii lucrărilor Coreper mai degrabă decât în cadrul Coreper.

(5)

Președinția prezintă delegațiilor, de îndată ce este posibil, în cadrul pregătirii lucrărilor Coreper, toate informațiile necesare pentru a permite pregătirea temeinică a lucrărilor Coreper, inclusiv informațiile referitoare la obiectivul pe care președinția încearcă să îl atingă în urma discutării fiecărui punct de pe ordinea de zi. În sens invers, dacă este necesar, președinția încurajează delegațiile să aducă la cunoștința celorlalte delegații, în cadrul pregătirii lucrărilor Coreper, informații privind pozițiile pe care le vor adopta în cadrul Coreper. În acest context, președinția finalizează ordinea de zi a Coreper. În cazul în care circumstanțele o impun, președinția poate convoca mai frecvent grupurile de pregătire a lucrărilor Coreper.

Desfășurarea reuniunilor

(6)

Pe ordinea de zi a Consiliului nu se înscriu puncte care presupun doar o prezentare din partea Comisiei sau a unui membru al Consiliului, cu excepția cazului în care este prevăzută o dezbatere privind noi inițiative importante.

(7)

Președinția evită înscrierea pe ordinea de zi a Coreper a punctelor cu scop pur informativ. Astfel de informații, ca de exemplu rezultatul reuniunilor în alte forumuri, cu un stat terț sau o altă instituție, problemele de procedură sau de organizare etc., ar trebui transmise delegațiilor în cadrul pregătirii lucrărilor Coreper, în scris ori de câte ori este posibil, și nu se reiau în cadrul reuniunilor Coreper.

(8)

La deschiderea reuniunii, președinția oferă toate informațiile suplimentare necesare cu privire la desfășurare și indică în mod special timpul pe care intenționează să îl aloce fiecărui punct. Se evită introducerile lungi și repetarea informațiilor aduse deja la cunoștința delegațiilor.

(9)

La începutul deliberărilor asupra unei chestiuni de fond, președinția comunică delegațiilor, în funcție de tipul dezbaterii necesare, durata maximă a intervenției lor. În majoritatea cazurilor, intervențiile nu trebuie să depășească două minute.

(10)

Luările de cuvânt de către toți participanții sunt în principiu excluse; pot fi folosite în principiu doar în situații excepționale în cazul unor probleme specifice, președinția stabilind un timp pentru fiecare alocuțiune.

(11)

Președinția se concentrează cât mai mult posibil asupra deliberărilor, mai ales invitând delegațiile să răspundă la textele de compromis sau la propuneri specifice.

(12)

Pe parcursul reuniunilor și la încheierea acestora, președinția evită rezumatele lungi ale dezbaterilor și se limitează la concluzii concise asupra rezultatelor (de fond și/sau de procedură) obținute.

(13)

Delegațiile evită repetarea observațiilor prezentate de vorbitorii care au luat deja cuvântul. Alocuțiunile sunt scurte, precise și la obiect.

(14)

Delegațiile care împărtășesc aceeași poziție sunt încurajate să se consulte pentru ca un singur purtător de cuvânt să prezinte poziția comună asupra unei anumite chestiuni.

(15)

În cadrul examinării textelor, delegațiile prezintă în scris propuneri concrete de texte, în loc să se limiteze la exprimarea dezacordului față de o anumită propunere.

(16)

Cu excepția cazului în care președinția indică altfel, delegațiile nu iau cuvântul atunci când sunt de acord cu o anumită propunere; în acest caz, tăcerea se consideră acord de principiu.

ANEXA VI

Dispoziții privind forma actelor

A.   Forma regulamentelor

(1)

Regulamentele adoptate în comun de Parlamentul European și de Consiliu, precum și regulamentele Consiliului cuprind:

(a)

în titlu, cuvântul „regulament”, urmat de un număr de ordine, de data adoptării și de obiectul acestuia; În cazul în care este vorba despre un regulament de punere în aplicare adoptat de Consiliu în conformitate cu articolul 291 alineatul (2) din TFUE, titlul regulamentului în cauză este „regulament de punere în aplicare”;

(b)

formula „Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene” sau „Consiliul Uniunii Europene”, după caz;

(c)

o trimitere la dispozițiile în temeiul cărora se adoptă regulamentul, precedată de termenii „având în vedere”;

(d)

o trimitere la propunerile prezentate și la avizele obținute;

(e)

o expunere a motivelor pe care se bazează regulamentul, precedată de termenul „întrucât:”, considerentele fiind numerotate;

(f)

formula „adoptă prezentul regulament”, urmată de partea dispozitivă a regulamentului.

(2)

Regulamentele sunt structurate pe articole, grupate, dacă este cazul, în capitole și secțiuni.

(3)

Articolul final al regulamentului stabilește data intrării în vigoare, în cazul în care acea dată este anterioară sau ulterioară celei de a douăzecea zi de la data publicării acestuia.

(4)

Articolul final din regulament este urmat de:

(a)

(i)

formula: „Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.”

sau de

(ii)

formula: „Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre în conformitate cu tratatele ”, în cazurile în care un act nu se aplică tuturor sau în toate statele membre (35);

(b)

sau de formula „Adoptat la …”, urmată de data la care a fost adoptat regulamentul

și

(c)

în cazul:

(i)

unui regulament adoptat în comun de Parlamentul European și Consiliu, de formula:

Pentru Parlamentul European

Președintele”,

Pentru Consiliu

Președintele”,

urmată de numele președintelui Parlamentului European și al președintelui în exercițiu al Consiliului la data adoptării regulamentului;

(ii)

unui regulament al Consiliului, de formula:

Pentru Consiliu

Președintele”,

urmată de numele președintelui în exercițiu al Consiliului la data adoptării regulamentului.

B.   Forma directivelor, a deciziilor, a recomandărilor și a avizelor

(1)

Directivele și deciziile adoptate în comun de Parlamentul European și Consiliu, precum și directivele și deciziile Consiliului poartă titlul „directivă” sau „decizie”.

În cazul în care este vorba despre o directivă sau o decizie de punere în aplicare adoptată de Consiliu în conformitate cu articolul 291 alineatul (2) din TFUE, poartă „directivă de punere în aplicare” sau „decizie de punere în aplicare”;

(2)

Recomandările și avizele emise de Consiliu poartă titlul „recomandare” sau „aviz”.

(3)

Dispozițiile prevăzute la punctul A pentru regulamente se aplică mutatis mutandis, sub rezerva dispozițiilor din tratate aplicabile directivelor și deciziilor.

C.   Forma deciziilor prevăzute la articolul 25 din TUE

Aceste decizii poartă titlul:

„Decizia Consiliului”, un număr de ordine (anul/numărul/PESC), data adoptării și obiectul lor.


(1)  Acest alineat reproduce articolul 237 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare „TFUE”).

(2)  Acest alineat reproduce litera (b) din articolul unic al Protocolului privind stabilirea sediilor unor instituții și a anumitor organe, oficii, agenții și servicii ale Uniunii Europene.

(3)  Acest alineat reproduce articolul 1 din proiectul de decizie a Consiliului European din 1 decembrie 2009 privind exercitarea președinției Consiliului (JO L 315, 2.12.2009, p. 50).

(4)  Aceste două teze reiau și adaptează articolul 16 alineatul (6) primul paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană (denumit în continuare „TUE”) și articolul 236 litera (a) din TFUE.

(5)  Aceste două teze reproduc articolul 16 alineatul (6) paragraful al doilea din TUE.

(6)  Prezentul alineat reproduce articolul 3 prima teză din Decizia Consiliului European din 1 decembrie 2009 privind exercitarea președinției Consiliului.

(7)  Această teză reproduce articolul 16 alineatul (6) paragraful al treilea din TUE.

(8)  A se vedea declarația (a) în continuare:

(a)

referitor la articolul 2 alineatul (5) al doilea paragraf:

„În cazurile în care Consiliul Afaceri Externe este convocat pentru a trata chestiuni de politică comercială comună, președintele acestuia poate fi înlocuit de președinția semestrială, în conformitate cu articolul 2 alineatul (5) paragraful al doilea.”.

(9)  A se vedea declarația (b) în continuare:

(b)

referitor la articolul 2 alineatul (6):

„Programul pe 18 luni include o secțiune introductivă generală care situează programul în contextul orientărilor strategice pe termen lung ale Uniunii. Cele trei președinții responsabile cu elaborarea programului pe 18 luni se consultă cu cele trei președinții ulterioare, în cadrul «consultărilor corespunzătoare» menționate la alineatul (6) teza a treia. Proiectul de program pe 18 luni ar trebui, de asemenea, să țină seama, printre altele, de aspectele relevante care rezultă din dialogul privind prioritățile politice pentru anul respectiv, desfășurat la inițiativa Comisiei.”

(10)  A se vedea declarațiile (c) și (d) în continuare:

(c)

referitor la articolul 3 alineatele (1) și (2):

„Președintele depune eforturi pentru a se asigura că, în principiu, ordinea de zi provizorie pentru fiecare reuniune a Consiliului consacrată aplicării dispozițiilor titlului din TFUE privind spațiul de libertate, securitate și justiție, precum și orice documente referitoare la punctele respective le parvin membrilor Consiliului cu cel puțin 21 de zile înainte de începerea reuniunii.”

(d)

referitor la articolele 1 și 3:

„Fără a aduce atingere articolul 30 alineatul (2) din TUE, care prevede că se poate convoca o reuniune extraordinară a Consiliului într-un termen foarte scurt în cazuri care impun o decizie rapidă, Consiliul este conștient de necesitatea de a se ocupa rapid și eficient de problemele privind politica externă și securitatea comună. Dispozițiile prevăzute la articolul 3 nu împiedică satisfacerea acestei necesități.”.

(11)  Acest paragraf reproduce ultima teză a articolului 4 din Protocolul privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană.

(12)  Această teză reproduce articolul 16 alineatul (8) prima teză din TUE.

(13)  Acest alineat reproduce articolul 239 din TFUE.

(14)  A se vedea declarația (e) în continuare:

(e)

referitor la articolul 12 alineatul (2) literele (a), (b) și (c)

„În conformitate cu practica obișnuită a Consiliului, termenul stabilit va fi în mod normal de trei zile lucrătoare.”

(15)  A se vedea declarația (f) în continuare:

(f)

Referitor la articolul 12 alineatul (2) litera (d)

„Consiliul subliniază faptul că rețeaua COREU trebuie utilizată în conformitate cu concluziile Consiliului din 12 iunie 1995 (doc. 7896/95) privind metodele de lucru ale Consiliului.”

(16)  A se vedea declarația (g) în continuare:

(g)

referitor la articolul 16 și anexa IV

„Consiliul convine că dispozițiile articolului 16 și dispozițiile din anexa IV se aplică actelor pentru a căror adoptare unii membri ai Consiliului, în conformitate cu tratatele, nu au dreptul să voteze. Cu toate acestea, aplicarea articolului 7 din TUE nu este reglementată de aceste dispoziții. În primul caz de aplicare a dispozițiilor privind cooperarea consolidată, Consiliul va examina, având în vedere experiența dobândită în alte domenii, adaptările necesare ale articolul 16 și ale anexei IV la regulamentul de procedură”.

(17)  JO L 145, 31.5.2001, p. 43.

(18)  Aceste dispoziții nu aduc atingere rolului Comitetului economic și financiar prevăzut la articolul 134 din TFUE și deciziilor existente ale Consiliului privind acest comitet (JO L 358, 31.12.1998, p. 109 și JO L 5, 9.1.1999, p. 71).

(19)  A se vedea declarația (h) în continuare:

(h)

referitor la articolul 19 alineatul (1)

„Coreper asigură consecvența și respectarea principiilor stabilite la alineatul (1), în special în cazul subiectelor care necesită pregătire de fond în alte forumuri.”

(20)  A se vedea declarația (i) în continuare:

(i)

referitor la articolul 19 alineatul (7)

„În cazul în care un membru al Consiliului consideră că un proiect de decizie de procedură prezentat Coreper în vederea adoptării în conformitate cu articolul 19 alineatul (7) ridică o chestiune de fond, proiectul de decizie se înaintează Consiliului.”

(21)  Aceste dispoziții nu aduc atingere rolului Comitetului economic și financiar, în conformitate cu articolul 134 din TFUE și deciziilor actuale ale Consiliului privind acest comitet (JO L 358, 31.12.1998, p. 109 și JO L 5, 9.1.1999, p. 71).

(22)  A se vedea declarația (j) în continuare:

(j)

referitor la articolul 21

„Rapoartele grupurilor de lucru și orice alte documente utilizate ca bază pentru deliberările Coreper trebuie trimise delegațiilor în timp util pentru a permite examinarea acestora.”

(23)  A se vedea declarația (k) în continuare:

(k)

referitor la articolul 22

„Serviciul juridic al Consiliului a fost, de asemenea, instruit să acorde asistență statelor membre care prezintă inițiative în înțelesul articolului 76 litera (b) din TFUE, în principal pentru a controla calitatea redactării unor asemenea inițiative, în cazul în care asistența respectivă este solicitată de statul membru în cauză.”

A se vedea declarația (l) în continuare:

(l)

referitor la articolul 22

„Membrii Consiliului fac observații privind propunerile de codificare oficială a textelor legislative în termen de treizeci de zile de la difuzarea unor astfel de propuneri de către Secretariatul General.Membrii Consiliului se asigură că acele dispoziții ale propunerilor de reformulare a textelor legislative care au fost preluate din actul precedent fără modificări de fond sunt examinate în conformitate cu principiile stabilite pentru examinarea propunerilor de codificare.”

(24)  JO L 73, 17.3.1999, p. 1.

(25)  Alineatul (1) și alineatul (2) primul paragraf reproduc articolul 240 alineatul (2) din TFUE.

(26)  Formațiune instituită prin articolul 16 alineatul (6) al doilea paragraf din TUE.

(27)  Formațiune instituită prin articolul 16 alineatul (6) al treilea paragraf din TUE.

(28)  Inclusiv Bugetul.

(29)  Inclusiv Protecția civilă.

(30)  Inclusiv Turismul.

(31)  Inclusiv domeniul audiovizualului.

(32)  A se vedea declarația (m) în continuare:

(m)

referitor la anexa I, al doilea paragraf:

„Președinția organizează ordinile de zi ale Consiliului grupând punctele de pe ordinea de zi care au legătură între ele, pentru a facilita participarea reprezentanților naționali implicați, mai ales în cazul în care o anumită formațiune a Consiliului trebuie să se ocupe o serie de subiecte distincte”.

(33)  JO L 8, 12.1.2001, p. 1.

(34)  A se vedea declarația (n) în continuare:

(n)

referitor la anexa IV alineatul (1) litera (h):

„Consiliul confirmă faptul că vor rămâne aplicabile normele existente conform cărora textele utilizate ca bază în cadrul deliberărilor sale sunt redactate în toate limbile.”

(35)  A se vedea declarația (o) în continuare:

(o)

referitor la anexa VI secțiunea A punctul 4 litera (a) subpunctul (ii)

„Consiliul subliniază că, în cazurile prevăzute în tratate în care un act nu se aplică tuturor sau în toate statele membre, este necesar să se precizeze clar aplicarea sa teritorială în motivele și conținutul actului în cauză.”