|
11.12.2009 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 325/1 |
DECIZIA PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI
din 25 noiembrie 2009
privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare, în conformitate cu punctul 28 din Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară
(2009/931/CE)
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
având în vedere Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară (1), în special punctul 28,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1927/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind crearea Fondului european de ajustare la globalizare (2), în special articolul 12 alineatul (3),
având în vedere propunerea Comisiei,
întrucât:
|
(1) |
Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) a fost creat pentru a oferi un sprijin suplimentar lucrătorilor disponibilizați care sunt afectați de schimbările structurale majore intervenite în practicile comerciale mondiale și pentru a le acorda asistență în procesul de reintegrare pe piața muncii. |
|
(2) |
Domeniul de aplicare a FEG a fost extins pentru a include solicitările prezentate cu începere de la 1 mai 2009, astfel încât să fie prevăzut un sprijin pentru lucrătorii disponibilizați ca urmare a crizei financiare și economice globale. |
|
(3) |
Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 permite mobilizarea FEG în limita unui plafon anual de 500 milioane EUR. |
|
(4) |
La 5 mai 2009, Belgia a prezentat două solicitări de mobilizare a FEG în legătură cu disponibilizările din industria textilă. Aceste solicitări îndeplinesc condițiile pentru stabilirea contribuțiilor financiare, astfel cum se prevede la articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1927/2006, prin urmare Comisia propune mobilizarea sumei de 9 198 874 EUR. |
|
(5) |
La 29 iunie 2009, Irlanda a prezentat o solicitare de mobilizare a FEG în legătură cu disponibilizările din industria producătoare de calculatoare. Solicitarea îndeplinește condițiile pentru stabilirea contribuțiilor financiare, astfel cum se prevede la articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1927/2006, prin urmare Comisia propune mobilizarea sumei de 14 831 050 EUR. |
|
(6) |
În consecință, FEG ar trebui să fie mobilizat în vederea acordării unei contribuții financiare pentru solicitările prezentate de Belgia și Irlanda, |
DECID:
Articolul 1
În cadrul bugetului general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2009, Fondul european de ajustare la globalizare este mobilizat pentru a se acorda suma de 24 029 924 EUR, sub formă de credite de angajament și de plată.
Articolul 2
Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Adoptată la Strasbourg, 25 noiembrie 2009.
Pentru Parlamentul European
Președintele
J. BUZEK
Pentru Consiliu
Președintele
Å. TORSTENSSON