20.10.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 274/30


DECIZIA COMISIEI

din 15 octombrie 2009

privind o cerere de scutire de la taxa pe vehicule, depusă de Franța în temeiul articolului 6 alineatul (2) litera (b) din Directiva 1999/62/CE a Parlamentului European și a Consiliului de aplicare a taxelor la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri

[notificată cu numărul C(2009) 7761]

(Numai textul în limba franceză este autentic)

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2009/765/CE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 1999/62/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 iunie 1999 de aplicare a taxelor la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri (1), în special articolul 6,

întrucât:

(1)

În conformitate cu articolul 6 alineatul (2) litera (b) din Directiva 1999/62/CE, statele membre pot aplica tarife reduse sau scutiri pentru vehiculele care circulă numai ocazional pe drumurile publice ale statului membru în care au fost înmatriculate și care sunt utilizate de către persoane fizice sau juridice a căror ocupație principală nu este transportul de mărfuri, cu condiția ca activitățile de transport desfășurate de aceste vehicule să nu provoace denaturări ale concurenței. Aplicarea acestor tarife reduse sau scutiri este supusă acordului Comisiei.

(2)

Franța a solicitat Comisiei reînnoirea, până la 31 decembrie 2014, a acordului său, dat prin Decizia 2005/449/CE (2), pentru scutirea de la taxa pe vehicule în conformitate cu Directiva 1999/62/CE, a vehiculelor de 12 tone sau mai mult, care sunt utilizate exclusiv pentru lucrări publice și industriale în Franța.

(3)

Condițiile prevăzute la articolul 6 alineatul (2) litera (b) din Directiva 1999/62/CE sunt îndeplinite având în vedere că vehiculele respective nu utilizează drumurile publice în mod permanent, nu sunt folosite pentru transportul de mărfuri și, în plus, aplicarea, în cazul acestora, a unei scutiri de la taxa pe vehicule nu conduce la denaturarea concurenței deoarece ele nu pot fi utilizate pentru transportul niciunei mărfi în afara celei instalate permanent pe vehicul și utilizate de acesta pentru propria activitate.

(4)

Acordul trebuie dat pentru o perioadă limitată, pentru a permite Comisiei revizuirea scutirii de la taxa pe vehicule.

(5)

Prin urmare, scutirea solicitată de Franța trebuie aprobată,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Comisia aprobă acordarea până la 31 decembrie 2014 a unei scutiri de la taxa pe vehicule în conformitate cu articolul 6 alineatul (2) litera (b) din Directiva 1999/62/CE pentru vehiculele enumerate în continuare, de 12 tone sau mai mult, care sunt folosite exclusiv pentru transportarea unor echipamente instalate permanent, destinate lucrărilor publice și industriale în Franța:

1.

echipamente de ridicat și manipulat cu autopropulsie (macarale montate pe un șasiu cu roți);

2.

pompe sau stații de pompare mobile montate permanent pe un șasiu cu roți;

3.

grupuri motocompresoare mobile montate permanent pe un șasiu cu roți;

4.

betoniere și pompe de beton montate permanent pe un șasiu cu roți (cu excepția betonierelor cu tambur pentru transportul betonului);

5.

grupuri electrogene mobile montate permanent pe un șasiu cu roți;

6.

mașini de găurit mobile montate permanent pe un șasiu cu roți.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează Republicii Franceze.

Adoptată la Bruxelles, 15 octombrie 2009.

Pentru Comisie

Antonio TAJANI

Vicepreședinte


(1)  JO L 187, 20.7.1999, p. 42.

(2)  JO L 158, 21.6.2005, p. 23.