9.7.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 178/17


DECIZIA COMISIEI

din 8 iulie 2009

de modificare a Deciziei 2008/820/CE de acordare a unei derogări temporare de la regulile de origine prevăzute în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1528/2007 al Consiliului, pentru a ține seama de situația specială din Swaziland în ceea ce privește firele textile răsucite cu miez

[notificată cu numărul C(2009) 5310]

(2009/529/CE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1528/2007 al Consiliului din 20 decembrie 2007 privind aplicarea regimurilor aplicabile produselor originare din anumite state care fac parte din grupul statelor din Africa, zona Caraibilor și Pacific (ACP) prevăzute în acordurile de stabilire sau care duc la stabilirea Acordurilor de parteneriat economic (1), în special articolul 36 alineatul (4) din anexa II,

întrucât:

(1)

Decizia 2008/820/CE a Comisiei (2) din 27 octombrie 2008 a fost adoptată în vederea acordării unei derogări temporare de la regulile de origine prevăzute în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1528/2007 al Consiliului, pentru a ține seama de situația specială din Swaziland în ceea ce privește firele textile răsucite cu miez. La 2 februarie 2009, în conformitate cu articolul 36 din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1528/2007, Swaziland a solicitat o nouă derogare de la regulile de origine prevăzute în anexa respectivă. În conformitate cu informațiile furnizate de Swaziland, acesta se află în continuare în incapacitatea de a respecta regulile privind cumulul originii stabilite în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1528/2007, deoarece trebuie să utilizeze polifibre neoriginare din Africa de Sud pentru fabricarea produsului finit. Prin urmare, produsul finit nu respectă regulile stabilite în anexa menționată. Având în vedere că Swaziland are nevoie de mai mult timp de pregătire pentru a se conforma regulilor de origine, ar trebui să se acorde o nouă derogare începând cu 1 ianuarie 2009.

(2)

Decizia 2008/820/CE s-a aplicat până la 31 decembrie 2008 deoarece se preconiza că Acordul interimar de parteneriat economic cu regiunea parte la APE din SADC va intra în vigoare sau se va aplica provizoriu înainte data respectivă.

(3)

În conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1528/2007, regulile de origine prevăzute în anexa II la regulamentul respectiv și derogările de la aceste reguli trebuie înlocuite cu regulile prevăzute în Acordul interimar de parteneriat SADC-UE a cărui intrare în vigoare sau aplicare provizorie este prevăzută în prezent pentru 2009.

(4)

Este necesară asigurarea continuității importurilor din țările ACP în Comunitate și a unei tranziții echilibrate spre Acordul interimar de parteneriat economic. Prin urmare, Decizia 2008/820/CE trebuie prelungită cu începere de la 1 ianuarie 2009.

(5)

Prin urmare, Decizia 2008/820/CE trebuie modificată în consecință.

(6)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului Codului vamal,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Decizia 2008/820/CE se modifică după cum urmează:

1.

Articolul 2 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 2

Derogarea prevăzută la articolul 1 se aplică produselor și cantităților stabilite în anexă care provin din Swaziland și care sunt declarate pentru a fi puse în liberă circulație pe teritoriul Comunității în perioadele 1 ianuarie 2008-31 decembrie 2008 și 1 ianuarie 2009-31 decembrie 2009.”

2.

La articolul 6, al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Prezenta decizie se aplică până când regulile de origine prevăzute în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1528/2007 vor fi înlocuite cu cele anexate la orice acord cu Swaziland, atunci când acordul respectiv fie este aplicat provizoriu, fie intră în vigoare, luându-se în considerare data cea mai apropiată, dar în nici un caz mai târziu de 31 decembrie 2009.”

3.

Anexa se înlocuiește cu textul din anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie se aplică de la 1 ianuarie 2009.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 8 iulie 2009.

Pentru Comisie

László KOVÁCS

Membru al Comisiei


(1)  JO L 348, 31.12.2007, p. 1.

(2)  JO L 285, 29.10.2008, p. 17.


ANEXĂ

„ANEXĂ

(tone)

Nr. de ordine

Codul NC

Descrierea mărfurilor

Perioade

Cantități

09.1698

5206 22

5206 42

5402 52

5402 62

Fire textile răsucite cu miez

de la 1.1.2008 până la 31.12.2008

1 300

de la 1.1.2009 până la 31.12.2009

1 300”