30.1.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 26/5


DECIZIA CONSILIULUI ȘI A COMISIEI

din 18 decembrie 2008

privind încheierea Protocolului la Acordul de parteneriat și cooperare între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Kârgâzstan, pe de altă parte, pentru a ține seama de aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană

(2009/82/CE, Euratom)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 44 alineatul (2), articolul 47 alineatul (2) ultima teză, articolul 55, articolul 57 alineatul (2), articolul 71, articolul 80 alineatul (2), articolele 93, 94, 133 și 181a, coroborate cu articolul 300 alineatul (2) teza a doua și articolul 300 alineatul (3) primul paragraf,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice, în special articolul 101 al doilea paragraf,

având în vedere Actul de aderare a Bulgariei și a României, în special articolul 6 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Parlamentului European (1),

având în vedere aprobarea Consiliului, acordată în conformitate cu articolul 101 din Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice,

întrucât:

(1)

Protocolul la Acordul de parteneriat și cooperare între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Kârgâzstan, pe de altă parte, pentru a ține seama de aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană a fost semnat în numele Comunității și al statelor membre la 11 iunie 2008 în conformitate cu Decizia 2008/628/CE a Consiliului (2).

(2)

Până la intrarea sa în vigoare, protocolul a fost aplicat cu titlu provizoriu de la 1 ianuarie 2007.

(3)

Protocolul ar trebui încheiat,

DECID:

Articolul 1

Protocolul la Acordul de parteneriat și cooperare între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Kârgâzstan, pe de altă parte, pentru a ține seama de aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană (3) se aprobă prin prezenta decizie în numele Comunității, al Comunității Europene a Energiei Atomice și al statelor membre.

Articolul 2

Președintele Consiliului procedează, în numele Comunității și al statelor membre, la notificarea prevăzută la articolul 3 din protocol. Președintele Comisiei procedează simultan la respectiva notificare în numele Comunității Europene a Energiei Atomice.

Adoptată la Bruxelles, 18 decembrie 2008.

Pentru Consiliu

Președintele

M. BARNIER

Pentru Comisie

José Manuel BARROSO

Președintele


(1)  Avizul din 2 septembrie 2008 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(2)  JO L 205, 1.8.2008, p. 40.

(3)  JO L 205, 1.8.2008, p. 42.