|
12.12.2008 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 334/55 |
REGULAMENTUL (CE) NR. 1237/2008 AL COMISIEI
din 11 decembrie 2008
de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1043/2005 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 3448/93 al Consiliului în ceea ce privește regimul de acordare a restituirilor la export pentru anumite produse agricole exportate sub formă de mărfuri care nu sunt incluse în anexa I la tratat, precum și criteriile de stabilire a cuantumurilor sumelor respective
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 3448/93 al Consiliului din 6 decembrie 1993 de stabilire a regimului comercial aplicabil anumitor mărfuri rezultate din transformarea produselor agricole (1), în special articolul 8 alineatul (3) primul paragraf,
întrucât:
|
(1) |
În conformitate cu articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1043/2005 al Comisiei (2), atunci când o marfă a fost utilizată pentru fabricarea mărfii exportate, rata de restituire care trebuie utilizată pentru calcularea sumei aferente fiecăruia dintre produsele de bază, dintre produsele rezultate din prelucrarea acestora sau dintre produsele asimilate la una dintre aceste două categorii, care au fost utilizate pentru fabricarea mărfii exportate, este rata aplicabilă în cazul în care prima marfă menționată se exportă în stare naturală. |
|
(2) |
În conformitate cu articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1043/2005, atunci când situația comerțului mondial cu ovalbumină care intră sub incidența codurilor NC 3502 11 90 și 3502 19 90 sau atunci când cerințele specifice ale anumitor piețe impun acest lucru, restituirea pentru aceste mărfuri se poate diferenția în funcție de destinație. |
|
(3) |
În urma lecturii combinate a articolului 5 alineatul (3) și a articolului 19 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1043/2005 poate rezulta o interpretare incorectă, conform căreia mărfurile care au ca ingredient ovalbumina și care sunt exportate către țări terțe, în special către Coreea de Sud, Japonia, Malaezia, Thailanda, Taiwan și Filipine, ar putea beneficia de rata mai ridicată de restituire care este destinată numai exporturilor de ovalbumină în stare naturală către destinațiile respective. |
|
(4) |
Prin urmare, din motive de claritate și în vederea protejării intereselor financiare ale Comunității, se cuvine să fie clarificat faptul că numai exporturile de ovalbumină în stare naturală pot beneficia de rata mai ridicată de restituire stabilită pentru destinațiile respective în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1043/2005. |
|
(5) |
Prin urmare, este necesar ca Regulamentul (CE) nr. 1043/2005 să fie modificat în consecință. |
|
(6) |
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a problemelor orizontale privind schimburile de produse agricole transformate neincluse în anexa I, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
La articolul 19 din Regulamentul (CE) nr. 1043/2005, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
„(1) Rata de restituire pentru cazeina care intră sub incidența codului NC 3501 10 , pentru cazeinații care intră sub incidența codului NC 3501 90 90 sau pentru ovalbumina care intră sub incidența codurilor NC 3502 11 90 și 3502 19 90 exportată în stare naturală poate diferi în funcție de destinație, dacă acest lucru este cerut de:
|
(a) |
situația comerțului mondial cu aceste produse; sau |
|
(b) |
cerințele specifice ale anumitor piețe.” |
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 11 decembrie 2008.
Pentru Comisie
Mariann FISCHER BOEL
Membru al Comisiei