9.10.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 268/10


REGULAMENTUL (CE) NR. 985/2008 AL COMISIEI

din 6 octombrie 2008

de interzicere a pescuitului de pagel argintiu în apele comunitare și apele aflate în afara suveranității sau jurisdicției unor țări terțe din zonele VI, VII și VIII de către navele care arborează pavilionul Regatului Unit

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 al Consiliului din 20 decembrie 2002 privind conservarea și exploatarea durabilă a resurselor piscicole în conformitate cu politica comună în domeniul pescuitului (1), în special articolul 26 alineatul (4),

având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2847/93 al Consiliului din 12 octombrie 1993 de instituire a unui sistem de control aplicabil politicii comune din domeniul pescuitului (2), în special articolul 21 alineatul (3),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 2015/2006 al Consiliului din 19 decembrie 2006 de stabilire, pentru 2007 și 2008, a posibilităților de pescuit pentru navele comunitare în ceea ce privește anumite rezerve de pești de adâncime (3), stabilește cotele pentru 2007 și 2008.

(2)

În conformitate cu informațiile primite de Comisie, capturile din stocul menționat în anexa la prezentul regulament realizate de către navele care arborează pavilionul statului membru menționat sau care sunt înregistrate în statul membru respectiv au epuizat cota alocată pentru anul 2008.

(3)

Prin urmare, este necesară interzicerea pescuitului din acest stoc, precum și a păstrării la bord, a transbordării și a debarcării de pește din acest stoc,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Epuizarea cotei

Cota de pescuit alocată, pentru 2008, statului membru menționat în anexa la prezentul regulament pentru stocul indicat în aceasta se consideră ca fiind epuizată de la data stabilită în anexa respectivă.

Articolul 2

Interdicții

Pescuitul din stocul menționat în anexa la prezentul regulament realizat de nave care arborează pavilionul statului membru menționat sau care sunt înregistrate în statul membru respectiv este interzis începând cu data stabilită în respectiva anexă. După această dată se interzice, de asemenea, păstrarea la bord, transbordarea sau debarcarea de către navele respective a peștelui din stocul menționat.

Articolul 3

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 6 octombrie 2008.

Pentru Comisie

Fokion FOTIADIS

Director general pentru afaceri maritime și pescuit


(1)   JO L 358, 31.12.2002, p. 59.

(2)   JO L 261, 20.10.1993, p. 1.

(3)   JO L 384, 29.12.2006, p. 28.


ANEXĂ

Nr.

06/DSS

Stat membru

GBR

Stoc

SBR/678-

Specie

Pagel argintiu (Pagellus Bogaraveo)

Zonă

Apele comunitare și apele care nu se află sub suveranitatea sau jurisdicția țărilor terțe din zonele VI, VII și VIII

Dată

3 septembrie 2008