3.7.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 173/3


REGULAMENTUL (CE) NR. 628/2008 AL COMISIEI

din 2 iulie 2008

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1898/2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 510/2006 al Consiliului privind protecția indicațiilor geografice și a denumirilor de origine ale produselor agricole și alimentare

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 510/2006 al Consiliului din 20 martie 2006 privind protecția indicațiilor geografice și a denumirilor de origine ale produselor agricole și alimentare (1), în special articolul 16 litera (g),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 1898/2006 al Comisiei (2) stabilește în anexa V caracteristicile simbolurilor comunitare care pot apărea pe eticheta sau pe ambalajul produselor a căror denumire a fost înregistrată ca indicație geografică protejată sau ca denumire de origine protejată.

(2)

Simbolurile comunitare menționate au contribuit la valorizarea indicațiilor geografice protejate și a denumirilor de origine protejate și au permis consumatorilor să identifice anumite produse ale căror caracteristici depind de originea lor.

(3)

În prezent, simbolurile aferente denumirilor de origine protejate și indicațiilor geografice protejate prezintă caracteristici comune în ceea ce privește forma, culoarea și desenul. Aceste simboluri se disting numai prin legenda care apare în interiorul lor.

(4)

În lumina experienței dobândite de la adoptarea acestora și în scopul încurajării utilizării acestora, este oportun să se faciliteze distincția în rândul consumatorilor între denumirea de origine protejată și indicația geografică protejată. Prin urmare, ar trebui să se favorizeze utilizarea de culori diferite pentru simbolurile referitoare la aceste două indicații.

(5)

În vederea evitării ca schimbarea de culoare a simbolurilor comunitare să aducă un prejudiciu de ordin economic producătorilor și agenților economici în cauză, este necesar să se prevadă o perioadă tranzitorie, în cursul căreia se vor putea utiliza simboluri comunitare conforme cu dispozițiile aplicabile anterior intrării în vigoare a prezentului regulament.

(6)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru indicațiile geografice și denumirile de origine protejate,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa V la Regulamentul (CE) nr. 1898/2006 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Cu toate acestea, se pot utiliza până la 1 mai 2010 ambalajele sau etichetele care includ simbolurile comunitare conforme cu anexa V la Regulamentul (CE) nr. 1898/2006 în versiunea sa aplicabilă anterior intrării în vigoare a prezentului regulament.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 2 iulie 2008.

Pentru Comisie

Mariann FISCHER BOEL

Membru al Comisiei


(1)  JO L 93, 31.3.2006, p. 12. Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 510/2008 al Comisiei (JO L 149, 7.6.2008, p. 61).

(2)  JO L 369, 23.12.2006, p. 1.


ANEXĂ

Punctele 1, 2 și 3 din anexa V la Regulamentul (CE) nr. 1898/2006 se înlocuiesc cu următorul text:

„1.   SIMBOLURI COMUNITARE ÎN CULORI SAU ÎN ALB ȘI NEGRU

Pentru reproducerea în culori, se pot utiliza culorile directe (Pantone) sau cvadricromia. Culorile de referință sunt indicate în continuare.

Simbol comunitar pentru «Denumirea de origine protejată» în Pantone

Image

Image

Simbol comunitar pentru «Indicația geografică protejată» în Pantone

Image

Image


Simboluri comunitare în cvadricromie

Simbol comunitar pentru «Denumirea de origine protejată» în cvadricromie

Image

Image

Simbol comunitar pentru «Indicația geografică protejată» în cvadricromie

Image

Image

Simboluri comunitare în alb și negru

Image

2.   SIMBOLURI COMUNITARE ÎN NEGATIV

În cazul în care culoarea de fond a ambalajului sau a etichetei este închisă, simbolurile pot fi reproduse în negativ, prin utilizarea culorii de fond a ambalajului sau a etichetei.

Image

3.   CONTRAST CU CULORILE DE FOND

În cazul în care un simbol este utilizat în culoare pe un fond colorat, ceea ce face dificilă vizualizarea acestuia, el poate fi înconjurat de un cerc pentru a îmbunătăți contrastul cu culorile de fond.

Simbol comunitar pentru «Denumirea de origine protejată»

Image

Simbol comunitar pentru «Indicația geografică protejată»

Image