10.3.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 66/1


REGULAMENTUL (CE) NR. 194/2008 AL CONSILIULUI

din 25 februarie 2008

de reînnoire și de întărire a măsurilor restrictive instituite împotriva Birmaniei/Myanmar și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 817/2006

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolele 60 și 301,

având în vedere Poziția comună 2007/750/PESC din 19 noiembrie 2007 de modificare a Poziției comune 2006/318/PESC de reînnoire a măsurilor restrictive împotriva Birmaniei/Myanmar (1),

având în vedere propunerea Comisiei,

întrucât:

(1)

La 28 octombrie 1996, Consiliul, preocupat de absența progreselor pe calea democratizării și de persistența încălcărilor drepturilor omului în Birmania/Myanmar, a instituit o serie de măsuri restrictive împotriva Birmaniei/Myanmar prin Poziția comună 1996/635/PESC (2). Aceste măsuri au fost ulterior extinse și modificate prin Poziția comună 2000/346/PESC (3), abrogată și înlocuită prin Poziția comună 2003/297/PESC (4) și apoi reînnoite prin Poziția comună 2004/423/PESC (5), consolidate prin Poziția comună 2004/730/PESC (6), modificate prin Poziția comună 2005/149/PESC (7) și extinse și modificate prin Poziția comună 2005/340/PESC (8). Ulterior, Consiliul a adoptat Poziția comună 2006/318/PESC (9), ținând seama de situația politică din Birmania/Myanmar, confirmată de:

refuzul autorităților militare de a angaja discuții de fond cu mișcarea democratică cu privire la un proces care să ducă la reconcilierea națională, la respectarea drepturilor omului și la democrație;

refuzul de a autoriza o Convenție Națională cu adevărat deschisă;

menținerea în detenție a lui Daw Aung San Suu Kyi, a altor membri ai Ligii Naționale pentru Democrație (LND) și a altor deținuți politici;

hărțuirea continuă căreia îi cad victime LND și alte mișcări politice organizate;

persistența unor încălcări grave ale drepturilor omului, inclusiv absența unor măsuri destinate să elimine recurgerea la munca silnică, în conformitate cu recomandările raportului redactat în 2001 de grupul la nivel înalt al Organizației Internaționale a Muncii și cu recomandările și propunerile formulate de misiunile ulterioare ale Organizației Internaționale a Muncii; precum și

evenimentele recente, cum ar fi restricțiile sporite împotriva activităților desfășurate de organizațiile internaționale și organizațiile neguvernamentale.

(2)

Prin urmare, Poziția comună 2006/318/PESC dispune menținerea măsurilor restrictive luate împotriva regimului militar din Birmania/Myanmar, a celor care profită cel mai mult de pe urma proastei guvernări practicate de acesta și a celor care împiedică, în prezent, procesul de reconciliere națională, de respectare a drepturilor omului și de democratizare. Măsurile restrictive prevăzute de Poziția comună 2006/318/PESC includ un embargo asupra armelor, interzic acordarea asistenței tehnice, finanțării și asistenței financiare cu privire la activitățile militare și exportul de echipamente care ar putea fi utilizate în scopul represiunii interne și impun înghețarea fondurilor și resurselor economice care aparțin membrilor guvernului Birmaniei/Myanmar și tuturor persoanelor fizice sau juridice, entităților sau organismelor care le sunt asociate și interzic acordarea de împrumuturi sau credite întreprinderilor de stat birmane, precum și achiziționarea sau majorarea unei participații în aceste întreprinderi.

(3)

Unele măsuri restrictive impuse împotriva Birmaniei/Myanmar au fost puse în aplicare la nivel comunitar prin Regulamentul (CE) nr. 817/2006 al Consiliului din 29 mai 2006 de reînnoire a măsurilor restrictive instituite împotriva Birmaniei/Myanmar și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 798/2004 (10).

(4)

Ca reacție la represiunea brutală săvârșită de autoritățile birmane împotriva protestatarilor pașnici, în septembrie 2007, și a încălcărilor grave și continue ale drepturilor omului în Birmania/Myanmar, Consiliul a hotărât, la 19 noiembrie 2007, să aplice măsuri restrictive suplimentare împotriva regimului militar din această țară, în plus față de cele deja în vigoare în conformitate cu Poziția comună 2006/318/PESC.

(5)

Poziția comună 2007/750/PESC prevede noi măsuri restrictive în ceea ce privește anumite importuri din, exporturi spre și investiții în Birmania/Myanmar, vizând industria cherestelei și anumite industrii extractive din această țară.

De asemenea, aceasta impune extinderea domeniului de aplicare a restricțiilor existente privind investițiile pentru ca acestea să se aplice și în cazul investițiilor în întreprinderi aflate în proprietatea sau controlate de persoane ori entități aflate în legătură cu regimul militar, precum și extinderea categoriilor de persoane vizate de înghețarea fondurilor și a resurselor economice, pentru a include și toate cadrele militare active importante ale armatei birmane.

(6)

De peste un deceniu, Consiliul și membrii comunității internaționale condamnă în mod repetat tortura, execuțiile sumare și arbitrare, munca forțată, abuzurile împotriva femeilor, arestările din motive politice, deplasarea forțată a populației și restrângerile drepturilor fundamentale privind libertatea de exprimare, de circulație și de întrunire, practicate de regimul din Birmania/Myanmar. Având în vedere încălcările de lungă durată, grave și continue ale drepturilor fundamentale, practicate de acest regim, inclusiv recenta represiune brutală a demonstrațiilor pașnice, măsurile restrictive din prezentul regulament contribuie la promovarea respectării drepturilor fundamentale ale omului și servesc astfel la protejarea principiilor etice ale societății.

(7)

Noile măsuri restrictive vizează sectoarele care furnizează surse de venituri pentru regimul militar din Birmania/Myanmar. Prin urmare, noile măsuri restrictive se aplică pentru: lemn și produse din lemn, precum și cărbune, aur, argint, anumite metale comune, pietre prețioase și semiprețioase. În aceste sectoare, anumite măsuri restricționează importurile, exporturile și investițiile. Lista entităților cărora li se aplică aceste noi restricții privind investițiile și exporturile ar trebui să corespundă cu lista stabilită în anexa I la Poziția comună 2007/750/PESC, care enumeră entitățile din Birmania/Myanmar implicate în sectoarele vizate.

(8)

Aceste restricții sunt menite să împiedice persoanele supuse jurisdicției CE să obțină profituri din schimburi comerciale care promovează sau facilitează în alt mod punerea în aplicare a unor astfel de politici, care încalcă dreptul internațional și sunt incompatibile cu principiile libertății, democrației, respectului drepturilor omului și al libertăților fundamentale, precum și statului de drept și care sunt comune statelor membre.

(9)

Domeniul de aplicare a interdicției privind investițiile, impusă prin Regulamentul (CE) nr. 817/2006, ar trebui să fie aliniat cu Poziția comună 2007/750/PESC, iar lista persoanelor, entităților și organismelor care fac obiectul măsurilor restrictive din respectivul regulament ar trebui actualizată.

(10)

Lista cu echipamentele care ar putea fi utilizate în scopul represiunii interne ar trebui actualizată ca urmare a recomandărilor făcute de experți, luând în considerare Regulamentul (CE) nr. 1236/2005 al Consiliului din 27 iunie 2005 privind comerțul cu anumite bunuri susceptibile de a fi utilizate pentru a impune pedeapsa capitală, tortura și alte pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante (11).

(11)

Unele dintre măsurile menționate mai sus intră în domeniul de aplicare a Tratatului CE și, prin urmare, în special în scopul de a asigura aplicarea lor uniformă de către agenții economici în toate statele membre, este necesar un act comunitar pentru a le pune în aplicare în măsura în care este vizată Comunitatea.

(12)

Din motive de claritate, ar trebui adoptat un nou text care să conțină toate dispozițiile relevante astfel cum au fost modificate și care să înlocuiască Regulamentul (CE) nr. 817/2006 care ar trebui abrogat.

(13)

Prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare la data publicării pentru a se asigura eficiența acestor măsuri,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

CAPITOLUL 1

Definiții

Articolul 1

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

(a)

„import” înseamnă intrarea bunurilor pe teritoriul vamal al Comunității sau pe alte teritorii cărora li se aplică tratatul, în condițiile prevăzute la articolul 299. Acesta include, în înțelesul Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar (12), plasarea într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber, plasarea într-un regim suspensiv și punerea în liberă circulație, dar exclude tranzitul și depozitarea temporară.

(b)

„export” înseamnă orice ieșire a bunurilor de pe teritoriul vamal al Comunității sau de pe alte teritorii cărora li se aplică tratatul, în condițiile prevăzute la articolul 299. Acesta include, în sensul Regulamentului (CEE) nr. 2913/92, scoaterea mărfurilor care necesită o declarație vamală de pe teritoriul vamal al Comunității și scoaterea mărfurilor după depozitarea acestora într-o zonă liberă de control de tip I sau într-un antrepozit liber, dar exclude tranzitul;

(c)

„exportator” înseamnă orice persoană fizică sau juridică pe seama căreia se face o declarație de export, adică persoana care, în momentul când declarația este acceptată, este titularul contractului încheiat cu destinatarul din țara terță și are competența de a decide trimiterea produsului în afara teritoriului vamal comunitar sau în afara altor teritorii cărora li se aplică tratatul.

(d)

„asistență tehnică” înseamnă orice sprijin tehnic legat de repararea, dezvoltarea, fabricarea, montajul, testarea, întreținerea sau orice alt serviciu tehnic, care poate lua forme precum instruirea, consilierea, formarea, transmiterea de cunoștințe practice, formarea de competențe profesionale sau servicii de consultanță; asistența tehnică include forme de asistență verbală;

(e)

„fonduri” înseamnă activele financiare și avantajele economice de orice natură, inclusiv, dar nu exclusiv:

(i)

numerar, cecuri, creanțe în numerar, credite fără acoperire, ordine de plată și alte instrumente de plată;

(ii)

depozite la instituții financiare sau alte entități, solduri de conturi, creanțe și titluri de creanță;

(iii)

titluri de proprietate și de împrumut, cum ar fi acțiunile, certificatele reprezentând valori mobiliare, obligațiunile, biletele la ordin, warantele, obligațiunile negarantate și contractele pentru produse derivate;

(iv)

dobânzi, dividende sau alte venituri din active sau plusvalori percepute pe active sau generate din acestea;

(v)

credite, drepturi compensatorii, garanții, garanții de bună execuție sau alte angajamente financiare;

(vi)

scrisori de credit, conosamente, contracte de vânzare;

(vii)

documente care atestă deținerea de cote-părți din fonduri sau din resurse financiare;

(f)

„înghețarea fondurilor” înseamnă orice acțiune menită să împiedice circulația, transferul, modificarea, utilizarea, accesul sau tranzacțiile cu fonduri susceptibile să aibă ca rezultat modificarea volumului, a valorii, a localizării, a proprietății, a deținerii, a naturii sau a destinației acestora sau orice modificare care ar permite utilizarea fondurilor, inclusiv gestionarea portofoliilor;

(g)

„resurse economice” înseamnă activele de orice fel, corporale sau necorporale, mobiliare sau imobiliare, care nu sunt fonduri, dar pot fi utilizate pentru obținerea de fonduri, bunuri sau servicii;

(h)

„înghețarea resurselor economice” înseamnă orice acțiune care vizează prevenirea utilizării acestora pentru obținerea de fonduri, bunuri sau servicii în orice mod, inclusiv, dar nu exclusiv vânzarea, închirierea sau ipotecarea acestora;

(i)

„teritoriul Comunității” înseamnă teritoriile statelor membre cărora li se aplică tratatul, în condițiile prevăzute de acesta.

CAPITOLUL 2

Restricții la import și de achiziționare

Articolul 2

1.   Anexa I include mărfuri care aparțin următoarelor categorii:

(a)

bușteni rotunzi, cherestea și produse din cherestea;

(b)

cărbune și anumite metale; precum și

(c)

pietre prețioase și semiprețioase.

2.   Se interzice:

(a)

importul mărfurilor enumerate în anexa I, dacă astfel de mărfuri:

(i)

sunt originare din Birmania/Myanmar sau

(ii)

au fost exportate din Birmania/Myanmar;

(b)

achiziționarea de produse din Birmania/Myanmar care sunt incluse în lista din anexa I;

(c)

transportul mărfurilor listate în anexa I, dacă respectivele mărfuri sunt originare din Birmania/Myanmar sau sunt exportate din Birmania/Myanmar spre orice altă țară și destinația lor finală este în Comunitate; sau

(d)

participarea voluntară și deliberată la activități care au drept scop sau efect, în mod direct sau indirect, eludarea interdicțiilor menționate la litera (a), (b) sau (c).

3.   Originea mărfurilor este determinată în conformitate cu dispozițiile relevante din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92.

4.   Nu se consideră ca fiind interzise în înțelesul alineatului (2) importurile, achizițiile și transportul mărfurilor cu caracter ocazional și care implică doar produse rezervate uzului personal al destinatarilor sau al călătorilor ori al familiilor acestora.

Articolul 3

1.   Articolul 2 alineatul (2) nu se aplică mărfurilor care, în temeiul unei obligații contractuale de a furniza mărfurile respective unei părți contractate din Comunitate, erau în curs de expediere înainte de data de intrare în vigoare a prezentului regulament. Mărfurile sunt considerate în curs de expediere dacă au părăsit Birmania/Myanmar, înainte de data respectivă, îndreptându-se spre o destinație finală în Comunitate.

2.   Părților interesate le revine sarcina de a le demonstra autorităților vamale, prin intermediul unor documente relevante, că au fost îndeplinite condițiile prevăzute la alineatul (1). Dacă documentele nu sunt prezentate la data declarării mărfurilor, autoritățile vamale rețin mărfurile respective.

3.   Dacă documentele necesare nu sunt furnizate în termen de două luni sau dacă, după prezentarea documentelor, autoritățile vamale nu consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alineatul (1), acestea dispun de mărfurile reținute în conformitate cu legislația națională aplicabilă.

CAPITOLUL 3

Restricții la export

Articolul 4

1.   Este interzisă vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul, direct sau indirect, de echipamente care ar putea fi utilizate în scopul represiunii interne, astfel cum sunt enumerate în anexa II, indiferent dacă sunt originare sau nu din Comunitate, oricărei persoane fizice sau juridice, oricărei entități sau oricărui organism în Birmania/Myanmar sau în scopul utilizării în această țară.

2.   Alineatul (1) nu se aplică îmbrăcămintei de protecție, inclusiv vestelor antiglonț și căștilor exportate temporar în Birmania/Myanmar de către personalul Organizației Națiunilor Unite, al Uniunii Europene, al Comunității sau al statelor sale membre, de către reprezentanții media, de către personalul umanitar, personalul de asistență pentru dezvoltare și personalul asociat, exclusiv pentru uz personal.

Articolul 5

1.   Este interzisă comercializarea, transferul sau exportul de mărfuri sau tehnologii din categoria celor enumerate în anexa III, direct sau indirect, către întreprinderi din Birmania/Myanmar implicate în următoarele industrii:

(a)

exploatarea forestieră și prelucrarea cherestelei;

(b)

extracția cărbunelui, aurului, argintului, fierului, cositorului, cuprului, tungstenului, plumbului, manganului, nichelului și zincului;

(c)

extracția și prelucrarea pietrelor prețioase și semiprețioase, incluzând diamantele, rubinele, safirele, jadul și smaraldele.

2.   Anexa III include echipamente și tehnologii utilizate în industriile enumerate la alineatul (1). Anexa III nu cuprinde articole care figurează pe Lista comună a Uniunii Europene cuprinzând produsele militare.

3.   În vederea punerii în aplicare a alineatului (1), este necesară o autorizație prealabilă pentru exportul, direct sau indirect, al mărfurilor și tehnologiilor enumerate în anexa III, către orice persoană fizică sau juridică, entitate sau organism din Birmania/Myanmar, sau în scopul utilizării în această țară.

4.   Exportatorii furnizează autorităților competente toate informațiile relevante necesare în vederea solicitării unei autorizații. În cazul în care exportatorul nu este stabilit în Comunitate, responsabilitatea privind obținerea autorizației prealabile necesare aparține vânzătorului, sau furnizorului sau părții care asigură transferul, în funcție de care dintre aceste părți este stabilită în Comunitate. Cererea este prezentată autorităților competente din statul membru în care este stabilit solicitantul, astfel cum este indicat pe site-urile Internet enumerate în anexa IV. Autorizațiile necesare sunt prezentate transportatorilor înainte de efectuarea exportului.

5.   Autoritățile competente din statele membre, indicate pe site-urile Internet enumerate în anexa IV, nu acordă nicio autorizație de export pentru nicio marfă și nicio tehnologie din cele enumerate în anexa III, în cazul în care există motive întemeiate de a crede că mărfurile și tehnologiile vor fi puse la dispoziție unei întreprinderi din Birmania/Myanmar care își desfășoară activitatea într-una din industriile enumerate la alineatul (1).

6.   Autorizațiile sunt acordate doar de o autoritate competentă din statul membru în care este stabilit solicitantul, după cum este indicat pe site-urile Internet enumerate în anexa IV. Autorizațiile sunt valabile la nivelul Comunității.

7.   Autoritățile competente pot acorda autorizații în condițiile pe care le consideră corespunzătoare, ca de exemplu obligația de a prezenta o declarație a utilizatorului final. Autoritățile competente, acționând conform alineatului (4) sau (5), pot anula, suspenda, modifica sau revoca autorizații deja acordate.

8.   În cazul în care autoritățile competente dintr-un stat membru refuză să acorde o autorizație sau anulează, suspendă, limitează în mod substanțial sau revocă o autorizație, statul membru respectiv informează celelalte state membre și Comisia în legătură cu aceasta și le comunică acestora informațiile relevante, în special în legătură cu utilizatorul final sau întreprinderea implicată în Birmania/Myanmar, în conformitate cu cerințele privind confidențialitatea prevăzute de Consiliu în Regulamentul (CE) No 515/97 (13).

9.   Înainte de a acorda o autorizație care privește același utilizator final sau întreprindere din Birmania/Myanmar, un stat membru va consulta statul membru care a emis refuzul. În cazul în care, după astfel de consultări, statul membru respectiv decide să acorde autorizația, acesta informează celelalte state membre și Comisia cu privire la aceasta, furnizând toate informațiile relevante care să justifice această decizie.

Articolul 6

Articolul 5 nu se aplică mărfurilor care erau în curs de expediere înainte de data intrării în vigoare a prezentului regulament. Mărfurile sunt considerate în curs de expediere dacă au părăsit Comunitatea înainte de data respectivă, îndreptându-se spre o destinație finală în Birmania/Myanmar.

Articolul 7

1.   Se interzice:

(a)

acordarea de asistență tehnică pentru activitățile militare sau pentru livrarea, fabricarea, întreținerea sau utilizarea de armamente și de materiale conexe, de orice tip, în special armele și munițiile, vehiculele și echipamentele militare, echipamentele paramilitare și componentele și piesele de schimb ale acestora, direct sau indirect, oricărei persoane, entități sau organism din Birmania/Myanmar sau în scopul utilizării în această țară;

(b)

acordarea oricărei finanțări sau asistențe financiare pentru activități militare, inclusiv în mod special subvenții, împrumuturi sau asigurări ale creditelor de export cu ocazia oricărei vânzări, livrări, oricărui transfer sau export de arme și de materiale conexe, direct sau indirect, oricărei persoane, entități sau organism din Birmania/Myanmar sau în scopul utilizării în această țară;

2.   Se interzice:

(a)

acordarea de asistență tehnică legată de echipamentele care ar putea fi utilizate în scopul represiunii interne, enumerate în anexa II, direct sau indirect, oricărei persoane fizice sau juridice, entități sau organism din Birmania/Myanmar sau în scopul utilizării în această țară;

(b)

acordarea oricărei finanțări sau asistențe financiare legate de echipamentele enumerate în anexa II, direct sau indirect, oricărei persoane fizice sau juridice, entități sau organism din Birmania/Myanmar sau în scopul utilizării în această țară;

3.   În ceea ce privește oricare dintre întreprinderile, persoanele juridice, entitățile sau organismelor enumerate în anexa V, se interzice acordarea oricărei finanțări sau asistențe financiare pentru orice vânzare, furnizare, transfer sau export de mărfuri sau tehnologii enumerate în anexa III, sau pentru acordarea de asistență tehnică sau formare conexe.

4.   Anexa V cuprinde:

(a)

întreprinderi din Birmania/Myanmar care își desfășoară activitatea în următoarele industrii:

(i)

exploatarea forestieră și prelucrarea cherestelei;

(ii)

extracția cărbunelui, aurului, argintului, fierului, cositorului, cuprului, tungstenului, plumbului, manganului, nichelului și zincului;

(iii)

extracția și prelucrarea pietrelor prețioase și semiprețioase, inclusiv a diamantelor, rubinelor, safirelor, jadului și smaraldelor; precum și

(b)

persoane juridice, entități sau organisme aflate în proprietatea sau controlate de sau acționând pentru sau în numele acestora, întreprinderi aflate în proprietatea sau controlate de sau acționând pentru sau în numele unor astfel de întreprinderi.

5.   Este interzisă participarea voluntară și deliberată la activități care au drept scop sau efect încălcarea interdicției menționate la alineatele (1), (2) și (3).

6.   Interdicțiile prevăzute la articolul 1 litera (b), articolul 2 litera (b) și articolul 3 nu angajează în niciun fel răspunderea persoanelor fizice sau juridice ori a entităților respective în cazul în care acestea nu au știut și nu au avut niciun motiv întemeiat pentru a suspecta că acțiunile lor vor încălca această interdicție.

Articolul 8

1.   Se interzice acordarea de asistență tehnică pentru mărfurile sau tehnologiile din categoria celor enumerate în anexa III, direct sau indirect, către întreprinderi din Birmania/Myanmar implicate în industriile enumerate la articolul 5 alineatul (1).

2.   În vederea punerii în aplicare a alineatului (1), este necesară o autorizație prealabilă pentru acordarea de asistență tehnică legată de mărfurile și tehnologiile enumerate în anexa III oricărei persoane fizice sau juridice, entități sau organism din Birmania/Myanmar, sau în scopul utilizării în această țară.

3.   Persoanele fizice sau juridice, entitățile sau organismele care acordă asistență tehnică pun la dispoziția autorităților competente toate informațiile relevante necesare în susținerea cererii lor de autorizare. Cererea se prezintă autorităților competente din statul membru în care este stabilit solicitantul, astfel cum este indicat pe site-urile Internet enumerate în anexa IV.

4.   Autoritățile competente din statele membre, indicate pe site-urile Internet enumerate în anexa IV, nu acordă autorizație pentru nici un fel de asistență financiară în legătură cu mărfurile și tehnologiile enumerate în anexa III în cazul în care există motive întemeiate de a crede că asistența tehnică va fi acordată sau va aduce beneficii, în orice alt mod, unei întreprinderi din Birmania/Myanmar care își desfășoară activitatea în una din industriile enumerate la articolul 5 alineatul (1).

5.   Se aplică articolul 5 alineatele (5)-(8), în cazul în care cererile de autorizare sunt întocmite în conformitate cu prezentul articol.

Articolul 9

1.   Prin derogare de la articolul 4 și articolul 7 alineatul (2), autoritățile competente din statele membre, astfel cum sunt indicate pe site-urile Internet enumerate în anexa IV, pot autoriza, în condițiile pe care le consideră corespunzătoare:

(a)

vânzarea, livrarea, transferul sau exportul de echipamente care ar putea fi utilizate în scopul represiunii interne conform listei din anexa II, destinate exclusiv unor scopuri umanitare sau de protecție sau programelor de consolidare instituțională ale Organizației Națiunilor Unite, Uniunii Europene și Comunității sau operațiunilor de gestionare a crizelor de către Uniunea Europeană și Organizația Națiunile Unite;

(b)

vânzarea, livrarea, transferul sau exportul de echipamente de deminare sau de materiale destinate operațiunilor de deminare și;

(c)

acordarea unei finanțări sau a unei asistențe financiare și tehnice pentru echipamentele, materialele, programele și operațiunile menționate la literele (a) și (b);

2.   Prin derogare de la articolul 5 alineatul (1) și articolul 6, articolul 7 alineatul (3) și articolul 8, autoritățile competente din statele membre, astfel cum sunt indicate pe site-urile Internet enumerate în anexa IV, pot autoriza, în condițiile pe care le consideră corespunzătoare, vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul mărfurilor și tehnologiilor enumerate în anexa III destinate întreprinderilor menționate la articolul 5 alineatul (1), ori acordarea de asistență tehnică, de finanțare sau de asistență financiară conexe, dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a)

tranzacția reprezintă executarea unei obligații contractuale de a vinde, furniza sau transfera mărfurile respective ori de acorda asistența sau finanțarea respectivă unei întreprinderi sau unei asociații în participațiune în Birmania/Myanmar;

(b)

contractul sau acordul care a dat naștere obligației a fost încheiat de către vânzător, furnizor sau de partea care efectuează transferul înainte de data intrării în vigoare a prezentului regulament și

(c)

contractul sau acordul respectiv are ca obiect o investiție în achiziționarea sau crearea întreprinderii respective sau crearea asociației în participațiune respective.

3.   Prin derogare de la articolul 7 alineatul (1), autoritățile competente din statele membre, enumerate în anexa IV, pot autoriza, în condițiile pe care le consideră corespunzătoare acordarea de finanțare sau de asistență financiară și tehnică în ceea ce privește:

(a)

echipamente militare neletale, destinate exclusiv unor scopuri umanitare sau de protecție sau unor programe de consolidare a instituțiilor Organizației Națiunilor Unite, ale Uniunii Europene sau ale Comunității;

(b)

materiale destinate operațiunilor Uniunii Europene sau ale Organizației Națiunilor Unite de gestionare a crizelor;

Articolul 10

Autorizațiile menționate în prezentul capitol nu se acordă pentru activitățile care s-au desfășurat deja.

CAPITOLUL 4

Înghețarea fondurilor și a resurselor economice

Articolul 11

1.   Se îngheață toate fondurile și resursele economice care aparțin, sunt în proprietatea, sunt deținute sau sunt controlate de membrii guvernului din Birmania/Myanmar și de persoanele fizice sau juridice, entitățile sau organismele asociate acestora, astfel cum sunt enumerate în anexa VI.

2.   Se interzice punerea la dispoziție, în mod direct sau indirect, și utilizarea în beneficiul persoanelor fizice sau juridice, entităților sau organismelor enumerate în anexa VI, a fondurilor sau resurselor economice de orice fel.

3.   Se interzice participarea voluntară și deliberată la activități care au drept scop sau efect direct sau indirect promovarea tranzacțiilor menționate la alineatele (1) și (2).

4.   Interdicția prevăzută la alineatul (2) nu angajează în niciun fel răspunderea persoanelor fizice sau juridice ori a entităților în cauză, în cazul în care acestea nu au știut și nu au avut niciun motiv întemeiat pentru a suspecta că acțiunile lor vor încălca această interdicție.

Articolul 12

1.   Articolul 11 alineatul (2) nu se aplică sumelor suplimentare transferate în conturile înghețate reprezentând:

(a)

dobânzi sau alte venituri acumulate pe conturile respective; sau

(b)

plăți datorate în temeiul unor contracte, acorduri sau obligațiuni încheiate sau contractate anterior datei la care aceste conturi au făcut obiectul dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 1081/2000 (14), Regulamentului (CE) nr. 798/2004 (15), Regulamentului (CE) nr. 817/2006 (16) sau ale prezentului regulament, fiind luată în considerare acea dată care este anterioară tuturor celorlalte, cu condiția ca orice dobândă de acest fel, orice câștiguri și plăți să rămână sub incidența articolului 11 alineatul.

2.   Articolul 11 alineatul (2) nu interzice instituțiilor financiare sau de credit din Comunitate să crediteze conturile înghețate în cazul în care acestea primesc fonduri transferate de o terță parte în contul unei persoane fizice sau juridice, entități sau organism aflat pe listă, cu condiția ca sumele suplimentare primite în astfel de conturi să fie la rândul lor înghețate. Instituția financiară sau de credit informează fără întârziere autoritățile competente despre astfel de tranzacții.

Articolul 13

1.   Autoritățile competente din statele membre, astfel cum sunt indicate pe site-urile Internet enumerate în anexa IV, pot autoriza deblocarea sau utilizarea anumitor fonduri sau resurse economice înghețate, în condițiile pe care le consideră corespunzătoare, după ce s-a stabilit că fondurile sau resursele economice respective sunt:

(a)

necesare pentru a acoperi nevoile de bază ale persoanelor enumerate în anexa VI și ale membrilor de famile aflați în întreținerea acestora, inclusiv cheltuielile pentru alimente, chirie sau rambursări ipotecare, pentru medicamente sau cheltuieli medicale, impozite, prime de asigurare și servicii de utilități publice;

(b)

destinate exclusiv plății unor onorarii rezonabile și rambursării cheltuielilor legate de furnizarea unor servicii juridice;

(c)

destinate exclusiv plății unor comisioane sau taxe pentru prestarea de servicii pentru păstrarea sau gestionarea curentă a unor fonduri sau resurse economice înghețate;

(d)

necesare pentru acoperirea unor cheltuieli excepționale, cu condiția ca statul membru în cauză să fi notificat toate celelalte state membre și Comisia, cu cel puțin cu două săptămâni înainte de acordarea autorizației, asupra motivelor pentru care consideră că ar trebui acordată o autorizație specială.

2.   Statele membre informează celelalte state membre și Comisia în legătură cu orice autorizație acordată în conformitate cu alineatul (1).

Articolul 14

Înghețarea fondurilor și resurselor economice sau refuzul de a autoriza punerea la dispoziție a acestora, efectuate cu bună-credință, pe motiv că o astfel de acțiune este conformă cu dispozițiile prezentului regulament, nu angajează în niciun fel răspunderea persoanei juridice sau fizice sau entității care procedează la acestea, personalului de conducere sau angajaților acesteia, cu excepția cazurilor în care s-a stabilit că este vorba de neglijență.

CAPITOLUL 5

Restricții privind finanțarea anumitor întreprinderi

Articolul 15

1.   Anexa VII cuprinde:

(a)

întreprinderi aflate în proprietatea sau controlate de guvernul Birmaniei/Myanmar sau organismele publice, corporațiile, inclusiv societățile de drept privat în care autoritățile publice sunt acționar majoritar, precum și agenții ale acestui stat;

(b)

întreprinderi aflate în proprietatea sau controlate de membri ai guvernului din Birmania/Maynamar ori de persoane fizice sau juridice, entități sau organisme asociate acestora; precum și

(c)

persoane juridice, entități sau organisme aflate în proprietatea sau controlate de sau care acționează pentru ori în numele întreprinderilor menționate la litera (a) sau (b).

2.   Se interzice:

(a)

acordarea oricărui împrumut sau credit oricăreia dintre întreprinderile, persoanele juridice, entitățile și organismele înscrise pe listele din anexa V sau VII ori achiziționarea de obligațiuni, certificate de depozit, warante sau obligațiuni negarantate, emise de întreprinderi, persoane juridice, entități sau organisme înscrise pe lista din anexa VII;

(b)

achiziționarea unei participații la întreprinderile, persoanele juridice, entotățile sau organismele înscrise pe listele din anexa V sau VII ori majorarea acesteia, inclusiv achiziționarea în totalitate a acestor întreprinderi și achiziționarea unor acțiuni sau titluri sub formă de participații;

(c)

crearea unei asociații în participațiune cu întreprinderile, persoanele juridice, entitățile și organismele înscrise pe listele din anexa V sau VII, cu filiale ale unor astfel de întreprinderi sau cu persoane juridice, entități sau organisme afiliate aflate sub controlul acestora.

3.   Se interzice participarea voluntară și deliberată la activități care au drept scop sau efect direct sau indirect eludarea dispozițiilor alineatului (2).

4.   Alineatul (2) se aplică fără a aduce atingere executării contractelor comerciale de furnizare de bunuri sau servicii în condiții comerciale de plată obișnuite și acordurilor suplimentare obișnuite legate de execuția contractelor menționate anterior, cum ar fi asigurările pentru credite de export.

5.   Interdicțiile de la alineatul (2) litera (a) nu aduc atingere executării unei obligații care decurge din contracte sau acorduri încheiate anterior datei la care întreprinderea a fost desemnată de Consiliu, pentru prima oară, astfel cum este in indicat în anexa V sau VII.

6.   Interdicțiile de la alineatul (2) litera (b) nu împiedică majorarea unei participații în întreprinderile, persoanele juridice, entitățile sau organismele înscrise în listele din anexa V sau VII, dacă o astfel de majorare este obligatorie conform unui acord încheiat cu întreprinderea respectivă înainte de date la care aceasta a fost desemnată de Consiliu, pentru prima oară, astfel cum este indicat în anexa V sau VII.

7.   Persoana, entitatea sau organismul care intenționează să își majoreze participația într-o întreprindere, persoană legală, entitate sau organism cuprinse în listele din anexa V sau VII informează autoritatea competentă din statul membru respectiv, astfel cum este indicat pe site-urile Internet enumerate în anexa IV, înainte de efectuarea oricăreia dintre tranzacțiile menționate la alineatul (6). Statul membru respectiv informează celelalte state membre și Comisia.

8.   Interdicția prevăzută la alineatul (2) litera (a) nu angajează în niciun fel răspunderea persoanelor fizice sau juridice ori a entităților în cauză, în cazul în care acestea nu au știut și nu au avut niciun motiv întemeiat pentru a suspecta că acțiunile lor vor încălca această interdicție.

CAPITOLUL 6

Dispoziții generale și finale

Articolul 16

1.   Fără a aduce atingere normelor aplicabile în materie de comunicare de informații, de confidențialitate și de secret profesional, persoanele fizice și juridice, entitățile și organismele:

(a)

furnizează, de îndată, autorităților competente din statele membre în care își au reședința sau sunt stabilite, indicate în site-urile web enumerate în anexa IV, orice informații care ar putea favoriza respectarea prezentului regulament, cum ar fi cea cu privire la conturile și sumele înghețate în temeiul articolului 11 și transmit aceste informații Comisiei, în mod direct sau prin intermediul acestor autorități competente; precum și

(b)

cooperează cu autoritățile competente indicate în site-urile web enumerate în anexa IV în ceea ce privește verificarea informațiilor respective.

2.   Orice informații furnizate sau primite în conformitate cu prezentul articol sunt utilizate numai în scopul pentru care au fost furnizate sau primite.

Articolul 17

Comisia și statele membre se informează reciproc fără întârziere cu privire la măsurile luate în temeiul prezentului regulament și își comunică informațiile utile de care dispun, în special cele privind încălcările prezentului regulament, problemele întâmpinate în punerea în aplicare a acestuia și hotărârile instanțelor judecătorești naționale.

Articolul 18

1.   Comisia este împuternicită:

(a)

să modifice anexa IV pe baza informațiilor furnizate de statele membre,

(b)

să modifice anexele V, VI și VII pe baza deciziilor luate privind anexele I, II și III la Poziția comună 2006/318/PESC.

2.   Se publică o comunicare privind modalitățile de prezentare a informațiilor în legătură cu anexele V, VI și VII (17).

Articolul 19

1.   Statele membre adoptă regimul sancțiunilor care se aplică în cazul încălcării dispozițiilor prezentului regulament și iau toate măsurile necesare pentru a se asigura punerea în aplicare a acestora. Sancțiunile prevăzute trebuie să fie efective, proporționale și cu efect de descurajare.

2.   După intrarea în vigoare a prezentului regulament, statele membre notifică Comisiei, fără întârziere, aceste norme, precum și toate modificările ulterioare aduse acestora.

Articolul 20

1.   Statele membre desemnează autoritățile competente menționate de prezentul regulament și le identifică pe sau prin site-urile Internet enumerate în anexa IV.

2.   După intrarea în vigoare a prezentului regulament, Comisiei îi sunt notificate, fără întârziere, de către statele membre, autoritățile competente, precum și orice modificări ulterioare ale acestora.

Articolul 21

Prezentul regulament se aplică:

(a)

pe teritoriul Comunității, inclusiv în spațiul său aerian;

(b)

la bordul oricăror aeronave sau nave care se află sub jurisdicția unui stat membru;

(c)

oricărei persoane, din interiorul sau exteriorul Comunității, care este resortisant al unui stat membru;

(d)

oricărei persoane juridice, entități sau organism care este înmatriculat sau constituit în conformitate cu legislația unui stat membru;

(e)

oricărei persoane juridice, entități sau organism care își exercită întreaga activitate sau o parte a acesteia în Comunitate.

Articolul 22

Regulamentul (CE) nr. 817/2006 se abrogă.

Articolul 23

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 25 februarie 2008.

Pentru Consiliu

Președintele

A. VIZJAK


(1)  JO L 308, 24.11.2007, p. 1.

(2)  JO L 287, 8.11.1996, p. 1.

(3)  JO L 122, 24.5.2000, p. 1.

(4)  JO L 106, 29.4.2003, p. 36. Poziție comună modificată ultima dată prin Decizia 2003/907/PESC (JO L 340, 24.12.2003, p. 81).

(5)  JO L 125, 28.4.2004, p. 61. Poziție comună modificată ultima dată prin Poziția comună 2005/340/PESC (JO L 108, 29.4.2005, p. 88).

(6)  JO L 323, 26.10.2004, p. 17.

(7)  JO L 49, 22.2.2005, p. 37.

(8)  JO L 108, 29.4.2005, p. 88.

(9)  JO L 116, 29.4.2006, p. 77. Poziție comună modificată ultima dată prin Poziția comună 2007/750/PESC.

(10)  JO L 148, 2.6.2006, p. 1. Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 830/2007 (JO L 185, 17.7.2007, p. 1).

(11)  JO L 200, 30.7.2005, p. 1. Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1791/2006 (JO L 363, 20.12.2006, p. 1).

(12)  JO L 302, 19.10.1992, p. 1. Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul nr. 1791/2006 (JO L 363, 20.12.2006, p. 1).

(13)  autoritățile administrative ale statelor membre și cooperarea dintre acestea și Comisie în vederea asigurării aplicării corespunzătoare a legislației din domeniile vamal și agricol (JO L 82, 22.3.1997, p. 1). Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 807/2003 (JO L 122, 16.5.2003, p. 36).

(14)  Regulamentul (CE) nr. 1081/2000 din 22 mai 2000 de interzicere a vânzării, furnizării sau exportului către Birmania/Myanmar de echipament care poate fi utilizat pentru reprimarea internă sau acte de terorism și de înghețare a fondurilor anumitor persoane care au legături cu funcții guvernamentale importante în țara respectivă (JO L 122, 24.5.2000, p. 29).

(15)  Regulamentul (CE) nr. 798/2004 din 26 aprilie 2004 de reînnoire a măsurilor restrictive cu privire la Birmania/Myanmar și de aborgare a Regulamentului (CE) nr. 1081/2000 (JO L 125, 28.4.2004, p. 4).

(16)  Regulamentul (CE) nr. 817/2006 din 29 mai 2006 de reînnoire a măsurilor restrictive cu privire la Birmania/Myanmar și de aborgare a Regulamentului (CE) nr. 798/2004 (JO L 148, 2.6.2006, p. 1). Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 830/2007 (JO L 185, 17.7.2007, p. 1).

(17)  JO C 65, 11.3.2008.


ANEXA I

Lista mărfurilor care fac obiectul restricțiilor privind importul și achiziția Menționate la articolul 2

Notă:

Dacă o mențiune din prezenta anexă acoperă numai o parte din domeniul de aplicare a codului NC menționat, codul NC este precedat de mențiunea „ex”.

A.   Bușteni rotunzi, cherestea și produse din cherestea

Cod NC

Descrierea produsului

4401

Lemn de foc, sub formă de trunchiuri, bușteni, ramuri, vreascuri sau sub forme similare; lemn sub formă de așchii sau particule; rumeguș, deșeuri și resturi de lemn, chiar aglomerate, sub formă de butuci, brichete, pelete sau forme similare

4402

Cărbune de lemn (inclusiv cărbunele din coji sau din nuci), chiar aglomerat

4403

Lemn brut, chiar cojit, curățat de ramuri sau ecarisat

4404

Lemn pentru cercuri de dogărie; prăjini despicate; țăruși și pari din lemn, ascuțiți, nedespicați longitudinal; lemn simplu degroșat sau rotunjit dar nestrujit, necurbat sau altfel prelucrat, pentru bastoane, umbrele, mânere de scule sau similare; lemn sub formă de eclise, lame și benzi și produse similare

4405

Lână de lemn; făină de lemn

4406

Traverse din lemn pentru căi ferate sau șine de tramvai

4407

Lemn tăiat sau cioplit longitudinal, tranșat sau derulat, chiar geluit, șlefuit sau lipit prin asamblare cap la cap cu o grosime de peste 6 mm

4408

Foi pentru placaj (inclusiv cele obținute prin retezarea lemnului stratificat), foi pentru furnir sau pentru alte lemne stratificate similare și alte lemne tăiate longitudinal, tranșate sau derulate, chiar șlefuite, geluite sau lipite cap la cap, cu o grosime de maximum 6 mm

4409

Lemn (inclusiv lamele și frizele de parchet, neasamblate), profilat (sub formă de lambă, de uluc, fălțuit, șanfrenat, îmbinat în V, mulurat, rotunjit sau similare), în lungul unuia sau mai multor canturi, fețe sau capete, chiar geluit, șlefuit sau lipit prin îmbinare cap la cap

4410

Plăci aglomerate, panouri numite „oriented strand board” (OSB) si panouri similare (de exemplu, panourile numite „waferboard”), din lemn sau din alte materiale lemnoase, chiar aglomerate cu rășini sau cu alți lianți organici

4411

Panouri fibrolemnoase sau din alte materiale lemnoase, chiar aglomerate cu rășini sau cu alți lianți organici

4412

Placaj, lemn furniruit și lemn stratificat similar

4413

Lemn compactat în blocuri, plăci, benzi sau profile

4414

Rame din lemn pentru tablouri, fotografii, oglinzi sau obiecte similare

4415

Lăzi, lădițe, coșuri, cilindri și ambalaje similare din lemn; tamburi din lemn pentru cabluri; paleți simpli, boxpaleți si alte platforme de încărcare din lemn; grilaje din lemn pentru paleți

4416

Butoaie, cuve, putini și alte produse de dogărie și părțile lor, din lemn, inclusiv doagele

4417

Unelte, suporturi și mânere de unelte, monturi de perii, mânere de mături sau de perii, din lemn; forme, calapoade și tendori pentru încălțăminte, din lemn

4418

Lucrări de tâmplărie și piese de dulgherie pentru construcții, inclusiv panouri celulare, panouri pentru parchet și șindrile (shingles și shakes), din lemn:

4419

Articole de masă și de bucătărie, din lemn

4420

Lemn marchetat și lemn încrustat; sipete, casete și cutii pentru bijuterii sau orfevrărie și articole similare, din lemn; statuete și alte obiecte de ornament, din lemn; articole de mobilier din lemn, necuprinse la capitolul 94 NC

4421

Alte articole din lemn

4701

Paste mecanice din lemn

4702

Celuloză din lemn obținută prin metode chimice, sub formă de pastă pentru folosire în industria chimică

4703

Paste chimice din lemn, cu sodă sau cu sulfat, altele decât pastele de dizolvare

4704

Paste chimice din lemn, cu bisulfit, altele decât pastele de dizolvare

4705

Paste din lemn obținute prin combinarea unei prelucrări metalice și a unei prelucrări chimice

9401 61

Alte scaune cu cadru de lemn, tapițate

9401 69

Alte scaune cu cadru de lemn, altele

9401 90 30

Părți de scaune de tipul celor utilizate pentru aeronave, din lemn

9403 30

Mobilier din lemn de tipul celui folosit în birouri

9403 40

Mobilier din lemn de tipul celui utilizat în bucătării

9403 50

Mobilier din lemn de tipul celui utilizat în dormitoare

9403 60

Alt mobilier din lemn

9406 00 20

Construcții prefabricate din lemn

ex 9705

Piese de colecție din lemn

ex 9706

Antichități din lemn


B.   Cărbune și metale

Cod NC

Descrierea produsului

2601

Minereuri de fier și concentratele lor, inclusiv piritele de fier prăjite (cenușă de pirite)

2602

Minereuri de mangan și concentratele lor, inclusiv minereuri de mangan feruginoase și concentratele lor cu un conținut minim de mangan 20 % din greutatea produsului uscat

2603

Minereuri de cupru și concentrate ale acestora

2604

Minereuri de nichel și concentrate ale acestora

2607

Minereuri de plumb și concentratele ale acestora

2608

Minereuri de zinc și concentrate ale acestora

2609

Minereuri de staniu și concentratele lor

2611

Minereuri de tungsten și concentratele lor

2616 10 00

Minereuri de argint și concentratele lor

ex 2616 90 00

Minereuri de aur și concentratele lor

2619 00 20

Zgură, zgură de furnal (altele decât zgura de furnal granulată), coji, țunder și alte deșeuri rezultate de la fabricarea fontei, fierului sau a oțelului, deșeuri destinate recuperării fierului sau manganului

2620 11 00, 2620 19 00

Zgură, cenușă și reziduuri (altele decât cele rezultate de la fabricarea fontei, fierului sau oțelului) care conțin în principal zinc

2620 21 00, 2620 29 00

Zgură, cenușă și reziduuri (altele decât cele rezultate de la fabricarea fontei, fierului sau oțelului) care conțin în principal plumb

2620 30 00

Zgură, cenușă și reziduuri (altele decât cele rezultate de la fabricarea fontei, fierului sau oțelului) care conțin în principal cupru

2620 99 10

Zgură, cenușă și reziduuri (altele decât cele rezultate de la fabricarea fontei, fierului sau oțelului) care conțin în principal nichel

2620 99 40

Zgură, cenușă și reziduuri (altele decât cele rezultate de la fabricarea fontei, fierului sau oțelului) care conțin în principal staniu

ex 2620 99 95

Zgură, cenușă și reziduuri (altele decât cele rezultate de la fabricarea fontei, fierului sau oțelului) care conțin în principal fier, mangan, tungsten, argint sau aur

2701

Huilă; brichete, aglomerate de formă ovoidală și combustibili solizi în forme similare obținuți din huilă

2704 00 11, 2704 00 19

Cocs și semicocs de huilă, chiar aglomerate

ex 2705 00 00

Gaz de huilă

ex 2706 00 00

Gudron de huilă

2708

Smoală și cocs de smoală, din gudron de huilă sau din alte gudroane minerale:

7106

Argint (inclusiv argint aurit sau platinat), sub formă brută sau semiprelucrată sau sub formă de pulbere

7107

Metale comune placate sau dublate cu argint, sub formă brută sau semiprelucrate

7108

Aur (inclusiv aur platinat), sub formă brută sau semiprelucrată sau sub formă de pulbere

7109

Metale comune sau argint, placate cu aur, neprelucrate mai mult decât semi-prelucrate

ex 7112 30 00

Cenuși care conțin aur sau argint sau compuși ai aurului sau ai argintului

7112 91 00

Alte deșeuri și resturi de aur

ex 7112 99 00

Alte deșeuri și resturi de argint

7113

Articole de bijuterie și părți ale acestora, din metale prețioase sau din metale placate sau dublate cu metale prețioase

7114

Articole de aurărie sau argintărie și părți ale acestora, din metale prețioase sau din metale placate sau dublate cu metale prețioase

7116

Articole din perle naturale sau de cultură, din pietre prețioase sau semiprețioase (naturale, artificiale sau reconstituite)

7118 10 10

Monede care nu au curs legal, din argint

ex 7118 10 90

Monede care nu au curs legal, din aur

7201

Fontă brută, fontă silicoasă oglindă, blocuri sau alte forme primare

7202

Feroaliaje

7203

Produse feroase obținute prin reducerea directă a minereului de fier și a altor produse feroase spongioase, în bucăți, pelete sau forme similare; fier cu o puritate minimă în greutate de 99,94 %, în bucăți, pelete sau forme similare

7204

Deșeuri feroase și resturi; deșeuri lingotate din fier sau oțel

7205

Granule și pulberi, de fontă brută, de fontă-oglindă (spiegel), de fier sau de oțel

7206

Fier și oțeluri nealiate, în lingouri sau în alte forme primare (cu excepția fierului de la poziția 7203)

7207

Produse semiprelucrate din fier sau oțel nealiat

7401

Mate de cupru; cupru de cimentare (precipitat de cupru)

7402

Cupru nerafinat; anozi din cupru pentru rafinare electrolitică

7403

Cupru rafinat și aliaje de cupru, sub formă brută

7404

Deșeuri și resturi de cupru

7405

Aliaje de bază din cupru

7406

Pudre și fulgi de cupru

7501

Mată de nichel, produși sinterizați din oxid de nichel și alte produse intermediare rezultate din metalurgia nichelului

7502

Nichel neprelucrat

7503

Deșeuri și resturi de nichel

7504

Pudre și fulgi de nichel

7801

Plumb sub formă brută

7802

Deșeuri și resturi din plumb

7804 20 00

Pulberi și paiete din plumb

7901

Zinc sub formă brută

7902

Deșeuri și resturi din zinc

7903

Praf, pudre și fulgi din zinc

8001

Staniu sub formă brută

8002

Deșeuri și resturi de staniu;

8101 10 00

Pulberi de tungsten (wolfram)

8101 94 00

Tungsten sub formă brută, inclusiv barele și tijele simplu obținute prin sinterizare

8101 97 00

Deșeuri și resturi de tungsten

8111 00 11

Mangan sub formă brută; pulberi

8111 00 19

Deșeuri și resturi de mangan

ex 9705

Piese de colecție din argint sau aur


C.   Pietre prețioase și semiprețioase

Cod NC

Descrierea produsului

7102

Diamante, chiar prelucrate, dar nemontate și neîncastrate

7103

Pietre prețioase, altele decât diamantele, și semiprețioase chiar prelucrate sau asortate, dar neînșirate, nemontate, neîncastrate; pietre prețioase și semiprețioase, altele decât diamantele, neasortate, înșirate temporar pentru facilitarea transportului

ex 7105

Pulberi și praf de pietre prețioase sau semiprețioase naturale


ANEXA II

Lista echipamentelor care ar putea fi folosite pentru represiune internă menționate la articolele 4 și 7

Arme de foc, muniții și accesoriile aferente acestora, după cum urmează:

1.1.   Arme de foc care nu se află sub incidența punctelor ML 1 și ML 2 din Lista (1) comună a UE cuprinzând produsele militare;

1.2.   Muniții special proiectate pentru armele de foc enumerate la punctul 1.1 și componente special proiectate pentru acestea;

1.3.   Dispozitive de ochire care nu se află sub incidența Listei comune a UE cuprinzând produsele militare.

2.   Bombele și grenadele care care nu se află sub incidența Listei comune a Uniunii Europene cuprinzând produsele militare.

Vehicule, după cum urmează:

3.1.   Vehicule echipate cu un tun de apă, special proiectate sau modificate în scopul restabilirii ordinii publice;

3.2.   Vehicule special proiectate sau modificate pentru a fi electrificate în vederea respingerii atacatorilor;

3.3.   Vehicule special proiectate sau modificate pentru a înlătura baricadele, inclusiv echipamente pentru construcții prevăzute cu protecție balistică;

3.4.   Vehicule concepute special pentru transportul sau transferul prizonierilor sau/și al deținuților;

3.5.   Vehicule concepute special pentru desfășurarea barierelor mobile;

3.6.   Componente pentru vehiculele menționate la punctele 3.1-3.5 special proiectate în scopul restabilirii ordinii publice.

Nota 1: Nu intră sub incidența prezentului punct vehiculele special proiectate în scopul stingerii incendiilor.

Nota 2: În sensul punctului 3.5, termenul „vehicule” include remorcile.

Substanțe explozive și echipamente aferente, după cum urmează:

4.1.   Echipamente și dispozitive special proiectate pentru a declanșa explozii cu mijloace electrice sau non-electrice, inclusiv dispozitivele de incendiere, detonatoarele, aprinzătoarele, releele de detonare și fitilurile detonante și componentele acestora special proiectate; cu excepția celor special proiectate pentru un anumit uz comercial, constând în acționarea sau operarea prin mijloace explozive a altor echipamente sau dispozitive a căror funcție nu este crearea de explozii (de ex. dispozitive de umflare a airbagurilor de mașină, protectoarele de supratensiune ale declanșatoarelor instalațiilor de protecție contra stingătoarelor incendiului;

4.2.   Încărcături explozive cu tăiere lineară care nu se află sub incidența Listei comune a UE cuprinzând produsele militare;

4.3.   Alți explozivi care nu se află sub incidența Listei comune a Uniunii Europene cuprinzând produsele militare și substanțele aferente, după cum urmează:

a.

amatol;

b.

nitroceluloză (care conține mai mult de 12,5 % azot);

c.

nitroglicol;

d.

tetranitrat de pentaeritritol (PETN);

e.

clorură de picril;

f.

2,4,6-trinitrotoluen (TNT).

Echipamente de protecție care nu se află sub incidența punctului ML13 din Lista comună a Uniunii Europene cuprinzând produsele militare, după cum urmează:

5.1.   Veste antiglonț care oferă protecție balistică și/sau protecție contra armelor albe;

5.2.   Căști care oferă protecție balistică și/sau protecție contra schijelor, căști cu vizor, scuturi de protecție și scuturi balistice.

Notă: Nu se află sub incidența acestui punct:

echipamentele special proiectate pentru activități sportive;

echipamentele special proiectate pentru a răspunde cerințelor de protecție a muncii.

6.   Simulatoare, altele decât cele aflate sub incidența punctului ML 14 din Lista comună a UE cuprinzând produsele militare, utilizate la antrenamentele pentru folosirea armelor de foc și programe de calculator special concepute pentru acestea.

7.   Echipamente de vedere pe timp de noapte, cu imagine termică și tuburi intensificatoare de imagine, altele decât cele care se află sub incidența Listei comune a UE cuprinzând produsele militare.

8.   Plasă de sârmă ghimpată.

9.   Cuțite militare, cuțite de luptă și baionete ale căror lame nu depășesc 10 cm.

10.   Echipamente special proiectate pentru producția articolelor menționate în prezenta listă.

11.   Tehnologie specifică pentru dezvoltarea, producția sau utilizarea articolelor menționate în prezenta listă.


(1)  Lista comună a Uniunii Europene cuprinzând produsele militare (adoptată de Consiliu la 19 martie 2007) (echipamentele care fac obiectul Codului de conduită al Uniunii Europene privind exporturile de armament) (de actualizare și înlocuire a Listei comune a Uniunii Europene cuprinzând produsele militare adoptată de Consiliu la 27 februarie 2006) (JO L 88, 29.3.2007, p. 58).


ANEXA III

Echipamente și tehnologii utilizate de întreprinderile enumerate în lista din anexa V și la care se face referire la articolele 5, 7 și 8

Notă:

Dacă o mențiune din prezenta anexă acoperă numai o parte din domeniul de aplicare a codului NC menționat, codul NC este precedat de mențiunea „ex”.

Cod NC

Descrierea produsului

3601

Pulberi propulsive

3602

Explozivi preparați, alții decât pulberile propulsive

3603 00

Fitiluri de siguranță; fitiluri de detonare; amorse sau capse explozive; aprinzătoare; detonatoare electrice

8208 10 00

Cuțite și lame tăietoare, pentru mașini sau pentru aparate mecanice, pentru prelucrarea metalelor

8208 20 00

Cuțite și lame tăietoare, pentru mașini sau pentru aparate mecanice, pentru prelucrarea lemnului

8429

Buldozere (inclusiv cu lamă orientabilă), gredere, nivelatoare, screpere, lopeți mecanice, excavatoare, încărcătoare și lopeți încărcătoare, compactoare și rulouri compresoare, autopropulsate

ex 8430

Alte mașini și aparate pentru terasarea, nivelarea, decopertarea, excavarea, compactarea, extracția sau forarea pământului, a mineralelor sau a minereurilor; sonete pentru baterea și mașini pentru extragerea pilonilor

Notă: Această poziție nu include 8430 20 00, pluguri de zăpadă și dispozitive de îndepărtat zăpada

ex 8431 41 00, ex 8431 42 00, ex 8431 43 00, 8431 49

Părți de mașini sau aparate de la pozițiile 8429 și 8430

Notă: Această poziție include, inter alia, cupe, bene, graifere, lopeți, clești și lame de buldozere

8439

Mașini și aparate pentru fabricarea pastei din materiale fibroase celulozice sau pentru fabricarea sau finisarea hârtiei sau a cartonului

8454

Convertizoare, oale de turnare, lingotiere și mașini de turnare pentru metalurgie, oțelărie sau topitorie

8455

Laminoare pentru metale și cilindrii lor

8457

Centre de prelucrare, mașini cu post fix și mașini cu posturi multiple, pentru prelucrarea metalelor

8465 91

Mașini de tăiat

8467 22

Ferăstraie și mașini de debitat pentru utilizare manuală, cu motor electric încorporat

8467 81 00

Ferăstraie și mașini de debitat, cu lanț, pentru utilizare manuală, fără motor electric încorporat

8467 91 00

Părți de ferăstraie și mașini de debitat, cu lanț

8474 10 00, 8474 20 90, 8474 32 00, 8474 39 90, ex 8474 90

Mașini și aparate pentru sortat, cernut, separat, spălat, concasat, măcinat, amestecat sau malaxat pământ, pietre, minereuri și alte substanțe minerale solide (inclusiv praf și pastă); și părți pentru acestea

8480 10 00

Rame pentru forme de turnătorie

8480 20 00

Plăci de bază pentru forme

8480 30

Modele pentru forme

8480 41 00, 8480 49 00

Forme pentru metale sau pentru carburi metalice

8480 60

Forme pentru materiale minerale


ANEXA IV

Site-urile Internet care conțin informații referitoare la autoritățile competente menționate la articolele 5, 8, 9, 13 și 20 și adresa pentru notificarea Comisiei Comunităților Europene

BELGIA

http://www.diplomatie.be/eusanctions

BULGARIA

http://www.mfa.government.bg

REPUBLICA CEHĂ

http://www.mfcr.cz/mezinarodnisankce

DANEMARCA

http://www.um.dk/da/menu/Udenrigspolitik/FredSikkerhedOgInternationalRetsorden/Sanktioner/

GERMANIA

http://www.bmwi.de/BMWi/Navigation/Aussenwirtschaft/Aussenwirtschaftsrecht/embargos.html

ESTONIA

http://www.vm.ee/est/kat_622/

GRECIA

http://www.ypex.gov.gr/www.mfa.gr/en-US/Policy/Multilateral+Diplomacy/International+Sanctions/

SPANIA

http://www.mae.es/es/MenuPpal/Asuntos/Sanciones+Internacionales

FRANȚA

http://www.diplomatie.gouv.fr/autorites-sanctions/

IRLANDA

http://www.dfa.ie/home/index.aspx?id=28519

ITALIA

http://www.esteri.it/UE/deroghe.html

CIPRU

http://www.mfa.gov.cy/sanctions

LETONIA

http://www.mfa.gov.lv/en/security/4539

LITUANIA

http://www.urm.lt

LUXEMBURG

http://www.mae.lu/sanctions

UNGARIA

http://www.kulugyminiszterium.hu/kum/hu/bal/Kulpolitibank/nemzetkozi_szankciok/

MALTA

http://www.doi.gov.mt/EN/bodies/boards/sanctions_monitoring.asp

ȚĂRILE DE JOS

http://www.minbuza.nl/sancties

AUSTRIA

http://www.bmeia.gv.at/view.php3?f_id=12750&LNG=en&version=

POLONIA

http://www.msz.gov.pl

PORTUGALIA

http://www.min-nestrangeiros.pt

ROMÂNIA

http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=32311&idlnk=1&cat=3

SLOVENIA

http://www.mzz.gov.si/si/zunanja_politika/mednarodna_varnost/omejevalni_ukrepi/

SLOVACIA

http://www.foreign.gov.sk

FINLANDA

http://formin.finland.fi/kvyhteistyo/pakotteet

SUEDIA

http://www.ud.se/sanktioner

REGATUL UNIT

http://www.fco.gov.uk/competentauthorities

Adresa pentru notificarea Comisiei Comunităților Europene:

Commission of the European Communities

Directorate-General for External Relations

Directorate A. Crisis Platform and Policy Coordination in CFSP

Unit A.2. Crisis Response and Peace Building

CHAR 12/108

B-1049 Brussels

Tel.: (32-2) 299 1176/295 5585

Fax: (32-2) 299 0873


ANEXA V

Lista întreprinderilor din Birmania/Myanmar menționate la articolele 7 și 15 și care își desfășoară activitatea în industriile menționate la articolul 7 alineatul (4)

Notă:

Pseudonimele sau variațiile ortografice se indică prin mențiunea „alias”.

I. A.

LEMN ȘI LEMN PENTRU CONSTRUCȚII

Nr.

Denumire, adresă și alte informații

Data primei mențiuni

1.

Alkemal Representative Office

142 A Dharmazedi Rd., Bahan, Yangon

19.11.2007

2.

Asia Wood Co Ltd

24 Myawaddy Min Gyi St., Industrial Zone (4) Hlaing Tha Yar, Yangon

19.11.2007

3.

Aung Chanthar

1018 Myittar St., Ward 9, SOKAA, Yangon

19.11.2007

4.

Aung Gonyi

9B Ngwe Kyar Yan Yeithka, SOKAA, Yangon

19.11.2007

5.

Aung Khant Phyo Coop Ltd

144A Kyaikwine Pagoda Rd., Ward 3, MYGNN, Yangon

19.11.2007

6.

Aung Khin & Sons

1-3, Thikhwa Pan St., Corner of Zaygyi St., KMDGG, Yangon

19.11.2007

7.

Aung Kyin

11 Mani Mayb Khalar St., KMDGG, Yangon

19.11.2007

8.

Aung Thein Bo Manufacturing Co Ltd

30 Salin St., Kyeemyindaing

Yangon

19.11.2007

9.

Aung Zeya

33 Seikkan Industrial Zone, HLTAA, Yangon

19.11.2007

10.

Aye Myittar

67 Theingyi St., KMDGG, Yangon

19.11.2007

11.

Aye Myittar

1820/21-22 P. Moe Nin St., HLTAA, Yangon

19.11.2007

12.

Beautiful Wood Industry Co Ltd

251, Room 5, Maha Bandoola St., Corner of 46th St., BTHHGG, Yangon

19.11.2007

13.

C.D. Industries & Construction Co Ltd

105(b) Parami Road, Mayangon, Yangon

19.11.2007

14.

Century Dragon Co Ltd

3-5 Min Gyi Maha Min Gaung St., Industrial Zone (2), Hlaing Tha Yar, Yangon

19.11.2007

15.

Chantha

Rm 3, Corner of Waizayandar Rd. & Thitsar Rd., SOKAA, Yangon

19.11.2007

16.

Coffer Manufacturing Co Ltd

Rm (803), 8th Floor, Myaing Hay Wun Condo, Kyaik Wine Pagoda Road, Mayangon, Yangon

19.11.2007

17.

Dagon Timber Ltd

262-264, Rm A03-01, Dagon Centtre, Pyay Rd., Myayangone, Sanchaung, Yangon

19.11.2007

18.

Diamond Mercury Co Ltd

Bldg 2, Rm 21/22, Pyay Rd., 8th mile junction, Mayangon, Yangon

19.11.2007

19.

Diamond Mercury Wood Products Ltd

Plot 42-98, Sethmu 6th St., Industrial Zone, (1), SPTAA, Yangon

19.11.2007

20.

Family

798, 10th St., Myothit Ward (B), Insein, Yangon

19.11.2007

21.

Flying Tiger Wood Industry Ltd

171-173, 51st St., Pazundaung, Yangon

19.11.2007

22.

Forest Products Joint Venture Corporation Ltd

422-426 Strand Rd., FJV Commercial Centre, Botahtaung, Yangon

19.11.2007

23.

Friend

300 A-B, Yarzardirit St., Ward 72, SDGNN, Yangon

19.11.2007

24.

Fudak Enterprise Co Ltd

120 De Pae Yin Wun Htauk U Mye St., Industrial Zone 2, Hlaing Tha Yar, Yangon

19.11.2007

25.

Good Myanmar Trading Co Ltd

60-B Aung Myay Thasi Ave, Kamayut, Yangon

19.11.2007

26.

Green Gold Industrial Co Ltd

209 Than Thu Mar Rd., 23 Ward, Thingankyunm, Yangon

19.11.2007

27.

Hi-Tech Forest Industries Co Ltd

216/222 Rm 7B, Maha Bandoola St., Bo Myet Hu Housing, Pazundaung, Yangon

19.11.2007

28.

Hla Shwe, U & Family

18/19 64 Ward, Industrial Zone 2, South Dagon, Yangon

19.11.2007

29.

Hong Kong Nu San International Co Ltd

120 (twin-B), Waizayanda Housing Complex, Waizayanda Rd., TGKNN, Yangon

19.11.2007

30.

Htay

145 Kanaung Lane (7) NOKAA, Yangon

19.11.2007

31.

Htoo Furniture, aka Htoo Wood Products, aka Htoo Wood based Industry, aka Htoo Wood

21 Thukha Waddy Rd., Yankin Township, Yangon

19.11.2007

32.

Htoo Trading Co Ltd

5 Pyay Rd., Hlaing, Yangon

19.11.2007

33.

Khaing Su Thu Trading and Inustrial Co Ltd

205 Myin Wun U Aung Thu St., Industrial Zone 2, Hlaing Tha Yar, Yangon

19.11.2007

34.

Khine Industries

42 Ba Maw Ah in Wun St., Industrial Zone 3, Hlaing Tha Yar, Yangon

19.11.2007

35.

Khine International Co Ltd

116/8 15th St., LMDWW, Yangon

19.11.2007

36.

Kyi Kyi Saw Mill & Wood Trading

55 Thameinbayan Rd., Tamwe, Yangon

19.11.2007

37.

Lay Pyay Hnyin Manufacturing Co Ltd

168 Set Hmu 1st Street, Industrial Zone 1 Shwe Pyi Tha, Yangon

19.11.2007

38.

Lin Shing Co Ltd (Myanmar)

42-93 Khayay St., Corner of Sethmu 6th St., Ind. Zone (1), SPTAA, Yangon

19.11.2007

39.

Lin Win Co Ltd

89 Hnin Si Kone Rd., Ahlone, Yangon

19.11.2007

40.

Maha Nandar Co Ltd

90 Thudhamar St., NOKAA, Yangon

19.11.2007

41.

Master Timber Excel Ltd

146a Pyay Rd., 9th mile, Mayangon, Yangon

19.11.2007

42.

Master Timber Exel Ltd (KLN Group)

282, Room 8, 1st Floor, Seikkantha St., KTDAA, Yangon

19.11.2007

43.

Miba Gon Shein

709, Corner of Hlawga St., Ward 21 SDGNN, Yangon

19.11.2007

44.

Mingala Family

107 Thumana St., South Ward 2, TKAA, Yangon

19.11.2007

45.

Myanmar Channel Quest International Co Ltd

42-242 Kanaung Myinthar Gyi 4th St., Ind. Zone (1), SPTAA, Yangon

19.11.2007

46.

Myanmar Forest Timber Association

504-506, Merchant St., Kyauktada Tsp, Yangon

19.11.2007

47.

Myanmar May Kaung Wood Based Industry Co Ltd

288-290, 0905 MWEA Tower, Shwedagon Pagoda Rd., Dagon, Yangon

19.11.2007

48.

Myanmar Shwe Hintha International Co Ltd

226, Blk 18, Bo Tayza St., shwe Paukkan Ind. Zone, NOKAA, Yangon

19.11.2007

49.

Myanmar Singh Ltd

18-20 Botahtaung Lane (4), Botahtaung, Yangon

19.11.2007

50.

Myanmar Touchwood Ltd

805, 37 La Pyat Wun Plaza, Alan Pya Pagoda Rd., Dagon, Yangon

19.11.2007

51.

Myanmar Wood Mart Co Ltd

Room 504, Bldg 29, Shine Tower II, Gyo Phyu St., MTNTT, Yangon

19.11.2007

52.

Myitmakha International Trading Ltd

19-20 Bahosi Complex, Bogyoke Aung San Rd., LMDWW, Yangon

19.11.2007

53.

Myo Nwe Thit Trading Co Ltd

147 (G/F), 47th St., Botahtaung, Yangon

19.11.2007

54.

Myotaw

492-493 Sethmu Zone Patt St., Ind. Zone 2, Ward 64, SDGNN, Yangon

19.11.2007

55.

Nay Chi Tun Family

4 Thumingalar Rd., TGKNN, Yangon

19.11.2007

56.

Nay Chi Tun Family

729 Laydauntkan St., TGKNN, Yangon

19.11.2007

57.

New Brothers Co Ltd

302a Set Hmu 1st Street, Industrial Zone 1, Shwe Pyi Tha Yangon

19.11.2007

58.

New Telesonic Co Ltd

94 Than Chat Wun U Nyunt St., Dagon Port Ind. City, Zone 1, SPTAA, Yangon

19.11.2007

59.

New Telesonic Wood & General Trading

218 (B) 36th St., KTDAA, Yangon

19.11.2007

60.

Ngwe Zaw

728 Ayarwaddy St., Ind. Zone 2, SDGNN, Yangon

19.11.2007

61.

Nightingale Co Ltd

221 Botahtung Pagoda Rd., Pazundaung, Yangon

19.11.2007

62.

Nilar

118 Waizayadanar Rd., Ward 8, SOKAA, Yangon

19.11.2007

63.

Phan Nay Wun Co Ltd

47, Room 8-8 Sawbwagyigon, Insein, Yangon

19.11.2007

64.

Premio Int’l Co Ltd

60/75 Corner of Inwa Street & Bo Tay Za St., Shwe Pauk Kan Industrial Zone, North Okkalapa, Yangon

19.11.2007

65.

RCC Co Ltd

65 Upper Pazundaing Rd., Pazundaing, Yangon

19.11.2007

66.

San Family

1349-1351 Ind. Zone 2nd St., SDGNN, Yangon

19.11.2007

67.

San Family

790 Pyinma Myaing Rd., Ward A, TGKNN, Yangon

19.11.2007

68.

Scantrade Co Ltd

422-426 4th Floor, Strand Rd., FJV Commercial Centre, Botahtaung, Yangon

19.11.2007

69.

Sein Mandaing

1155-1156 Thudhamar St., Ward 2 NOKAA, Yangon

19.11.2007

70.

Shwe Chain Trading Co Ltd

Rm 619 6th Floor, Nyaung Pin Lay Zay Plaza, Lanmadaw, Yangon

19.11.2007

71.

Shwe Hlaing Bwar

462-463 Yaw A Twinn Wun U Pho Hlaing St., HLTAA, Yangon

19.11.2007

72.

Shwe Wel Htay

6 Thmar Deikdi St., Kyauk Myaung, Tamwe, Yangon

19.11.2007

73.

Shwe Yi Oo

113C 4th St., Panchansu Ward, SPTAA, Yangon

19.11.2007

74.

Soe Than Brothers Co Ltd

189 b/2 Seikkantha St., Industrial Zone 1, Hlaing Tha Yar, Yangon

19.11.2007

75.

Star Tek Co Ltd (Woodworking Machine)

74, 5th St., LMDWW, Yangon

19.11.2007

76.

Swe Myo

86 Yadanar St., Ward 8, SOKAA, Yangon

19.11.2007

77.

Swe Thadar

78 Innwa St., Shwe Pauk Kan Ind. Zone, Ward 18, NOKAA, Yangon

19.11.2007

78.

Taw Win Family Co Ltd

355 U Wisara Rd., Sauchaung, Yangon

Name of director: Ko Ko Htwe

19.11.2007

79.

Teak Farm Co Ltd

Bldg 1, Rm 404, Mingalar Sin Min Housing, Strand Road, Ahlone, Yangon

19.11.2007

80.

Teak Farm Industries Co ltd

122a Da Pae Yin Wun Htauk U Mye St., Industrial Zone 2, Hlaing Tha Yar, Yangon

19.11.2007

81.

Teakteam Ltd

50A Seikkantha Street, Industrial Zone 3, Hlaing Tha Yar, Yangon

19.11.2007

82.

Toenayar Co Ltd

91 (1st Floor) Myanma Gonyi St., Kandawgalay, MTNTT, Yangon

19.11.2007

83.

United Int’l Group Co Ltd

58a/b Setmu Zone Street Industrial Zone 1, South Dagon, Yangon

19.11.2007

84.

United Internation Group (UIG)

Corner of West Race Course Rd. & Sayasan Rd., Kyaikksan Ward, Yankin, Yangon

19.11.2007

85.

VES Group Co Ltd

83, 50th St., Pazundaung, Yangon

19.11.2007

86.

Win

383 Hla Theingi St., HLTAA, Yangon

19.11.2007

87.

Win Enterprise Ltd

66 Hlay Thin Ah Twin Wun U Chein Street, Industrial Zone 2, Hlaing Tha Yar, Yangon

19.11.2007

88.

Win Kabar International Timber Trading

Top of 6th St., Ward 8, SOKAA, Yangon

19.11.2007

89.

Win & Win Co Ltd

6 Pyay Rd., 6th mile, Hlaing, Yangon

19.11.2007

90.

Wood Technology Industries

247d, Hlay Thin Ah Twin Wun U Chein Street, Industrial Zone 2, Hlaing Tha Yar, Yangon

19.11.2007

91.

Yangon Wood Industries Ltd

Next to Plywood Factory no 2, Bayint Naung Rd., Ward 4, Hlaing, Yangon

19.11.2007

92.

Yee Shin Co Ltd

63/64 Bahosi Housing, Lanmadaw, Yangon

19.11.2007

93.

Ye Yint Aung

156 Waizayanda St., Ward 11, SOKAA, Yangon

19.11.2007

94.

Yin Mar Myat Noe Co Ltd

120a Set Hmu 10th Street, Industrial Zone 1, Shwe Pyi Tha, Yangon

19.11.2007

95.

YN Co Ltd

120A Ind. Zone, 10th St., Ind. Ward, SPTAA, Yangon

19.11.2007

96.

Zambu Yadana Co Ltd

377/379 Bo Sun Pat St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

97.

Shwe Chain Manufacturing Co Ltd

168, 62nd St., Ind. Zone 1, Mandalay

19.11.2007


I. B.

INDUSTRIILE LEMNULUI

Nr.

Denumire, adresă și alte informații

Data primei mențiuni

98.

Aung Chan Tha Services Co Ltd

708 Kyuntaw Zay Condo, Bargayar Rd., SCHGG, Yangon

19.11.2007

99.

Aung Myanmar

42/145 Ind. Zone 5th St., Ind. Zone SPTAA, Yangon

19.11.2007

100.

Hau Hau Parquet & Wood Based Industries Pte Ltd

135, 1st Floor, 41st St., BTHGG, Yangon

19.11.2007

101.

Hein Soe Co Ltd

54 Corner U Shwe Bin St. & Phan Chat Wun U Shwe Ohn St., Ind. Zone 3, SPTAA, Yangon

19.11.2007

102.

Hi-Tech Forest Industrial Co Ltd

216-222, B7, 8th Floor, Yuzana Building, Bo Myat Tun Rd., Pazundaung, Yangon

19.11.2007

103.

Laural Ltd

Room 37, Bldg 233, Anawrahta Rd., Corner of 54th St., Pazundaung, Yangon

19.11.2007

104.

Lin Shing Co (Myanmar) Ltd

42-93 Khayay St., Corner of Sethmu 6th St., Ind. Zone 1, SPTAA, Yangon

19.11.2007

105.

Myanmar Yunnan Wood Ind. Col Ltd

238 Thityar Pin St., Thuwanna, TGKNN, Yangon

19.11.2007

106.

Myanmar-Nc Wood Work Co Ltd

Steel Mill Compound, West Ywama Ward, Insein, Yangon

19.11.2007

107.

Myint Soe (U)

42/280 Kanaung St., SPTAA, Yangon

19.11.2007

108.

National Wood Industry Ltd

113 Waizayandar Rd., Ward 16/2, TGKNN, Yangon

19.11.2007

109.

New Brothers Ltd

42/302A, Ind. Zone, 1st St., Ind. Zone 1 SPTAA, Yangon

19.11.2007

109a.

Noble

DSRH (500 beds) Compound, Pyay Rd., MDNN, Yangon

19.11.2007

110.

Scansia Myanmar Ltd

Blk 42/300-301, Sethmu 1 St., Ind. Zone, SPTAA, Yangon

19.11.2007

111.

Super Chen Co Ltd

88A, 3rd Floor, Anawrahta Rd., KTDAA, Yangon

19.11.2007

112.

Teak World Co Ltd

110 Waizayanda Garden Housing, Yeiktha 4th St., TGKNN, Yangon

19.11.2007

113.

Unite of Myanmar Forest Products Joint Venture

422-426 Botahtaung Pagoda Road, Corner of Strand Rd., Botahtaung, Yangon

19.11.2007

114.

Unite of Myanmar Forest Products Joint Venture

10 Kwethit St., Pazundaung, Yangon

19.11.2007

115.

Win Kabar International Timber Trading

89 Waizayanda 3rd St., SOKAA, Yangon

19.11.2007

116.

Win Yadanar

58, A-B, Loikaw St., Ind. Zone 1, SDGNN, Yangon

19.11.2007

117.

Wood Rich Manufacturing

349A Zeyar Kaymar St., 8 Mile, MYGNN, Yangon

19.11.2007

118.

YN Co Ltd

120A Ind. Zone 10th St., Ind. Ward, SPTAA, Yangon

19.11.2007

119.

Hi-Tech Forest Industries Co Ltd

A 1-2, 62nd St., Sethmu, Mandalay

19.11.2007

120.

Myanmar Yunnan Wood Industries Co Ltd

137-138 Corner of Pho Yazar St. & 62nd St., Ind. Zone 1, Pyi Gyi Tagun Tsp, Mandalay

19.11.2007

121.

National Wood Industry Ltd

Pyinmana Tsp, Mandalay

19.11.2007

122.

Taiho

124, 78th Street (Between 36 and 37th Streets), Mandalay

19.11.2007

123.

Myat Zaw & Young Brothers

52/13 Bogyoke Aung San Rd. & Chindwin St., Monywa

19.11.2007

124.

Banner Wood Based Industry

17A Padamyar Industrial Zone, Sagaing Division

19.11.2007


I. C.

MAȘINI DE PRELUCRARE A LEMNULUI

Nr.

Denumire, adresă și alte informații

Data primei mențiuni

125.

East Union Woodworking Machinery Co Ltd

288/290, Room (906), Shwedagon Pagoda Road, MWEA Tower, Dagon, Yangon

19.11.2007

126.

Everest W Trading Co Ltd

43 Parami Road, 6 Ward, Yankin, Yangon

19.11.2007

127.

Hardware World

111 Shwedagon Pagoda Road, Latha, Yangon

19.11.2007

128.

I.S. Tin Win

44, 27th Street, Pabdan Yangon

19.11.2007

129.

Khin Maung Nyunt Trading Co Ltd

506/508 Mogok Street, Industrial Zoner 1, South Dagon, Yangon

19.11.2007

130.

Phan Nay Wun Co Ltd

B5, Bayint Naung Road, Shwe Padak Yeik Mon, Mamayut, Yangon

19.11.2007

131.

Star Tek Co Ltd

74, 5th Street, Lanmadaw, Yangon

19.11.2007

132.

Wel Wisher Trading Co Ltd

307 Maha Bandoola Street, Botahtaung, Yangon

19.11.2007


I. D.

EXPORTATORI DE CHERESTEA

Nr.

Denumire, adresă și alte informații

Data primei mențiuni

133.

A1 Construction & Trading Co., Ltd

41 Nawaday St., Dagon, Yangon

19.11.2007

134.

Concorde Commodities Pte Ltd

339, Rm (1203), Level (12), Bogyoke Aung Sun St., Sakura Tower, Kyauktada, Yangon

19.11.2007

135.

Dagon Timber Ltd

262/264 Dagon Centre, Block (A), Pyay Rd., Sanchaung, Yangon

19.11.2007

136.

Diamond Mercury Co., Ltd.

Bldg (2), Rm (21/22), Pyay Rd., 8 Mile Junction, Mayangon, Yangon

19.11.2007

137.

Forest Products Joint Venture Corporation Ltd

422-426 Strand Road, FJV Commercial Centre, Botahtaung, Yangon

19.11.2007

138.

Green Gold Industrial Co., Ltd

209, Than Thu Mar Rod, (23) Ward, Thingankyun, Yangon

19.11.2007

139.

Green Hardwood Enterprise Ltd

422-426 8th Floor, Strand Rd., FJV Commercial Centre, Botahtaung, Yangon

19.11.2007

140.

Hi-Tech Forest Industries Co., Ltd.

216/222, Rm (7/B), Maha Bandoola St., Bo Myat Htun Housing, Pazundaung, Yangon

19.11.2007

141.

Kappa International Timber Trading Ltd.

288/290, Rm (103), 1st Floor, Shwedagon Pagoda Road, M.W.E.A. Tower, Dagon, Yangon

19.11.2007

142.

Khine Int’l Ltd

116/8, 1st Floor, 15th Street, Lanmadaw, Yangon

19.11.2007

143.

Khine Shwe Win Co., Ltd.

102(A), Inya Rd., Kamayut, Yangon

19.11.2007

144.

Lin Win Co., Ltd

89, Hnisi Go St., Ahlone, Yangon

19.11.2007

145.

Master Timber Excel Ltd

146(a) Pyay Rd., 9th mile, Mayangon, Yangon

19.11.2007

146.

Mayar (H.K) Ltd.

37, Rm (703/4), Level (7), Alanpya Pagoda Rd., La Pyayt Wun Plaza, Dagon, Yangon

19.11.2007

147.

Myanmar Goodwood Trading Co., Ltd

189/195, Rm (4), 4th Floor, Pansodan St., Pansodan Tower, Kyauktada, Yangon

19.11.2007

148.

Myanmar May Kaung Wood Based Industry Co., Ltd.

288/290 Rm (905), Shwedagon Pagoda Rd., MWEA Tower, Dagon, Yangon

19.11.2007

149.

Myanmar Touchwood Ltd

37, Rm (805), Level 8, Alanpya Pagoda Rd., La Pyayt Wun Plaza, Dagon, Yangon

19.11.2007

150.

New Telesonic Co., Ltd

218 (b), 36th Street, Kyauktada, Yangon

19.11.2007

151.

New Wave Co Ltd

81(c), New University Avenue Rd., Bahan, Yangon

19.11.2007

152.

Searock Int’l Ltd

339, (0904), Level 9, Bogyoke Aung San St., Sakura Tower, Kyauktada, Yangon

19.11.2007

153.

Sein Yadanar Wut Hmon Co Ltd

16 Bahosi Housing, Lanmadaw, Yangon

19.11.2007

154.

Shivah Sawa Shoji

339, Rm 1004, Level 10, Bogyoke Aung San St., Sakura Tower, Kyauktada, Yangon

19.11.2007

155.

Taw Win Family Co Ltd

355, U Wisara Road, Sanchaung, Yangon

339, U Wisara Road, Sanchaung, Yangon

19.11.2007

156.

Timber Land Int’l Ltd

158/168, Room 11, 1st Floor, Maha Bandoola Garden St., Kyauktada, Yangon

19.11.2007

157.

Timber World Ltd

173, 31st Street, Pabdean, Yangon

19.11.2007

158.

Well Wisher Trading Co Ltd

307 Maha Bandoola St., Botahtaung, Yangon

19.11.2007

159.

Yangon Wood Industries Ltd

4th Quarter, Bayint Naung Rd., Hlaing, Yangon

19.11.2007

160.

Zambu Yadana Co Ltd

377/379, Bo Sun Pat Road, Pabedan, Yangon

19.11.2007

161.

Zar Ni Zaw Co Ltd

72, 51st St., Pazundaung, Yangon

19.11.2007


I. E.

CHERESTEA

Nr.

Denumire, adresă și alte informații

Data primei mențiuni

162.

AAA

6TH Street, (8) ward, South Okkalapa, Yangon

19.11.2007

163.

AAA 90

No 4 Main Road, Pann Chan Su SPTAA, Yangon

19.11.2007

164.

Academy

108 Htar Nar Street, Makyeedan (north East) Ward, KMDGG, Yangon

19.11.2007

165.

Alkemal Rerentative Office

142(a) Dhamazaydi Rd., BHNN, Yangon

19.11.2007

166.

Andaman International Traders Limited (Ext. 37)

Bldg. 21/22, Rm# B-1, Bahosi Complex, Bogyoke Aung San St., Lanmadaw Tsp, Yangon

19.11.2007

167.

Arkar San

336, No 4 Main Road, SPTAA, Yangon

19.11.2007

168.

Asia Win Mfrg Co Ltd

170-176, #704 (7th Floor), MGW Centre, Bo Aung Kyaw St., BTHGG, Yangon

19.11.2007

169.

Aung Aye (u) & Sons

4-5 Anawrahta Rd., Ind. Zone (5), HLTAA, Yangon

19.11.2007

170.

Aung Bawga

91(B) 3rd Street, Industrial Zone, (8) ward, South Okkalapa, Yangon

19.11.2007

171.

Aung Chan Tha Construction & Services Co., Ltd.

Rm# 708, Kyuntaw Zay Condo, Bargayar Rd., Sanchaung Tsp, Yangon

19.11.2007

172.

Aung Cha Tha

1018 Myittar St., (9) Ward, South Okkalappa, Yangon

19.11.2007

173.

Aung Chan Tha

72(B), 1st Street, Industrial Zone, (8) Ward, South Okkalapa, Yangon

19.11.2007

174.

Aung Chan Tha

10 Hlaw Kar St., (55) Ward, South Dagon, Yangon

19.11.2007

175.

Aung Family

118, 2nd Street, Industrial Zone, (8) Ward, South Okkalapa, Yangon

19.11.2007

176.

Aung Family

15, 139th Street, Tamwe, Yangon

19.11.2007

177.

Aung Gabar Timber

79, 6th Lane, Ward (8), SOKAA, Yangon

19.11.2007

178.

Aung Htet

72, Nat Sin St., Kyeemyindaing, Yangon

19.11.2007

179.

Aung Kabar

79, 6th Street, Industrial Zone, (8) Ward, South Okkalapa, Yangon

19.11.2007

180.

Aung Khant Phyo

25, Kyaik Waing Pagoda Road, (3) Ward, Mayangon, Yangon

19.11.2007

181.

Aung Khant Phyo Co-op Ltd

144(a) Kyaikwine Pagoda Road, Ward (3), MYGNN, Yangon

19.11.2007

182.

Aung Khin & Sons

1-3 Thikhwa Pan St., KMDGG, Yangon

19.11.2007

183.

Aung Kyaw Thein

15(a), 4th Street, Industrial Zone, 8 Ward, South Okkalapa, Yangon

19.11.2007

184.

Aung Kyam Thein

57(a), 4th Street, Industrial Zone, 8 Ward, South Okkalapa, Yangon

19.11.2007

185.

Aung Kyaw Thein

229 Waizayantar Rd., (11) Ward, South Okkalapa, Yangon

19.11.2007

186.

Aung Kyin

11 Mani May Khalar Street, Kyeemyindaing, Yangon

19.11.2007

187.

Aung Si

828 Waizayantar Road, (9) Ward, South Okkalapa

19.11.2007

188.

Aung Su Pan

43, 4th Street, Ward (8), SOKAA, Yangon

19.11.2007

189.

Aung Theikdi

996 Myittar Street (9) Ward, South Okkalapa, Yangon

19.11.2007

190.

Aung Theikdi

13, 6th St., Ward (8), Ind.. Zone, South Okkalapa Tsp, Yangon

19.11.2007

191.

Aung Thein Bo Manufacturing Co Ltd

30 Salin Street, Kyeemyindaing, Yangon

19.11.2007

192.

Aung Thit Tun

46, Nat Sin Street, Kyeemyindaing, Yangon

19.11.2007

193.

Aung Thitsar

991 Myittar Street, South Okkalapa, Yangon

19.11.2007

194.

Aung Thukha

41 Waizayantar Road, (9) Ward, South Okkalapa, Yangon

19.11.2007

195.

Aung Thukha (1)

70/70(a) 1st Street, South Okkalapa, Yangon

19.11.2007

196.

Aung Thukha (2)

124/125 2nd Street, Industrial Zone, (8) Ward, South Okkalapa, Yangon

19.11.2007

197.

Aung Thukha (3)

123/126 3rd Street, (8) Ward, South Okkalapa, Yangon

19.11.2007

198.

Aung Thukha

71-B/72(a) 1st Street, South Okkalapa, Yangon

19.11.2007

199.

Aung Wood Working Enterprise Ltd.

Bldg. 3, Rm# 004, (G/F), Waizayanta Rd., Thingangyun Tsp, Yangon

19.11.2007

200.

Aung Zeya

33 Seikkan Industrial Zone, HLTAA, Yangon

19.11.2007

201.

Ayarwun

123 Waizayantar Rd., (11) Ward, South Okkalapa, Yangon

19.11.2007

202.

Aye Gabar Group

151-170 Bogyoke Aung San Road, BTHGG, Yangon

19.11.2007

203.

Aye Gabar Group

282 Corner of 81st St. and 23rd St., Mandalay

19.11.2007

204.

Aye Myittar

67 Theingyi St., KMDGG, Yangon

19.11.2007

205.

Aye Myittar

1820/21-22, P Moe Nin St., HLTAA, Yangon

19.11.2007

206.

Aye Myittar

115, 37th St., KTDAA, Yangon

19.11.2007

207.

Aye, U & Sons

351, Bo Tuay Za St., Shwe Park Kan Industrial Zone, North Okkalapa, Yangon

19.11.2007

208.

Aye, U & Sons

481 Waibargi Rd., Ward L, NOKAA, Yangon

19.11.2007

209.

Aye, U & Sons

126 Than Chat Wun U Nyunt St., Industrial Zone, SPTAA, Yangon

19.11.2007

210.

Aye's Family Ltd

92 (A-C-D), AFL Building, Kaba Aye Pagoda Road, BHNN, Yangon

19.11.2007

211.

Bamaw Veneer & Timber Products Co Ltd

44 Mya Taung Wun Gyi U Hmo Street, Industrial Zone 3, SPTAA, Yangon

19.11.2007

212.

Banner Wood Based Industry Co., Ltd.

136, (1st Floor), 36th St., Kyauktada Tsp, Yangon

19.11.2007

213.

Banner Wood Based Industry Co., Ltd.

17(A) Padamyar Ind. Zone, Sagaing

19.11.2007

214.

Bawga Mandaing

41, 2nd Street, Industrial Zone, (8) Ward, South Okkalapa, Yangon

19.11.2007

215.

BDS Moe Wood Industries Co Ltd

196 Bogyoke Aung San Road, BHNN, Yangon

19.11.2007

216.

Beautiful Wood Industry Co Ltd

251, Rm 5, Maha Bandoola Street, Botahtaung, Yangon

19.11.2007

217.

BLLB Development Co Ltd

159-161 Myanma Gonyi St., MTNTT

19.11.2007

218.

Chan Nyein Ko

899, Lay Daunk Kan Road, Nga Moe Yeik, Ward, Yangon

19.11.2007

219.

Chan Tha Aung

72 Nat Sin Street, Kyeemyindaing, Yangon

19.11.2007

220.

Chantha

90(A/B) 2nd Street, Industrial Zone, (8) Ward, South Okkalapa, Yangon

19.11.2007

221.

Chantha

Rm, 3, Corner of Waizayandar Rd. & Thitsar Rd., SOKAA, Yangon

19.11.2007

222.

Chantha Gyi

72, Bo Thura St., Zaygi (East Ward), KMDGG, Yangon

19.11.2007

223.

Chanthar

90 (A-B), 6th St., Corner of 2nd Street, Ward 8, SOKAA, Yangon

19.11.2007

224.

Cheung Hing Timber Co

106-108, Hnin Zin Gon Road, Ahlone Tsp., Yangon

Name of director: P C Chun

19.11.2007

225.

China Hope Holding

18 Bo Yar Njunt St., DGNN, Yangon

19.11.2007

226.

Coffer Manufacturing Co Ltd

803, 8th Floor, Myaing Hay Wun, Condominium, Junction 8, Yangon

19.11.2007

227.

Conqueror Trading Co Ltd

C-04-03 Building, 262/264, 4th Floor, Dagon Centre, Pyay Rd., Yangon

19.11.2007

228.

Dagon International Ltd

262-264 Rm A04-01/02/03 Dagon Centre, Pyay Rd., Yangon

19.11.2007

229.

Dagon Timber Ltd

262-264 Rm A04-01/02/03 Dagon Centre, Pyay Rd., Yangon

19.11.2007

230.

Dagon Timber Ltd

121 F, Sule Pagoda Road, KTDAA, Yangon

19.11.2007

231.

Dagon Timber Ltd

262-264 Rm A03-01 Dagon Centre, Pyay Rd., Myaynigone, Yangon

19.11.2007

232.

Dana Theikdi

985(a), Thu Mingalar St., Thingankyun, Yangon

19.11.2007

233.

Dana Thiri Co Ltd

139 G/F Bogalay Zay St., BTHGG, Yangon

19.11.2007

234.

Diamond Mercury Wood Products Ltd

Plot 42-98, Sethrmu 6th Street, Industrial Zone 1, SPTAA, Yangon

19.11.2007

235.

Doh Bamar

23-27 Nat Sin Street, Corner of Salin Street, KMDGG, Yangon

19.11.2007

236.

Doh Lokehar

514 Zabu Thiri 1st Street, Ward (6/west) TKAA, Yangon

19.11.2007

237.

Doh Myanmar

23/27, Corner of Salin Street and Nat Sin Street, Kyeemyindaing, Yangon

19.11.2007

238.

Ever Green Wood Int’l Co., Ltd.

Public Construction Compound, Myittar St., Ward (14/1), South Okkalapa Tsp, Yangon

19.11.2007

239.

Family (1)

1011 Thudamar Street, (2) Wtard, North Okkalapa, Yangon

19.11.2007

240.

Farlin Timbers

Rm 704 (7th Floor) 170-6 MGW Tower, Bo Aung Kyaw Street, BTHGG, Yangon

19.11.2007

241.

Five Oceans Co Ltd

Bldg 63-64 (B), Bahosi Housing, Bogyoke Aung San Road, LMDWW, Yangon

19.11.2007

242.

Flying Tiger Wood Industry Ltd

171-173, 51st Street, PZDGG, Yangon

19.11.2007

243.

Forest Product JV Branch (Upper Myanmar)

37b 26th b Street (Between 64th and 65th Streets), Mandalay

19.11.2007

244.

Friend

200 A-B, Yaarzardinit St., Ward (72), SDGNN, Yangon

19.11.2007

245.

GIG Japan Co Ltd

25 Golden Valley, BHNN, Yangon

19.11.2007

246.

Golden Door

354/347 Bo Tay Za Street, Shwe Pauk Kan Industrial Zone, North Okklalapa, Yangon

19.11.2007

247.

Golden Hawks Int’l Ltd.

158, Bogyoke Aung San Rd., Pazundaung Tsp, Yangon

19.11.2007

248.

Gold Wood Co Ltd (Kaung Shwe)

42(A)/103(A-B) Mahawgari Street, Corner of Sethmu 3rd St., Ind. Zone 1, SPTAA, Yangon

19.11.2007

249.

Golden Hook Co Ltd

7 Sitha St., Oh Bo St., Mandalay

19.11.2007

250.

Good Myanmar Trading Co Ltd

60B Aung Myay Thasi Ave, KMYTT, Yangon

19.11.2007

251.

Great Jupiter International Co Ltd

81 1st Floor Bogyoke Aung San Road, PZDGG, Yangon

19.11.2007

252.

Great Summit Int’l Service Co., Ltd.

615-C/2, Malar Lane, Kamayut Tsp, Yangon

19.11.2007

253.

Great Summit Int’l Service Co., Ltd.

176-178, Banyardala Rd., Mingalar Taung Nyunt Tsp, Yangon

19.11.2007

254.

Green Gold Industrial Co., Ltd.

178-180 50th St., PZDGG, Yangon

19.11.2007

255.

Green Gold Industrial Co., Ltd.

209 Thanthumar Road, Ward 23, Thwunna, TGKNN, Yangon

19.11.2007

256.

Green Gold Industrial Co., Ltd.

109, Waizayandar Rd., Ward (3/B), South Okkalapa Tsp, Yangon

19.11.2007

257.

Greenline Myanmar Group Co., Ltd. (GMG)

102-A, Kha Yay Pin Rd., Dagon Tsp, Yangon

19.11.2007

258.

Greenline Myanmar Group Co., Ltd. (GMG)

202, U Wisara Rd., Dagon Tsp, Yangon

19.11.2007

259.

Green Treasure Wood Co Ltd

8-6 River View Housing, Ahlone Kannar Road, AHLNN, Yangon

19.11.2007

260.

Green Treasure Wood Co Ltd

Plot 42, 287-289 Sethmu 6th Street, Ind. Zone 1 SPTAA, Yangon

19.11.2007

261.

Hayman Trading Co., Ltd.

7, Shan Rd., Sanchaung Tsp, Yangon

19.11.2007

262.

Hein

24 Kyaung Gyi Street, Kyeemyindaing, Yangon

19.11.2007

263.

Hein Htet Aung

188a Waizayander Rd., Qtr, 11, SOKAA, Yangon

19.11.2007

264.

Hein Soe Co Ltd

54 Corner of U Shwe Bin St. and Phan Chat Wun U Shwe Oh St., Ind. Zone 3, SPTAA, Yangon

19.11.2007

265.

Hein Soe Co Ltd

23 Shwe Pone Nyet Yeikmon, Bayint Naung Road, KMYTT, Yangon

19.11.2007

266.

Hi-Tech Forest Industries Co Ltd

23, 64th Street (Between 26th and 27th Streets), Mandalay

19.11.2007

267.

Hla Kyi, U & Family

356 Bo Tay Za Street, Shwe Park Kan Industrial Zone, North Okkalapa, Yangon

19.11.2007

268.

Hla Kyi, U & Family

452 Mya Yadanar Street (Kha) Ward, North Okkalapa, Yangon

19.11.2007

269.

Hla Shwe, U

18-19 Ward (64), Ind. Zone (2), SDGNN, Yangon

19.11.2007

270.

Hla Shwe, U & Family

223 Banyadala Road, Tamwe, Yangon

19.11.2007

271.

Hlaing

71 Waizayantar Road, (11) Ward, South Okkalapa, Yangon

19.11.2007

272.

Hlaing Family

8-A Myittar St., Ward 11, SOKAA, Yangon, Yangon

19.11.2007

273.

Hmine (U) & Sons

248-249 Makkhayar Minthargyi St., NOKAA, Yangon

19.11.2007

274.

Htate Tan Aung

2734 Pyi Daung Su Road, (63) Ward, Injdustrial Zone (2), South Dagon, Yangon

19.11.2007

275.

Htay

145 Kanaung Lane 7, NOKAA, Yangon

19.11.2007

276.

Htet

989 Myittar Street, (9) Ward, South Okkalapa, Yangon

19.11.2007

277.

Htet Htet Aung

430 Thitsar Road, Ward 10 SOKAA, Yangon

19.11.2007

278.

Htun Htun Tauk

13B, Mingalar St., Nant-tha Gone Ward, ISNN, Yangon

19.11.2007

279.

Htun Thit Sa

44 Nat Sin Street, Kyeemyindaing, Yangon

19.11.2007

280.

Hundred Smiles Co., Ltd.

359-363, Bogyoke Aung San St., Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

281.

Imperial Builders Co Ltd

46 Eaingyi Street, PZDGG, Yangon

19.11.2007

282.

K.T. Nine

817 Waizayantar Road, (9) Ward, South Okkalapa, Yangon

19.11.2007

283.

Kama Gasifier Power Plant

167, Bayint Naung Main Rd., Hlaing Tsp, Yangon

19.11.2007

284.

Kaung Thant

62 Nat Sin St., KMDGG, Yangon

19.11.2007

285.

Kaw-Lin — Kathar

1058 Zay Street, Ward 7, TKAA, Yangon

19.11.2007

286.

Kha Yae Nan Int’l Co., Ltd

Bldg. 61, Rm# 3-4, Sawbwagyigon Warehouse, Insein Tsp, Yangon

19.11.2007

287.

Khin Hninsi (Daw)

33 Hantharwaddy Street, KMYTT, Yangon

19.11.2007

288.

Khin Maung Latt, U & Family

37/4, 53rd Street, Botahtaung, Yangon

19.11.2007

289.

Khin Myanmar Trading

865 Myittar Street, SOKAA, Yangon

19.11.2007

290.

Khine International Co Ltd

116/8, 15th Street, LMDWW, Yangon

19.11.2007

291.

KKK

106, Si Pin St., (55) Ward, South Dagon, Yangon

19.11.2007

292.

Kyan Taing Aung

30, Thamine Station Street, Mayangon, Yangon

19.11.2007

293.

Kyan Taing Aung

Waizanyantar Road, (9) Ward South Okkapala, Yangon

19.11.2007

294.

Kyaw

209, Banyadala Road, Tamwe, Yangon

19.11.2007

295.

Kyaw Family

2886/2887 Pat St., Indusitrial Zone (2), South Dagon, Yangon

19.11.2007

296.

Kyaw Soe San

819 Waizayantar Rd., Ward (9), South Okkalapa, Yangon

19.11.2007

297.

Kyaw Than Construction Co. Ltd

139 (G/F), Bogalay Zay Street, BTHGG, Yangon

19.11.2007

298.

Kyi Kyi

55 Thamein Bayan Road, Tamwe, Yangon

19.11.2007

299.

Kyi Kyi

2 Laeyar Shwe Myay, Myittar Nyunt Ward, TMWEE, Yangon

19.11.2007

300.

Kyun Shwe Wah

74 Nat Sin St., Kyeemyindaing, Yangon

19.11.2007

301.

La Yaung Lin Co Ltd

25-29 Yadanar Road, Ward 16-2, TGKNN, Yangon

19.11.2007

302.

Lal Way (1)

3-4 P. Moe Nin St., Ward 5, HLTAA, Yangon

19.11.2007

303.

Lal Way (2)

3-147 Anawrahta Road, Industrial Zone 5, HLTAA, Yangon

19.11.2007

304.

Laural Ltd

Rm 37, Bldg 233, Anawrahta Rd., Corner of 54th Street, PZDGG, Yangon

19.11.2007

305.

Laural Ltd

27, 13th Street, LMDWW, Yangon

19.11.2007

306.

Lay Pyay Hnyin Trading Co Ltd

168 (A_B), Sethmu 1st Street, Ind. Zone 1, SPTAA, Yangon

19.11.2007

307.

Light World Co., Ltd.

619, (Right) 6th Floor, Blk-A, Nyaung Pin Lay Plaza, Lanmadaw Tsp, Yangon

19.11.2007

308.

Light World Co., Ltd.

Field No (H-167, H-168), Ward 1, Industrial Zone1 Pye Gyi, Tagun., Tsp, Mandalay

19.11.2007

309.

Lin Shing Co Ltd (Myanmar)

42-93 Khayay Street, Corner of Sethmu, 6th Street, Ind. Zone 1, SPTAA, Yangon

19.11.2007

310.

Lin Win Co Ltd

89 Hninsigon St., AHLNN, Yangon

19.11.2007

311.

Lucky Hand Co Ltd

13148th Street, MTNTT, Yangon

19.11.2007

312.

Maesod Forestry Ltd

69 Sule Pagoda Road, PBDNN, Yangon

19.11.2007

313.

Maha Engineering Co. Ltd.

20-251, Seikkantha St. KTDAA, Yangon

19.11.2007

314.

Maha Nandar Co. Ltd

90, Thudhamar St. NOKAA, Yangon

19.11.2007

315.

Maha New

29, Ind. Zone (2), Cor. of Ind. Zone St. and Inn Taw St., SDGNN, Yangon

19.11.2007

316.

Maha Thit Min Co. Ltd.

51 (B), Pyay Rd. 7 1/2 Mile, MYGNN, Yangon

19.11.2007

317.

Maha Kyaw Mahar Co. Ltd.

50, 46th Street, BTHGG, Yangon

19.11.2007

318.

Mandalar Win Sawmill Co. Ltd.

262-264, C (10-1), Dagon Centre, Pyay Road, SCHGG, Yangon

19.11.2007

319.

Market System Trading (MST Co. Ltd)

501 (C), Dagon Centre, SCHGG, Yangon

19.11.2007

320.

Master Timber Excel Ltd

282, Rm 8, (1st Floor) Seikkantha Street, KTDAA, Yangon

19.11.2007

321.

MGJ Group Co-op Ltd

125, 1St Floor, Anawrahta Road, PZDGG, Yangon

19.11.2007

322.

Miba Gon Shein

709, Cor. of Hlawga Str, Ward (21) SDGNN, Yangon

19.11.2007

323.

Miba Myittar

115/116 2nd Street, Industrial Zone, (8) Ward, South Okkalapa, Yangon

19.11.2007

324.

Miba Myittar

110/111 2nd Street, Industrial Zone (8) Ward, South Okkalapa, Yangon

19.11.2007

325.

Mingala Family

107, Thumana St. South Ward (2), TKAA, Yangon

19.11.2007

326.

Mingalar

28 (B), Zaygyi St. KMDGG, Yangon

19.11.2007

327.

Minn Wun Industries Co. Ltd

196, Bogyoke Aung San Rd., BTHGG, Yangon

19.11.2007

328.

Moe Int’l Co. Ltd.

196, Bogyoke Aung San Rd., BTHGG, Yangon

19.11.2007

329.

Momentum Trading Co. Ltd.

21-A, Cor. of U Phoe Hlaing St. and Hla Theingi St. Ind. Zone (3), SPTAA, Yangon

19.11.2007

330.

Multi World Trade Centre

183, Anawrahta St., Kyauktada Tsp, Yangon

19.11.2007

331.

Multi World Trade Co., Ltd.

359-363, Bogyoke Aung San St., Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

332.

Mya Gabar Co. Ltd.

106-108, Sint-oh-dan St. LTAA, Yangon

19.11.2007

333.

Myan Aung Myin Int’l Co. Ltd

O-140, FMICity, Golden Orchid 4th St. HLTAA, Yangon

19.11.2007

334.

Myanma Htate Tan Co. Ltd

61, (4th Floor), Kaing Dan St. LMDWW, Yangon

19.11.2007

335.

Myanma Marble Co. Ltd.

Bldg. 63-64 (B), Bahosi Housing, Bogyoke Aung San Rd. LMDWW, Yangon

19.11.2007

336.

Myanmar Automobile Group Co., Ltd.

K-38/39, Bayint Naung Rd., Mayangon Tsp, Yangon

19.11.2007

337.

Myanmar Channel Quest Int’l Co. Ltd.

42-242, Kanaung Minthar Gyi 4th St. Ind. Zone (1), SPTAA, Yangon

19.11.2007

338.

Myanmar China Hardwood Products Co. Ltd.

422-426, Strand Road, Cor. of Botahtaung Pagoda Rd. BTHGG, Yangon

19.11.2007

339.

Myanmar China Hardwood Products Co. Ltd

Ward (22), SDGNN, Yangon

19.11.2007

340.

Myanmar Chinlax Trading Co., Ltd.

382, Inya Myaing Lane (4), Thuwunna, Thingankyun Tsp, Yangon

19.11.2007

341.

Myanmar Development Int’l Co. Ltd.

53-61, Strand Road, Cor. of Theinbyu Rd., BTHGG, Yangon

19.11.2007

342.

Myanmar Guan Soon Ltd

106-108, Sint-oh-dan St., LTAA, Yangon

19.11.2007

343.

Myanmar May Kaung Wood Based Ind. Co.

288-290, #0906 (9th Floor), MWEA Tower, Shwedagon Pagoda Road, DGNN, Yangon

19.11.2007

344.

Myanmar Shin Poong Daewoo Pharma Co.

22, Yaw Min Gyi Rd. DGNN, Yangon

19.11.2007

345.

Myanmar Shwehintha Int’l Co., Ltd.

226, Botayza St., Blk. No (18), Shwe Paukkan Ind. Zone, North Okkalapa Tsp, Yangon

19.11.2007

346.

Myanmar Singh Ltd.

18-20 Botahtaung Lane (4), BTHGG, Yangon

19.11.2007

347.

Myanmar Technologies Industry Co. Ltd.

1389-1391, Hlaing River Road, Ind. Zone (2), Ward (63), SDGNN, Yangon

19.11.2007

348.

Myanmar Timber Enterprise

Myanma Timber Enterprise Head Office, Ahlone, Yangon

19.11.2007

349.

Myanmar Timber Enterprise

504-506, Merchant Road, KTDAA, Yangon

19.11.2007

350.

Myanmar Wood Mart Co. Ltd, (Ext 1504)

Rm# 504, Bldg 29, Shine Tower II, Gyo Phyu St. MTNTT, Yangon

19.11.2007

351.

Myanmar-NC Wood Work Co. Ltd.

Steel Mill Compound, West Ywama Ward, ISNN, Yangon

19.11.2007

352.

Myint

970, Yadanar St., SOKAA, Yangon

19.11.2007

353.

Myitmakha Engineering Co., Ltd.

206-207, Dhamma Thukha Kyaung St., Ward (13), Hlaing Tsp, Yangon

19.11.2007

354.

Myitmakha International Trading Co., Ltd.

19-20, Bahosi Ward, Bogyoke Aung San St., Lanmadaw Tsp, Yangon

19.11.2007

355.

Myitmakha International Trading Co., Ltd.

1, Bayint Naung Rd., Hlaing Tsp, Yangon

19.11.2007

356.

Myitmakha Int’l Trading Ltd.

55-64 Mingalardon Garden, Yangon Ind, MDNN, Yangon

19.11.2007

357.

Myo Nwe Thit Trading Co. Ltd.

147, (G/F) 47th St. BTHGG, Yangon

19.11.2007

358.

Myodaw Eain Yar

1080, Shukhintha Rd. East Ward 6, TKAA, Yangon

19.11.2007

359.

Myotaw

492-493, Sethmu Zone Patt St. Ind. Zone (2), Ward (64), SDGNN, Yangon

19.11.2007

360.

Myo Taw

495 Min Nadar St. Dawbon, Yangon

19.11.2007

361.

Naing Lay (U)

7, 139th St. TMWEE, Yangon

19.11.2007

362.

Nay Chi Tun Family

4, Thumingalar Rd. TGKNN, Yangon

19.11.2007

363.

Nay Chi Tun

729 Lay Daunk Kan Road, Yangon

19.11.2007

364.

New Telesonic Co. Ltd

94, Yhan Chat Wun U Nyunt St. Dagon Port Ind. City, Zone (1), SPTAA, Yangon

19.11.2007

365.

New Telesonic Wood and General Trading

218 (B), 36th St. KTDAA, Yangon

19.11.2007

366.

Ngwe Nan Taw

119-120, 3rd St. Ward (8), Ind. Zone, SOKAA, Yangon

19.11.2007

367.

Ngwe San Eain

22-23 (A), U Wisara Rd. NDGNN, Yangon

19.11.2007

368.

Ngwe Zaw

728, Ayarwaddy St. Ind. Zone (2), SDGNN, Yangon

19.11.2007

369.

Nifty Int’l Co. Ltd.

Rm #7, Bldg 30-A, Yaw Min Gyi Rd. DGNN, Yangon

19.11.2007

370.

Nightingale Co. Ltd.

221, Botahtaung Pagoda Rd. PZDGG, Yangon

19.11.2007

371.

Nilar

118, Waizayandar Rd. Ward (8), SOKAA, Yangon

19.11.2007

372.

Nitco Industrial Co. Ltd.

175, (G/F), 47th St. BTHGG, Yangon

19.11.2007

373.

Nyein Chan Aung

122 Waizayantar Road, (11) Ward, South Okkalapa, Yangon

19.11.2007

374.

Nyo (Daw) Family

113/8, Oakkyin Station St. HLGG, Yangon

19.11.2007

375.

OAC

289, Rm #10, East Yankin, YKNN, Yangon

19.11.2007

376.

Ohn Kywe & Co. Ltd.

81, Harkhar St. Ind. Zone (1), SDGNN, Yangon

19.11.2007

377.

One Star General Trading Co. Ltd.

87, (2nd Floor), Bogyoke Aung San Rd., Cor. of 49th St. and 50th St. PZDGG, Yangon

19.11.2007

378.

Pacific Rim Asia Co. Ltd. (PRA)

145 (E), Thiri Mingalar St. 8th Mile, MYGNN, Yangon

19.11.2007

379.

Padamyar Construction and Woodworks Co.

19-20, Bahosi Complex, Bogyoke Aung San Rd. LMDWW, Yangon

19.11.2007

380.

Pale Shwe Wah Timber Co., Ltd.

B-156/158, 34th St., Kyauktada Tsp, Yangon

19.11.2007

381.

Phan Nay Wun Co. Ltd.

47, Rm # 8-9, Sawbwagyigon, ISNN, Yangon

19.11.2007

382.

Phyo Mauk

106 Nat Sin, Kyeemyindaing, Yangon

19.11.2007

383.

Pioneer Venture Ltd.

7-8, Bahosi Housing, Bogyoke Aung San St. LMDWW, Yangon

19.11.2007

384.

Pyi See Pwar Ltd

45, Baho Rd., Sanchaung Tsp, Yangon

19.11.2007

385.

R.C.C Co., Ltd. (Chitosan)

65, Upper Pazundaung Rd., Pazundaung Tsp, Yangon

19.11.2007

386.

Red Sea Brothers Co. Ltd.

43, (2nd Floor), 43rd St. BTHGG, Yangon

19.11.2007

387.

San & Family

790 Pyinma Myaing Street, (a) ward, Thingankyun, Yangon

19.11.2007

388.

San Aye (U)

531-B, Myittar St. Cor. of Thihathu St. SOKAA, Yangon

19.11.2007

389.

San Myint & Family

189, Waizayantar Rd., (16) ward, South Okkalapa, Yangon

19.11.2007

390.

San Myint, U Family

9, 139th Street, Tamwe, Yangon

19.11.2007

391.

Sanfoco Wood Industries Ltd.

1B, Plot-22, Pinma Thit Seik St., SDGNN, Yangon

19.11.2007

392.

Sarmi, U & Family

12, 53rd St., Botahtaung, Yangon

19.11.2007

393.

Se Than

E(1/2), U Wisara Street, Economic Development Zone North Dagon, Yangon

19.11.2007

394.

Sein Family

9, 6th Street, Industrial Zone, (8) Ward, South Okkalapa, Yangon

19.11.2007

395.

Sein Htay Han

812, Waisayamtar Rd., (9) Ward South Okkalapa, Yangon

19.11.2007

396.

Sein Mandaing

1155-1156, Thudhamar St. Ward (2), NOKAA, Yangon

19.11.2007

397.

Sein Pan Myaing

1019, Rm (2), Waizayantar Rd., (9) Ward, South Okkalapa, Yangon

19.11.2007

398.

Shadow

990, Myittar St. Ward (9), SOKAA, Yangon

19.11.2007

399.

Shwe Chain Manufacturing Co., Ltd.

619 (R), 6th Floor, Blk. (A), Nyaung Pin Lay Plaza, Lanmadaw Tsp, Yangon

19.11.2007

400.

Shwe Gon Thar Trading

Suite 297, Bo Sun Pat St., Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

401.

Shwe Hinthar

70 Waisayanter Rd., (9) Ward, South Okkalapa, Yangon

19.11.2007

402.

Shwe Hlaing Bwar

462-463, Yaw A-twinn-wun U Pho Hlaing St. HLTAA, Yangon

19.11.2007

403.

Shwe Me Co. Ltd.

785-787, (11th Floor), Maha Bandoola Rd. Corner of 13th St. LMDWW, Yangon

19.11.2007

404.

Shwe Me Industry Ltd.

51-52, Corner of Panle Wun U Shwe Bin St. & Twin Thin Tke Wun U Tun Nyo St. SPTAA, Yangon

19.11.2007

405.

Shwe Nandaw

F-306, Pauk Pagoda St. Ward (6), 8th Mile, MYGNN, Yangon

19.11.2007

406.

Shwe Ni Timber Co. Ltd.

12, 14th St. LMDWW, Yangon

19.11.2007

407.

Shwe Nyaung Pin

109, Arthawka St., Ward (13), Hlaing Tsp, Yangon

19.11.2007

408.

Shwe Nyaung Pin

71, Bago River St. Ward (58), DGSKNN, Yangon

19.11.2007

409.

Shwe Pearl Ngwe Pearl

730-731, Ayarwaddy St. Ind. Zone (2), SDGNN, Yangon

19.11.2007

410.

Shwe Tagon

813, Waisayanter Rd., (9) Ward, South Okkalapa, Yangon

19.11.2007

411.

Shwe Takhar

347-354, Bo Tayza St. Shwe Paukkan Ind. Zone, NOKAA, Yangon

19.11.2007

412.

Shwe Tha Min

816 Waisayanter Rd., (9) Ward, South Okkalapa, Yangon

19.11.2007

413.

Shwe Tha Pyay Co. Ltd.

5 (B-3), Yankin Centre, YKNN, Yangon

19.11.2007

414.

Shwe Thit

5(a), 6th Street Industrial Zone, (9) Ward, South Okkalapa, Yangon

19.11.2007

415.

Shwe Twin Wah

46, Bo Hmu Ba Htoo St. NDGNN, Yangon

19.11.2007

416.

Shwe Wah Tun

26/27 Chin Dwin Street, Industrial Zone (2), South Dagon, Yangon

19.11.2007

417.

Shwe Wel Htay

6, Thmar Deikdi St. Kyauk Myaung, TMWEE, Yangon

19.11.2007

418.

Shwe Yi Oo

113(C), 4th St. Panchansu Ward, SPTAA, Yangon

19.11.2007

419.

Shwe Yi Moe

227(a) Banyadala Rd., Tamwe, Yangon

19.11.2007

420.

Silver Born Trading Ltd

71, Rm# 11, Bo Yar Nyunt St. DGNN, Yangon

19.11.2007

421.

Silver Valley Wood Industry Ltd.

65, Konzaydan St. PBDNN, Yangon

19.11.2007

422.

SK Wood Industries Ltd.

82-C, Pyay Rd. 7 1/2 Mile, MYGNN, Yangon

19.11.2007

423.

Soe

Junction of Thitsar St. & Station Rd., Near Moe Kaung Pagoda Rd., Kanbe, Yankin Tsp, Yangon

19.11.2007

424.

Soe

453, Top of Nga-mo-Yeik 5th St., Thingankyun Tsp, Yangon

19.11.2007

425.

Soe Thiha

Pa(50), Pyi Daung Su Rd., (38) Ward, North Dagon, Yangon

19.11.2007

426.

Soe Thiri Co., Ltd.

808, Kyaw Thu St., Ward (9), South Okkalapa Tsp, Yangon

19.11.2007

427.

Southern Myanmar Timber Co. Ltd.

4 (A-2), Padaethar St. Myaynigon, SCHGG, Yangon

19.11.2007

428.

Special

53, Kyuntaw St., Sanchaung Tsp, Yangon

19.11.2007

429.

Star Tek Co. Ltd. (Woodworking Machine)

74, 5th Street, LMDWW, Yangon

19.11.2007

430.

Sun Myint & Association

70 (K), Ngwe Wut Hmon Ward, BHNN, Yangon

19.11.2007

431.

Swe Myo

86 Yadanar St., (8) Ward, South Okkalapa, Yangon

19.11.2007

432.

Swe Thahar

78, Innwa St. Shwe Pauk Kan Ind. Zone, Ward (18), NOKAA, Yangon

19.11.2007

433.

Taw Win Family Co. Ltd.

355 U Wisara Rd., Saunchaung, Yangon

339 U Wisara Rd., Saunchaung, Yangon

19.11.2007

434.

T&M Group Decoration Centre

5, Lion City Food Centre, Bayint Naung Rd. KMYTT, Yangon

19.11.2007

435.

TKK Int’l Ltd.

127, (G/F), 51st St., Pazundaung Tsp, Yangon

19.11.2007

436.

Teak Farm Industries Co. Ltd.

122 (A), Depeyinn Wun Htauk U Myel St. Ind. Zone (2), HLTAA, Yangon

19.11.2007

437.

Teak World Co. Ltd.

110, Waizayanda Garden Housing, Yeiktha 4th St. TGKNN, Yangon

19.11.2007

438.

Than Hlaing (U)

105, Arthawka St. Ward (13), HLGG, Yangon

19.11.2007

439.

Than Hlaing (U)

55(A), Arthawka St. Ward (13), HLGG, Yangon

19.11.2007

440.

Than Than Sein & Sein Hinthar

87, Yadanar St. Ward (8), SOKAA, Yangon

19.11.2007

441.

Than Tun

1055, 7th Zay St. Ward (6), TKAA, Yangon

19.11.2007

442.

Theik Nan Shin Co., Ltd.

27, 13th St., Lanmadaw Tsp, Yangon

19.11.2007

443.

Thein Industry Dvpt. Ent. Ltd.

23 (A), Pyihtaungsu St. TGKNN, Yangon

19.11.2007

444.

Thiha

4 Than Thu Mar Road, Bo Tayze Ward, Thangankyun, Yangon

19.11.2007

445.

Thiri Khit Tayar

68 (B), Waizayandar Rd. Ward (11), SOKAA, Yangon

19.11.2007

446.

Thiri Yadanar Myint

61, 27th St. PBDNN, Yangon

19.11.2007

447.

Thu Htet Thar

52, Nat Sin St. KMDGG, Yangon

19.11.2007

448.

Timber Land Int’l Ltd

158/168,(1st Floor), Maha Bandoola Garden St. KTDAA, Yangon

19.11.2007

449.

Tin Aung (U)-Tun Hla (Daw)

280-C, Cor. of Waizayanda Rd. & Byamaso Rd. SOKAA, Yangon

19.11.2007

450.

Tin Oo (U) Brothers

No 18 & 29, 5th St. Ward (5), Ind. Zone SOKAA, Yangon

19.11.2007

451.

Tin Shwe U & Brothers

112(C) Arthawka St., (15) Ward, Hiaing, Yangon

19.11.2007

452.

Tin Win Tun Co

Tin Win Tun Int’l Trading Co., Ltd

Bldg. C-1, Rm 002, Strand Rd., Thiri Mingalar Garden Housing

Loot Latt Yay Ward, Ahlone Tsp, Yangon

Name of director: (Monywa) Tin Win

19.11.2007

453.

Toenayar Co. Ltd.

91, (1st Floor), Myanma Gonyi St. Kandawgalay, MTNTT, Yangon

19.11.2007

454.

Top Winner

26 (B-3), Bo Yar Nyunt St. DGNN, Yangon

19.11.2007

455.

TPSGarden Furniture

22/2 (B), Khattar St. SCHGG, Yangon

19.11.2007

456.

Traditions

24, Inya Myaing Rd., Golden Valley, Bahan Tsp, Yangon

19.11.2007

457.

Tri Vadana Enterprise

99, 3-D, U Aung Kain Lane, Than Lwin St. BHNN, Yangon

19.11.2007

458.

Tricer Company Limited

78, Phone Gyi St., Lanmadaw Tsp, Yangon

19.11.2007

459.

Tun Family

1030/1031 Thu Mingstar (Thumingalar) St., (16/1) Ward, South Okkalapa, Yangon

19.11.2007

460.

Tun Kyi, U & Sons

44 Waizayanatar Rd., (9) Ward, South Okkalapa, Yangon

19.11.2007

461.

Tun Nay Lin

Rm #003, Bldg B-2, 215 Banyadala Rd., Tamwe, Yangon

19.11.2007

462.

Tun Nay Lin Family

6, 139th St., Ma-U-Gone, Tamwe, Yangon

19.11.2007

463.

Tun Pwar

1055-1056, Maung Makan Kanthar St. Ward (19), SDGNN, Yangon

19.11.2007

464.

U Chit

B (1/08-9) Banyadala Rd., Tamwe, Yangon

19.11.2007

465.

Uni Brothers Co. Ltd.

28, 49th St. BTHGG, Yangon

19.11.2007

466.

United Myanmar Forest Products Joint Venture

10, Kwetthit St. PZDGG, Yangon

19.11.2007

467.

United Myanmar Forest Products Joint Venture

422-426, Botahtaung Pagoda Rd. Corner of Strand Rd. BTHGG, Yangon

19.11.2007

468.

United Internation Group (U.I.G)

Corner of West Race Course Rd. & Saya San Rd. Kyaikkasan, YKNN, Yangon

19.11.2007

469.

VES Group Co. Ltd.

83, 50th St. PZDGG, Yangon

19.11.2007

470.

Vivid Media

27, Wardan St., Lanmadaw Tsp, Yangon

19.11.2007

471.

Win

59-60, Cor. of Khaymarthi Rd. & A-ma-rar St. Ind. Zone, NOKAA, Yangon

19.11.2007

472.

Win

91, Cor. of Zizawa St. & Thudamar St. Ward (2), NOKAA, Yangon

19.11.2007

473.

Win

383, Hla Theingi St. HLTAA, Yangon

19.11.2007

474.

Win Enterprise

158, Rm# (6-C), Kyaikkasan Rd. TMWEE, Yangon

19.11.2007

475.

Win Enterprise Co. Ltd.

166, Ahlon Rd., AHLNN, Yangon

19.11.2007

476.

Win Kabar Int’l Timber Trading

89 Waizayantar (3) St., (8) Ward, South Okkalapa, Yangon

19.11.2007

477.

Win Kabar Int’l Timber Trading

Top of 6th St., Ward (8), SOKAA, Yangon

19.11.2007

478.

Win Kabar Trading Co. Ltd

146, Sint-oh-dan St. Ward (4), LTAA, Yangon

19.11.2007

479.

Win Kyaw Thu

6/8(b) Botahtaung (4)th Street, Botahtaung, Yangon

19.11.2007

480.

Win Marlar Aung Trading Co., Ltd.

Bldg. 5, Rm# 202, Thiri Mingalar Housing, Ahlone Tsp, Yangon

No (G-5), A/C, Hpoyarzar Street, Pyigyitagun Township, Industrial Zone (12), Mandalay

Name of director: Win Ko

19.11.2007

481.

Win Yadanar Ent. Co. Ltd.

Saya San Rd. Cor. of West Race Course Rd., Kyaikkasan Ward, YKNN, Yangon

19.11.2007

482.

Wint Wint

345 Kanaung Min Tha Gyi St., Shwe Pauk Kan Industrial Zone, North Okkalapa, Yangon

19.11.2007

483.

Wood Industry (Myanmar) Ltd.

71, Rm# 11, Bo Yar Nyunt St. DGNN, Yangon

19.11.2007

484.

Wood Rich Co. Ltd.

223, Kyaington St. Ind. Zone (1), SDGNN, Yangon

19.11.2007

485.

Wood Working Machinery Co. Ltd.

4, Baya Theikdi St. HLGG, Yangon

19.11.2007

486.

Wood World Trading Ent. Ltd.

19, Myay Nu St. SCHGG, Yangon

19.11.2007

487.

Wunna

144/148 Hlaw Kar Street, (55) Ward, South Dagon, Yangon

19.11.2007

488.

Yadanar Moe Co Ltd

502 Olympic Tower (3), Lay Daunk Kan Rd., Thingankyun, Yangon

19.11.2007

489.

Yadanar Moe Co Ltd

Pa-50, Blk 38 (Extension), Pyihtaungsu Main Rd. NDGNN, Yangon

19.11.2007

490.

Yadanar Shwe Sin Min Co Ltd

349-A, Zeyar Kaymar St. 8th Mile, MYGNN, Yangon

19.11.2007

491.

Yaung Ni Oo

164/5 Yadana St. (16/1) Ward, Thingankun, Yangon

19.11.2007

492.

Yee Shin Co., Ltd.

25-26, Bahosi Housing, Lanmadaw, Yangon

19.11.2007

493.

Yee Shin Co., Ltd.

63-64, Bahosi Housing, Lanmadaw, Yangon

19.11.2007

494.

Ye Yint Aung

156 Waisayanter Rd., (11) Ward, South Okkalapa, Yangon

19.11.2007

495.

Yinmar Co. Ltd.

45 (A), Yaw Min Gyi Rd., DGNN, Yangon

19.11.2007

496.

Yinmar Myat Noe Co. Ltd

120-A, Ind. Zone, SPTAA, Yangon

19.11.2007

497.

Yinmar Myat Noe Co. Ltd

73 (A), Unversity Ave Rd. BHNN, Yangon

19.11.2007

498.

YN Co. Ltd.

120(A), Ind. Zone 10th St. Ind. Ward, SPTAA, Yangon

19.11.2007

499.

Yoma

5(b) Myittar Street (11) Ward, South Okkalapa, Yangon

19.11.2007

500.

Yoma

351, Myittar St. Ward (17), SOKAA, Yangon

19.11.2007

501.

Yoma Timber Trading

1010, Myittar St., Ward (9), South Okkalapa Tsp, Yangon

19.11.2007

502.

Yoma Timber Trading

110-B, 2nd St., Ward (8), Ind. Zone, South Okklapa Tsp, Yangon

19.11.2007

503.

Yoma Timber Trading

12, 6th St., Ward (8), Ind. Zone, South Okklapa Tsp, Yangon

19.11.2007

504.

Ywat Hla

3 (Ka), 6th St., Railway Myay 6th St. Zone, SOKAA, Yangon

19.11.2007

505.

Ywet Hla

3(A) 6th Street, Industrial Zone, (8) Ward, South Okkalapa, Yangon

19.11.2007

506.

Zabu Yadanar Co. Ltd.

521, Mogok St. Ind. Zone (1), SDGNN, Yangon

19.11.2007

507.

Zambu Yadanar Co. Ltd.

377-379, Rm# 3, Bo Sun Pat St. PBDNN, Yangon

19.11.2007

508.

Zaw

87, Yadanar St. Ward (8), SOKAA, Yangon

19.11.2007

509.

Zaw Enterprise Ltd.

9-11 54th St. BTHGG, Yangon

19.11.2007

510.

Zenith Myanmar Advantage (ZMA)

50, Latha St. LTAA, Yangon

19.11.2007

511.

Zin Yaw

132/133, No 4 Main Road, SPTAA, Yangon, Mandalay

19.11.2007

512.

Ayegabar Timber Co. Ltd.

282, Cor. of 81st and 23rd St., Mandalay

19.11.2007

513.

Forest Product J.V. Branch (Upper Myanmar)

37 (B), 26th (B) Street (Between 64th and 65th Streets), Mandalay

19.11.2007

514.

Golden Hook Co. Ltd.

7, Sitha St., Oh Bo St., Mandalay

19.11.2007

515.

Hi-Tech Forest Industries Co. Ltd.

23, 64th Street (Between 26th and 27th Streets), Mandalay

19.11.2007

516.

Myanmar Teak Wood Ind. Co. Ltd.

No 2 Sawmill, Amarapura Tsp. Mandalay

19.11.2007

517.

Myanmar Timber Enterprise

A.D.B. (1), At the foot of Mandalay Hill, Mandalay

19.11.2007

518.

Shwe Chain Mfrg. Co. Ltd.

168, 62nd St. Ind. Zone (1), Mandalay

19.11.2007

519.

Upper Myanmar Wood and Lumber Co-op (Branch)

37 (B), 27th (B) Street (Between 64th and 65th Streets), Mandalay

19.11.2007

520.

Light World Co., Ltd.

155, 30th Street (Between 82nd and 83rd Streets), Chan Aye Thar San Tsp., Mandalay

19.11.2007

521.

Pyi See Pwar Ltd.

71-Hta, 10th Street, (Between 74th and 75th Streets), Oo Boketaw Qtr., Mandalay

19.11.2007

522.

Win Malar Aung Trading Co., Ltd.

G-5 (A), Industrial Zone (1), Pyi Gyi Dagun Tsp, Mandalay

19.11.2007

523.

Yee Shin Co., Ltd.

287, 82nd Street, (Between 27th and 28th Streets), Mandalay

19.11.2007

524.

Tun Family

105-106, Bogyoke Nay Win St., Thanlyin

19.11.2007

525.

Mahar Kyaw Mahar Co. Ltd

5, Nayapati Sithu St. Salin Tsp, Magway

19.11.2007

526.

Thiri Khit Tayar

106, 7th St. Mingalar Ward, Pyinmana

19.11.2007

527.

Banner Wood Based Industry Co., Ltd.

17-A, Padamyar Ind. Zone, Sagaing Division

19.11.2007


II. A.

TURNĂTORII DE FIER ȘI OȚEL

Nr.

Denumire, adresă și alte informații

Data primei mențiuni

528.

111 (Triple One)

111, 2nd St., Industrial Zone, Okkalapa (South) Tsp, Yangon

19.11.2007

529.

Aung Chanthar

1, Cor. of Nanmatu 1st St., & Zaung Tu St., Zone (3), Dagon Myothit (South) Tsp, Yangon

19.11.2007

530.

Excellence Mineral Casting Co., Ltd.

Plot No 142, U Tayoke Gyi St., Industrial Zone (4), Hlaing Tharya Tsp, Yangon

19.11.2007

531.

MET Co-op Ltd.

42-49, Industrial Rd., Ind. Zone, Shwepyitha Tsp, Yangon

19.11.2007

532.

Sein Win & Bros (U)

45, 55th St., (2) Ward, Pazundaung Tsp, Yangon

19.11.2007

533.

Win (U) & Sons

19 (B), Yadana Theingi St., Zone (3), South Dagon Tsp, Yangon

19.11.2007

534.

Aung Naing Thu

I/H-171, Cor. of 61st St. & Awarat St., Industrial Zone, Mandalay

19.11.2007

535.

Aung Naing Thu

Cor. 41st St., & Sein Pan Rd., Near No (3) Bus Stop, Mandalay

19.11.2007

536.

Aung Naing Thu

Plot-589, D/13~16, Yangon Main Rd., May Zin Thein St.

Htein Kone Ward, Zone (1), Mandalay

19.11.2007


II. B.

COMPANII MINIERE

Nr.

Nume, adresă și alte informații

Data primei mențiuni

537.

Asia Guiding Star Services

Rm 21, Bldg 207, Anawratha Rd., Pabedan, Yangon

19.11.2007

538.

Boom Tip Private Co Ltd

001-C (G/F), Shwegon Plaza, Shwegondaing Rd., Bahan, Yangon

19.11.2007

539.

Chit Thein Mining Joint Venture

556, 6th Street, East Gyogone, Insein, Yangon

19.11.2007

540.

Concordia International

B-2, R-5, Myanmar Info-Tech, Hlaing, Yangon

19.11.2007

541.

Concordia International

3rd-5th Floor, Shwegon Plaza Office Tower, Kaba Aye Pagoda Rd., Bahan, Yangon

19.11.2007

542.

Delco Ltd

5D Thurein Yeikmon, Bayint Naung Road, Hlaing, Yangon

19.11.2007

543.

East Asia Gold Co Ltd

274B, Myawaddy St., Myaynigon, Sanchaung, Yangon

19.11.2007

544.

East One Mining Co Ltd

56 Aung Thabyay St., Kyuntaw South Ward, Sanchaung, Yangon

19.11.2007

545.

East One Mining Co Ltd

274B, Myawaddy St., Myaynigon, Sanchaung, Yangon

19.11.2007

546.

Explorers Consulting Ltd

Bldg 4, Room 4, Bayint Naung St., Saunh Hay Man Housing, North Dagon, Yangon

19.11.2007

547.

Future Engineering & Gold Mining Co Ltd

274B, Myawaddy St., Myaynigon, Sanchaung, Yangon

19.11.2007

548.

Haw Khan Co Ltd

37 (tha-2), Sibintharyar St., Parami, Myayagon, Yangon

19.11.2007

549.

Htarwara mining Company

Name of director: Maung Ko

 

550.

Ivanhoe Myanmar Holdings Ltd

88 Room 302 Pyay Road, Int’l Business Centre, Hlaing, Yangon

19.11.2007

551.

Jinghpaw Academy Co Ltd

D2-A Cherry Garden Housing, Cherry 3rd Lane, 14/3 Qtr, South Okkalapa Tsp, Yangon

19.11.2007

552.

KTM Mineral Prod Coop Society

Nya-73, Yuzana St., Bayint Naung Warehouse, MYGNN, Yangon

19.11.2007

553.

Kang Long Gold Co Ltd

7-D (7th Floor) Nyaung Pin Lay, LMDWW, Yangon

19.11.2007

554.

Kang Long Gem Co Ltd

7-D (7th Floor) Nyaung Pin Lay, LMDWW, Yangon

19.11.2007

555.

Kayah Golden Gate Mining Co Ltd

233/235 3rd Floor, 32nd Street, Pabedan, Yangon

19.11.2007

556.

KTM Enterprise Ltd

30A University Avenue Road, Bahan, Yangon

19.11.2007

557.

Kwan Lon Regional Development Co Ltd

30, Room 1, Yaw Min Gyi Rd., Dagon, Yangon

19.11.2007

558.

Lamintayar Mining Co Ltd

124 (G/F) 52nd St., Pazundaung, Yangon

19.11.2007

559.

Maha Dana Mining Co Ltd

5 Hospital Street, Bauk Htaw, Pyithaya, Yankin, Yangon

19.11.2007

560.

Ma Naw Ahla

112A Phone Gyi Street, Lanmadaw, Yangon

19.11.2007

561.

May Flower Mining Enterprise Ltd

159-161 Myanmar Gongyi St., MTNTT, Yangon

19.11.2007

562.

MGJ Group Coop Ltd

125, 1st Floor, Anawratha Rd., Pazundaung, Yangon

19.11.2007

563.

Mining Enterprise no 1

90 Kanbe Road, Yankin, Yangon

19.11.2007

564.

Mining enterprise no 2

90 Kanbe Road, Yankin, Yangon

19.11.2007

565.

Mining enterprise no 3

90 Kanbe Road, Yankin, Yangon

19.11.2007

566.

Moon Co Ltd

70-K, Ngwe Wut Hmon Yeiktha, Shwe Taung Gyar, Bahan, Yangon

19.11.2007

567.

Myanmar Austino Resources Ltd

03-04 Sedona Hotel, Kaba Aye Pagoda Rd., Yankin, Yangon

19.11.2007

568.

Myanmar BPL Resources Ltd

189 Bo Myat Tun Rd., Pazunaung, Yangon

19.11.2007

569.

Myanmar ECI Joint Venture Co Ltd

1 Shwe Li Street, Bahan, Yangon

19.11.2007

570.

Myanmar First Dynasty Mines Ltd

88, Unit b302, IBC Compund, Pyay Rd., 6, 5 mile, Hlaing, Yangon

19.11.2007

571.

Myanmar Ivanhoe Copper Trading Co Ltd

70(I), Bo Chein Lane, Pyay Road, 6th Mile, Hlaing, Yangon

19.11.2007

572.

Myanmar Shwe Kone Lone Mining Co

14 Wut Kyaung St., Pazundaung, Yangon

19.11.2007

573.

Myanmar Soon Pacific Co Ltd

7 Thiri Yadanar Yeiktha, Michaungkan Bk 3, WAizayandar Rd., TGKNN, Yangon

19.11.2007

574.

Myanmar Soon Pacific Co Ltd

100/101A Pale Myothit, 3 Main Rd., Corner of Baydar Lane (2), MDNN, Yangon

19.11.2007

575.

Myanmar Tin/Tungsten Co Ltd

171, 28th St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

576.

Nan Cherry International Co Ltd

10, 001, Near Bayint Naung Tower, Bayint Naung Rd., Kamayut, Yangon

19.11.2007

577.

Oil & Gas Services Co Ltd

23 Thukha St., Yankin, Yangon

19.11.2007

578.

Panthu Geological Services Cooperative Ltd

262/264, Room (B/03-04), 3rd Floor, Dagon Centre, Pyay Road, Sanchaung, Yangon

19.11.2007

579.

Sandi Mining Co Ltd

170/176 Room 201, 2nd Floor, Bo Aung Kyaw Street, MGW Centre, Bohahtaung, Yangon

19.11.2007

580.

Sea Sun Star Mining Prod. & Marketing Co

16A, Room 17 (3rd Floor), Ma Kyee Kyee St., Sanchaung, Yangon

19.11.2007

581.

Shan Yoma Nagar Co Ltd

19 Shwe Pone Nyet Yeikmon, Bayintt Naung Rd., Kamayut, Yangon

19.11.2007

582.

Shwe Moung Taan Trading & Mining Co

117 (1st Floor) 42nd St., BTHGG, Yangon

19.11.2007

583.

Shwe Thanlwin Co Ltd

61-W, Bayint Naung Rd., Hlsing, Yangon

19.11.2007

584.

Smart Technical Services Co Ltd

5th Floor, Banyadala Road, City Bank Bldg, Mingala Taung, Nyunt, Yangon

19.11.2007

585.

Thein Than Mining Co Ltd

266 Shwebontha St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

586.

Theingi Shwe Sin Co Ltd

293 (1st Floor) Shwebontha St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

587.

Vantage Co Ltd

80, 50th Street, Pazundaung, Yangon

19.11.2007

588.

Wa Regional Development General Trading Co Ltd

8 Kan St., 6 Mile, Hlaing, Yangon

19.11.2007

589.

Yadanar Win Co Ltd

117, 1st Floor, 42nd St., BTHGG, Yangon

19.11.2007

590.

Zarli Group of Companies

18 Inya Road, Kamayut, Yangon

19.11.2007

591.

Concordia International

5 (GF) SY Bldg (Between 77 and 78th Streets), Chan Aye Thazan Tsp, Mandalay

19.11.2007

592.

Future Engineering and Gold Mining Co Ltd

197, 32nd Street (Between 79 and 80th Streets), Mandalay

19.11.2007

593.

Shwe Thanlwin Co Ltd

78th St., opposite 42nd St., Maha Aung Myay Tsp, Mandalay

19.11.2007

594.

Theingi Shwe Sin Co Ltd

1-F, Corner of 27 & 78th St., Mandalay

19.11.2007

595.

Myanmar ECI Joint Venture Co Ltd

Barite Powdering Plant, Thazi

19.11.2007

596.

Myanmar Ivanhoe Copper Ltd

Salingyi/Salingyi Tsp, Monywa

19.11.2007

597.

Sea Sun Star Mining Prod & Marketing Co Ltd

432 Yuzana Ward, Myitkyina

19.11.2007

598.

May Flower Mining Ent Ltd

Inbyin, Kalaw

19.11.2007

599.

Kayah Golden Gate Mining Co

Da-5, Padauk St., Dhamaryon Ward, Loikaw

19.11.2007


II. C.

ECHIPAMENTE PENTRU MINERIT ȘI MATERIALE

Nr.

Denumire, adresă și alte informații

Data primei mențiuni

MINERIT ȘI ECHIPAMENTE PENTRU MINERIT

600.

Diethelm Technology

400/406 Merchant Street, Botahtaung, Yangon

19.11.2007

601.

Geocomp Myanmar Ltd

360 Pyay Rd., Sanchaung, Yangon

19.11.2007

602.

Jinghpaw Academy Co., Ltd.

D2 (A), Cherry Garden Housing, Cherry 3rd Lane, (14/3) Qtr., South Okkalapa Tsp, Yangon

19.11.2007

603.

Lamintayar Co., Ltd.

124, (G/F), 52nd St., Pazundaung Tsp, Yangon

Tel.: (01) 203531, 293055, (09) 5006900

19.11.2007

604.

M-Ways Ltd

274A Rm 1 (1st Floor) Pyay Rd., SCHGG, Yangon

19.11.2007

605.

Ma Naw Ahla

112 (A), Phone Gyi St., Lanmadaw Tsp, Yangon

19.11.2007

606.

Ma Naw Ahla

D2-A, Cherry Garden Housing, Cherry 3rd Lane, 14/3 Quarter

South Okkalapa Tsp, Yangon

19.11.2007

607.

Mantra Machinery & Trading Co Ltd

17 Pan Chan Street, Sanchaung, Yangon

19.11.2007

608.

MSP Ltd

7 Waizayanatar Rd., Thiriyadana Yeiktha, Thingankyan, Yangon

19.11.2007

609.

Myanmar JPN Equipment Trading Co., Ltd.

Blk. No (2), Ywama Curve, Bayint Naung Rd., Hlaing Tsp, Yangon

19.11.2007

610.

Myanmar Tractors Ltd

16 Mya Martar St., Industrial Zone, Thaketa, Yangon

19.11.2007

611.

Phan Nay Wun Co Ltd

B5 Shwe Padauk Yeik Mon, Shwe Yinmar St., Kamayut, Yangon

19.11.2007

612.

SAKAMOTO International Co., Ltd.

33-A, Pyay Rd., 7 1/2 Mile, Mayangon Tsp, Yangon

19.11.2007

613.

Shwe Kywe

101-102 Bldg B, Laydauntkan Rd., Thumingalar Ward, TGKNN, Yangon

19.11.2007

614.

Sum Cheong (Myanmar) Limited

8-A, Khabaung St., Hlaing Tsp, Yangon

19.11.2007

615.

Sum Cheong (Myanmar) Ltd.

Thaketa Ind. Ward, Ayeyarwun Rd., Thaketa Tsp, Yangon

19.11.2007

616.

Supreme Enterprise Limited

73 (Nya), Yuzana St., Bayint Naung, Mayangon Tsp, Yangon

19.11.2007

617.

Techno Marketing Ltd

50 Thumingalar Housing Estate, Laydauntkan Rd., TGKNN, Yangon

19.11.2007

618.

Thein Than Mining Co., Ltd.

266, Shwe Bon Thar St., Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

619.

Tractors World Co Ltd

Room 88, Dagon Tower, Shwegondine Junction, Bahan, Yangon

19.11.2007

620.

Tractors World Co., Ltd. (Ingersollrand)

Rm# No 7-B & 8-B, Dagon Tower, Shwegondine Junction, Bahan Tsp, Yangon

19.11.2007

621.

TWP Co Ltd

1B, Ind. Zone, Ward 23, SDGNN, Yangon

19.11.2007

622.

United Machinery Co Ltd

1947b Bogyoke Lane, Yangon Pathein Highway Road, Hlaing Tha Yar, Yangon

19.11.2007

623.

Kyin Lon

234, 83rd Street (Between 27th and 28th Streets), Mandalay

19.11.2007

624.

Myanmar Tractors Ltd

30, 27th Street (Between 68th and 69th Streets), Mandalay

19.11.2007

625.

Myanmar Tractors & Trading Co., Ltd.

Mashikahtaung Qtr., Pharkant-Sittaung Rd.

19.11.2007

626.

United Machinery Co., Ltd.

G-16, Kywee-se-kan 8th St., Pyi Gyi Tagun Tsp, Mandalay

19.11.2007

627.

United Machinery Co., Ltd.

Yumar (2) Ward, Pharkant Sethmu Rd., Pharkant

19.11.2007

PRELUCRAREA ZINCULUI

628.

Ko Nyein Maung

167 U Chit Maung Rd., Bahan, Yangon

19.11.2007

629.

Lucky Sunday

Shed (59) Rm (4) Saw Bwa Gyi Gon, Insein, Yangon

19.11.2007

630.

Maung Maung Thein & Sons

475 Baho Rd., West Gyo Gon, Insein, Yangon

19.11.2007

631.

Myat Noe Khin

Shed (8) Rm (1) Saw Bwa Gyi Gon, Insein, Yangon

19.11.2007

632.

Tint Lwin, KO & Brothers

1 (B) East Race Course Ed, Tamwe, Yangon

19.11.2007

ZINC

633.

Aung Soe Moe

123, 36th Street, Kyauktada, Yangon

19.11.2007

634.

Ayeyarwaddy

Shed (25), Rm (10) Saw Bwa Gyi Gon, Insein, Yangon

19.11.2007

635.

Chit Meik Swe

Shed (56) Rm (2/3), Saw Bwa Gyi Gon, Insein, Yangon

19.11.2007

636.

Golden Egg

33, 27th Street, Pabedan, Yangon

19.11.2007

637.

Golden Egg

Shed (11), Rm (3), Saw Bwa Gyi Gon, Insein, Yangon

19.11.2007

638.

Hla Thu Kha

Shed (57), Rm (5), Saw Bwa Gyi Gon, Insein, Yangon

19.11.2007

639.

Kaung Set Lin

Shed (70A), Rm (1/2) Saw Bwa Gyi Gon, Insein, Yangon

19.11.2007

640.

Mawlamyaing

Shed (68) Rm (4), Saw Bwa Gyi Gon, Insein, Yangon

19.11.2007

641.

Moe Myittar

Shed (56) Rm (4), Saw Bwa Gyi Gon, Insein, Yangon

19.11.2007

642.

Mogok Family

Shed (94) Rm (3), Saw Bwa Gyi Gon, Insein, Yangon

19.11.2007

643.

Myat Noe Khin

Shed (8) Rm (1), Saw Bwa Gyi Gon, Insein, Yangon

19.11.2007

644.

New Hein

Shed (55) Rm (8), Saw Bwa Gyi Gon, Insein, Yangon

19.11.2007

645.

New Light

Shed (59) Rm (3), Saw Bwa Gyi Gon, Insein, Yangon

19.11.2007

646.

New Seven

Shed (56) Rm (6), Saw Bwa Gyi Gon, Insein, Yangon

19.11.2007

647.

Oriental

Shed (8) Rm (3), Saw Bwa Gyi Gon, Insein, Yangon

19.11.2007

648.

R S Hla Myint Aung

Shed (75A) Rm (1), Saw Bwa Gyi Gon, Insein, Yangon

19.11.2007

649.

San Thit

Shed (55) Rm (7), Saw Bwa Gyi Gon, Insein, Yangon

19.11.2007

650.

Shwe Htoo Myat

Shed (57) Rm (8), Saw Bwa Gyi Gon, Insein, Yangon

19.11.2007

651.

Shwe Maw Li

Shed (8) Rm (6), Saw Bwa Gyi Gon, Insein, Yangon

19.11.2007

652.

Taw Win Tha Zin

Shed (17) Rm (9), Saw Bwa Gyi Gon, Insein, Yangon

19.11.2007

653.

Yadanabon

Shed (58) Rm (9), Saw Bwa Gyi Gon, Insein, Yangon

19.11.2007

654.

Zaw Myint & Brothers

Shed (56) Rm (10), Saw Bwa Gyi Gon, Insein, Yangon

19.11.2007

655.

Zaw Win

Shed (107) Rm (6), Saw Bwa Gyi Gon, Insein, Yangon

19.11.2007

656.

Zaw Win

Shed (108) Rm (3/4), Saw Bwa Gyi Gon, Insein, Yangon

19.11.2007

657.

Zaw Win

10 Bayint Naung Rd., Mayangon, Yangon

19.11.2007

658.

Zaw Win (2)

Shed (107) Rm (5), Saw Bwa Gyi Gon, Insein, Yangon

19.11.2007


III. A.

PIETRE PREȚIOASE

Nr.

Denumire, adresă și alte informații

Data primei mențiuni

659.

Ayawaddy Mandalay

330A, Kaba Aye Pagoda Road, Mayangon, Yangon

19.11.2007

660.

Deal Export and Import Enterprise

216, Bo Aung Kyaw Street, Batahtaung, Yangon

19.11.2007

661.

Gold Uni Investment Co., Ltd.

54, Pyay Road, Hlaing Tsp, Yangon

19.11.2007

662.

Hta Wa Ra Gems

Shop (1008), Kaba Aye Pagoda Road, Sedona Hotel, Yankin, Yangon

19.11.2007

663.

Jade Land Jewellery Co., Ltd.

263, Thinbyu Road, Botahtaung Yangon

19.11.2007

664.

Manawmaya Gems and Jewellery

527, New University Avenue Road, Bahan Yangon

19.11.2007

665.

Myanmar Ruby Enterprise Co Ltd

22/24 Sule Pagoda Road

Kyauktada Township, Yangon

19.11.2007

666.

Myanmar Gems Enterprise

Ministry of Mines

Head office Building 19, Naypyitaw

19.11.2007

667.

Myanmar Pearl Enterprise

Ministry of Mines, Headoffice Building 19, Naypyitaw

19.11.2007

668.

Nandawun Souvenir Shop

55, Baho Road, Ahlone Tsp, Yangon

19.11.2007

669.

Ruby Dragon Jade and Gem Co., Ltd.

39A, Kaba Aye Pagoda Road, Mayangone Township, Yangon

19.11.2007

670.

Sunny Gems

379, Bogyoke Aung San St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

671.

The Rich Gems

303, U Wisara Road, Sanchaung Tsp, Yangon

19.11.2007

COMERCIANȚI DE AUR/AURARI & MAGAZINE DE OBIECTE DIN AUR

672.

Ah Choon

181 Bogyoke Aung San Market, East Wing, Pabedan, Yangon

19.11.2007

673.

AK

01-05, Lanamdaw Plaza, Maha Bandoola St., Lanmadaw Tsp

19.11.2007

674.

Alunkhant Jewel Art

41, Zaya Waddy St., Baho Rd., Sanchaung Tsp, Yangon

19.11.2007

675.

Ar-tiar Silver Smith & Gold Plating

522, 28th St., Maha Bandoola Rd., Pabadan Tsp., Yangon

19.11.2007

676.

Arkar (Ko) (Thar Gyi)

22, Innwa St., Kyauk Myaung, Tamwe, Yangon

19.11.2007

677.

Aung

77/70 Upper Pazundaung Road, Pazundaung, Yangon

19.11.2007

678.

Aung Chantha

Rm 48, Shed 1, Insein Market, Insein Tsp, Yangon

19.11.2007

679.

Aung Naing Win

28 (G/F), Seiktha Thukha St., Kyauk Myaung, Tamwe Yangon

19.11.2007

680.

Aung Nay Lin

14, Kanna Zay, Pann Pin Gyi St., Kyi Myin Daing Tsp, Yangon

19.11.2007

681.

Aung Nilar

Super World Hall 1, Bogyoke Aung San Market, Pabedan Tsp. Yangon

19.11.2007

682.

Aung Soe Hla

84, 29th St., Pabedan Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

683.

Aung Thamardi (Nagani)

35 (G/F), Shwebontha Rd., Pabedan Tsp. Yangon

19.11.2007

684.

Aung Thitsar Gold & Jewellery Shop

643 & 629, Maha Bandoola St., Between 21st St., & 22nd St., Latha Tsp, Yangon

19.11.2007

685.

Aung Thitsar Oo

119 Shwebontha St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

686.

Aung Yadanar

238, Shwebontha St., Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

687.

Aung Zabu

61 Thamein Bayan Rd., Tamwe, Yangon

19.11.2007

688.

Awarat

3 A, Kyaik Waing Pagoda Rd., 3 Ward, Mayangon, Yangon

19.11.2007

689.

Aye Kyi Thar Jewellery & Gold Shop

61, Eain Gyi St., Yaykyaw, Pazundaung Tsp, Yangon

19.11.2007

690.

Bangkok

631 Maha Bandoola St., Latha, Yangon

19.11.2007

691.

Banhoe

663, Maha Bandoola Road, Corner of 20th St. & Latha St., Latha Tsp, Yangon

19.11.2007

692.

Bhone Han Gyaw

196, Bogyoke Aung San Market (East Wing), Bogyoke Aung San Road, Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

693.

Boe Yadanar Co., Ltd.

45, Tay Nu Yin St., 7 1/2 Mile, Pyay Rd., Mayangon Tsp, Yangon

19.11.2007

694.

Cartia Diamond House

137 Shewbontha St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

695.

Chaung Ho

719, Maha Bandoola Road, Latha Tsp, Yangon

19.11.2007

696.

Chaung Kyin

635 Maha Bandoola St., Latha, Yangon

19.11.2007

697.

Chein Hauk (Chein Hawt)

183 Banyadala Rd., Tamwe, Yangon

19.11.2007

698.

Chein Kinn

199, Banyadala Rd., Tamwe, Yangon

19.11.2007

699.

Chein San (Chain San)

639 Maha Bandoola St., Latha, Yangon

19.11.2007

700.

Chein Sweet (Chain Sweet)

537/541 Maha Bandoola St., Latha, Yangon

19.11.2007

701.

Chein Win

675B Maha Bandoola St., Latha, Yangon

19.11.2007

702.

Chin Yi

707, Maha Bandoola Road, Between 18th St. and Sin Oh Dan St., Latha Tsp, Yangon

19.11.2007

703.

Chitti (Chit Tee)

Bldg 1, Rm 001, Upper Pazundaung Rd., Pazundaung, Yangon

19.11.2007

704.

Chone Whar

647 Maha Bandoola St., Latha, Yangon

19.11.2007

705.

Chong Li

641, Maha Bandoola Road, Latha Tsp, Yangon

19.11.2007

706.

City Love

C-14, Super World (1), Bogyoke Aung San Market, Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

707.

Crown (Tharaphu)

212, Shwebontha St., Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

708.

Daung Sandar

117A, Lay Daunk Kan Rd., Thingankyun, Yangon

19.11.2007

709.

Diamond Crown

78 Shwebontha St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

710.

Diamond Glory

(B-1) Super World (1), Bogyoke Market, Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

711.

Diamond Mart

Bogyoke Aung San Market (North Wing), Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

712.

Diamond Palace

665 Maha Bandoola St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

713.

Diamond Queen

75, U.T.C Compound, Inya Road, Ward (9), Kamayut Tsp, Yangon

19.11.2007

714.

Doh A-Myo-Thar

65, Upper Pazundaung St., Pazundaung Tsp, Yangon

19.11.2007

715.

Double Dragon

75/77 Top Floor, Wadan St., Lanmadaw, Yangon

19.11.2007

716.

Ei Shwe Sin

537 (G/F) Maha Bandoola St., Padeban, Yangon

539, Maha Bandoola St., Padeban, Yangon

19.11.2007

717.

Ever

96/97, Yangon-Insein Road, (3) Qtr., Hlaing Tsp, Yangon

19.11.2007

718.

Everest Gold Shop

3-A, Kyaikwine Pagoda Road, (3) Qtr, Hlaing Tsp, Yangon

19.11.2007

719.

Flying Elephant

516, Maha Bandoola Road, Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

720.

Emperor Jewellery

127-C2, Old Yaydashay Rd., Bahan Tsp, Yangon

19.11.2007

721.

Emperor Jewellery

22, West Shed (C), Bogyoke Aung San Market, Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

722.

Forever

A 2/005 Banyadala Rd., Tamwe, Yangon

19.11.2007

723.

Fun Fun Gems, Jewellery & Souvenir

9-2, Khabaung St., Hlaing Tsp, Yangon

19.11.2007

724.

Gems Jade Carving & Jewellery

66, Kaba Aye Pagoda Rd., Mayangone Tsp, Yangon

19.11.2007

725.

Gold 1000

573, Maha Bandoola Road, Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

726.

Gold 2000 Goldsmiths & Jewellery

711, Maha Bandoola St., Between 18th St., & Sin-oh-dan St., Latha Tsp, Yangon

19.11.2007

727.

Gold & Emerald Co., Ltd.

134, Shwebontha Road, Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

728.

Gold Fish

144 Shwebontha St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

729.

Golden Banner

709 Maha Bandoola St., Latha, Yangon

19.11.2007

730.

Golden Bell Jewellery

66, Kaba Aye Pagoda Road, Mayangone Tsp, Yangon

19.11.2007

731.

Golden Crown

725, Maha Bandoola St., Cor. of 17th St., Infront of Than Zay, Latha Tsp, Yangon

19.11.2007

732.

Golden Crown

77, 44th St., Botahtaung Tsp, Yangon

104, 50th St., Pazundaung Tsp, Yangon

30, Dawna Road, Pazundaung Tsp, Yangon

19.11.2007

733.

Golden Crown — Tai Inn

725, Mahabandoola Rd., Top of 17th St., Latha Tsp, Yangon

633, Maha Bandoola Road, Latha Township, Yangon

19.11.2007

734.

Golden Lion World

56, 29th St., Upper Block, Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

735.

Golden Palace

701/703 Maha Bandoola St., Latha, Yangon

19.11.2007

736.

Golden Palace

743 Maha Bandoola St., Latha, Yangon

19.11.2007

737.

Golden Pearl

136, Bogyoke Market (West Wing) Bogyoke Aung San Road, Pabedan Tsp, Yangon

25, 1st Fl., FMI Centre, Bogyoke Aung San Rd., Pabedan Tsp. Yangon

19.11.2007

738.

Golden Shawl

22, 29th St., Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

739.

Golden Tiger

635, Maha Bandoola St., Cor. of 22nd St., Latha Tsp, Yangon

19.11.2007

740.

Hall Mark Gems & Jewellery

16, Front Wing, Bogyoke Aung San Market, Bogyoke Aung San Rd., Pabedan Tsp. Yangon

19.11.2007

741.

Hanthawaddy

77/70 Upper Pazundaung Rd., Pazundaung, Yangon

19.11.2007

742.

Hein

120, 29th Street, Pabedan, Yangon

16, 46th Street, Bothataung Tsp, Yangon

19.11.2007

743.

Hein Sin

81(B), 22nd St., Latha Tsp, Yangon

19.11.2007

744.

Hla Hla Maw

66, Shed 3, Insein Market, Insein Tsp, Yangon

19.11.2007

745.

Hla Myint Mo

136 Shwebontha St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

746.

Hla Thida

Station Road, Corner of Mya Yadanar Zay, Mayanggone Tsp, Yangon

19.11.2007

747.

Hla Tun (U) & Than Win (Daw)

20, Aung Tayza Byine0Yay0Oh-Sin Ward, Tamwe Tsp, Yangon

19.11.2007

748.

Hlaing Htate Htar

65, Saya San Road, Bahan Tsp, Yangon

W(18/19) (G/F), Yuzana Plaza, Banyar Dala Road, Mingala Taung Nyunt Tsp, Yangon

19.11.2007

749.

Hlyan Hlyan Wai

Rm.5/500 (G/F), Aung Chanthat Housing, Shwegondaing Rd., Bahan Tsp, Yangon

19.11.2007

750.

Ho Saan

653B Maha Bandoola St., Latha, Yangon

19.11.2007

751.

Hong Kong

515/B, Rm. 9, Maha Bandoola Road., Between Shwebontha St. and 28th St., Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

752.

Hong Le (Hone Lee)

677A Matha Bandoola St., Latha, Yangon

19.11.2007

753.

Hon Sein

62, 24th St., Between 83rd St., and 84th St., Aung Myay Thazan Tsp, Yangon

19.11.2007

754.

Htate Tan Aung Yadanar

10, Kyauk Myaung (Face Raw), Kyaikasan Rd., Tamwe Tsp, Yangon

19.11.2007

755.

Htate Tan Construction

83, 12th St., Lanmadaw Tsp, Yangon

19.11.2007

756.

Htate Tann

683, Maha Bandoola St., Cor. of 19th St., Latha Tsp, Yangon

10/11, Mingaladon Market, Mingalardon Tsp, Yangon

19.11.2007

757.

Htay

911C Pyay Rd., 10th Mile, Insein, Yangon

19.11.2007

758.

Htay Aung

Bldg 5, Rm.3, Infornt of Pazundaung Market, Pazundaung St. (Upper), Yangon

19.11.2007

759.

Htay Htay (Daw)

364, Maydarwi Road, Norht Okkalar Tsp, Yangon

19.11.2007

760.

Hton (U)

Rm5, (G/F), Lanmadaw Plaza, Lanmadaw St., Lanmadaw Tsp, Yangon

528, Maha Bandoola Rd., Between 27th & 28th St., Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

761.

Htoo

537 Maha Bandoola St., Latha, Yangon

19.11.2007

762.

Htoo Khant

189 Banyadala Rd., Tamwe, Yangon

19.11.2007

763.

Htun

530, Maha Bandoola Rd., Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

764.

Ka Naung

495 Maha Bandoola St., Pabedan, Yangon

499 (B), Maha Bandoola Road, Corner of 29th St., Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

765.

Kanbawza

59, Shwebontha Road, Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

766.

Kaung

124, 1st Dl., 29th St., Pabedan tsp, Yangon

19.11.2007

767.

Kaung Kywe

66, Kaba Aye Pagoda Road, Mayangone Tsp, Yangon

19.11.2007

768.

Kaung Lin

24, G/F, Aung Mingalar St., Tamwe Tsp, Yangon

19.11.2007

769.

Kaung Lon

519/5 Maha Bandoola St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

770.

Kaungkinsetkyar Jewellery Co., Ltd.

A-524, New University Avenue St., Bahan Tsp, Yangon

19.11.2007

771.

Kaung San

A-295, 35th St., Between 81th St. and 82nd St., Chan Aye Thazan Tsp, Yangon

19.11.2007

772.

Kha Yan Thone Khwa

501 Maha Bandoola St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

773.

Khine Thazin

26-B, New Yaydarshay St., Bahan Tsp, Yangon

19.11.2007

774.

Khit San

73/75 Upper Pazundaung Rd., Pazundaung, Yangon

19.11.2007

775.

Khit San Yadanar Co-op Ltd.

88, 29th St., Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

776.

Khit Sann Yadanar Co-op Ltd.

No 2, Central Hall, Bogyoke Aung San Market, Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

777.

Kin Sein

77, 22nd St., Latha Tsp, Yangon

19.11.2007

778.

KKK

160 Sayasan Rd., Bahan, Yangon

19.11.2007

779.

Ko Cho

277, Shwebontha (Middle) St., Pabedan Tsp, Yangon

236, Shwebontha (Middle) St., Pabedan Tsp, Yangon

97, Banyar Dala Road. Corner of 125 St., Yangon

19.11.2007

780.

Ko Nyo

217, Shwebontha St., Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

781.

Ko Nyo

204 Shwebontha St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

782.

Kong Soon Jewellery & Godl Shop

83, 22nd St., Latha Tsp, Yangon

19.11.2007

783.

Kyaing Thin

25, West Race Course Rd., Bahan Tsp, Yangon

19.11.2007

784.

Kyauk Seim (Kyauk Seinn)

673B Maha Bandoola St., Latha, Yangon

19.11.2007

785.

Kyaw Myint (Ko)

236, 35th St., Kyauktada Tsp, Yangon

19.11.2007

786.

Kyi

25, Kyi Taw St., Mingalataung Nyunt Tsp, Yangon

19.11.2007

787.

Kyi Sin

102, Latha St., Latha Tsp, Yangon

6, Shed 2, Insein Market, Thiri St., Insein Tsp, Yangon

19.11.2007

788.

Kyin Sein Goldsmith

295, Anawratha Rd., Lanamadaw Tsp, Yangon

19.11.2007

789.

Kyin Shun Gold Shop

747-B, Between 16th & Lanmadaw St., Maha Bandoola Rd., Lanmadaw Tsp, Yangon

19.11.2007

790.

Kyone Shin

647, Maha Bandoola Rd., Latha Tsp, Yangon

19.11.2007

791.

La Yadanar

198, Shwebontha St., Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

792.

Lamin Yadanar

20C Hledan St., Kamayut, Yangon

19.11.2007

793.

Larb Shwin

(D-2) Super World 1, Bogyoke Aung San Market, Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

794.

Lashio Lucky

B 01-10 Lanmadaw St., Lanmadaw Plaza, Latha, Yangon

19.11.2007

795.

Lei Yee Win

72, East Shed (D), Bogyoke Market, Bogyoke Aung San St., Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

796.

Lin Yon

80, Shwebontha St., Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

797.

Lon Hin

46-47, Bldg-1, G/F, Hlaing River Rd., Insein Tsp, Yangon

19.11.2007

798.

Lone Mein (Lon Mei)

Bldg 6, Rom 002, Upper Pazundaung Rd., Pazundaung, Yangon

19.11.2007

799.

Lucky Jewellery & Gold Shop

141-142, Nawarat Bldg, Bogyoke Aung San Market, Bogyoke Road, Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

800.

Lucky Tai Sin

603 Maha Bandoola St., Latha, Yangon

19.11.2007

801.

Maha Doke

501, Maha Bandoola Road, Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

802.

Make Set

113 Anawratha St., Kyauktada, Yangon

19.11.2007

803.

Manaw Maya

21, 2nd Fl., Myanma Gem Museum, Kaba Aye Pagoda Road, Mayangone Tsp, Yangon

19.11.2007

804.

Mandalay

3/17, Between 62nd and 63rd St., Aung Myay Thazan Tsp, Yangon

19.11.2007

805.

Maung Kain

A 01-04 Maha Bandoola St., Lanmadaw Plaza, Latha, Yangon

19.11.2007

806.

Maung Mya

138, Shwebontha St., Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

807.

May & Mark Gems

12, Inya Road, Kamayut Tsp, Yangon

19.11.2007

808.

Meik Set

113, 37th St., Corner of Anawrahta Rd., Kyauktada Tsp, Yangon

19.11.2007

809.

Min Lwin

12, Kyauk Myaung Market, (Front Row), Tamwe Tsp, Yangon

19.11.2007

810.

Mingalar

24, (3rd Fl.), Mingalar Market, Mingalar Taungnyunt Tsp, Yangon

19.11.2007

811.

MK Gems

G-2, 262-264, Dagon Centre, MK Fashion, Pyay Road, Yangon

Yankin Centre Shopping Mall, MK Fashion Square, Saya San Road, Yinkin Tsp, Yangon

104, Central Hall, Bogyoke Aung San Market, Bogyoke Aung San Road, Pabedan Tsp, Yangon

1-B, Pyay Road, 6 Miles, Hlaing Tsp, Yangon

19.11.2007

812.

Moe Hnin (Ko) & Khin Mar Win (Ma)

Mee Kwet Market, Bo Aung Kyaw St., Yangon

19.11.2007

813.

Moe Khan

148, Corner of 24th St., and 83rd St., Aung Myay Thazan Tsp, Yangon

19.11.2007

814.

Moe Makha

507/519 Rm 3 Maha Bandoola St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

815.

Moe Nat Thu

Bldg 5 Rm 4 Upper Pazundaung Rd., Pazundaung, Yangon

19.11.2007

816.

Moe Pwint Phyu

79, 125 St., Mingalar Taung Nyunt Tsp, Yangon

19.11.2007

817.

Mogok Aster Gems Shop

Rm1 & 17, Bldg 158, 47th St., (Upper Block), Botataung Tsp, Yangon

19.11.2007

818.

Mya Nan Dar

497 Maha Bandoola St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

819.

Mya Nandaw

739, Maha Bandoola Rd., Between Lanmadaw St., and 17th St., Latha Tsp, Yangon

19.11.2007

820.

Mya Shwe Sin

493 Maha Bandoola St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

821.

Mya Shwe Yon

669B Maha Bandoola St., Latha, Yangon

19.11.2007

822.

Mya Theingi

56 Ma Gyi Gyi St., Sanchaung, Yangon

19.11.2007

823.

Myanmar VES Joint Venture Co., Ltd.

66, Kaba Aye Pagoda Rd., Mayangone Tsp, Yangon, Yangon International Airport, Departure Lounge, Yangon

19.11.2007

824.

Myat Mingalar

493 Maha Bandoola St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

825.

Myat Shwe Nadi

739 Maha Bandoola St., Latha, Yangon

19.11.2007

826.

Myint

169-175, 1st Fl., (Face Row), San Pya Nga Moe Yeik Market, Yangon

19.11.2007

827.

Myint Thein (Ko)

131, 29th St., (Middle) Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

828.

Myint Thidar

(23-71) 2nd Fl., Mingalar Market, Tamwe Tsp, Yangon

(A-26) (G/F) Yuzana Plaza, Mingalar Taung Nyunt Tsp, Yangon

19.11.2007

829.

Myintmo

53, 29th Street, Pabedan, Yangon

19.11.2007

830.

Nadi Shwe Yee (Nadi Shwe Yi)

B 01-13/B Lanmadaw St., Lanmadaw Plaza, Latha, Yangon

19.11.2007

831.

Nagar Koe Kaung

505, Maha Bandoola Road, Corner of Shwebonthat St., Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

832.

Nagar Nyi Naung

73-75-77, Top Floor, Wardan St., Lanmadaw Tsp, Yangon

19.11.2007

833.

Nagar Shwe Wah

781 Maha Bandoola St., Latha, Yangon

538, Maha Bandoola Road, Pabadann Tsp, Yangon

19.11.2007

834.

Nan War (Nan Wah)

653 Maha Bandoola St., Latha, Yangon

19.11.2007

835.

Nan Yadana

176, 1st Floor, So Sun Pat St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

836.

Nat Nandaw

153, Bogyoke Aung San Market, Bogyoke Aung San Road, Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

837.

Nawarat

631, Maha Bandoola Road, Latha Tsp, Yangon

19.11.2007

838.

Nawarat Shwe Sin

S-5, 1st Fl., Yuzana Plaza, Banyar Dala Rd., Mingalar Taung Nyunt Tsp, Yangon

19.11.2007

839.

Nay Chi

78, Bogyoke Augn San Market, (East Wing), Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

840.

Nay La Hnapar Theikdi

1st Fl., Yuzana Palza, Mingalar Taungnyunt Tsp, Yangon

19.11.2007

841.

Nay Lin Htun

527 Maha Bandoola St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

842.

New Shwe Sin

14,15,20,21,22, Mingalardon Market, Mingalardon Zay St., Mingalardone Tsp, Yangon

19.11.2007

843.

New Tai Sin

729 Maha Bandoola St., Latha, Yangon

19.11.2007

844.

New York

636 Maha Bandoola St., Latha, Yangon

19.11.2007

845.

Ngwe Than Kyaw

C-7, 1st Fl., Yuzana Plaza, Banyar Dala Road, Mingalar Taungnyunt Tsp, Yangon

19.11.2007

846.

Nine Dragons

505 Maha Bandoola St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

847.

Nu Jewellery and Goldsmith

45, 2nd Fl., FMI Shopping Centre, 380, Bogyoke Aung San Road, Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

848.

Nu Yadanar

Rm.69, 2nd Fl., FMI Centre, 380, Bogyoke Aung San Road, Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

849.

Oh Wai

25, Dhamayon St., Ward 10, Hlaing Tsp, Yangon

19.11.2007

850.

OK

717 Maha Bandoola St., Latha, Yangon

744, Lanmadaw St., corner of Maha Bandoola Rd., Lanmadaw Tsp, Yangon

19.11.2007

851.

Padamyar Theingi Goldsmith

247, Cor. of Banyar Dala Rd. & Ah-Yoe-Gone St., Tamwe Tsp, Yangon

19.11.2007

852.

Painn (U) Gold Smith

Rm.005, Bldg 1, Pazundaung Garden Ave., Upper Pazundaung Rd., Pazundaung Tsp, Yangon

19.11.2007

853.

Palai Mon (pale Mon)

130 Shwebontha St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

854.

Pan Wut Yi

503 Maha Bandoola St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

855.

Pann Let Saung

A-26/27, Myaynigon Palza, Bargayar Road, Sanchaung Tsp, Yangon

19.11.2007

856.

Paradise Jewellery

28, (2nd Fl.) Gem Museum, Kaba Aye Pagoda Road, Mayangone Tsp, Yangon

19.11.2007

857.

Pho Shwe La Min

71 Kyauk Myaung St., Tamwe, Yangon

19.11.2007

858.

Pho Thar Htoo

90, Thura St., Ward 9, Mayangone Tsp, Yangon

X-9, G/F, Yuzana Plaza, Banyar Dala Road, Mingalar Taung Nyunt Tsp, Yangon

19.11.2007

859.

Phone Han Gyaw

11, Bogyoke Aung San Market, (Nawarat Bldg), Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

860.

Poe San

83 Anawratha St., kyauktada, Yangon

19.11.2007

861.

Power (1)

671 Maha Bandoola St., Latha, Yangon

19.11.2007

862.

Power (2)

601 Maha Bandoola St., Latha, Yangon

19.11.2007

863.

Power III

44, Pyay Road, Dagon Township, Yangon

19.11.2007

864.

Princess Gems and Jewellery

133, 20th St., Latha Tsp, Yangon

19.11.2007

865.

Pucca

697, Maha Bandoola Rd., Cor. of Sint-oh-dan St., Latha Tsp, Yangon

19.11.2007

866.

Pyae Sone

Ma 60-61, Shed 1, Insein Market, Sawbwagyigon, Insein. Yangon

19.11.2007

867.

Pyae Sone Win

222 Shwebontha St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

868.

Pyae Wa

89, Bogyoke Aung San Road, Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

869.

Pyi Wai Shan

S4 Banyadala Rd., Yuzana Plaza, Mingala Taung Nyunt, Yangon

S-16, (1st Fl.) Dagon Centre, 262-264, Pyay Road, Sanchaung Tsp.

19.11.2007

870.

Queen Pan Htwar

S5 Banyadala Rd., Minagla Taung Nyunt, Yangon

19.11.2007

871.

Raja (Ko) and Brothers

88, Rm.6, 29th St., Lower Bolck, Ward 6, Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

872.

Sabei Phyu

507-519, Rm.6, Maha Bandoola Road, Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

873.

Saint Yadanar Gems and Jewellery

191, Anawrahta Road, Lanmadaw Tsp, Yangon

19.11.2007

874.

San Aung

164 Banyadala Rd., Mingala Taung Nyunt, Yangon

19.11.2007

875.

San Se Sein

94, Baho Shed, Bogyoke Aung San Market, Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

876.

San Thit

55, 29th St., (Lower Block), Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

877.

Sann Sann Lon

525, Maha Bandoola Rd., Between 27th and 28th St., Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

878.

Sann Thit

30-43-66, Shed 1, Insein market, Insein Tsp, Yangon

19.11.2007

879.

Sann Thit Oo

1, Mingalardon Market, Mingalardon Zay St., Yangon

19.11.2007

880.

Sanpya

146 Shwebontha St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

881.

Scott Diamond & Gems

124, Bogyoke Aung San Market (West Wing), Bogyoke Aung San Road, Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

882.

Sein Hteik Htar

56 29th St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

883.

Sein Htet

177-B, Shwebontha St., Pabedan Tsp. Yangon

19.11.2007

884.

Sein & Mya

38, Shed 4, Insein Market, Insein Tsp, Yangon

19.11.2007

885.

Sein Myint (mg)

Rm4, Shed 2, Insein Market, Insein Tsp, Yangon

19.11.2007

886.

Sein San Ein

244/246 Shwebontha St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

887.

Sein Shwe Nann

679, Maha Bandoola Road, beteween 19th St., and 20th St., Latha Tsp, Yangon

19.11.2007

888.

Sein Shwe Yadanar

Rm.4, Bldg 3, G/F, Moe Kaung Ave, Moe Kaung St., Yankin Tsp, Yangon

19.11.2007

889.

Sein Thone Lone, San Nyein (U) and Sons

79, Bogyoke Market, (Thanbyu Shed), Bogyoke Aung San Rd., Paabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

890.

Sein Tun (U) and Ah Choon

181, East Wing, Bogyoke Aung San Market, Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

891.

Sein Yadanar

648, Maha Bandoola Road, Latha Tsp

134, Shwebontha St., Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

892.

Sein Zabu Hteik

101 Shwebontha St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

893.

Setkyar Shwe Yi

45, West Shed (D), Bogyoke Augn San Market, Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

894.

Shinn Long

733, Maha Bandoola Road, Latha Tsp, Yangon

19.11.2007

895.

Shint Fu (Shin Phu)

530, Maha Bandoola Raod, Between 27th St., and 28th St., Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

896.

Show

516, Maha Bandoola Road, Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

897.

Shu Taing Yin (Shu Tine Yin)

583 Maha Bandoola St., Pabedan, Yangon

532-542, Maha Bandoola Road, Between 27th St. and Kone Zaydan St., Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

898.

Shumawa

371, Shwebontha Road, Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

899.

Shwe Akari

650, Maha Bandoola Road, Latha Tsp, Yangon

19.11.2007

900.

Shwe Bayin

Rm 72, Shed 1, Insein Market, Insein Tsp, Yangon

19.11.2007

901.

Shwe Chinthe Kabar

15 G/F, 27th St., Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

902.

Shwe Hmi

82, 22nd St., Latha Tsp, Yangon

19.11.2007

903.

Shwe Hninsi

521 Maha Bandoola St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

904.

Shwe Ho Family

167 Myin Taw Tha St., 2North Ward, Thaketa, Yangon

19.11.2007

905.

Shwe Kainnayi (Keinnayi)

178 Shwebontha St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

906.

Shwe Khit

500, Maha Bandoola Rd., Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

907.

Shwe Kyi Min (Shwe Kyee Min)

520 Maha Bandoola St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

908.

Shwe Kyin

719 Maha Bandoola St., Latha, Yangon

19.11.2007

909.

Shwe Lee

744 Maha Bandoola St., Latha, Yangon

23-24, 1st Fl. FMI Centre, 380, Bogyoke Aung San Rd., Pabedan Tsp. Yangon

19.11.2007

910.

Shwe Maha

312 Strand Rd., Kyeemyindaing, Yangon

19.11.2007

911.

Shwe Min Tha (Shwe Minthar)

199 Banyadala Rd., Tamwe, Yangon

19.11.2007

912.

Shwe Nadi oo

148,48th St., Botahtaung, Yangon

19.11.2007

913.

Shwe Nagar

6, Shwebontha St., Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

914.

Shwe Naing Ngan

8, Latha Street, Latha Tsp, Yangon

19.11.2007

915.

Shwe Nann Htaik (Shwe Nan htike)

88, 49th St., Pazundaung, Yangon

19.11.2007

916.

Shwe Nann Htaik

495 Maha Bandoola St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

917.

Shwe Ou

618 Maha Bandoola St., Latha, Yangon

19.11.2007

918.

Shwe Pearl

25 1st Fl., FMI Shopping Centre, Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

919.

Shwe Pyae Soan

Rm 23, Central Hall, Bogyoke Aung San Market, Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

920.

Shwe Pyi Kyaw

Bldg 5, Rm 010, Upper Pazudaung Rd., Pazudaung, Yangon

19.11.2007

921.

Shwe Pyi Soe

32, Shwebontha St., Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

922.

Shwe San Eain

159, Lanmadaw St., Lanmadaw Tsp, Yangon

19.11.2007

923.

Shwe San Mee

524 Maha Bandoola St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

924.

Shwe Sin Gold & Jewellery

745, Corner of Maha Bandoola St. & Lanmadaw St., Near Traffic Light, Lanmadaw Tsp. Yangon

19.11.2007

925.

Shwe Sin

746 Maha Bandoola St., Lanmadaw, Yangon

19.11.2007

926.

Shwe Sin Min Jewellery & Gold smith

101, Lower Shwebontha St., Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

927.

Shwe Sin Nann

16, Mingalardon Market Mingalardon Zay St., Mingalardon Tsp, Yangon

19.11.2007

928.

Shwe Sint

651B Maha Bandoola St., Latha, Yangon

19.11.2007

929.

Shwe Taung Gems & Jewellery

15A Insein Rd., Kamayut, Yangon

244-246, Shwe Bontha Road, Pabedan Tsp, Yangon

131, Weikzar St., Ward (5), Mayangone Tsp, Yangon

19.11.2007

930.

Shwe Tha Zin

535 Maha Bandoola St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

931.

Shwe Thiri

73/75 122th Street, Mingala Taung Nyunt, Yangon

19.11.2007

932.

Shwe Thitsar

130, Central Hall, Bogyoke Aung San Market, Bogyoke Road, Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

933.

Shwe Thone Si

27, Hlawga St., Ward 19, Yangon

19.11.2007

934.

Shwe Tint De

8, Bogyoke Aung San Market, (Front Row), Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

935.

Shwe (U)

96, Shwebontha Road, Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

936.

Shwe Wah Kyuu

24, Sint-Oh-Dan St., Latha Tsp, Yangon

19.11.2007

937.

Shwe Wut Yi

292 Shwebontha St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

938.

Shwe Ya Mone Min

499 Maha Bandoola Street, corner of Shwebontha St., and 29th St. Pabedan, Yangon

19.11.2007

939.

Shwe Ye Win

007, Bldg 5, Pazundaung Garden Ave., Upper Pazundaung Rd., Pazundaung Tsp, Yangon

655, Maha Bandoola Road, Between Latha St., and 21st St., Latha Tsp, Yangon

19.11.2007

940.

Shwe Yi Oo

105 Bo Sun Pat St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

941.

Shwe Zarli

688, Maha Bandoola Road, Between 19th St., and Sin-Oh-Dan St./, Latha Tsp, Yangon

19.11.2007

942.

Shwe Zin

689 Maha Bandoola St., Latha, Yangon

19.11.2007

943.

Silver Lion

70, Central Hall, Bogyoke Market, Bogyoke Aung San Road, Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

944.

Sin Hwa

633A Maha Bandoola St., Between 21st St. and Latha St., Latha Tsp, Yangon

706, Maha Bandoola Rd., Corner of 22nd St., Latha Tsp, Yangon

631, Maha Bandoola Road, Corner of 22nd St., Yangon

19.11.2007

945.

Sin Li

Bldg 6 Rm 001 Upper Pazundaung Street, Pazundaung, Yangon

19.11.2007

946.

Sin Lon

525 Maha Bandoola St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

947.

Sin Phyu Daw

495, Maha Bandoola Road, Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

948.

Soon Shin

31, Nawarat Gems Hall, Bogyoke aung San Market, Pabedan Tsp., Yangon

19.11.2007

949.

Star Shwe Sin

163 Banyadala Rd., Tamwe, Yangon

19.11.2007

950.

Su Mon Aye

177/179 Shwebontha St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

951.

Su Myat Mon

518, Maha Bandoola Road, Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

952.

Tah Lee Gold & Jewellery

75, Hledan Rd., Near Hledan Market, Kamayut Tsp, Yangon

19.11.2007

953.

Tai Aung

53, Central Hall, Bogyoke Aung San Market, Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

954.

Tai Hin

659 Maha Bandoola St., Latha, Yangon

19.11.2007

955.

Tai Lon

S (1-2-19) 1st Fl., Yuzana Palza, Mingala Taungnyunt Tsp, Yangon

19.11.2007

956.

Tai Mee Gold Shop

B-(3-4-5) 1st Fl., Yuzana Plaza, Mingalar Taug Nyunt Tsp, Yangon

19.11.2007

957.

Tai Ohnn

645 Maha Bandoola Street, Latha, Yangon

19.11.2007

958.

Tai Sein

637 Maha Bandoola St., Latha, Yangon

19.11.2007

959.

Tai Sung

661 Maha Bandoola St., Latha, Yangon

19.11.2007

960.

Taing Taing Kyaw

436 Theinbyu Rd., Mingala Taung Nyunt, Yangon

19.11.2007

961.

Take Li (Take Lee)

669 Maha Bandoola St., Latha, Yangon

19.11.2007

962.

Taw Win

733 Maha Bandoola St., Latha, Yangon

19.11.2007

963.

Team Work Int’l Co., Ltd.

216-222, 9-a, 10th Fl., Bo Myat Tun Housing, Maha Bandoola Rd., Pazundaung Tsp, Yangon

19.11.2007

964.

Teik Chein

183 Banyadala Rd., Tamwe, Yangon

19.11.2007

965.

Teik Sein (Tate Sein)

507/519 Maha Bandoola St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

966.

Teik Shein (Tate Shein)

520 Maha Bandoola St., Pavedan, Yangon

19.11.2007

967.

Thabawa Yadanar Garden

315, Rm1, Qnawrahta Rd., Corner of 26th St., Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

968.

Thadar Yadanar Goldsmith

35, Bogyoke Aung San Market, Bogyoke Aung San Rd., Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

969.

Thai Ung

635, Maha Bandoola Rd., Latha Tsp, Yangon

19.11.2007

970.

Thamada

Bldg 6 Rm 7 Insein Rd., Hlsing Yadana Housing, Hlaing, Yangon

19.11.2007

971.

Thamadi

585 Maha Bandoola St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

972.

Thamadi (Scale)

79, 29th St., Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

973.

Than Htike Oo

86, Shwebontha St., Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

974.

Than Phyo

265 Pyay Rd., Sanchaung, Yangon

19.11.2007

975.

Than Than Htay

65 Upper Pazundaung Rd., Pazundaung, Yangon

19.11.2007

976.

Thazin Min

177/179C Shwebontha St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

977.

Thein Than Jewellery

266, Shwe Bon Thar St., Middle Blk., Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

978.

Theingi Shwe Yi

713 Maha Bandoola St., Latha, Yangon

19.11.2007

979.

Theingi Shwe Zin

709, Maha Bandoola Rd., Between 18th St., and Sin-Oh Dan St., Latha Tsp, Yangon

19.11.2007

980.

Thidar

277(B), Thu Mingalar Rd., Ward 9, South Okkalapa Tsp, Yangon

19.11.2007

981.

Thin Thin Maw

24 Bayint Naung Rd., Mayangon, Yangon

19.11.2007

982.

Thinn Yadanar

No 62, G/F) Blk-1, Insein Market, Insein Tsp, Yangon

19.11.2007

983.

Thiri Yadana

709 Maha Bandoola St., Latha, Yangon

19.11.2007

984.

Thit Sar

496 Maha Bandoola St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

985.

Thitsar Aung Myin

390, Pyay Road, Hmaw Bi, Yangon

19.11.2007

986.

Thit Sar Oo

687, Maha Bandoola St., Latha Tsp, Yangon

643, Maha Bandoola St., Between 21st and 22nd St., Latha Tsp, Yangon

19.11.2007

987.

Thwe Ni Store Ltd.

13, (front Row) Bogyoke Market, Bogyoke Aung San Rd., Pabedan Tsp Yangon

19.11.2007

988.

Time & Treasure Jewellery & Goldsmith

1, West Maykha Lane 1, Mayangone Tsp, Yangon

19.11.2007

989.

Tin Fu

715 Maha Bandoola St., Latha, Yangon

63, Central Hall, Bogyoke Market, Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

990.

Tin Mya (Ma)

23, Bogyoke Market (East Shed A) Bogyoke Aung San Road, Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

991.

Toe Toe

502 Maha Bandoola St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

992.

Triple Six

177/179B Shwebontha St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

993.

Tun

491 Maha Bandoola St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

994.

Tun Myint (Ko) & Brothers

54, Dagon Thiri St., Kyauk Mayaung, Tamwe Tsp, Yangon

19.11.2007

995.

Tun Myint (Ko) (TK Gold Shop)

9-B, 141 S., Ma-U Gone Ward, Tamwe Tsp, Yangon

19.11.2007

996.

Tun Tun

500 Maha Bandoola St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

997.

Tun Tun

123 29th St., Pavedan, Yangon

19.11.2007

998.

U Hton

B01-05 Lanmadaw St., Lanmadaw Plaza, Latha, Yangon

19.11.2007

999.

U Painn

Bldg 1, Rm 005, Upper Pazundaung Rd., Pazundaung, Yangon

19.11.2007

1000.

U Thein Myint & Sons

4 Set Dwin St., Sin Mar Ward, Ahlone, Yangon

19.11.2007

1001.

Victoria Jewellery

62, 2nd Fl., FMI Centre, 380, Bogyoke Aung San Road, Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

1002.

Victory Jewellery Management Co., Ltd. (VJM)

163, East Wing, Bogyoke Aung San Market, Bogyoke Road, Pabedan Tsp, Yangon

11, Thiri Kanthat St., North Okkala Tsp, Yangon

19.11.2007

1003.

Wan Chain

651 Maha Bandoola St., Latha, Yangon

19.11.2007

1004.

Wan Sin

739, G/F, Maha Bandoola Rd. Corner of 17th St., Latha Tsp. Yangon

19.11.2007

1005.

War War Win

727 Maha Bandoola St., Latha, Yangon

19.11.2007

1006.

Win

157, Rm 3, Shwebontha St., Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

1007.

Win Htein

65 Upper Pazundaung Rd., Pazundaung, Yangon

19.11.2007

1008.

Win Myat Thu

132 Shwebontha St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

1009.

Win Nyunt Nyunt

59 Hledan St., Kamayut, Yangon

19.11.2007

1010.

Win Theingi

75, Upper Pazundaung R., Pazundaung Tsp, Yangon

19.11.2007

1011.

Win Win Shwe

Bldg 5 Rm 006 Upper Pazundaung Rd., Pazundaung, Yangon

19.11.2007

1012.

Yadana Tun

126 Bo Min Yaung St., Mingala Taung Nyunt, Yangon

217, Shwe Bontha Road, Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

1013.

Yadana Win

265 Kyaikkasan Rd., Tamwe, Yangon

19.11.2007

1014.

Yadana Win

122 Sayasan Rd., Bahan, Yangon

19.11.2007

1015.

Yadanar

8, Yadanar St., Saya San (South) Ward, Bahan Tsp, Yangon

117, 29th St., Pabedan Tsp, Yangon

(93-94-95) G-1, Insein Market, Insein Tsp, Yangon

19.11.2007

1016.

Yadanar Myaing

555, Maha Bandoola Rd., Between 26th St., Konzayzan St., Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

1017.

Yadanar Nandaw

715, Maha Bandoola Rd., Between 17th St., and 18th St., Latha Tsp. Yangon

19.11.2007

1018.

Yadanar Shwe Sin Gold & Jewellery

746, Cor. of Maha Bandoola St. & Lanmadaw St., Near Traffic Light, Lanmadaw Tsp, Yangon

19.11.2007

1019.

Yadanar Theingi

539, Maha Bandoola Road, Between Konzaydan St., and 27th St., Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

1020.

Yati

B-3, Super World, Bogyoke Aung San Market, Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

1021.

Yaung Chi Oo

64 29th St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

1022.

Yaung Ni Oo

707 Thu Mingalar St., 5 Ward, South Okkalapa, Yangon

116, Central Hall, Bogyoke Market, Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

1023.

Yellow Diamond

104 Shwebontha St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

1024.

Yelong (Yi Lon)

677B Maha Bandoola St., Latha, Yangon

19.11.2007

1025.

Yelong (Yi Lon) Yadanar

S-7 1st Floor Banyadala Rd., Yuzana Plaza, Mingala Taung Nyuny, Yangon

F-1, 1st Floor, Banyadala Rd., Yuzana Plaza, Mingala Taung Nyuny, Yangon

19.11.2007

1026.

Zabu Linn/Nat Nan Taw

8, Bogyoke Market (Face Wing), Bogyoke Aung San Rd., Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

1027.

Zabu Tun

70 Hledan St., Kamayut, Yangon

19.11.2007

1028.

Zabuyit

176 Shwebontha St., Pabedan, Yangon

19.11.2007

1029.

Zalat Pan

22 Kyar Kwet Thit St., Tamwe, Yangon

19.11.2007

1030.

Zarmini

75-77, (Top Fl.), Wadan St., Ward (1), Lanmadaw Tsp, Yangon

19.11.2007

1031.

Zarni Than

107, 29th St., (Middle) Pabedan Tsp, Yangon

23, 1st Fl., Theingyizay Shed E, Latha Tsp, Yangon

5, 1st Fl., Shed A, Insein Market, Insein Tsp, Yangon

19.11.2007

Mandalay

1032.

Aung Family

A-1, 30th St., Between 72nd and 73rd St., Mandalay

19.11.2007

1033.

Aung Gabar

3-4 corner of 29th St. & 84 St., Mandalay

19.11.2007

1034.

Aung Thamardi

89th St., Between 21st St., and 22nd St., Mandalay

115, 84th St., Between 29th St. and 30th St., Chan Aye Thazan Tsp, Mandalay

19.11.2007

1035.

Aung Yadanar

20-22-24, Yuzana (D) Shed, G/F, Zaycho Market, Mandalay

19.11.2007

1036.

Aung Zabu

306 84th St., Between 37 and 38th St., Mandalay

19.11.2007

1037.

Awarat

104/23, Dana Bwar Nan Shae, Ward 6, Mandalay

19.11.2007

1038.

Boe Yadanar Co., Ltd.

12, Boe Yadanar Bldg., Myintzu Thaka, Saku St., Ward (1), Minbu

19.11.2007

1039.

Cho(U)

127, 35th St., Between 78th St. and 79th St., Mandalay

217, 35th St., Corner of 78th St. and 79th St., Mandalay

19.11.2007

1040.

Dragon Palace Jewellery

77th St., Between 32 and 33rd St., Mandalay

19.11.2007

1041.

Fu Shin

219, Corner of 28th St., and 83rd St., Mandalay

19.11.2007

1042.

Fuji

Bldg.4, Corner of 84th St. and 29th St., Mandalay

19.11.2007

1043.

Galon Min

143, 36th St., Between 77th St. and 78th St., Maha Aung Myay Tsp, Mandalay

19.11.2007

1044.

Golden Crown

159, 29th St., Between 82nd St. and 83rd St., Mandalay

111, 3rd Fl., 78th St., Between 37th St. and 38th St. Maha Aung Myay Ts, Yangon

19.11.2007

1045.

Great Diamond Jewellery

273 (A), 80th St., Between 32nd and 33rd St., Mandalay

19.11.2007

1046.

Hlyan Tint

6, 84th St., Between 38th St. and 39th St., Mandalay

19.11.2007

1047.

Kaung Lite

322 84th St., Between 38 and 39th St., Mandalay

19.11.2007

1048.

Kaung Myat

194 84th St., Between 33 and 34th St., Mandalay

19.11.2007

1049.

Kyway Kyway (Ma)- Aye Aye Myint (Ma)

1, Myalay Shed (H), 82nd St., Between 15th St., and 16th St., Mandalay

19.11.2007

1050.

Maung Gyi (U) Jewellery Shop

219, 84th St., Between 32nd and 33rd St., Mandalay

19.11.2007

1051.

Maung Kain

181 Corner of 80th and 29th St., Mandalay

19.11.2007

1052.

Maung Wein Fu Gold smith

132, Corner of 84th St. and 26th St., Mandalay

19.11.2007

1053.

Mogok

45-50-51, Yuzana Shed (D), 3rd Fl., Zaycho Market, Mandalay

19.11.2007

1054.

Myitta

7-8-9-10, 84th St., Between 38th and 39th St., Mandalay

423, 84th St., Between 38th and 39th St., Mandalay

19.11.2007

1055.

Nawarat Jewellery Shop

516, Cor. of 80th St. & 31st St., Mandalay

19.11.2007

1056.

Ngwe Ngan Phyu

139, 36th St., Between 77th and 78th St., Maha Aung Myay Tsp, Mandalay

19.11.2007

1057.

New Star

10, 78th St., Between 32 and 33rd St., Mandalay

19.11.2007

1058.

Nyein Nyein San

215, 84th St., Between 32nd and 33rd St., Mandalay

19.11.2007

1059.

Phu Shin

219, Corner of 83rd and 28th St., Mandalay

19.11.2007

1060.

Pound Hwa

109, 84th St., Between 29th St. and 30th St., Chan Aye Thazan Tsp, Mandalay

19.11.2007

1061.

Pwint Lann

251, 84th St., Between 33st and 34th St., Mandalay

19.11.2007

1062.

Royal Diamond Jewellery

249, 26th St., Between 82nd St. and 83rd St., Mandalay

19.11.2007

1063.

Seim Mya Yadana

149, Corner of 80th and 28th St., Mandalay

19.11.2007

1064.

Sein Kyaw Moe

Thiri Madalar Car Wing (South) 89th St., Between 24th and 25th St., Mandalay

19.11.2007

1065.

Sein Shwe Moe (1)

12(A), Mingalar Market, 73rd St., Between 30th St. and 31st St., Mandalay

19.11.2007

1066.

Sein Shwe Moe (II)

26, 30th St., Between 71st St. and 72nd St., Mandalay

19.11.2007

1067.

Sein Tharaphu

289, 28th St., Between 83rd and 84th St., Mandalay

19.11.2007

1068.

Shwe Gabar

33-35, 1st Fl., Sagawah Shed, Zaycho Market, Mandalay

19.11.2007

1069.

Shwe Kyar

114, 78th St., Between 36th and 37th St., Mandalay

19.11.2007

1070.

Shwe Kyay Si

141, 36th St., Between 77th St. and 78th St., Mandalay

19.11.2007

1071.

Shwe La Min

313, 28th St., Between 83 and 84th St., Mandalay

19.11.2007

1072.

Shwe Nadi

53, 84th St., Between 34 and 35th St., Mandalay

19.11.2007

1073.

Shwe Nagar

442, 80th St., Between 27 and 28th St., Mandalay

19.11.2007

1074.

Shwe Oak Or

A-9/10, 78th St., Between 32nd & 33rd St., Mandalay

19.11.2007

1075.

Shwe Oak Or

Zay Cho (South) Shop House, G/F, Mandalay

19.11.2007

1076.

Shwe Pyi Tha

21/28, 89th St., Between 22 and 23rd St., Mandalay

19.11.2007

1077.

Shwe Pyit Taing Htaung

Between 26 and 27th St. & Between 88 and 89th St., Mandalay

19.11.2007

1078.

Shwe Wah Phu

19th St., Between 86th St. and 87th St., Mandalay

19.11.2007

1079.

Shwe Zarmani

136/138, 84th St., Between 31 and 32nd St., Mandalay

19.11.2007

1080.

Soe

4-5, 84th St., Between 38th St. and 39th St., Mandalay

19.11.2007

1081.

Taw Win

F 9/7, 66th St., Mandalay

19.11.2007

1082.

Thein Maung (U) Gold Shops and Gold Smith

29, Between 81st St. and 82nd St., Near Central Fire Service Station, Mandalay

19.11.2007

1083.

Theingi Shwe Sin Co., Ltd.

1F, Corner of 27th St. and 78th St., Mandalay

19.11.2007

1084.

Thiri Shwe Zin

311, 84th St., Between 38 and 39th St., Mandalay

19.11.2007

1085.

Thuriya Nagar

30th St., Between 71st St. and 72nd St., Mandalay

19.11.2007

1086.

Tin Shein

12/14, Yuzana Shed D, Zaycho Market, Mandalay

19.11.2007

1087.

Tin (U)

26, Corner of Bayint Naung Rd. and Kannar St., Chan Aye Thazan Tsp, Mandalay

19.11.2007

1088.

Wan Shin

167, 29th St., Between 82nd and 83rd St., Mandalay

19.11.2007

1089.

Weint Fu

132, Corner of 26 and 84th St., Mandalay

19.11.2007

1090.

Weint Li

476, 80th St., Between 29 and 30th St., Mandalay

19.11.2007

1091.

Weint San

Corner of 27 and 84th St., Mandalay

19.11.2007

1092.

Weint Sann

132-1, 26(B)th St., Between 83rd St. and 84th St., Mandalay

19.11.2007

1093.

Weint Sein

63, Corner of 28th and 84th St., Mandalay

19.11.2007

1094.

Win Maung (U)

55, 24th St., Between 83rd St. and 84th St., Aung Myay Thazan Tsp, Mandalay

19.11.2007

1095.

Win Myint

183, 81st St., Between 18th St. and 19th St., Aung Myay Thazan Tsp, Mandalay

19.11.2007

1096.

Wun Shwin

167, 29th St., Between 82 and 83rd St., Mandalay

19.11.2007

1097.

Ya Htike

312, 80th St., Between 20 and 21 St., Mandalay

19.11.2007

1098.

Yadana Win

119, 63rd Street, Between 19 and 20th St., Mandalay

19.11.2007

1099.

Yadanar Moe

29th St., Between 83rd St. and 84th St., Maha Aung Myay Rsp, Mandalay

19.11.2007

1100.

Zabu Aye

39, 1st Fl., Mya Lay Shed (H), Zaycho Market, Mandalay

19.11.2007

Da Wei/Kawthaung

1101.

Bhone Han Gyaw

Bayint Naung Market, Da Wei, Thanin Thayi Division

19.11.2007

1102.

Phone Han Gyaw

Infornt of Bayint Naung Market, Da Wei, Thanin Thayi Division

19.11.2007

Myeik

1103.

Aung Nilar

Zay Gyi (Infront, Adipati St., Myeik, Thanin Thayi Division

19.11.2007

1104.

Phone Han Gyaw

Inside of Myeik Market, Myeik, Thanin Thayi Division

19.11.2007

Pakokku

1105.

Khin Maung (U) & Sein Hmi (Daw)

Rm.7, Shed (D), West of Market, Pakokku, Magwe Division

19.11.2007

1106.

Myint Thein (U) & Win Hein (Daw)

Bogyoke St., Ward (12), Pakokku, Magwe Division

19.11.2007

1107.

Paw Oo

Thiri Sandar St., Ward (4), Pakokku, Magwe Division

19.11.2007

1108.

Shwe Pin Myint

Lut Latt Yay St., Ward (8), Pakokku, Magwe Division

19.11.2007

1109.

Thant Sin

3, Shed (B), South of Myoma Zay, Pakokku, Magwe Division

19.11.2007

1110.

Thein Maung (U) & Yin May (Daw)

West of Zay, Pakokku, Magwe Division

19.11.2007

1111.

Tun Hlyan

Pwe St., Khan Taw Qtr, Ward 12, Pakokku, Magwe Division

D-12, West of Myom Zay Bldg, Pakokku, Magwe Division

19.11.2007

1112.

Yadanar Shwe Sin

13, Shed (D), West of Market, Pakokku, Magwe Division

19.11.2007

Magway

1113.

Myat Kyaw (U) & Myint Myint Aye (Daw)

55, Oh Bo 6th St., Magway, Magwe Division

19.11.2007

Min Bu

1114.

Boe Yadanar Transport Co., Ltd.

12, Myitzu Thaka Sagu Rd., Ward (1), Min Bu, Magwe Division

19.11.2007

Myingyan

1115.

Shwe Mann May

East of Zay Gyi, Myingyan, Magway Division

19.11.2007

Pyinmana

1116.

Cho San

Bldg. 25/97, Bo Letyar St., North of Market, Pyinmana, Mandalay Division

19.11.2007

1117.

Ever

1/8, Bogyoke St., Mingalar Ward, Pyinmana, Mandalay Division

19.11.2007

1118.

Kaung Like

B1-26, A-98, Mingalar Market, Pyinmana, Mandalay Division

19.11.2007

1119.

Mya Myint Moh

10/14, Bogyoke St., Pyinmana, Mandalay Division

19.11.2007

1120.

Shwe Myint Moh

A-29, 135, Bo Letyar St., North of Market, Pyinmana, Mandalay Division

19.11.2007

1121.

Win (KO) & Khin Than Lwin (Ma)

3/4, Bogyoke St., Pyinmana, Mandalay Division

19.11.2007

Monywa

1122.

Shwe Hnin Si

15, North of Chindwin Yadanar Market, Phone Gyi, Monywa, Sagaing Division

19.11.2007

1123.

Thamardi

1, Shed (15), Chindwin Yadanar Market, Monywa, Sagaing Division

19.11.2007

1124.

Than Tayar

273, Bogyoke Aung San Rd., Monywa, Sagaing Division

19.11.2007

1125.

Tun Tun (U), & Than Than Myint (Daw)

31, Ah-Hta-Ka (1), Bldg., Dhamaryon St., Monywa, Sagaing Division

19.11.2007

1126.

Win Yadanar New Chindwin Yadanar Market, Phone Gyi Tan, Monywa, Sagaing Division

19.11.2007

Sagaing

1127.

Ba Thi (U) Silversmith

Ywa Htaung, (Near Mandalay), Sagaing, Sagaing Division

19.11.2007

Kale

1128.

Kalayarna

5/4, Nyaung Pin Thar Qtr., Kale, Sagaing Division

19.11.2007

Pharkant

1129.

Pound Hwa

Nga/53, Hnget Pyaw Taw Ward, Pharkant, Kachin State

19.11.2007

Shwebo

1130.

A Maung (U)

3 Qtr, Shwebo, Sagaing Division

19.11.2007

1131.

Myo Min Chit

Shwebo. Sagaing Division

19.11.2007

1132.

Yadanar Aung

Sun Phu Street, Shwebo, Sagaing Division

19.11.2007

Taunggyi

1133.

Shu Taing Yin

La/1, Corner of Bogyoke Aung San St. and Tabin Shwe Htee St., Lanmadaw Qtr, Taunggyi Shan State

19.11.2007

Lashio

1134.

Golden Dragon

H/Bldg. 1, No 9, Bogyoke St., Lashio, Shan State

19.11.2007

1135.

Lashio Lucky

17, G/F, Myo Ma New Market, Theindi St., Lashio, Shan State

19.11.2007


III. B.

JAD ȘI OBIECTE DIN JAD

Nr.

Denumire, adresă și alte informații

Data primei mențiuni

1136.

Apex Jade

113-120, Nawarat Shed, Bogyoke Aung San Rd., Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

1137.

Beauty Jade

40, Nawarat Shed, Bogyoke Aung San Rd., Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

1138.

Chang Long Gems & Jewellery Co

216-222 Rm A1, Bo Myat Tun Housing, Bo Myat Tun Rd., Pazundaung, Yangon

19.11.2007

1139.

Eastern Jade

10-19, Nawarat Shed, Bogyoke Aung San Rd., Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

1140.

Fu May Jade & Jewellery

Rm# 12, Bogyoke Aung San Market, Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

1141.

Golden House Jade & Gems Co-op Ltd.

Rm# 3, Bldg.11, (1st Floor), Pan Hlaing St., Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

1142.

Golden Lion Jewellery & Jade

83 West D Block, Bogyoke Aung San Market, Pabedan, Yangon

19.11.2007

1143.

Happy Jade Co Ltd

110 (1st Floor) 50th St., Pazundaung, Yangon

19.11.2007

1144.

Jade Land Jewellery Co Ltd

263 Theinbyu Road, Botataung Township, Yangon

19.11.2007

1145.

Jade Star Gems Co-op. Ltd.

1, 1st Floor, Bogyoke Aung San Market, Bogyoke Aung San Rd., Pabedan, Yangon

19.11.2007

1146.

Kyauk Sein Nagar (Gems) Co

39a Pyay Rd., 7,5 mile, Myayangon, Yangon

19.11.2007

1147.

Lucky Jewellery

(53-54-76), Nawarat Bldg., Bogyoke Aung San Rd., Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

1148.

Myanmar Arts & Handicrafts Centre

26, 1st Floor, Sayasan Plaza, Corner of Sayasan Rd. & New University Ave, Bahan, Yangon

19.11.2007

1149.

Myanmar Arts and Handicrafts Centre

69, room 507, Yuzana Condo Tower, Shwegondaing Rd., Bahan, Yangon

19.11.2007

1150.

Myanmar Imperial Jade Co Ltd

22, Pyay Road, Mayangone Township, Yangon

19.11.2007

1151.

Ok Jewellery & Jade Works

G (20-21), Aung San Stadium (North Wing), Mingalar Taung Nyunt Tsp, Yangon

19.11.2007

1152.

Ok Jewellery & Jade Works

34, Central Hall, Bogyoke Aung San Market, Bogyoke Aung San Rd., Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

1153.

Precious Stone

116, Bogyoke Aung San Market (West Wing), Pabedan Tsp, Yangon

19.11.2007

1154.

Ruby Dragon Construction Co., Ltd.

32 (G), Kokkine Swimming Pool St., Bahan Tsp, Yangon

19.11.2007

1155.

Ruby Dragon Jade & Gems Co

37A Pyay Rd., 7,5 mile, Myayangon, Yangon

19.11.2007

1156.

Sayargyi Co., Ltd.

39, Man Pyay 7th St., Ward (3), Tharkayta Tsp, Yangon

19.11.2007

1157.

Top Top Gems

11, (1st Floor), Myanma Gems Mart, 66, Kaba Aye Pagoda Rd., Mayangon Tsp, Yangon

19.11.2007

1158.

Yoko Sun Jade Company

653CMya Kantha St., Kamayut, Yangon

19.11.2007

1159.

Aung Yadanar Htay

20 Kyauk Sit Tan, Phayargyi West Entrance, Chan Mya Thasi Tsp, Mandalay

19.11.2007

1160.

Fu May Jade & Jewellery

309, 80th St., Between 35 and 36th St., Mandalay

19.11.2007

1161.

Jade Flower

119, 78 St., Between 36 and 37th St., Mandalay

19.11.2007

1162.

Kyauk Seinn Nagar (Gems) Co Ltd

Ta-7, SA-2, Corner of 69 & Theikpan St., Mandalay

19.11.2007

1163.

OK Co Ltd

61, 73rd St., Between 28 and 29th St., Mandalay

19.11.2007

1164.

Ruby Dragon Jewellery

Ta -7, SA-2, Corner of 69 & Theikpan St., Mandalay

19.11.2007

1165.

Sein & Mya

Cor. of 38th St. & 87th St., Mandalay

19.11.2007


III. C.

ARGINTARI ȘI ARGINTĂRIE

Nr.

Denumire, adresă și alte informații

Data primei mențiuni

Yangon

1166.

Aung Kya Oo

450 Thein Phyu Rd., MTNTT, Yangon

19.11.2007

1167.

Chan Myae Aung

B-95, Khaymarthi Street, NOKAA, Yangon

19.11.2007

1168.

Gandawin

1 Bogyoke Aung San Market (East Shed (D)), PBDNN, Yangon

19.11.2007

1169.

Happy Jewellery & Souvenir

6 Pyay Road, 6 1/2 mile HLGG, Yangon

19.11.2007

1170.

Hnin Pwint Phyu

143-249, Shwebontha Street, PBDNN, Yangon

19.11.2007

1171.

Hollywood Silver 925

250, (G/F), 39th Street, KTDAA, Yangon

19.11.2007

1172.

Khin Silver Ware Shop

82, 29th Street, PBDNN, Yangon

19.11.2007

1173.

KLN Group

35 Mya Sabei Street, Parami, MYGNN, Yangon

19.11.2007

1174.

Kyaw Win (Ko)

118 Shwebontha Street, PBDNN, Yangon

19.11.2007

1175.

Lin Pa Pa (Ext 515)

614 Bogyoke Aung San Market Shed (B), PBDNN, Yangon

19.11.2007

1176.

Lucky One Brothers

33 Central Hall, Bogyoke Aung San Market, PBDNN, Yangon

19.11.2007

1177.

Lucky Palace

26 (1st Floor), Myanma Gems Mart, 66 Kaba Aye Pagoda Road, MYGNN, Yangon

19.11.2007

1178.

Maung Maung (Ko) & Ahmar Sein (Ma) (Ext 406)

20 Bogyoke Market, (Central Shed) PBDNN, Yangon

19.11.2007

1179.

Maung Myint (Ko) & Marlar (Ma) (Ext 406)

24 Bogyoke Market (West Shed B) PBDNN, Yangon

19.11.2007

1180.

Min Aung (Ko) & Theingi (Ma) Ext. 475)

33 Bogyoke Aung San Market (West Shed B) PBDNN, Yangon

19.11.2007

1181.

Moe

380, Room 56 (2nd Floor), FMI Centre, Bogyoke Aung San Rd., PBDNN, Yangon

19.11.2007

1182.

Moe Han (U)

62, 29th Street, PBDNN, Yangon

19.11.2007

1183.

Myanmar Craft Silverware

99 Yay Kyaw Road, Upper Pazunddaung, MTNTT, Yangon

19.11.2007

1184.

Myint Myint (Ma) & Khin Nyo Win (Ma)

1 Soonlungu Kyaung Street YKNN Yangon

19.11.2007

1185.

Nawarat

7 (1st Floor), Myanma Gems Mart, 66 Kaba Aye Pagoda Road, MYGNN, Yangon

19.11.2007

1186.

Nyi Lay (U) Silver Shop

62 Bogyoke Aung San Market (Central Hall), PBDNN, Yangon

19.11.2007

1187.

Pan Set Kyar

477 Artharwaddy St., NOKAA, Yangon

19.11.2007

1188.

Phoenix Silversmith

73-75-77 (Top Floor) Wardan Street, Ward (1) LMDWW, Yangon

19.11.2007

1189.

Sane Lei

9 Bogyoke Aung San Market (Central Shed) PBDNN, Yangon

19.11.2007

1190.

Seinn Lei

9 Central Hall, Bogyoke Market, PBDNN, Yangon

19.11.2007

1191.

Shwe Pyi Yadanar Gold & Silverware Shop

13 (1st Floor), Myanma Gem's mart, 66 Kaba Aye Pagoda Road, MYGNN, Yangon

19.11.2007

1192.

Silver King

87, 29th Street, PBNDNN, Yangon

19.11.2007

1193.

Silver Lion

70 Central Hall, Bogyoke Market, Bogyoke Aung San Road, PBDNN, Yangon

19.11.2007

1194.

Swe Swe (Ma) (Ext 364)

12 West (A) Bk, Bogyoke Market, Bogyoke Aung San Road, PBDNN, Yangon

19.11.2007

1195.

Tai Minn Silverware

41-42 Central Hall, Bogyoke Aung San Market, PBDNN, Yangon

19.11.2007

1196.

Zarmani

75-77 Top Floor, Warden Street, LMDWW, Yangon

19.11.2007

1197.

Zaw Myo Htet Co Ltd.

72 51st Street, PZDGG, Yangon

19.11.2007

Mandalay

1198.

Aung Co Ltd

13-19 Tharaphi She, Zaycho Market, Mandalay

19.11.2007

1199.

Ba Mhin (u) & Khin Lay (Daw) Family

2(j) Corner of 66th and 24th Street, Mandalay

19.11.2007

1200.

West Banks (2)

Corner of 34th and 83rd Street, Mandalay

19.11.2007

1201.

Yadanarbon Silver Shop

47 Hninsi Shed (B), (1st Floor), Zaycho, Mandalay

19.11.2007

Sagaing

1202.

Ba Hmin (U) & Khin Lay (Daw)

Ywa Hltaung Ward, Sagaing

19.11.2007

1203.

Ba Thi (U) Silversmith

Ywa Hltaung (Near Mandalay) Sagaing

19.11.2007

1204.

Hla Thaung (U) & Win May (Daw)

Ywa Hltaung Ward, Sagaing

19.11.2007

1205.

Hnin Phyu Lwin

Man-Shwebo Monywa Rd., Ywa Hltaung Ward, Sagaing

19.11.2007

1206.

Kyaw Zaw (Ko)-Kyyi Lay (Ma) & Sons

Ywa Hltaung Ward, Sagaing

19.11.2007

Taunggyi

1207.

Sein Thanadi

He-Yar Ywama Village, Inlay-Nyaung Shwe, Southern Shan State, Taunggyi

19.11.2007


ANEXA VI

Lista membrilor guvernului Birmaniei/Myanmar și a persoanelor fizice sau juridice, entităților sau organismelor care le sunt asociate, menționate la articolul 11

Observații:

1.

Pseudonimele sau variațiile ortografice se indică prin mențiunea „alias”.

2.

d.n. înseamnă data nașterii.

3.

l.n. înseamnă locul nașterii.

A.   CONSILIUL DE STAT PENTRU PACE ȘI DEZVOLTARE (CSPD)

 

Nume (și nume alternative posibile)

Informații de identificare [funcție/titlu, data și locul nașterii (d.n. și l.n.), numărul pașaportului/cărții de identitate, soț/soție sau fiul/fiica lui …]

Sex (M/F)

A1a

Generalisimul Than Shwe

Președinte, d.n. 2.2.1933

M

A1b

Kyaing Kyaing

Soția generalisimului Than Shwe

F

A1c

Thandar Shwe

Fiica generalisimului Than Shwe

F

A1ci

Maior Zaw Phyo Win

Soțul lui Thandar Shwe Director adjunct la Ministerul Comerțului, secția export

M

A1d

Khin Pyone Shwe

Fiica generalisimului Than Shwe

F

A1e

Aye Aye Thit Shwe

Fiica generalisimului Than Shwe

F

A1f

Tun Naing Shwe alias Tun Tun Naing

Fiul generalisimului Than Shwe

M

A1g

Khin Thanda

Soția lui Tun Naing Shwe

F

A1h

Kyaing San Shwe

Fiul generalisimului Than Shwe

M

A1i

Dr. Khin Win Sein

Soția lui Kyaing San Shwe

F

A1j

Thant Zaw Shwe, alias Maung Maung

Fiul generalisimului Than Shwe

M

A1k

Dewar Shwe

Fiica generalisimului Than Shwe

F

A1l

Kyi Kyi Shwe

Fiica generalisimului Than Shwe

F

A2a

Vice-generalisim Maung Aye

Vicepreședinte, d.n. 25.12.1937

M

A2b

Mya Mya San

Soția vice-generalisimului Maung Aye

F

A2c

Nandar Aye

Fiica vice-generalisimului Maung Aye, soția maiorului Pye Aung (D17g)

F

A3a

General Thura Shwe Mann

Șeful statului major, coordonatorul operațiunilor speciale (armate, navale și ale forțelor aeriene), d.n. 11.7.1947

M

A3b

Khin Lay Thet

Soția Generalului Thura Shwe Mann d.n. 19.6.1947

F

A3c

Aung Thet Mann alias Shwe Mann Ko Ko

Fiul generalului Thura Shwe Mann, Ayeya Shwe War Company, d.n. 19.6.1977, Pașaport nr. CM102233

M

A3d

Khin Hnin Thandar

Soția lui Aung Thet Mann

F

A3e

Toe Naing Mann

Fiul lui Shwe Mann, d.n. 29.6.1978

M

A3f

Zay Zin Latt

Soția lui Toe Naing Mann; Fiica lui Khin Shwe (ref J5a) d.n. 24.3.1981

F

A5a

Gen.-lt. Thein Sein

„Prim-ministru”, d.n. 20.4.1945

M

A5b

Khin Khin Win

Soția gen.-lt. Thein Sein

F

A6a

Gen.-lt (Thiha Thura) Tin Aung Myint Oo

(Thiha Thura este un titlu) „Prim-secretar” d.n. 29.5.1950

M

A6b

Khin Saw Hnin

Soția gen.-lt Thiha Thura Tin Aung Myint Oo

F

A7a

Gen.-lt Kyaw Win

Șeful Biroului de operațiuni speciale 2 (Statul Kayah), membru USDA, d.n. 3.1.1944

M

A7b

San San Yee alias San San Yi

Soția gen.-lt. Kyaw Win

F

A7c

Nyi Nyi Aung

Fiul gen.-lt. Kyaw Win

M

A7d

San Thida Win

Soția lui Nyi Nyi Aung

F

A7e

Min Nay Kyaw Win

Fiul gen.-lt. Kyaw Win

M

A7f

Dr. Phone Myint Htun

Fiul gen.-lt. Kyaw Win

M

A7g

San Sabai Win

Soția dr. Phone Myint Htun

F

A8a

Gen.-lt Tin Aye

Șeful Serviciilor de mentenanță, conducător al UMEH

M

A8b

Kyi Kyi Ohn

Soția Gen.-lt. Tin Aye

F

A8c

Zaw Min Aye

Fiul Gen.-lt. Tin Aye

M

A9a

Gen.-lt. Ye Myint

Șeful biroului de operațiuni speciale 1 (Kachin, Chin, Sagaing, Magwe, Mandalay), d.n. 21.10.1943

M

A9b

Tin Lin Myint

Soția Gen.-lt. Ye Myint, d.n. 25.1.1947

F

A9c

Theingi Ye Myint

Fiica Gen.-lt. Ye Myint

F

A9d

Aung Zaw Ye Myint

Fiul gen.-lt. Ye Myint, Yetagun Construction Co

M

A9e

Kay Khaing Ye Myint

Fiica gen.-lt. Ye Myint

F

A10a

Gen.-lt. Aung Htwe

Șeful Instruirii forțelor armate, d.n. 1.2.1943

M

A10b

Khin Hnin Wai

Soția gen.-lt. Aung Htwe

F

A11a

Gen.-lt Khin Maung Than

Șeful biroului de operațiuni speciale 3 (Pegu, Irrawaddy, Arakan)

M

A11b

Marlar Tint

Soția gen.-lt. Khin Maung Than

F

A12a

Gen.-lt. Maung Bo

Șeful biroului de operațiuni speciale 4 (Karen, Mon, Tenasserim), d.n. 16.2.1945

M

A12b

Khin Lay Myint

Soția gen.-lt. Maung Bo

F

A12c

Kyaw Swa Myint

Fiul gen.-lt. Maung Bo, om de afaceri

M

A13a

Gen.-lt. Myint Swe

Șeful Biroului de operațiuni speciale 5 (Naypyidaw, Rangoon/Yangon)

M

A13B

Khin Thet Htay

Soția gen.-lt. Myint Swe

F


B.   COMANDANȚI REGIONALI

 

Nume

Informații de identificare (inclusiv comanda)

Sex (M/F)

B1a

Gen.-mr. Hla Htay Win

Rangoon (Yangon)

M

B1b

Mar Mar Wai

Soția gen.-mr. Hla Htay Win

F

B2a

Gen. de brigadă Thaung Aye

Est [stat Shan (sud)]

M

B2b

Thin Myo Myo Aung

Soția gen. de brigadă Thaung Aye

F

B3a

Gen.-mr. Thar Aye, alias Tha Aye

Divizia nord-vest (Sagaing)

M

B3b

Wai Wai Khaing, alias Wei Wei Khaing

Soția gen-mr. Thar Aye

F

B4a

Gen. de brigadă Khin Zaw Oo

Divizia de coastă - Tanintharyi, d.n. 24.6.1951

M

B5a

Gen. de brigadă Aung Than Htut

Nord-est [Statul Shan (Nord)]

M

B6a

Gen.-mr Khin Zaw

Centru (Divizia Mandalay)

M

B6b

Khin Pyone Win

Soția gen.-mr Khin Zaw

F

B6c

Kyi Tha Khin Zaw

Fiul gen.-mr Khin Zaw

M

B6d

Su Khin Zaw

Fiica gen.-mr. Khin Zaw

F

B7a

Gen. de brigadă Maung Shein

Vest (Statul Rakhine)

M

B8a

Gen.-mr Thura Myint Aung

Sud-vest (Divizia Irrawaddy)

M

B8b

Than Than Nwe

Soția gen.-mr. Thura Myint Aung

F

B9a

Gen.-mr. Ohn Myint

Nord (stat Kachin)

M

B9b

Nu Nu Swe

Soția gen.-mr. Ohn Myint

F

B9c

Kyaw Thiha

Fiul gen.-mr. Ohn Myint

M

B9d

Nwe Ei Ei Zin

Soția lui Kyaw Thiha

F

B10a

Gen.-mr Ko Ko

Sud (Divizia Bago)

M

B10b

Sao Nwan Khun Sum

Soția gen.-mr. Ko Ko

F

B11a

Gen. de brigadă Thet Naing Win

Sud-Est (stat Mon)

M

B12a

Gen.-mr. Min Aung Hlaing

Triunghi [Statul Shan (Est)]

M

B13a

Gen. de brigadă Wai Lwin

Naypyidaw

M

B13b

Swe Swe Oo

Soția gen. de brigadă Wai Lwin

F

B13c

Wai Phyo

Fiul gen. de brigadă Wai Lwin

M

B13d

Lwin Yamin

Fiica gen. de brigadă Wai Lwin

F


C.   COMANDANȚI REGIONALI ADJUNCȚI

 

Nume

Informații de identificare (inclusiv comanda)

Sex (M/F)

C1a

Col. Kyaw Kyaw Tun

Rangoon (Yangon)

M

C1b

Khin May Latt

Soția col. Kyaw Kyaw Tun

F

C2a

Gen. de brigadă Nay Win

Centru

M

C2b

Nan Aye Mya

Soția gen. de brigadă Nay Win

F

C3a

Gen. de brigadă Tin Maung Ohn

Nord-Vest

M

C4a

Gen. de brigadă San Tun

Nord

M

C4b

Tin Sein

Soția gen. de brigadă San Tun

F

C5a

Gen. de brigadă Hla Myint

Nord-est

M

C5b

Su Su Hlaing

Soția gen. de brigadă Hla Myint

F

C6a

Gen. de brigadă Wai Lin

Triunghi

M

C7a

Gen. de brigadă Win Myint

Est

M

C8a

Gen. de brigadă Zaw Win

Sud-Est

M

C8b

Nyunt Nyunt Wai

Soția gen. de brigadă Zaw Min

F

C9a

Gen. de brigadă Hone Ngaing/Hon Ngai

Coastă

M

C10a

Gen. de brigadă Thura Maung Ni

Sud

M

C10b

Nan Myint Sein

Soția gen. de brigadă Thura Maung Ni

F

C11a

Gen. de brigadă Tint Swe

Sud-vest

M

C11b

Khin Thaung

Soția gen. de brigadă Tint Swe

F

C11c

Ye Min alias: Ye Kyaw Swar Swe

Fiul gen. de brigadă Tint Swe

M

C11d

Su Mon Swe

Soția lui Ye Min

F

C12a

Gen. de brigadă Tin Hlaing

Vest

M


D.   MINIȘTRI

 

Nume

Informații de identificare (inclusiv ministerul)

Sex (M/F)

D3a

Gen.-mr. Htay Oo

Agricultură și Irigații (din 18.9.2004) (portofoliu anterior: Cooperativele, din 25.8.2003); Secretar general al USDA

M

D3b

Ni Ni Win

Soția gen.-mr. Htay Oo

F

D3c

Thein Zaw Nyo

Fiul cel mic al gen.-mr. Htay Oo

M

D4a

Gen. de brigadă Tin Naing Thein

Comerț (din 18.9.2004), portofoliu anterior: ministru adjunct al Silviculturii, d.n. 1955

M

D4b

Aye Aye

Soția gen. de brigadă Tin Naing Thein

F

D5a

Gen.-mr. Saw Tun

Construcții (din 15.6.1995), d.n. 8.5.1935

M

D5b

Myint Myint Ko

Soția gen.-mr. Saw Tun, d.n. 11.1.1945

F

D5c

Me Me Tun

Fiica gen.-mr. Saw Tun, d.n. 26.10.1967, pașaport nr. 415194

F

D5d

Maung Maung Lwin

Soțul dnei Me Me Tun, d.n. 2.1.1969

M

D6a

Gen.-mr. Tin Htut

Cooperative (din 15.5.2006)

M

D6b

Tin Tin Nyunt

Soția gen.-mr. Tin Htut

F

D7a

Gen.-mr. Khin Aung Myint

Cultură (din 15.5.2006)

M

D7b

Khin Phyone

Soția gen.-mr. Khin Aung Myint

F

D8a

Dr. Chan Nyein

Educație. (din 10.8.2005), portofoliu anterior: ministru adjunct al Științei și Tehnologiei, d.n. 1944

M

D8b

Sandar Aung

Soția dr. Chan Nyein

F

D9a

Colonel Zaw Min

Energie electrică (1) (din 15.5.2006), d.n. 10.1.1949

M

D9b

Khin Mi Mi

Soția colonelului Zaw Min

F

D10a

Gen. de brigadă Lun Thi

Energie (din 20.12.1997), d.n. 18.7.1940

M

D10b

Khin Mar Aye

Soția gen. de brigadă Lun Thi

F

D10c

Mya Sein Aye

Fiica gen. de brigadă Lun Thi

F

D10d

Zin Maung Lun

Fiul gen. de brigadă Lun Thi

M

D10e

Zar chi Ko

Soția lui Zin Maung Lun

F

D11a

Gen.-mr. Hla Tun

Finanțe și Venituri (din 1.2.2003), d.n. 11.7.1951

M

D11b

Khin Than Win

Soția gen.-mr. Hla Tun

F

D12a

Nyan Win

Afaceri externe (din 18.9.2004), portofoliu anterior: comandant adjunct al Instruirii forțelor armate, d.n. 22.1.1953

M

D12b

Myint Myint Soe

Soția lui Nyan Win, d.n. 15.1.1953

F

D13a

Gen. de brigadă Thein Aung

Silvicultură (din 25.8.2003)

M

D13b

Khin Htay Myint

Soția gen. de brigadă Thein Aung

F

D14a

Prof. dr. Kyaw Myint

Sănătate (din 1.2.2003), d.n. 1940

M

D14b

Nilar Thaw

Soția prof. dr. Kyaw Myint

F

D15a

Gen.-mr. Maung Oo

Afaceri interne (din 5.11.2004), d.n 1952

M

D15b

Nyunt Nyunt Oo

Soția gen.-mr. Maung Oo

F

D16a

Gen.-mr. Maung Maung Swe

Ministerul Imigrației și al Populației, precum și Ministerul Protecției Sociale, al Ajutorului și al Restabilirii (din 15.5.2006)

M

D16b

Tin Tin Nwe

Soția gen. de divizie Maung Maung Swe

F

D16c

Ei Thet Thet Swe

Fiica gen.–mr. Maung Maung Swe

F

D16d

Kaung Kyaw Swe

Fiul gen.-mr. Maung Maung Swe

M

D17a

Aung Thaung

Industrie 1 (din 15.11.1997)

M

D17b

Khin Khin Yi

Soția lui Aung Thaung

F

D17c

Maior Moe Aung

Fiul lui Aung Thaung

M

D17d

Dr. Aye Khaing Nyunt

Soția Maiorului Moe Aung

F

D17e

Nay Aung

Fiul lui Aung Thaung, om de afaceri, director executiv, compania Aung Yee Phyoe Co. Ltd

M

D17f

Khin Moe Nyunt

Soția lui Nay Aung

F

D17g

Maior Pyi Aung alias Pye Aung

Fiul lui Aung Thaung (căsătorit cu A2c)

M

D17h

Khin Ngu Yi Phyo

Fiica lui Aung Thaung

F

D17i

Dr. Thu Nanda Aung

Fiica lui Aung Thaung

F

D17j

Aye Myat Po Aung

Fiica lui Aung Thaung

F

D18a

Gen.-mr. Saw Lwin

Industrie 2 (din 14.11.1998), d.n. 1939

M

D18b

Moe Moe Myint

Soția gen.-mr. Saw Lwin

F

D19a

Gen. de brigadă Kyaw Hsan

Informații (din 13.9.2002)

M

D19b

Kyi Kyi Win

Soția gen. de brigadă Kyaw Hsan

F

D20a

Gen. de brigadă Maung Maung Thein

Creșterea animalelor și pescuit

M

D20b

Myint Myint Aye

Soția gen. de brigadă Maung Maung Thein

F

D20c

Min Thein

Fiul gen. de brigadă Maung Maung Thein

M

D21a

Gen. de brigadă Ohn Myint

Mine (din 15.11.1997)

M

D21b

San San

Soția gen. de brigadă Ohn Myint

F

D21c

Thet Naing Oo

Fiul gen. de brigadă Ohn Myint

M

D21d

Min Thet Oo

Fiul gen. de brigadă Ohn Myint

M

D22a

Soe Tha

Planificare Națională și Dezvoltare Economică (din 20.12.1997), d.n 1945

M

D22b

Kyu Kyu Win

Soția lui Soe Tha

F

D22c

Kyaw Myat Soe

Fiul lui Soe Tha

M

D22d

Wei Wei Lay

Soția lui Kyaw Myat Soe

F

D22e

Aung Soe Tha

Fiul lui Soe Tha

M

D23a

Colonel Thein Nyunt

Progresul zonelor de frontieră, etnii naționale și afaceri privind dezvoltarea (din 15.11.1997) și primar al Naypyidaw

M

D23b

Kyin Khaing

Soția col. Thein Nyunt

F

D24a

Gen.-mr. Aung Min

Transporturi Feroviare (din 1.2.2003)

M

D24b

Wai Wai Thar alias Wai Wai Tha

Soția gen. de divizie Aung Min

F

D25a

Gen. de brigadă Thura Myint Maung

Probleme Religioase (din 25.8.2003)

M

D25b

Aung Kyaw Soe

Fiul gen. de brigadă Thura Myint Maung

M

D25c

Su Su Sandi

Soția lui Aung Kyaw Soe

F

D25d

Zin Myint Maung

Fiica gen. de brigadă Thura Myint Maung

F

D26a

Thaung

Știință și Tehnologie (din 11.1998), d.n. 6.7.1937

M

D26b

May Kyi Sein

Soția lui Thaung

F

D26c

Aung Kyi

Fiul lui Thaung, d.n. 1971

M

D27a

Gen. de brigadă Thura Aye Myint

Sport (din 29.10.1999)

M

D27b

Aye Aye

Soția gen. de brigadă Thura Aye Myint

F

D27c

Nay Linn

Fiul gen. de brigadă Thura Aye Myint

M

D28a

Gen. de brigadă Thein Zaw

Ministrul Telecomunicațiilor, Poștei și Telegrafiei (din 10.5.2001)

M

D28b

Mu Mu Win

Soția gen. de brigadă Thein Zaw

F

D29a

Gen.-mr. Thein Swe

Transporturi, din 18.9.2004 (anterior: Cabinetul primului ministru din 25.8.2003)

M

D29b

Mya Theingi

Soția gen.-mr. Thein Swe

F

D30a

Gen.-mr. Soe Naing

Ministrul Industriei Hoteliere și Turismului (din 15.5.2006)

M

D30b

Tin Tin Latt

Soția gen.-mr. Soe Naing

F

D30c

Wut Yi Oo

Fiica gen.-mr. Soe Naing

F

D30d

Căpitan Htun Zaw Win

Soțul lui Wut Yi Oo

M

D30e

Yin Thu Aye

Fiica gen.-mr. Soe Naing

F

D30f

Yi Phone Zaw

Fiul gen.-mr. Soe Naing

M

D31a

Gen.-mr. Khin Maung Myint

Energie Electrică (2) (minister nou) (din 15.5.2006)

M

D31b

Win Win Nu

Soția gen-mr. Khin Maung Myint

F

D32a

Aung Kyi

Ocuparea Forței de Muncă (numit Ministru pentru Relații la 8.10.2007), însărcinat cu relațiile cu Aung San Suu Kyi)

M

D32b

Thet Thet Swe

Soția lui Aung Thaung

F


E.   MINIȘTRI ADJUNCȚI

 

Nume

Informații de identificare (inclusiv ministerul)

Sex (M/F)

E1a

Ohn Myint

Agricultură și Irigații (din 15.11.1997)

M

E1b

Thet War

Soția lui Ohn Myint

F

E2a

Gen. de brigadă Aung Tun

Comerț (din 13.9.2003)

M

E3a

Gen. de brigadă Myint Thein

Construcții (din 5.1.2000)

M

E3b

Mya Than

Soția gen. de brigadă Myint Thein

F

E4a

U Tint Swe

Construcții (din 7.5.1998)

M

E5a

Gen-mr. Aye Myint (din 15.5.2006)

Apărare

M

E6a

Myo Nyunt

Educație (din 8.7.1999)

M

E6b

Marlar Thein

Soția lui Myo Nyunt

F

E7a

Gen. de brigadă Aung Myo Min

Educație (din 19.11.2003)

M

E7b

Thazin Nwe

Soția gen. de brigadă Aung Myo Min

F

E8a

Myo Myint

Energie Electrică (1) (din 29.10.1999)

M

E8b

Tin Tin Myint

Soția lui Myo Myint

F

E8c

Aung Khaing Moe

Fiul lui Myo Myint, d.n. 25.6.1967 (se crede că în prezent ar fi în U. K; plecat înainte de a fi introdus pe listă)

M

E9a

Brig-Gen Than Htay

Energie (din 25.8.2003)

M

E9b

Soe Wut Yi

Soția gen. de brigadă Than Htay

F

E10a

Colonel Hla Thein Swe

Finanțe și Venituri (din 25.8.2003)

M

E10b

Thida Win

Soția colonelului Hla Thein Swe

F

E11a

Kyaw Thu

Afaceri Externe (din 25.8.2003), d.n. 15.8.1949

M

E11b

Lei Lei Kyi

Soția lui Kyaw Thu

F

E12a

Maung Myint

Afaceri Externe (din 18.9.2004)

M

E12b

Dr. Khin Mya Win

Soția lui Maung Myint

F

E13a

Prof. dr. Mya Oo

Sănătate (din 16.11.1997), d.n. 25.1.1940

M

E13b

Tin Tin Mya

Soția prof. dr. Mya Oo

F

E13c

Dr. Tun Tun Oo

Fiul prof. dr. Mya Oo, d.n. 26.7.1965

M

E13d

Dr. Mya Thuzar

Fiica prof. dr. Mya Oo, d.n. 23.9.1971

F

E13e

Mya Thidar

Fiica prof. dr. Mya Oo, d.n. 10.6.1973

F

E13f

Mya Nandar

Fiica prof. dr. Mya Oo, d.n. 29.5.1976

F

E14a

Gen. de brigadă Phone Swe

Afaceri Interne (din 25.8.2003)

M

E14b

San San Wai

Soția gen. de brigadă Phone Swe

F

E15a

Gen. de brigadă Aye Myint Kyu

Industria Hotelieră și Turism (din 16.11.1997)

M

E15b

Khin Swe Myint

Soția gen. de brigadă Aye Myint Kyu

F

E16a

Gen. de brigadă Win Sein

Imigrație și Populație (din noiembrie 2006)

M

E16b

Wai Wan Linn

Soția gen. de brigadă Win Sein

F

E17a

LTL.-col. Khin Maung Kyaw

Industrie 2 (din 5.1.2000)

M

E17b

Mi Mi Wai

Soția locotenent-colonelului Khin Maung Kyaw

F

E19a

Colonel Tin Ngwe

Progresul Zonelor de Frontieră, Etnii naționale și Afaceri privind Dezvoltarea (din 25.8.2003)

M

E19b

Khin Mya Chit

Soția colonelului Tin Ngwe

F

E20a

Thura Thaung Lwin

(Thura este un titlu), Transporturi Feroviare (din 16.11.1997)

M

E20b

Dr. Yi Yi Htwe

Soția lui Thura Thaung Lwin

F

E21a

Gen. de brigadă Thura Aung Ko

(Thura este un titlu), Probleme Religioase, membru al USDA CEC (din 17.11.1997)

M

E21b

Myint Myint Yee, alias Yi Yi Myint

Soția gen. de brigadă Thura Aung Ko

F

E22a

Kyaw Soe

Știință și Tehnologie (din 15.11.2004)

M

E23a

Colonel Thurein Zaw

Planificare Națională și Dezvoltare Economică (din 10.8.2005)

M

E23b

Tin Ohn Myint

Soția col. Thurein Zaw

F

E24a

Gen. de brigadă Kyaw Myint

Protecție Socială, Ajutor și Restabilire (din 25.8.2003)

M

E24b

Khin Nwe Nwe

Soția gen. de brigadă Kyaw Myint

F

E25a

Pe Than

Transporturi Feroviare (din 14.11.1998)

M

E25b

Cho Cho Tun

Soția lui Pe Than

F

E26a

Colonel Nyan Tun Aung

Transporturi (din 25.8.2003)

M

E26b

Wai Wai

Soția col. Nyan Tun Aung

F

E27a

Dr. Paing Soe

Sănătate (Ministru adjunct suplimentar) (din 15.5.2006)

M

E28a

Gen.-maior Thein Tun

Ministrul Poștei și Telecomunicațiilor

M

E28b

Mya Mya Win

Soția lui Thein Tun

F

E29a

Gen.-mr. Kyaw Swa Khine

Ministrul Industriei

M

E29b

Khin Phyu Mar

Soția lui Kyaw Swa Khaing

F

E30a

Gen.-mr. Thein Htay

Ministerul Apărării

M


F.   ALTE NUMIRI LEGATE DE TURISM

 

Nume

Informații de identificare (inclusiv funcția ocupată)

Sex (M/F)

F1a

Căpitan (retragere) Htay Aung

Director general al Direcției pentru Hoteluri și Turism (director executiv al serviciilor hoteliere și turistice din Myanmar până în august 2004)

M

F2a

Tin Maung Shwe

Director general adjunct, Direcția Hoteluri și Turism

M

F3a

Soe Thein

Director executiv al serviciilor hoteliere și turistice din Myanmar din octombrie 2004 (post anterior: director general)

M

F4a

Khin Maung Soe

Director general

M

F5a

Tint Swe

Director general

M

F6a

LTL.-col. Yan Naing

Director general, Ministerul Industriei Hoteliere și al Turismului

M

F7a

Kyi Kyi Aye

Director pentru promovarea turismului, Ministerul Industriei Hoteliere și al Turismului

F


G.   ÎNALȚI RESPONSABILI MILITARI

 

Nume

Informații de identificare (inclusiv funcția)

Sex (M/F)

G1a

Gen.-mr. Hla Shwe

Adjutant General adjunct

M

G2a

Gen.-mr. Soe Maung

Procuror militar

M

G3a

Gen.-mr. Thein Htaik alias Hteik

Inspector general

M

G4a

Gen.-mr. Saw Hla

Comandantul poliției militare

M

G4b

Cho Cho Maw

Soția gen.-mr. Saw Hla

F

G5a

Gen.-mr. Htin Aung Kyaw

Adjunctul intendentului general

M

G5b

Khin Khin Maw

Soția gen.-mr. Htin Aung Kyaw

F

G6a

Gen.-mr. Lun Maung

Auditor general

M

G7a

Gen.-mr. Nay Win

Asistent militar al președintelui CEPD

M

G8a

Gen.-mr. Hsan Hsint

General, numiri militare; d.n. 1951

M

G8b

Khin Ma Ly

Soția gen.-mr. Hsan Hsint

F

G8c

Okkar San Sint

Fiul gen.-mr. Hsan Hsint

M

G9a

Gen.-mr. Hla Aung Thein

Comandant de tabără, Yangon

M

G9b

Amy Khaing

Soția lui Hla Aung Thein

F

G10a

Gen.-mr. Ye Myint

Șeful Securității afacerilor militare

M

G10b

Myat Ngwe

Soția gen.-mr. Ye Myint

F

G11a

Gen. de brigadă Mya Win

Comandant, Colegiul Național de Apărare

M

G12a

Gen. de brigadă Tun Tun Oo

Director pentru relații publice și război psihologic

M

G13a

Gen.-mr. Thein Tun

Director pentru semnalistică; membru al Comitetului de gestionare a convocării Convenției Naționale

M

G14a

Gen. -mr. Than Htay

Director de aprovizionare și transport

M

G15a

Gen.-mr. Khin Maung Tint

Director pentru lucrări publicate în condiții de securitate

M

G16a

Gen.-mr. Sein Lin

Director, MOD (postul exact necunoscut. Fost director al serviciilor de mentenanță)

M

G17a

Gen.-mr. Kyi Win

Director de artilerie și blindate, administrator UMEHL

M

G18a

Gen.-mr. Tin Tun

Director pentru ingineri militari

M

G19a

Gen.-mr. Aung Thein

Director pentru restabilire

M

G19b

Htwe Yi

Soția gen.-mr. Aung Thein

F

G20a

Gen. de brigadă Zaw Win

Comandant adjunct, Instruirea forțelor armate

M

G21a

Gen. de brigadă Than Maung

Comandant adjunct, Colegiul Național de Apărare

M

G22a

Gen. de brigadă Win Myint

Rectorul Academiei Tehnologice a Serviciilor de Apărare

M

G23a

Gen. de brigadă Yar Pyae

Rector; Academia Medicală a Serviciilor de Apărare

M

G24a

Gen. de brigadă Than Sein

Comandant, Spitalul serviciilor de apărare, Mingaladon, d.n. 1.2.1946, l.n. Bago

M

G24b

Rosy Mya Than

Soția gen. de brigadă Than Sein

F

G25a

Gen. de brigadă Win Than

Director pentru aprovizionare și director executiv al Uniunii participațiilor economice din Myanmar (post deținut anterior de gen.-mr. Win Hlaing, K1a)

M

G26a

Gen. de brigadă Than Maung

Director al milițiilor populare și forțelor de frontieră

M

G27a

Gen.-mr. Khin Maung Win

Director al industriilor de apărare

M

G28

Gen. de brigadă Kyaw Swa Khine

Director al industriilor de apărare

M

G29a

Gen. de brigadă Win Aung

Membru al comitetului selecție și de formare a funcționarilor

M

G30a

Gen. de brigadă Soe Oo

Membru al comitetului selecție și de formare a funcționarilor

M

G31a

Gen. de brigadă Nyi Tun alias Nyi Htun

Membru al comitetului selecție și de formare a funcționarilor

M

G32a

Gen. de brigadă Kyaw Aung

Membru al comitetului selecție și de formare a funcționarilor

M

G33a

Gen.-mr. Myint Hlaing

Șef al Statului Major (Apărarea Aeriană)

M

G33b

Khin Thant Sin

Soția gen.-mr. Mzint Hlaing

F

G33c

Hnin Nandar Hlaing

Fiica gen.-mr. Myint Hlaing

F

G33d

Thant Sin Hlaing

Fiul gen.-mr. Myint Hlaing

M

G34a

Gen.-mr. Mya Win

Director, Ministerul Apărării

M

G35a

Gen.-mr. Tin Soe

Director, Ministerul Apărării

M

G36a

Gen.-mr. Than Aung

Director, Ministerul Apărării

M

G37a

Gen.-mr. Ngwe Thein

Ministerul Apărării

M

G78a

Col. Thant Shin

Secretar, Guvernul Uniunii Myanmar

M

Marina militară

G38a

Viceamiral Soe Thein

Comandant suprem (marina militară)

M

G38b

Khin Aye Kyin

Soția viceamiralului Soe Thein

F

G38c

Yimon Aye

Fiica viceamiralului Soe Thein, d.n. 12.7.1980

F

G38d

Aye Chan

Fiul viceamiralului Soe Thein, d.n. 23.9.1973

M

G38e

Thida Aye

Fiica viceamiralului Soe Thein, d.n. 23.3.1979

F

G39a

Comandant de escadră Nyan Tun

Șef al Statului Major (Forțele Navale), membru al consiliului UMEHL

M

G39b

Khin Aye Myint

Soția lui Nyan Tun

F

G40a

Comandant de escadră Win Shein

Comandant, cartierul general de instrucție al marinei militare

M

Forțele aeriene

G41a

Gen.-lt Myat Hein

Comandant suprem (aviație)

M

G41b

Htwe Htwe Nyunt

Soția Gen.-lt. Myat Hein

F

G42a

Gen. de brigadă Ye Chit Pe

Membru al Statului Major al comandantului suprem al aviației, Mingaladon

M

G43a

Gen. de brigadă Khin Maung Tin

Comandant al școlii de instrucție Shande pentru aviația militară, Meiktila

M

G44a

Gen. de brigadă Zin Yaw

Șeful Statului Major (aviația militară), membru al consiliului UMEHL

M

G44b

Khin Thiri

Soția gen. de brigadă Zin Yaw

F

Diviziile de infanterie ușoară (DIU)

G45a

Gen. de brigadă Hla Min

DIU 11

M

G46a

Gen. de brigadă Tun Nay Lin

DIU 22

M

G47a

Gen. de brigadă Tin Tun Aung

DIU 33, Sagaing

M

G48a

Gen. de brigadă Myint Shwe

DIU 44

M

G49a

Gen. de brigadă Win Myint

DIU 77, Bago

M

G50a

Gen. de brigadă Tin Oo Lwin

DIU 99, Meiktila

M

G79a

Gen. de brigadă Maung Maung Aye

Comandant, brigada 66

M

G80a

Col. Than Han

Divizia de infanterie ușoară 66

M

G81a

LTL-col. Htwe Hla

Divizia de infanterie ușoară 66

M

G82a

LTL-col. Han Nyunt

Divizia de infanterie ușoară 66

M

G83a

Col. Ohn Myint

Divizia de infanterie ușoară 77

M

G84a

LTL-col. Aung Kyaw Zaw

Divizia de infanterie ușoară 77

M

G85a

Maior Hla Phyo

Divizia de infanterie ușoară 77

M

Alți generali de brigadă

G51a

Gen. de brigadă Htein Win

Postul Taikkyi

M

G52a

Gen. de brigadă Khin Maung Aye

Comandantul postului Meiktila

M

G53a

Gen. de brigadă Kyaw Oo Lwin

Comandantul postului Kalay

M

G54a

Gen. de brigadă Zaw Win

Postul Khamaukgyi

M

G55a

Gen. de brigadă Kyaw Aung,

Regiunea militară de sud, comandantul postului Toungoo

M

G56a

Gen. de brigadă Thet Oo

Comandantul operațiunilor militare Comandament - 16

M

G57a

Gen. de brigadă Myint Hein

Operațiuni militare comandament - 3, postul Mogaung

M

G58a

Gen. de brigadă Tin Ngwe

Ministerul Apărării

M

G59a

Gen. de brigadă Myo Lwin

Operațiuni militare comandament - 7, postul Pekon

M

G60a

Gen. de brigadă Myint Soe

Operațiuni militare comandament - 5, postul Taungup

M

G61a

Gen. de brigadă Myint Aye

Operațiuni militare comandament - 9, postul Kyauktaw

M

G62a

Gen. de brigadă Nyunt Hlaing

Operațiuni militare comandament - 17, postul Mong Pan

M

G63a

Gen. de brigadă Ohn Myint

Membru USDA CEC din statul Mon

M

G64a

Gen. de brigadă Soe Nwe

Operațiuni militare comandament - 21, postul Bhamo

M

G65a

Gen. de brigadă Than Tun

Comandantul postului Kyaukpadaung

M

G66a

Gen. de brigadă Than Tun Aung

Comandamentul Operațiunilor Regionale - Sittwe

M

G67a

Gen. de brigadă Thaung Htaik

Comandantul postului Aungban

M

G68a

Gen. de brigadă Thein Hteik

Operațiuni militare comandament - 13, postul Bokpyin

M

G69a

Gen. de brigadă Thura Myint Thein

Comandamentul pentru operațiuni tactice Namhsan

M

G70a

Gen. de brigadă Win Aung

Comandantul postului Mong Hsat

M

G71a

Gen. de brigadă Myo Tint

Ofițer în misiune specială Ministerul Transporturilor

M

G72a

Gen. de brigadă Thura Sein Thaung

Ofițer în misiune specială Ministerul Protecției Sociale

M

G73a

Gen. de brigadă Zaw Han

Primarul orașului Mandalay din februarie 2005, funcție anterioară: comandant în Kyaukme

M

G74a

Gen. de brigadă Win Myint

Comandantul postului Pyinmana

M

G75a

Gen. de brigadă Kyaw Swe

Comandantul postului Pyin Oo Lwin

M

G76a

Gen. de brigadă Soe Win

Comandantul postului Bahtoo

M

G77a

Gen. de brigadă Thein Htay

Ministerul Apărării

M


H.   OFIȚERI MILITARI AFLAȚI LA CONDUCEREA ÎNCHISORILOR ȘI A POLIȚIEI

 

Nume

Informații de identificare (inclusiv funcția)

Sex (M/F)

H1a

Gen.-mr. Khin Yi

Director general al Poliției din Myanmar

M

H1b

Khin May Soe

Soția gen.-mr. Khin Yi

F

H2a

Zaw Win

Director general al departamentului penitenciarelor (Ministerul Afacerilor Interne) din august 2004, funcție anterioară: DG adjunct al forțelor de poliție din Myanmar și fost general de brigadă. Fost cadru militar.

M

H3a

Aung Saw Win

Director general, Biroul de investigații speciale

M

H4a

Gen. de brigadă de poliție Khin Maung Si

Șeful statului major al poliției

M


I.   UNION SOLIDARITY AND DEVELOPMENT ASSOCIATION (USDA)

 

Nume

Informații de identificare (inclusiv funcția)

Sex (M/F)

I1a

Gen. de brigadă Aung Thein Lin

Primar și președinte al Comitetului de dezvoltare a orașului Yangon (secretar), d.n. 1952

M

I1b

Khin San Nwe

Soția gen. de brigadă Aung Thein Lin

F

I1b

Thidar Myo

Fiica gen. de brigadă Aung Thein Lin

F

I2a

Colonel Maung Par

Viceprimar, Comitetul de dezvoltare din localitatea Yangon (membru al CEC)

M

I2b

Khin Nyunt Myaing

Soția colonelului Maung Par

F

I2c

Naing Win Par

Fiul colonelului Maung Par

M

I3a

Nyan Tun Aung

Membru al Comitetului Executiv Central

M

I4a

Aye Myint

Membru al comitetului executiv al Rangoun

M

I5a

Tin Hlaing

Membru al comitetului executiv al Rangoun

M

I6a

Dr. Chan Nyein

Membru al Comitetului Executiv, d.n. 1944

M


J.   PERSOANE CARE BENEFICIAZĂ DE POLITICILE ECONOMICE GUVERNAMENTALE

 

Nume

Informații de identificare (inclusiv societatea)

Sex (M/F)

J1a

Tay Za

Director executiv, societatea comercială Htoo Trading Co, d.n. 18.7.1964 carte de identitate MYGN 006415. Tatăl: U Myint Swe (6.11.1924), mama: Daw Ohn (12.8.1934)

M

J1b

Thidar Zaw

Soția lui Tay Za; d.n. 24.2.1964, carte de identitate KMYT 006865. Părinți: Zaw Nyunt (decedat), Htoo (decedată)

F

J1c

Pye Phyo Tay Za

Fiul lui Tay Za (J1a), d.n. 29.1.1987

M

J1d

Myint Swe

Tatăl lui Tay Za, d.n. 6.11.1924

M

J1e

Ohn

Mama lui Tay Za, d.n. 12.8.1934

F

J2a

Thiha

Fratele lui Tay Za (J1a), d.n. 24.6.1960. Director, compania Htoo Trading. Distribuitor „London cigarettes” (compania Myawaddy Trading)

M

J2b

Shwe Shwe

Soția lui Thiha

F

J3a

Aung Ko Win, alias Saya Kyaung

Kanbawza Bank

M

J3b

Nan Than Htwe

Soția lui Aung Ko Win

F

J3c

Nang Lang Kham

Fiica lui Aung Ko Win (J3a) și a lui Nan Than Htwe (J3b), d.n. 1.6.1988

F

J4a

Tun Myint Naing, alias Steven Law

Compania Asia World Co.

M

J4b

(Ng) Seng Hong, numită Cecilia Ng

Soția lui Tun Myint Naing

F

J5a

Khin Shwe

Compania Zaykabar Co; d.n. 21.1.1952 A se vedea de asemenea A3f

M

J5b

San San Kywe

Soția lui Khin Shwe

F

J5c

Zay Thiba

Fiul lui Khin Shwe, d.n. 1.1.1977

M

J6a

Htay Myint

Yuzana Co., d.n. 6.2.1955

M

J6b

Aye Aye Maw

Soția lui Htay Myint, d.n. 17.11.1957

F

J6c

Win Myint

Fratele lui Htay Myint, d.n. 29.5.1952

M

J6d

Lay Myint

Fratele lui Htay Myint, d.n. 6.2.1955

M

J6e

Kyin Toe

Fratele lui Htay Myint, d.n. 29.4.1957

M

J6f

Zar Chi Htay

Fiica lui Htay Myint

F

J6g

Khin Htay Lin

Director, Yuzana Co., d.n. 14.4.1969

M

J7a

Kyaw Win

Shwe Thanlwin Trading Co.

M

J7b

Nan Mauk Loung Sai, alias Nang Mauk Lao Hsai

Soția lui Kyaw Win F

F

J10a

Gen.-mr. (rez.) Nyunt Tin

Fost Ministu al Agriculturii și Irigațiilor, pensionat în septembrie 2004

M

J10b

Khin Myo Oo

Soția gen.-mr. (rez.) Nyunt Tin

F

J10c

Kyaw Myo Nyunt

Fiul gen.-mr. (rez.) Nyunt Tin

M

J10d

Thu Thu Ei Han

Fiica gen.-mr. (rez.) Nyunt Tin

F

J11a

Than Than Nwe

Soția Gen. Soe Win, fost Prim-ministru (decedat)

F

J11b

Nay Soe

Fiul Gen. Soe Win, fost Prim-ministru (decedat)

M

J11c

Theint Theint Soe

Fiica Gen. Soe Win, fost Prim-ministru (decedat)

F

J11d

Sabai Myaing

Soția lui Nay Soe

F

J11e

Htin Htut

Soțul lui Theint Theint Soe

M

J12a

Maung Maung Myint

Director general al Myangon Myint co Ltd

M

J13a

Maung Ko

Director al companiei de minerit Htarwara

M

J14a

Zaw Zaw

Director general al Max Myanmar

M

J14b

Htay Htay Khine

Soția lui Zaw Zaw

F

J15a

Chit Khaing

Grupul de societăți Eden

M

J16a

Maung Weik

Maung Weik & Co Ltd

M

J17a

Aung Htwe

Director general al companiei Golden Flower

M


K.   ÎNTREPRINDERI ÎN PROPRIETATEA ARMATEI

 

Nume

Informații de identificare (inclusiv funcția)

Sex (M/F)

K1a

Gen.-mr. (rez.) Win Hlaing

Fost director executiv la Uniunea participațiilor economice din Myanmar, banca Myawaddy Bank

M

K1b

Ma Ngeh

Fiica gen.-mr. (rez.) Win Hlaing

F

K1c

Zaw Win Naing

Director general al Kambawza Bank. Soțul lui Ma Ngeh (K1b) și nepotul lui Aung Ko Win (J3a)

M

K1d

Win Htway Hlaing

Fiul gen.mr. (rez.) Win Hlaing, reprezentantul companiei KESCO

M

K2

Colonel Ye Htut

Compania Myanmar Economic Corporation

M

K3a

Colonel Myint Aung

DG la Myawaddy Trading Co., d.n. 11.8.1949

M

K3b

Nu Nu Yee

Soția lui Myint Aung, tehnician de laborator, d.n. 11.11.1954

F

K3c

Thiha Aung

Fiul lui Myint Aung, angajat de Schlumberger, d.n. 11.6.1982, pașaport nr. 795543

M

K3d

Nay Linn Aung

Fiul lui Myint Aung, marinar, d.n. 11.4.1981

M

K4a

Col. Myo Myint

DG, Bandoola Transportation Co.

M

K5a

Colonel (rez.) Thant Zin

Director executiv, Terenuri și Dezvoltare Myanmar

M

K6a

LTL.-col. (rez.) Maung Maung Aye

UMEHL, președinte al Myanmar Breweries

M

K7a

Colonel Aung San

DG, Hsinmin Cement Plant Construction Project

M

K8a

Gen.-mr. Mg Nyo

Consiliul de Administrație, Union of Myanmar Economic Holdings Ltd

M

K9a

Gen.-mr. Kyaw Win

Consiliul de Administrație, Union of Myanmar Economic Holdings Ltd

M

K10a

Gen. de brigadă Khin Aung Myint

Consiliul de Administrație, Union of Myanmar Economic Holdings Ltd

M

K11a

Col. Nyun Tun (marină)

Consiliul de Administrație, Union of Myanmar Economic Holdings Ltd

M

K12a

Col. (rez.) Thein Htay

Consiliul de Administrație, Union of Myanmar Economic Holdings Ltd

M

K13a

LTL.-col. (rez.) Chit Swe

Consiliul de Administrație, Union of Myanmar Economic Holdings Ltd

M

K14a

Myo Nyunt

Consiliul de Administrație, Union of Myanmar Economic Holdings Ltd

M

K15a

Myint Kyine

Consiliul de Administrație, Union of Myanmar Economic Holdings Ltd

M

K16a

LTL.-col. Nay Wynn

Director general regional, Myawaddy trading

M


ANEXA VII

Lista întreprinderilor deținute sau controlate de către guvernul Birmania/Myanmar sau de către membrii acestuia sau persoane asociate acestora menționate la articolul 15

Denumire

Adresa

Numele Directorului

Data primei mențiuni

I.   UNION OF MYANMAR ECONOMIC HOLDINGS LTD.

Union of Myanmar Economic Holdings Ltd

189/191 Mahabandoola Road, Corner of 50th Street, Yangon

Gen.-mr. Win Hlaing, director general

25.10.2004

A.   

PRODUCȚIE

1.

Myanmar Ruby Enterprise

24/26, 2nd Fl, Sule Pagoda Road, Yangon (Midway Bank Building)

 

25.10.2004

2.

Myanmar Imperial Jade Co Ltd

24/26, 2nd Fl, Sule Pagoda Road, Yangon (Midway Bank Building)

 

25.10.2004

3.

Myanmar Rubber Wood Co. Ltd

 

 

25.10.2004

4.

Myanmar Pineapple Juice Production

 

 

25.10.2004

5.

Myawaddy Clean Dr.inking Water Service

4/A, No. 3 Main Road, Mingalardon Tsp Yangon

 

25.10.2004

6.

Sin Min (King Elephants) Cement Factory (Kyaukse)

189/191 Mahabandoola Road, Corner of 50th Street, Yangon

Col Maung Maung Aye, Director General

25.10.2004

7.

Tailoring Shop Service

 

 

25.10.2004

8.

Ngwe Pin Le (Silver Sea) Livestock Breeding And Fishery Co.

1093, Shwe Taung Gyar St. Industrial Zone Ii, Ward 63, South Dragon Tsp, Yangon

 

25.10.2004

9.

Granite Tile Factory (Kyaikto)

189/191 Mahabandoola Road, Corner of 50th Street, Yangon

 

25.10.2004

10.

Soap Factory (Paung)

189/191 Mahabandoola Road, Corner of 50th Street, Yangon

 

25.10.2004

B.   

COMERȚ

1.

Myawaddy Trading Ltd

189/191 Mahabandoola Road, Corner of 50th Street, Yangon

Col Myint Aung, Director General

25.10.2004

C.   

ÎNTREPRINDERI ÎN DOMENIUL SERVICIILOR

1.

Myawaddy Bank Ltd

24-26 Sule Pagoda Road, Yangon

Gen. de brigadă Win Hlaing și U Tun Kyi, Directori Generali

25.10.2004

2.

Bandoola Transportation Co. Ltd.

399, Thiri Mingalar Road, Insein Tsp. Yangon And/Or Parami Road, South Okkalapa, Yangon

Col. Myo Myint, Director General

25.10.2004

3.

Myawaddy Travel Services

24-26 Sule Pagoda Road, Yangon

 

25.10.2004

4.

Nawaday Hotel And Travel Services

335/357, Bogyoke Aung San Road, Pabedan Tsp., Yangon

Col. (rez.) Maung Thaung, Director General

25.10.2004

5.

Myawaddy Agriculture Services

189/191 Mahabandoola Road, Corner of 50th Street, Yangon

 

25.10.2004

6.

Myanmar Ar (Power) Construction Services

189/191 Mahabandoola Road, Corner of 50th Street, Yangon

 

25.10.2004

Asociații în participațiune

A.   

PRODUCȚIE

1.

Myanmar Segal International Ltd.

Pyay Road, Pyinmabin Industrial Zone, Mingalardon Tsp, Yangon

U Be Aung, Director

25.10.2004

2.

Myanmar Daewoo International

Pyay Road, Pyinmabin Industrial Zone, Mingalardon Tsp, Yangon

 

25.10.2004

3.

Rothman Of Pall Mall Myanmar Private Ltd.

No. 38, Virginia Park, No. 3, Trunk Road, Pyinmabin Industrial Zone, Yangon

 

25.10.2004

4.

Myanmar Brewery Ltd.

No 45, No 3, Trunk Road Pyinmabin Industrial Zone, Mingalardon Tsp, Yangon

Locotenent-colonel (în rezervă) Maung Maung Aye, Președinte

25.10.2004

5.

Myanmar Posco Steel Co. Ltd.

Plot 22, No. 3, Trunk Road, Pyinmabin Industrial Zone, Mingalardon Tsp, Yangon

 

25.10.2004

6.

Myanmar Nouveau Steel Co. Ltd.

No. 3, Trunk Road, Pyinmabin Industrial Zone, Mingalardon Tsp, Yangon

 

25.10.2004

7.

Berger Paint Manufacturing Co. Ltd

Plot No. 34/A, Pyinmabin Industrial Zone, Mingalardon Tsp, Yangon

 

25.10.2004

8.

The First Automotive Co. Ltd

Plot No. 47, Pyinmabin Industrial Zone, Mingalardon Tsp, Yangon

U Aye Cho And/Or LTL-Col Tun Myint, Managing Director

25.10.2004

B.   

SERVICII

1.

National Development Corp.

3/A, Thamthumar Street, 7 Mile, Mayangone Tsp, Yangon

Dr. Khin Shwe, Chairman

25.10.2004

2.

Hantha Waddy Golf Resort And Myodaw (City) Club Ltd

No 1, Konemyinttha Street, 7 Mile, Mayangone Tsp, Yangon and Thiri Mingalar Road, Insein Tsp, Yangon

 

25.10.2004

II.   MYANMAR ECONOMIC CORPORATION (MEC)

Myanma Economic Corporation (MEC)

Shwedagon Pagoda Road Dagon Tsp, Yangon

Colonel Ye Htut sau gen. de brigadă Kyaw Win, director executiv

25.10.2004

1.

Innwa Bank

554-556, Merchant Street, Corner of 35th Street, Kyauktada Tsp, Yangon

U Yin Sein, Director General

25.10.2004

2.

Myaing Galay (Rhino Brand Cement Factory)

Factories Dept. Mec Head Office, Shwedagon Pagoda Road, Dagon Tsp, Yangon

Col Khin Maung Soe

25.10.2004

3.

Dagon Brewery

555/B, No 4, Highway Road, Hlaw Gar Ward, Shwe Pyi Thar Tsp, Yangon

 

25.10.2004

4.

MEC Steel Mills (Hmaw Bi/Pyi/Ywama)

Factories Dept. Mec Head Office, Shwedagon Pagoda Road, Dagon Tsp, Yangon

Col Khin Maung Soe

25.10.2004

5.

MEC Sugar Mill

Kant Balu

 

25.10.2004

6.

MEC Oxygen And Gases Factory

Mindama Road, Mingalardon Tsp, Yangon

 

25.10.2004

7.

MEC Marble Mine

Pyinmanar

 

25.10.2004

8.

MEC Marble Tiles Factory

Loikaw

 

25.10.2004

9.

MEC Myanmar Cable Wire Factory

No 48, Bamaw A Twin Wun Road, Zone (4), Hlaing Thar Yar Industrial Zone, Yangon

 

25.10.2004

10.

MEC Ship Breaking Service

Thilawar, Than Nyin Tsp

 

25.10.2004

11.

MEC Disposable Syringe Factory

Factories Dept, Mec Head Office, Shwedagon Pagoda Road, Dagon Tsp, Yangon

 

25.10.2004

12.

Gypsum Mine

Thibaw'

 

25.10.2004

III.   ALTELE

1.

Htoo Trading Co

5 Pyay Road, Hlaing Township, Yangon

Tay Za

19.11.2007

2.

Htoo Transportation Services

 

Tay Za

19.11.2007

3.

Treasure Hotels And Resorts

No. 41, Shwe Taung Gyar Street, Bahan Township, Yangon

Tay Za

19.11.2007

4.

Aureum Palace Hotels And Resorts

No. 41, Shwe Taung Gyar Street, Bahan Township, Yangon

Tay Za

19.11.2007

5.

Air Bagan

No. 56, Shwe Taung Gyar Street, Bahan Township, Yangon

 

19.11.2007

6.

Myanmar Avia Export

 

Tay Za

19.11.2007

7.

Kanbawza Bank

Sediul central: 615/1 Pyay Road, Kamaryut, Township, Yangon

Aung Ko Win

19.11.2007

8.

Zaykabar Co;

3 Main Road, Mingalardon Garden City, Mingalardon, Yangon

Khin Shwe

19.11.2007

9.

Shwe Thanlwin Trading Co

262 Pazundaung Main Road, Lower, Pazundaung, Yangon

Kyaw Win

19.11.2007

10.

Max Myanmar Co., Ltd

1 Ywama Curve, Bayint, Naung Road, Blk (2), Hlaing Township, Yangon

Zaw Zaw

19.11.2007

11.

Hsinmin Cement Plant Construction Project

Union of Myanmar Economic Holdings Ltd, Kyaukse

Colonel Aung San

19.11.2007

12.

Ayer Shwe Wa

 

Aung Thet Mann alias Shwe Mann Ko Ko

19.11.2007

13.

Myanmar Land and Development

 

Colonel (rez.) Thant Zin

19.11.2007

14.

Eden Group of Companies

30-31 Shwe Padauk, Yeikmon Bayint Naung Rd., Kamayut Tsp, Yangon

Chit Khaing

19.11.2007

15.

Golden Flower Co., Ltd

214 Wardan St, Lamadaw, Yangon

Aung Htwe

19.11.2007

16.

Maung Weik Et Co., Ltd.

334/344 2nd Floor, Anawratha Road, Bagan Bldg, Lamadaw, Yangon

Maung Weik

19.11.2007

17.

National Development Company Ltd.

3/A Thathumar Rd, Cor of Waizayantar Rd, Thingangyun, Yangon

 

19.11.2007

18.

A1 Construction And Trading Co., Ltd

41 Nawady St, Alfa Hotel Building, Dagon, Yangon

 

19.11.2007

19.

Asia World Co., Ltd

6062 Wardan St, Bahosi Development, Lamadaw, Yangon

Tun Myint Naing aka Steven Law

19.11.2007

20.

Yuzana Co., Ltd

No 130 Yuzana Centre, Shwegondaing Rd, Bahan Township, Yangon

 

19.11.2007

21.

Yuzana Construction

No 130 Yuzana Centre, Shwegondaing Rd, Bahan Township, Yangon

 

19.11.2007

22.

Myangonmyint Co [întreprindere deținută de Union Solidarity and Development Association (USDA)]

 

 

19.11.2007