12.1.2008 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 9/6 |
REGULAMENTUL (CE) NR. 22/2008 AL COMISIEI
din 11 ianuarie 2008
de stabilire a normelor de aplicare a grilei comunitare de clasificare a carcaselor de ovine
(versiune codificată)
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2529/2001 al Consiliului din 19 decembrie 2001 privind organizarea comună a piețelor în sectorul cărnii de oaie și de capră (1),
având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2137/92 al Consiliului din 23 iulie 1992 privind grila comunitară de clasificare a carcaselor de ovine și stabilirea standardelor comunitare de calitate a carcaselor de ovine proaspete sau refrigerate și prelungirea Regulamentului (CEE) nr. 338/91 (2), în special articolul 2, articolul 4 alineatul (3), articolul 5, articolul 6 și articolul 7 alineatul (2),
întrucât:
(1) |
Regulamentul (CEE) nr. 461/93 al Comisiei din 26 februarie 1993 de stabilire a normelor de aplicare a grilei comunitare de clasificare a carcaselor de ovine (3) a fost modificat în mod substanțial (4). Este necesar, pentru motive de claritate și de raționalizare, să se codifice regulamentul menționat. |
(2) |
Regulamentul (CEE) nr. 2137/92 prevede standarde de clasificare a carcaselor pe întregul teritoriu al Comunității cu scopul de a se îmbunătăți transparența pieței în sectorul cărnii de oaie. Sunt necesare norme de stabilire a prețurilor de piață pe baza acestor standarde de clasificare. Ar trebui să se prevadă că stabilirea prețurilor de piață se realizează la momentul potrivit din procesul de comercializare. Acest moment trebuie să fie intrarea în abator. Cu scopul de a asigura clasificarea uniformă a carcaselor de ovine în Comunitate, este necesar să se definească mai precis clasele de conformație, clasele de acoperire cu grăsime și culoarea. |
(3) |
Trebuie stabilit un sistem de raportare a prețurilor pe baza clasificării făcute la abator imediat după abatorizare. Pentru aceasta, este necesară identificarea corectă a carcaselor. |
(4) |
Clasificarea trebuie efectuată de către un personal suficient de calificat. Siguranța clasificării trebuie verificată prin controale eficace, pentru a se asigura aplicarea sa omogenă. |
(5) |
Regulamentul (CEE) nr. 2137/92 prevede efectuarea de controale la fața locului de către un grup de inspecție comunitar, cu scopul de a asigura aplicarea uniformă a grilei comunitare de clasificare în Comunitate. |
(6) |
Este necesar să se stabilească norme de aplicare pentru alcătuirea grupului și efectuarea controalelor la fața locului. |
(7) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare pentru ovine și caprine, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
(1) Prețul de piață care urmează să fie stabilit pe baza grilei comunitare de clasificare a carcaselor de ovine, prevăzut la articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2137/92, este prețul fără TVA plătit furnizorului la intrarea în abator pentru miei de origine comunitară. Acest preț se exprimă pe 100 de kg de carcasă, prezentată în concordanță cu forma de prezentare de referință prevăzută la articolul 2 din regulamentul menționat, cântărită și clasificată în cârligul de la abator.
(2) Greutatea care trebuie luată în considerare este greutatea carcasei calde, ajustată pentru a se ține seama de greutatea pierdută la refrigerare. Statele membre informează Comisia cu privire la factorii de corecție folosiți.
(3) În cazul în care forma de prezentare a carcaselor după cântărirea și clasificarea pe cârlig diferă de forma de prezentare de referință, statele membre ajustează greutatea carcasei prin aplicarea factorilor de corecție prevăzuți la articolul 2 din Regulamentul (CEE) nr. 2137/92. Statele membre adresează o notificare Comisiei cu privire la factorii de corecție folosiți.
Cu toate acestea, pentru categoriile menționate în anexa III la regulamentul menționat, statele membre pot raporta prețuri pe 100 kg pentru forma de prezentare uzuală a acestor carcase. În acest caz, statele membre informează Comisia asupra diferenței dintre această formă de prezentare și forma de prezentare de referință.
Articolul 2
(1) Statele membre a căror producție de carne de oaie depășește 200 de tone pe an prezintă Comisiei lista confidențială a abatoarelor sau a altor unități care participă la stabilirea prețurilor în conformitate cu grila comunitară, denumite în continuare „unități participante”, împreună cu indicarea aproximativă a volumului de producție anual al acestor unități participante.
(2) Comisiei i se comunică de către statele membre prevăzute la alineatul (1), în fiecare joi cel târziu, prețul mediu în euro sau în moneda națională pentru fiecare calitate de miel din grilele comunitare, constatat la toate unitățile participante înregistrate în săptămâna anterioară celei în care se face comunicarea, împreună cu o indicație privind ponderea fiecărei calități. Cu toate acestea, pentru o calitate care reprezintă mai puțin de 1 % din total, prețurile nu trebuie raportate. Statele membre informează, de asemenea, Comisia cu privire la prețul mediu în funcție de greutate pentru toți mieii clasificați după fiecare grilă folosită în scopul raportării prețurilor.
Cu toate acestea, statele membre sunt autorizate să subdividă raportarea prețurilor pentru fiecare dintre clasele de conformație și de acoperire cu grăsime prevăzute în anexa I la prezentul regulament, în funcție de greutate. Termenul „calitate” semnifică o combinație dintre clasa de conformație și clasa de acoperire cu grăsime.
Articolul 3
Dispozițiile complementare menționate la articolul 6 din Regulamentul (CEE) nr. 2137/92 sunt cele prevăzute în anexa I la prezentul regulament cu privire la clasele de conformație și de acoperire cu grăsime. Culoarea cărnii, menționată în anexa III la Regulamentul (CEE) nr. 2137/92, se determină pe flanc la nivelul rectus abdominus prin raportare la o scală de culoare standardizată.
Articolul 4
(1) Clasificarea se realizează cel târziu la o oră după abatorizare.
(2) Identificarea menționată la articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2137/92 pentru carcasele și semicarcasele clasificate după grila comunitară de clasificare a carcaselor de ovine din unitățile participante se realizează cu ajutorul unui marcaj care să indice categoria, clasa de conformație și clasa de acoperire cu grăsime.
Acest marcaj se efectuează prin ștampilare, folosindu-se o cerneală de neșters și netoxică, după o metodă aprobată de autoritățile naționale competente.
Categoriile se denumesc după cum urmează:
(a) |
L: carcase de ovine sub vârsta de 12 luni (miel); |
(b) |
S: alte carcase de ovine. |
(3) Statele membre pot autoriza înlocuirea marcajului cu etichete inalterabile și care se atașează ferm.
Articolul 5
(1) Statele membre asigură efectuarea clasificării de către tehnicieni suficient de calificați. Statele membre selectează aceste persoane printr-o procedură de acord sau prin desemnarea unui organism responsabil în acest scop.
(2) Clasificarea în unitățile participante se controlează inopinat, la fața locului, de către un organism desemnat de statul membru și independent de unitatea participantă. Aceste controale se efectuează cel puțin o dată la trei luni în toate unitățile participante care operează clasificări și vizează cel puțin 50 de carcase selectate la întâmplare.
Cu toate acestea, atunci când organismul responsabil cu controalele este același cu organismul responsabil cu clasificarea sau atunci când acesta nu se află în subordinea unui organism public, controalele prevăzute la primul paragraf trebuie efectuate sub supravegherea fizică a autorității publice în aceleași condiții și cel puțin o dată pe an. Autoritatea publică este informată periodic asupra rezultatelor obținute de organismul responsabil cu controalele.
Articolul 6
Grupul de inspecție comunitar prevăzut la articolul 5 din Regulamentul (CEE) nr. 2137/92, denumit în continuare „grupul”, este responsabil cu efectuarea inspecțiilor la fața locului care să acopere:
(a) |
aplicarea dispozițiilor cu privire la grila comunitară de clasificare a carcaselor de ovine; |
(b) |
stabilirea prețurilor de piață în conformitate cu această grilă. |
Articolul 7
Grupul este prezidat de către unul dintre experții Comisiei. Statele membre numesc experții pe baza independenței și a competenței lor în materie de clasificare a carcaselor și de stabilire a prețurilor de piață.
În nicio împrejurare, experții nu folosesc în scopuri personale și nu divulgă informațiile obținute prin activitatea grupului.
Articolul 8
Inspecțiile la fața locului se efectuează de către o delegație a grupului alcătuită din maximum șapte membri. În acest sens, delegația se alcătuiește în conformitate cu următoarele norme:
(a) |
minimum doi experți din partea Comisiei, dintre care unul asigură președinția delegației; |
(b) |
un expert din statul membru în cauză; |
(c) |
maximum patru experți din alte state membre. |
Articolul 9
(1) Inspecțiile la fața locului se efectuează la intervale regulate, iar frecvența acestora poate diferi mai ales în funcție de volumul relativ al producției de carne de oaie din statul membru vizitat sau de problemele legate de aplicarea grilei.
După caz, aceste inspecții pot fi urmate de vizite suplimentare. În cazul acestor vizite, mărimea delegației poate fi redusă.
(2) Programul controalelor se stabilește de către Comisie, în urma consultării statelor membre. Reprezentanți ai statului membru vizitat pot participa la inspecții.
(3) Fiecare stat membru organizează vizitele care urmează a fi efectuate pe teritoriul său pe baza cerințelor formulate de Comisie. În acest scop, statul membru prezintă Comisiei, cu 30 de zile înainte de inspecție, programul detaliat al vizitelor propuse. Comisia poate cere modificarea programului.
(4) Comisia informează statele membre, cu cât mai mult timp înaintea fiecărei vizite, despre programul și desfășurarea acesteia.
(5) În încheierea fiecărei vizite, membrii delegației și reprezentanții statului membru vizitat se întâlnesc pentru a evalua rezultatele. Membrii delegației trag pe loc concluziile vizitei cu privire la aspectele prevăzute la articolul 6.
(6) Președintele delegației întocmește un raport cu privire la verificările efectuate și concluziile menționate la alineatul (5). Raportul se transmite de îndată statului membru vizitat și, ulterior, celorlalte state membre.
Articolul 10
Cheltuielile de transport și diurnele membrilor grupului sunt suportate de Comisie în conformitate cu reglementările aplicabile rambursării cheltuielilor de transport și diurnelor pentru persoanele care nu fac parte din Comisie, dar pe care aceasta le solicită în calitate de experți.
Articolul 11
Regulamentul (CEE) nr. 461/93 se abrogă.
Trimiterile la regulamentul abrogat se înțeleg ca trimiteri la prezentul regulament și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa III.
Articolul 12
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 11 ianuarie 2008.
Pentru Comisie
José Manuel BARROSO
Președintele
(1) JO L 341, 22.12.2001, p. 3. Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1913/2005 (JO L 307, 25.11.2005, p. 2). Regulamentul (CE) nr. 2529/2001 va fi înlocuit de Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 (JO L 299, 16.11.2007, p. 1) începând cu data de 1 iulie 2008.
(2) JO L 214, 30.7.1992, p. 1. Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1791/2006 (JO L 363, 20.12.2006, p. 1). Regulamentul (CEE) nr. 2137/92 va fi înlocuit de Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 începând cu data de 1 ianuarie 2009.
(3) JO L 49, 27.2.1993, p. 70. Regulament modificat prin Regulamentul (CE) nr. 823/98 (JO L 117, 21.4.1998, p. 2).
(4) A se vedea anexa II.
ANEXA I
1. Conformația
Dezvoltarea profilurilor carcasei, în special ale părților sale esențiale (sfertul posterior, spinarea, spata).
Clasa de conformație |
Dispoziții complementare |
S Superioară |
Sfertul posterior: cu mușchi dublu. Profiluri extrem de convexe Spinarea: extrem de convexă, extrem de lată, extrem de groasă Spata: extrem de convexă și extrem de groasă |
E Excelentă |
Sfertul posterior: foarte gros. Profiluri foarte convexe Spinarea: foarte convexă, foarte lată și foarte groasă până la spată Spata: foarte convexă și foarte groasă |
U Foarte bună |
Sfertul posterior: gros. Profiluri convexe Spinarea: lată și groasă până la spată Spata: groasă și convexă |
R Bună |
Sfertul posterior: profiluri în general drepte Spinarea: groasă dar mai puțin lată spre spată Spata: bine dezvoltată dar mai puțin groasă |
O Medie |
Sfertul posterior: profiluri cu ușoare tendințe concave Spinarea: lipsită de lățime și grosime Spata: cu tendință de îngustare. Lipsită de grosime |
P Slabă |
Sfertul posterior: profiluri concave până la foarte concave Spinarea: îngustă și concavă, cu oase proeminente Spata: îngustă, plată și cu oase proeminente |
2. Gradul acoperirii cu grăsime
Cantitatea de grăsime pe părțile externe și interne ale carcasei.
Clasa de acoperire cu grăsime |
Dispoziții complementare (1) |
||
1. Scăzută |
Extern |
Fără grăsime sau cu urme de grăsime. |
|
Intern |
Abdominal |
Fără grăsime sau cu urme de grăsime pe rinichi. |
|
Toracic |
Fără grăsime sau cu urme de grăsime între coaste. |
||
2. Subțire |
Extern |
Un strat subțire de grăsime acoperă parțial carcasa dar poate fi mai puțin vizibil pe membre. |
|
Intern |
Abdominal |
Urme de grăsime sau un strat subțire de grăsime acoperă parțial rinichii. |
|
Toracic |
Mușchi clar vizibili între coaste. |
||
3. Medie |
Extern |
Un strat subțire de grăsime acoperă cea mai mare parte sau toată carcasa. Strat de grăsime ușor îngroșat la baza cozii. |
|
Intern |
Abdominal |
Un strat subțire de grăsime acoperă parțial sau integral rinichii. |
|
Toracic |
Mușchi încă vizibili între coaste. |
||
4. Mare |
Extern |
Un strat gros de grăsime acoperă cea mai mare parte sau toată carcasa dar poate fi mai subțire pe membre și îngroșat pe spată. |
|
Intern |
Abdominal |
Rinichii sunt acoperiți de grăsime. |
|
Toracic |
Mușchii dintre coaste pot fi infiltrați cu grăsime. Se pot observa depozite de grăsime pe coaste. |
||
5. Foarte mare |
Extern |
Strat de grăsime foarte gros. Depuneri mari de grăsime pe alocuri. |
|
Intern |
Abdominal |
Rinichii acoperiți de un strat gros de grăsime. |
|
Toracic |
Mușchii dintre coaste infiltrați cu grăsime. Depozite de grăsime vizibile pe coaste. |
(1) Dispozițiile complementare privind cavitatea abdominală nu se aplică în sensul anexei III la Regulamentul (CEE) nr. 2137/92.
ANEXA II
Regulamentul abrogat și modificarea sa
Regulamentul (CEE) nr. 461/93 al Comisiei |
|
Regulamentul (CE) nr. 823/98 al Comisiei |
ANEXA III
Tabel de corespondență
Regulamentul (CEE) nr. 461/93 |
Prezentul regulament |
Articolul 1 alineatele (1) și (2) |
Articolul 1 alineatele (1) și (2) |
Articolul 1 alineatul (3) prima și a doua teză |
Articolul 1 alineatul (3) primul paragraf |
Articolul 1 alineatul (3) a treia și a patra teză |
Articolul 1 alineatul (3) al doilea paragraf |
Articolele 2 și 3 |
Articolele 2 și 3 |
Articolul 4 alineatul (1) |
Articolul 4 alineatul (1) |
Articolul 4 alineatul (2) primul și al doilea paragraf |
Articolul 4 alineatul (2) primul și al doilea paragraf |
Articolul 4 alineatul (2) al treilea paragraf teza introductivă |
Articolul 4 alineatul (2) al treilea paragraf teza introductivă |
Articolul 4 alineatul (2) al treilea paragraf prima liniuță |
Articolul 4 alineatul (2) al treilea paragraf litera (a) |
Articolul 4 alineatul (2) al treilea paragraf a doua liniuță |
Articolul 4 alineatul (2) al treilea paragraf litera (b) |
Articolul 4 alineatul (3) |
Articolul 4 alineatul (3) |
Articolele 5, 6 și 7 |
Articolele 5, 6 și 7 |
Articolul 8 alineatul (1) partea introductivă |
Articolul 8 partea introductivă |
Articolul 8 alineatul (1) prima liniuță |
Articolul 8 litera (a) |
Articolul 8 alineatul (1) a doua liniuță |
Articolul 8 litera (b) |
Articolul 8 alineatul (1) a treia liniuță |
Articolul 8 litera (c) |
Articolul 8 alineatul (2) |
— |
Articolul 9 alineatul (1) primul paragraf prima teză |
Articolul 9 alineatul (1) primul paragraf |
Articolul 9 alineatul (1) primul paragraf a doua și a treia teză |
Articolul 9 alineatul (1) al doilea paragraf |
Articolul 9 alineatul (1) al doilea paragraf |
Articolul 9 alineatul (2) |
Articolul 9 alineatul (2) |
Articolul 9 alineatul (3) |
Articolul 9 alineatul (3) |
Articolul 9 alineatul (4) |
Articolul 9 alineatul (4) |
Articolul 9 alineatul (5) |
Articolul 9 alineatul (5) |
Articolul 9 alineatul (6) |
Articolul 10 |
Articolul 10 |
— |
Articolul 11 |
Articolul 11 |
Articolul 12 |
Anexa |
Anexa I |
— |
Anexa II |
— |
Anexa III |