12.11.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 301/23


RECOMANDAREA COMISIEI

din 15 octombrie 2008

privind procedura de notificare, termenele limită și procedura de consultare prevăzute la articolul 7 din Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice

[notificată cu numărul C(2008) 5925]

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2008/850/CE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice (1), în special articolul 19 alineatul (1),

întrucât:

(1)

În conformitate cu cadrul de reglementare pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice, autoritățile naționale de reglementare au obligația de a contribui la dezvoltarea pieței interne, cooperând atât între ele, cât și cu Comisia, într-un mod transparent, pentru a asigura dezvoltarea unor practici de reglementare consistente și aplicarea consistentă a directivelor care alcătuiesc acest cadru de reglementare.

(2)

Pentru a garanta faptul că deciziile luate la nivel național nu afectează negativ piața unică sau obiectivele vizate de cadrul de reglementare, autoritățile naționale de reglementare trebuie să notifice Comisiei și celorlalte autorități naționale de reglementare acele proiecte de măsuri menționate la articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21/CE.

(3)

Ca o cerință suplimentară, autoritățile naționale de reglementare trebuie să obțină autorizarea de către Comisie a obligațiilor prevăzute la articolul 8 alineatul (3) al doilea paragraf din Directiva 2002/19/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind accesul la rețelele de comunicații electronice și la infrastructura asociată, precum și interconectarea acestora (2), ceea ce constituie o procedură separată.

(4)

Comisia va acorda autorităților naționale de reglementare, la solicitarea acestora, posibilitatea de a discuta proiectele de măsuri, anterior notificării lor oficiale în conformitate cu articolul 7 din Directiva 2002/21/CE și articolul 8 alineatul (3) din Directiva 2002/19/CE. În cazul în care, în conformitate cu articolul 7 alineatul (4) din Directiva 2002/21/CE, Comisia a indicat autorității naționale de reglementare că, în opinia sa, proiectul de măsură ar crea un obstacol în calea dezvoltării pieței unice sau în cazul în care Comisia are îndoieli serioase cu privire la compatibilitatea acestei măsuri cu legislația comunitară, autorității naționale de reglementare în cauză ar trebui să i se acorde din timp posibilitatea de a-și exprima opinia în legătură cu problemele semnalate de Comisie.

(5)

Directiva 2002/21/CE prevede anumite termene limită obligatorii pentru analizarea notificărilor efectuate în conformitate cu articolul 7.

(6)

Pentru a asigura eficacitatea mecanismelor de cooperare și de consultare prevăzute la articolul 7 din Directiva 2002/21/CE și pentru a garanta certitudinea juridică, Recomandarea 2003/561/CE a Comisiei din 23 iulie 2003 privind notificările, termenele limită și consultările prevăzute la articolul 7 din Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice (3) a stabilit norme clare referitoare la principalele aspecte procedurale ale notificărilor efectuate în conformitate cu articolul 7. În vederea simplificării și a îmbunătățirii ulterioare a procesului de notificare, Recomandarea 2003/561/CE ar trebui înlocuită cu prezenta recomandare.

(7)

Pentru a oferi autorităților naționale de reglementare indicații suplimentare referitoare la conținutul proiectelor de măsuri și pentru a consolida certitudinea juridică a exhaustivității notificărilor, ar fi indicat ca anumite informații minime să fie furnizate privind elementele pe care ar trebui să le conțină un proiect de măsură pentru a putea fi examinat în mod corespunzător.

(8)

Trebuie avută în vedere necesitatea, pe de o parte, de a garanta o examinare eficace și, pe de altă parte, de a simplifica demersurile administrative, în măsura posibilului. În acest sens, mecanismul de notificare nu ar trebui să implice o povară administrativă inutilă pentru autoritățile naționale de reglementare. De asemenea, ar fi utilă clarificarea demersurilor procedurale, în contextul articolului 8 alineatul (3) al doilea paragraf din Directiva 2002/19/CE.

(9)

Pentru a facilita simplificarea analizării unui proiect de măsură notificat și pentru a grăbi acest proces, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să utilizeze formate standard de notificare.

(10)

În vederea îmbunătățirii eficienței mecanismului de notificare, a consolidării certitudinii juridice pentru autoritățile naționale de reglementare și pentru furnizorii de piață, precum și a garantării punerii în aplicare în timp util a măsurilor de reglementare, ar fi de dorit ca o notificare venită din partea unei autorități naționale de reglementare conținând o analiză de piață să includă, de asemenea, măsurile propuse de autoritatea națională de reglementare privind remedierea deficiențelor identificate pe piață. În cazul în care proiectul de măsură vizează o piață considerată ca fiind concurențială și există remedii deja impuse în legătură cu această piață, notificarea ar trebui să includă, de asemenea, propunerile de retragere a acelor obligații.

(11)

În general, pentru anumite categorii de proiecte de măsuri, ar trebui utilizat un formular scurt de notificare, în vederea reducerii poverii administrative pentru autoritățile naționale de reglementare și pentru Comisie. În orice caz, rămâne posibilă notificarea acestor categorii prin intermediul procedurii standard de notificare.

(12)

În cazul în care o autoritate națională de reglementare intenționează să retragă obligațiile de reglementare pe piețele care nu sunt incluse în Recomandarea 2007/879/CE a Comisiei din 17 decembrie 2007 privind piețele relevante ale produselor și serviciilor din sectorul comunicațiilor electronice care pot face obiectul unei reglementări ex ante, în conformitate cu Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice (4), notificarea unui astfel de proiect de măsură în conformitate cu articolul 7 din Directiva 2002/21/CE ar trebui efectuată prin intermediul unui formular scurt de notificare.

(13)

În cazul în care o autoritate națională de reglementare realizează o revizuire a unei piețe desemnată ca fiind efectiv concurențială într-o revizuire anterioară și consideră încă o dată că această piață este efectiv concurențială, notificarea ar trebui efectuată prin intermediul unui formular scurt de notificare.

(14)

Autoritățile naționale de reglementare modifică în mod frecvent detaliile de ordin tehnic ale remediilor impuse, pentru a lua în considerare variațiile indicatorilor economici (cum ar fi echipamentele, forța de muncă, inflația, costul capitalului, chiria pentru proprietățile imobiliare etc.) sau pentru a actualiza previziuni sau ipoteze. Modificările sau actualizările detaliilor care nu schimbă natura sau scopul general al remediilor (cum ar fi extinderea obligațiilor de raportare, detalii privind riscurile care trebuie acoperite de o asigurare, valoarea penalităților sau termenele de livrare) ar trebui notificate prin intermediul unui formular scurt de notificare. Numai modificările substanțiale privind natura sau scopul de aplicare a remediilor care au un impact semnificativ asupra pieței (cum ar fi nivelul tarifelor, modificările aduse metodologiilor de calcul al costurilor sau tarifelor, determinarea pantelor de ajustare) ar trebui notificate prin intermediul procedurii standard de notificare.

(15)

În ceea ce privește anumite piețe (în special, piețele de terminare a apelurilor de voce), există posibilitatea ca autoritățile naționale de reglementare să ajungă la o concluzie identică cu cea dintr-o revizuire anterioară și să intenționeze să impună remedii și altor operatori (de exemplu, nou-intraților) având o bază de clienți sau o cifră de afaceri globală comparabilă cu operatorii vizați de revizuirea anterioară, care nu diferă în mod substanțial de proiectele de măsuri notificate anterior. Formularul scurt de notificare ar trebui utilizat pentru aceste proiecte de măsuri.

(16)

Un proiect de măsură notificat prin intermediul unui formular scurt de notificare nu va face, în principiu, obiectul unor observații din partea Comisiei sau a autorităților naționale de reglementare în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21/CE.

(17)

În vederea creșterii transparenței unui proiect de măsură notificat și pentru a facilita schimbul de informații între autoritățile naționale de reglementare asupra unor astfel de măsuri, atât formularul standard de notificare, cât și formularul scurt de notificare ar trebui să cuprindă o descriere rezumată a principalelor elemente ale proiectului de măsură notificat.

(18)

Grupul reglementatorilor europeni pentru rețele și servicii de comunicații electronice, instituit prin Decizia 2002/627/CE a Comisiei (5), a recunoscut necesitatea acestor măsuri.

(19)

Pentru a îndeplini obiectivele prevăzute la articolul 8 din Directiva 2002/21/CE, în special necesitatea de a asigura coerența practicilor de reglementare și a aplicării consistente a directivei respective, este esențială conformarea deplină cu mecanismul de notificare prevăzut la articolul 7.

(20)

Comitetul pentru comunicații și-a dat avizul în conformitate cu articolul 22 alineatul (2) din Directiva 2002/21/CE,

RECOMANDĂ:

1.

Termenii definiți în Directiva 2002/21/CE, precum și în directivele specifice sunt utilizați cu același sens în prezenta recomandare. În plus:

(a)

„recomandare privind piețele relevante” înseamnă Recomandarea 2007/879/CE, precum și orice recomandare ulterioară privind piețele relevante;

(b)

„notificare” înseamnă notificarea adresată Comisiei de către o autoritate națională de reglementare referitoare la un proiect de măsură în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21/CE sau formularea unei solicitări în conformitate cu articolul 8 alineatul (3) al doilea paragraf din Directiva 2002/19/CE, însoțită de un formular standard de notificare sau de un formular scurt de notificare prevăzut de prezenta recomandare (anexa I și anexa II).

2.

Notificările trebuie efectuate prin poștă electronică cu cerere de confirmare de primire.

Documentele transmise prin poștă electronică sunt considerate primite de către destinatar în ziua în care acestea au fost transmise.

Notificările sunt înregistrate în ordinea în care au fost primite.

3.

Notificările devin efective la data înregistrării lor de către Comisie („data înregistrării”). Data înregistrării reprezintă data la care Comisia a primit o notificare completă.

Toate autoritățile naționale de reglementare sunt informate, prin intermediul paginii de Internet a Comisiei și prin mijloace electronice, cu privire la data înregistrării notificării, la conținutul notificării și la întreaga documentație justificativă primită.

4.

Notificările se efectuează în una dintre limbile oficiale ale Comunității. Formularul standard de notificare (anexa I) sau formularul scurt de notificare (anexa II) poate fi completat într-o altă limbă oficială decât cea a proiectului de măsură, pentru a facilita consultarea de către celelalte autorități naționale de reglementare.

Toate observațiile formulate sau deciziile adoptate de către Comisie în conformitate cu articolul 7 din Directiva 2002/21/CE sunt elaborate în limba proiectului de măsură notificat, traduse, acolo unde este posibil, în limba utilizată în formularul standard de notificare.

5.

Proiectele de măsuri notificate de o autoritate națională de reglementare trebuie însoțite de documentația necesară Comisiei pentru a-și îndeplini sarcinile. În cazul acelor proiecte de măsuri care intră sub incidența punctului 6 de mai jos și care sunt notificate prin intermediul unui formular scurt de notificare, Comisia nu are nevoie, în principiu, de nicio documentație suplimentară pentru a-și îndeplini sarcinile.

Proiectele de măsuri trebuie motivate corespunzător.

6.

Următoarele proiecte de măsuri ar trebui puse la dispoziția Comisiei prin intermediul formularului scurt de notificare prevăzut în anexa II:

(a)

proiecte de măsuri vizând piețe care au fost excluse sau care nu au fost incluse anterior în Recomandarea privind piețele relevante, fie în cazul în care piața este considerată ca fiind concurențială de către autoritatea națională de reglementare, fie în cazul în care autoritatea națională de reglementare consideră că cele trei criterii cumulative, menționate la punctul 2 din Recomandarea privind piețele relevante, pentru identificarea piețelor care nu mai pot face obiectul reglementării ex ante, nu mai sunt îndeplinite;

(b)

proiectele de măsuri vizând piețele care, deși incluse în Recomandarea privind piețele relevante în vigoare, au fost considerate ca fiind concurențiale într-o revizuire anterioară a pieței și care rămân concurențiale;

(c)

proiectele de măsuri prin care se schimbă detaliile de ordin tehnic ale remediilor impuse anterior și care nu au un impact semnificativ asupra pieței (cum ar fi actualizările anuale ale costurilor și estimări ale modelelor contabile, termenele de raportare, termenele de livrare); și

(d)

proiectele de măsuri vizând o piață relevantă care a fost analizată și notificată în prealabil în legătură cu alți furnizori, în cazul în care autoritățile naționale de reglementare impun remedii similare altor furnizori, fără a aduce modificări substanțiale principiilor aplicate în notificarea anterioară.

7.

Comisia, în strânsă cooperare cu autoritățile naționale de reglementare, va monitoriza consecințele practice ale procedurii scurte de notificare, în vederea efectuării de ajustări ulterioare, în funcție de necesități, sau a adăugării de alte categorii de proiecte de măsuri care ar trebui notificate prin intermediul formularului scurt de notificare.

8.

Proiectele de măsuri care nu intră sub incidența punctului 6 trebuie puse la dispoziția Comisiei prin intermediul formularului standard de notificare prevăzut în anexa I. Proiectele de măsuri notificate trebuie să includă, acolo unde se aplică, fiecare dintre următoarele elemente:

(a)

piața relevantă a produsului sau a serviciului și, în special, o descriere a produselor și a serviciilor care urmează să fie incluse în sau excluse din piața relevantă pe baza substituibilității cererii și a ofertei;

(b)

piața geografică relevantă, inclusiv o analiză motivată a condițiilor concurențiale, pe baza substituibilității cererii și a ofertei;

(c)

principalii furnizori activi pe piața relevantă;

(d)

rezultatele analizei pieței relevante, în special rezultatele evaluării privind prezența sau absența concurenței efective, precum și justificarea aferentă. În acest sens, proiectele de măsuri trebuie să conțină o analiză a cotelor de piață ale diferiților furnizori, precum și referirea la alte criterii relevante, după caz, cum ar fi barierele la intrarea pe piață, economiile de scară și economiile de scop, integrarea verticală, controlul infrastructurii dificil de duplicat, superioritatea sau avantajele tehnologice, absența sau insuficiența puterii de contracarare a cumpărătorilor, accesul facil sau privilegiat la piețe de capital/resurse financiare, mărimea globală a furnizorului, diversificarea produselor/serviciilor, rețeaua foarte dezvoltată de distribuție și vânzări, absența concurenței potențiale și obstacolele în calea extinderii;

(e)

după caz, furnizorii care urmează a fi desemnați ca având, în mod individual sau împreună cu alți furnizori, putere semnificativă pe piață în sensul articolului 14 din Directiva 2002/21/CE, precum și motivele, elementele doveditoare și orice alte informații concrete în sprijinul unei astfel de desemnări;

(f)

rezultatele consultării publice realizate în prealabil de autoritatea națională de reglementare;

(g)

opinia autorității naționale de concurență, unde este furnizată;

(h)

elemente care să arate că, la momentul notificării transmise Comisiei, au fost luate măsurile necesare pentru ca autoritățile naționale de reglementare din toate statele membre să fie informate cu privire la proiectele de măsuri;

(i)

în cazul notificării proiectelor de măsuri care intră sub incidența articolului 5 sau 8 din Directiva 2002/19/CE sau a articolului 16 din Directiva 2002/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului (6), obligațiile specifice de reglementare propuse pentru a remedia lipsa concurenței efective pe piața relevantă în cauză sau, în cazul în care o piață relevantă este declarată efectiv concurențială și astfel de obligații au fost deja impuse pieței respective, proiectele de măsuri propuse pentru retragerea acelor obligații.

9.

În cazul în care, în scopul efectuării analizei de piață, un proiect de măsură definește o piață relevantă care diferă de piețele incluse în Recomandarea privind piețele relevante, autoritățile naționale de reglementare trebuie să furnizeze o justificare suficientă a criteriilor utilizate pentru o astfel de definire a pieței.

10.

Notificările efectuate în conformitate cu articolul 8 alineatul (3) al doilea paragraf din Directiva 2002/19/CE trebuie să conțină, de asemenea, o justificare corespunzătoare a impunerii în sarcina operatorilor cu putere semnificativă pe piață a altor obligații decât cele enumerate la articolele 9-13 din directivă.

11.

Notificările care intră sub incidența articolului 8 alineatul (5) din Directiva 2002/19/CE trebuie să conțină, de asemenea, justificarea corespunzătoare pentru care proiectele de măsuri sunt necesare pentru a asigura respectarea angajamentelor internaționale.

12.

Notificările efectuate prin intermediul procedurii standard de notificare care includ informațiile aplicabile în sensul punctului 8 sunt considerate ca fiind complete. În cazul în care informațiile, inclusiv documentele, conținute în notificare sunt incomplete din perspectiva oricărui aspect esențial, Comisia informează în aceste sens autoritatea națională de reglementare în cauză, în termen de cinci zile lucrătoare, precizând în ce măsură consideră că notificarea este incompletă. Notificarea nu va fi înregistrată până când autoritatea națională de reglementare în cauză nu va furniza informațiile solicitate. În astfel de cazuri, în sensul articolului 7 din Directiva 2002/21/CE, notificarea devine efectivă la data la care Comisia primește informațiile complete.

13.

Fără a aduce atingere punctului 8 de mai sus, ulterior înregistrării notificării, Comisia, acționând în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) din Directiva 2002/21/CE, poate solicita informații sau clarificări suplimentare din partea autorității naționale de reglementare în cauză. Autoritățile naționale de reglementare vor depune toate eforturile pentru a furniza informațiile solicitate în termen de trei zile lucrătoare, în cazul în care acestea sunt ușor disponibile.

14.

Comisia verifică dacă proiectul de măsură pus la dispoziție prin intermediul unui formular scurt de notificare intră sub incidența categoriilor enumerate la punctul 6. În cazul în care Comisia consideră că nu este cazul, aceasta informează autoritatea națională de reglementare în cauză în termen de cinci zile lucrătoare și solicită autorității naționale de notificare să depună proiectul de măsură prin intermediul procedurii standard de notificare.

15.

În cazul în care Comisia formulează observații în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21/CE, aceasta informează autoritatea națională de reglementare prin mijloace electronice și publică observațiile respective pe pagina sa de Internet.

16.

În cazul în care o autoritate națională de reglementare formulează observații în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21/CE, aceasta comunică observațiile respective atât Comisiei, cât și celorlalte autorități naționale de reglementare, prin mijloace electronice.

17.

În cazul în care, în conformitate cu articolul 7 alineatul (4) din Directiva 2002/21/CE, Comisia consideră că un proiect de măsură ar reprezenta un obstacol pentru piața unică sau dacă are îndoieli serioase cu privire la compatibilitatea acestuia cu legislația comunitară și, în special, cu obiectivele prevăzute la articolul 8 din Directiva 2002/21/CE sau dacă își retrage obiecțiile sau ia o decizie care necesită retragerea proiectului de măsură de către autoritatea națională de reglementare, Comisia informează autoritatea națională de reglementare în cauză prin mijloace electronică și publică un anunț pe pagina sa de Internet.

18.

În ceea ce privește notificările efectuate în conformitate cu articolul 8 alineatul (3) al doilea paragraf din Directiva 2002/19/CE și acționând în conformitate cu articolul 14 alineatul (2) din această directivă, Comisia ia, în principiu, o decizie prin care autorizează sau interzice autorității naționale de reglementare să adopte proiectul de măsură propus într-o perioadă care nu depășește trei luni. Comisia poate decide să prelungească această perioadă cu încă două luni, datorită dificultăților apărute.

19.

O autoritate națională de reglementare poate decide, în orice moment, să retragă proiectul de măsură notificat, caz în care măsura notificată este radiată din registru. Comisia publică un anunț în acest sens pe pagina sa de Internet.

20.

În cazul în care o autoritate națională de reglementare adoptă proiectul de măsură după ce a primit observații din partea Comisiei sau a altei autorități naționale de reglementare, în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2002/21/CE, aceasta informează Comisia și celelalte autorități naționale de reglementare cu privire la modul în care a ținut seama în cea mai mare măsură de observațiile făcute.

21.

La solicitarea unei autorități naționale de reglementare, Comisia discută în mod informal despre un proiect de măsură înaintea notificării.

22.

În conformitate cu Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1182/71 al Consiliului (7), orice termen menționat în Directiva 2002/21/CE sau în prezenta recomandare se calculează după cum urmează:

(a)

dacă termenul exprimat în zile, săptămâni sau luni se calculează de la momentul în care are loc un eveniment, ziua în care are loc evenimentul respectiv nu este luată în considerare la calcularea termenului în cauză;

(b)

un termen exprimat în săptămâni sau luni se încheie odată cu expirarea zilei din ultima săptămână sau lună care reprezintă aceeași zi a săptămânii sau aceeași dată ca cea a zilei în care a avut loc evenimentul de la care se calculează termenul. În cazul în care, într-un termen exprimat în luni, ziua în care ar trebui să expire termenul nu există în ultima lună, termenul se încheie la expirarea ultimei zile din acea lună;

(c)

termenele includ sărbătorile legale, zilele de sâmbătă și duminică;

(d)

zile lucrătoare înseamnă toate zilele în afară de sărbătorile legale și/sau publice, zilele de sâmbătă și duminică.

În cazul în care un termen expiră într-o zi de sâmbătă, duminică sau într-o sărbătoare legală, acesta se prelungește până la finalul următoarei zile lucrătoare. Lista cu sărbătorile legale stabilită de Comisie este publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene înainte de începutul fiecărui an.

23.

Comisia, împreună cu autoritățile naționale de reglementare, va evalua necesitatea revizuirii acestei recomandări potrivit necesităților, după data stabilită în proiectul de revizuire a cadrului general de reglementare pentru transpunerea de către statele membre în legislația națională.

24.

Prezenta recomandare se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 15 octombrie 2008.

Pentru Comisie

Viviane REDING

Membru al Comisiei


(1)  JO L 108, 24.4.2002, p. 33.

(2)  JO L 108, 24.4.2002, p. 7.

(3)  JO L 190, 30.7.2003, p. 13.

(4)  JO L 344, 28.12.2007, p. 65.

(5)  JO L 200, 30.7.2002, p. 38.

(6)  JO L 108, 24.4.2002, p. 51.

(7)  JO L 124, 8.6.1971, p. 1.


ANEXA I

Formular standard privind notificarea proiectelor de măsuri în conformitate cu articolul 7 din Directiva 2002/21/CE

(„Formular standard de notificare”)

INTRODUCERE

În formularul standard de notificare figurează informațiile sintetice care trebuie furnizate Comisiei de către autoritățile naționale de reglementare în momentul notificării proiectelor de măsuri, în cadrul procedurii standard de notificare în conformitate cu articolul 7 din Directiva 2002/21/CE.

Comisia intenționează să discute cu autoritățile naționale de reglementare aspecte referitoare la punerea în aplicare a articolului 7, în special în timpul întâlnirilor de prenotificare. În consecință, autoritățile naționale de reglementare sunt încurajate să consulte Comisia cu privire la orice aspect legat de formularul standard de notificare și, în special, cu privire la tipul de informații pe care trebuie să le furnizeze sau, invers, referitor la posibilitatea de derogare de la obligația de furnizare a anumitor informații privind analiza de piață efectuată în conformitate cu articolele 15 și 16 din Directiva 2002/21/CE.

CORECTITUDINEA ȘI EXHAUSTIVITATEA INFORMAȚIILOR

Toate informațiile comunicate de autoritățile naționale de reglementare trebuie să fie corecte, exhaustive și prezentate succint în formularul standard de notificare de mai jos. Formularul standard de notificare nu este destinat să înlocuiască proiectul de măsură notificat, dar acesta trebuie să permită Comisiei și autorităților naționale de reglementare din alte state membre să verifice dacă măsura notificată conține într-adevăr, prin trimiteri la informațiile care figurează în formularul standard de notificare, toate informațiile necesare Comisiei spre a-și îndeplini sarcinile în conformitate cu articolul 7 din Directiva 2002/21/CE în perioada de timp prevăzută.

Informațiile necesare trebuie furnizate în secțiunile și paragrafele din formularul standard de notificare, cu trimiteri încrucișate la textul proiectului de măsură unde se regăsesc aceste informații.

LIMBA

Formularul standard de notificare trebuie completat în una dintre limbile oficiale ale Comunității Europene, care poate fi diferită de limba în care este redactat proiectul de măsură notificat. Toate observațiile formulate sau deciziile adoptate de către Comisie în conformitate cu articolul 7 din Directiva 2002/21/CE sunt prezentate în limba proiectului de măsură notificat, traduse, dacă este posibil, în limba utilizată în formularul standard de notificare.

Secțiunea 1

Definiția pieței

Vă rugăm să indicați, acolo unde se aplică:

1.1.

Piața de produse/servicii relevantă. Este această piață menționată în Recomandarea privind piețele relevante?

1.2.

Piața geografică relevantă.

1.3.

O prezentare succintă a opiniei autorității naționale de concurență, acolo unde este furnizată.

1.4.

O prezentare succintă a rezultatelor la zi ale consultării publice privind definiția pieței propusă (cum ar fi numărul observațiilor primite, care respondenți au fost de acord cu definiția pieței propusă și care nu au fost de acord cu o astfel de definiție).

1.5.

În cazul în care piața relevantă diferă de cele enumerate în Recomandarea privind piețele relevante, un rezumat al principalelor argumente pe care se bazează definirea pieței propusă, prin trimitere la secțiunea 2 din Instrucțiunile Comisiei privind definirea piețelor relevante și evaluarea puterii semnificative pe piață, conform cadrului de reglementare comunitar pentru rețele și servicii de comunicații electronice (1), precum și cele trei criterii principale menționate în considerentele 5-13 din Recomandarea privind piețele relevante și în secțiunea 2.2 din Expunerea de motive care o însoțește (2).

Secțiunea 2

Desemnarea furnizorilor cu putere semnificativă pe piață

Vă rugăm să indicați, acolo unde se aplică:

2.1.

Denumirea furnizorilor desemnați ca având, individual sau împreună cu alți furnizori, putere semnificativă pe piață.

După caz, denumirea furnizorilor considerați ca nemaiavând putere semnificativă pe piață.

2.2.

Criteriile utilizate pentru desemnarea sau nu a unui furnizor ca având putere semnificativă pe piață, individual sau împreună cu alți furnizori.

2.3.

Denumirea principalilor furnizori (concurenți) activi pe piața relevantă.

2.4.

Cotele de piață ale furnizorilor menționați anterior, precum și baza de calcul a cotei de piață (de exemplu, cifra de afaceri, numărul de abonați).

Vă rugăm să prezentați pe scurt:

2.5.

Opinia autorității naționale de concurență, acolo unde a fost furnizată.

2.6.

Rezultatele la zi ale consultării publice privind desemnarea (desemnările) propusă (propuse) ca furnizori cu putere semnificativă pe piață (de exemplu, numărul total al observațiilor primite, numărul celor care sunt sau nu de acord).

Secțiunea 3

Obligații de reglementare

Vă rugăm să indicați, acolo unde se aplică:

3.1.

Temeiul legal pentru obligațiile care urmează să fie impuse, menținute, modificate sau retrase (articolele 9-13 din Directiva 2002/19/CE).

3.2.

Motivele pentru care impunerea, menținerea sau modificarea obligațiilor impuse furnizorilor sunt considerate proporționale și justificate din perspectiva obiectivelor stabilite la articolul 8 din Directiva 2002/21/CE. Ca alternativă, vă rugăm să indicați alineatele, secțiunile sau paginile din proiectul de măsură unde se regăsesc astfel de informații.

3.3.

În cazul în care remediile propuse sunt altele decât cele prevăzute la articolele 9-13 din Directiva 2002/19/CE, vă rugăm să indicați „circumstanțele excepționale”, în sensul articolului 8 alineatul (3) din directiva respectivă, care justifică impunerea unor astfel de remedii. Ca alternativă, vă rugăm să indicați alineatele, secțiunile sau paginile din proiectul de măsură unde se regăsesc astfel de informații.

Secțiunea 4

Respectarea obligațiilor internaționale

În ceea ce privește articolul 8 alineatul (3) primul paragraf a treia liniuță din Directiva 2002/19/CE, vă rugăm să indicați, acolo unde se aplică:

4.1.

Dacă proiectul de măsură propusă vizează să impună, să modifice sau să retragă obligațiile impuse furnizorilor de pe piață în conformitate cu articolul 8 alineatul (5) din Directiva 2002/19/CE.

4.2.

Denumirea furnizorilor în cauză.

4.3.

Angajamentele internaționale la care este parte Comunitatea și statele membre, care trebuie respectate.


(1)  JO C 165, 11.7.2002, p. 6.

(2)  Nota explicativă care însoțește Recomandarea 2007/789/CE a Comisiei privind piețele relevante de produse și servicii din sectorul comunicațiilor electronice care pot face obiectul unei reglementări ex ante, în conformitate cu Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice, C(2007) 5406, publicată la adresa: http://ec.europa.eu/information_society/policy/ecomm/doc/implementation_enforcement/article_7/sec_2007_1483_2.pdf


ANEXA II

Formular scurt privind notificarea proiectelor de măsuri în conformitate cu articolul 7 din Directiva 2002/21/CE

(„Formular scurt de notificare”)

INTRODUCERE

Formularul scurt de notificare precizează informațiile sintetice care trebuie furnizate Comisiei de către autoritățile naționale de reglementare în momentul notificării proiectelor de măsuri în cadrul procedurii scurte de notificare în conformitate cu articolul 7 din Directiva 2002/21/CE.

Nu este necesar să se furnizeze o copie a proiectului măsurii de reglementare sau să se atașeze alte documente la formularul scurt de notificare. Cu toate acestea, este necesar să se indice în formularul scurt de notificare adresa de Internet la care proiectul de măsură este accesibil.

Image

Image