privind mandatul european de obținere a probelor în scopul obținerii de obiecte, documente și date în vederea utilizării acestora în cadrul procedurilor în materie penală

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 31 și articolul 34 alineatul (2) litera (b),

(1) MEP este o hotărâre judecătorească emisă de către o autoritate competentă dintr-un stat membru în scopul obținerii de obiecte, documente și date dintr-un alt stat membru, în vederea utilizării acestora în cadrul procedurilor menționate la articolul 5.

(2) Statele membre execută orice MEP, pe baza principiului recunoașterii reciproce și în conformitate cu dispozițiile prezentei decizii-cadru.

(3) Prezenta decizie-cadru nu are ca efect modificarea obligației de respectare a drepturilor fundamentale și a principiilor juridice fundamentale, astfel cum sunt consacrate la articolul 6 din tratat, și nu aduce atingere obligațiilor care revin autorităților judiciare în această privință.

(1) Fiecare stat membru informează Secretariatul General al Consiliului cu privire la autoritatea sau autoritățile care, în temeiul legislației sale naționale, sunt competente în conformitate cu articolul 2 literele (c) și (d) în cazul în care statul membru în cauză este stat emitent sau stat executant.

(2) Statul membru care dorește să recurgă la posibilitatea de a desemna o autoritate centrală sau autorități centrale în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) comunică Secretariatului General al Consiliului informațiile referitoare la autoritatea centrală sau autoritățile centrale desemnate. Aceste indicații sunt obligatorii pentru autoritățile statului membru emitent.

(3) Secretariatul General al Consiliului pune informațiile primite la dispoziția tuturor statelor membre și a Comisiei.

(1) Fără a aduce atingere alineatului (2) al prezentului articol, MEP poate fi emis în condițiile menționate la articolul 7, în vederea obținerii, în statul executant, a obiectelor, documentelor sau datelor necesare în statul emitent pentru procedurile menționate la articolul 5. MEP vizează obiectele, documentele și datele specificate în acesta.

(2) MEP nu se emite cu scopul de a solicita autorității executante următoarele:

(3) Schimbul de informații cu privire la condamnările penale, extrase din cazierele judiciare, se realizează în conformitate cu Decizia 2005/876/JAI a Consiliului din 21 noiembrie 2005 privind schimbul de informații extrase din cazierele judiciare (8) și alte instrumente relevante.

(4) MEP poate fi emis în vederea obținerii obiectelor, documentelor sau datelor care intră sub incidența alineatului (2) în cazul în care obiectele, documentele sau datele se află deja în posesia autorității executante înainte ca MEP să fie emis.

(5) Fără a aduce atingere alineatului (1), în cazul în care autoritatea emitentă precizează acest lucru, MEP cuprinde, de asemenea, orice alte obiecte, documente sau date pe care autoritatea executantă le descoperă în timpul executării MEP și pe care, fără cercetări suplimentare, aceasta le consideră a fi relevante pentru procedurile în scopul cărora MEP a fost emis.

(6) Fără a aduce atingere alineatului (2), în cazul în care autoritatea emitentă solicită acest lucru, MEP poate cuprinde luarea de declarații de la persoanele prezente în timpul executării MEP, care au legătură directă cu obiectul MEP. Normele corespunzătoare ale statului executant, aplicabile cazurilor naționale, se aplică și în cazul luării unor astfel de declarații.

(1) MEP, prezentat în formularul A prevăzut în anexă, se completează, se semnează, iar conținutul său se atestează pentru conformitate de către autoritatea emitentă.

(2) MEP se întocmește sau se traduce de către statul emitent în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului executant.

La adoptarea prezentei decizii-cadru sau la o dată ulterioară, orice stat membru poate să indice, într-o declarație depusă la Secretariatul General al Consiliului, că acceptă un MEP sau o traducere a unui MEP în una sau mai multe limbi oficiale ale instituțiilor Uniunii.

Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a se asigura că MEP este emis numai în momentul în care autoritatea emitentă consideră că au fost îndeplinite următoarele condiții:

(1) MEP poate fi transmis autorității competente dintr-un stat membru pe al cărui teritoriu autoritatea competentă din statul emitent are motive justificate să considere că se află obiecte, documente sau date relevante sau, în cazul datelor electronice, că aceste date sunt direct accesibile în temeiul legislației statului executant. Mandatul se transmite fără întârziere de autoritatea emitentă către autoritatea executantă prin orice mijloace care permit o înregistrare scrisă și în condiții care să permită statului executant să stabilească autenticitatea acestuia. Toate comunicările oficiale ulterioare au loc direct între autoritatea emitentă și autoritatea executantă.

(2) Fiecare stat membru poate desemna o autoritate centrală sau, în cazul în care sistemul juridic al acestuia prevede astfel, mai multe autorități centrale, pentru a sprijini autoritățile competente. Un stat membru poate, în cazul în care se dovedește necesar din motive de organizare a sistemului său judiciar intern, să încredințeze autorității sau autorităților sale centrale transmiterea și primirea, pe cale administrativă, a MEP, precum și a oricărei alte corespondențe oficiale în legătură cu acesta.

(3) În cazul în care autoritatea emitentă dorește acest lucru, transmiterea poate fi efectuată prin intermediul sistemului securizat de telecomunicații al Rețelei judiciare europene.

(4) În cazul în care autoritatea executantă este necunoscută, autoritatea emitentă face toate investigațiile necesare, inclusiv prin intermediul punctelor de contact ale Rețelei judiciare europene, pentru a obține informațiile de la statul executant.

(5) În cazul în care autoritatea din statul executant care primește un MEP nu are competența să îl recunoască și să ia măsurile necesare pentru executarea acestuia, aceasta transmite din oficiu MEP autorității executante și informează autoritatea emitentă în consecință.

(6) Toate dificultățile legate de transmiterea sau de autenticitatea oricărui document necesar executării MEP sunt soluționate prin contacte directe între autoritățile emitente și autoritățile executante implicate sau, după caz, prin intervenția autorităților centrale ale statelor membre.

(1) În cazul în care autoritatea emitentă emite un MEP care completează un MEP anterior sau care este urmarea unui ordin de înghețare, transmis în temeiul Deciziei-cadru 2003/577/JAI, aceasta indică acest lucru în MEP în conformitate cu formularul prevăzut în anexă.

(2) În cazul în care, în conformitate cu dispozițiile în vigoare, autoritatea emitentă participă la executarea MEP în statul executant, aceasta poate adresa, fără a aduce atingere declarațiilor făcute în temeiul articolului 3 alineatul (2), un MEP care suplimentează MEP anterior direct autorității executante competente, pe durata prezenței sale pe teritoriul statului în cauză.

(1) Datele cu caracter personal obținute în temeiul prezentei decizii-cadru pot fi utilizate de către statul emitent în următoarele scopuri:

În orice alte scopuri decât cele prevăzute la literele (a), (b) și (c), datele cu caracter personal obținute în temeiul prezentei decizii-cadru pot fi utilizate numai cu acordul prealabil al statului executant, cu excepția cazului în care statul emitent a obținut acordul persoanei vizate.

(2) În funcție de circumstanțele cazului, statul executant poate solicita statului membru căruia i-au fost transmise datele cu caracter personal să furnizeze informații cu privire la utilizarea acestor date.

(3) Prezentul articol nu se aplică datelor cu caracter personal obținute de un stat membru în temeiul prezentei decizii-cadru care provin de la statul membru în cauză.

(1) Autoritățile executante recunosc un MEP, transmis în conformitate cu articolul 8, fără a fi necesară nicio altă formalitate, și iau, fără întârziere, măsurile necesare pentru executarea acestuia, în același mod în care o autoritate a statului executant ar obține obiectele, documentele sau datele, cu excepția cazului în care autoritatea respectivă decide să invoce unul dintre temeiurile de nerecunoaștere sau de neexecutare prevăzute la articolul 13 sau unul dintre temeiurile de amânare prevăzute la articolul 16.

(2) Statului executant îi revine responsabilitatea de a alege măsurile care, în temeiul legislației sale naționale, asigură furnizarea obiectelor, documentelor sau datelor căutate prin intermediul unui MEP și de a decide dacă este necesară recurgerea la măsuri coercitive pentru a oferi asistența respectivă. Orice măsură care se impune ca urmare a unui MEP se ia în conformitate cu normele de procedură aplicabile în statul executant.

(4) În cazul în care autoritatea emitentă nu este un judecător, o instanță judecătorească, un judecător de instrucție sau un procuror, iar MEP nu a fost validat de una dintre autoritățile menționate din statul emitent, autoritatea executantă poate, după caz, să decidă că nu poate avea loc nicio percheziție sau sechestru în scopul executării MEP. Înainte de a decide în acest sens, autoritatea executantă se consultă cu autoritatea competentă din statul emitent.

(5) Un stat membru poate face o declarație la momentul adoptării prezentei decizii-cadru sau poate adresa o notificare ulterioară Secretariatul General al Consiliului solicitând o astfel de validare în toate cazurile în care autoritatea emitentă nu este un judecător, o instanță judecătorească, un judecător de instrucție sau un procuror și atunci când, în temeiul legislației statului executant, într-un caz intern similar măsurile necesare executării MEP ar trebui să fie dispuse sau supervizate de către un judecător, o instanță judecătorească, un judecător de instrucție sau un procuror.

Autoritatea executantă respectă formalitățile și procedurile indicate în mod expres de autoritatea emitentă, cu excepția cazului în care se prevede altfel prin prezenta decizie-cadru și cu condiția ca aceste formalități și proceduri să nu contravină principiilor fundamentale de drept ale statului executant. Prezentul articol nu creează o obligație de adoptare a unor măsuri coercitive.

(2) Decizia de a refuza executarea sau recunoașterea MEP în conformitate cu alineatul (1) se ia de un judecător, o instanță judecătorească, un judecător de instrucție sau un procuror din statul executant. În cazul în care MEP a fost emis de o autoritate judiciară menționată la articolul 2 litera (c) punctul (ii), iar MEP nu a fost validat de către un judecător, o instanță judecătorească, un judecător de instrucție sau un procuror din statul emitent, decizia poate fi, de asemenea, luată de oricare altă autoritate judiciară competentă în temeiul legislației statului executant, în cazul în care acest lucru este prevăzut în legislația respectivă.

(3) Orice decizie în temeiul alineatului (1) litera (f) punctul (i) cu privire la infracțiunile comise în parte pe teritoriul statului executant sau într-un loc echivalent cu teritoriul său se ia de către autoritățile competente menționate la alineatul (2) în circumstanțe excepționale și de la caz la caz, ținându-se cont de circumstanțele specifice cazului și, în special, de faptul că o majoritatea sau partea esențială a infracțiunii în cauză a fost sau nu comisă în statul emitent, dacă MEP se referă sau nu la o faptă care nu reprezintă o infracțiune în temeiul legislației statului executant și dacă ar fi sau nu necesar să se efectueze o percheziție sau un sechestru pentru executarea MEP.

(4) În cazul în care o autoritate competentă ia în considerare utilizarea temeiului pentru refuz prevăzut la alineatul (1) litera (f) punctul (i), aceasta se consultă cu Eurojust înainte de a lua o decizie.

În cazul în care o autoritate competentă nu este de acord cu avizul Eurojust, statele membre se asigură că aceasta își motivează decizia și Consiliul este informat.

(5) În cazurile menționate la alineatul (1) literele (a), (g) și (h), înainte de a decide nerecunoașterea sau neexecutarea unui MEP, în tot sau în parte, autoritatea competentă din statul executant se consultă cu autoritatea competentă din statul emitent prin orice mijloace adecvate și, după caz, îi solicită să furnizeze, fără întârziere, orice informații necesare.

(1) Recunoașterea sau executarea MEP nu este supusă verificării dublei incriminări, cu excepția cazului în care este necesar să se efectueze o percheziție sau un sechestru.

(2) În cazul în care este necesară efectuarea unei percheziții sau a unui sechestru pentru executarea MEP, următoarele infracțiuni nu sunt supuse în nicio situație verificării dublei incriminări, în cazul în care acestea se sancționează, în statul emitent, cu o pedeapsă privativă de libertate sau cu un ordin de detenție, iar maximul pedepsei este de cel puțin trei ani și în condițiile în care sunt definite de către legislația statului respectiv:

(3) În cazul în care MEP nu se referă la niciuna dintre infracțiunile prevăzute la alineatul (2), iar executarea acestuia ar impune o percheziție sau un sechestru, recunoașterea sau executarea MEP pot fi supuse condiției dublei incriminări.

Cu toate acestea, în privința infracțiunilor în materie de impozite sau taxe, vamă și schimb valutar, recunoașterea sau executarea nu poate fi refuzată din motivul că legislația statului executant nu impune același tip de taxe sau impozite sau nu cuprinde același tip de reglementare, în materie de taxe sau impozite, de vamă sau de schimb, ca legislația statului emitent.

(4) Condiția dublei incriminări prevăzută la alineatul (3) se reexaminează de către Consiliu până la 19 ianuarie 2014, în lumina oricărei informații transmise Consiliului.

(5) Consiliul, hotărând în unanimitate după consultarea Parlamentului European în condițiile stabilite la articolul 39 alineatul (1) din tratat, poate decide să adauge alte categorii de infracțiuni la lista cuprinsă la alineatul (2).

(1) Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a asigura respectarea termenelor prevăzute la prezentul articol. În cazul în care autoritatea emitentă a indicat în MEP că, din cauza termenelor procedurale sau a altor circumstanțe deosebit de urgente, este necesar un termen mai scurt, autoritatea executantă ia în considerare în cea mai mare măsură posibilă această solicitare.

(2) Orice decizie de a refuza recunoașterea sau executarea se ia de îndată ce este posibil și, fără a aduce atingere alineatului (4), în termen de cel mult 30 de zile de la primirea MEP de către autoritatea executantă competentă.

(3) Numai în cazul în care există temeiuri pentru amânare în temeiul articolului 16 sau în cazul în care autoritatea executantă dispune deja de obiectele, documentele sau datele căutate, aceasta preia obiectele, documentele sau datele fără întârziere și, fără a aduce atingere alineatului (4), în termen de 60 de zile de la primirea mandatului european de obținere a probelor de către autoritatea executantă competentă.

(4) Atunci când, într-un caz particular, autoritatea executantă competentă nu poate respecta termenul prevăzut la alineatele (2) sau (3), aceasta informează fără întârziere autoritatea competentă din statul emitent, prin orice mijloace, indicând motivele amânării și timpul estimativ necesar pentru îndeplinirea acțiunii.

(5) Cu excepția cazului în care o cale de atac este în curs de desfășurare, în conformitate cu articolul 18, sau există temeiuri pentru amânare în conformitate cu articolul 16, statul executant transferă statului emitent, fără întârziere nejustificată, obiectele, documentele sau datele obținute în temeiul MEP.

(6) În momentul transferului obiectelor, documentelor sau datelor obținute, autoritatea executantă indică dacă solicită ca acestea să fie înapoiate statului executant de îndată ce nu mai sunt necesare statului emitent.

(1) Recunoașterea MEP poate fi amânată în statul executant în cazul în care:

(3) Decizia de a amâna recunoașterea sau executarea MEP, în conformitate cu alineatele (1) sau (2), se ia de un judecător, o instanță judecătorească, un judecător de instrucție sau un procuror din statul executant. În cazul în care MEP a fost emis de o autoritate judiciară menționată la articolul 2 litera (c) punctul (ii), iar MEP nu a fost validat de către un judecător, o instanță judecătorească, un judecător de instrucție sau un procuror din statul emitent, decizia poate fi, de asemenea, luată de oricare altă autoritate judiciară competentă în conformitate cu legislația statului executant, în cazul în care acest lucru este prevăzut în legislația respectivă.

(4) De îndată ce temeiul pentru amânare încetează să existe, autoritatea executantă ia fără întârziere măsurile necesare executării MEP și informează autoritatea competentă corespunzătoare a statului emitent în această privință prin orice mijloace care permit o înregistrare scrisă.

(1) Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a garanta că orice parte interesată, inclusiv terții de bună-credință, dispun de căi de atac împotriva recunoașterii și executării unui MEP în conformitate cu articolul 11, pentru a-și apăra interesele legitime. Statele membre pot limita căile de atac prevăzute la prezentul alineat la cazurile în care MEP este executat prin recurgere la măsuri coercitive. Acțiunea se introduce în fața unei instanțe judecătorești din statul executant în conformitate cu legislația statului în cauză.

(2) Temeiurile de fond care stau la baza emiterii MEP, inclusiv îndeplinirea condițiilor stabilite la articolul 7, pot fi contestate numai printr-o acțiune introdusă în fața unei instanțe judecătorești a statului emitent. Statul emitent asigură aplicabilitatea căilor de atac care sunt disponibile într-un caz intern similar.

(3) Statele membre se asigură că orice termene de exercitare a dreptului de a introduce o acțiune în justiție menționată la alineatele (1) și (2) se aplică astfel încât să garanteze părților interesate posibilitatea de a recurge la o cale de atac efectivă.

(4) În cazul în care acțiunea este introdusă în statul executant, autoritatea judiciară a statului emitent este informată în această privință, precum și asupra temeiurilor invocate, pentru a putea prezenta argumentele pe care le consideră necesare. Aceasta este informată cu privire la soluționarea acțiunii.

(5) Autoritățile emitente și cele executante iau măsurile necesare pentru facilitarea exercitării dreptului de a introduce acțiunile în justiție menționate la alineatele (1) și (2), în special prin furnizarea către părțile interesate a tuturor informațiilor relevante și adecvate.

(6) Statul executant poate suspenda transferul de obiecte, documente și date în așteptarea soluționării unei căi de atac.

(1) Fără a aduce atingere articolului 18 alineatul (2), în cazul în care statul executant răspunde în temeiul legislației sale pentru prejudiciul cauzat uneia dintre părțile indicate la articolul 18 datorită executării unui MEP care i-a fost transmis în conformitate cu articolul 8, statul emitent rambursează statului executant orice sume pe care acesta le-a vărsat părții respective cu titlu de despăgubiri în baza respectivei răspunderi, mai puțin în cazul și în măsura în care prejudiciul sau o parte a acestuia rezultă din culpa statului executant.

(2) Alineatul (1) nu aduce atingere legislației naționale a statelor membre în privința cererilor de despăgubire formulate de persoane fizice sau juridice.

(1) În cazul în care un stat membru se confruntă, în mod repetat, cu dificultăți care nu au putut fi soluționate prin consultări, în vederea executării MEP de către un alt stat membru, acesta informează Consiliul în scopul de a contribui la evaluarea punerii în aplicare a prezentei decizii-cadru la nivelul statelor membre.

(2) Consiliul realizează o evaluare, în special, în ceea ce privește aplicarea practică a dispozițiilor prezentei decizii-cadru de către statele membre.

(1) Sub rezerva alineatului (2) și fără a aduce atingere aplicării instrumentelor juridice existente în relațiile dintre statele membre și țări terțe, prezenta decizie-cadru coexistă cu instrumentele juridice în vigoare în relațiile dintre statele membre, în măsura în care aceste instrumente se referă la cererile de asistență reciprocă privind probe care sunt circumscrise domeniului de aplicare a prezentei decizii-cadru.

(2) Fără a aduce atingere alineatelor (3) și (4), autoritățile emitente se bazează pe MEP în cazul în care toate obiectele, documentele sau datele solicitate din statul executant sunt circumscrise domeniului de aplicare a prezentei decizii-cadru.

(3) Autoritățile emitente pot recurge la asistență juridică reciprocă pentru a obține obiecte, documente sau date care sunt cuprinse în domeniul de aplicare a prezentei decizii-cadru, în cazul în care acestea fac parte dintr-o cerere de asistență mai largă sau dacă autoritatea emitentă consideră că, în cazul respectiv, aceasta ar facilita cooperarea cu statul executant.

(4) Statele membre pot încheia acorduri sau convenții bilaterale sau multilaterale după intrarea în vigoare a prezentei decizii-cadru, în măsura în care aceste acorduri sau convenții permit aprofundarea sau extinderea obiectivelor prezentei decizii-cadru și contribuie la simplificarea sau facilitarea sporită a procedurilor de obținere a probelor care sunt circumscrise domeniului de aplicare a prezentei decizii-cadru.

(5) Acordurile și convențiile menționate la alineatul (4) nu pot afecta în niciun fel relațiile cu statele membre care nu sunt părți la acestea.

(6) Statele membre informează Consiliul și Comisia cu privire la orice noi acorduri sau convenții menționate la alineatul (4), în termen de trei luni de la data semnării acestora.

Cererile de asistență reciprocă primite înainte de 19 ianuarie 2011 sunt reglementate în continuare de instrumentele existente în domeniul asistenței reciproce în materie penală.

(1) Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se conforma dispozițiilor prezentei decizii-cadru până la 19 ianuarie 2011.

(2) Statele membre comunică, până la 19 ianuarie 2011, Secretariatului General al Consiliului și Comisiei textul dispozițiilor care transpun în legislația lor națională obligațiile impuse prin prezenta decizie-cadru.

(3) Orice stat membru care intenționează să transpună temeiul pentru refuz prevăzut la articolul 13 alineatul (1) litera (f) în legislația sa națională va notifică în acest sens secretarului general al Consiliului printr-o declarație la adoptarea prezentei decizii-cadru.

(4) Prin intermediul unei declarații, Germania poate să își rezerve dreptul de a supune executarea unui MEP unei proceduri de verificare a dublei incriminări în cazurile menționate la articolul 14 alineatul (2), cu privire la terorism, criminalitate informatică, rasism și xenofobie, sabotaj, înșelătorie și extorcare de fonduri sau escrocherie, în cazul în care este necesar să se efectueze o percheziție sau un sechestru pentru executarea MEP, cu excepția cazurilor în care autoritatea emitentă a declarat că infracțiunea respectivă intră sub incidența criteriilor prevăzute în declarație, în temeiul legislației statului emitent.

În cazul în care Germania dorește să recurgă la dispozițiile prezentului alineat, aceasta va transmite o declarație în acest sens secretarului general al Consiliului la adoptarea prezentei decizii-cadru. Declarația se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(5) Până la 19 ianuarie 2012, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport de evaluare a măsurii în care statele membre au adoptat măsurile necesare pentru a se conforma prezentei decizii-cadru, însoțit, după caz, de propuneri legislative.

(6) Secretariatul General al Consiliului informează statele membre, Comisia și Eurojust cu privire la declarațiile efectuate în temeiul articolelor 6 și 11 și al prezentului articol.

(1) Până la data de 1 mai a fiecărui an, fiecare stat membru informează Consiliul și Comisia cu privire la orice dificultăți întâmpinate în cursul anului calendaristic precedent în ceea ce privește executarea MEP în raport cu articolul 13 alineatul (1).

(2) La începutul fiecărui an calendaristic, Germania informează Consiliul și Comisia cu privire la numărul de cazuri din anul precedent în care a fost aplicat temeiul pentru nerecunoaștere sau neexecutare menționat la articolul 23 alineatul (4).

(3) Până la 19 ianuarie 2014, Comisia întocmește un raport pe baza informațiilor primite în conformitate cu alineatele (1) și (2), însoțit de orice inițiative pe care le consideră adecvate. Pe baza acestui raport, Consiliul reexaminează prezenta decizie-cadru pentru a stabili dacă următoarele dispoziții ar trebui să fie abrogate sau modificate:

Prezenta decizie-cadru intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

DECLARAȚIA REPUBLICII FEDERALE GERMANIA

În cazul în care executarea unui mandat european de obținere a probelor în temeiul Deciziei-cadru 2008/978/JAI a Consiliului din 18 decembrie 2008 privind mandatul european de obținere a probelor în scopul obținerii de obiecte, documente și date în vederea utilizării acestora în cadrul procedurilor în materie penală (1) necesită efectuarea unei percheziții sau a unui sechestru, Republica Federală Germania își rezervă dreptul, în temeiul articolului 23 alineatul (4) din respectiva decizie, să supună executarea unei proceduri de verificare a dublei incriminări în cazul infracțiunilor legate de terorism, criminalitate informatică, rasism și xenofobie, sabotaj, înșelătorie, extorcare de fonduri și escrocherie, prevăzute la articolul 14 alineatul (2) din respectiva decizie, cu excepția cazului în care autoritatea emitentă a declarat că infracțiunea în cauză îndeplinește următoarele criterii în temeiul legislației statului emitent:

Terorism:

—

un act care constituie o infracțiune în sensul și în conformitate cu definiția din Convenția internațională privind reprimarea actelor de terorism nuclear din 13 aprilie 2005, din Convenția internațională privind reprimarea finanțării terorismului din 9 decembrie 1999 sau în sensul unuia dintre tratatele enumerate în anexă sau

—	un act care poate fi considerat drept infracțiune în temeiul Deciziei-cadru 2002/475/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind combaterea terorismului (2) sau

—	un act care poate fi interzis în temeiul Rezoluției 1624 (2005) a Consiliului de Securitate a Organizației Națiunilor Unite din 14 septembrie 2005.

Criminalitate informatică: Infracțiunile care intră în domeniul de aplicare al Deciziei-cadru 2005/222/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind atacurile împotriva sistemelor informatice (3) sau al Convenției europene privind criminalitatea informatică din 23 noiembrie 2001, secțiunea I, titlul 1.

Rasism și xenofobie: Infracțiunile care intră în domeniul de aplicare al Acțiunii comune 96/443/JAI a Consiliului din 15 iulie 1996 privind acțiunea împotriva rasismului și a xenofobiei (4).

Sabotaj: Toate acțiunile ilegale și intenționate care cauzează distrugeri masive unei structuri guvernamentale, altor structuri publice, sistemului public de transport sau unei alte infrastructuri, care atrage sau riscă să atragă pierderi economice considerabile.

Înșelătorie și extorcare de fonduri: Acțiunea de a cere prin amenințări, uz de forță sau prin orice alte mijloace de intimidare, bunuri, promisiuni, venituri sau semnarea de documente care conțin sau care au ca rezultat o obligație, o înstrăinare sau o scutire de obligații.

Escrocherie: Utilizarea de nume false sau de funcții false sau recurgerea la mijloace frauduloase pentru a abuza de încrederea sau bunacredință a unor persoane în scopul însușirii unor bunuri care nu le aparțin.

(1) JO L 350, 30.12.2008, p. 72.

(2) JO L 164, 22.6.2002, p. 3.

(3) JO L 69, 16.3.2005, p. 67.

(4) JO L 185, 24.7.1996, p. 5.