2.9.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 235/10


DECIZIA COMISIEI

din 11 martie 2008

de modificare a Deciziei Comisiei din 10 mai 2007 privind ajutorul de stat C 1/06 (ex NN 103/05) acordat de Spania în favoarea Chupa Chups

[notificată cu numărul C(2008) 868]

(Numai versiunea în limba spaniolă este autentică)

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2008/696/CE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 88 alineatul (2) primul paragraf,

având în vedere Acordul privind Spațiul Economic European, în special articolul 62 alineatul (1) litera (a),

având în vedere Orientările comunitare privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate (1),

întrucât:

(1)

La 10 mai 2007, Comisia a adoptat o decizie privind ajutorul de stat C 1/06 (ex NN 103/05) acordat de Spania în favoarea Chupa Chups (2).

(2)

În urma unui recurs introdus de Chupa Chups S.A. (denumită în continuare „Chupa Chups”) în fața Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene împotriva deciziei în cauză, Comisia a ajuns la concluzia că a comis o eroare de estimare în ceea ce privește o parte din măsura 4, care consta în acordarea sumei de 800 000 EUR, în 2003, în conformitate cu un sistem de ajutoare regionale.

(3)

La punctul 43 din decizia care a făcut obiectul recursului, Comisia a constatat că se prevedea în sistemul de ajutoare regionale că acesta nu se poate aplica întreprinderilor aflate în dificultate. Având în vedere pierderile majore suferite de Chupa Chups în 2002 (22 078 000 EUR, ceea ce reprezenta 86,5 % din capitalul subscris la sfârșitul exercițiului bugetar) și rezultatele întreprinderii în 2003, Comisia a estimat că Chupa Chups trebuia considerată întreprindere aflată în dificultate în momentul acordării ajutorului. Comisia a concluzionat că această parte a ajutorului era, prin urmare, incompatibilă cu piața comună, motiv pentru care nu putea fi pusă în aplicare.

(4)

În ceea ce privește suma de 800 000 EUR aferentă ajutorului regional, acordată în 2003 în conformitate cu Programul „Minería 2”, Comisia observă, în schimb, că ajutorul respectiv face parte dintr-un sistem de ajutoare aprobat (3). În plus, contrar primei evaluări efectuate la începutul procedurii de investigație formale, Comisia consideră că Chupa Chups îndeplinea cerințele pentru a beneficia de acest ajutor deoarece, în momentul acordării ajutorului, nu era o întreprindere în dificultate (4). În special:

(a)

în pofida pierderilor majore de 22 078 000 EUR suferite în 2002, la sfârșitul exercițiului bugetar, în conturile Chupa Chups figurau încă rezerve în valoare de 59 930 000 EUR. Rezervele respective au fost suficiente pentru a acoperi totalitatea pierderilor și, prin urmare, rezultatele negative nu au avut niciun impact asupra capitalului subscris al întreprinderii în valoare de 12 milioane EUR. Pe de altă parte, după scăderea pierderilor din 2002, resursele proprii ale Chupa Chups se ridicau încă la 49 850 000 EUR;

(b)

Comisia consideră că numeroase indicii normale ale unei întreprinderi în dificultate, descrise la punctul 6 din orientări, nu existau în perioada 2002-2003. În special, rezultatele negative erau în scădere (5), aceeași tendință constatându-se și pentru datorii (atât pe termen lung, cât și pe termen scurt) și pentru inventarul stocurilor (6), în timp ce cheltuielile financiare rămâneau stabile;

(c)

în cele din urmă, evoluția pozitivă a Chupa Chups începând cu 2002-2003 a demonstrat că întreprinderea nu îndeplinea criteriul general prevăzut la punctul 4 din orientări, conform căruia se consideră că o întreprindere se află în dificultate „în cazul în care nu este capabilă, din resurse proprii sau cu fonduri pe care le poate obține de la proprietarii/acționarii sau creditorii săi, să oprească pierderile care, fără intervenția din exterior a autorităților publice, o vor condamna, aproape sigur, la ieșirea din afaceri în termen scurt sau mediu”.

Prin urmare, trebuie considerat că subvenția de 800 000 EUR acordată întreprinderii Chupa Chups în temeiul acestui sistem de ajutoare regionale constituie un ajutor compatibil.

(5)

În plus, în recurs se aduce argumentul că Chupa Chups nu era o întreprindere în dificultate în sensul punctului 5 litera (a) din Orientările comunitare din 1999 privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate (7). La punctul respectiv se prevede că o întreprindere este considerată în dificultate atunci când mai mult de jumătate din capitalul social a dispărut, peste un sfert din acest capital fiind pierdut în ultimele 12 luni.

(6)

Chiar dacă Chupa Chups părea să aibă pierderi care depășeau jumătate din capitalul subscris, în cazul de față nu se îndeplinește criteriul conform căruia mai mult de jumătate din capitalul subscris a dispărut deoarece întreprinderea dispunea și de alte rezerve.

(7)

În consecință, Comisia trebuie să își reconsidere evaluarea și să modifice decizia din 10 mai 2007 în ceea ce privește evaluarea subvenției de 800 000 EUR prevăzute în cadrul măsurii 4.

(8)

Prin urmare, Decizia Comisiei din 10 mai 2007 privind ajutorul de stat C 1/06 (ex NN 103/05) acordat de Spania în favoarea Chupa Chups trebuie modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul unic

În Decizia din 10 mai 2007 privind ajutorul de stat C 1/06 (ex NN 103/05) acordat de Spania în favoarea Chupa Chups, articolul 1 alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   Ajutorul de stat în valoare de 800 000 EUR, acordat în 2003 sub formă de ajutor regional în cadrul programului «Minería 2», este compatibil cu piața comună.”

Prezenta decizie se adresează Regatului Spaniei.

Adoptată la Bruxelles, 11 martie 2008.

Pentru Comisie

Neelie KROES

Membru al Comisiei


(1)  JO C 288, 9.10.1999, p. 2.

(2)  JO L 244, 19.9.2007, p. 20. Notificată la 11 mai 2007 cu numărul C(2007) 1710.

(3)  Ordinul din 17 decembrie 2001 prin care se stabilesc bazele de reglementare privind acordarea de ajutoare destinate proiectelor pentru întreprinderi care creează locuri de muncă și care promovează dezvoltarea alternativă a zonelor miniere. Programul „Minería 2” a fost aprobat de Comisie la 27 noiembrie 2001 [scrisoarea C(2001) 3628].

(4)  În sensul Orientărilor comunitare privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate.

(5)  22,07 milioane EUR în 2002 și 4,70 milioane EUR în 2003.

(6)  28,7 milioane EUR în 2002 și 23,29 milioane EUR în 2003.

(7)  A se vedea nota de subsol 1.