8.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 213/42


DECIZIA COMISIEI

din 30 iulie 2008

de modificare a Directivei 82/894/CEE a Consiliului privind notificarea maladiilor la animale în cadrul Comunității pentru a include anumite boli pe lista bolilor cu declarare obligatorie și a elimina encefalomielita enterovirală porcină de pe lista respectivă

[notificată cu numărul C(2008) 3943]

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2008/650/CE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 82/894/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1982 privind notificarea maladiilor la animale în cadrul Comunității (1), în special articolul 5 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Directiva 82/894/CEE privind notificarea maladiilor la animale în cadrul Comunității stabilește criteriile pentru notificarea respectivelor boli ale animalelor, a căror apariție trebuie să fie notificată de către statul membru afectat Comisiei și celorlalte state membre.

(2)

Notificarea și informarea rapidă privind apariția acestor boli în interiorul Comunității sunt esențiale pentru combaterea acestor boli, precum și pentru circulația și comerțul cu animale vii și produse de origine animală.

(3)

În conformitate cu Directiva 2006/88/CE a Consiliului din 24 octombrie 2006 privind cerințele de sănătate animală pentru animale și produse de acvacultură și privind prevenirea și controlul anumitor boli la animalele de acvacultură (2), statele membre notifică, în anumite cazuri, confirmarea bolilor animalelor de acvacultură enumerate în anexa IV la respectiva directivă.

(4)

Anexa I la Directiva 82/894/CEE, care enumeră bolile a căror apariție trebuie notificată Comisiei și celorlalte state membre, include numai necroza hematopoietică infecțioasă, anemia infecțioasă a somonului și septicemia hemoragică virală printre bolile care afectează peștii.

(5)

În conformitate cu anexa IV la Directiva 2006/88/CE, necroza hematopoietică epizootică, sindromul ulceros epizootic, infecția cu Bonamia exitiosa, infecția cu Bonamia ostreae, infecția cu Marteilia refringens, infecția cu Microcytos mackini, infecția cu Perkinsus marinus, virusul herpetic al crapului koi, sindromul Taura, boala petelor albe, boala cap galben sunt, de asemenea, definite ca boli cu declarare obligatorie.

(6)

Prin urmare, este necesară adăugarea acestor boli în anexa I la Directiva 82/894/CEE și adaptarea anexei II la respectiva directivă a Consiliului pentru a lua în considerare anumite informații referitoare la animalele de acvacultură.

(7)

Directiva 2002/60/CE a Consiliului (3) a eliminat boala Teschen (encefalomielita enterovirală porcină) de pe lista bolilor menționate în anexa I la Directiva 92/119/CEE a Consiliului (4) și, drept urmare, nu mai este obligatoriu ca această boală să fie notificată autorităților competente ale statelor membre.

(8)

Prin urmare, este potrivit să se elimine această boală de pe lista bolilor din anexa I la Directiva 82/894/CEE.

(9)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Anexele I și II la Directiva 82/894/CEE se înlocuiesc cu textul anexei la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie se aplică de la 1 august 2008.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 30 iulie 2008.

Pentru Comisie

Androulla VASSILIOU

Membru al Comisiei


(1)  JO L 378, 31.12.1982, p. 58. Directivă modificată ultima dată prin Decizia 2004/216/CE a Comisiei (JO L 67, 5.3.2004, p. 27).

(2)  JO L 328, 24.11.2006, p. 14. Directivă modificată prin Directiva 2008/53/CE a Comisiei (JO L 117, 1.5.2008, p. 27).

(3)  JO L 192, 20.7.2002, p. 27. Directivă modificată ultima dată prin Decizia 2007/729/CE a Comisiei (JO L 294, 13.11.2007, p. 26).

(4)  JO L 62, 15.3.1993, p. 69. Directivă modificată ultima dată prin Directiva 2007/10/CE a Comisiei (JO L 63, 1.3.2007, p. 24).


ANEXĂ

ANEXA I

Bolile care fac obiectul notificării

A.   Bolile animalelor terestre

Pesta cabalină africană

Pesta porcină africană

Gripa aviară

Boala limbii albastre

Encefalopatia spongiformă bovină

Pesta porcină clasică

Pleuropneumonia contagioasă a bovinelor

Durina

Encefalomielita ecvină (sub toate formele, inclusiv encefalomielita ecvină venezuelană)

Anemia infecțioasă ecvină

Febra aftoasă

Morva

Dermatoza nodulară contagioasă

Boala de Newcastle

Pesta micilor rumegătoare

Febra văii marelui rift

Pesta bovină

Variola ovină și caprină

Gândacul mic de stup (Aethina tumida)

Boala veziculoasă a porcului

Acarianul Tropilaelaps

Stomatita veziculoasă

B.   Boli acvatice

Necroza hematopoietică epizootică

Sindromul ulceros epizootic

Septicemia hemoragică virală

Boala petelor albe

Boala cap galben

Sindromul Taura

Necroza hematopoietică infecțioasă

Anemia infecțioasă a somonului

Infecția cu Perkinsus marinus

Infecția cu Microcytos mackini

Infecția cu Marteilia refringens

Infecția cu Bonamia ostreae

Infecția cu Bonamia exitiosa

Virusul herpetic al crapului koi

ANEXA II

A.   Informații care trebuie furnizate în cadrul notificării, în temeiul articolelor 3 și 4, la apariția focarelor primare și secundare ale bolilor enumerate la punctele A și B din anexa I:

1.

data expedierii;

2.

ora expedierii;

3.

țara de origine;

4.

numele bolii și tipul de virus, după caz;

5.

numărul de serie al focarului;

6.

tipul de focar;

7.

numărul de ordine al focarului căruia i se adaugă prezentul focar;

8.

regiunea și localizarea geografică a exploatației;

9.

altă regiune supusă restricțiilor;

10.

data confirmării;

11.

data suspiciunii;

12.

data estimării primei infecții;

13.

originea bolii;

14.

măsurile de combatere luate;

15.

numărul de animale suspecte la fața locului: (a) bovine; (b) porcine; (c) ovine; (d) caprine; (e) păsări de curte; (f) ecvidee; (g) în cazul bolilor animalelor de acvacultură, trebuie să se indice greutatea sau numărul înmulțit cu 1 000 al animalelor suspecte; (h) specii sălbatice; (i) în cazul bolilor albinelor, trebuie indicat numărul de stupi care riscă sa fie afectat;

16.

numărul de animale afectate clinic la fața locului: (a) bovine; (b) porcine; (c) ovine; (d) caprine; (e) păsări de curte; (f) ecvidee; (g) în cazul bolilor animalelor de acvacultură, trebuie să se indice greutatea sau numărul înmulțit cu 1 000 al animalelor afectate clinic; (h) specii sălbatice; (i) în cazul bolilor albinelor, trebuie indicat numărul de stupi afectați clinic;

17.

numărul de animale care au murit la fața locului: (a) bovine; (b) porcine; (c) ovine; (d) caprine; (e) păsări de curte; (f) ecvidee; (g) în cazul bolilor animalelor de acvacultură, trebuie să se indice greutatea sau numărul înmulțit cu 1 000 al animalelor care au murit la fața locului; (h) specii sălbatice;

18.

numărul de animale sacrificate: (a) bovine; (b) porcine; (c) ovine; (d) caprine; (e) păsări de curte; (f) ecvidee; (g) în cazul bolilor animalelor de acvacultură, dacă este cazul (doar pentru crustacee și pești) trebuie să se indice greutatea sau numărul înmulțit cu 1 000 al animalelor care au fost sacrificate; (h) specii sălbatice;

19.

numărul de carcase distruse: (a) bovine; (b) porcine; (c) ovine; (d) caprine; (e) păsări de curte; (f) ecvidee; (g) în cazul bolilor animalelor de acvacultură, dacă este cazul, trebuie să se indice greutatea sau numărul înmulțit cu 1 000 al animalelor care au fost îndepărtate și eliminate; (h) specii sălbatice; (i) în cazul bolilor albinelor, trebuie indicat numărul de stupi distruși;

20.

data (estimată) de finalizare a sacrificării (dacă este cazul);

21.

data (estimată) de finalizare a distrugerii (dacă este cazul).

B.   În cazul pestei porcine, următoarele informații suplimentare:

1.

distanța față de cea mai apropiată crescătorie de porci;

2.

numărul și tipul [de reproducere, de îngrășare și purcei (1)] al porcilor din locurile infectate;

3.

numărul și tipul de porcine [de reproducere, de îngrășare și purcei (1)] afectate clinic în locurile infectate;

4.

metoda de diagnostic;

5.

în cazul în care boala nu a fost confirmată la fața locului, precizarea dacă a fost confirmată într-un abator sau într-un mijloc de transport;

6.

confirmarea cazurilor primare (2) la porci sălbatici.

C.   În cazul bolilor animalelor de acvacultură enumerate la punctul B din anexa I:

După confirmare, orice focar de boli exotice și orice focare de boli neexotice în state membre, zone sau compartimente anterior indemne de boală, așa cum sunt definite în Directiva 2006/88/CE, trebuie notificate ca focare primare. Numele și descrierea zonei sau compartimentului trebuie să fie incluse în textul liber;

Alte focare decât cele menționate la paragraful anterior trebuie să fie considerate focare secundare, în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din prezenta directivă;

Focarele secundare de boli ale animalelor de acvacultură se notifică lunar.


(1)  Animale sub aproximativ trei luni.

(2)  Prin cazuri primare de pestă porcină la porci sălbatici se înțeleg cazurile care apar în zonele libere, și anume în afara zonelor aflate sub restricție, în ceea ce privește pesta porcină clasică la porci sălbatici.