|
1.8.2008 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 205/47 |
DECIZIA COMISIEI
din 12 iunie 2008
de modificare a Deciziei 2005/56/CE de instituire a Agenției Executive pentru Educație, Audiovizual și Cultură pentru gestionarea acțiunii comunitare în domeniul educației, audiovizualului și culturii, în aplicarea Regulamentului (CE) nr. 58/2003 al Consiliului
(2008/629/CE)
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 58/2003 al Consiliului din 19 decembrie 2002 de stabilire a statutului agențiilor executive cărora urmează să li se încredințează anumite sarcini în gestionarea programelor comunitare (1), în special articolul 3 alineatul (1),
întrucât:
|
(1) |
În conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din Decizia 2005/56/CE a Comisiei (2), Agenției Executive pentru Educație, Audiovizual și Cultură (denumită în continuare „agenția”) i-a fost încredințată gestionarea anumitor faze ale programelor comunitare în domeniul educației, audiovizualului și culturii și, în special, gestionarea programului de sprijin pentru sectorul audiovizual european MEDIA 2007 (2007-2013), instituit prin Decizia nr. 1718/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3), a programului de încurajare a dezvoltării de producții audiovizuale europene MEDIA Plus – Dezvoltare, distribuire și promovare (2001-2006), instituit prin Decizia 2000/821/CE a Consiliului (4), precum și a programului de formare profesională pentru profesioniștii din industria europeană de programe audiovizuale MEDIA – Formare (2001-2006), instituit prin Decizia nr. 163/2001/CE a Parlamentului European și a Consiliului (5). |
|
(2) |
În conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din Decizia 2005/56/CE, agenția poate fi delegată de către Comisie, după ce a primit avizul Comitetului pentru agențiile executive, să îndeplinească sarcini de aceeași natură pentru alte programe comunitare în domeniul educației, audiovizualului și culturii. |
|
(3) |
Mandatul agenției ar trebui să vizeze, de asemenea, gestionarea și finalizarea proiectelor din cadrul programului de formare profesională pentru profesioniștii din industria europeană de programe audiovizuale MEDIA II – Formare (1996-2000), aprobat prin Decizia 95/564/CE a Consiliului (6), și din cadrul programului de încurajare a dezvoltării și a distribuirii de producții audiovizuale europene MEDIA II – Dezvoltare și distribuire (1996-2000), aprobat prin Decizia 95/563/CE a Consiliului (7). |
|
(4) |
Decizia 2005/56/CE ar trebui modificată în consecință. |
|
(5) |
Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului pentru agenții executive, |
DECIDE:
Articol unic
În Decizia 2005/56/CE, se adaugă următoarele puncte 29 și 30 la articolul 4 alineatul (1):
|
„29. |
programul de formare pentru profesioniștii din industria europeană de programe audiovizuale (MEDIA II – Formare) (1996-2000), instituit prin Decizia 95/564/CE a Consiliului (*1); |
|
30. |
programul de încurajare a dezvoltării și a distribuirii de producții audiovizuale europene (MEDIA II – Dezvoltare și distribuire) (1996-2000), instituit prin Decizia 95/563/CE a Consiliului (*2). |
Adoptată la Bruxelles, 12 iunie 2008.
Pentru Comisie
Viviane REDING
Membru al Comisiei
(2) JO L 24, 27.1.2005, p. 35. Decizie modificată prin Decizia 2007/114/CE (JO L 49, 17.2.2007, p. 21).
(3) JO L 327, 24.11.2006, p. 12.
(4) JO L 336, 30.12.2000, p. 82. Decizie modificată ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 885/2004 (JO L 168, 1.5.2004, p. 1).
(5) JO L 26, 27.1.2001, p. 1. Decizie modificată ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 885/2004.