29.5.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 139/25


DECIZIA COMISIEI

din 30 aprilie 2008

privind închiderea conturilor agențiilor de plată din Republica Cehă, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia și Slovacia referitor la cheltuielile legate de măsuri de dezvoltare rurală finanțate de Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) pentru exercițiul financiar 2007

[notificată cu numărul C(2008) 1710]

(Numai versiunile lingvistice în limbile cehă, engleză, estonă, greacă, letonă, lituaniană, maghiară, polonă, slovacă și slovenă sunt autentice)

(2008/395/CE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 al Consiliului din 21 iunie 2005 privind finanțarea politicii agricole comune (1), în special articolele 30 și 39,

după consultarea Comitetului pentru fonduri agricole,

întrucât:

(1)

Pe baza conturilor anuale prezentate de Republica Cehă, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia și Slovacia referitor la cheltuielile legate de măsurile de dezvoltare rurală, însoțite de informațiile solicitate, conturile agențiilor de plată menționate la articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 vor fi închise. Decizia de închidere se referă la caracterul complet, acuratețea și veridicitatea conturilor comunicate, ținându-se seama de rapoartele întocmite de organismele de certificare.

(2)

Au expirat termenele acordate Republicii Cehe, Estoniei, Ciprului, Letoniei, Lituaniei, Ungariei, Maltei, Poloniei, Sloveniei și Slovaciei, prevăzute la articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 885/2006 al Comisiei (2) de stabilire a normelor de aplicare a procedurii de închidere a conturilor FEGA, pentru a prezenta Comisiei documentele menționate la articolul 8 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 al Comisiei și la articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 885/2006.

(3)

Comisia a verificat informațiile prezentate și a comunicat Republicii Cehe, Estoniei, Ciprului, Letoniei, Lituaniei, Ungariei, Maltei, Poloniei, Sloveniei și Slovaciei, înainte de 31 martie 2008, rezultatele verificărilor sale, însoțite de modificările necesare.

(4)

În ceea ce privește cheltuielile legate de dezvoltarea rurală care fac obiectul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 27/2004 al Comisiei din 5 ianuarie 2004 de stabilire a normelor tranzitorii de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1257/1999 al Consiliului în ceea ce privește finanțarea de către FEOGA, secțiunea Garantare, a măsurilor de dezvoltare rurală pentru Republica Cehă, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia și Slovacia (3), rezultatul deciziei de închidere a conturilor va fi scăzut din plățile ulterioare efectuate de Comisie sau adăugat la acestea.

(5)

Pe baza verificărilor efectuate, conturile anuale și documentele aferente permit Comisiei să ia, pentru anumite agenții de plată, o decizie privind caracterul complet, acuratețea și veridicitatea conturilor prezentate. Detaliile privind aceste sume au fost incluse în raportul consolidat înaintat simultan cu prezenta decizie Comitetului fondului.

(6)

Pe baza verificărilor efectuate, informațiile prezentate de anumite agenții de plată necesită cercetări suplimentare și, prin urmare, conturile respectivelor agenții nu pot fi închise prin prezenta decizie.

(7)

În ceea ce privește cheltuielile legate de dezvoltarea rurală care fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 27/2004, sumele care trebuie recuperate sau plătite în conformitate cu decizia de închidere a conturilor vor fi scăzute din plățile ulterioare sau adunate la acestea.

(8)

În conformitate cu articolul 30 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005, prezenta decizie nu aduce atingere deciziilor adoptate ulterior de către Comisie privind excluderea de la finanțarea comunitară a cheltuielilor neefectuate în conformitate cu normele comunitare,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Fără a aduce atingere articolului 2, conturile agențiilor de plată ale statelor membre privind cheltuielile legate de măsuri de dezvoltare rurală finanțate de Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) pentru exercițiul financiar 2007 sunt închise prin prezenta decizie.

Sumele care trebuie recuperate de la fiecare stat membru sau plătite acestuia în temeiul prezentei decizii, în domeniul măsurilor de dezvoltare rurală aplicabile în Republica Cehă, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia și Slovacia, sunt prezentate în anexele I și II.

Articolul 2

Pentru exercițiul financiar 2007, conturile agențiilor de plată din statele membre din domeniul măsurilor de dezvoltare rurală aplicabile în Republica Cehă, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia și Slovacia, prezentate în anexa III, sunt disociate de prezenta decizie și vor face obiectul unei decizii ulterioare de închidere a conturilor.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează Republicii Cehe, Republicii Estone, Republicii Cipru, Republicii Letonia, Republicii Lituania, Republicii Ungare, Republicii Malta, Republicii Polone, Republicii Slovenia și Republicii Slovace.

Adoptată la Bruxelles, 30 aprilie 2008.

Pentru Comisie

Mariann FISCHER BOEL

Membru al Comisiei


(1)  JO L 209, 11.8.2005, p. 1. Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1437/2007 (JO L 322, 7.12.2007, p. 1).

(2)  JO L 171, 23.6.2006, p. 90. Regulament modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1233/2007 (JO L 279, 23.10.2007, p. 10).

(3)  JO L 5, 9.1.2004, p. 36.


ANEXA I

ÎNCHIDEREA CONTURILOR AGENȚIILOR DE PLATĂ

Exercițiul financiar 2007 – Cheltuieli FEGA pentru dezvoltare rurală în noile state membre

Sumă de recuperat de la statul membru sau de plătit acestuia

SM

 

2007 – Cheltuieli pentru agențiile de plată ale căror conturi sunt

Total a + b

Reduceri

Total

Plăți intermediare rambursate statului membru pentru exercițiul financiar

Sumă de recuperat de la statul membru (1) (–) sau de plătit acestuia (+).

închise

disociate

= cheltuieli declarate în declarația anuală

= totalul plăților intermediare rambursate statului membru pentru exercițiul financiar

 

 

a

b

c = a + b

d

e = c + d

f

g = e – f

CY

EUR

17 817 990,09

 

17 817 990,09

0,00

17 817 990,09

17 817 394,00

596,09

CZ

EUR

188 407 840,07

 

188 407 840,07

0,00

188 407 840,07

107 317 031,00

81 090 809,07

EE

EUR

0,00

36 236 291,00

36 236 291,00

0,00

36 236 291,00

36 236 291,00

0,00

HU

EUR

178 498 827,76

 

178 498 827,76

0,00

178 498 827,76

142 520 308,00

35 978 519,76

LT

EUR

156 247 750,70

 

156 247 750,70

0,00

156 247 750,70

137 893 174,00

18 354 576,70

LV

EUR

110 967 368,28

 

110 967 368,28

0,00

110 967 368,28

92 775 801,00

18 191 567,28

MT

EUR

0,00

4 148 025,00

4 148 025,00

0,00

4 148 025,00

4 148 025,00

0,00

PL

EUR

1 085 818 964,54

 

1 085 818 964,54

0,00

1 085 818 964,54

624 783 864,00

461 035 100,54

SI

EUR

88 853 612,73

 

88 853 612,73

0,00

88 853 612,73

29 882 274,00

58 971 338,73

SK

EUR

144 596 146,16

 

144 596 146,16

0,00

144 596 146,16

105 327 185,00

39 268 961,16


SM

Avansuri plătite, dar care trebuie închise pentru punerea în aplicare a programului [articolul 32 din Regulamentul (CE) nr. 1260/1999 al Consiliului]

CZ

EUR

86 848 000,00

CY

EUR

11 968 000,00

EE

EUR

24 080 000,00

HU

EUR

96 368 000,00

LT

EUR

78 320 000,00

LV

EUR

52 496 000,00

MT

EUR

4 304 000,00

PL

EUR

458 624 000,00

SI

EUR

45 056 000,00

SK

EUR

63 536 000,00


(1)  Deoarece plățile au atins 95 % din planul financiar, bilanțul pentru CZ, HU, LT, LV, PL, SI și SK va fi stabilit la închiderea programului.


ANEXA II

CHELTUIELI ÎNCHISE PRIN MĂSURA DE DEZVOLTARE RURALĂ A FEGA PENTRU EXERCIȚIUL 2007 ÎN NOILE STATE MEMBRE

Diferențe între conturile anuale și declarațiile de cheltuieli

CIPRU

Nr.

Măsuri

Cheltuieli 2007

Anexa I coloana „a”

Reduceri

Anexa I coloana „d”

Suma închisă 2006

Anexa I coloana „e”

 

 

i

ii

iii = i + ii

1

Ajutor pentru investiții în gestionarea deșeurilor animale

3 225 390,38

 

3 225 390,38

2

Încurajarea ameliorării și a dezvoltării

2 413 832,05

 

2 413 832,05

3

Încurajarea înființării grupurilor de producători

0,00

 

0,00

4

Promovarea formării profesionale a fermierilor

0,00

 

0,00

5

Servicii tehnice și de consiliere pentru agricultori

0,00

 

0,00

6

Pensionare anticipată

476 161,06

 

476 161,06

7

Ajutor pentru instalarea tinerilor agricultori

0,00

 

0,00

8

Aliniere la standardele UE

1 327 209,76

 

1 327 209,76

9

Adoptare de măsuri de agromediu

5 598 846,60

 

5 598 846,60

10

Acțiuni de agromediu pentru protejarea valorilor naturale

1 385 404,31

 

1 385 404,31

11

Împădurire

80 294,63

 

80 294,63

12

Îmbunătățirea infrastructurii pentru dezvoltarea creșterii animalelor

600 274,13

 

600 274,13

13

Zone defavorizate

1 298 319,91

 

1 298 319,91

14

Ajutor pentru programe de calitate

0,00

 

0,00

15

Ajutor pentru prelucrarea tradițională la scară redusă

211 518,23

 

211 518,23

16

Protejarea peisajelor agricole și tradiționale

504 899,70

 

504 899,70

17

Protecție împotriva incendiilor forestiere și a altor dezastre naturale

293 655,31

 

293 655,31

18

Împădurirea terenurilor neagricole

314 776,22

 

314 776,22

19

Îmbunătățirea procesului de recoltare

79 455,98

 

79 455,98

20

Asistență tehnică pentru punere în aplicare și monitorizare

0,00

 

0,00

21

Asistență tehnică pentru inițiative colective la nivel local

7 951,82

 

7 951,82

 

Total

17 817 990,09

0,00

17 817 990,09


REPUBLICA CEHĂ

Nr.

Măsuri

Cheltuieli 2007

Anexa I coloana „a”

Reduceri

Anexa I coloana „d”

Suma închisă 2006

Anexa I coloana „e”

 

 

i

ii

iii = i + ii

1

Pensionare anticipată

1 590 493,75

 

1 590 493,75

2

Zone defavorizate

81 005 360,10

 

81 005 360,10

3

Agromediu

102 916 341,29

 

102 916 341,29

4

Silvicultură

2 687 988,90

 

2 687 988,90

5

Grupuri de producători

207 656,03

 

207 656,03

6

Asistență tehnică

0,00

 

0,00

7

Sapard

0,00

 

0,00

700

Investiții în exploatații agricole [Regulamentul (CE) nr. 1268/1999]

0,00

 

0,00

701

Prelucrare și comercializare [Regulamentul (CE) nr. 1268/1999]

0,00

 

0,00

702

Daune produse prin inundații 1

0,00

 

0,00

703

Îmbunătățire calitativă a structurilor

0,00

 

0,00

704

Ameliorarea solurilor și reparcelare

0,00

 

0,00

705

Renovarea și dezvoltarea satelor

0,00

 

0,00

706

Daune produse prin inundații 2

0,00

 

0,00

707

Dezvoltarea infrastructurii rurale

0,00

 

0,00

708

Dezvoltarea și diversificarea activităților

0,00

 

0,00

709

Protejarea metodelor de producție în agricultură

0,00

 

0,00

710

Îmbunătățirea formării profesionale

0,00

 

0,00

711

Asistență tehnică Sapard

0,00

 

0,00

 

Total

188 407 840,07

0,00

188 407 840,07


UNGARIA

Nr.

Măsuri

Cheltuieli 2007

Anexa I coloana „a”

Reduceri

Anexa I coloana „d”

Suma închisă 2006

Anexa I coloana „e”

 

 

i

ii

iii = i + ii

1

Agromediu

73 486 969,91

 

73 486 969,91

2

Aliniere la standarde

4 105 536,55

 

4 105 536,55

3

Împădurire

22 816 432,69

 

22 816 432,69

4

Ajutor pentru exploatațiile de semisubzistență

685 771,04

 

685 771,04

5

Grupuri de producători

15 660 337,14

 

15 660 337,14

6

Pensionare anticipată

0,00

 

0,00

7

Zone defavorizate

5 445 831,94

 

5 445 831,94

8

Asistență tehnică

12 481 066,90

 

12 481 066,90

9

Proiecte aprobate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1268/1999

0,00

 

0,00

10

Plăți complementare naționale directe

43 816 881,59

 

43 816 881,59

 

Total

178 498 827,76

0,00

178 498 827,76


LITUANIA

Nr.

Măsuri

Cheltuieli 2007

Anexa I coloana „a”

Reduceri

Anexa I coloana „d”

Suma închisă 2006

Anexa I coloana „e”

 

 

i

ii

iii = i + ii

1

Agromediu

22 285 402,90

 

22 285 402,90

2

Zone defavorizate și zone cu restricții ecologice

49 265 832,76

 

49 265 832,76

3

Aliniere la standarde

27 087 408,61

 

27 087 408,61

4

Împădurirea terenurilor agricole

2 282 657,14

 

2 282 657,14

5

Pensionare anticipată

25 344 412,08

 

25 344 412,08

6

Ajutor pentru exploatațiile de semisubzistență în proces de restructurare

1 957 236,61

 

1 957 236,61

7

Alte măsuri

261 299,00

 

261 299,00

8

Asistență tehnică

1 608 513,64

 

1 608 513,64

9

Plăți complementare naționale directe

26 154 987,96

 

26 154 987,96

 

Total

156 247 750,70

0,00

156 247 750,70


LETONIA

Nr.

Măsuri

Cheltuieli 2007

Anexa I coloana „a”

Reduceri

Anexa I coloana „d”

Suma închisă 2006

Anexa I coloana „e”

 

 

i

ii

iii = i + ii

1

Pensionare anticipată

1 969 847,34

 

1 969 847,34

2

Grupuri de producători

0,00

 

0,00

3

Ajutor pentru exploatațiile de semisubzistență

11 380 749,30

 

11 380 749,30

4

Aliniere la standarde

18 477 804,02

 

18 477 804,02

5

Agromediu

28 455 604,50

 

28 455 604,50

6

Zone defavorizate

44 469 295,01

 

44 469 295,01

7

Asistență tehnică

687 059,69

 

687 059,69

8

Obligații transferate din perioada anterioară de programare

5 527 008,42

 

5 527 008,42

9

Alocare de resurse pentru plăți unice pe suprafață

0,00

 

0,00

 

Total

110 967 368,28

0,00

110 967 368,28


POLONIA

Nr.

Măsuri

Cheltuieli 2007

Anexa I coloana „a”

Reduceri

Anexa I coloana „d”

Suma închisă 2006

Anexa I coloana „e”

 

 

i

ii

iii = i + ii

1

Pensionare anticipată

208 211 570,06

 

208 211 570,06

2

Ajutor pentru exploatațiile de semi-subzistență

153 848 603,49

 

153 848 603,49

3

Grupuri de producători

2 217 071,84

 

2 217 071,84

4

Zone defavorizate

268 656 270,64

 

268 656 270,64

5

Acțiuni în domeniul agromediului și al bunăstării animale

99 644 744,58

 

99 644 744,58

6

Împădurire

34 137 537,58

 

34 137 537,58

7

Aliniere la standardele UE

162 483 934,83

 

162 483 934,83

8

Asistență tehnică

1 179 654,66

 

1 179 654,66

9

Completări la plățile directe

155 386 446,75

 

155 386 446,75

10

Proiecte aprobate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1268/1999

53 130,11

 

53 130,11

 

Total

1 085 818 964,54

0,00

1 085 818 964,54


SLOVENIA

Nr.

Măsuri

Cheltuieli 2007

Anexa I coloana „a”

Reduceri

Anexa I coloana „d”

Suma închisă 2006

Anexa I coloana „e”

 

 

i

ii

iii = i + ii

1

Zone defavorizate

35 507 061,93

 

35 507 061,93

2

Agromediu

36 570 020,31

 

36 570 020,31

3

Pensionare anticipată

2 157 975,90

 

2 157 975,90

4

Aliniere la standarde

11 469 182,41

 

11 469 182,41

5

Asistență tehnică

622 994,02

 

622 994,02

6

Programe Sapard

341 673,22

 

341 673,22

7

Completări la plățile directe

2 184 704,95

 

2 184 704,95

 

Total

88 853 612,73

0,00

88 853 612,73


SLOVACIA

Nr.

Măsuri

Cheltuieli 2007

Anexa I coloana „a”

Reduceri

Anexa I coloana „d”

Suma închisă 2006

Anexa I coloana „e”

 

 

i

ii

iii = i + ii

1

Investiții în exploatațiile agricole

2 371 921,16

 

2 371 921,16

2

Formarea profesională

0,00

 

0,00

3

Zone defavorizate și zone cu restricții ecologice

69 206 792,25

 

69 206 792,25

4

Aliniere la standarde

2 926 865,23

 

2 926 865,23

5

Ajutor pentru agromediu

47 813 409,02

 

47 813 409,02

6

Îmbunătățirea prelucrării și comercializării produselor agricole

355 963,87

 

355 963,87

7

Gestionarea pădurilor

1 109,96

 

1 109,96

8

Împădurirea terenurilor agricole

96 237,08

 

96 237,08

9

Consolidarea terenurilor

316 125,54

 

316 125,54

10

Diversificarea activităților agricole

9 505,89

 

9 505,89

11

Ajutor pentru exploatațiile de semisubzistență

445 878,45

 

445 878,45

12

Grupuri de producători

2 305 705,75

 

2 305 705,75

13

Asistență tehnică, inclusiv evaluare

3 586 575,26

 

3 586 575,26

14

Completări la plățile directe

14 365 364,23

 

14 365 364,23

901

Investiții în exploatații agricole [Regulamentul (CE) nr. 1268/1999]

131 805,70

 

131 805,70

905

Ajutor pentru agromediu – proiecte aprobate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1268/1999

582 024,62

 

582 024,62

907

Gestionarea pădurilor – proiecte aprobate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1268/1999

0,00

 

0,00

912

Grupuri de producători – proiecte aprobate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1268/1999

80 862,15

 

80 862,15

 

Total

144 596 146,16

0,00

144 596 146,16


ANEXA III

ÎNCHIDEREA CONTURILOR AGENȚIILOR DE PLATĂ

Exercițiul financiar 2007 – Cheltuieli FEGA pentru dezvoltare rurală în noile state membre

Lista agențiilor de plată ale căror conturi sunt disociate și vor face obiectul unei decizii ulterioare de închidere

Stat membru

Agenția de plată

Estonia

PRIA

Malta

MRAE