18.12.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 332/7


REGULAMENTUL (CE) NR. 1493/2007 AL COMISIEI

din 17 decembrie 2007

de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, a formatului raportului care trebuie transmis de producătorii, importatorii și exportatorii de anumite gaze fluorurate cu efect de seră

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 mai 2006 privind anumite gaze fluorurate cu efect de seră (1), în special articolul 6 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Datele care trebuie transmise de importatori și producători trebuie să cuprindă previziuni ale cantităților de gaze fluorurate cu efect de seră pe care estimează că le vor utiliza în cadrul principalelor aplicații, inclusiv cantitățile pe care estimează că le vor utiliza ca materii prime, pentru a furniza Comisiei și statelor membre informații suplimentare în vederea obținerii de date privind emisiile în diferite sectoare.

(2)

Producătorii achiziționează și vând gaze fluorurate cu efect de seră de la și către alți producători din motive comerciale, în acest caz numai producătorul cumpărător putând preciza cantitățile de substanțe pe care estimează că le va utiliza în cadrul principalelor aplicații.

(3)

Părțile interesate au fost consultate cu privire la formatul raportului și s-a ținut seama de experiența lor în ceea ce privește comunicarea informațiilor în temeiul Regulamentului (CE) nr. 2037/2000 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 iunie 2000 privind substanțele care diminuează stratul de ozon (2).

(4)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului înființat în temeiul articolului 18 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 2037/2000,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Formatul raportului menționat la articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 842/2006 este prevăzut în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 17 decembrie 2007.

Pentru Comisie

Stavros DIMAS

Membru al Comisiei


(1)  JO L 161, 14.6.2006, p. 1.

(2)  JO L 244, 29.9.2000, p. 1. Regulament modificat ultima dată prin Decizia 2007/540/CE a Comisiei (JO L 198, 31.7.2007, p. 35).


ANEXĂ

FIȘĂ DE INFORMAȚII CARE TREBUIE FURNIZATE DE PRODUCĂTORII, IMPORTATORII ȘI EXPORTATORII DE GAZE FLUORURATE CU EFECT DE SERĂ

PARTEA 1

Image

PARTEA 2

Image

Image

PARTEA 3

Image

PARTEA 4

Image

Image

Image

Image

Image

Image

Image

PARTEA 5

Image

Image

PARTEA 6

Image

Image

Image

PARTEA 7

Image