|
31.10.2007 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 285/28 |
REGULAMENTUL (CE) NR. 1281/2007 AL COMISIEI
din 30 octombrie 2007
de stabilire, pentru anul de comercializare 2006/2007, a cursului de schimb agricol specific aplicabil prețului minim al sfeclei-de-zahăr în sectorul zahărului în raport cu monedele naționale ale statelor membre care nu au adoptat moneda unică
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 318/2006 al Consiliului din 20 februarie 2006 privind organizarea comună a piețelor în sectorul zahărului (1),
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1913/2006 al Comisiei din 20 decembrie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a sistemului agromonetar al euro în sectorul agricol și de modificare a anumitor regulamente (2), în special articolul 31,
întrucât:
|
(1) |
În conformitate cu articolul 31 din Regulamentul (CE) nr. 1913/2006, regimul care se aplică în anul de comercializare 2006/2007 în ceea ce privește conversia prețului minim al sfeclei, prevăzut la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 318/2006, în monede naționale, în țările care nu aparțin zonei euro este cel prevăzut la articolul 1 din Regulamentul (CEE) nr. 1713/93 al Comisiei din 30 iunie 1993 de stabilire a normelor speciale de aplicare a cursului de schimb agricol în sectorul zahărului (3). Prin urmare, prezentul regulament respectă criteriile și procedurile stabilite la articolul 1 din Regulamentul (CEE) nr. 1713/93. |
|
(2) |
În conformitate cu articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 1713/93, prețurile minime pentru sfecla-de-zahăr sunt convertite în moneda națională prin utilizarea unui curs de schimb agricol specific, egal cu media cursurilor de schimb agricol aplicabile în timpul anului de comercializare în cauză, calculată pro rata temporis. |
|
(3) |
În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2799/98 al Consiliului din 15 decembrie 1998 de stabilire a sistemului agromonetar pentru moneda euro (4), începând cu 1 ianuarie 1999, stabilirea cursurilor de schimb trebuie limitată la un curs de schimb agricol specific între euro și monedele naționale ale statelor membre care nu au adoptat moneda unică. |
|
(4) |
Cursul de schimb agricol specific aplicabil prețurilor minime pentru sfecla de zahăr, pentru anul de comercializare 2006/2007 trebuie, prin urmare, stabilit în diversele monede naționale, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Cursul de schimb agricol specific care urmează să fie utilizat pentru conversia prețului minim al sfeclei-de-zahăr, prevăzut la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 318/2006, în fiecare din monedele naționale ale statelor membre care nu au adoptat moneda unică, trebuie stabilit, pentru anul de comercializare 2006/2007, conform anexei.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la 1 iulie 2006.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 30 octombrie 2007.
Pentru Comisie
Jean-Luc DEMARTY
Director general pentru agricultură și dezvoltare rurală
(1) JO L 58, 28.2.2006, p. 1. Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1260/2007 (JO L 283, 27.10.2007, p. 1).
(2) JO L 365, 21.12.2006, p. 52. Regulament modificat prin Regulamentul (CE) nr. 873/2007 (JO L 193, 25.7.2007, p. 3).
(3) JO L 159, 1.7.1993, p. 94. Regulament modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1509/2001 (JO L 200, 25.7.2001, p. 19).
ANEXĂ
|
Curs de schimb specific |
||
|
1 EUR = |
1,955800 |
Leva bulgărească |
|
28,120926 |
Coroana cehă |
|
|
7,452645 |
Coroana daneză |
|
|
15,646600 |
Coroana estoniană |
|
|
0,579827 |
Lira cipriotă |
|
|
0,698539 |
Lats leton |
|
|
3,452800 |
Litas lituanian |
|
|
257,718009 |
Forintul maghiar |
|
|
0,429300 |
Lira malteză |
|
|
3,856691 |
Zlotul polonez |
|
|
3,383502 |
Leul românesc |
|
|
239,634179 |
Tolarul sloven |
|
|
35,098407 |
Coroana slovacă |
|
|
9,213555 |
Coroana suedeză |
|
|
0,676538 |
Lira sterlină |
|