16.10.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 271/5


REGULAMENTUL (CE) NR. 1201/2007 AL COMISIEI

din 15 octombrie 2007

de înregistrare a unei denumiri în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate [Coliflor de Calahorra (IGP)]

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 510/2006 al Consiliului din 20 martie 2006 privind protecția indicațiilor geografice și a denumirilor de origine ale produselor agricole și alimentare (1), în special articolul 7 alineatul (4) primul paragraf,

întrucât:

(1)

În conformitate cu articolul 6 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 510/2006 și în temeiul articolului 17 alineatul (2) din regulamentul menționat anterior, cererea Spaniei de înregistrare a denumirii „Coliflor de Calahorra” a făcut obiectul unei publicări în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (2).

(2)

O declarație de opoziție a fost notificată Comisiei în conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 510/2006. Această declarație de opoziție fiind retrasă ulterior, prin urmare, denumirea în cauză trebuie înregistrată,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Se înregistrează denumirea din anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 15 octombrie 2007.

Pentru Comisie

Mariann FISCHER BOEL

Membru al Comisiei


(1)   JO L 93, 31.3.2006, p. 12. Regulament, astfel cum a fast modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1791/2006 (JO L 363, 20.12.2006, p. 1).

(2)   JO C 148, 24.6.2006, p. 21.


ANEXĂ

Produse agricole destinate consumului uman, enumerate în anexa I la tratat:

Clasa 1.6.

Fructe, legume și cereale proaspete sau prelucrate

SPANIA

Coliflor de Calahorra (IGP)