2.10.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 256/23


REGULAMENTUL (CE) NR. 1143/2007 AL COMISIEI

din 1 octombrie 2007

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 256/2002 în ceea ce privește autorizarea preparatului de Bacillus cereus var. toyoi, aparținând grupei microorganismelor, ca aditiv în hrana animalelor

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor (1), în special articolul 9 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea utilizării aditivilor pentru hrana animalelor, precum și criteriile și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații.

(2)

Preparatul de Bacillus cereus var. toyoi (NCIMB 40112/CNCM I-1012), aparținând grupei microorganismelor, este autorizat în conformitate cu Directiva 70/524/CEE a Consiliului (2), în special, prin Regulamentul (CE) nr. 256/2002 al Comisiei (3), pe durată nelimitată, pentru hrana purceilor sub două luni și a scroafelor, de la o săptămână înainte de fătare și până la înțărcare. În consecință, acest aditiv a fost înregistrat ca un produs existent în Registrul comunitar al aditivilor pentru hrana animalelor, în conformitate cu articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(3)

În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, a fost depusă o cerere de modificare a autorizării preparatului menționat anterior pentru a permite utilizarea sa în hrana scroafelor, de la inseminare până la înțărcare. Această cerere a fost însoțită de informațiile și documentele solicitate conform prevederilor articolului 7 alineatul (3) din respectivul regulament.

(4)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) concluzionează în avizul său din 7 martie 2007 că preparatul de Bacillus cereus var. toyoi NCIMB 40112/CNCM I-1012 nu are un efect nociv asupra sănătății animale, asupra sănătății umane sau asupra mediului (4). În continuare, a concluzionat că preparatul nu prezintă niciun alt risc care ar putea exclude acordarea autorizației, în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. Autoritatea nu consideră necesar să formuleze dispoziții speciale pentru supravegherea ulterioară introducerii pe piață. Autoritatea a verificat, de asemenea, raportul privind metoda de analiză a aditivului în hrana animală, prezentat de către laboratorul comunitar de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(5)

Evaluarea acestui preparat indică faptul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(6)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 256/2002 ar trebui modificat în consecință.

(7)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa III la Regulamentul (CE) nr. 256/2002 se înlocuiește cu textul anexei la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 1 octombrie 2007.

Pentru Comisie

Markos KYPRIANOU

Membru al Comisiei


(1)  JO L 268, 18.10.2003, p. 29. Regulament, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 378/2005 al Comisiei (JO L 59, 5.3.2005, p. 8).

(2)  JO L 270, 14.12.1970, p. 1. Directivă abrogată prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(3)  JO L 41, 13.2.2002, p. 6.

(4)  Avizul Grupului științific pentru aditivii și produsele sau substanțele utilizate în hrana animalelor privind siguranța și eficacitatea produsului Toyocerin (Bacillus cereus var. Toyoi) ca aditiv pentru hrana scroafelor, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. Adoptat la 7 martie 2007. The EFSA Journal (2007) 458, p. 1-9.


ANEXĂ

„ANEXA III

Microorganisme

Nr. CE

Aditiv

Formulă chimică, descriere

Specie sau categorie de animale

Vârstă maximă

Conținut minim

Conținut maxim

Alte dispoziții

Sfârșitul perioadei de autorizare

UFC/kg de furaj complet

Microorganisme

E 1701

Bacillus cereus var. toyoi

NCIMB 40112/CNCM I-1012

Preparat de Bacillus cereus var. toyoi care conține minimum 1 × 1010 CFU/g aditiv

Purcei

2 luni

1 × 109

1 × 109

În instrucțiunile de utilizare a aditivului și a preamestecului se indică temperatura de depozitare, durata de conservare și stabilitatea la granulare.

Pe durată nelimitată

Scroafe

De la inseminare la înțărcare

0,5 × 109

2 × 109

În instrucțiunile de utilizare a aditivului și a preamestecului se indică temperatura de depozitare, durata de conservare și stabilitatea la granulare.

Pe durată nelimitată”