28.9.2007 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 253/25 |
REGULAMENTUL (CE) NR. 1120/2007 AL COMISIEI
din 27 septembrie 2007
stabilind ratele de restituire aplicabile anumitor produse lactate exportate sub formă de mărfuri care nu sunt incluse în anexa I la tratat
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1255/1999 al Consiliului din 17 mai 1999 privind organizarea comună a pieței în sectorul laptelui și al produselor lactate (1), în special articolul 31 alineatul (3),
întrucât:
(1) |
Articolul 31 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1255/1999 prevede că diferența dintre prețurile de pe piața internațională pentru produsele incluse în articolul 1 literele (a), (b), (c), (d), (e) și (g) din acest regulament și prețurile din cadrul Comunității poate fi acoperită printr-o restituire la export. |
(2) |
Regulamentul (CE) nr. 1043/2005 al Comisiei din 30 iunie 2005 pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 3448/93 al Consiliului privind sistemul de acordare a restituirilor la export pentru anumite produse agricole exportate sub forma unor bunuri care nu sunt incluse în anexa I la tratat și criteriile pentru stabilirea sumelor acestor restituiri (2) precizează produsele pentru care trebuie stabilită o rată a restituirilor ce se aplică în cazul în care aceste mărfuri sunt exportate sub forma mărfurilor enumerate în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1255/1999. |
(3) |
În conformitate cu prevederile primului alineat al articolului 14 din Regulamentul (CE) nr. 1043/2005, rata de restituire la 100 kg pentru fiecare dintre produsele de bază respective se stabilește lunar. |
(4) |
Cu toate acestea, în cazul anumitor produse lactate exportate sub formă de mărfuri care nu sunt incluse în anexa I la tratat, există riscul ca, în cazul în care sunt stabilite în avans rate de restituire ridicate, angajamentele asumate în privința acestor restituiri să poată fi compromise. Pentru evitarea acestui risc, este, prin urmare, necesar să fie luate măsuri asigurătorii corespunzătoare, dar fără a exclude totuși posibilitatea încheierii de contracte pe termen lung. Stabilirea unor rate de restituire specifice pentru stabilirea în avans a restituirii referitoare la aceste produse trebuie să asigure atingerea acestor două obiective. |
(5) |
Articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1043/2005 prevede că, dacă a fost stabilită rata de restituire, trebuie avute în vedere, dacă este cazul, restituirile pentru producție, ajutoarele sau alte măsuri cu efect echivalent aplicabile în toate statele membre în conformitate cu regulamentul de organizare comună a pieței în sectorul în cauză în ceea ce privește produsele de bază enumerate în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1043/2005 sau produsele asimilate acestora. |
(6) |
Articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1255/1999 prevede plata unui ajutor acordat pentru laptele degresat produs în interiorul Comunității, transformat în cazeină, în cazul în care laptele respectiv și cazeina produsă din el îndeplinesc anumite condiții. |
(7) |
Regulamentul (CE) nr. 1898/2005 al Comisiei din 9 noiembrie 2005 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1255/1999 al Consiliului în ceea ce privește măsurile de comercializare a smântânii, a untului și a untului concentrat pe piața comunitară (3) stabilește că untul și smântâna cu preț redus trebuie puse la dispoziția industriilor care produc anumite mărfuri. |
(8) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a laptelui și a produselor lactate, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Ratele de restituire aplicabile produselor de bază incluse în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1043/2005 și în articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 1255/1999 și exportate sub forma mărfurilor enumerate în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1255/1999 se stabilesc după cum se indică în anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare la 28 septembrie 2007.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 27 septembrie 2007.
Pentru Comisie
Heinz ZOUREK
Director general pentru întreprinderi și industrie
(1) JO L 160, 26.6.1999, p. 48. Regulament, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1913/2005 al Comisiei (JO L 307, 25.11.2005, p. 2).
(2) JO L 172, 5.7.2005, p. 24. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 447/2007 (JO L 106, 24.4.2007, p. 31).
(3) JO L 308, 25.11.2005, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 96/2007 (JO L 25, 1.2.2007, p. 6).
ANEXĂ
Ratele de restituire aplicabile începând cu 28 septembrie 2007 anumitor produse lactate exportate sub formă de mărfuri care nu sunt incluse în anexa I la tratat (1)
(EUR/100 kg) |
||||
Codul NC |
Descriere |
Rata de restituire |
||
În caz de stabilire în avans a restituirilor |
Altele |
|||
ex 0402 10 19 |
Lapte praf, granule sau alte forme solide, fără adaos de zahăr sau alți îndulcitori, cu conținut de grăsimi, fără să depășească 1,5 % din greutate (PG 2): |
|
|
|
|
— |
— |
||
|
0,00 |
0,00 |
||
ex 0402 21 19 |
Lapte praf, granule sau alte forme solide, fără adaos de zahăr sau alți îndulcitori, cu conținut de grăsimi, fără să depășească 26 % din greutate (PG 3): |
|
|
|
|
0,00 |
0,00 |
||
|
0,00 |
0,00 |
||
ex 0405 10 |
Unt cu conținut de grăsimi de 82 % din greutate (PG 6): |
|
|
|
|
0,00 |
0,00 |
||
|
0,00 |
0,00 |
||
|
0,00 |
0,00 |
(1) Ratele stabilite în prezenta anexă nu sunt aplicabile exporturilor către:
a) |
țări terțe: Andorra, Sfântul Scaun (Statul-Oraș Vatican), Liechtenstein, Statele Unite ale Americii și nici mărfurilor enumerate în tabelele I și II din Protocolul nr. 2 la Acordul dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană din 22 iulie 1972, exportate către Confederația Elvețiană. |
b) |
teritorii ale statelor membre ale UE care nu fac parte din teritoriul vamal al Comunității: Gibraltar, Ceuta, Melilla, comunele Livigno și Campione d'Italia, Heligoland, Groenlanda, Insulele Feroe și zonele din Republica Cipru în care Guvernul Republicii Cipru nu exercită un control efectiv. |