31.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 199/30


REGULAMENTUL (CE) NR. 863/2007 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

din 11 iulie 2007

de stabilire a unui mecanism de creare a echipelor de intervenție rapidă la frontieră și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2007/2004 al Consiliului în ceea ce privește acest mecanism și de reglementare a sarcinilor și a competențelor agenților invitați

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 62 punctul 2 litera (a) și articolul 66,

având în vedere propunerea Comisiei,

după consultarea Comitetului Economic și Social European,

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (1),

întrucât:

(1)

La 26 octombrie 2004, Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 2007/2004 (2) de instituire a Agenției Europene pentru Gestionarea Cooperării Operaționale la Frontierele Externe ale statelor membre ale Uniunii Europene („Agenția”).

(2)

Un stat membru care se confruntă cu circumstanțe care fac necesară o asistență tehnică și operativă sporită la frontierele sale externe poate, fără a aduce atingere articolului 64 alineatul (2) din tratat și în conformitate cu articolele 7 și 8 din Regulamentul (CE) nr. 2007/2004, să solicite o astfel de asistență din partea Agenției sub formă de coordonare, în cazul în care sunt implicate alte state membre.

(3)

Gestionarea eficientă a frontierelor externe prin intermediul activităților de control și de supraveghere contribuie la combaterea imigrației ilegale și a traficului de persoane, precum și la prevenirea oricărei amenințări la adresa siguranței interne, a ordinii publice, a sănătății publice și a relațiilor internaționale ale statelor membre. Controlul la frontiere este nu numai în interesul statului membru la ale cărui frontiere externe este efectuat, ci și în interesul tuturor statelor membre care au renunțat la controlul la frontierele interne.

(4)

Responsabilitatea pentru controlul frontierelor externe revine statelor membre. Ținând seama de situațiile critice cu care statele membre se confruntă din când în când la frontierele lor externe, în special sosirea, la unele puncte ale frontierelor externe, a unui număr mare de resortisanți din țări terțe care încearcă să intre ilegal pe teritoriul statelor membre, ar putea fi necesar să se acorde asistență statelor membre, furnizându-le resurse adecvate și suficiente, în special în materie de personal.

(5)

Posibilitățile actuale de furnizare a unei asistențe practice eficiente privind controlul persoanelor la frontierele externe și supravegherea frontierelor externe la nivel european nu sunt considerate suficiente, în special în cazurile în care statele membre se confruntă cu sosirea unui număr mare de resortisanți din țări terțe care încearcă să intre ilegal pe teritoriul statelor membre.

(6)

Un stat membru ar trebui, în consecință, să aibă posibilitatea de a solicita detașarea pe teritoriul său, în cadrul Agenției, a unor echipe de intervenție rapidă la frontieră, care să aibă în componență experți special instruiți, provenind din alte state membre, pentru a oferi temporar asistență agenților săi de poliție de frontieră naționali. Detașarea echipelor de intervenție rapidă la frontieră va contribui la sporirea solidarității și a asistenței reciproce dintre statele membre.

(7)

Detașarea echipelor de intervenție rapidă la frontieră pentru a furniza sprijin pe o perioadă determinată ar trebui să aibă loc în situații de presiune excepțională și urgentă. Asemenea situații ar apărea atunci când un stat membru ar fi confruntat cu un aflux masiv de resortisanți ai unor țări terțe care încearcă să intre în mod ilegal pe teritoriul său, ceea ce necesită o acțiune imediată, iar detașarea unei echipe de intervenție rapidă la frontieră ar contribui la realizarea unei acțiuni eficace. Echipele de intervenție rapidă la frontieră nu au menirea de a furniza asistență pe termen lung.

(8)

Echipele de intervenție rapidă la frontieră vor depinde de atribuțiile planificate, disponibilitate și frecvența detașărilor. Pentru a asigura funcționarea eficace a echipelor de intervenție rapidă la frontieră, statele membre ar trebui să pună la dispoziție un număr corespunzător de agenți de poliție de frontieră („rezerva de intervenție rapidă”), care să reflecte mai ales specializarea și amploarea propriilor structuri de poliție de frontieră. Statele membre ar trebui să creeze, prin urmare, rezerve naționale de experți pentru a spori eficacitatea prezentului regulament. Agenția ar trebui să ia în considerare diferențele de mărime între statele membre, precum și specializările tehnice ale structurilor lor de poliție de frontieră.

(9)

Bunele practici ale multor state membre demonstrează că o cunoaștere a profilurilor agenților de poliție de frontieră disponibili (în ceea ce privește aptitudinile și calificările acestora), înainte de desfășurarea operațiunilor, contribuie în mod semnificativ la planificarea și derularea eficientă a acestora. Agenția ar trebui, prin urmare, să determine profilurile și numărul global de agenți de poliție de frontieră care ar trebui incluși în cadrul echipelor de intervenție rapidă la frontieră.

(10)

Ar trebui să se instituie un mecanism pentru crearea unor echipe de intervenție rapidă, care să ofere atât Agenției, cât și statelor membre suficientă flexibilitate și să asigure derularea operațiunilor la un nivel înalt de eficiență și eficacitate.

(11)

Agenția ar trebui, printre altele, să coordoneze componența, instruirea și detașarea echipelor de intervenție rapidă la frontieră. Este prin urmare necesar să se introducă noi dispoziții în Regulamentul (CE) nr. 2007/2004 cu privire la rolul Agenției în raport cu echipele respective.

(12)

Atunci când un stat membru se confruntă cu un aflux masiv de resortisanți ai unor țări terțe care încearcă să intre ilegal pe teritoriul său sau cu o altă situație excepțională care afectează în mod substanțial îndeplinirea sarcinilor naționale, acesta se poate abține de la punerea la dispoziție a agenților săi naționali de poliție de frontieră în vederea detașării.

(13)

Pentru a conlucra în mod eficient cu agenții naționali de poliție de frontieră, membrii echipelor ar trebui să poată îndeplini misiuni privind controlul persoanelor și supravegherea frontierelor externe pe perioada detașării pe teritoriul statului membru care le-a solicitat asistența.

(14)

În mod similar, eficiența acțiunilor comune coordonate de Agenție ar trebui îmbunătățită, permițând temporar agenților invitați ai altor state membre să îndeplinească misiuni privind controlul persoanelor la frontierele externe și supravegherea frontierelor externe.

(15)

Astfel, este de asemenea necesar să se introducă noi dispoziții în Regulamentul (CE) nr. 2007/2004 cu privire la sarcinile și competențele agenților invitați detașați pe teritoriul unui stat membru la cererea acestuia în cadrul Agenției.

(16)

Prezentul regulament contribuie la aplicarea corectă a Regulamentului (CE) nr. 562/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 de instituire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen) (3). În acest scop, în cursul efectuării controalelor și al supravegherii la frontieră, membrii echipelor și agenții invitați nu ar trebui să facă nici o discriminare pe criterii de sex, rasă sau origine etnică, religie sau credință, handicap, vârstă sau orientare sexuală. Orice măsuri luate în îndeplinirea sarcinilor care le revin și în exercitarea competențelor lor ar trebui să fie proporționale în raport cu obiectivele urmărite de măsurile în cauză.

(17)

Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în special de Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene. Prezentul regulament trebuie să fie pus în aplicare în conformitate cu obligațiile statelor membre în ceea ce privește protecția internațională și principiul nereturnării.

(18)

Prezentul regulament trebuie să fie pus în aplicare cu respectarea deplină a obligațiilor ce decurg din dreptul internațional al mării, în special în ceea ce privește căutarea și salvarea.

(19)

Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (4) se aplică prelucrării datelor cu caracter personal de către statele membre în aplicarea prezentului regulament.

(20)

În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezentul regulament reprezintă o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în sensul Acordului încheiat între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei în ceea ce privește asocierea acestora din urmă în vederea punerii în aplicare, a asigurării respectării și a dezvoltării acquis-ului Schengen (5) care se încadrează în domeniul prevăzut la articolul 1 punctul A din Decizia 1999/437/CE a Consiliului (6) privind anumite modalități de aplicare a respectivului acord.

(21)

În ceea ce privește Elveția, prezentul regulament reprezintă o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în sensul Acordului semnat între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la transpunerea, punerea în aplicare și dezvoltarea acquis-ului Schengen, care se încadrează în domeniul prevăzut la articolul 1 punctul A din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 4 alineatul (1) din Deciziile 2004/849/CE (7) și 2004/860/CE (8) ale Consiliului.

(22)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, care, prin urmare, nu este obligatoriu pentru aceasta și nu i se aplică. Dat fiind că prezentul regulament se întemeiază pe acquis-ul Schengen în temeiul dispozițiilor prevăzute în partea a treia titlul IV din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Danemarca ar trebui, în conformitate cu articolul 5 din respectivul protocol, să decidă, în termen de șase luni de la data adoptării prezentului regulament, dacă îl transpune sau nu în legislația sa internă.

(23)

Prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Regatul Unit nu participă, în conformitate cu Decizia 2000/365/CE a Consiliului din 29 mai 2000 privind solicitarea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord de a participa la unele dintre dispozițiile acquis-ului Schengen (9). În consecință, Regatul Unit nu participă la adoptarea prezentului regulament, care nu este obligatoriu pentru acesta și nu i se aplică.

(24)

Prezentul regulament constituie o dezvoltare a acquis-ului Schengen la care Irlanda nu participă, în conformitate cu Decizia 2002/192/CE a Consiliului din 28 februarie 2002 privind solicitarea Irlandei de a participa la unele dintre dispozițiile acquis-ului Schengen (10). În consecință, Irlanda nu participă la adoptarea prezentului regulament, care nu este obligatoriu pentru aceasta și nu i se aplică.

(25)

Dispozițiile articolului 6 alineatele (8) și (9) din prezentul regulament constituie, în măsura în care se referă la accesul la Sistemul de Informații Schengen, dispoziții care se întemeiază pe acquis-ul Schengen sau care se raportează la acesta în sensul articolului 3 alineatul (2) din Actul de aderare din 2003 și al articolului 4 alineatul (2) din Actul de aderare din 2005,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Obiect

(1)   Prezentul regulament instituie un mecanism în scopul acordării de asistență operativă rapidă pentru o perioadă limitată de timp, sub forma unor echipe de intervenție rapidă la frontieră (denumite în continuare „echipe”), unui stat membru solicitant și care se confruntă cu situații de presiune urgentă și excepțională, în special în cazul sosirii, la puncte ale frontierelor externe, a unui număr mare de resortisanți ai unor țări terțe care încearcă să intre ilegal pe teritoriul respectivului stat membru. Prezentul regulament stabilește de asemenea sarcinile care urmează a fi îndeplinite și competențele care urmează a fi exercitate de către membrii echipelor pe durata operațiunilor care au loc într-un stat membru diferit de statul lor de origine.

(2)   Prezentul regulament modifică Regulamentul (CE) nr. 2007/2004 ca urmare a instituirii mecanismului menționat la alineatul (1) și în vederea definirii sarcinilor care urmează a fi îndeplinite și a competențelor care urmează a fi exercitate de către agenții de poliție de frontieră din statele membre care participă la operațiuni comune și la proiecte pilot într-un alt stat membru.

(3)   Asistența tehnică necesară se acordă unui stat membru solicitant în conformitate cu articolele 7 și 8 din Regulamentul (CE) nr. 2007/2004.

Articolul 2

Domeniul de aplicare

Prezentul regulament se aplică fără a aduce atingere drepturilor refugiaților și ale persoanelor care solicită protecție internațională, în special în materie de nereturnare.

CAPITOLUL I

ECHIPELE DE INTERVENŢIE RAPIDĂ LA FRONTIERĂ

Articolul 3

Definiții

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

1.

„Agenția” înseamnă Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operaționale la Frontierele Externe ale statelor membre ale Uniunii Europene;

2.

„membri ai echipelor” înseamnă agenți de poliție de frontieră ai statelor membre care fac parte din echipele de intervenție rapidă la frontieră, alții decât cei aparținând statului membru gazdă;

3.

„stat membru solicitant” înseamnă un stat membru ale cărui autorități competente solicită Agenției detașarea echipelor de intervenție rapidă la frontieră pe teritoriul său;

4.

„stat membru gazdă” înseamnă un stat membru pe teritoriul căruia are loc o detașare a unei echipe de intervenție rapidă la frontieră;

5.

„stat membru de origine” înseamnă statul membru al cărui agent de poliție de frontieră este un membru al echipei.

Articolul 4

Componența și detașarea echipelor de intervenție rapidă la frontieră

(1)   Componența echipelor este stabilită de Agenție, în conformitate cu articolul 8b din Regulamentul (CE) nr. 2007/2004, astfel cum este modificat prin prezentul regulament. Detașarea acestora intră sub incidența articolului 8d din regulamentul respectiv.

(2)   La propunerea directorului executiv al Agenției, consiliul de administrație al Agenției decide, cu o majoritate de trei pătrimi, cu privire la profilurile și numărul total de agenți de poliție de frontieră care urmează a fi puși la dispoziția echipelor (rezerva de intervenție rapidă). Aceeași procedură se aplică și în ceea ce privește eventualele schimbări ulterioare ale profilurilor și ale numărului total de polițiști de frontieră din cadrul rezervei de intervenție rapidă. Statele membre contribuie la rezerva de intervenție rapidă prin intermediul unei rezerve de experți naționali, constituită în funcție de diferitele profiluri definite, desemnând agenți de poliție de frontieră care să corespundă profilurilor solicitate.

(3)   La cererea Agenției, statele membre pun la dispoziție, în vederea detașării, agenții de poliție de frontieră, cu excepția cazului în care acestea se confruntă cu o situație care afectează în mod grav executarea sarcinilor naționale. Autonomia statului membru de origine în legătură cu selecția personalului și durata detașării acestuia nu este afectată.

(4)   Costurile legate de activitățile prevăzute la alineatul (1) sunt suportate de Agenție în conformitate cu articolul 8h din Regulamentul (CE) nr. 2007/2004.

Articolul 5

Instrucțiuni adresate echipelor de intervenție rapidă la frontieră

(1)   Pe durata detașării echipelor, instrucțiunile adresate echipelor sunt emise de statul membru gazdă, în conformitate cu planul operativ la care se face referire la articolul 8e din Regulamentul (CE) nr. 2007/2004.

(2)   În conformitate cu articolul 8g din Regulamentul (CE) nr. 2007/2004, Agenția poate comunica statului membru gazdă, prin intermediul ofițerului său coordonator, opiniile sale cu privire la aceste instrucțiuni. În acest caz, statul membru gazdă ia în considerare respectivele opinii.

(3)   În conformitate cu articolul 8g din Regulamentul (CE) nr. 2007/2004, statul membru gazdă acordă tot sprijinul necesar ofițerului coordonator, inclusiv un acces nelimitat la echipe pe întreaga durată a detașării.

Articolul 6

Sarcinile și competențele membrilor echipelor

(1)   Membrii echipelor au capacitatea de a îndeplini toate sarcinile și de a exercita toate competențele legate de activitățile de control la frontieră sau de supraveghere a frontierelor, care sunt în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 562/2006 și care sunt necesare în vederea realizării obiectivelor respectivului regulament. Detaliile referitoare la fiecare detașare sunt specificate în planul operativ corespunzător respectivei detașări, în conformitate cu articolul 8e din Regulamentul (CE) nr. 2007/2004.

(2)   Membrii echipelor au obligația de a respecta pe deplin demnitatea umană în îndeplinirea sarcinilor care le revin și în exercitarea competențelor lor. Orice măsuri luate în îndeplinirea sarcinilor care le revin și în exercitarea competențelor lor trebuie să fie proporționale cu obiectivele urmărite de măsurile respective. În îndeplinirea sarcinilor care le revin și în exercitarea competențelor lor, membrii echipelor nu fac nici o discriminare pe criterii de sex, rasă sau origine etnică, religie sau credință, handicap, vârstă sau orientare sexuală.

(3)   Membrii echipelor pot îndeplini sarcini și exercita competențe numai în baza instrucțiunilor primite din partea agenților de poliție de frontieră din statul membru gazdă și, ca regulă generală, în prezența acestora din urmă.

(4)   Membrii echipelor poartă uniformele proprii pe durata îndeplinirii sarcinilor care le revin și a exercitării competențelor lor. Aceștia vor purta pe uniforme o brasardă albastră cu însemnele Uniunii Europene și ale Agenției, pe baza căreia sunt identificați ca participanți la o misiune a echipelor. În scopul identificării lor de către autoritățile naționale și cetățenii statului membru gazdă, membrii echipelor poartă asupra lor în orice moment un document de acreditare, în conformitate cu articolul 8, pe care îl prezintă la cerere.

(5)   Pe durata îndeplinirii sarcinilor care le revin și a exercitării competențelor lor, membrii echipelor pot purta asupra lor arme de serviciu, muniție și echipament, în baza autorizației primite în conformitate cu legislația națională a statului membru de origine. Cu toate acestea, statul membru gazdă poate interzice portul anumitor arme de serviciu, muniții și echipamente, în măsura în care propria sa legislație conține aceleași dispoziții pentru propriii săi agenți de poliție de frontieră. Statul membru gazdă informează Agenția, înaintea detașării echipelor, cu privire la armele de serviciu, muniția și echipamentele permise, precum și cu privire la condițiile de utilizare a acestora. Agenția pune aceste informații la dispoziția tuturor statelor membre care participă la detașare.

(6)   Pe durata îndeplinirii sarcinilor care le revin și a exercitării competențelor lor, membrii echipelor sunt autorizați să facă uz de forță, aceasta implicând și permisiunea de a recurge la armele de serviciu, muniția și echipamentul din dotare, cu acordul statului membru de origine și al statului membru gazdă, în prezența agenților de poliție de frontieră ai statului membru gazdă și în conformitate cu legislația națională a acestuia.

(7)   Prin derogare de la alineatul (6), armele de serviciu, muniția și echipamentul pot fi folosite în cazuri de legitimă autoapărare și în cazuri de legitimă apărare a membrilor echipelor sau a altor persoane, în conformitate cu legislația națională a statului membru gazdă.

(8)   În sensul prezentului regulament, statul membru gazdă poate autoriza membrii echipelor să consulte bazele sale de date naționale și bazele de date europene care sunt necesare pentru efectuarea controalelor la frontieră și pentru supravegherea frontierelor. Membrii echipelor consultă doar datele care sunt necesare în vederea îndeplinirii sarcinilor care le revin și a exercitării competențelor lor. Statele membre informează Agenția, înaintea detașării echipelor, cu privire la bazele de date naționale și europene care pot fi consultate. Agenția pune aceste informații la dispoziția tuturor statelor membre care participă la detașare.

(9)   Consultarea la care se face referire la alineatul (8) se desfășoară în conformitate cu legislația comunitară și cu legislația națională a statului membru gazdă în domeniul protecției datelor.

(10)   Deciziile de refuzare a intrării în conformitate cu articolul 13 din Regulamentul (CE) nr. 562/2006 sunt luate numai de către agenții de poliție de frontieră ai statului membru gazdă.

Articolul 7

Statutul, drepturile și obligațiile membrilor echipelor

(1)   Membrii echipelor își păstrează calitatea de agenți ai poliției de frontieră a statului membru de origine și sunt plătiți de acesta.

(2)   Agenții de poliție de frontieră care sunt puși la dispoziția rezervei de intervenție rapidă în conformitate cu articolul 4 participă la instruirea specializată relevantă pentru sarcinile și competențele acestora, precum și la exercițiile periodice organizate de Agenție în conformitate cu articolul 8c din Regulamentul (CE) nr. 2007/2004.

(3)   Agenții de poliție de frontieră primesc o diurnă, care acoperă și costurile de cazare, pe durata participării lor la instruirile și exercițiile organizate de către Agenție, precum și pe durata detașării lor în conformitate cu articolul 8h din Regulamentul (CE) nr. 2007/2004.

Articolul 8

Documentul de acreditare

(1)   Agenția eliberează membrilor echipelor, în cooperare cu statul membru gazdă, un document în limba oficială a statului membru gazdă și într-o altă limbă oficială a instituțiilor Uniunii Europene, care să permită identificarea lor și care să demonstreze că posesorul acestuia are dreptul de a îndeplini sarcinile și de a exercita competențele prevăzute la articolul 6 alineatul (1). Documentul cuprinde elementele următoare referitoare la membrul echipei:

(a)

numele și naționalitatea;

(b)

gradul; și

(c)

o fotografie digitală recentă.

(2)   Documentul este returnat Agenției la încheierea misiunii de detașare a echipei.

Articolul 9

Legislația aplicabilă

(1)   Pe durata îndeplinirii sarcinilor și a exercitării competențelor prevăzute la articolul 6 alineatul (1), membrii echipelor se conformează legislației comunitare și legislației naționale a statului membru gazdă.

(2)   Pe durata îndeplinirii sarcinilor și a exercitării competențelor prevăzute la articolul 6 alineatul (1), membrilor echipelor li se aplică în continuare măsurile disciplinare din statul membru de origine.

(3)   Dispozițiile specifice referitoare la portul armelor de serviciu, al muniției și al echipamentului, precum și cele referitoare la folosirea forței sunt prevăzute la articolul 6 alineatele (5), (6) și (7).

(4)   Dispozițiile specifice referitoare la răspunderea civilă și la răspunderea penală sunt prevăzute la articolele 10 și, respectiv, 11.

Articolul 10

Răspunderea civilă

(1)   În cazul în care membrii echipelor operează într-un stat membru gazdă, statul membru respectiv este responsabil, în conformitate cu legislația sa națională, pentru orice daune cauzate de aceștia în cadrul operațiunilor lor.

(2)   În cazul în care aceste daune sunt cauzate din neglijență gravă sau în mod intenționat, statul membru gazdă poate contacta statul membru de origine pentru ca acesta să îi ramburseze sumele plătite victimelor sau persoanelor îndreptățite în numele acestora.

(3)   Fără a aduce atingere exercitării drepturilor sale față de terți, fiecare stat membru renunță la recursul împotriva statului membru gazdă sau împotriva oricărui alt stat membru pentru daunele pe care le-a suportat, cu excepția cazului în care daunele au fost cauzate din neglijență gravă sau în mod intenționat.

(4)   Orice litigiu între statele membre în legătură cu aplicarea alineatelor (2) și (3) care nu poate fi soluționat prin negocieri între acestea este înaintat de către statele membre Curții de Justiție a Comunităților Europene în conformitate cu articolul 239 din tratat.

(5)   Fără a aduce atingere exercitării drepturilor sale față de terți, Agenția suportă costurile aferente daunelor cauzate echipamentelor Agenției în timpul desfășurării misiunii, cu excepția cazului în care daunele au fost cauzate din neglijență gravă sau în mod intenționat.

Articolul 11

Răspunderea penală

Pe durata detașării echipelor, membrii echipelor sunt tratați în același mod ca și agenții statului membru gazdă în legătură cu eventualele infracțiuni penale care ar putea fi comise împotriva acestora sau de către aceștia.

CAPITOLUL II

MODIFICĂRI LA REGULAMENTUL (CE) NR. 2007/2004

Articolul 12

Modificări

Regulamentul (CE) nr. 2007/2004 se modifică după cum urmează:

1.

Articolul 1 alineatul (4) se elimină.

2.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 1a

Definiții

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

1.

«frontierele externe ale statelor membre» înseamnă frontierele terestre și maritime ale statelor membre, precum și aeroporturile și porturile acestora, cărora li se aplică dispozițiile dreptului comunitar privind trecerea frontierelor externe de către persoane;

2.

«stat membru gazdă» înseamnă un stat membru pe teritoriul căruia are loc o detașare a unor echipe de intervenție rapidă la frontieră, o operațiune comună sau un proiect pilot;

3.

«stat membru de origine» înseamnă statul membru al cărui agent de poliție de frontieră este un membru al echipei sau un agent invitat;

4.

«membri ai echipelor» înseamnă agenți de poliție de frontieră ai statelor membre care fac parte din echipa de intervenție rapidă la frontieră, alții decât cei aparținând statului membru gazdă;

5.

«stat membru solicitant» înseamnă un stat membru ale cărui autorități competente solicită Agenției detașarea echipelor de intervenție rapidă la frontieră pe teritoriul său;

6.

«agenți invitați» înseamnă agenți ai serviciilor de poliție de frontieră ale altor state membre decât statul membru gazdă care participă în operațiuni comune sau proiecte pilot.”

3.

La articolul 2 alineatul (1), se adaugă următoarea literă:

„(g)

detașează echipe de intervenție rapidă la frontieră în statele membre în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 863/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 de stabilire a unui mecanism de creare a echipelor de intervenție rapidă la frontieră și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2007/2004 al Consiliului în ceea ce privește acest mecanism și de reglementare a sarcinilor și a competențelor agenților invitați (11).

4.

La articolul 8, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

„(3)   Agenția poate achiziționa echipament tehnic pentru controlul la frontieră și pentru supravegherea frontierelor externe, care urmează să fie utilizat de experții săi și în cadrul echipelor de intervenție rapidă la frontieră pe durata detașării acestora.”

5.

Se inserează următoarele articole:

„Articolul 8a

Echipele de intervenție rapidă la frontieră

La cererea unui stat membru care se confruntă cu situații de presiune urgentă și excepțională, în special în cazul sosirii, la puncte ale frontierelor externe, a unui număr mare de resortisanți ai unor țări terțe care încearcă să intre ilegal pe teritoriul respectivului stat membru, Agenția poate detașa, pe o perioadă limitată, pe teritoriul statului membru solicitant, una sau mai multe echipe de intervenție rapidă la frontieră (denumite în continuare «echipele»), pentru misiuni cu o durată corespunzătoare, în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 863/2007.

Articolul 8b

Componența echipelor

(1)   În cazul în care se confruntă cu o situație de tipul celei prevăzute la articolul 8a, statele membre comunică imediat, la cererea Agenției, numărul, numele și profilurile agenților de poliție de frontieră din rezerva lor națională pe care îi pot pune la dispoziție în termen de cinci zile și care urmează să fie membri ai unei echipe. La cererea Agenției, statele membre pun la dispoziție agenții de poliție de frontieră, în vederea detașării, cu excepția cazului în care acestea se confruntă cu o situație care afectează în mod grav executarea sarcinilor naționale.

(2)   La stabilirea componenței unei echipe care urmează să fie detașată, directorul executiv ține seama de circumstanțele speciale cu care se confruntă statul membru solicitant. Echipa este constituită conform planului operativ prevăzut la articolul 8e.

Articolul 8c

Instruire și exerciții

Agenția asigură pentru agenții de poliție de frontieră care fac parte din rezerva de intervenție rapidă, astfel cum aceasta este prevăzută în articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 863/2007, o instruire avansată relevantă pentru sarcinile și competențele acestora și organizează exerciții periodice pentru respectivii agenți de poliție de frontieră în conformitate cu programul de instruire avansată și de exerciții prevăzut în programul de lucru anual al Agenției.

Articolul 8d

Procedura de decizie privind detașarea echipelor

(1)   O solicitare de detașare a echipelor în conformitate cu articolul 8a include o descriere a situației, eventualele obiective și nevoile estimate în vederea detașării. Dacă este necesar, directorul executiv poate trimite experți ai Agenției pentru a evalua situația de la frontierele externe ale statului membru solicitant.

(2)   Directorul executiv informează imediat consiliul de administrație cu privire la solicitarea unui stat membru de detașare a echipelor.

(3)   În luarea deciziei cu privire la cererea unui stat membru, directorul executiv ia în considerare rezultatele analizelor de risc ale Agenției, precum și orice altă informație relevantă furnizată de statul membru solicitant sau de un alt stat membru.

(4)   Directorul executiv ia o decizie privind cererea de detașare a echipelor cât mai curând posibil și nu mai târziu de cinci zile lucrătoare de la data primirii cererii. Directorul executiv notifică decizia sa în scris, simultan, statului membru solicitant și consiliului de administrație. Decizia precizează motivele principale pe care se întemeiază.

(5)   Dacă directorul executiv decide să detașeze una sau mai multe echipe, Agenția și statul membru solicitant întocmesc imediat un plan operativ în conformitate cu articolul 8e.

(6)   Imediat după convenirea planului operativ, directorul executiv informează statele membre cu privire la numărul solicitat și profilurile agenților de poliție de frontieră care urmează a fi detașați în cadrul echipelor. Aceste informații se furnizează în scris punctelor de contact naționale desemnate în temeiul articolului 8f și includ data la care urmează să se efectueze detașarea. Acestor puncte de contact li se furnizează de asemenea o copie a planului operativ.

(7)   În cazul în care directorul executiv este absent sau în imposibilitatea de a participa, deciziile legate de detașarea echipelor sunt luate de către directorul executiv adjunct.

(8)   La cererea Agenției, statele membre pun la dispoziție agenții de poliție de frontieră, în vederea detașării, cu excepția cazului în care acestea se confruntă cu o situație care afectează în mod grav executarea sarcinilor naționale.

(9)   Echipele sunt detașate cel târziu la cinci zile lucrătoare de la data convenirii planului operativ între directorul executiv și statul membru solicitant.

Articolul 8e

Planul operativ

(1)   Directorul executiv și statul membru solicitant convin asupra unui plan operativ care prezintă în detaliu condițiile concrete pentru detașarea echipelor. Planul operativ cuprinde următoarele:

(a)

descrierea situației, împreună cu modul de operare corespunzător detașării și obiectivele acesteia, inclusiv obiectivul operativ;

(b)

durata previzibilă a detașării echipelor;

(c)

zona de competență teritorială din statul membru solicitant, în care sunt detașate echipele;

(d)

descrierea sarcinilor și a instrucțiunilor speciale pentru membrii echipelor, inclusiv instrucțiuni referitoare la bazele de date pe care membrii echipelor sunt autorizați să le consulte și la armele de serviciu, muniția și echipamentul pe care sunt autorizați să le utilizeze în statul membru gazdă;

(e)

componența echipelor;

(f)

numele și gradele agenților de poliție de frontieră din statul membru gazdă care sunt responsabili de cooperarea cu echipele, în special ale acelor agenți de poliție de frontieră care comandă echipele pe durata detașării, precum și locul echipelor în lanțul de comandă;

(g)

echipamentul tehnic trimis împreună cu echipele în conformitate cu articolul 8.

(2)   Orice modificări sau adaptări aduse planului operativ necesită acordul directorului executiv și al statului membru solicitant. O copie a planului operativ modificat sau adaptat este trimisă imediat de către Agenție statelor membre participante.

Articolul 8f

Punctul național de contact

Statele membre desemnează un punct național de contact pentru comunicările cu Agenția privind toate chestiunile legate de echipe. Punctul național de contact este accesibil în orice moment.

Articolul 8g

Ofițerul coordonator

(1)   Directorul executiv numește unul sau mai mulți experți din personalul Agenției care urmează să fie detașat/detașați în calitate de ofițer coordonator. Directorul executiv informează statul membru gazdă cu privire la această numire.

(2)   Ofițerul coordonator acționează în numele Agenției în toate aspectele legate de detașarea echipelor. În special, ofițerul coordonator:

(a)

reprezintă interfața dintre Agenție și statul membru gazdă;

(b)

reprezintă interfața dintre Agenție și membrii echipelor, acordând asistență, în numele Agenției, cu privire la toate chestiunile legate de condițiile detașării lor în cadrul echipelor;

(c)

urmărește punerea corectă în aplicare a planului operativ;

(d)

raportează Agenției în legătură cu toate aspectele detașării echipelor.

(3)   În conformitate cu articolul 25 alineatul (3) litera (f), directorul executiv poate autoriza ofițerul coordonator să contribuie la soluționarea eventualelor neînțelegeri privind executarea planului operativ și detașarea echipelor.

(4)   În cadrul îndeplinirii sarcinilor sale, ofițerul coordonator primește instrucțiuni doar din partea Agenției.

Articolul 8h

Costuri

(1)   Agenția acoperă integral următoarele costuri suportate de statele membre în cadrul punerii la dispoziție a agenților lor de poliție de frontieră în sensul articolelor 8a și 8c:

(a)

costurile de deplasare din statul membru de origine către statul membru gazdă și din statul membru gazdă în statul membru de origine;

(b)

costurile de vaccinare;

(c)

costurile legate de asigurările speciale;

(d)

costurile legate de asistența medicală;

(e)

diurnele, inclusiv costurile de cazare;

(f)

costurile legate de echipamentul tehnic al Agenției.

(2)   Consiliul de administrație stabilește norme detaliate privind plata diurnei membrilor echipelor.”

6.

Articolul 10 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 10

Sarcinile și competențele agenților invitați

(1)   Agenții invitați au capacitatea de a îndeplini toate sarcinile și de a exercita toate competențele legate de activitățile de control la frontieră sau de supraveghere a frontierelor, care sunt în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 562/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 de instituire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen) (12) și care sunt necesare în vederea realizării obiectivelor respectivului regulament.

(2)   Pe durata îndeplinirii sarcinilor și a exercitării competențelor lor, agenții invitați respectă legislația comunitară și legislația națională a statului membru gazdă.

(3)   Agenții invitați pot îndeplini sarcini și exercita competențe numai în baza instrucțiunilor primite din partea agenților de poliție de frontieră din statul membru gazdă și, ca regulă generală, în prezența acestora din urmă.

(4)   Agenții invitați poartă uniformele proprii pe durata îndeplinirii sarcinilor care le revin și a exercitării competențelor lor. Aceștia vor purta pe uniforme o brasardă albastră cu însemnele Uniunii Europene și ale Agenției, pe baza căreia sunt identificați ca participanți la o operațiune comună sau la un proiect pilot. În scopul identificării lor de către autoritățile naționale și cetățenii statului membru gazdă, agenții invitați poartă asupra lor în orice moment un document de acreditare, în conformitate cu articolul 10a, pe care îl prezintă la cerere.

(5)   Prin derogare de la alineatul (2), pe durata îndeplinirii sarcinilor care le revin și a exercitării competențelor lor, agenții invitați pot purta asupra lor arme de serviciu, muniție și echipament, în baza autorizației primite în conformitate cu legislația națională a statului membru de origine. Cu toate acestea, statul membru gazdă poate interzice portul anumitor arme de serviciu, muniții și echipamente, în măsura în care legislația sa conține aceleași dispoziții pentru propriii săi agenți de poliție de frontieră. Statul membru gazdă informează Agenția, înaintea detașării agenților invitați, cu privire la armele de serviciu, muniția și echipamentele permise, precum și cu privire la condițiile de utilizare a acestora. Agenția pune aceste informații la dispoziția statelor membre.

(6)   Prin derogare de la alineatul (2), pe durata îndeplinirii sarcinilor care le revin și a exercitării competențelor lor, agenții invitați sunt autorizați să facă uz de forță, aceasta implicând și permisiunea de a recurge la armele de serviciu, muniția și echipamentul din dotare, cu acordul statului membru de origine și al statului membru gazdă, în prezența agenților de poliție de frontieră ai statului membru gazdă și în conformitate cu legislația națională a statului membru gazdă.

(7)   Prin derogare de la alineatul (6), armele de serviciu, muniția și echipamentul pot fi folosite în cazuri de legitimă autoapărare și în cazuri de legitimă apărare a agenților invitați sau a altor persoane, în conformitate cu legislația națională a statului membru gazdă.

(8)   În sensul prezentului regulament, statul membru gazdă îi poate autoriza pe agenții invitați să consulte bazele sale de date naționale și bazele de date europene care sunt necesare pentru efectuarea controalelor la frontieră și pentru supravegherea frontierelor. Agenții invitați consultă doar datele care sunt necesare în vederea îndeplinirii sarcinilor care le revin și a exercitării competențelor lor. Statul membru gazdă informează Agenția, înaintea detașării agenților invitați, cu privire la bazele de date naționale și europene care pot fi consultate. Agenția pune aceste informații la dispoziția tuturor statelor membre care participă la detașare.

(9)   Consultarea la care se face referire la alineatul (8) se desfășoară în conformitate cu legislația comunitară și cu legislația națională a statului membru gazdă în domeniul protecției datelor.

(10)   Deciziile de refuzare a intrării în conformitate cu articolul 13 din Regulamentul (CE) nr. 562/2006 sunt luate doar de către agenții de poliție de frontieră ai statului membru gazdă.

Articolul 10a

Documentul de acreditare

(1)   Agenția emite, în cooperare cu statul membru gazdă, un document în limba oficială a statului membru gazdă și într-o altă limbă oficială a instituțiilor Uniunii Europene pentru agenții invitați, care să permită identificarea lor și care să demonstreze că posesorul acestuia are dreptul de a îndeplini sarcinile și a exercita competențele prevăzute la articolul 10 alineatul (1). Documentul cuprinde următoarele date referitoare la agentul invitat:

(a)

numele și naționalitatea;

(b)

gradul; și

(c)

o fotografie digitală recentă.

(2)   Documentul este înapoiat Agenției la încheierea operațiunii comune sau a proiectului pilot.

Articolul 10b

Răspunderea civilă

(1)   În cazul în care agenții invitați operează într-un stat membru gazdă, statul membru respectiv este responsabil, în conformitate cu legislația sa națională, pentru orice daune cauzate de aceștia în cadrul operațiunilor la care participă.

(2)   În cazul în care aceste daune sunt cauzate din neglijență gravă sau în mod intenționat, statul membru gazdă poate contacta statul membru de origine pentru ca acesta să îi ramburseze sumele plătite victimelor sau persoanelor îndreptățite în numele acestora.

(3)   Fără a aduce atingere exercitării drepturilor sale față de terți, fiecare stat membru renunță la recursul împotriva statului membru gazdă sau împotriva oricărui alt stat membru privind daunele pe care le-a suportat, cu excepția cazului în care daunele au fost cauzate din neglijență gravă sau în mod intenționat.

(4)   Orice litigiu între statele membre în legătură cu aplicarea alineatelor (2) și (3) care nu poate fi soluționat prin negocieri între acestea este înaintat de către statele membre Curții de Justiție a Comunităților Europene în conformitate cu articolul 239 din tratat.

(5)   Fără a aduce atingere exercitării drepturilor sale față de terți, Agenția suportă costurile aferente daunelor cauzate echipamentelor Agenției în timpul desfășurării misiunii, cu excepția cazului în care daunele au fost cauzate din neglijență gravă sau în mod intenționat.

Articolul 10c

Răspunderea penală

Pe durata desfășurării unei operațiuni comune sau a unui proiect pilot, agenții invitați sunt tratați în același mod ca și agenții statului membru gazdă în legătură cu eventualele infracțiuni penale care ar putea fi comise împotriva acestora sau de către aceștia.

CAPITOLUL III

DISPOZIŢII FINALE

Articolul 13

Evaluarea

Comisia evaluează punerea în aplicare a prezentului regulament după un an de la intrarea sa în vigoare și prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport însoțit, după caz, de propuneri de modificare a prezentului regulament.

Articolul 14

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în statele membre în conformitate cu Tratatul de instituire a Comunității Europene.

Adoptat la Strasburg, 11 iulie 2007.

Pentru Parlamentul European

Președintele

H.-G. PÖTTERING

Pentru Consiliu

Președintele

M. LOBO ANTUNES


(1)  Avizul Parlamentului European din 26 aprilie 2007 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 12 iunie 2007.

(2)  JO L 349, 25.11.2004, p. 1.

(3)  JO L 105, 13.4.2006, p. 1.

(4)  JO L 281, 23.11.1995, p. 31. Directivă, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 (JO L 284, 31.10.2003, p. 1).

(5)  JO L 176, 10.7.1999, p. 36.

(6)  JO L 176, 10.7.1999, p. 31.

(7)  Decizia 2004/849/CE a Consiliului din 25 octombrie 2004 privind semnarea, în numele Uniunii Europene, și aplicarea provizorie a anumitor dispoziții ale Acordului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la transpunerea, punerea în aplicare și dezvoltarea acquis-ului Schengen (JO L 368, 15.12.2004, p. 26).

(8)  Decizia 2004/860/CE a Consiliului referitoare la semnarea, în numele Comunității Europene, și la aplicarea provizorie a anumitor dispoziții ale Acordului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, asigurarea respectării și dezvoltarea acquis-ului Schengen (JO L 370, 17.12.2004, p. 78).

(9)  JO L 131, 1.6.2000, p. 43.

(10)  JO L 64, 7.3.2002, p. 20.

(11)  JO L 199, 31.7.2007, p. 30.”

(12)  JO L 105, 13.4.2006, p. 1.”


ANEXĂ

Declarația Parlamentului European, a Consiliului și a Comisiei

Parlamentul European, Consiliul și Comisia subliniază faptul că, în cazul unei situații de presiune urgentă și excepțională la granițele externe, care necesită intervenția unei echipe de intervenție rapidă la frontieră, și al unei eventuale insuficiențe de mijloace financiare în cadrul bugetului Agenției Europene pentru Gestionarea Cooperării Operaționale la Frontierele Externe ale statelor membre ale Uniunii Europene (FRONTEX) pentru a realiza acest lucru, trebuie analizate toate posibilitățile de asigurare a finanțării. Comisia verifică de urgență dacă este posibilă o redistribuire a fondurilor. În cazul în care se dovedește necesară o decizie a autorității bugetare, Comisia inițiază o procedură în conformitate cu dispozițiile Regulamentului financiar, respectiv articolele 23 și 24, pentru a permite luarea unei decizii prompte de către cele două instituții care reprezintă autoritatea bugetară cu privire la modalitățile de asigurare a unei finanțări suplimentare care să facă posibilă detașarea de către FRONTEX a unei echipe de intervenție rapidă la frontieră. Autoritatea bugetară se angajează să acționeze în cel mai scurt timp posibil, având în vedere urgența situației.