5.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 175/1


REGULAMENTUL (CE) NR. 783/2007 AL CONSILIULUI

din 25 iunie 2007

de acordare a unor derogări Bulgariei și României de la anumite prevederi ale Regulamentului (CE) nr. 2371/2002 cu privire la nivelurile de referință ale flotelor de pescuit

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Tratatul de aderare a Bulgariei și a României,

având în vedere Actul de aderare a Bulgariei și a României, în special articolul 56,

întrucât:

(1)

Articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 al Consiliului din 20 decembrie 2002 privind conservarea și exploatarea durabilă a resurselor piscicole în conformitate cu politica comună în domeniul pescuitului (1) prevede că nivelurile de referință trebuie stabilite pentru flota fiecărui stat membru ca sumă a obiectivelor pe segment ale Programului de orientare multianual 1997-2002.

(2)

Bulgaria și România nu dispun de obiective în sensul articolului 12 din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002.

(3)

Nivelurile de referință ar putea fi stabilite pentru aceste noi state membre numai pe baza nivelurilor flotelor lor la momentul aderării. Dar, în acest caz, obligațiile prevăzute la articolul 11 alineatele (2) și (4) din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 ar fi inutile deoarece s-ar suprapune cu obligațiile rezultate din mecanismul de intrare/ieșire prevăzut la articolul 13 din respectivul regulament.

(4)

Nu sunt, prin urmare, adecvate stabilirea nivelurilor de referință prevăzute la articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 pentru Bulgaria și România și nici aplicarea articolului 11 alineatele (2) și (4) din respectivul regulament pentru aceste state, deoarece acest lucru nu ar avea niciun efect asupra gestionării flotelor de către aceste noi state membre.

(5)

Prin urmare, Bulgariei și României ar trebui să li se acorde derogări de la aceste prevederi ale Regulamentului (CE) nr. 2371/2002,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Prin derogare, articolul 11 alineatele (2) și (4) și articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 nu se aplică Bulgariei și României.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 1 ianuarie 2007.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Luxemburg, 25 iunie 2007.

Pentru Consiliu

Președintele

A. SCHAVAN


(1)  JO L 358, 31.12.2002, p. 59.