28.3.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 87/3


REGULAMENTUL (CE) NR. 326/2007 AL COMISIEI

din 27 martie 2007

de derogare, pentru anul 2007, de la Regulamentul (CE) nr. 1518/2003 în ceea ce privește data emiterii licențelor de export în sectorul cărnii de porc

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2759/75 al Consiliului din 29 octombrie 1975 privind organizarea comună a piețelor în sectorul cărnii de porc (1), în special articolul 8 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1518/2003 al Comisiei din 28 august 2003 privind normele de aplicare a regimului licențelor de export în sectorul cărnii de porc (2) prevede că licențele de export sunt emise în ziua de miercuri imediat următoare săptămânii în care a fost depusă cererea de eliberare a licenței, cu condiția ca nicio măsură specială să nu fi fost adoptată între timp de către Comisie.

(2)

Având în vedere zilele nelucrătoare din 2007 și publicarea în mod neregulat a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene în aceste zile, s-a dovedit că intervalul de timp dintre momentul depunerii cererii și data emiterii licenței este prea scurt pentru a asigura o bună gestionare a pieței. Prin urmare, acest interval de timp trebuie prelungit.

(3)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a cărnii de porc,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Prin derogare de la articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1518/2003, pentru anul 2007, licențele de export sunt emise în zilele indicate în anexa la prezentul regulament.

Această derogare se aplică în cazul în care nicio măsură specială prevăzută la articolul 3 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1518/2003 nu este adoptată înainte de datele respective ale emiterii.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 27 martie 2007.

Pentru Comisie

Jean-Luc DEMARTY

Director general pentru agricultură și dezvoltare rurală


(1)  JO L 282, 1.11.1975, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1913/2005 (JO L 307, 25.11.2005, p. 2).

(2)  JO L 217, 29.8.2003, p. 35. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1713/2006 (JO L 321, 21.11.2006, p. 11).


ANEXĂ

Perioadele de depunere a cererilor de licență

Datele emiterii

De la 2 la 6 aprilie 2007

12 aprilie 2007

De la 23 la 27 aprilie 2007

3 mai 2007

De la 30 aprilie la 4 mai 2007

10 mai 2007

De la 21 la 25 mai 2007

31 mai 2007

De la 6 la 10 august 2007

16 august 2007

De la 17 la 21 decembrie 2007

28 decembrie 2007

De la 24 la 28 decembrie 2007

4 ianuarie 2008