|
16.2.2007 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 46/10 |
REGULAMENTUL (CE) NR. 147/2007 AL COMISIEI
din 15 februarie 2007
de modificare a anumitor cote de pescuit pentru perioada 2007-2012 în conformitate cu articolul 23 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 al Consiliului privind conservarea și exploatarea durabilă a resurselor piscicole în conformitate cu politica comună în domeniul pescuitului
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 al Consiliului din 20 decembrie 2002 privind conservarea și exploatarea durabilă a resurselor piscicole în conformitate cu politica comună în domeniul pescuitului (1), în special articolul 23 alineatul (4),
întrucât:
|
(1) |
Consiliul a adoptat pentru 2001, 2002, 2003, 2004 și 2005 regulamente de stabilire a posibilităților de pescuit și a condițiilor aferente pentru anumite stocuri de pește și grupuri de stocuri de pește, aplicabile în apele comunitare, pentru navele comunitare, în apele unde există limitări privind captura de pește (2). |
|
(2) |
În urma anchetelor la nivel național efectuate în 2005 și 2006 de către Regatul Unit, Comisia a fost informată de către Regatul Unit și Irlanda cu privire la faptul că au depășit, în perioada 2001-2004, în anumite zone, posibilitățile de pescuit ce le-au fost alocate în ceea ce privește capturile de macrou (Regatul Unit și Irlanda) și hering (Regatul Unit). |
|
(3) |
În 2006, în urma publicării regulamentului (3) de modificare a anumitor cote de pescuit pentru 2006 în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 847/96 al Consiliului (4), Regatul Unit a notificat, de asemenea, Comisia cu privire la o cantitate suplimentară de macrou pescuită în exces în 2005. |
|
(4) |
În conformitate cu articolul 23 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002, Comisia operează deduceri din viitoarele posibilități de pescuit ale statelor membre atunci când a stabilit că acestea au depășit posibilitățile de pescuit ce le-au fost alocate. |
|
(5) |
În conformitate cu articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002, politica comună în domeniul pescuitului asigură exploatarea resurselor acvatice vii care oferă condiții economice, de mediu și sociale durabile. |
|
(6) |
Ținând cont de faptul că s-a pescuit excesiv pe parcursul câtorva ani, precum și de necesitatea de a lua în considerare situația economică și socială a respectivelor sectoare de pescuit din acele state membre și de limitarea pe cât de mult posibil a efectului negativ asupra acestor sectoare, este adecvat să se deducă cantitățile pescuite în exces pe o perioadă mai mare de un an. |
|
(7) |
Din 2001 până în 2004, a existat o tendință de descreștere a cotelor de macrou. Pentru a evita un efect disproporționat al deducerilor, este necesar să se aplice un factor de corecție cantităților care urmează să fie deduse din cotele de macrou în ceea ce privește cantitățile pescuite excesiv în perioada 2001-2004. |
|
(8) |
Este necesară deducerea cantității suplimentare de macrou pescuite în exces de către UK în 2005 din cota UK pentru 2007. |
|
(9) |
Este necesar ca schema de deducere să fie compatibilă cu avizele științifice, deoarece capturile totale admisibile pentru macrou și hering în anii următori vor fi bazate pe avize științifice care vor lua în considerare adaptarea capturilor ca urmare a reducerii cotelor. |
|
(10) |
Este necesar ca factorul de corecție să corespundă capturii totale admisibile pentru macrou în 2006, exprimată ca procentaj din media capturii totale admisibile pentru anii 2001-2004. |
|
(11) |
În plus, pentru a evita consecințe sociale și economice negative, cantitățile deduse anual nu pot să depășească un procentaj din cota anuală. Este necesară stabilirea procentajului respectiv la 15 %. |
|
(12) |
În cazul în care cantitatea care urmează să fie dedusă într-un anumit an depășește 15 % din cota anuală, perioada de deducere se prelungește pentru a reduce cantitatea la sau sub 15 %. |
|
(13) |
Este necesar să se țină seama de faptul că statele membre în cauză au cerut să le fie dedusă o cantitate mai mică din anumite cote pentru 2007 decât pentru următorii ani 2008-2012. |
|
(14) |
Comitetul pentru pescuit și acvacultură nu a emis un aviz în termenul stabilit de președinte, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Cotele pentru macrou (Scomber scombrus) și hering (Clupea harengus) alocate Irlandei și Regatului Unit pentru anii 2007-2012 se reduc astfel cum este prevăzut în anexele I și II.
Articolul 2
Cantitățile deduse anual nu trebuie să depășească 15 % din cota anuală.
Articolul 3
Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 15 februarie 2007.
Pentru Comisie
Joe BORG
Membru al Comisiei
(1) JO L 358, 31.12.2002, p. 59.
(2) Regulamentul (CE) nr. 2848/2000 al Consiliului (JO L 334, 30.12.2000, p. 1); Regulamentul (CE) nr. 2555/2001 al Consiliului (JO L 347, 31.12.2001, p. 1); Regulamentul (CE) nr. 2341/2002 al Consiliului (JO L 356, 31.12.2002, p. 12); Regulamentul (CE) nr. 2287/2003 al Consiliului (JO L 344, 31.12.2003, p. 1); Regulamentul (CE) nr. 27/2005 al Consiliului (JO L 12, 14.1.2005, p. 1).
(3) Regulamentul (CE) nr. 742/2006 al Comisiei (JO L 130, 18.5.2006, p. 7).
ANEXA I
DEDUCERI DIN COTELE 2007-2012
|
Țara |
Specii |
Codul stocului |
Zona |
Capturi care depășesc cotele în 2001-2004 |
Factorul de corecție n.r. = nerelevant |
Deducere totală |
2007 |
2008 |
2009 |
2010 |
2011 |
2012 |
|
UK |
Macrou (Scomber scombrus) |
2CX14 |
II (ape care nu aparțin CE), Vb (ape CE), VI, VII, VIIIa, b, d, e, XII, XIV |
112 546 |
0,734 |
82 609 |
12 391,3 |
14 043,5 |
14 043,5 |
14 043,5 |
14 043,5 |
14 043,5 |
|
UK |
Hering (Clupea harengus) |
5B6ANB |
Vb, VIaN (ape CE), VIb |
10 349 |
n.r. |
10 349 |
1 552,4 |
1 759,3 |
1 759,3 |
1 759,3 |
1 759,3 |
1 759,3 |
|
UK |
Hering (Clupea harengus) |
4AB |
IV la nord de 53° 30′ N |
33 485 |
n.r. |
33 485 |
5 022,8 |
5 692,5 |
5 692,5 |
5 692,5 |
5 692,5 |
5 692,5 |
|
UK |
Hering (Clupea harengus) |
1/2 |
I, II (ape CE și ape internaționale) HER/1/2. |
127 |
n.r. |
127 |
127 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
IE |
Macrou (Scomber scombrus) |
2CX14 |
II (ape care nu aparțin CE), Vb (ape CE), VI, VII, VIIIa, b, d, e, XII, XIV |
33 486 |
0,734 |
24 578,7 |
3 686,8 |
4 178,4 |
4 178,4 |
4 178,4 |
4 178,4 |
4 178,4 |
ANEXA II
Deduceri din cotele 2007-2012
|
Țara |
Specii |
Codul stocului |
Zona |
Capturi care depășesc cotele în 2005 |
Factorul de corecție n.r. nerelevant |
Deducere totală |
2007 |
2008 |
2009 |
2010 |
2011 |
2012 |
|
UK |
Macrou (Scomber scombrus) |
2CX14 |
II (ape care nu aparțin CE), Vb (ape CE), VI, VII, VIIIa, b, d, e, XII, XIV |
5 090 |
n.r. |
5 090 |
5 090 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |