24.1.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 17/3


REGULAMENTUL (CE) NR. 51/2007 AL COMISIEI

din 23 ianuarie 2007

privind licențele de import acordate în 2007 pentru conservele de ciuperci

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2201/96 al Consiliului din 28 octombrie 1996 privind organizarea comună a piețelor în sectorul produselor transformate pe bază de fructe și legume (1),

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1301/2006 al Comisiei din 31 august 2006 de stabilire a normelor comune pentru administrarea contingentelor tarifare de import pentru produsele agricole gestionate printr-un sistem de certificate de import (2), în special articolul 7 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Cantitățile pentru care importatorii tradiționali și/sau noii importatori au depus cereri de licență, în perioada 2-8 ianuarie 2007, în conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 1979/2006 al Comisiei din 22 decembrie 2006 privind deschiderea și gestionarea contingentelor tarifare pentru conserve de ciuperci importate din țări terțe (3), sunt superioare cantităților disponibile pentru produsele originare din China și din alte țări.

(2)

Este necesar, așadar, să se stabilească măsura în care pot fi aprobate cererile de licență care au fost trimise Comisiei până la data de 16 ianuarie 2007,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Cererile pentru licențe de import, depuse în conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 1979/2006 între 2 și 8 ianuarie 2007 și trimise Comisiei până la data de 16 ianuarie 2007, urmează a fi aprobate proporțional cu cantitățile cerute, după cum se stipulează în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 23 ianuarie 2007.

Pentru Comisie

Jean-Luc DEMARTY

Director general pentru agricultură și dezvoltare rurală


(1)  JO L 297, 21.11.1996, p. 29. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 386/2004 al Comisiei (JO L 64, 2.3.2004, p. 25).

(2)  JO L 238, 1.9.2006, p. 13.

(3)  JO L 368, 23.12.2006, p. 91.


ANEXĂ

Originea produselor

Cote procentuale

China

Țări terțe, altele decât China

Importatori tradiționali

[articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1979/2006]

49,125046 %

100 %

Noi importatori

[articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1979/2006]

6,714974 %

„—“

:

Nicio cerere de licență nu a fost trimisă Comisiei.