30.6.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 172/71


DIRECTIVA 2007/42/CE A COMISIEI

din 29 iunie 2007

privind materialele și obiectele fabricate din folie de celuloză regenerată care vin în contact cu produsele alimentare

(Text cu relevanță pentru SEE)

(versiune codificată)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1935/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 octombrie 2004 privind materialele și obiectele destinate să vină în contact cu produsele alimentare și de abrogare a Directivelor 80/590/CEE și 89/109/CEE (1), în special articolul 5,

întrucât:

(1)

Directiva 93/10/CEE a Comisiei din 15 martie 1993 privind materialele și obiectele fabricate din folie de celuloză regenerată care vin în contact cu produsele alimentare (2) a fost modificată de mai multe ori în mod substanțial (3). Este necesar, din motive de claritate și de raționalitate, să se codifice prezenta directivă.

(2)

Măsurile comunitare prevăzute de prezenta directivă nu sunt numai necesare, dar și indispensabile pentru realizarea obiectivelor pieței interne. Aceste obiective nu pot fi realizate individual de statele membre. Mai mult decât atât, realizarea acestora la nivel comunitar este prevăzută deja de Regulamentul (CE) nr. 1935/2004.

(3)

Pentru atingerea obiectivului prevăzut la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1935/2004, în cazul foliei de celuloză regenerată, un instrument adecvat îl constituia o directivă specială în sensul articolului 5 din regulamentul menționat.

(4)

Cofrajele sintetice din celuloză regenerată trebuie să facă obiectul unor dispoziții speciale.

(5)

Metoda de determinare a absenței migrării substanțelor colorante trebuie stabilită ulterior.

(6)

Până la redactarea unor criterii de puritate și a unor metode de analiză, dispozițiile de drept intern sunt aplicabile.

(7)

Stabilirea unei liste de substanțe autorizate, însoțite de limite cantitative care nu trebuie depășite, este suficientă, în acest caz specific, în principiu, pentru atingerea obiectivului prevăzut la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1935/2004.

(8)

Cu toate acestea, eterul bis(2-hidroxietilic) (= dietilenglicol) și etandiolul (= monoetilenglicol), pot migra într-o mare măsură pe anumite produse alimentare. Pentru evitarea acestei posibilități, ca o măsură preventivă, ar trebui să se stabilească definitiv cantitățile maxime autorizate de astfel de substanțe în alimentele care au fost în contact cu folie de celuloză regenerată.

(9)

Pentru a se proteja sănătatea consumatorului, trebuie să se evite contactul direct dintre produsele alimentare și suprafețele de folie de celuloză regenerată imprimate.

(10)

Declarația scrisă prevăzută la articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1935/2004 trebuie să fie prevăzută, în cazul utilizării profesionale a foliei de celuloză regenerată, pentru materialele și obiectele care vin în contact cu produsele alimentare, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt destinate acestei utilizări.

(11)

Normele aplicabile foliilor de celuloză regenerată ar trebui să fie adaptate naturii stratului aflat în contact cu produsul alimentar. În consecință, cerințele pentru foliile de celuloză regenerată acoperite cu straturi de protecție din material plastic ar trebui să se deosebească de cele prevăzute pentru foliile de celuloză regenerată neacoperite sau acoperite cu straturi de protecție derivate din celuloză.

(12)

La fabricarea tuturor tipurilor de folii de celuloză regenerată, inclusiv a foliilor de celuloză regenerată acoperite cu materiale plastice, ar trebui utilizate numai substanțele autorizate.

(13)

În cazul foliilor de celuloză regenerată acoperite cu straturi de protecție din materiale plastice, stratul aflat în contact cu produsele alimentare este alcătuit dintr-un material similar cu materialele plastice și obiectele din material plastic care vin în contact cu produsele alimentare. Prin urmare, este oportun ca normele prevăzute de Directiva 2002/72/CE a Comisiei din 6 august 2002 referitoare la materialele plastice și obiectele din material plastic destinate să vină în contact cu produsele alimentare (4) să se aplice și acestor folii.

(14)

În vederea asigurării unei legislații comunitare unitare, ar trebui să se verifice dacă foliile de celuloză regenerată acoperite cu material plastic respectă limitele de migrare stabilite de Directiva 2002/72/CE, în conformitate cu normele prevăzute de Directiva 82/711/CEE a Consiliului din 18 octombrie 1982 de stabilire a normelor de bază necesare pentru testarea migrării constituenților materialelor plastice și obiectelor din material plastic care vin în contact cu produsele alimentare (5) și de Directiva 85/572/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1985 de stabilire a listei de simulanți utilizați pentru testarea migrării constituenților materialelor și obiectelor din plastic care vin în contact cu produsele alimentare (6).

(15)

Măsurile prevăzute de prezenta directivă sunt în conformitate cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală.

(16)

Prezenta Directivă se aplică fără a aduce atingere obligațiilor incumbând statelor membre cu privire la termenele de transpunere în dreptul intern și de aplicare a directivelor, menționate la anexa III partea B,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

(1)   Prezenta directivă este o directivă specială în sensul articolului 5 din Regulamentul (CE) nr. 1935/2004.

(2)   Prezenta directivă se aplică foliei de celuloză regenerată, în sensul descrierii prezentate în anexa I, care vine în contact cu produsele alimentare sau care, prin natura sa, este destinată a veni în contact cu acestea și care fie:

(a)

constituie un produs finit în sine; sau

(b)

face parte dintr-un produs finit care conține și alte materiale.

(3)   Prezenta directivă se aplică pentru cofrajele sintetice de celuloză regenerată.

Articolul 2

Foliile de celuloză regenerată prevăzute la articolul 1 alineatul (2) aparțin unuia dintre următoarele tipuri:

(a)

folie de celuloză regenerată neacoperită cu strat de protecție;

(b)

folie de celuloză regenerată acoperită cu un strat de protecție derivat din celuloză;

sau

(c)

folie de celuloză regenerată acoperită cu un strat de protecție alcătuit din materiale plastice.

Articolul 3

(1)   La fabricarea foliilor de celuloză regenerată prevăzute la literele (a) și (b) de la articolul 2 se utilizează numai substanțele sau grupele de substanțe enumerate în anexa II, sub rezerva restricțiilor prevăzute în aceasta.

(2)   Prin derogare de la alineatul (1), se pot utiliza și alte substanțe decât cele menționate în anexa II în cazul în care aceste substanțe sunt utilizate ca substanțe colorante (coloranți sau pigmenți) sau ca adezivi, cu condiția să nu existe nici o urmă de migrare a acestora, detectabilă printr-o metodă validată, în sau pe produsele alimentare.

Articolul 4

(1)   La fabricarea foliei de celuloză regenerată prevăzute la articolul 2 litera (c), înainte de acoperirea cu strat de protecție se utilizează numai substanțele sau grupele de substanțe enumerate în prima parte a anexei II, sub rezerva restricțiilor prevăzute în aceasta.

(2)   La fabricarea stratului de protecție care se aplică pe folia de celuloză regenerată prevăzută la alineatul (1) se utilizează numai substanțele sau grupele de substanțe enumerate în anexele II-VI la Directiva 2002/72/CE, sub rezerva restricțiilor prevăzute în acestea.

(3)   Fără a aduce atingere alineatului (1), materialele și obiectele fabricate din folia de celuloză regenerată prevăzută la articolul 2 litera (c) respectă dispozițiile articolelor 2, 7 și 8 din Directiva 2002/72/CE.

Articolul 5

Suprafețele imprimate din folie de celuloză regenerată nu trebuie să vină în contact cu produsele alimentare.

Articolul 6

(1)   La nivelul stadiilor de comercializare, altele decât cel al vânzării cu amănuntul, materialele și obiectele fabricate din folie de celuloză regenerată care vin în contact cu produsele alimentare sunt însoțite de o declarație scrisă în conformitate cu articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1935/2004.

(2)   Alineatul (1) se aplică materialelor și obiectelor fabricate din folie de celuloză regenerată care, prin natura lor, sunt destinate în mod clar să vină în contact cu produsele alimentare.

(3)   În cazul în care se indică condiții speciale de utilizare, materialul sau obiectul fabricat din folie de celuloză regenerată se etichetează corespunzător.

Articolul 7

Directiva 93/10/CEE, astfel cum a fost modificată prin directivele enumerate la anexa III partea A, se abrogă, fără a aduce atingere obligațiilor statelor membre cu privire la termenele de transpunere în dreptul intern și de aplicare a directivelor, menționate la anexa III partea B.

Trimiterile la directiva abrogată se înțeleg ca trimiteri la prezenta directivă și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa IV.

Articolul 8

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 9

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 29 iunie 2007.

Pentru Comisie

José Manuel BARROSO

Președintele


(1)   JO L 338, 13.11.2004, p. 4.

(2)   JO L 93, 17.4.1993, p. 27. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2004/14/CE (JO L 27, 30.1.2004, p. 48).

(3)  A se vedea anexa III, partea A.

(4)   JO L 220, 15.8.2002, p. 18. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2007/19/CE (JO L 91, 31.3.2007, p. 17).

(5)   JO L 297, 23.10.1982, p. 26. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 97/48/CE a Comisiei (JO L 222, 12.8.1997, p. 10).

(6)   JO L 372, 31.12.1985, p. 14. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2007/19/CE.


ANEXA I

DESCRIEREA FOLIEI DE CELULOZĂ REGENERATĂ

Folia de celuloză regenerată este o foaie subțire de material obținut dintr-o celuloză rafinată derivată din lemn sau bumbac nereciclabil. Pentru îndeplinirea cerințelor tehnice se pot adăuga substanțe corespunzătoare atât în masă, cât și pe suprafață. Folia de celuloză regenerată poate fi acoperită pe o parte sau pe ambele părți de un strat de protecție.


ANEXA II

LISTA DE SUBSTANȚE AUTORIZATE PENTRU FABRICAREA FOLIEI DE CELULOZĂ REGENERATĂ

NB:

Procentajele din prima și din a doua parte din prezenta anexă sunt exprimate în masă/masă (m/m) și sunt calculate în funcție de cantitatea de folie de celuloză regenerată deshidratată și fără strat de protecție.

Denumirile tehnice uzuale sunt menționate în paranteze pătrate.

Substanțele utilizate vor fi de o calitate tehnică bună în ceea ce privește criteriile de puritate.

PRIMA PARTE

Folie de celuloză regenerată fără strat protector

Denumiri

Restricții

A.

Celuloză regenerată

Nu mai puțin de 72 % (m/m).

B.   

Aditivi

1.

Agenți de înmuiere

Nu mai mult de 27 % (m/m) în total.

Eter bis(2-hidroxietilic) [= dietilenglicol]

Numai pentru folii care vor fi acoperite de un strat protector și apoi folosite pentru produsele alimentare care nu sunt umede, adică nu au un conținut de apă care este liber la suprafață din punct de vede fizic. Cantitatea totală de eter bis(2-hidroxietilic) și de etandiol prezentă în alimentele care au fost în contact cu folie de acest tip nu trebuie să depășească 30 mg/kg de produs alimentar.

Etandiol [= monoetilenglicol]

1,3-butandiol

 

Glicerină

 

1,2-propandiol [= 1,2 propilenglicol]

 

Oxid de polietilenă [= polietilenglicol]

Greutate moleculară medie între 250 și 1 200 .

Oxid de 1,2-polipropilenă [= 1,2-polipropilenglicol]

Greutate moleculară medie nu mai mare de 400 și conținut liber de 1,3-propandiol nu mai mare de 1 % (m/m) în substanță.

Sorbitol

 

Tetraetilenglicol

 

Trietilenglicol

 

Uree

 

2.

Alți aditivi

Nu mai mult de 1 % (m/m) în total.

Prima clasă

Cantitatea de substanță sau a grupei de substanțe de la fiecare rubrică nu poate să depășească 2 mg/dm2 de folie fără strat protector.

Acid acetic și sărurile sale de NH4, Ca, Mg, K și Na

 

Acid ascorbic și sărurile sale de NH4, Ca, Mg, K și Na

 

Acid benzoic și benzoat de sodiu

 

Acid formic și sărurile sale de NH4, Ca, Mg, K și Na

 

Acizi grași liniari, saturați sau nesaturați, cu un număr par de carbon de la 8 la 20 inclusiv și acizii behenic și ricinoleic și sărurile de NH4, Ca, Mg, K, Na, Al, Zn ale acestora

 

Acid citric, D și L-lactic, maleic, L-tartaric și sărurile lor de Na și K

 

Acid sorbic și sărurile sale de NH4, Ca, Mg, K și Na

 

Amidele acizilor grași liniari, saturați sau nesaturați, cu un număr par de atomi de carbon de la 8 la 20 inclusiv și amidele acizilor behenic și ricinoleic

 

Tipuri de amidon și făină naturale, comestibile

 

Tipuri de amidon și făină modificate prin tratament chimic

 

Amiloză

 

Carbonați și cloruri de calciu și magneziu

 

Esteri ai glicerinei cu acizi grași liniari, saturați sau nesaturați, cu un număr par de atomi de carbon de la 8 la 20 inclusiv și/sau cu acid adipic, citric, 12-hidroxistearic (oxistearin), ricinoleic

 

Esteri ai polioxietilenei (8-14 grupări de oxietilenă) cu acizi grași liniari, saturați sau nesaturați, cu un număr par de atomi de carbon de la 8 la 20 inclusiv

 

Esteri ai sorbitolului cu acizi grași liniari, saturați sau nesaturați, cu un număr par de atomi de carbon de la 8 la 20 inclusiv

 

Mono- și/sau diesteri ai acidului stearic cu etandiol și/sau eter bis(2-hidroxietilic) și/sau trietilen glicol

 

Oxizii și hidroxizii aluminiului, calciului, magneziului și siliciului, silicații și silicații hidratați de aluminiu, calciu, magneziu și potasiu

 

Oxidul de polietilenă [= polietilenglicol]

Greutate moleculară medie între 1 200 și 4 000 .

Propionat de sodiu

 

Clasa a doua

Cantitatea totală de substanțe nu trebuie să depășească 1 mg/dm2 de folie fără strat protector și cantitatea de substanță sau a grupei de substanță de la fiecare rubrică nu trebuie să depășească 0,2 mg/dm2 (sau o limită mai mică dacă este specificată) de folie fără strat de protecție.

Sulfonat de sodiu alchil (C8-C18) benzen

 

Sulfonat de sodiu izopropil naftalină

 

Sulfat de sodiu alchil (C8-C18)

 

Sulfonat de sodiu alchil (C8-C18)

 

Dioctilsulfosuccinat de sodiu

 

Distearat de monoacetat de dihidroxietil dietilen triamină

Nu mai mult de 0,05 mg/dm2 de folie fără strat protector.

Sulfați de lauril amoniu, magneziu și potasiu

 

N,N′-distearoil diaminoetan, N,N′-dipalmitoil diaminoetan, N,N′-dioleoil diaminoetan

 

2-heptadecil-4,4-bis(metilen-stearat)oxazolină

 

Etilsulfat de polietilenă-aminostearamidă

Nu mai mult de 0,1 mg/dm2 de folie fără strat protector.

Clasa a treia – Agent de fixare

Cantitatea totală de substanțe nu poate depăși 1 mg/dm2 de folie fără strat protector.

Produsul de condensare al melaminformaldehidei nemodificate sau care poate să fie modificată cu unul sau mai mulți dintre produșii următori:

butanol, dietilentriamină, etanol, trietilentetramină, tetraetilenpentamină, tri-(2-hidroxietil)amină, 3,3′-diaminodipropilamină, 4,4′-diaminodibutilamină

Conținut de formaldehidă liberă nu mai mare de 0,5 mg/dm2 de folie fără strat protector.

Conținut de melamină liberă nu mai mare de 0,3 mg/dm2 de folie fără strat protector.

Produsul de condensare melamin-uree formaldehidă modificat cu tris-(2-hidroxietil)amină

Conținut de formaldehidă liberă nu mai mare de 0,5 mg/dm2 de folie fără strat protector.

Conținut de melamină liberă nu mai mare de 0,3 mg/dm2 de folie fără strat protector.

Polialchilenamine reticulate cationice:

(a)

poliamidă-epiclorhidrină, rășină bazată pe diaminopropilmetilamină și epiclorhidrină;

(b)

poliamidă-epiclorhidrină, rășină bazată pe epiclorhidrină, acid adipic, caprolactamă, dietilentriamină și/sau etilendiamină;

(c)

poliamidă-epiclorhidrină, rășină bazată pe acid adipic, dietilentriamină și epiclorhidrină, sau un amestec de epiclorhidrină și amoniac;

(d)

poliamidă-poliamină-epiclorhidrină, rășină bazată pe epiclorhidrină, adipat de dimetil și dietilentriamină;

(e)

poliamidă-poliamină-epiclorhidrină, rășină bazată pe epiclorhidrină, adipamidă și diaminopropilmetilamină.

În conformitate cu directivele Comunității și în absența lor, cu dreptul intern, până la adoptarea directivelor comunitare.

Polietilenamine și polietilenimine

Nu mai mult de 0,75 mg/dm2 de folie fără strat protector.

Produsul de condensare uree – formaldehidă nemodificat sau care poate fi modificat cu unul sau mai mulți dintre produșii următori:

acid aminometilsulfonic, acid sulfanilic, butanol, diaminobutan, diaminoetilamină, diaminodipropilamină, diaminopropan, dietilentriamină, etanol, guanidină, metanol, tetraetilenpentamină, trietilentetramină, sulfit de sodiu

Conținut de formaldehidă liberă nu mai mare de 0,5 mg/dm2 de folie fără strat protector.

Clasa a patra

Cantitatea totală de substanțe nu trebuie să depășească 0,01 mg/dm2 de folie fără strat protector.

Produși rezultați în urma reacției aminelor uleiurilor comestibile cu oxidul de polietilenă

 

Sulfat de lauril monoetanolamină

 


PARTEA A DOUA

Folie de celuloză regenerată cu strat protector

Denumiri

Restricții

A.

Celuloză regenerată

A se vedea prima parte.

B.

Aditivi

A se vedea prima parte.

C.   

Stratul protector

1.

Polimeri

Cantitatea totală de substanțe nu trebuie să depășească 50 mg/dm2 de strat protector pe partea care vine în contact cu produsele alimentare.

Etil, hidroxietil, hidroxipropil și eterii metilici ai celulozei

 

Nitroceluloză

Nu mai mult de 20 mg/dm2 de strat protector pe partea care vine în contact cu produsele alimentare; conținutul de azot între 10,8 % (m/m) și 12,2 % (m/m) în nitroceluloză.

2.

Rășini

Cantitatea totală de substanțe nu poate depăși 12,5 mg/dm2 de strat protector pe partea care vine în contact cu produsele alimentare și numai pentru producerea foliilor de celuloză regenerată cu strat protector bazat pe nitroceluloză.

Cazeină

 

Colofoniu și/sau produșii săi de polimerizare, hidrogenare sau disproporționare și esterii acestora cu alcoolul metilic, etilic sau polivalent C2 la C6 sau amestecuri ale acestor alcooli

 

Colofoniu și/sau produșii săi de polimerizare, hidrogenare sau disproporționare condensați cu acizii acrilic, maleic, citric, fumaric și/sau ftalic și/sau 2,2 bis(4-hidroxifenil)propan formaldehidă și esterificați cu alcoolul metilic, etilic, sau polivalenți C2 la C6 sau amestecuri ale acestor alcooli

 

Esteri derivați din eter bis(2-hidroxietilic) cu produșii de adiție ai betapinenei și/sau dipentenei și/sau diterpenei și anhidridei maleice

 

Gelatină comestibilă

 

Ulei de ricin și produșii săi de dehidratare sau hidrogenare și produșii săi de condensare cu poliglicerol, acizii adipic, citric, maleic, ftalic și sebacic

 

Rășină naturală [= damar]

 

Poli-beta-pinenă [= rășini terpenice]

 

Rășini ureo-formaldehidice (a se vedea agenți de fixare)

 

3.

Plastifianți

Cantitatea totală de substanțe nu trebuie să depășească 6 mg/dm2 de strat protector pe partea care vine în contact cu produsele alimentare.

Citrat de acetil tributilic

 

Citrat de acetil tri(2-etilhexilic)

 

Adipat de di-izobutil

 

Adipat de di-n-butil

 

Azelat de di-n-hexil

 

Ftalat de diciclohexil

Nu mai mult de 4,0 mg/dm2 de strat de protecție pe partea care vine în contact cu produsele alimentare.

Fosfat de 2-etilhexil difenil (sinonim: esterul difenil-2-etilhexilic al acidului fosforic)

Cantitatea de fosfat de 2-etilhexil difenil nu va depăși:

(a)

2,4 mg/kg pe produsul alimentar care vine în contact cu acest tip de folie; sau

(b)

0,4 mg/dm2 pe stratul de protecție aflat pe partea care vine în contact cu produsele alimentare.

Monoacetat de glicerină [= monoacetin]

 

Diacetat de glicerină [= diacetin]

 

Triacetat de glicerină [= triacetin]

 

Sebacat de di-butil

 

Tartrat de di-n-butil

 

Tartrat de di-izobutil

 

4.

Alți aditivi

Cantitatea totală de substanțe nu poate depăși 6 mg/dm2 în folia de celuloză regenerată fără strat de protecție, inclusiv a stratului de protecție pe partea care vine în contact cu produsele alimentare.

4.1.

Aditivii enumerați în prima parte

Aceleași restricții ca și în prima parte (cu toate acestea, cantitățile de mg/dm2 se referă la folia de celuloză regenerată fără strat protector, inclusiv a stratului de protecție pe partea care vine în contact cu produsele alimentare).

4.2.

Aditivi specifici stratului de protecție

Cantitatea de substanță sau a grupei de substanțe de la fiecare alineat nu poate depăși 2 mg/dm2 (sau o limită mai mică decât cea specificată) de strat de protecție pe partea care vine în contact cu produsele alimentare.

1-hexadecanol și 1-octadecanol

 

Esteri ai acizilor grași liniari, saturați sau nesaturați, cu număr par de atomi de carbon de la 8 la 20 inclusiv și ai acidului ricinoleic cu etil, butil, amil și oleil alcooli liniari

 

Tipuri de ceară montană, care conțin acizi montanici purificați (C26 la C32) și/sau esterii acestora cu etandiol și/sau 1,3 butandiol și/sau sărurile lor de calciu și potasiu

 

Ceară de carnauba

 

Ceară de albine

 

Ceară de esparto

 

Ceară Candelila

 

Dimetilpolisiloxan

Nu mai mult de 1 mg/dm2 de strat de protecție pe partea care vine în contact cu produsele alimentare.

Ulei de soia epoxidat (conținut de oxiran 6-8 %)

 

Parafină rafinată și ceară microcristalină

 

Tetrastearat de pentaeritritol

 

Mono- și bis(octadecildietilenoxid)-fosfați

Nu mai mult de 0,2 mg/dm2 de strat de protecție pe partea care vine în contact cu produsele alimentare.

Acizi alifatici (C8 la C20) esterificați cu mono- sau di-(2-hidroxietil)amină

 

2- și 3-terț.butil-4-hidroxianisol [= butilhidroxi-anisol – BHA]

Nu mai mult de 0,06 mg/dm2 de strat de protecție pe partea care vine în contact cu produsele alimentare.

2,6-di-terț.butil-4-metilfenil [= butilhidroxi-toluen – BHT]

Nu mai mult de 0,06 mg/dm2 de strat de protecție pe partea care vine în contact cu produsele alimentare.

Di-n-octiltin-bis(2-etilhexil)maleat

Nu mai mult de 0,06 mg/dm2 de strat de protecție pe partea care vine în contact cu produsele alimentare.

5.

Solvenți

Cantitatea totală de substanțe nu poate depăși 0,6 mg/dm2 de strat de protecție pe partea care vine în contact cu produsele alimentare.

Acetat de butil

 

Acetat de etil

 

Acetat de izobutil

 

Acetat de izopropil

 

Acetat de propil

 

Acetonă

 

1-butanol

 

Etanol

 

2-butanol

 

2-propanol

 

1-propanol

 

Ciclohexan

 

Eter etilenglicol monobutilic

 

Acetat de eter etilenglicol monobutilic

 

Metil etil cetonă

 

Metil izobutil cetonă

 

Tetrahidrofuran

 

Toluen

Nu mai mult de 0,06 mg/dm2 de strat de protecție pe partea care vine în contact cu produsele alimentare.


ANEXA III

PARTEA A

Directiva abrogată și lista modificărilor ulterioare

(menționate la articolul 7)

Directiva 93/10/CEE a Comisiei

(JO L 93, 17.4.1993, p. 27)

Directiva 93/111/CE a Comisiei

(JO L 310, 14.12.1993, p. 41)

Directiva 2004/14/CE a Comisiei

(JO L 27, 30.1.2004, p. 48)

PARTEA B

Termene de transpunere în dreptul intern și de aplicare

(menționate la articolul 7)

Directiva

Termen de transpunere

Data de aplicare

93/10/CEE

1 ianuarie 1994

1 ianuarie 1994 (1)

1 ianuarie 1994 (2)

1 ianuarie 1995 (3)

93/111/CE

2004/14/CE

29 iulie 2005

29 iulie 2005 (4)

29 ianuarie 2006 (5)


(1)  În conformitate cu articolul 5 alineatul (1) prima liniuță din Directiva 93/10/CEE: „Statele membre permit comercializarea și utilizarea foliei de celuloză regenerată care vine în contact cu produsele alimentare conforme cu prezenta directivă începând de la 1 ianuarie 1994.”

(2)  În conformitate cu articolul 5 alineatul (1) a doua liniuță din Directiva 93/10/CEE: „Statele membre interzic, începând de la 1 ianuarie 1994, comercializarea și utilizarea foliei de celuloză regenerată care vine în contact cu produsele alimentare și care nu este conformă cu prezenta directivă și nici cu Directiva 83/229/CEE, cu excepția sortimentului de folie interzis de Directiva 92/15/CEE începând de la 1 iulie 1994.”

(3)  În conformitate cu articolul 5 alineatul (1) a treia liniuță din Directiva 93/10/CEE: „Statele membre interzic, începând de la 1 ianuarie 1995, comercializarea și utilizarea foliei de celuloză regenerată care vine în contact cu produsele alimentare neconforme cu prezenta directivă, dar conforme cu Directiva 83/229/CEE.”

(4)  În conformitate cu articolul 2 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2004/14/CE: „Statele membre aplică dispozițiile în cauză astfel încât să permită, de la 29 iulie 2005, comerțul cu folia de celuloză regenerată și utilizarea foliei de celuloză regenerată care vine în contact cu produsele alimentare conforme cu prezenta directivă.”

(5)  În conformitate cu articolul 2 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2004/14/CE: „Statele membre aplică dispozițiile în cauză astfel încât să interzică, de la 29 ianuarie 2006, fabricarea și importul în Comunitate de folie de celuloză regenerată destinată să vină în contact cu produsele alimentare care nu sunt conforme cu dispozițiile prezentei directive.”


ANEXA IV

Tabel de corespondență

Directiva 93/10/CEE

Prezenta directivă

Articolul 1 alineatele (1) și (2)

Articolul 1 alineatele (1) și (2)

Articolul 1 alineatul (3), formulă introductivă, litera (b)

Articolul 1 alineatul (3)

Articolul 1a

Articolul 2

Articolul 2

Articolul 3

Articolul 2a

Articolul 4

Articolul 3

Articolul 5

Articolul 4

Articolul 6

Articolul 5

Articolul 6

Articolul 7

Articolul 8

Articolul 7

Articolul 9

Anexa I

Anexa I

Anexa II

Anexa II

Anexa III

Anexa III

Anexa IV