13.3.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 73/10


DIRECTIVA 2007/13/CE A COMISIEI

din 7 martie 2007

de modificare a anexei II la Directiva 71/316/CEE a Consiliului de apropiere a legislaţiilor statelor membre referitoare la dispoziţiile comune pentru mijloacele de măsurare şi pentru metodele de control metrologic

(Text cu relevanţă pentru SEE)

COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene,

având în vedere Directiva 71/316/CEE a Consiliului din 26 iulie 1971 de apropiere a legislaţiilor statelor membre referitoare la dispoziţiile comune pentru mijloacele de măsurare şi pentru metodele de control metrologic (1), în special articolul 16 prima teză,

întrucât:

(1)

Directiva 71/316/CEE prevede, la punctul 3.1.1.1 litera (a) din anexa II, ca literele majuscule distinctive ale statelor membre să fie utilizate pentru marca de verificare finală CEE aplicată pe un mijloc de măsurare, aceasta indicând că mijlocul respectiv este conform cerinţelor CEE.

(2)

Directiva 71/316/CEE prevede, la punctul 3.2.1 din anexa II, ca desenele care ilustrează forma, dimensiunile şi conturul literelor pentru mărcile de verificare iniţială CEE să fie în conformitate cu prevederile punctului 3.1 din anexa menţionată mai sus.

(3)

Desenele literelor distinctive nu au fost prevăzute în Actul de aderare a Austriei, a Finlandei şi a Suediei, nici în Actul de aderare din 2003. În conformitate cu anexa II, capitolul 1, punctul D1.b la Actul de aderare a Austriei, a Finlandei şi a Suediei, precum şi la Actul de aderare din 2003, desenele la care se referă anexa II punctul 3.2.1 la Directiva 71/316/CEE sunt completate de literele necesare.

(4)

Prin urmare, este necesară modificarea punctului 3.2.1 din anexa II la Directiva 71/316/CEE, astfel încât să conţină desenele literelor distinctive.

(5)

Măsurile prevăzute în prezenta directivă sunt conforme cu avizul Comitetului pentru adaptarea la progresul tehnic instituit în temeiul articolului 17 din Directiva 71/316/CEE,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Anexa II la Directiva 71/316/CEE se modifică în conformitate cu anexa la prezenta directivă.

Articolul 2

(1)   Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege şi actele administrative necesare conformării cu prezenta directivă până la, cel mai târziu, 10 martie 2008. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul acestor dispoziţii.

Când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2)   Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziţii de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 3

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 4

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 7 martie 2007.

Pentru Comisie

Günter VERHEUGEN

Vicepreşedinte


(1)  JO L 202, 6.9.1971, p. 1. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Actul de aderare din 2003.


ANEXĂ

În primul desen alăturat anexei II la Directiva 71/316/CEE, literele „A, S, FI, CZ, EST, CY, LV, LT, H, M, PL, SI, SK” sunt completate cu următoarele desene:

Image