30.11.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 312/68


ACȚIUNEA COMUNĂ 2007/778/PESC A CONSILIULUI

din 29 noiembrie 2007

de modificare și de prelungire a Acțiunii comune 2006/304/PESC privind instituirea unei echipe de planificare a UE (EPUE Kosovo) în ceea ce privește operațiunea de gestionare a crizei pe care UE ar putea să o conducă în Kosovo în domeniul statului de drept și, eventual, în alte domenii

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 14,

întrucât:

(1)

La 10 aprilie 2006, Consiliul a adoptat Acțiunea comună 2006/304/PESC (1).

(2)

La 16 octombrie 2007, Comitetul politic și de securitate (denumit în continuare „COPS”) a convenit că EPUE Kosovo ar trebui să fie prelungită cu patru luni după expirarea, la 30 noiembrie 2007, a mandatului existent, până la 31 martie 2008.

(3)

Capacitatea civilă de planificare și conducere din cadrul Secretariatului Consiliului și EPUE Kosovo urmează să continue pregătirile tehnice pentru o viitoare misiune PESA în Kosovo, inclusiv pentru generarea de forțe informale și orientative, pentru participarea statelor terțe și pentru achiziții.

(4)

O evaluare a riscurilor operaționale cu privire la lansarea unei eventuale viitoare misiuni PESA a demonstrat că în scopul de a garanta că misiunea este echipată conform procesului planificat de generare de forțe până la data transferului autorității, este necesar să se prevadă achiziții anticipate considerabile de echipamente.

(5)

Se consideră că achizițiile anticipate de echipamente implică riscuri financiare importante.

(6)

Achizițiile anticipate de echipamente sunt separate de orice decizie politică ulterioară cu privire la desfășurarea sau nu a misiunii și nu aduc atingere unei astfel de decizii.

(7)

La 18 iunie 2007, Consiliul a aprobat Orientările privind structura de comandă și control pentru operațiile civile ale UE în gestionarea crizelor. Orientările în cauză prevăd, în special, faptul că un comandant al operației civile exercită comanda și controlul la nivel strategic pentru planificarea și conducerea tuturor operațiilor civile de gestionare a crizelor, sub controlul politic și conducerea strategică COPS și sub autoritatea generală a Secretarului General/Înaltului Reprezentant pentru PESC (denumit în continuare „SG/ÎR”). Orientările respective prevăd, de asemenea, faptul că directorul capacității civile de planificare și conducere (CPCC), instituită în cadrul Secretariatului Consiliului, este comandantul operației civile pentru fiecare operație civilă de gestionare a crizei.

(8)

Structura de comandă și control susmenționată nu aduce atingere responsabilităților contractuale ale șefului EPUE Kosovo față de Comisie în ceea ce privește execuția bugetului EPUE Kosovo.

(9)

Pentru EPUE Kosovo ar trebui activată Celula de supraveghere instituită în cadrul Secretariatului Consiliului.

(10)

Acțiunea comună 2006/304/PESC ar trebui să fie prelungită și modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTA ACȚIUNE COMUNĂ:

Articolul 1

Acțiunea comună 2006/304/PESC se modifică după cum urmează:

1.

La articolul 2, alineatul (5) se înlocuiește cu următorul text:

„(5)   Identificarea necesităților pentru o eventuală viitoare operație UE de gestionare a crizei, în ceea ce privește mijloacele de sprijin necesare operațiunii respective, inclusiv toate echipamentele, serviciile și instalațiile, precum și elaborarea caietelor de sarcini sau a specificațiilor tehnice aferente. Propunerea de măsuri pentru achiziționarea echipamentelor, serviciilor și instalațiilor necesare, ținând seama de posibilitatea preluării de echipamente, instalații și materiale corespunzătoare din surse disponibile, inclusiv MINUK, în cazul în care acest lucru este adecvat, realizabil și rentabil. Inițierea de proceduri de licitație și atribuirea de contracte în scopul de a permite furnizarea echipamentelor, serviciilor și instalațiilor în timp util pentru a asigura echiparea corespunzătoare a misiunii până la data transferului autorității. Acest lucru se realizează în două etape. Prima etapă începe la data adoptării prezentei acțiuni comune și constă în achiziționarea în special de vehicule, echipamente informatice, echipamente de comunicații, instalații (dotare și renovare), echipamente de securitate și uniforme, în valoare totală de până la 75 % din bugetul alocat pentru cheltuieli de capital. A doua etapă, în care se acoperă necesitățile rămase de achiziții pentru misiune, începe după acordul Consiliului referitor la instituirea unei operații UE de gestionare a crizei.”

2.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 3a

Comandantul operației civile

(1)   Directorul capacității civile de planificare și conducere (CPCC) este comandantul operației civile pentru EPUE Kosovo.

(2)   Comandantul operației civile exercită comanda și controlul asupra EPUE Kosovo la nivel strategic, sub controlul politic și conducerea strategică a COPS și sub autoritatea generală a SG/ÎR.

(3)   Comandantul operației civile asigură punerea în aplicare corespunzătoare și eficientă a deciziilor Consiliului, precum și a deciziilor COPS, inclusiv prin emiterea de instrucțiuni la nivel strategic, după caz, pentru șeful EPUE Kosovo.

(4)   Toți membrii personalului detașat rămân în totalitate sub comanda autorităților naționale ale statului sau sub comanda instituției UE care i-a detașat. Autoritățile naționale transferă comandantului operației civile controlul operațional (OPCON) al personalului, echipelor și unităților acestora.

(5)   Comandantului operației civile îi revine în întregime responsabilitatea de a asigura îndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor Uniunii Europene de grijă pentru personal.”

3.

Articolul 4 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 4

Șeful EPUE Kosovo și personalul

(1)   Șeful EPUE Kosovo își asumă responsabilitatea și exercită comanda și controlul asupra EPUE Kosovo în teatrul de operații.

(2)   Șeful EPUE Kosovo exercită comanda și controlul asupra personalului, echipelor și unităților din statele participante, astfel cum au fost desemnate de către comandantul operației civile, precum și responsabilitatea administrativă și logistică, inclusiv cu privire la bunurile, resursele și informațiile puse la dispoziția EPUE Kosovo.

(3)   Șeful misiunii EPUE Kosovo emite instrucțiuni pentru întreg personalul EPUE Kosovo, inclusiv pentru elementul de susținere de la Bruxelles, în vederea desfășurării eficace a operațiilor misiunii EPUE Kosovo în teatrul de operații, și asigură coordonarea și gestionarea curentă a acesteia, urmând instrucțiunile la nivel strategic ale comandantului operației civile.

(4)   Șeful EPUE Kosovo răspunde de execuția bugetului EPUE Kosovo. În acest scop, șeful EPUE Kosovo încheie un contract cu Comisia.

(5)   Șeful EPUE Kosovo răspunde de controlul disciplinar asupra personalului. În cazul personalului detașat, măsurile disciplinare sunt aplicate de către autoritatea națională sau europeană corespunzătoare.

(6)   Șeful EPUE Kosovo reprezintă EPUE Kosovo în teatrul de operații și asigură o vizibilitate adecvată a EPUE Kosovo.

(7)   Șeful EPUE Kosovo lucrează în strânsă coordonare, după caz, cu alți actori UE prezenți la fața locului.

(8)   EPUE Kosovo este constituită în principal din personal civil detașat de statele membre sau de instituțiile UE. Fiecare stat membru sau instituție UE suportă cheltuielile aferente personalului pe care îl detașează, inclusiv salariile, asigurarea medicală, cheltuielile de călătorie spre și dinspre Kosovo și indemnizațiile, cu excepția diurnelor.

(9)   EPUE Kosovo poate să recruteze, de asemenea, în cazul în care este necesar, personal internațional și local, pe bază de contract.

(10)   Toți membrii personalului își îndeplinesc sarcinile și acționează în interesul exclusiv al EPUE Kosovo. Întregul personal respectă principiile și standardele minime de securitate instituite prin Decizia 2001/264/CE a Consiliului din 19 martie 2001 de adoptare a regulamentului de securitate al Consiliului (denumită în continuare «regulamentul de securitate al Consiliului») (2).”

4.

Articolul 5 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 5

Lanțul de comandă

(1)   EPUE Kosovo dispune de un lanț de comandă unificat.

(2)   COPS exercită controlul politic și conducerea strategică asupra misiunii EPUE Kosovo, sub autoritatea Consiliului.

(3)   Comandantul operației civile, sub controlul politic și conducerea strategică a COPS și sub autoritatea generală a SG/ÎR, este comandantul EPUE Kosovo la nivel strategic și, în această calitate, emite instrucțiuni pentru șeful EPUE Kosovo și îi oferă acestuia consultanță și asistență tehnică. Ulterior instituirii operației UE de gestionare a crizei în Kosovo și înainte de lansarea fazei operaționale a acesteia, comandantul operației civile emite instrucțiuni pentru șeful EPUE Kosovo prin intermediul șefului operației UE de gestionare a crizei din Kosovo, după numirea acestuia din urmă.

(4)   Comandantul operației civile raportează Consiliului prin intermediul SG/ÎR.

(5)   Șeful EPUE Kosovo exercită comanda și controlul asupra EPUE Kosovo în teatrul de operații și răspunde direct față de comandantul operației civile. Ulterior instituirii operației UE de gestionare a crizei în Kosovo și înainte de lansarea fazei operaționale a acesteia, șeful EPUE Kosovo acționează sub conducerea șefului operației UE de gestionare a crizei din Kosovo, după numirea acestuia din urmă.

(6)   Șeful EPUE Kosovo raportează comandantului operației civile. Ulterior instituirii operației UE de gestionare a crizei în Kosovo și înainte de lansarea fazei operaționale a acesteia, șeful EPUE Kosovo raportează comandantului operației civile prin intermediul șefului operației UE de gestionare a crizei din Kosovo, după numirea acestuia din urmă.

(7)   Odată ce COPS ajunge la un acord de principiu privind numirea șefului operației UE de gestionare a crizei din Kosovo, legăturile și coordonarea sunt asigurate în mod corespunzător de șeful EPUE Kosovo.”

5.

Articolul 6 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 6

Controlul politic și conducerea strategică

(1)   Sub autoritatea Consiliului, COPS exercită controlul politic și conducerea strategică a EPUE Kosovo. Consiliul autorizează COPS să adopte decizii pertinente în acest sens, în conformitate cu articolul 25 din tratat. Autorizarea include competența de adoptare a unor decizii ulterioare privind numirea șefului misiunii EPUE Kosovo. Competențele decizionale în ceea ce privește obiectivele și încheierea misiunii EPUE Kosovo rămân de resortul Consiliului.

(2)   COPS raportează periodic Consiliului.

(3)   COPS primește, periodic și după caz, rapoarte întocmite de comandantul operației civile și de șeful EPUE Kosovo, cu privire la chestiuni care țin de responsabilitățile fiecăruia.”

6.

Articolul 8 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 8

Securitatea

(1)   Comandantul operației civile oferă îndrumări șefului EPUE Kosovo cu privire la planificarea măsurilor de securitate și asigură aplicarea corespunzătoare și eficace a acestora pentru EPUE Kosovo, în conformitate cu articolele 3a și 5 și în strânsă coordonare cu Oficiul de Securitate al Secretariatului general al Consiliului (denumit în continuare «Oficiul de securitate al SGC»).

(2)   Șeful EPUE Kosovo răspunde de securitatea EPUE Kosovo și de asigurarea respectării cerințelor minime de securitate aplicabile EPUE Kosovo, în acord cu politica Uniunii Europene privind securitatea personalului detașat în afara UE cu atribuții operaționale în conformitate cu titlul V din Tratatul privind Uniunea Europeană și cu documentele de punere în aplicare a acesteia.

(3)   EPUE Kosovo dispune de un ofițer de securitate care răspunde în fața șefului EPUE Kosovo.

(4)   Personalul EPUE urmează o instruire obligatorie în domeniul securității înainte de a-și începe exercitarea atribuțiilor.”

7.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 13a

Supravegherea

Se activează celula de supraveghere pentru misiunea EPUE Kosovo.”

8.

Articolul 14 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 14

Reexaminarea

Consiliul determină, până la 31 ianuarie 2008, dacă EPUE Kosovo ar trebui să fie menținută după 31 martie 2008, ținând cont de necesitatea unei tranziții fără dificultăți către o eventuală operație UE de gestionare a crizei în Kosovo.”

9.

La articolul 15, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   Aceasta expiră la 31 martie 2008.”

Articolul 2

Valoarea de referință financiară prevăzută la articolul 9 alineatul (1) paragraful al doilea din Acțiunea comună 2006/304/PESC se suplimentează cu 22 000 000 EUR, până la un total de 76 500 000 EUR, în vederea acoperirii cheltuielilor aferente mandatului EPUE Kosovo pentru perioada 1 decembrie 2007-31 martie 2008.

Articolul 3

Prezenta acțiune comună intră în vigoare la data adoptării.

Articolul 4

Prezenta acțiune comună se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 29 noiembrie 2007

Pentru Consiliu

Președintele

M. LINO


(1)  JO L 112, 26.4.2006, p. 19. Acțiune comună modificată ultima dată prin Acțiunea comună 2007/520/PESC (JO L 192, 24.7.2007, p. 28).

(2)  JO L 101, 11.4.2001, p. 1. Decizie modificată ultima dată prin Decizia 2007/438/CE (JO L 164, 26.6.2007, p. 24).