31.5.2007 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 139/33 |
ACȚIUNEA COMUNĂ 2007/369/PESC A CONSILIULUI
din 30 mai 2007
privind instituirea Misiunii de Poliție a Uniunii Europene în Afganistan
(EUPOL AFGANISTAN)
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană și, în special, articolul 14 și articolul 25 al treilea paragraf,
întrucât:
(1) |
La 16 noiembrie 2005, Consiliul și-a dat acordul asupra declarației comune „Angajament pentru un nou parteneriat între UE și Afganistan”, prin care s-a afirmat angajamentul Uniunii Europene (UE) și al Guvernului Republicii Islamice Afganistan (Guvernul Afganistanului) „pentru un Afganistan sigur, stabil, liber, prosper și democratic, astfel cum este prevăzut de Constituția Afganistanului, adoptată la 4 ianuarie 2004 (14 Dalwa 1383). Ambele părți doresc să constate că Afganistanul joacă un rol deplin și activ în cadrul comunității internaționale și se angajează să construiască un viitor prosper, liber de amenințările terorismului, extremismului și crimei organizate”. |
(2) |
La 31 ianuarie 2006 a fost lansat Pactul pentru Afganistan (de la Londra). Acordul respectiv a afirmat angajamentul Guvernului Afganistanului și al comunității internaționale și a instituit un mecanism eficient pentru coordonarea eforturilor depuse de Afganistan și de comunitatea internațională pentru următorii cinci ani în vederea asigurării condițiilor necesare poporului afgan pentru a putea trăi în pace și securitate într-un stat de drept, în condițiile unei bune guvernări și ale protejării drepturilor omului pentru toți și pentru a beneficia de o dezvoltare economică și socială durabilă. |
(3) |
Pactul pentru Afganistan sprijină Strategia națională provizorie de dezvoltare a Guvernului Afganistanului (i-ANDS), prin care se prezintă viziunea și prioritățile de investiții ale acestuia. I-ANDS reflectă un proces de consultare la nivel național, care susține valorile de referință din cadrul Pactului pentru Afganistan și țintele stabilite în cadrul Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului pentru Afganistan. |
(4) |
La 13 octombrie 2006 a fost prezentat Comitetului Politic și de Securitate (CPS) raportul Misiunii comune de evaluare a UE, cuprinzând o analiză a situației statului de drept în Afganistan, precum și recomandări în vederea înregistrării de progrese în întărirea contribuției UE în domeniu în Afganistan și în obținerea unui impact strategic. Raportul Misiunii comune de evaluare a recomandat, inter alia, luarea în considerare de către UE a posibilității de a contribui suplimentar la sprijinirea sectorului poliției printr-o misiune de poliție și a posibilității de a trimite o misiune de stabilire a faptelor în Afganistan pentru a explora în detaliu fezabilitatea unei astfel de misiuni. |
(5) |
O misiune de stabilire a faptelor a fost trimisă în Afganistan între 27 noiembrie și 14 decembrie 2006. Ca urmare a concluziilor sale din 11 decembrie 2006, la 12 februarie 2007 Consiliul a aprobat Conceptul pentru gestionarea crizei (CGC) pentru o misiune de poliție a Uniunii Europene în Afganistan în domeniul asigurării ordinii publice, conexă domeniului mai larg al statului de drept, convenind totodată că misiunea va furniza valoare adăugată. Misiunea va depune eforturi pentru instituirea unei forțe afgane de poliție care să fie gestionată de factorii locali, care să respecte drepturile omului și care să acționeze în cadrul statului de drept. Misiunea ar trebui să continue eforturile în curs și să urmeze o abordare cuprinzătoare și strategică, în conformitate cu CGC. În acest sens, misiunea ar trebui să abordeze chestiunile referitoare la reforma poliției la nivelurile central, regional și provincial. |
(6) |
La 23 martie 2007, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 1746 (2007) privind extinderea mandatului Misiunii de asistență a ONU în Afganistan (MAONUA), rezoluție care, inter alia, salută decizia UE de instituire a unei misiuni de poliție în domeniul asigurării ordinii publice, conexă domeniului mai larg al statului de drept și combaterii drogurilor, precum și de asistare și aprofundare a eforturilor în curs în domeniul reformei poliției la nivelurile central și provincial, rezoluția exprimând totodată expectativa lansării cât mai curând a misiunii. |
(7) |
La 23 aprilie 2007, Consiliul a aprobat Conceptul pentru operațiuni (CONOPS) în vederea unei misiuni de poliție a UE în Afganistan (EUPOL AFGANISTAN), conexe domeniului mai larg al statului de drept. |
(8) |
Într-o scrisoare de invitație din 16 mai 2007, Guvernul Afganistanului a invitat UE să inaugureze o misiune de poliție a UE în Afganistan. |
(9) |
Misiunea de poliție a UE va fi instituită în contextul mai larg al eforturilor comunității internaționale de a sprijini Guvernul Afganistanului în asumarea responsabilității pentru consolidarea statului de drept și, în special, în perfecționarea poliției sale civile și îmbunătățirea capacității de aplicare a legii. Va fi asigurată o coordonare strânsă între misiunea de poliție a UE și alți actori internaționali implicați în asistența în domeniul securității, inclusiv cu Forța internațională de asistență în domeniul securității (FIAS), precum și cu furnizorii de sprijin în domeniul reformei poliției și a statului de drept în Afganistan. |
(10) |
În conformitate cu prevederile CONOPS și având în vedere necesitatea unui angajament concret al UE față de reforma poliției, precum și conexiunea cu obiectivele Pactului pentru Afganistan, termenul minim avut în vedere pentru misiune este de trei ani. Având în vedere imprevizibilitatea situației și necesitatea de a asigura o abordare flexibilă, precum și în conformitate cu criteriile de evaluare prevăzute de CONOPS și de OPLAN, anvergura și domeniul de competență al misiunii ar trebui revizuite la fiecare șase luni. |
(11) |
Mandatul misiunii va fi pus în aplicare în contextul unei situații care se poate deteriora și care poate prejudicia obiectivele politicii externe și de securitate comune (PESC), astfel cum sunt prevăzute la articolul 11 din tratat, |
ADOPTĂ PREZENTA ACȚIUNE COMUNĂ:
Articolul 1
Misiunea
(1) Prin prezenta acțiune comună, Uniunea Europeană instituie Misiunea de Poliție a Uniunii Europene în Afganistan („EUPOL AFGANISTAN” sau „misiunea”) pe o perioadă de trei ani, care cuprinde o fază de planificare care începe de la 30 mai 2007 și o fază operațională care începe până la 15 iunie 2007.
(2) EUPOL AFGANISTAN își desfășoară activitatea în conformitate cu obiectivele prevăzute la articolul 3 și îndeplinește sarcinile prevăzute la articolul 4.
Articolul 2
Faza de planificare
(1) În timpul fazei de planificare a misiunii, șeful misiunii este asistat de o echipă de planificare care cuprinde personalul necesar pentru a acoperi necesitățile de pregătire a misiunii.
(2) Șeful misiunii, asistat de echipa de planificare, elaborează planul operațional (OPLAN) și dezvoltă toate instrumentele tehnice necesare pentru executarea EUPOL AFGANISTAN.
(3) Se efectuează o evaluare cuprinzătoare a riscurilor, ca prioritate în procesul de planificare și se actualizează conform necesităților, cu accent deosebit asupra riscurilor de securitate asociate activităților misiunii. OPLAN ia în considerare evaluările actualizate privind riscurile și include un plan de securitate.
(4) În cursul fazei de planificare, șeful misiunii lucrează în strânsă legătură cu reprezentantul special al UE (RSUE) pentru Afganistan, cu Comisia și cu statele membre implicate în prezent în reforma poliției în Afganistan.
(5) Șeful misiunii lucrează în strânsă legătură și coordonare cu Guvernul Afganistanului și cu actorii internaționali relevanți, după caz, inclusiv cu NATO/FIAS, cu țările-lider ale Echipei pentru reconstrucția provinciilor (ERP), cu ONU [Misiunea de Asistență a Organizației Națiunilor Unite în Afganistan (MAONUA)] și cu state terțe implicate în prezent în reforma poliției în Afganistan.
(6) Consiliul aprobă OPLAN.
Articolul 3
Obiectivele
EUPOL AFGANISTAN contribuie semnificativ la instituirea, sub control afgan, a unui sistem civil durabil și eficient de asigurare a ordinii publice, ceea ce va asigura posibilitatea unei interacțiuni corespunzătoare cu sistemul mai larg al justiției penale, cu respectarea consilierii pe probleme de politici publice și a activității de construcție instituțională desfășurate de Comunitate, de statele membre și de alți actori internaționali. De asemenea, misiunea va sprijini procesul de reformă către un serviciu de poliție care să se bucure de încrederea cetățenilor și eficient, care acționează în conformitate cu standardele internaționale, în cadrul normelor statului de drept, și care respectă drepturile omului.
Articolul 4
Misiunile
(1) În vederea îndeplinirii obiectivelor prevăzute la articolul 3, EUPOL AFGANISTAN:
(a) |
acționează în sensul dezvoltării de strategii, concentrându-se pe elaborarea unei strategii generale comune a comunității internaționale în reforma poliției, ținând seama de Pactul pentru Afganistan și de i-ANDS; |
(b) |
sprijină Guvernul Afganistanului pentru a-și pune în aplicare strategia într-un mod coerent; |
(c) |
îmbunătățește coeziunea și coordonarea între actorii internaționali; |
(d) |
susține conexiunile dintre poliție și domeniul mai larg al statului de drept. |
Aceste misiuni vor fi dezvoltate mai departe în cadrul OPLAN.
(2) EUPOL AFGANISTAN este o misiune fără atribuții executive. Aceasta își îndeplinește misiunile prin diverse mijloace, între care monitorizarea, instruirea, consilierea și formarea.
(3) După caz, EUPOL AFGANISTAN coordonează, facilitează și furnizează consultanță pentru proiectele puse în aplicare de state membre și state terțe sub responsabilitatea acestora, în domenii legate de misiune și în sprijinul obiectivelor acesteia.
Articolul 5
Structura misiunii
(1) Misiunea își va avea sediul (S) la Kabul și va cuprinde:
(i) |
șeful misiunii; |
(ii) |
consilieri principali de personal, inclusiv un agent superior de securitate a misiunii (ASSM); |
(iii) |
o secțiune de formare; |
(iv) |
servicii de consultanță și instruire; |
(v) |
un serviciu administrativ. |
Misiunea va include, după caz, un element de susținere la Bruxelles.
(2) Personalul misiunii este desfășurat la nivel central, regional și provincial în lumina evaluărilor de securitate. Se vor face demersuri pentru încheierea de acorduri tehnice cu FIAS și cu comandamentul regional/țările-lider ERP pentru schimbul de informații, sprijin medical, de securitate și logistic, inclusiv cazarea de către comandamentele regionale și ERP-uri.
(3) De asemenea, o parte din personalul misiunii va fi detașat în mod corespunzător pentru a îmbunătăți coordonarea strategică a reformei poliției în Afganistan și, în special, va fi detașat în cadrul secretariatului Comitetului internațional pentru coordonarea activităților privind poliția.
Articolul 6
Șeful Misiunii
(1) Generalul de brigadă Friedrich Eichele se numește prin prezenta în calitatea de șef al Misiunii EUPOL AFGANISTAN.
(2) Șeful misiunii exercită controlul operațional asupra EUPOL AFGANISTAN și își asumă gestionarea curentă a acesteia.
(3) Autoritățile naționale transferă controlul operațional șefului misiunii EUPOL AFGANISTAN.
(4) Șeful misiunii este responsabil de controlul disciplinar asupra personalului. Pentru personalul detașat, acțiunea disciplinară se exercită de autoritatea națională sau a UE în cauză.
(5) În scopul punerii în aplicare a bugetului misiunii, se încheie un contract între șeful misiunii și Comisie.
(6) Șeful misiunii lucrează în strânsă legătură cu RSUE.
(7) Șeful misiunii asigură că EUPOL AFGANISTAN lucrează în strânsă legătură și coordonare cu Guvernul Afganistanului și cu actorii internaționali relevanți, după caz, inclusiv cu NATO/FIAS, cu țările-lider ale Echipei pentru reconstrucția provinciilor (ERP), cu ONU [Misiunea de Asistență a Organizației Națiunilor Unite în Afganistan (MAONUA)] și cu state terțe implicate în prezent în reforma poliției în Afganistan.
(8) Șeful misiunii asigură o vizibilitate adecvată misiunii.
Articolul 7
Personalul
(1) Efectivele și competența personalului EUPOL AFGANISTAN corespund obiectivelor prevăzute la articolul 3, misiunilor prevăzute la articolul 4 și structurii misiunii prevăzute la articolul 5.
(2) EUPOL AFGANISTAN este format în principal din personal detașat de statele membre sau instituțiile UE.
(3) Fiecare stat membru sau instituție UE suportă cheltuielile corespunzătoare fiecărei persoane detașat de acesta/aceasta, inclusiv cheltuieli de călătorie înspre și dinspre locul de desfășurare, salarii, asigurări medicale și indemnizații, altele decât diurne, sporurile de condiții dificile de lucru și de risc.
(4) EUPOL AFGANISTAN poate, de asemenea, recruta personal internațional și local, pe bază de contract, conform cerințelor.
(5) Toți membrii personalului sunt și rămân sub autoritatea statului sau a instituției UE corespunzătoare care i-a detașat și își îndeplinesc sarcinile și acționează în interesul misiunii. Toți membrii personalului respectă principiile de securitate și standardele minime instituite prin Decizia 2001/264/CE a Consiliului din 19 martie 2001 de adoptare a regulamentului de securitate al Consiliului (1).
Articolul 8
Statutul personalului EUPOL AFGANISTAN
(1) Statutul personalului EUPOL AFGANISTAN din Afganistan, inclusiv, după caz, privilegiile, imunitățile și alte garanții necesare îndeplinirii și bunei desfășurări a EUPOL AFGANISTAN, sunt stabilite printr-un acord ce urmează să fie încheiat în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 24 din tratat. Secretarul general/înalt reprezentant (SG/ÎR), care asistă președinția, poate negocia asemenea aranjamente în numele acesteia.
(2) Statul sau instituția UE care a detașat un membru al personalului răspunde de soluționarea oricăror pretenții legate de detașarea, formulate de membrul personalului sau referitoare la acesta. Statul sau instituția UE în cauză răspunde de formularea oricărei acțiuni împotriva persoanei detașate.
(3) Condițiile de angajare și drepturile și obligațiile personalului civil internațional și local se stabilesc prin contracte încheiate între șeful misiunii și membrii personalului.
Articolul 9
Ierarhia de comandă
(1) EUPOL AFGANISTAN are o ierarhie de comandă unificată, specifică operațiunilor de gestionare a crizelor.
(2) CPS exercită controlul politic și conducerea strategică.
(3) SG/ÎR adresează îndrumări șefului misiunii prin intermediul RSUE.
(4) Șeful misiunii va conduce misiunea și își va asuma gestionarea sa curentă.
(5) Șeful Misiunii va raporta SG/ÎR prin intermediul RSUE.
(6) RSUE va raporta Consiliului prin intermediul SG/ÎR.
Articolul 10
Controlul politic și conducerea strategică
(1) CPS exercită controlul politic și conducerea strategică a misiunii, sub responsabilitatea Consiliului. Consiliul autorizează prin prezenta CPS să ia deciziile relevante în conformitate cu articolul 25 din tratat. Această autorizare cuprinde, în special, competența necesară pentru modificarea OPLAN și a ierarhiei de comandă. De asemenea, aceasta mai cuprinde și competența de adoptare a unor decizii subsecvente privind numirea șefului misiunii. Consiliul, asistat de SG/ÎR, decide asupra obiectivelor și încetării misiuni.
(2) CPS raportează Consiliului la intervale regulate.
(3) CPS primește rapoarte din partea șefului misiunii la intervale regulate. CPS poate invita șeful misiunii la întrunirile sale, după caz.
Articolul 11
Securitatea
(1) Șeful misiunii este responsabil de securitatea EUPOL AFGANISTAN și exercită această responsabilitate în conformitate cu politica UE privind securitatea personalului UE detașat în afara UE cu atribuții operaționale în conformitate cu titlul V din tratat și cu documentele anexate la acesta.
(2) Șeful misiunii este asistat de un agent superior de securitate al misiunii (ASSM), care va raporta șefului misiunii și care va menține și o strânsă relație funcțională cu Oficiul de Securitate al Consiliului.
(3) Șeful misiunii va numi agenți regionali de securitate pentru sediile provinciale și regionale ale misiunii, care vor fi responsabili, sub autoritatea ASSM, de gestionarea curentă a tuturor aspectelor legate de securitate din cadrul componentelor respective ale misiunii.
(4) Toți membrii personalului misiunii vor primi formarea corespunzătoare pentru probleme de securitate, în conformitate cu OPLAN. Aceștia primesc, de asemenea, cu regularitate, în teatrul de operațiuni, formări de actualizare organizate de ASSM.
Articolul 12
Participarea statelor terțe
(1) Fără a aduce atingere autonomiei decizionale a UE și cadrului său instituțional unic, statele candidate și alte state terțe pot fi invitate să contribuie la EUPOL AFGANISTAN, cu condiția să își asume cheltuielile care decurg din detașarea de experți în materie de poliție și/sau personalul civil detașat de ele, inclusiv salariile, indemnizațiile, asigurările de sănătate, asigurările pentru risc deosebit și cheltuielile de deplasare către și din Afganistan, și să contribuie în mod corespunzător la cheltuielile de funcționare a EUPOL AFGANISTAN.
(2) Consiliul autorizează prin prezenta CPS să ia deciziile relevante privind acceptarea contribuțiilor propuse.
(3) Statele terțe care aduc contribuții la EUPOL AFGANISTAN au aceleași drepturi și obligații în ceea ce privește gestionarea curentă a operațiunii ca și statele membre participante la operațiune.
(4) CPS ia măsurile corespunzătoare privind regimul de participare și, în cazul în care acest lucru este necesar, prezintă o propunere Consiliului, inclusiv referitoare la o posibilă participare financiară sau la o contribuție în natură a statelor terțe.
(5) Dispozițiile detaliate privind participarea statelor terțe fac obiectul unor acorduri, în conformitate cu articolul 24 din tratat, precum și al unor aranjamente tehnice suplimentare, după caz. SG/ÎR, care asistă președinția, poate negocia aceste modalități în numele acesteia. În cazul în care între UE și un stat terț s-a încheiat un acord de stabilire a cadrului de participare a statului terț în cauză la operațiunile UE de gestionare a crizelor, dispozițiile acordului respectiv se aplică în contextul prezentei operațiuni.
Articolul 13
Dispoziții financiare
(1) Suma de referință destinată acoperirii cheltuielilor aferente EUPOL AFGANISTAN până la 29 martie 2008 este de 43 600 000 EUR.
(2) Suma de referință pentru exercițiile financiare 2008, 2009 și 2010, destinată EUPOL AFGANISTAN, se stabilește de către Consiliu.
(3) Toate cheltuielile sunt gestionate în conformitate cu normele și procedurile Comunității aplicabile bugetului general al UE, cu excepția faptului că nici o prefinanțare nu rămâne proprietatea Comunității.
(4) Șeful misiunii prezintă rapoarte complete Comisiei Europene și este supravegheat de către aceasta în activitățile întreprinse în cadrul contractului său.
(5) Resortisanții statelor terțe sunt autorizați să participe la licitații. Sub rezerva aprobării Comisiei, șeful misiunii poate încheia acorduri tehnice cu comandamentul regional/țările-lider ERP și actorii internaționali desfășurați în Afganistan cu privire la furnizarea de echipament, servicii și incinte pentru misiune, în special în cazul în care condițiile de securitate impun acest lucru.
(6) Regimul financiar respectă cerințele operaționale ale EUPOL AFGANISTAN, inclusiv compatibilitatea echipamentelor și interoperabilitatea echipelor sale și ține seama de desfășurarea personalului în cadrul comandamentelor regionale și al ERP-urilor.
(7) Cheltuielile sunt eligibile la data adoptării prezentei acțiuni comune.
Articolul 14
Coordonarea cu acțiunile comunitare
(1) Consiliul și Comisia asigură, fiecare în conformitate cu competențelor care îi revin fiecăreia, coerența între punerea în aplicare a prezentei acțiuni comune și activitățile externe ale Comunității, în conformitate cu articolul 3 din tratat. Consiliul și Comisia cooperează în acest scop.
(2) Se instituie regimul de coordonare necesar în zona misiunii, după caz, precum și la Bruxelles.
Articolul 15
Comunicarea de informații clasificate
(1) SG/ÎR este autorizat să comunice NATO/FIAS informații și documente clasificate ale UE întocmite pentru misiune, în conformitate cu regulamentul de securitate al Consiliului. În acest scop se încheie acorduri tehnice la nivel local.
(2) SG/ÎR este autorizat să comunice statelor terțe asociate la prezenta acțiune comună, după caz și în conformitate cu necesitățile misiunii, informații și documente clasificate ale UE până la nivelul „CONFIDENTIEL UE”, întocmite pentru misiune, în conformitate cu regulamentul de securitate al Consiliului.
(3) SG/ÎR este autorizat să comunice Organizației Națiunilor Unite/MAONUA, după caz și în conformitate cu necesitățile operaționale ale misiunii, informații și documente clasificate ale UE până la nivelul „RESTREINT UE”, întocmite pentru misiune, în conformitate cu regulamentul de securitate al Consiliului. În acest scop, vor fi adoptate dispoziții la nivel local.
(4) În caz de necesitate operațională precisă și imediată, SG/ÎR este de asemenea autorizat să comunice statului gazdă informații și documente clasificate ale UE până la nivelul „RESTREINT UE”, întocmite pentru misiune, în conformitate cu regulamentul de securitate al Consiliului. În toate celelalte cazuri, aceste informații și documente se comunică statului gazdă în conformitate cu procedurile corespunzătoare nivelului de cooperare a statului gazdă cu UE.
(5) SG/ÎR este autorizat să comunice statelor terțe asociate prezentei acțiuni comune documente neclasificate ale UE legate de deliberările Consiliului referitoare la misiune și care sunt reglementate de secretul profesional, în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din regulamentul de procedură al Consiliului (2).
Articolul 16
Intrarea în vigoare și durata de aplicare
Prezenta acțiune comună intră în vigoare la data adoptării sale.
Aceasta expiră la 30 mai 2010.
Articolul 17
Reanalizarea
(1) Prezenta acțiune comună se reanalizează la fiecare șase luni în vederea adaptării dimensiunii și domeniului de aplicare al misiunii în funcție de necesități.
(2) Prezenta acțiune comună se reanalizează cu cel puțin trei luni înainte de expirarea sa pentru a se stabili dacă este necesară continuarea misiunii.
Articolul 18
Publicarea
Prezenta acțiune comună se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Adoptată la Bruxelles, 30 mai 2007.
Pentru Consiliu
Președintele
U. VON DER LEYEN
(1) JO L 101, 11.4.2001, p. 1. Decizie astfel cum a fost modificată ultima dată prin Decizia 2005/952/CE (JO L 346, 29.12.2005, p. 18).
(2) Decizia 2006/683/CE, Euratom a Consiliului din 15 septembrie 2006 de adoptare a regulamentului de procedură al Consiliului (JO L 285, 16.10.2006, p. 47). Decizie, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2007/4/CE, Euratom (JO L 1, 4.1.2007, p. 9).