19.12.2007 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 334/96 |
DECIZIA CONSILIULUI
din 8 noiembrie 2007
privind încheierea Acordului dintre Comunitatea Europeană și Bosnia și Herțegovina privind facilitarea eliberării vizelor
(2007/822/CE)
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 62 punctul 2 litera (b) punctele (i) și (ii), coroborat cu articolul 300 alineatul (2) primul paragraf prima teză, precum și cu articolul 300 alineatul (3) primul paragraf,
având în vedere propunerea Comisiei,
având în vedere avizul Parlamentului European (1),
întrucât:
(1) |
Comisia a negociat, în numele Comunității Europene, un acord cu Bosnia și Herțegovina privind facilitarea eliberării vizelor. |
(2) |
Acordul a fost semnat, în numele Comunității Europene, la 18 septembrie 2007, sub rezerva eventualei sale încheieri la o dată ulterioară, în conformitate cu decizia Consiliului adoptată la 18 septembrie 2007. |
(3) |
Prezentul acord ar trebui aprobat. |
(4) |
Acordul instituie un Comitet mixt de gestionare a acordului, care își poate adopta regulamentul de procedură. Este necesar să se prevadă o procedură simplificată pentru stabilirea poziției Comunității în această situație. |
(5) |
În conformitate cu Protocolul privind poziția Regatului Unit și a Irlandei și cu Protocolul privind integrarea acquis-ului Schengen în cadrul Uniunii Europene, anexate la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, Regatul Unit și Irlanda nu participă la adoptarea prezentei decizii, nu își asumă obligații în temeiul prezentei decizii și aceasta nu li se aplică. |
(6) |
În conformitate cu Protocolul privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, nu își asumă obligații în temeiul prezentei decizii și aceasta nu i se aplică, |
DECIDE:
Articolul 1
Acordul dintre Comunitatea Europeană și Bosnia și Herțegovina privind facilitarea eliberării vizelor se aprobă prin prezenta decizie în numele Comunității.
Textul acordului se anexează la prezenta decizie.
Articolul 2
Președintele Consiliului procedează la notificarea prevăzută la articolul 14 alineatul (1) din acord (2).
Articolul 3
Comisia, asistată de experți din statele membre, reprezintă Comunitatea în cadrul Comitetului mixt de experți, instituit prin articolul 12 din acord.
Articolul 4
După consultarea unui comitet special desemnat de către Consiliu, Comisia adoptă poziția Comunității în cadrul Comitetului mixt de experți în ceea ce privește adoptarea regulamentului de procedură al acestui comitet, astfel cum este prevăzut la articolul 12 alineatul (4) din acord.
Articolul 5
Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Adoptată la Bruxelles, 8 noiembrie 2007.
Pentru Consiliu
Președintele
R. PEREIRA
(1) Aviz adoptat la 24 octombrie 2007 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).
(2) Data intrării în vigoare a acordului va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene de către Secretariatul General al Consiliului.
ACORD
Cîntre Comunitatea Europeană și Bosnia și Herțegovina privind facilitarea eliberării vizelor
COMUNITATEA EUROPEANĂ,
denumită în continuare „Comunitatea”,
și
BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA,
denumite în continuare „părțile”,
DORIND, ca un prim pas concret către introducerea regimului de călătorie fără viză, facilitarea contactelor între persoane ca o condiție esențială pentru dezvoltarea constantă a relațiilor economice, umanitare, culturale, științifice și de altă natură, prin facilitarea eliberării vizelor pentru resortisanții Bosniei și Herțegovinei;
AVÂND ÎN VEDERE că, începând cu 21 iulie 2005, toți cetățenii UE sunt scutiți de obligativitatea vizelor atunci când călătoresc în Bosnia și Herțegovina pentru o perioadă de până la 90 de zile sau atunci când tranzitează teritoriul Bosniei și Herțegovinei;
RECUNOSCÂND că, în cazul în care Bosnia și Herțegovina ar reintroduce obligativitatea vizelor pentru cetățenii UE, aceleași facilități acordate în temeiul prezentului acord resortisanților Bosniei și Herțegovinei ar fi în mod automat aplicate cetățenilor UE, în baza principiului reciprocității;
RECUNOSCÂND că facilitarea eliberării vizelor nu ar trebui să conducă la migrație ilegală și acordând o atenție specială securității și readmisiei;
LUÂND ÎN CONSIDERARE Protocolul privind poziția Regatului Unit și a Irlandei și Protocolul privind integrarea acquis-ului Schengen în cadrul Uniunii Europene, anexate la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, și confirmând că dispozițiile prezentului acord nu se aplică Regatului Unit și Irlandei;
LUÂND ÎN CONSIDERARE Protocolul privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, și confirmând că dispozițiile prezentului acord nu se aplică Regatului Danemarcei,
CONVIN DUPĂ CUM URMEAZĂ:
Articolul 1
Scopul și domeniul de aplicare
(1) Scopul prezentului acord este de a facilita eliberarea vizelor pentru resortisanții Bosniei și Herțegovinei, pentru o perioadă de ședere de până la 90 de zile, în decurs de 180 de zile.
(2) În cazul în care Bosnia și Herțegovina ar reintroduce obligativitatea vizelor pentru cetățenii UE sau anumite categorii de cetățeni UE, aceleași facilități acordate în temeiul prezentului acord resortisanților Bosniei și Herțegovinei ar fi în mod automat aplicate cetățenilor UE în cauză, în baza principiului reciprocității.
Articolul 2
Clauză generală
(1) Măsurile de facilitare a eliberării vizelor prevăzute în prezentul acord se aplică resortisanților Bosniei și Herțegovinei numai în măsura în care aceștia nu sunt scutiți de obligativitatea vizelor în temeiul actelor cu putere de lege și actelor administrative ale Comunității sau ale statelor membre, în temeiul prezentului acord sau al altor acorduri internaționale.
(2) Legislația națională a Bosniei și Herțegovinei sau a statelor membre sau dreptul comunitar se aplică aspectelor care nu sunt reglementate de dispozițiile prezentului acord, cum ar fi refuzul de eliberare a unei vize, recunoașterea documentelor de călătorie, dovada mijloacelor suficiente de subzistență, refuzul intrării și măsurile de expulzare.
Articolul 3
Definiții
În sensul prezentului acord:
(a) |
„stat membru” înseamnă orice stat membru al Uniunii Europene, cu excepția Regatului Danemarcei, a Republicii Irlanda și a Regatului Unit; |
(b) |
„cetățean al Uniunii Europene” înseamnă un resortisant al unui stat membru, astfel cum este definit acesta din urmă la litera (a); |
(c) |
„resortisant al Bosniei și Herțegovinei” înseamnă orice persoană care deține cetățenia Bosniei și Herțegovinei; |
(d) |
„viză” înseamnă o autorizație eliberată de un stat membru sau o decizie adoptată de un astfel de stat, care este necesară în scopul:
|
(e) |
„persoană care rezidă în mod legal” înseamnă un resortisant al Bosniei și Herțegovinei autorizat sau îndreptățit să stea mai mult de 90 de zile pe teritoriul unui stat membru, în temeiul legislației comunitare sau naționale. |
Articolul 4
Documente justificative privind scopul călătoriei
(1) Pentru următoarele categorii de resortisanți ai Bosniei și Herțegovinei, sunt suficiente următoarele documente pentru justificarea scopului călătoriei pe teritoriul altei părți:
(a) |
pentru membrii delegațiilor oficiale care, ca urmare a unei invitații oficiale adresate Bosniei și Herțegovinei, participă la reuniuni, consultări, negocieri sau programe de schimb, precum și la evenimente organizate de instituții interguvernamentale pe teritoriul statelor membre:
|
(b) |
pentru oamenii de afaceri și reprezentanții organizațiilor de afaceri:
|
(c) |
pentru reprezentanții organizațiilor societății civile care întreprind călătorii în scopul formării profesionale, al participării la seminarii, conferințe, inclusiv în cadrul programelor de schimb:
|
(d) |
pentru conducătorii auto care prestează servicii de transport internațional de mărfuri și pasageri către teritoriile statelor membre, cu vehicule înmatriculate în Bosnia și Herțegovina:
|
(e) |
pentru membrii personalului de pe trenuri, de pe vagoane frigorifice și locomotive ale trenurilor internaționale, care călătoresc pe teritoriile statelor membre:
|
(f) |
pentru jurnaliști:
|
(g) |
pentru persoanele care participă la activități științifice, culturale și artistice, inclusiv programe de schimb între universități și de altă natură:
|
(h) |
pentru elevii, studenții instituțiilor universitare și postuniversitare și profesorii însoțitori care întreprind călătorii de studii sau formare profesională, inclusiv în cadrul programelor de schimb, precum și al altor activități educaționale conexe:
|
(i) |
pentru participanții la evenimente sportive internaționale și persoanele care îi însoțesc în calitate profesională:
|
(j) |
pentru participanții la programe oficiale de schimb organizate de orașe înfrățite:
|
(k) |
pentru rudele apropiate – soț/soție, copii (inclusiv copii adoptați), părinți (inclusiv tutori), bunici și nepoți – care vizitează resortisanți ai Bosniei și Herțegovinei care rezidă în mod legal pe teritoriul statelor membre:
|
(l) |
pentru persoanele care călătoresc în scopuri medicale și persoanele care trebuie să le însoțească:
|
(m) |
pentru persoanele care asistă la ceremonii funerare:
|
(n) |
pentru reprezentanții comunităților religioase tradiționale din Bosnia și Herțegovina care vizitează diaspora Bosniei și Herțegovinei pe teritoriul statelor membre:
|
(o) |
pentru membrii profesiilor liberale care participă la expoziții internaționale, conferințe și simpozioane, seminarii sau alte evenimente similare organizate pe teritoriile statelor membre:
|
(p) |
pentru vizitarea cimitirelor civile și militare:
|
(q) |
pentru persoanele care călătoresc în scop turistic:
|
(2) Invitația scrisă menționată la alineatul (1) din prezentul articol cuprinde următoarele elemente:
(a) |
pentru persoana invitată – numele și prenumele, data nașterii, sexul, cetățenia, numărul actului de identitate, data și scopul călătoriei, numărul intrărilor și, dacă este cazul, numele soțului/soției și copiilor care însoțesc persoana invitată; |
(b) |
pentru persoana care invită – numele, prenumele și adresa; sau |
(c) |
pentru persoana juridică, societatea sau organizația care face invitația – denumirea completă și adresa, precum și
|
(3) Pentru categoriile de persoane menționate la alineatul (1) al prezentului articol, toate categoriile de vize sunt eliberate în conformitate cu procedura simplificată, fără a se mai cere altă justificare, invitație sau validare referitoare la scopul călătoriei, prevăzută în temeiul legislației statelor membre.
Articolul 5
Eliberarea vizelor cu intrări multiple
(1) Misiunile diplomatice și oficiile consulare ale statelor membre eliberează vize cu intrări multiple cu un termen de valabilitate de până la cinci ani, pentru următoarele categorii de persoane:
(a) |
membri ai curții de justiție a Bosniei și Herțegovinei și ai biroului procurorilor acestei țări, dacă aceștia nu sunt scutiți de obligativitatea vizelor prin prezentul acord, în vederea exercitării atribuțiilor ce le revin, cu termen de valabilitate limitat la mandatul pentru funcția deținută, în cazul în care acesta nu depășește cinci ani; |
(b) |
membrii permanenți ai delegațiilor oficiale care, ca urmare a unei invitații oficiale adresate Bosniei și Herțegovinei, participă în mod regulat la reuniuni, consultări, negocieri sau programe de schimb, precum și la evenimente organizate de organizații interguvernamentale pe teritoriul statelor membre; |
(c) |
rude apropiate – soț/soție, copii (inclusiv copii adoptați), părinți (inclusiv tutori) – care vizitează resortisanți ai Bosniei și Herțegovinei, care rezidă în mod legal pe teritoriul statelor membre, cu valabilitate limitată la cea a permisului de ședere al acestora. |
(2) Misiunile diplomatice și oficiile consulare ale statelor membre eliberează vize cu intrări multiple cu termen de valabilitate de până la un an pentru următoarele categorii de persoane, cu condiția ca, în decursul anului precedent, aceștia să fi obținut cel puțin o viză, să o fi utilizat în conformitate cu legislația privind intrarea și șederea în statul vizitat și să existe motive pentru solicitarea unei vize cu intrări multiple:
(a) |
membri permanenți ai delegațiilor oficiale care, ca urmare a unei invitații oficiale adresate Bosniei și Herțegovinei, participă în mod regulat la reuniuni, consultări, negocieri sau programe de schimb, precum și la evenimente organizate de organizații interguvernamentale pe teritoriul statelor membre; |
(b) |
oameni de afaceri și reprezentanți ai organizațiilor de afaceri care călătoresc în mod regulat în statele membre; |
(c) |
conducători auto care prestează servicii de transport internațional de mărfuri și pasageri către teritoriile statelor membre, cu vehicule înmatriculate în Bosnia și Herțegovina; |
(d) |
membri ai personalului de pe trenuri, vagoane frigorifice și locomotive ale trenurilor internaționale, care călătoresc pe teritoriile statelor membre; |
(e) |
jurnaliști; |
(f) |
persoane care participă la activități științifice, culturale și artistice, inclusiv programe de schimb între universități și de altă natură, care călătoresc în mod regulat în statele membre; |
(g) |
studenți ai instituțiilor universitare și postuniversitare care întreprind călătorii de studii sau formare profesională, inclusiv în cadrul programelor de schimb; |
(h) |
participanți la evenimente sportive internaționale și persoane care îi însoțesc în calitate profesională; |
(i) |
participanți la programe oficiale de schimb organizate de orașe înfrățite; |
(j) |
persoane care călătoresc în scopuri medicale și persoanele care trebuie să le însoțească; |
(k) |
reprezentanți ai comunităților religioase tradiționale din Bosnia și Herțegovina care vizitează diaspora Bosniei și Herțegovinei pe teritoriul statelor membre, care călătoresc în mod regulat în statele membre; |
(l) |
reprezentanți ai organizațiilor societății civile care călătoresc în mod regulat în statele membre în scopul formării profesionale, al participării la seminarii, conferințe, inclusiv în cadrul programelor de schimb; |
(m) |
membri ai profesiilor liberale care participă la expoziții internaționale, conferințe, simpozioane, seminarii sau alte evenimente similare, care călătoresc în mod regulat în statele membre. |
(3) Misiunile diplomatice și oficiile consulare ale statelor membre eliberează vize cu intrări multiple cu un termen de valabilitate de minimum doi ani și maximum cinci pentru categoriile de persoane menționate la alineatul (2) din prezentul articol, cu condiția ca, în decursul ultimilor doi ani, aceștia să fi utilizat vize cu intrări multiple de un an, în conformitate cu legislația privind intrarea și șederea pe teritoriul statului vizitat, și motivele pentru solicitarea unei vize cu intrări multiple să fie încă valabile.
(4) Perioada totală de ședere pe teritoriul statelor membre a persoanelor la care fac referire alineatele (1) și (3) ale prezentului articol nu trebuie să depășească 90 de zile, în decurs de 180 de zile.
Articolul 6
Taxe pentru procesarea cererilor de viză
(1) Taxa pentru procesarea cererilor de viză depuse de resortisanții Bosniei și Herțegovinei este de 35 EUR.
Suma menționată mai sus poate fi modificată în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 14 alineatul (4).
În cazul în care Bosnia și Herțegovina reintroduce obligativitatea vizelor pentru cetățenii UE, taxa de viză percepută de Bosnia și Herțegovina nu depășește 35 EUR sau suma convenită în cazul în care taxa este modificată în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 14 alineatul (4).
(2) Sunt scutite de plata taxelor pentru procesarea cererilor de viză următoarele categorii de persoane:
(a) |
rude apropiate – soț/soție, copii (inclusiv copii adoptați), părinți (inclusiv tutori), bunici și nepoți – care vizitează resortisanți ai Bosniei și Herțegovinei care rezidă în mod legal pe teritoriul statelor membre; |
(b) |
membri permanenți ai delegațiilor oficiale care, ca urmare a unei invitații oficiale adresate Bosniei și Herțegovinei, participă în mod regulat la reuniuni, consultări, negocieri sau programe de schimb, precum și la evenimente organizate de organizații interguvernamentale pe teritoriul statelor membre; |
(c) |
membri ai curții de justiție a Bosniei și Herțegovinei și ai biroului procurorilor acestei țări, dacă aceștia nu sunt scutiți de obligativitatea vizelor prin prezentul acord; |
(d) |
elevi, studenți ai instituțiilor universitare și postuniversitare și profesori însoțitori, care călătoresc în scopul efectuării unor studii sau formări profesionale; |
(e) |
copii sub 6 ani; |
(f) |
persoane cu handicap și persoanele care le însoțesc, dacă este cazul; |
(g) |
persoane care au prezentat documente care dovedesc necesitatea călătoriei în scopuri umanitare, inclusiv pentru urmarea unui tratament medical urgent și persoana însoțitoare, sau care participă la funeraliile unei rude apropiate sau vizitează o rudă apropiată care este grav bolnavă; |
(h) |
participanți la evenimente sportive internaționale și persoane care îi însoțesc în calitate profesională; |
(i) |
persoane care participă la activități științifice, culturale și artistice, inclusiv programe de schimb între universități și de altă natură; |
(j) |
participanți la programe oficiale de schimb organizate de orașe înfrățite; |
(k) |
jurnaliști; |
(l) |
reprezentanți ai comunităților religioase tradiționale din Bosnia și Herțegovina care vizitează diaspora Bosniei și Herțegovinei pe teritoriul statelor membre; |
(m) |
reprezentanți ai organizațiilor societății civile care călătoresc în scopul participării la reuniuni, seminarii, programe de schimb sau cursuri de formare; |
(n) |
conducători auto care prestează servicii de transport internațional de mărfuri și pasageri către teritoriile statelor membre, cu vehicule înmatriculate în Bosnia și Herțegovina; |
(o) |
membri ai personalului de pe trenuri, vagoane frigorifice și locomotive ale trenurilor internaționale, care călătoresc pe teritoriile statelor membre; |
(p) |
pensionari; |
(q) |
membri ai profesiilor liberale care participă la expoziții internaționale, conferințe și simpozioane, seminarii sau alte evenimente similare organizate pe teritoriile statelor membre. |
Articolul 7
Durata procedurilor pentru procesarea cererilor de viză
(1) Misiunile diplomatice și oficiile consulare ale statelor membre iau o decizie privind cererea de eliberare a vizei în termen de 10 zile calendaristice de la data primirii cererii și a documentelor necesare pentru eliberarea vizei.
(2) Termenul pentru luarea deciziei privind cererea de viză se poate prelungi până la 30 de zile calendaristice în cazuri individuale, mai ales atunci când este necesară o analiză detaliată a cererii.
(3) Termenul pentru luarea deciziei privind o cerere de viză se poate reduce la 3 zile lucrătoare sau mai puțin, în situații urgente.
Articolul 8
Călătoriile în cazul documentelor pierdute sau furate
Cetățenii Uniunii Europene și ai Bosniei și Herțegovinei care și-au pierdut sau cărora le-au fost furate actele de identitate pe perioada șederii pe teritoriul Bosniei și Herțegovinei sau al unui stat membru pot părăsi acel teritoriu în baza unor documente de identitate valabile care le conferă dreptul de a trece frontiera, eliberate de misiunile diplomatice sau de oficiile consulare ale statelor membre sau ale Bosniei și Herțegovinei, fără viză sau altă autorizație.
Articolul 9
Prelungirea vizei în circumstanțe excepționale
Resortisanții Bosniei și Herțegovinei care nu pot părăsi teritoriul statului membru la data menționată pe viză din motive de forță majoră beneficiază gratuit de prelungirea vizei, în conformitate cu legislația aplicată de statul de destinație, pentru perioada necesară întoarcerii acestora în statul de reședință.
Articolul 10
Pașapoartele diplomatice
(1) Resortisanții Bosniei și Herțegovinei, posesori de pașapoarte diplomatice valabile, pot intra, ieși și tranzita fără viză teritoriile statelor membre.
(2) Persoanele menționate la alineatul (1) al prezentului articol pot sta pe teritoriul statelor membre pentru o perioadă de până la 90 de zile, în decurs de 180 de zile.
Articolul 11
Valabilitatea teritorială a vizelor
Sub rezerva normelor și reglementărilor naționale privind securitatea națională a statelor membre și sub rezerva normelor comunitare privind vizele cu valabilitate teritorială limitată, resortisanții Bosniei și Herțegovinei au dreptul de a călători pe teritoriul statelor membre în aceleași condiții ca și cetățenii Uniunii Europene.
Articolul 12
Comitetul mixt de gestionare a acordului
(1) Părțile instituie un Comitet mixt de experți (denumit în continuare „comitetul”), alcătuit din reprezentanți ai Comunității Europene și ai Bosniei și Herțegovinei. Comunitatea este reprezentată de Comisia Comunităților Europene, asistată de experți din statele membre.
(2) Comitetul îndeplinește, în special, următoarele atribuții:
(a) |
monitorizează punerea în aplicare a prezentului acord; |
(b) |
propune modificări și completări la prezentul acord; |
(c) |
soluționează litigiile legate de interpretarea sau aplicarea dispozițiilor prezentului acord. |
(3) Comitetul se reunește ori de câte ori este necesar, la cererea uneia dintre părți și cel puțin o dată pe an.
(4) Comitetul își stabilește regulamentul de procedură.
Articolul 13
Legătura dintre prezentul acord și acordurile bilaterale dintre statele membre și Bosnia și Herțegovina
(1) De la intrarea sa în vigoare, prezentul acord prevalează față de dispozițiile oricărui acord sau aranjament bilateral sau multilateral încheiat între un stat membru și Bosnia și Herțegovina, în măsura în care dispozițiile acestor acorduri sau aranjamente se referă la aspecte reglementate prin prezentul acord.
(2) Dispozițiile acordurilor sau aranjamentelor bilaterale semnate înainte de 1 ianuarie 2007 între state membre individuale și Bosnia și Herțegovina care prevăd scutirea de obligativitatea vizelor pentru posesorii de pașapoarte de serviciu continuă să se aplice pentru o perioadă de 5 ani de la intrarea în vigoare a prezentului acord, fără a aduce atingere dreptului statelor membre sau al Bosniei și Herțegovinei de a denunța sau suspenda acordurile bilaterale respective în acest interval de 5 ani.
Articolul 14
Clauze finale
(1) Acordul se ratifică sau se aprobă de către părți în conformitate cu procedurile respective ale acestora și intră în vigoare în prima zi a celei de a doua luni care urmează datei la care părțile își notifică reciproc încheierea procedurilor menționate.
(2) Prin derogare de la alineatul (1) al prezentului articol, prezentul acord intră în vigoare doar la data la care intră în vigoare Acordul dintre Comunitatea Europeană și Bosnia și Herțegovina privind readmisia persoanelor, în cazul în care această dată este ulterioară datei menționate la alineatul (1) din prezentul articol.
(3) Prezentul acord se încheie pe perioadă nedeterminată, cu excepția cazului în care este denunțat în conformitate cu alineatul (6) din prezentul articol.
(4) Prezentul acord poate fi modificat prin acordul scris al părților. Modificările intră în vigoare după ce părțile și-au notificat reciproc încheierea procedurilor interne necesare în acest sens.
(5) Fiecare parte poate suspenda integral sau parțial prezentul acord din motive de ordine publică, de protecție a securității naționale sau a sănătății publice. Decizia de suspendare este notificată celeilalte părți cu 48 de ore înainte de intrarea în vigoare. Partea care a suspendat aplicarea prezentului acord informează cealaltă parte, fără întârziere, în momentul în care motivele suspendării nu se mai aplică.
(6) Fiecare parte poate denunța prezentul acord, prin notificare scrisă adresată celeilalte părți. Prezentul acord încetează să mai fie în vigoare la 90 de zile de la data unei astfel de notificări.
Încheiat la Bruxelles, la optsprezece septembrie două mii șapte, în două exemplare, în fiecare dintre limbile oficiale ale părților, fiecare dintre aceste texte fiind egal autentice.
За Европейската общност
Por la Comunidad Europea
Za Evropské společenství
For Det Europæiske Fællesskab
Für die Europäische Gemeinschaft
Euroopa Ühenduse nimel
Για την Ευρωπαϊκή Κοινότητα
For the European Community
Pour la Communauté européenne
Per la Comunità europea
Eiropas Kopienas vārdā
Europos bendrijos vardu
Az Európai Közösség részéről
Għall-Komunitá Ewropea
Voor de Europese Gemeenschap
W imieniu Wspólnoty Europejskiej
Pela Comunidade Europeia
Pentru Comunitatea Europeană
Za Európske spoločenstvo
Za Evropsko skupnost
Euroopan yhteisön puolesta
För Europeiska gemenskapen
Za Evropsku zajednicu
За Европску зајелницу
Za Europsku zajednicu
За Босна и Херцеговина
Por Bosnia y Herzegovina
Za Bosnu a Hercegovinu
For Bosnien-Hercegovina
Für Bosnien und Herzegowina
Bosnia ja Hertsegoviina nimel
Για τη Вοσνία-Ερζεγοβίνη
For Bosnia and Herzegovina
Pour la Bosnie-et-Herzégovine
Per la Bosnia-Erzegovina
Bosnijos ir Hercegovinos vardu
Bosnijas un Hercegovinas vārdā
Bosznia és Hercegovina részéről
Għall-Bożnja u Ħerzegovina
Voor Bosnië en Herzegovina
W imieniu Bośni i Hercegowiny
Pela Bósnia e Herzegovina
Pentru Bosnia și Herţegovina
Za Bosnu a Hercegovinu
Za Bosno in Hercegovino
Bosnia ja Hertsegovinan puolesta
För Bosnien och Hercegovina
Za Bosnu i Hercegovinu
За Босну и Херцеговину
Za Bosnu i Hercegovinu
ANEXĂ
PROTOCOL LA ACORD PRIVIND STATELE MEMBRE CARE NU APLICĂ INTEGRAL ACQUIS-UL SCHENGEN
Statele membre care sunt obligate să aplice acquis-ul Schengen, dar care nu eliberează încă vize Schengen până la decizia Consiliului în acest sens eliberează vize naționale a căror valabilitate este limitată la propriul lor teritoriu.
Aceste state membre pot recunoaște în mod unilateral vizele Schengen și permisele de ședere Schengen în scopul tranzitării teritoriului lor, în conformitate cu Decizia nr. 895/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului.
Deoarece Decizia nr. 895/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului nu se aplică României și Bulgariei, Comisia Europeană va propune dispoziții similare care să le permită acestor țări să recunoască în mod unilateral vizele Schengen, permisele de ședere și alte documente similare eliberate de alte state membre care nu sunt integrate pe deplin în spațiul Schengen, în scopul tranzitării teritoriului lor.
DECLARAȚIE COMUNĂ PRIVIND DANEMARCA
Părțile iau act de faptul că prezentul acord nu se aplică procedurilor de eliberare a vizelor de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Regatului Danemarcei.
În astfel de circumstanțe, este de dorit ca autoritățile Danemarcei și ale Bosniei și Herțegovinei să încheie, fără întârziere, un acord bilateral privind facilitarea eliberării vizelor în condiții similare cu cele prevăzute în Acordul dintre Comunitatea Europeană și Bosnia și Herțegovina.
DECLARAȚIE COMUNĂ PRIVIND REGATUL UNIT ȘI IRLANDA
Părțile iau act de faptul că prezentul acord nu se aplică teritoriilor Regatului Unit și Irlandei.
În astfel de circumstanțe, este de dorit ca autoritățile Regatului Unit, ale Irlandei și ale Bosniei și Herțegovinei să încheie acorduri bilaterale privind facilitarea eliberării vizelor.
DECLARAȚIE COMUNĂ PRIVIND ISLANDA ȘI NORVEGIA
Părțile iau act de relațiile strânse dintre Comunitatea Europeană și Norvegia și Islanda, în special în temeiul acordului din 18 mai 1999 privind asocierea acestor țări la punerea în aplicare și dezvoltarea acquis-ului Schengen.
În astfel de circumstanțe, este de dorit ca autoritățile Norvegiei, Islandei și ale Bosniei și Herțegovinei să încheie, fără întârziere, un acord bilateral privind facilitarea eliberării vizelor în condiții similare cu cele prevăzute în Acordul dintre Comunitatea Europeană și Bosnia și Herțegovina.
DECLARAȚIE COMUNĂ PRIVIND CONFEDERAȚIA ELVEȚIANĂ ȘI LIECHTENSTEIN
(dacă este necesar)
În cazul în care acordul dintre UE, CE și Confederația Elvețiană privind asocierea acesteia din urmă la punerea în aplicare și dezvoltarea acquis-ului Schengen și protocoalele la acest acord privind Liechtenstein intră în vigoare până la încheierea negocierilor cu Bosnia și Herțegovina, se va face o declarație similară în ceea ce privește Elveția și Liechtenstein.
DECLARAȚIA COMUNITĂȚII EUROPENE PRIVIND ACCESUL SOLICITANȚILOR DE VIZE ȘI ARMONIZAREA INFORMAȚIILOR PRIVIND PROCEDURILE DE ELIBERARE A VIZELOR DE SCURTĂ ȘEDERE ȘI DOCUMENTELE NECESARE PENTRU DEPUNEREA CERERII DE VIZĂ DE SCURTĂ ȘEDERE
Recunoscând importanța transparenței pentru solicitanții de vize, Comisia Europeană reamintește că propunerea legislativă privind reformularea instrucțiunilor consulare comune pentru misiuni diplomatice și oficii consulare în ceea ce privește vizele a fost adoptată la 19 iulie 2006 de către Comisia Europeană și se referă la condițiile de acces ale solicitanților de vize la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale statelor membre.
În ceea ce privește informațiile care trebuie puse la dispoziția solicitanților de viză, Comunitatea Europeană consideră că trebuie adoptate măsuri adecvate:
— |
În general, privind redactarea unor informații de bază pentru solicitanți referitoare la procedura și condițiile de solicitare a vizelor și valabilitatea acestora. |
— |
Comunitatea Europeană va redacta o listă de cerințe minime în scopul de a se asigura că solicitanților de viză din Bosnia și Herțegovina li se pun la dispoziție informații de bază coerente și uniforme și că li se cere să depună, în principiu, aceleași documente justificative. |
Informațiile menționate anterior, inclusiv listele cu agențiile de voiaj sau operatorii turistici acreditați de statele membre în cadrul cooperării consulare locale, trebuie difuzate pe scară largă (pe panourile de informații ale consulatelor, prin broșuri, pe pagini de internet etc.).
Misiunile diplomatice și oficiile consulare ale statelor membre furnizează informații despre posibilitățile existente în cadrul acquis-ului Schengen de a facilita eliberarea vizelor de scurtă ședere, de la caz la caz.
DECLARAȚIA COMUNITĂȚII EUROPENE PRIVIND REVIZUIREA OBLIGATIVITĂȚII VIZELOR PENTRU POSESORII DE PAȘAPOARTE DE SERVICIU
Deoarece scutirea de obligativitatea vizelor pentru posesorii de pașapoarte de serviciu prevăzută în acordurile sau aranjamentele bilaterale încheiate înainte de 1 ianuarie 2007 între diferite state membre și Bosnia și Herțegovina continuă să se aplice doar pentru o perioadă de 5 ani de la intrarea în vigoare a prezentului acord, fără a aduce atingere dreptului statelor membre sau al Bosniei și Herțegovinei de a denunța sau suspenda acordurile bilaterale respective în acest interval de 5 ani, Comunitatea Europeană va reevalua situația posesorilor de pașapoarte de serviciu în termen de maximum 4 ani de la intrarea în vigoare a prezentului acord, în vederea unei posibile modificări aduse acordului în acest sens, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 14 alineatul (4).
DECLARAȚIA COMUNITĂȚII EUROPENE PRIVIND FACILITĂȚILE ACORDATE MEMBRILOR FAMILIEI ȘI SOLICITANȚILOR BONA FIDE
Comunitatea Europeană ia cunoștință de sugestia Bosniei și Herțegovinei de a da o definiție mai largă noțiunii de „membri ai familiei” care ar trebui să beneficieze de facilitarea eliberării vizelor, precum și de importanța pe care Bosnia și Herțegovina o acordă simplificării circulației pentru această categorie de persoane.
În scopul facilitării mobilității unui număr mai mare de persoane care au legături familiale (în special frați și surori, precum și copiii acestora) cu cetățeni ai Bosniei și Herțegovinei care au reședința legală pe teritoriul statelor membre, Comunitatea Europeană invită oficiile consulare ale statelor membre să folosească pe deplin posibilitățile oferite de acquis-ul comunitar referitoare la facilitarea eliberării vizei pentru această categorie de persoane, posibilități care includ, în special, simplificarea documentelor justificative cerute solicitanților de viză, scutirea de taxele de procesare și, dacă este cazul, eliberarea de vize cu intrări multiple.
În plus, Comunitatea Europeană invită, de asemenea, oficiile consulare ale statelor membre să folosească pe deplin aceste posibilități pentru facilitarea eliberării vizei solicitanților bona fide.