5.10.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 260/15


DECIZIA CONSILIULUI

din 1 octombrie 2007

privind încheierea consultărilor cu Republica Insulelor Fiji în temeiul articolului 96 din Acordul de parteneriat ACP-CE și al articolului 37 din Instrumentul de cooperare pentru dezvoltare

(2007/641/CE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Acordul de parteneriat dintre membrii grupului statelor din Africa, zona Caraibelor și Pacific, pe de o parte, și Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de altă parte, semnat la Cotonou la 23 iunie 2000 (1), astfel cum a fost revizuit la Luxemburg la 25 iunie 2005 (2) (denumit în continuare „Acordul de parteneriat ACP-CE”), în special articolul 96,

având în vedere Acordul intern dintre reprezentanții guvernelor statelor membre, reuniți în cadrul Consiliului, privind măsurile care trebuie luate și procedurile care trebuie urmate pentru punerea în aplicare a Acordului de parteneriat ACP-CE (3), în special articolul 3,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1905/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 de instituire a unui instrument financiar de cooperare pentru dezvoltare (4) (denumit în continuare „Instrumentul de cooperare pentru dezvoltare”), în special articolul 37,

având în vedere propunerea Comisiei,

întrucât:

(1)

Elementele esențiale menționate la articolul 9 din Acordul de parteneriat ACP-CE au fost încălcate.

(2)

Valorile menționate la articolul 3 din Instrumentul de cooperare pentru dezvoltare au fost încălcate.

(3)

La 18 aprilie 2007, în conformitate cu articolul 96 din Acordul de parteneriat ACP-CE și articolul 37 din Instrumentul de cooperare pentru dezvoltare, au fost începute consultări oficiale cu țările ACP și Republica Insulelor Fiji, în cursul cărora autoritățile din Fiji și-au luat angajamente specifice de a remedia chestiunile identificate de Uniunea Europeană și de a le pune în aplicare.

(4)

Au fost luate inițiative substanțiale în ceea ce privește unele dintre angajamentele menționate mai sus; cu toate acestea, numeroase angajamente importante privind elemente esențiale ale Acordului de parteneriat ACP-CE și ale Instrumentului de cooperare pentru dezvoltare nu au fost încă puse în aplicare,

DECIDE:

Articolul 1

Se încheie prin prezenta decizie consultările cu Republica Insulelor Fiji în temeiul articolului 96 din Acordul de parteneriat ACP-CE și al articolului 37 din Instrumentul de cooperare pentru dezvoltare.

Articolul 2

Măsurile corespunzătoare prevăzute în scrisoarea anexată se adoptă drept măsuri corespunzătoare în temeiul articolului 96 alineatul (2) litera (c) din Acordul de parteneriat ACP-CE și al articolului 37 din Instrumentul de cooperare pentru dezvoltare.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Prezenta decizie expiră la 1 octombrie 2009. Este reexaminată periodic, cel puțin o dată la fiecare șase luni.

Articolul 4

Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Luxemburg, 1 octombrie 2007.

Pentru Consiliu

Președintele

M. LINO


(1)  JO L 317, 15.12.2000, p. 3.

(2)  JO L 287, 28.10.2005, p. 4.

(3)  JO L 317, 15.12.2000, p. 376.

(4)  JO L 378, 27.12.2006, p. 41.


ANEXĂ

E.S. Ratu Josefa ILOILO

Președintele Republicii Insulelor Fiji

Suva

Fiji

Excelență,

Uniunea Europeană acordă o importanță deosebită dispozițiilor articolului 9 din Acordul de la Cotonou și ale articolului 3 din Instrumentul de cooperare pentru dezvoltare. Parteneriatul ACP-CE se întemeiază pe respectarea drepturilor omului, a principiilor democratice și a statului de drept, care constituie elementele esențiale ale Acordului de la Cotonou și constituie fundamentul relațiilor noastre.

La 11 decembrie 2006, Consiliul Uniunii Europene a condamnat lovitura de stat militară din Fiji.

În temeiul articolului 96 din Acordul de la Cotonou și având în vedere că lovitura de stat militară care a avut loc la 5 decembrie 2006 a constituit o încălcare a elementelor esențiale enumerate la articolul 9 din acordul respectiv, UE a invitat Fiji la consultări, astfel cum este prevăzut în acord, în vederea examinării atente a situației și, în cazul în care este necesar, pentru luarea de măsuri corective.

Partea oficială a consultărilor respective a demarat la Bruxelles la 18 aprilie 2007. Guvernul interimar al Fiji a făcut o prezentare, care a avut la bază un document (datat 18 aprilie 2007) cu privire la motivele loviturii de stat militare din 5 decembrie 2006, evoluția situației din țară în perioada ce a urmat loviturii și programul guvernului interimar pentru perioada de tranziție.

Uniunea Europeană a luat act de documentul care i-a fost înaintat de guvernul interimar la 18 aprilie 2007.

În ceea ce o privește, UE a fost mulțumită de faptul că guvernul interimar a confirmat o serie de angajamente-cheie privind drepturile omului și libertățile fundamentale, respectul pentru principiile democratice și statul de drept, astfel cum este menționat mai jos, propunând o serie de măsuri pozitive privind punerea lor în aplicare. Fiji a fost de acord, de asemenea, cu o cooperare strânsă în ceea ce privește monitorizarea și verificarea angajamentelor.

Majoritatea angajamentelor luate în cadrul consultărilor vor fi puse în aplicare pe o perioadă îndelungată și este deci necesară monitorizarea și verificarea lor îndeaproape în timp. UE subliniază că, în urma alegerilor generale credibile care au avut loc în Fiji, chiar recent, în mai 2006, și ținând seama de constatările și recomandările Misiunii UE de monitorizare a alegerilor și, în special, de raportul final al observatorului-șef al UE, deputatul european Istvan Szent-Ivanyi, UE este de părere că noi alegeri credibile pot fi organizate în termenul stabilit, și anume până la 28 februarie 2009.

UE accentuează importanța conformării rapide și depline cu angajamentele convenite, enumerate în anexă.

UE notează că guvernul interimar, în conformitate cu angajamentele convenite, a abrogat regulamentele din 31 mai 2007 privind instituirea stării de urgență și a acceptat constatările și recomandările experților electorali independenți ai Forumului insulelor din Pacific din 19 iunie 2007.

UE este îngrijorată față de lipsa de progres din partea guvernului interimar sub aspect procedural și substanțial în privința angajamentelor convenite. Guvernul interimar s-a angajat la un dialog periodic și la furnizarea de informații depline către UE în toate aspectele legate de celelalte angajamente ale sale. Pe fond, UE constată în special că guvernul interimar nu a întreprins încă instituirea unei instanțe în conformitate cu secțiunea 138 articolul (3) din Constituție, care ar fi trebuit realizată până la 15 iulie 2007, și așteaptă o decizie cât mai curând posibil.

În spiritul parteneriatului care stă la baza Acordului de la Cotonou și ținând seama de rezultatele pozitive ale consultărilor, UE a declarat că este gata să sprijine punerea în aplicare a angajamentelor luate de Fiji. UE așteaptă reluarea reuniunilor periodice de dialog pe baze regulate, în conformitate cu angajamentele luate de guvernul interimar.

UE a adoptat următoarele măsuri corespunzătoare în temeiul articolului 96 alineatul (2) litera (c) din Acordul de la Cotonou și al articolului 37 din Instrumentul de cooperare pentru dezvoltare:

ajutorul umanitar, precum și sprijinul direct către societatea civilă pot continua;

activitățile de cooperare în curs de desfășurare și/sau în pregătire, în special cele în temeiul celui de Al optulea și al nouălea FED pot continua;

evaluarea finală a celui de Al nouălea FED poate fi continuată;

activitățile de cooperare, care sprijină întoarcerea la democrație și ameliorarea guvernării, pot fi continuate, cu excepția unor circumstanțe cu totul excepționale;

punerea în aplicare a măsurilor complementare reformei zahărului pentru anul 2006 poate fi continuată. Acordul de finanțare a fost semnat la nivel tehnic de către Fiji la 19 iunie 2007. Trebuie menționat că acordul de finanțare include o clauză de suspendare;

acceptarea de către guvernul interimar, la 19 iunie 2007, a raportului experților electorali independenți ai Forumului Insulelor din Pacific din 7 iunie 2007 este în conformitate cu angajamentul nr. 1, convenit la 18 aprilie 2007 între guvernul interimar și Uniunea Europeană. În consecință, pot fi continuate pregătirile și eventuala semnare a programului indicativ multianual pentru măsurile complementare reformei zahărului pentru perioada 2008-2010;

finalizarea, semnarea la nivel tehnic și punerea în aplicare a documentului de strategie națională și a programului indicativ național pentru cel de Al zecelea FED, cu un pachet financiar indicativ, precum și cu posibila alocare a unei tranșe stimulative de până la 25 % din această sumă, vor fi supuse condiției respectării angajamentelor luate cu privire la drepturile omului și statul de drept, în special faptul că guvernul interimar susține Constituția, că independența justiției este respectată pe deplin și că reglementările de urgență publică, reintroduse la 6 septembrie 2007, sunt eliminate de îndată ce este posibil; că toate acuzațiile privind încălcarea drepturilor omului vor fi investigate sau gestionate în conformitate cu diversele proceduri și foruri prevăzute de legile Insulelor Fiji și că guvernul interimar va face tot ce îi stă în putință ca să împiedice declarații ale serviciilor de securitate destinate să intimideze;

cota de zahăr pentru anul 2007 va fi zero;

cota de zahăr pentru anul 2008 va deveni disponibilă sub rezerva dovedirii pregătirii la timp și în mod credibil a alegerilor, în conformitate cu angajamentele convenite, în special în ceea ce privește recensământul, reorganizarea limitelor circumscripțiilor electorale și reforma electorală în conformitate cu Constituția, luarea de măsuri pentru a asigura funcționarea Biroului Electoral, inclusiv numirea unui supraveghetor al alegerilor până la 30 septembrie 2007, în conformitate cu Constituția;

cota de zahăr pentru anul 2009 va deveni disponibilă, cu condiția existenței unui guvern legitim;

cota de zahăr pentru anul 2010 va depinde de progresele realizate în punerea în aplicare a cotei de zahăr pentru anul 2009 și de continuarea procesului democratic;

s-ar putea lua în considerare furnizarea de sprijin suplimentar pentru pregătirea și punerea în aplicare a angajamentelor-cheie, în vederea pregătirii și/sau organizării alegerilor;

cooperarea regională și participarea Fiji la aceasta nu este afectată;

cooperarea cu Banca Europeană pentru Investiții și cu Centrul pentru Dezvoltarea Întreprinderilor poate continua, cu condiția îndeplinirii la timp a angajamentelor luate.

Urmărirea îndeplinirii angajamentelor se va face în conformitate cu angajamentele privind monitorizarea în ceea ce privește dialogul periodic, cooperarea cu misiunile și raportările, astfel cum se precizează în anexă.

Mai mult, UE se așteaptă ca Fiji să coopereze pe deplin cu Forumul Insulelor din Pacific în privința punerii în aplicare a recomandărilor Grupului persoanelor eminente, andosate de Forumul miniștrilor afacerilor externe la reuniunea de la Vanuatu din 16 martie 2007.

Uniunea Europeană va continua să urmărească îndeaproape situația din Fiji. În temeiul articolului 8 din Acordul de la Cotonou, va fi întreținut un dialog politic intensificat cu Fiji pentru a asigura respectarea drepturilor omului, reinstaurarea democrației și respectul pentru statul de drept până când ambele părți convin că acest caracter intensificat al dialogului și-a atins scopurile.

În cazul în care punerea în aplicare a angajamentelor luate de guvernul interimar este încetinită, oprită sau regresează, UE își rezervă dreptul de a adapta măsurile adecvate.

Uniunea Europeană accentuează faptul că privilegiile Fiji în cadrul cooperării cu UE depind de respectarea elementelor esențiale ale Acordului de la Cotonou și a valorilor prevăzute în Instrumentul de cooperare pentru dezvoltare. Pentru ca Uniunea Europeană să fie convinsă de faptul că guvernul interimar este întrutotul pregătit să-și urmeze angajamentele, este esențială realizarea de progrese rapide și substanțiale în vederea îndeplinirii angajamentelor convenite.

Cu considerație,

Adoptată la Bruxelles,

Pentru Comisie

Pentru Consiliu

Anexă la anexă

ANGAJAMENTE CONVENITE CU REPUBLICA INSULELOR FIJI

A.   Respectarea principiilor democratice

Angajamentul nr. 1

Alegeri parlamentare libere și corecte vor avea loc în termen de 24 de luni de la data de 1 martie 2007, sub rezerva constatărilor în urma evaluării ce va fi efectuată de auditori independenți numiți de Secretariatul Forumului Insulelor din Pacific. Procesele premergătoare și organizarea alegerilor vor fi monitorizate, adaptate și revizuite în comun, după necesități, în baza unor standarde convenite de comun acord. Aceasta înseamnă, în special, următoarele:

până la 30 iunie 2007, guvernul interimar va adopta un calendar conținând datele pentru îndeplinirea diverșilor pași care trebuie întreprinși pentru pregătirea alegerilor parlamentare;

acest calendar va preciza momentul recensământului, al reorganizării limitelor circumscripțiilor electorale și al reformei electorale;

stabilirea limitelor circumscripțiilor și reforma electorală trebuie efectuate în conformitate cu Constituția;

vor fi luate măsuri pentru a asigura funcționarea Biroului Electoral, inclusiv numirea unui supraveghetor al alegerilor până la 30 septembrie 2007, în conformitate cu Constituția;

numirea vicepreședintelui se va face în conformitate cu Constituția.

Angajamentul nr. 2

În vederea adoptării inițiativelor politice și a modificărilor de importanță majoră în domenii precum cel legislativ, fiscal și altele, guvernul interimar va ține seama de consultările cu societatea civilă și toate celelalte părți interesate.

B.   Statul de drept

Angajamentul nr. 1

Guvernul interimar trebuie să facă tot ce îi stă în putință pentru a împiedica declarații ale serviciilor de securitate destinate să intimideze.

Angajamentul nr. 2

Guvernul interimar susține Constituția din 1997 și garantează funcționarea normală și independentă a instituțiilor constituționale, precum Comisia drepturilor omului din Fiji, Comisia pentru funcțiile publice, Comisia pentru funcțiile publice constituționale. Independența substanțială și funcționarea Marelui Consiliu al Șefilor (Great Council of Chiefs) va fi menținută.

Angajamentul nr. 3

Independența justiției este respectată pe deplin, i se permite să acționeze liber, iar hotărârile sale sunt respectate de toate părțile în cauză și, în special:

guvernul interimar se angajează ca membrii instanței prevăzute la secțiunea 138 alineatul (3) din Constituție să fie numiți până la 15 iulie 2007;

orice numire și/sau demitere a unui judecător va fi efectuată pe viitor cu respectarea strictă a dispozițiilor constituționale și a regulilor procedurale;

nu va exista nicio situație, de nicio natură, de interferență a armatei și a poliției sau a guvernului interimar în funcționarea justiției, inclusiv în ceea ce privește respectul deplin pentru profesia juridică.

Angajamentul nr. 4

Toate procedurile penale legate de acte de corupție se desfășoară prin intermediul căilor juridice adecvate, iar orice fel de organisme care ar putea fi înființate pentru a investiga cazurile presupuse de corupție vor funcționa în limitele constituționale.

C.   Drepturile omului și libertățile fundamentale

Angajamentul nr. 1

Guvernul interimar va lua toate măsurile necesare pentru a facilita investigarea tuturor acuzațiilor de încălcare a drepturilor omului, și acestea vor fi tratate în conformitate cu diversele proceduri și în cadrul forurilor prevăzute de legile Insulelor Fiji.

Angajamentul nr. 2

Guvernul interimar intenționează să abroge regulamentele din mai 2007 privind instituirea stării de urgență, sub rezerva unor amenințări pentru securitatea națională, siguranța și ordinea publică.

Angajamentul nr. 3

Guvernul interimar este determinat să asigure funcționarea Comisiei drepturilor omului din Fiji în deplină independență și în conformitate cu Constituția.

Angajamentul nr. 4

Libertatea de expresie și libertatea presei, în toate formele sale, sunt pe deplin respectate, astfel cum prevede Constituția.

D.   Urmărirea respectării angajamentelor

Angajamentul nr. 1

Guvernul interimar se angajează să păstreze un dialog periodic în vederea verificării progreselor realizate și acordă acces deplin reprezentanților și autorităților UE și CE la informațiile privind toate chestiunile legate de drepturile omului, de restabilirea pașnică a democrației și a statului de drept în Fiji.

Angajamentul nr. 2

Guvernul interimar cooperează pe deplin cu eventualele misiuni ale UE și CE pentru evaluarea și monitorizarea progreselor.

Angajamentul nr. 3

Guvernul interimar transmite rapoarte de progres la fiecare trei (3) luni, începând cu 30 iunie 2007, privind elementele esențiale ale Acordului de la Cotonou și ale angajamentelor luate.

Se ia notă de faptul că anumite chestiuni pot fi rezolvate în mod eficace doar printr-o abordare pragmatică, cu recunoașterea realităților din prezent și punerea accentului pe viitor.