9.3.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 69/39


DECIZIA CONSILIULUI

din 22 februarie 2007

privind poziția Comunității în ceea ce privește proiectul de regulament al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite privind omologarea sistemelor de partiționare pentru vehicule destinate protecției pasagerilor împotriva deplasării bagajelor, care nu sunt piese de origine

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2007/160/CE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Decizia 97/836/CE a Consiliului din 27 noiembrie 1997 în vederea aderării Comunității Europene la Acordul Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite privind adoptarea specificațiilor tehnice uniforme pentru vehicule cu roți, echipamente și componente care pot fi montate și/sau folosite la vehicule cu roți și condițiile pentru recunoașterea reciprocă a omologărilor acordate pe baza acestor specificații (1), în special articolul 4 alineatul (2) liniuța a doua,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul conform al Parlamentului European,

întrucât:

(1)

Proiectul de regulament al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (denumit în continuare „proiectul de regulament CEE/ONU”) privind omologarea sistemelor de partiționare pentru vehicule destinate protecției pasagerilor împotriva deplasării bagajelor, care nu sunt piese de origine (2), prevede eliminarea obstacolelor tehnice în comercializarea autovehiculelor între părțile contractante în ceea ce privește aceste componente, garantând în același timp un nivel înalt de securitate și de protecție a mediului.

(2)

Este necesar să se definească poziția Comunității în privința proiectului de regulament CEE/ONU și să se prevadă un vot al Comunității, reprezentată de Comisie, în favoarea proiectului.

(3)

Având în vedere că proiectul de regulament CEE/ONU se aplică furnizării de alte piese decât cele de origine, acesta nu ar trebui să facă parte din sistemul comunitar de omologare pe tip a autovehiculelor,

DECIDE:

Articolul 1

Se aprobă prin prezenta proiectul de regulament CEE/ONU privind omologarea sistemelor de partiționare pentru vehicule destinate protecției pasagerilor împotriva deplasării bagajelor, care nu sunt piese de origine.

Articolul 2

Comunitatea, reprezentată de Comisie, se va pronunța în favoarea proiectului de regulament CEE/ONU menționat la articolul 1 în cadrul următoarei reuniuni a Comitetului de administrație al Forumului mondial CEE/ONU de armonizare a regulamentelor privind vehiculele.

Articolul 3

Regulamentul CEE/ONU privind sistemele de partiționare pentru vehicule destinate protecției pasagerilor împotriva deplasării bagajelor, care nu sunt piese de origine, nu devine parte integrantă a sistemului comunitar de omologare pe tip a autovehiculelor.

Adoptată la Bruxelles, 22 februarie 2007.

Pentru Consiliu

Președintele

F. MÜNTEFERING


(1)   JO L 346, 17.12.1997, p. 78.

(2)  Document TRANS/WP.29/2005/88.