01/Volumul 08

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

398


32006R1873


L 360/61

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CE, EURATOM) NR. 1873/2006 AL CONSILIULUI

din 11 decembrie 2006

de modificare a Regulamentului (CECO, CEE, Euratom) nr. 300/76 de stabilire a categoriilor de beneficiari care au dreptul la indemnizații pentru program rotativ continuu sau discontinuu, a condițiilor de acordare și a cuantumului acestor indemnizații

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Statutul funcționarilor Comunităților Europene și Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Comunităților, prevăzute de Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 259/68 (1) și, în special, articolul 56a al doilea paragraf din Statutul funcționarilor,

având în vedere propunerea Comisiei, prezentată după consultarea Comitetului pentru Statutul funcționarilor,

întrucât Regulamentul (CECO, CEE, Euratom) nr. 300/76 (2) trebuie modificat în vederea adaptării sale la evoluția necesităților privind munca neîntreruptă în cadrul instituțiilor europene,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (CECO, CEE, Euratom) nr. 300/76 se modifică după cum urmează:

1.

La articolul 1 alineatul (1) primul paragraf, teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:

„Un funcționar

remunerat din creditele de cercetare și de investiții și angajat într-o instituție a Centrului Comun de Cercetare sau în activități indirecte sau

remunerat din creditele de funcționare și angajat într-un departament de servicii privind tehnologia informației și a comunicării (TIC), un departament de siguranță și securitate sau un alt serviciu care îndeplinește funcții privind siguranța și securitatea, un serviciu de standard telefonic/de informații, recepție, un departament care oferă asistență operațiunilor de Politică Externă și de Securitate Comună (PESC)/Politică Europeană de Securitate și Apărare (PESA) și activităților de coordonare a crizelor și a situațiilor de urgență sau angajați să utilizeze sau să supravegheze instalații tehnice,

care desfășoară un program rotativ continuu sau discontinuu, în înțelesul articolului 56a din Statutul funcționarilor, are dreptul la o indemnizație de:”.

2.

La articolul 1 alineatul (2), ultima teză se elimină.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 11 decembrie 2006.

Pentru Consiliu

Președintele

E. TUOMIOJA


(1)  JO L 56, 4.3.1968, p. 1. Regulament astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE, Euratom) nr. 31/2005 (JO L 8, 12.1.2005, p. 1).

(2)  JO L 38, 13.2.1976, p. 1. Regulament astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE, Euratom) nr. 860/2004 (JO L 161, 30.4.2004, p. 26).