13/Volumul 54

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

6

32006R1502

L 281/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

REGULAMENTUL (CE) NR. 1502/2006 AL COMISIEI

din 28 septembrie 2006

de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1165/98 al Consiliului privind statisticile pe termen scurt cu privire la derogările acordate statelor membre

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1165/98 al Consiliului din 19 mai 1998 privind statisticile pe termen scurt (1), în special articolul 17 litera (h),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 1165/98 a stabilit cadrul comun de întocmire a statisticilor comunitare pe termen scurt privind ciclul economic.

(2)

Regulamentul (CE) nr. 1158/2005 a introdus variabile noi și a impus obligații noi statelor membre privind perioadele de referință, nivelele de detaliere și termenele de transmitere a datelor solicitate.

(3)

În consecință, sistemele statistice naționale necesită adaptări.

(4)

Regulamentul (CE) nr. 1158/2005 a specificat perioadele de tranziție maxime care pot fi acordate de Comisie pentru fiecare variabilă în parte.

(5)

Derogările adoptate prin Regulamentul (CE) nr. 606/2001 al Comisiei din 23 martie 2001 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1165/98 al Consiliului privind statisticile pe termen scurt cu privire la derogările acordate statelor membre (2) au expirat.

(6)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului pentru programul statistic,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Derogările menționate la articolul 13 din Regulamentul (CE) nr. 1165/98 și în anexa la Regulamentul (CE) nr. 1158/2005 sunt specificate în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 28 septembrie 2006.

Pentru Comisie

Joaquín ALMUNIA

Membru al Comisiei

(1)  JO L 162, 5.6.1998, p. 1, regulament astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1158/2005 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 191, 22.7.2005, p. 1).

(2)  JO L 92, 2.4.2001, p. 1.

ANEXĂ

Tabelele care urmează indică perioadele de tranziție și derogările acordate statelor membre pentru indicatorii din fiecare anexă la Regulamentul (CE) nr. 1165/98 modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1158/2005 (denumit în continuare „Regulamentul STS”).

Prima coloană din fiecare tabel cuprinde specificația indicatorului respectiv. Literele majuscule se referă la cele patru anexe la Regulamentul (CE) nr. 1165/98:

A

Industrie

B

Construcții

C

Comerț cu amănuntul și reparații

D

Alte servicii.

Numerele formate din trei cifre se referă la următoarele variabile:

110

Producție

115

Producție de construcții de clădiri

116

Producție de construcții civile

120

Cifră de afaceri

122

Cifră de afaceri externă

132

Comenzi externe noi

210

Număr de angajați

310

Prețuri de producție

312

Prețuri de producție ale pieței externe

340

Prețuri de import.

A doua coloană descrie conținutul derogării în conformitate cu anexa la Regulamentul (CE) nr. 1158/2005. Există patru posibilități de stabilire a acestui conținut:

Prima transmitere a datelor – se aplică indicatorilor noi introduși prin Regulamentul (CE) nr. 1158/2005.

Defalcarea pe zona euro/zona non-euro – pentru indicatorii externi A-122, A-132 și A-312, precum și pentru prețurile de import A-340 este necesar să se facă o distincție între componentele atribuibile țărilor din zona euro și țărilor din zona non-euro (țările non-UE și statele membre ale UE non-UEM).

Termenul de transmitere a datelor – pentru indicatori, în cazul în care datele este necesar să fie transmise într-un termen mai scurt decât anterior; de asemenea, termenul nou este necesar să fie indicat, iar pentru țările situate sub un anumit prag tabelul prevede un termen suplimentar de cincisprezece zile acordat prin Regulamentul STS.

Frecvența lunară a datelor – se aplică indicatorilor care nu mai este necesar să fie transmiși trimestrial, ci lunar.

„Sfera de aplicare a datelor” din coloana a treia se referă la codurile NACE rev. 1.1 sau CPA, cerute de Regulamentul STS pentru fiecare indicator. În cazul în care o derogare se aplică numai unei părți din codurile NACE/CPA cerute pentru un indicator și o țară sau în cazul în care există mai multe derogări pentru același indicator, codurile relevante sunt specificate aici iar datele corespunzătoare sunt trecute în coloanele următoare.

A patra coloană cuprinde „sfârșitul perioadei de tranziție”. Aceasta reprezintă o dată mai degrabă formală, indicând momentul când expiră derogarea și țara respectivă este obligată să respecte în întregime Regulamentul STS, în ceea ce privește aspectele reglementate de derogare.

„Prima perioadă de referință pentru noile norme” înseamnă prima perioadă de referință pentru care statele membre au obigația de a transmite date în conformitate cu modificările Regulamentului STS introduse prin Regulamentul (CE) nr. 1158/2005. Pentru cele patru eventuale subiecte de derogare specificate anterior aceasta înseamnă respectiv:

Prima perioadă de referință, pentru care este necesar să se transmită date în cazul indicatorilor noi.

Prima perioadă de referință, pentru care este necesar să se facă o defalcare pe țări din zona euro și țări din zona non-euro în cazul indicatorilor externi.

Prima perioadă de referință, pentru care datele este necesar să fie transmise într-un termen mai scurt.

Prima perioadă (lună) de referință, pentru care termenul de transmitere a datelor nu mai este trimestrial, ci lunar.

În ultima coloană se specifică primul termen de transmitere a datelor după expirarea derogării. Acest termen este echivalent cu expirarea derogării pentru transmiterea primelor date și pentru defalcarea zonă euro/zonă non-euro. În cazul termenului mai scurt de transmitere a datelor, datele din această coloană sunt echivalente cu primul termen periodic de transmitere a datelor după expirarea derogării.

Toate datele se transmit în format zz/ll/aaaa pentru datele zilnice, ll/aaaa pentru datele lunare și Tt/aaaa pentru datele trimestriale.

Țările sunt enumerate în ordinea alfabetică a numelor lor în limba oficială respectivă, adică: Belgia, Danemarca, Germania, Estonia, Grecia, Spania, Franța, Irlanda, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Malta, Țările de Jos, Austria, Polonia, Portugalia, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Regatul Unit. Pentru țările care nu au primit derogări nu sunt prevăzute tabele.

BELGIA

Variabila

Obiectul derogării

Sfera de aplicare a datelor

Sfârșitul perioadei de tranziție

Prima perioadă de referință pentru noile norme

Primul termen de transmitere a datelor în conformitate cu noile norme

A-122

defalcarea pe zona euro/non-euro

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2007

01/2005

11/08/2007

A-132

defalcarea pe zona euro/non-euro

NACE 17, 18, 21, 24, 27, 28, 31, 32, 34

30/06/2006

01/2005

30/06/2006

toate celelalte coduri de activitate NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2007

01/2005

11/08/2007

A-312

defalcarea pe zona euro/non-euro

NACE 14, 15, 16, 17, 18, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 34, 36, 40

30/06/2006

01/2005

30/06/2006

toate celelalte coduri de activitate NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2007

01/2005

11/08/2007

A-340

prima transmitere a datelor

CPA 14.22, 14.30, 14.50, 15.32, 15.51, 16.00, 17.10, 19.20, 21.25, 24.13, 24.14, 24.16, 24.41, 24.42, 24.66, 25.13, 26.12, 26.14, 26.15, 26.70, 28.62, 29.52, 34.10, 34.30, 36.11, 36.22 pentru importurile din afara zonei euro

30/06/2006

01/2006

30/06/2006

toate codurile CPA cu 2 cifre cerute de Regulamentul STS

11/08/2007

01/2006

11/08/2007

C-210

termenul de transmitere a datelor: 2 luni și 15 zile

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2006

Q2/2006

15/09/2006

D-210

termenul de transmitere a datelor: 2 luni

31/08/2006

D-310

prima transmitere a datelor

NACE 63, 74

11/08/2009

Q1/2007

11/08/2009

toate celelalte coduri de activitate NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2008

Q1/2007

11/08/2008

DANEMARCA

Variabila

Obiectul derogării

Sfera de aplicare a datelor

Sfârșitul perioadei de tranziție

Prima perioadă de referință pentru noile norme

Primul termen de transmitere a datelor în conformitate cu noile norme

A-210

B-110

frecvența lunară a datelor

31/12/2006

01/2005

30/03/2007

B-110

termenul de transmitere a datelor: 1 lună și 30 zile

28/02/2007

01/2007

30/03/2007

B-115

B-116

GERMANIA

NACE 72, 74.5

11/8/2008

Q1/2007

11/8/2008

NACE 74 (excepție 74.5)

31/8/2007

Q1/2007

31/8/2007

ESTONIA

Variabila

Obiectul derogării

Sfera de aplicare a datelor

Sfârșitul perioadei de tranziție

Prima perioadă de referință pentru noile norme

Primul termen de transmitere a datelor în conformitate cu noile norme

D-120

termenul de transmitere a datelor: 2 luni

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2006

Q2/2006

31/08/2006

D-210

termenul de transmitere a datelor: 2 luni

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2006

Q2/2006

31/08/2006

D-310

prima transmitere a datelor

NACE 74.11-14

31/08/2007

Q1/2007

31/08/2007

toate celelalte coduri de activitate NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2009

Q1/2007

11/08/2009

GRECIA

Variabila

Obiectul derogării

Sfera de aplicare a datelor

Sfârșitul perioadei de tranziție

Prima perioadă de referință pentru noile norme

Primul termen de transmitere a datelor în conformitate cu noile norme

A-210

termenul de transmitere a datelor: 2 luni și 15 zile

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2006

Q2/2006

15/09/2006

B-110

termenul de transmitere a datelor: 1 lună și 30 zile

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2007

06/2007

30/08/2007

B-210

Q2/2007

15/09/2007

C-210

termenul de transmitere a datelor: 2 luni și 15 zile

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2006

Q2/2006

15/09/2006

D-120

termenul de transmitere a datelor: 2 luni

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2006

Q2/2006

31/08/2006

D-210

termenul de transmitere a datelor: 2 luni

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2006

Q2/2006

31/08/2006

D-310

prima transmitere a datelor

NACE 63, 74

11/08/2010

Q1/2007

11/08/2010

toate celelalte coduri de activitate NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2009

Q1/2007

11/08/2009

SPANIA

Variabila

Obiectul derogării

Sfera de aplicare a datelor

Sfârșitul perioadei de tranziție

Prima perioadă de referință pentru noile norme

Primul termen de transmitere a datelor în conformitate cu noile norme

A-312

defalcarea pe zona euro/non-euro

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

30/11/2006

01/2005

30/11/2006

A-340

prima transmitere a datelor

toate codurile de produs CPA cerute de Regulamentul STS

30/11/2006

01/2006

30/11/2006

B-110

frecvența lunară a datelor

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

31/12/2006

01/2005

15/03/2007

B-110

termenul de transmitere a datelor: 1 lună și 15 zile

30/06/2007

FRANȚA

Variabila

Obiectul derogării

Sfera de aplicare a datelor

Sfârșitul perioadei de tranziție

Prima perioadă de referință pentru noile norme

Primul termen de transmitere a datelor în conformitate cu noile norme

A-340

prima transmitere a datelor

CPA 10.10, 11.10, 13.10, 15.11, 15.12, 15.20, 15.33, 15.41, 15.51, 15.84, 15.86, 15.89, 15.91, 16.00, 17.20, 17.40, 17.54, 17.72, 18.22, 18.23, 18.24, 19.20, 19.30, 20.10, 20.20, 20.30, 20.51, 21.21, 21.22, 21.25, 23.20, 24.13, 24.14, 24.41, 24.42, 24.52, 24.66, 25.11, 25.13, 25.21, 25.24, 26.12, 26.13, 26.14, 26.15, 26.21, 26.26, 26.51, 26.81, 26.82, 27.10, 27.42, 27.44, 28.62, 28.63, 28.74, 28.75, 29.11, 29.12, 29.13, 29.14, 29.22, 29.23, 29.24, 29.42, 29.52, 29.56, 29.71, 30.01, 30.02, 31.10, 31.20, 31.30, 31.61, 31.62, 32.10, 32.20, 32.30, 33.10, 33.20, 33.40, 33.50, 34.10, 34.30, 36.11, 36.14, 36.22, 36.30, 36.40, 36.50, 36.61, 36.63 pentru importurile din afara zonei euro

15/03/2006

01/2006

15/03/2006

toate codurile CPA cu 2 cifre cerute de Regulamentul STS

11/08/2007

01/2006

11/08/2007

D-120

termenul de transmitere a datelor: 2 luni

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2006

Q2/2006

31/08/2006

D-310

prima transmitere a datelor

NACE 63

11/08/2009

Q1/2007

11/08/2009

IRLANDA

Variabila

Obiectul derogării

Sfera de aplicare a datelor

Sfârșitul perioadei de tranziție

Prima perioadă de referință pentru noile norme

Primul termen de transmitere a datelor în conformitate cu noile norme

A-110

termenul de transmitere a datelor: 1 lună și 25 zile

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2006

06/2006

25/08/2006

A-122

defalcarea pe zona euro/non-euro

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2007

01/2005

11/08/2007

A-132

defalcarea pe zona euro/non-euro

NACE 18, 24, 30, 31, 32, 33

31/03/2006

01/2005

31/03/2006

toate celelalte coduri de activitate NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2007

01/2005

11/08/2007

A-210

termenul de transmitere a datelor: 2 luni și 15 zile

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2006

Q2/2006

15/09/2006

A-312

defalcarea pe zona euro/non-euro

NACE 10, 13, 14, 15, 22, 24, 30, 32, 33

30/11/2006

01/2005

30/11/2006

toate celelalte coduri de activitate NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2007

01/2005

11/08/2007

A-340

prima transmitere a datelor

CPA 15.13, 15.84, 21.21, 21.22, 21.25, 24.52, 28.11, 30.02, 32.10, 32.20, 33.10 pentru importurile din afara zonei euro

30/11/2006

01/2006

30/11/2006

toate codurile CPA cu 2 cifre cerute de Regulamentul STS

11/08/2007

01/2006

11/08/2007

B-110

frecvența lunară a datelor

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

31/12/2006

01/2005

30/03/2007

B-110

termenul de transmitere a datelor: 1 lună și 30 zile

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

28/02/2007

Q4/2006

02/03/2007

B-115

frecvența lunară a datelor

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

31/12/2006

01/2005

30/03/2007

B-115

termenul de transmitere a datelor: 1 lună și 30 zile

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

28/02/2007

Q4/2006

02/03/2007

B-116

frecvența lunară a datelor

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

31/12/2006

01/2005

30/03/2007

B-116

termenul de transmitere a datelor: 1 lună și 30 zile

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

28/02/2007

Q4/2006

02/03/2007

C-210

termenul de transmitere a datelor: 2 luni și 15 zile

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2006

Q2/2006

15/09/2006

D-120

termenul de transmitere a datelor: 2 luni

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2006

Q2/2006

31/08/2006

D-210

termenul de transmitere a datelor: 2 luni

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2006

Q2/2006

31/08/2006

D-310

prima transmitere a datelor

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2008

Q1/2007

11/08/2008

ITALIA

Variabila

Obiectul derogării

Sfera de aplicare a datelor

Sfârșitul perioadei de tranziție

Prima perioadă de referință pentru noile norme

Primul termen de transmitere a datelor în conformitate cu noile norme

A-110

termenul de transmitere a datelor: 1 lună și 10 zile

toate diviziunile, grupele și clasele NACE cerute de Regulamentul STS

30/11/2006

10/2006

10/12/2006

A-210

termenul de transmitere a datelor: 2 luni

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2006

Q2/2006

11/08/2006

A-312

defalcarea pe zona euro/non-euro

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

31/10/2006

01/2005

31/10/2006

A-340

prima transmitere a datelor

toate codurile de produse CPA cerute de Regulamentul STS

11/08/2007

01/2006

11/08/2007

B-110

frecvența lunară a datelor

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

31/12/2005

01/2005

31/03/2006

B-110

termenul de transmitere a datelor: 1 lună și 15 zile

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

28/02/2007

01/2007

15/03/2007

B-115

frecvența lunară a datelor

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

31/12/2005

01/2005

31/03/2006

B-115

termenul de transmitere a datelor: 1 lună și 15 zile

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

28/02/2007

01/2007

15/03/2007

B-116

frecvența lunară a datelor

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

31/12/2005

01/2005

31/03/2006

B-116

termenul de transmitere a datelor: 1 lună și 15 zile

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

28/02/2007

01/2007

15/03/2007

B-210

termenul de transmitere a datelor: 2 luni

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2006

Q2/2006

31/08/2006

C-210

termenul de transmitere a datelor: 2 luni

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2006

Q2/2006

31/08/2006

D-120

termenul de transmitere a datelor: 2 luni

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2006

Q2/2006

31/08/2006

D-210

termenul de transmitere a datelor: 2 luni

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2006

Q2/2006

31/08/2006

D-310

prima transmitere a datelor

NACE 64.11, 64.12

31/03/2008

Q1/2006

31/03/2008

NACE 63, 74

11/08/2009

Q1/2007

11/08/2009

NACE 72

11/08/2008

Q1/2007

11/08/2008

toate celelalte coduri de activitate NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2008

Q1/2006

11/08/2008

CIPRU

Variabila

Obiectul derogării

Sfera de aplicare a datelor

Sfârșitul perioadei de tranziție

Prima perioadă de referință pentru noile norme

Primul termen de transmitere a datelor în conformitate cu noile norme

A-210

termenul de transmitere a datelor: 2 luni și 15 zile

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2006

Q2/2006

15/09/2006

B-110

termenul de transmitere a datelor: 1 lună și 30 zile

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

30/04/2007

Q1/2007

30/05/2007

B-210

termenul de transmitere a datelor: 2 luni și 15 zile

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2006

Q2/2006

15/09/2006

C-210

termenul de transmitere a datelor: 2 luni și 15 zile

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2006

Q2/2006

15/09/2006

D-210

termenul de transmitere a datelor: 2 luni

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2006

Q2/2006

31/08/2006

D-310

prima transmitere a datelor

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2009

Q1/2007

11/08/2009

LETONIA

Variabila

Obiectul derogării

Sfera de aplicare a datelor

Sfârșitul perioadei de tranziție

Prima perioadă de referință pentru noile norme

Primul termen de transmitere a datelor în conformitate cu noile norme

D-310

prima transmitere a datelor

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2009

Q1/2007

11/08//2009

LITUANIA

NACE 63, 72, 74

11/08/2009

Q1/2007

11/08/2009

toate celelalte coduri de activitate NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2008

Q1/2007

11/08/2008

LUXEMBURG

Variabila

Obiectul derogării

Sfera de aplicare a datelor

Sfârșitul perioadei de tranziție

Prima perioadă de referință pentru noile norme

Primul termen de transmitere a datelor în conformitate cu noile norme

A-340

prima transmitere a datelor

CPA 27.1 pentru importurile din afara zonei euro

30/06/2006

01/2006

30/06/2006

toate celelalte coduri de produs CPA cerute de Regulamentul STS

11/08/2007

01/2006

11/08/2007

D-120

termenul de transmitere a datelor: 2 luni

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2006

Q2/2006

31/08/2006

D-310

prima transmitere a datelor

NACE 63, 74

11/08/2010

Q1/2007

11/08/2010

toate celelalte coduri de activitate NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2009

Q1/2007

11/08/2009

UNGARIA

Variabila

Obiectul derogării

Sfera de aplicare a datelor

Sfârșitul perioadei de tranziție

Prima perioadă de referință pentru noile norme

Primul termen de transmitere a datelor în conformitate cu noile norme

D-310

prima transmitere a datelor

NACE 63, 74

11/08/2010

Q1/2007

11/08/2010

toate celelalte coduri de activitate NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2009

Q1/2007

11/08/2009

MALTA

30/06/2008

Q1/2007

30/06/2008

ȚĂRILE DE JOS

Variabila

Obiectul derogării

Sfera de aplicare a datelor

Sfârșitul perioadei de tranziție

Prima perioadă de referință pentru noile norme

Primul termen de transmitere a datelor în conformitate cu noile norme

A-122

defalcare pe zona euro/non-euro

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

31/03/2006

01/2005

31/03/2006

A-132

defalcare pe zona euro/non-euro

NACE 21, 24, 28, 29, 30, 32, 33

28/02/2006

01/2005

28/02/2006

toate celelalte coduri de activitate NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2007

01/2005

11/08/2007

A-312

defalcare pe zona euro/non-euro

NACE 11, 14, 15, 16, 21, 22, 23, 24, 28, 30, 32, 33

28/02/2006

01/2005

28/02/2006

toate celelalte coduri de activitate NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2007

01/2005

11/08/2007

B-110

termenul de transmitere a datelor: 1 lună și 15 zile

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

28/02/2006

01/2006

15/03/2006

B-115

termenul de transmitere a datelor: 1 lună și 15 zile

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

28/02/2006

01/2006

15/03/2006

B-116

termenul de transmitere a datelor: 1 lună și 15 zile

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

28/02/2006

01/2006

15/03/2006

D-120

termenul de transmitere a datelor: 2 luni

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2006

Q2/2006

31/08/2006

D-310

prima transmitere a datelor

NACE 74

11/08/2008

Q1/2007

11/08/2008

toate celelalte coduri de activitate NACE cerute de Regulamentul STS

31/12/2006

Q1/2007

30/06/2007

AUSTRIA

Variabila

Obiectul derogării

Sfera de aplicare a datelor

Sfârșitul perioadei de tranziție

Prima perioadă de referință pentru noile norme

Primul termen de transmitere a datelor în conformitate cu noile norme

A-110

termenul de transmitere a datelor: 1 lună și 25 zile

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2007

06/2007

25/08/2007

A-122

defalcarea pe zona euro/non-euro

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

31/03/2006

01/2005

31/03/2006

A-132

defalcarea pe zona euro/non-euro

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

31/03/2006

01/2005

31/03/2006

A-312

defalcarea pe zona euro/non-euro

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

30/11/2006

01/2005

30/11/2006

A-340

prima transmitere a datelor

CPA 15.12, 20.30, 26.13, 28.11, 28.74, 31.61, 32.20, 36.40, 36.61, 40.11 pentru importurile din afara zonei euro

30/06/2006

01/2006

30/06/2006

toate codurile CPA cu 2 cifre cerute de Regulamentul STS

11/08/2007

01/2006

11/08/2007

D-120

termenul de transmitere a datelor: 2 luni

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS (exceptând NACE 50 și 51)

30/04/2006

Q1/2006

31/05/2006

D-210

termenul de transmitere a datelor: 2 luni

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS (exceptând NACE 50 și 51)

30/04/2006

Q1/2006

31/05/2006

D-310

prima transmitere a datelor

NACE 63, 74

11/08/2009

Q1/2007

11/08/2009

toate celelalte coduri de activitate NACE cerute de Regulamentul STS

31/12/2006

Q1/2007

30/06/2007

POLONIA

Variabila

Obiectul derogării

Sfera de aplicare a datelor

Sfârșitul perioadei de tranziție

Prima perioadă de referință pentru noile norme

Primul termen de transmitere a datelor în conformitate cu noile norme

D-310

prima transmitere a datelor

NACE 72,

11/08/2008

Q1/2007

11/08/2008

NACE 74

11/08/2009

Q1/2007

11/08/2009

PORTUGALIA

Variabila

Obiectul derogării

Sfera de aplicare a datelor

Sfârșitul perioadei de tranziție

Prima perioadă de referință pentru noile norme

Primul termen de transmitere a datelor în conformitate cu noile norme

A-312

defalcare pe zona euro/non-euro

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2007

01/2005

11/08/2007

A-340

prima transmitere a datelor

CPA 15.71, 15.83 pentru importurile din afara zonei euro

30/06/2006

01/2006

30/06/2006

toate codurile CPA cu 2 cifre cerute de Regulamentul STS

11/08/2007

01/2006

11/08/2007

D-310

prima transmitere a datelor

NACE 63, 74

11/08/2009

Q1/2007

11/08/2009

toate celelalte coduri de activitate NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2008

Q1/2007

11/08/2008

SLOVENIA

Variabila

Obiectul derogării

Sfera de aplicare a datelor

Sfârșitul perioadei de tranziție

Prima perioadă de referință pentru noile norme

Primul termen de transmitere a datelor în conformitate cu noile norme

D-310

prima transmitere a datelor

NACE 63, 74

11/08/2010

Q1/2007

11/08/2010

toate celelalte coduri de activitate NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2009

Q1/2007

11/08/2009

SLOVACIA

NACE 63, 74.11—14, 74.3

11/08/2010

Q1/2007

11/08/2010

72.1, 72.4, 72.6

11/08/2009

Q1/2007

11/08/2009

toate celelalte coduri de activitate NACE cerute de Regulamentul STS

30/06/2007

Q1/2007

30/06/2007

FINLANDA

Variabila

Obiectul derogării

Sfera de aplicare a datelor

Sfârșitul perioadei de tranziție

Prima perioadă de referință pentru noile norme

Primul termen de transmitere a datelor în conformitate cu noile norme

A-122

defalcare pe zona euro/non-euro

toate activitățile NACE cerute de Regulamentul STS

30/06/2006

01/2005

30/06/2006

A-132

defalcare pe zona euro/non-euro

NACE 21, 24, 27, 29, 30, 31, 32

30/06/2006

01/2005

30/06/2006

toate celelalte coduri de activitate NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2007

01/2005

11/08/2007

A-312

defalcare pe zona euro/non-euro

NACE 10, 13, 14, 20, 21, 23, 27, 29, 32

28/02/2007

01/2005

28/02/2007

toate celelalte coduri de activitate NACE cerute de Regulamentul STS

11/08/2007

01/2005

11/08/2007

A-340

prima transmitere a datelor

CPA 13.20, 14.22, 20.20, 25.21, 26.26, 29.22, 32.30, 36.14, 36.40, 40.11 pentru importurile din afara zonei euro

30/03/2006

01/2006

30/03/2006

toate codurile CPA cu 2 cifre cerute de Regulamentul STS

11/08/2007

01/2006

11/08/2007

D-310

prima transmitere a datelor

NACE 61.1, 62.1, 63, 74

31/10/2006

Q1/2006

31/10/2006

REGATUL UNIT