03/Volumul 70

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

195


32006R0430


L 079/7

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CE) NR. 430/2006 AL COMISIEI

din 15 martie 2006

de autorizare a operațiunilor de control al conformității cu standardele de comercializare aplicabile fructelor și legumelor proaspete, efectuate în Senegal înaintea importului în Comunitate

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2200/96 al Consiliului din 28 octombrie 1996 privind organizarea comună a piețelor în sectorul fructelor și legumelor (1), în special articolul 10,

întrucât:

(1)

Articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1148/2001 al Comisiei din 12 iunie 2001 privind controalele de conformitate cu standardele de comercializare aplicabile în sectorul fructelor și legumelor proaspete (2) definește condițiile pentru autorizarea operațiunilor de control al conformității efectuate înaintea importului în Comunitate de către țările terțe care solicită acest lucru.

(2)

Autoritățile senegaleze au transmis Comisiei o cerere de autorizare a operațiunilor de control efectuate sub responsabilitatea direcției pentru protecția plantelor din cadrul Ministerului Agriculturii și Hidraulicii. Această cerere indică faptul că direcția menționată anterior dispune de personalul, materialele și instalațiile necesare realizării controalelor, că aceasta utilizează metode echivalente cu cele menționate la articolul 9 din Regulamentul (CE) nr. 1148/2001 și că fructele și legumele proaspete exportate din Senegal în Comunitate trebuie să respecte standardele comunitare de comercializare.

(3)

Datele de care dispun serviciile Comisiei, transmise de statele membre, indică faptul că, pentru perioada 2001-2005, importurile de fructe și legume proaspete din Senegal prezintă o frecvență foarte scăzută de neconformitate cu standardele de comercializare.

(4)

Prin urmare, ar trebui autorizate operațiunile de control al conformității efectuate de Senegal cu efect de la data punerii în aplicare a procedurii de cooperare administrativă, prevăzută la articolul 7 alineatul (8) din Regulamentul (CE) nr. 1148/2001.

(5)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a fructelor și legumelor proaspete,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Operațiunile de control al conformității, efectuate de Senegal, cu standardele de comercializare aplicabile fructelor și legumelor proaspete înaintea importului în Comunitate sunt autorizate în conformitate cu condițiile prevăzute la articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1148/2001.

Articolul 2

Coordonatele corespondentului oficial și ale serviciului de control din Senegal, menționate la articolul 7 alineatul (2) paragraful al doilea din Regulamentul (CE) nr. 1148/2001, sunt indicate în anexa la prezentul regulament.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică începând cu data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, a avizului menționat la articolul 7 alineatul (8) din Regulamentul (CE) nr. 1148/2001 privind realizarea cooperării administrative între Comunitate și Senegal.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 15 martie 2006.

Pentru Comisie

Mariann FISCHER BOEL

Membru al Comisiei


(1)  JO L 297, 21.11.1996, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 47/2003 al Comisiei (JO L 7, 11.1.2003, p. 64).

(2)  JO L 156, 13.6.2001, p. 9. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 408/2003 (JO L 62, 6.3.2003, p. 8).


ANEXĂ

Corespondentul oficial în sensul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1148/2001:

Ministère de l'Agriculture et de l'Hydraulique

Direction de la protection des végétaux

BP 20054 Thiaroye Dakar Senegal

Tel.: (221) 834 03 97

Fax: (221) 834 28 54/834 42 90

E-mail: almhanne@hotmail.com

almhanne@yahoo.fr

Serviciul de control în sensul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1148/2001:

Ministère de l'Agriculture et de l'Hydraulique

Direction de la protection des végétaux

Bureau qualité de la Division Législation et Contrôle phytosanitaire

Tel.: (221) 834 03 97

Fax: (221) 834 28 54

E-mail: dpv1@sentoo.sn

almhanne@yahoo.fr