03/Volumul 75

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

94


32006D0589


L 240/9

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA COMISIEI

din 31 august 2006

de recunoaștere în principiu a conformității dosarelor transmise pentru examinarea detaliată în vederea eventualei includeri a aviglicinei HCl, a mandipropamidului și a meptildinocapului în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului

[notificată cu numărul C(2006) 3858]

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2006/589/CE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare (1), în special articolul 6 alineatul (3),

întrucât:

(1)

Directiva 91/414/CEE prevede stabilirea unei liste comunitare de substanțe active a căror încorporare în produsele fitosanitare este autorizată.

(2)

Valent BioSciences a prezentat autorităților britanice, la 27 octombrie 2004, un dosar pentru substanța activă aviglicină HCI, în vederea obținerii includerii sale în anexa I la Directiva 91/414/CEE. Syngenta AG a prezentat autorităților austriece, la 13 decembrie 2005, un dosar pentru mandipropamid, în vederea obținerii includerii sale în anexa I la Directiva 91/414/CEE. Dow AgroSciences a prezentat autorităților britanice, la 12 august 2005, un dosar pentru meptildinocap, în vederea obținerii includerii sale în anexa I la Directiva 91/414/CEE.

(3)

Autoritățile britanice și austriece au informat Comisia că s-a constatat, în urma unor prime examinări, că dosarele prezentate pentru substanțele active respective îndeplinesc cerințele în ceea ce privește datele și informațiile prevăzute în anexa II la Directiva 91/414/CEE. Aceste dosare îndeplinesc, de asemenea, cerințele referitoare la datele și informațiile prevăzute în anexa III la Directiva 91/414/CEE în ceea ce privește un produs fitosanitar care conține substanța activă respectivă. În conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE, dosarele au fost trimise apoi de către solicitanții respectivi Comisiei și celorlalte state membre, apoi Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală.

(4)

Prezenta decizie își propune să confirme formal, la nivel comunitar, că dosarele sunt în principiu conforme cu cerințele în ceea ce privește datele și informațiile prevăzute în anexa II la Directiva 91/414/CEE și, pentru cel puțin un produs fitosanitar care conține substanța activă respectivă, cu cerințele din anexa III la directiva menționată.

(5)

Prezenta decizie nu trebuie să aducă atingere dreptului Comisiei de a invita solicitantul să transmită date sau informații suplimentare în scopul clarificării anumitor puncte din dosar.

(6)

Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Fără a aduce atingere articolului 6 alineatul (4) din Directiva 91/414/CEE, dosarele privind substanțele active care figurează în anexa la prezenta decizie, care au fost transmise Comisiei și statelor membre în vederea includerii acestor substanțe în anexa I la directiva menționată, îndeplinesc în principiu cerințele în ceea ce privește datele și informațiile prevăzute în anexa II la directiva menționată.

Aceste dosare îndeplinesc, de asemenea, cerințele referitoare la datele și informațiile prevăzute în anexa III la directiva menționată, în ceea ce privește un produs fitosanitar care conține substanța activă în cauză, luând în considerare utilizările propuse.

Articolul 2

Statele membre raportoare continuă examinarea detaliată a dosarelor respective și transmit Comisiei Europene concluziile acestor examinări, precum și recomandările referitoare la includerea sau nu a substanței active în cauză în anexa I la Directiva 91/414/CEE, precum și condițiile aferente, în cel mai scurt timp și cel mai târziu în termen de un an de la data publicării prezentei decizii în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 31 august 2006.

Pentru Comisie

Markos KYPRIANOU

Membru al Comisiei


(1)  JO L 230, 19.8.1991, p. 1. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2006/41/CE a Comisiei (JO L 187, 8.7.2006, p. 24).


ANEXĂ

SUBSTANȚE ACTIVE VIZATE DE PREZENTA DECIZIE

Nr.

Nume comun, număr de identificare CIPAC

Solicitant

Data cererii

Statul membru raportor

1

Aviglicină HCI

Nr. CIPAC: 601

Valent BioSciences

27.10.2004

UK

2

Mandipropamid

Nr. CIPAC: încă neatribuit

Syngenta AG

13.12.2005

AT

3

Meptildinocap

Nr. CIPAC: încă neatribuit

Dow AgroSciences

12.8.2005

UK