|
18/Volumul 4 |
RO |
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene |
68 |
32005R1452
|
L 230/11 |
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE |
REGULAMENTUL (CE) NR. 1452/2005 AL COMISIEI
din 6 septembrie 2005
de modificare a anexei I la Regulamentul (CE) nr. 234/2004 al Consiliului de impunere a unor măsuri restrictive în privința Liberiei
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 234/2004 al Consiliului din 10 februarie 2004 de impunere a unor măsuri restrictive în privința Liberiei și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1030/2003 (1), în special articolul 9 alineatul (a) al celui dintâi,
întrucât:
|
(1) |
Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 234/2004 enumeră autoritățile competente cărora le-au fost încredințate sarcini specifice legate de punerea în aplicare a acestui regulament. |
|
(2) |
Belgia și Țările de Jos au solicitat modificarea coordonatelor autorităților lor competente, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 234/2004 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 6 septembrie 2005.
Pentru Comisie
Eneko LANDÁBURU
Director general pentru relații externe
(1) JO L 40, 12.2.2004, p. 1, regulament astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1489/2004 al Comisiei (JO L 273, 21.8.2004, p. 16).
ANEXĂ
Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 234/2004 se modifică după cum urmează:
|
1. |
Coordonatele indicate la rubrica „Belgia” se înlocuiesc cu:
|
|
2. |
Coordonatele indicate la rubrica „Țările de Jos” se înlocuiesc cu:
|