—

harta de reglare a distribuției și a avansului de aprindere;

—

harta EGR;

—

harta SCR de dozare a reactivului;

—

o AECS care reduce eficiența controlului emisiilor de către BECS în condiții de funcționare și de utilizare normale ale vehiculului

sau

—

o BECS care face distincție între funcționarea în conformitate cu testul de omologare standard și alte regimuri de funcționare și care oferă un nivel redus de control al emisiilor în condiții care nu sunt incluse în procedurile aplicabile de testare în vederea omologării;

—

orice sistem de control, inclusiv software-uri de calculator, sisteme de control electronic și logica informatică;

—

orice calibrare a sistemului de control;

—

rezultatul interacțiunii sistemelor

sau

—

orice element de hardware;

—

orice deteriorare sau pană, inclusiv de natură electrică, a sistemului de control al emisiilor, care ar face ca emisiile să depășească pragul limită al sistemului OBD sau, după caz, ca sistemul de post-tratare a eșapamentului să nu atingă gama de performanțe funcționale în cazul în care emisiile de poluanți reglementați depășesc pragul limită al sistemului OBD;

—

orice caz în care sistemul OBD nu reușește să îndeplinească cerințele de monitorizare prevăzute de prezenta directivă.

WALF

conținutul de hidrogen al carburantului, % masă

WBET

conținutul de carbon al carburantului, % masă

WGAM

conținutul de sulf al carburantului, % masă

WDEL

conținutul de azot al carburantului, % masă

WEPS

conținutul de oxigen al carburantului, % masă

α

raportul hidrogen molar (H/C)

β

raportul carbon molar (C/C)

γ

raportul sulf molar (S/C)

δ

raportul azot molar (N/C)

ε

raportul oxigen molar (O/C)

6.1.3.1.

Orice element de proiectare și orice strategie de control al emisiilor (ECS) care pot afecta emisiile de poluanți gazoși și de particule poluante ale motoarelor diesel, precum și emisiile de poluanți gazoși ale motoarelor pe gaz trebuie să fie în așa fel proiectate, construite, asamblate și instalate încât să permită ca motorul, în condiții normale de funcționare, să îndeplinească cerințele prezentei directive. ECS constă dintr-o strategie de bază de control al emisiilor (BECS) și, de obicei, din una sau mai multe strategii auxiliare de control al emisiilor (AECS).

—

să funcționeze numai în afara condițiilor de utilizare prevăzute la punctul 6.1.5.4 în scopurile definite la punctul 6.1.5.5

sau

—

să fie activă numai în mod excepțional în condițiile de utilizare prevăzute la punctul 6.1.5.4, în scopurile definite la punctul 6.1.5.6, și nu mai mult decât este necesar având în vedere scopurile definite.

—

o altitudine care să nu depășească 1 000 de metri (sau o presiune atmosferică echivalentă de 90 kPa)

și

—

o temperatură ambiantă situată în intervalul 275 K-303 K (2 °C-30 °C) (6)  (7)

și

—

o temperatură a lichidului de răcire a motorului situată în intervalul 343 K-373 K (70 °C – 100 °C).

—

numai prin semnale de la bord în scopul protejării sistemului motorului (inclusiv pentru protejarea dispozitivului de tratare a aerului) și/sau a vehiculului împotriva avariilor

sau

—

în scopuri cum ar fi siguranța operațională, moduri permanente de emisii implicite și strategii de avarie

sau

—

în scopuri cum ar fi prevenirea emisiilor excesive, pornirea la rece sau încălzirea motorului

sau

—

în cazul în care este utilizată pentru a compensa controlul unui poluant reglementat în anumite condiții de mediu sau operaționale pentru păstrarea controlului asupra tuturor celorlalți poluanți reglementați între valorile limită pentru emisii adecvate pentru motorul respectiv. Efectele globale ale unei astfel de AECS sunt compensarea fenomenelor care apar în mod natural și realizarea acestei compensări într-un mod care să permită păstrarea unui nivel acceptabil de control asupra tuturor constituenților emisiei.

—

limitatorul de cuplu să fie activat numai de către semnale de la bord în scopul protejării sistemului de propulsie sau construcției vehiculului împotriva deteriorării și/sau pentru siguranța vehiculului, pentru activarea prizei de putere atunci când vehiculului este staționar sau pentru măsuri în scopul asigurării bunei funcționări a sistemului de denitrificare

și

—

limitatorul de cuplu să fie activ doar temporar

și

—

limitatorul de cuplu să nu modifice strategia de control al emisiilor (ECS)

și

—

în cazul activării prizei de putere sau pentru protejarea sistemului de propulsie, cuplul este limitat la o valoare constantă, independentă de turația motorului, fără a depăși vreodată cuplul la sarcină maximă

și

—

ca acesta să fie activat în același mod pentru a limita performanța vehiculului, pentru a-l încuraja pe șofer să ia măsurile necesare pentru a asigura funcționarea corectă a dispozitivului de denitrificare din sistemul motorului.

(a)

documentația oficială, care se furnizează serviciului tehnic în momentul depunerii solicitării de omologare, cuprinde o descriere detaliată a ECS și, după caz, a limitatorului de cuplu. Documentația poate fi scurtă, cu condiția să dovedească faptul că toate ieșirile permise printr-o matrice obținută pornind de la gama de control al intrărilor individuale pe unitate au fost identificate. Aceste informații se atașează documentației prevăzute la punctul 3 din prezenta anexe;

(b)

materiale suplimentare care indică parametrii modificați de strategia auxiliară de control al emisiilor (AECS) și de condițiile limită în care funcționează AECS. Materialele suplimentare includ o descriere a logicii de control a sistemului de alimentare, strategiile de temporizare și punctele de comutare pentru toate regimurile operaționale. Acestea includ, de asemenea, o descriere a limitatorului de cuplu menționat la punctul 6.5.5 din prezenta anexă.

—

este mai mică de 500 de unități pe an, poate obține omologarea CE pe baza cerințelor prezentei directive atunci când motorul este monitorizat numai pentru continuitatea circuitului, iar sistemul de post-tratare a eșapamentului este monitorizat pentru defecțiuni funcționale importante;

—

este mai mică de 50 de unități pe an, poate obține omologarea CE pe baza cerințelor prezentei directive atunci când sistemul complet de control al emisiilor (respectiv motorul și sistemul de post-tratare) este monitorizat numai pentru continuitatea circuitului.

—

sub 10 % din capacitatea rezervorului sau un procent mai mare, la alegerea constructorului

sau

—

sub nivelul care corespunde distanței de condus posibile cu rezerva de carburant specificată de către constructor.

—

nivelul reactivului din rezervorul de stocare de la bordul vehiculului;

—

fluxul reactivului sau injecția de reactiv cât mai aproape cât este tehnic posibil de punctul de injecție în sistemul de post-tratare a eșapamentului.

—

60 % din cuplul la încărcare maximă, indiferent de turația motorului, pentru vehiculele de categoriile N3 >16 tone, M3/III și M3/B > 7,5 tone;

—

75 % din cuplul la încărcare maximă, indiferent de turația motorului, pentru vehiculele de categoriile N1, N2, N3 ≤ 16 tone, M2, M3/I, M3/II, M3/A și M3/B ≤ 7,5 tone.

—

metodele de monitorizare OBD;

—

metodele de detectare a defecțiunilor,

L

=

logaritmul natural al valorii limită pentru poluant

x1

=

logaritmul natural al valorii măsurate (după aplicarea FD corespunzător) pentru al n-lea motor din eșantion

s

=

valoarea estimată a abaterii standard a producției (după transformarea valorilor măsurate în logaritm natural)

n

=

numărul curent al eșantionului.”

L

=

logaritmul natural al valorii limită pentru poluant

x1

=

logaritmul natural al valorii măsurate (după aplicarea FD corespunzător) pentru al n-lea motor din eșantion

s

=

valoarea estimată a abaterii standard a producției (după transformarea valorilor măsurate în logaritm natural)

n

=

numărul curent al eșantionului.”

(i)

Se adaugă următorul punct 1.20:

1.20.   Unitatea de control electronic al motorului (EECU) (pentru toate tipurile de motor):

1.20.1.   Marca: …

1.20.2.   Tipul: …

1.20.3.   Numărul(numerele) de identificare a software-ului de calibrare: …”

(ii)

Se adaugă următoarele puncte 2.2.1.12 și. 2.2.1.13:

2.2.1.12.   Gama de temperaturi normale de funcționare (K): …

2.2.1.13.   Reactivi consumabili (după caz):

2.2.1.13.1.   Tipul și concentrația reactivului necesar pentru cataliză: …

2.2.1.13.2.   Gama de temperaturi normale de funcționare a reactivului: …

2.2.1.13.3.   Standardul internațional (după caz): …

2.2.1.13.4.   Frecvența completării reactivului: continuu/la întreținere (10)

(iii)

Punctul 2.2.4.1 se înlocuiește cu următorul text:

2.2.4.1.   Caracteristici (marcă, tip, debit etc.): …”

(iv)

Se adaugă următoarele puncte 2.2.5.5 și 2.2.5.6:

2.2.5.5.   Gama de temperaturi (K) și de presiuni (kPa) normale de funcționare: …

2.2.5.6.   În cazul regenerării periodice:

(v)

Se adaugă următorul punct 3.1.2.2.3.:

3.1.2.2.3.   Rampă comună, marca și tipul: …”

(vi)

Se adaugă următoarele puncte 9 și 10:

„9.   Sistemul de diagnosticare la bord (OBD)

9.1.   Descrierea scrisă și/sau schema MI (11): …

9.2.   Lista și scopul tuturor componentelor monitorizate de sistemul OBD: …

9.3.   Descrierea scrisă (principiile generale de funcționare OBD) pentru:

9.3.1.   Motoare diesel/pe gaz (11): …

9.3.1.1.   Monitorizarea catalizatorului (11): …

9.3.1.2.   Monitorizarea sistemului de denitrificare (11): …

9.3.1.3.   Monitorizarea filtrului de particule diesel (11): …

9.3.1.4.   Monitorizarea sistemului de alimentare electronică (11): …

9.3.1.5.   Alte componente monitorizate de sistemul OBD (11): …

9.4.   Criteriile de activare a MI (număr fix de cicluri de condus sau metoda statistică): …

9.5.   Lista codurilor generate de sistemul OBD și formatele utilizate (cu explicarea fiecăruia): …

10.   Limitatorul de cuplu

10.1.   Descrierea activării limitatorului de cuplu

10.2.   Descrierea limitării curbei la încărcare maximă

(i)

Se adaugă următorul punct 1.20:

1.20.   Unitatea de control electronic al motorului (EECU) (pentru toate tipurile de motor):

1.20.1.   Marca:

1.20.2.   Tipul:

1.20.3.   Numărul/numerele de identificare a software-ului de calibrare: …”

(ii)

Se adaugă următoarele puncte 2.2.1.12 și. 2.2.1.13:

2.2.1.12.   Gama de temperaturi normale de funcționare (K): …

2.2.1.13.   Reactivi consumabili (după caz):

2.2.1.13.1.   Tipul și concentrația reactivului necesar pentru cataliză: …

2.2.1.13.2.   Gama de temperaturi normale de funcționare a reactivului: …

2.2.1.13.3.   Standardul internațional (după caz): …

2.2.1.13.4.   Frecvența completării reactivului: continuu/la întreținere (12)

(iii)

Punctul 2.2.4.1 se înlocuiește cu următorul text:

2.2.4.1.   Caracteristici (marcă, tip, debit etc.): …”

(iv)

Se adaugă următoarele puncte 2.2.5.5 și 2.2.5.6:

2.2.5.5.   Gama de temperaturi (K) și de presiuni (kPa) normale de funcționare: …

2.2.5.6.   În cazul regenerării periodice:

(v)

Se adaugă următorul punct 3.1.2.2.3:

3.1.2.2.3.   Rampă comună, marca și tipul: …”

(vi)

Se adaugă următoarele puncte 6 și 7:

„6.   Sistemul de diagnosticare la bord (OBD)

6.1.   Descrierea scrisă și/sau schema MI (13): …

6.2.   Lista și scopul tuturor componentelor monitorizate de sistemul OBD: …

6.3.   Descrierea scrisă (principiile generale de funcționare OBD) pentru:

6.3.1.   Motoare diesel/pe gaz (13): …

6.3.1.1.   Monitorizarea catalizatorului (13): …

6.3.1.2.   Monitorizarea sistemului de denitrificare (13): …

6.3.1.3.   Monitorizarea filtrului de particule diesel (13): …

6.3.1.4.   Monitorizarea sistemului de alimentare electronică (13): …

6.3.1.5.   Alte componente monitorizate de sistemul OBD (13): …

6.4.   Criteriile de activare a MI (număr fix de cicluri de condus sau metoda statistică): …

6.5.   Lista codurilor generate de sistemul OBD și formatele utilizate (cu explicarea fiecăruia): …

7.   Limitatorul de cuplu

7.1.   Descrierea activării limitatorului de cuplu

7.2.   Descrierea limitării curbei la încărcare maximă

(a)

pentru motoarele cu aprindere prin comprimare:

Motoare cu aspirație naturală și supraalimentare mecanică:

Motoare cu turbocompresor, cu sau fără răcirea aerului de admisie:

(b)

pentru motoarele cu aprindere prin scânteie:

(i)

Punctul 2.1 se înlocuiește cu următorul text:

2.1.   Pregătirea filtrului de eșantionare

Cu cel puțin o oră înainte de test, fiecare filtru se plasează într-o cutie Petri acoperită parțial, protejată împotriva contaminării cu praf și așezată într-o cameră de cântărire pentru stabilizare. La sfârșitul timpului de stabilizare, fiecare filtru se cântărește, iar greutatea proprie se înregistrează. Filtrul se plasează într-o cutie Petri închisă sau într-un suport de filtru sigilat până la testare. Filtrul trebuie utilizat în termen de opt ore de la scoaterea din camera de cântărire. Greutatea proprie se înregistrează.”

(ii)

Punctul 2.7.4 se înlocuiește cu următorul text:

2.7.4.   Eșantionarea particulelor

Se utilizează un singur filtru pentru întreaga procedură de testare. Factorii de ponderare modali specificați în procedura ciclului de testare trebuie luați în considerare prin prelevarea unui eșantion proporțional cu debitul masic al eșapamentului în timpul fiecărui mod individual al ciclului. Aceasta se poate realiza prin ajustarea în mod corespunzător a debitului eșantionului, a duratei eșantionării și/sau a raportului de diluare, astfel încât să se respecte criteriul de aplicare a factorilor efectivi de ponderare de la punctul 5.6.

Durata de eșantionare per mod trebuie să fie de cel puțin 4 secunde pentru un factor de ponderare de 0,01. Eșantionarea trebuie efectuată cât mai târziu posibil pe durata fiecărui mod. Prelevarea de eșantionare de particule trebuie efectuată cu cel mult 5 secunde înainte de încheierea fiecărui mod.”

(iii)

Se inserează punctul 4 următor:

„4.   CALCULAREA DEBITULUI GAZELOR DE EȘAPAMENT

4.1.   Determinarea debitului masic al gazelor de eșapament brute

Pentru calcularea emisiilor din gazul de eșapament brut, este necesară cunoașterea debitului gazelor de eșapament. Debitul masic al gazelor de eșapament se determină în conformitate cu dispozițiile punctului 4.1.1. sau 4.1.2. Acuratețea calculării debitului eșapamentului trebuie să fie de ± 2,5 % din valoarea citită sau de ± 1,5 % din valoarea maximă a motorului, reținându-se valoarea mai mare. Se pot utiliza și metode echivalente (cum sunt cele descrise la punctul 4.2 din apendicele 2 la prezenta anexă).

4.1.1.   Metoda măsurării directe

Măsurarea directă a debitului gazelor de eșapament poate fi realizată de sisteme cum sunt:

Trebuie luate măsuri de precauție pentru a se evita erorile de măsurare care pot duce la obținerea unor valori eronate ale emisiei. Astfel de măsuri cuprind instalarea cu atenție a dispozitivului în sistemul de evacuare al motorului, în conformitate cu recomandările producătorului instrumentului și cu bunele practici profesionale. În special, performanța motorului și emisiile nu trebuie să fie afectate de instalarea dispozitivului.

4.1.2.   Metoda măsurării aerului și a carburantului

Această metodă implică măsurarea debitului de aer și a debitului de carburant. Se utilizează debitmetre pentru aer și debitmetre pentru carburanți care îndeplinesc pe deplin cerințele de acuratețe prevăzute la punctul 4.1. Calcularea debitului de gaz de eșapament se face după formula:

4.2.   Determinarea debitului masic al gazelor de eșapament diluate

Pentru calcularea emisiilor din gazele de eșapament diluate utilizându-se un sistem de diluare cu debit total, este necesară cunoașterea debitului gazelor de eșapament diluate. Debitul gazelor de eșapament diluate (qmdew) se măsoară pe durata fiecărui mod cu un sistem PDP-CVS, CFV-CVS sau SSV-CVS, în conformitate cu formulele generale prevăzute la punctul 4.1 din apendicele 2 la prezenta anexă. Nivelul de acuratețe trebuie să fie de cel puțin ± 2 % din valoarea citită și se determină în conformitate cu dispozițiile punctului 2.4 din apendicele 5 la prezenta anexă.”

(iv)

Punctele 4 și 5 se înlocuiesc cu următorul text:

„5.   CALCULAREA EMISIILOR GAZOASE

5.1.   Evaluarea datelor

Pentru evaluarea emisiilor gazoase, se face media valorilor din diagramele citirilor pentru ultimele 30 de secunde din fiecare mod, iar media concentrațiilor de HC, CO și NOx pe durata fiecărui mod se determină pe baza mediei valorilor din diagramele citirilor și a datelor de calibrare corespunzătoare. Se poate utiliza și un alt tip de înregistrare în cazul în care aceasta asigură echivalența achizițiilor de date.

La verificarea emisiilor de NOx din zona de control, cerințele anterioare se aplică numai pentru NOx.

Debitul gazelor de eșapament qmew sau debitul gazelor de eșapament diluate qmdew, în cazul în care se utilizează opțional, se determină în conformitate cu dispozițiile punctului 2.3 din apendicele 4 la prezenta anexă.

5.2.   Corecția în stare uscată/umedă

Concentrația măsurată se convertește într-o bază umedă pe baza formulei următoare, în cazul în care nu a fost deja măsurată în stare umedă. Conversia se efectuează individual pentru fiecare mod.

Pentru gazul de eșapament brut:

sau

unde:

Pentru gazul de eșapament diluat:

sau

Pentru aerul de diluare:

Pentru aerul de admisie:

unde:

și se pot deriva de la măsurarea umidității relative, de la măsurarea punctului de condensare, de la măsurarea presiunii vaporilor sau de la măsurarea cu termometrul uscat/umed, utilizându-se formulele general acceptate.

5.3.   Corecția emisiilor de NOx în funcție de umiditate și temperatură

Întrucât emisiile de NOx depind de condițiile atmosferice ambiante, concentrația de NOx se corectează în funcție de temperatura și de umiditatea aerului ambiant, aplicându-se factorii din formulele prezentate în continuare. Factorii sunt valabili în gama cuprinsă între 0 și 25 g/kg de aer uscat.

(a)

pentru motoarele cu aprindere prin comprimare: cu: Ta = temperatura aerului de admisie, K Ha = umiditatea aerului de admisie, g de apă pe kg de aer uscat unde: Ha se poate deriva de la măsurarea umidității relative, de la măsurarea punctului de condensare, de la măsurarea presiunii vaporilor sau de la măsurarea cu termometrul uscat/umed, utilizându-se formulele general acceptate.

(b)	pentru motoarele cu aprindere prin scânteie: unde: Ha se poate deriva de la măsurarea umidității relative, de la măsurarea punctului de condensare, de la măsurarea presiunii vaporilor sau de la măsurarea termometrului uscat/umed, utilizându-se formulele general acceptate.

5.4.   Calcularea debitelor masice ale emisiilor

Debitul masic al emisiilor (g/h) pentru fiecare mod se calculează după cum urmează. Pentru calcularea emisiilor de NOx, se utilizează factorul de corecție a umidității kh,D sau k h,G, după caz, calculat în conformitate cu dispozițiile punctului 5.3.

Concentrația măsurată se convertește într-o bază umedă în conformitate cu punctul 5.2, în cazul în care nu a fost deja măsurată în stare umedă. Valorile pentru ugas sunt prevăzute în tabelul 6 pentru componentele selectate pe baza proprietăților gazului ideal și a carburanților relevanți pentru prezenta directivă.

(a)	pentru gazul de eșapament brut unde: ugas = raportul dintre densitatea componentei gazului de eșapament și densitatea gazului de eșapament cgas = concentrația respectivei componente în gazul de eșapament brut, ppm qmew = debitul masic al gazului de eșapamentului, kg/h

(b)

pentru gazele diluate unde: ugas = raportul dintre densitatea componentei gazului de eșapament și densitatea aerului cgas, c = concentrația de fond corectată a respectivei componente în gazul de eșapament diluat, ppm qmdew = debitul masic al gazelor de eșapament diluate, kg/h unde: Factorul de diluare D se calculează în conformitate cu punctul 5.4.1 din apendicele 2 la prezenta anexă.

5.5.   Calcularea emisiilor specifice

Emisiile (g/kWh) se calculează pentru toate componentele individuale în modul următor:

unde:

mgas este masa gazului individual

Pn este puterea netă determinată în conformitate cu punctul 8.2 din anexa II.

Factorii de ponderare utilizați în calculul anterior sunt în conformitate cu punctul 2.7.1.

Tabelul 6

Valorile u(gas) în gazul de eșapament brut și diluat pentru diferite componente ale gazului de eșapament

5.6.   Calcularea valorilor zonei de control

Pentru cele trei puncte de control selectate în conformitate cu dispozițiile punctului 2.7.6, emisiile de NOx se măsoară și se calculează în conformitate cu dispozițiile punctului 5.6.1 și se determină de asemenea prin interpolare pornind de la modurile ciclului de test celui mai apropiat de punctul de control respectiv, în conformitate cu punctul 5.6.2. Valorile măsurate se compară apoi cu valorile interpolate în conformitate cu punctul 5.6.3.

5.6.1.   Calcularea emisiei specifice

Emisiile de NOx pentru fiecare dintre punctele de control (Z) se calculează după cum urmează:

5.6.2.   Determinarea valorii emisiilor ciclului de test

Emisiile de NOx pentru fiecare dintre punctele de control se interpolează pornind de la cele mai apropiate patru moduri ale ciclului de test care înconjoară punctul de control Z selectat, după cum se arată în figura 4. Pentru aceste moduri (R, S, T, U), se aplică definițiile următoare:

Turația (R) = Turația (T) = nRT

Turația (S) = Turația (U) = nSU

Procentul de încărcare (R) = Procentul de încărcare (S)

Procentul de încărcare (T) = Procentul de încărcare (U).

Emisiile de NOx pentru punctul de control Z selectat se calculează după cum urmează:

și

unde:

Figura 4

Interpolarea punctului de control al emisiilor de NOx

5.6.3.   Compararea valorilor emisiilor de NOx

Emisiile specifice de NOx măsurate la punctul de control Z (NOx,Z) se compară cu valoarea interpolată (EZ) după cum urmează:

6.   CALCULAREA EMISIILOR DE PARTICULE

6.1.   Evaluarea datelor

Pentru evaluarea particulelor, masa totală a eșantionului (msep) prin filtru se înregistrează pentru fiecare mod.

Filtrul este dus din nou în camera de cântărire și condiționat timp de cel puțin o oră, dar nu mai mult de 80 de ore, iar apoi este cântărit. Greutatea brută a filtrului se înregistrează, iar greutatea proprie (a se vedea punctul 2.1) se scade, rezultatul constituind masa eșantionului de particule mf.

În cazul în care trebuie aplicată o corecție de fond, masa aerului de diluare (md) prin filtru și masa de particule (mf,d) se înregistrează. În cazul în care se efectuează mai mult de o măsurare, coeficientul mf,d/md se calculează pentru fiecare măsurare individuală și se face media valorilor obținute.

6.2.   Sistemul de diluare cu debit parțial

Rezultatele finale comunicate ale testelor privind emisiile de particule se determină urmându-se pașii următori. Întrucât se pot utiliza diferite tipuri de control al gradului de diluare, se aplică diferite metode de calcul pentru qmedf. Toate calculele au la bază valorile medii ale modurilor individuale din timpul perioadei de eșantionare.

6.2.1.   Sisteme izocinetice

unde ra corespunde raportului dintre ariile secțiunilor transversale ale sondei izocinetice și, respectiv, a țevii de eșapament:

6.2.2.   Sisteme cu măsurarea concentrației de CO2 sau de NOx

unde:

Concentrațiile măsurate într-o bază uscată trebuie convertite într-o bază umedă în conformitate cu dispozițiile punctului 5.2 din prezentul apendice.

6.2.3.   Sisteme cu măsurarea CO2 și cu metoda carbonică a punctului zero (14)

unde:

(concentrații în % într-o bază umedă)

Această ecuație are la bază prezumția echilibrului carbonului (atomii de carbon furnizați motorului sunt emiși sub formă de CO2) și se determină după cum urmează:

și

6.2.4.   Sisteme cu măsurarea debitului

6.3.   Sistemul de diluare cu debit total

Toate calculele au la bază valorile medii ale modurilor individuale din timpul perioadei de eșantionare. Debitul gazului de eșapament diluat qmdew se determină în conformitate cu dispozițiile punctului 4.1 din apendicele 2 la prezenta anexă. Masa totală a eșantionului msep se calculează în conformitate cu dispozițiile punctului 6.2.1 din apendicele 2 la prezenta anexă.

6.4.   Calcularea debitului masic al particulelor

Debitul masic al particulelor se calculează după cum urmează. În cazul în care se utilizează un sistem de diluare cu debit total, qmedf determinat în conformitate cu punctul 6.2 se înlocuiește cu qmdew determinat în conformitate cu punctul 6.3.

i = 1, …, n

Debitul masic al particulelor poate face obiectul unei corecții de fond după cum urmează:

unde D se calculează în conformitate cu punctul 5.4.1 din apendicele 2 la prezenta anexă.

(v)

Punctul 6 se renumerotează ca punctul 7.

(i)

Punctul 3 se înlocuiește cu următorul text:

„3.   EFECTUAREA TESTULUI DE MĂSURARE A EMISIILOR

La cererea constructorului, se poate efectua un test orb pentru condiționarea motorului și a sistemului de evacuare înaintea începerii ciclului de măsurare.

Motoarele cu gaz natural și cele cu GPL se rodează cu ajutorul testului ETC. Motorul trebuie să funcționeze pe durata a cel puțin două cicluri ETC și până când emisia de CO măsurată pe durata unui ciclu ETC nu depășește cu mai mult de 10 % emisia de CO măsurată pe durata ciclului ETC precedent.

3.1.   Pregătirea filtrelor de eșantionare (după caz)

Cu cel puțin o oră înainte de test, fiecare filtru se plasează într-o cutie Petri acoperită parțial, protejată împotriva contaminării cu praf și așezată într-o cameră de cântărire pentru stabilizare. La sfârșitul timpului de stabilizare, fiecare filtru se cântărește, iar greutatea proprie se înregistrează. Filtrul se plasează apoi într-o cutie Petri închisă sau într-un suport de filtru sigilat până la testare. Filtrul trebuie utilizat în termen de opt ore de la scoaterea din camera de cântărire. Greutatea proprie se înregistrează.

3.2.   Instalarea echipamentului de măsură

Instrumentarul și sondele de eșantionare se instalează în conformitate cu cerințele. Țeava de evacuare, dacă este utilizată, se conectează la sistemul de diluare cu debit total.

3.3.   Demararea sistemului de diluare și a motorului

Sistemul de diluare și motorul sunt demarate și încălzite până când toate temperaturile și presiunile s-au stabilizat la puterea maximă, în conformitate cu recomandările constructorului și cu bunele practici din domeniu.

3.4.   Demararea sistemului de eșantionare a particulelor (numai pentru motoarele diesel)

Sistemul de eșantionare a particulelor este demarat și lăsat să funcționeze în derivație. Nivelul de fond al particulelor din aerul de diluare se poate determina prin trecerea aerului de diluare prin filtrele de particule. În cazul în care se utilizează aer de diluare filtrat, se poate efectua o măsurare înainte sau după test. În cazul în care aerul de diluare nu este filtrat, se pot efectua măsurări la începutul și la sfârșitul ciclului, făcându-se apoi media valorilor obținute.

Sistemul de diluare și motorul sunt demarate și încălzite până când toate temperaturile și presiunile s-au stabilizat, în conformitate cu recomandările constructorului și cu bunele practici din domeniu.

În cazul post-tratării cu regenerare periodică, regenerarea nu trebuie să aibă loc în timpul încălzirii motorului.

3.5.   Reglarea sistemului de diluare

Debitele sistemului de diluare (cu debit parțial sau total) se reglează astfel încât să se elimine condensarea apei în sistem și să se obțină o temperatură la intrarea în filtru de maximum 325 K (52 °C) (a se vedea punctul 2.3.1 din anexa V, DT).

3.6.   Verificarea analizorilor

Analizorii de emisii se setează la zero și se etalonează. În cazul în care se utilizează saci de prelevare, aceștia trebuie eliminați.

3.7.   Procedura de demarare a motorului

Motorul stabilizat trebuie demarat în conformitate cu procedura de demarare recomandată de constructor în manualul de utilizare, folosindu-se fie un motor de pornire de serie, fie un dinamometru. Opțional, testul poate începe direct de la faza de precondiționare a motorului fără oprirea acestuia, după ce motorul a intrat în ralanti.

3.8.   Ciclul de test

3.8.1.   Secvența de test

Secvența de test începe în momentul în care motorul a intrat în ralanti. Testul se efectuează în conformitate cu ciclul de referință prevăzut la punctul 2 din prezentul apendice. Punctele de reglare a turației și a cuplului motorului se setează la o frecvență de minimum 5 Hz (se recomandă 10 Hz). Turația și cuplul de reacție ale motorului se înregistrează cel puțin o dată pe secundă pe durata ciclului de test, iar semnalele pot fi filtrate electronic.

3.8.2.   Măsurarea emisiilor gazoase

3.8.2.1.   Sistemul de diluare cu debit total

La demararea motorului sau a secvenței de test, în cazul în care ciclul a pornit direct din faza de precondiționare, trebuie pornit echipamentul de măsurare și, simultan:

HC și NOx se măsoară în mod continuu în tunelul de diluare cu o frecvență de 2 Hz. Concentrațiile medii se determină prin integrarea semnalelor analizorului pe durata ciclului de test. Timpul de răspuns al sistemului trebuie să fie de maximum 20 s și, dacă este necesar, trebuie să fie coordonat cu fluctuațiile debitului de CVS și cu decalajul timpului de eșantionare/ciclului de test. Cantitățile de CO, CO2, NMHC și CH4 se determină prin integrare sau prin analizarea concentrațiilor din sacul de eșantionare colectate pe durata ciclului. Concentrațiile de poluanți gazoși din aerul de diluare se determină prin integrare sau prin colectarea în sacul de fond. Toate celelalte valori se înregistrează la ritmul de minimum o măsurare pe secundă (1 Hz).

3.8.2.2.   Măsurarea gazului de eșapament brut

La demararea motorului sau a secvenței de test, în cazul în care ciclul a pornit direct din faza de precondiționare, trebuie pornit echipamentul de măsurare și, simultan:

Pentru evaluarea emisiilor gazoase, concentrațiile emisiilor (HC, CO, și NOx) și debitul masic al gazului de eșapament se înregistrează și se stochează la cel puțin 2 Hz pe un sistem informatic. Timpul de răspuns al sistemului trebuie să fie de maximum 10 s. Toate celelalte date se pot înregistra cu o rată de eșantionare de cel puțin 1 Hz. Pentru analizorii analogi, răspunsul se înregistrează, iar datele de calibrare se pot aplica on-line sau off-line în timpul evaluării datelor.

Pentru calcularea emisiei masice de elemente constitutive gazoase, curbele concentrațiilor înregistrate și curba debitului masic al gazului de eșapament sunt aliniate în timp de timpul de transformare prevăzut la punctul 2 din anexa I. Prin urmare, timpul de răspuns al fiecărui analizor de emisii gazoase și al sistemului debitului masic al gazului de eșapament se determină în conformitate cu dispozițiile punctului 4.2.1 și ale punctului 1.5 din apendicele 5 la prezenta anexă și se înregistrează.

3.8.3.   Eșantionarea particulelor (după caz)

3.8.3.1.   Sistemul de diluare cu debit total

La demararea motorului sau a secvenței de test, în cazul în care ciclul a pornit direct din faza de precondiționare, sistemul de eșantionare a particulelor trebuie comutat de pe debit parțial pe colectare de particule.

În cazul în care nu se utilizează o compensare a debitului, pompa/pompele de eșantionare se reglează astfel încât debitul prin sonda de eșantionare a particulelor sau prin tubul de transfer să fie menținut la o valoare de ± 5 % din debitul setat. În cazul în care se utilizează o compensare a debitului (de exemplu, un control proporțional al debitului eșantionului), trebuie să de demonstreze că raportul dintre debitul tunelului principal și cel al eșantionului de particule nu se modifică cu mai mult de ± 5 % din valoarea setată (cu excepția primelor zece secunde de eșantionare).

Notă: În cazul unei diluări duble, debitul eșantionului este diferența netă dintre debitul prin filtrele de eșantionare și debitul aerului la a doua diluare.

Temperatura și presiunea medii pe contorul de gaz sau la admisia în instrumentarul de măsurare a debitului se înregistrează. În cazul în care debitul setat nu poate fi menținut pe durata întregului ciclu (în limitele de ± 5 %) din cauza încărcării ridicate cu particule a filtrului, testul se anulează. Testul se efectuează apoi din nou utilizându-se un debit mai redus și/sau un filtru cu diametru mai mare.

3.8.3.2.   Sistemul de diluare cu debit parțial

La demararea motorului sau a secvenței de test, în cazul în care ciclul a pornit direct din faza de precondiționare, sistemul de eșantionare a particulelor trebuie comutat de pe modul de deviere pe modul de colectare de particule.

Pentru controlul sistemului de diluare cu debit parțial, este necesar un timp de răspuns rapid al sistemului. Timpul de transformare al sistemului se determină prin procedura descrisă la punctul 3.3 din apendicele 5 din anexa III. În cazul în care timpul de transformare combinat al măsurării debitului eșapamentului (a se vedea punctul 4.2.1) și al sistemului cu debit parțial este mai mic de 0,3 secunde, se poate utiliza controlul on-line. În cazul în care timpul de transformare depășește 0,3 secunde, trebuie utilizat un control în avans pe baza unui test preînregistrat. În acest caz, timpul de demarare este ≤ 1 s, iar timpul de întârziere a combinării ≤ 10 s.

Răspunsul total al sistemului este conceput astfel încât să asigure o eșantionare reprezentativă a particulelor, qmp,i, proporțională cu debitul masic al eșapamentului. Pentru a determina proporționalitatea, se efectuează o analiză de regresie a qmp,i și qmew,i la o rată de achiziție a datelor de minimum 1 Hz, cu respectarea următoarelor criterii:

Opțional, se poate efectua un test preliminar, iar semnalul de debit masic al eșapamentului la testul preliminar poate fi utilizat pentru controlarea debitului eșantionului în sistemul de particule (control în avans). O astfel de procedură este necesară în cazul în care timpul de transformare al sistemului de particule, t50, P sau timpul de transformare al semnalului de debit masic al eșapamentului, t50, F sau ambele sunt > 0,3 secunde. Se obține un control corect al sistemului de diluare parțială atunci când curba de timp qmew,pre din cadrul testului preliminar, care controlează qmp, este decalată de un timp în avans de t50, P + t50, F.

Pentru stabilirea corelației dintre qmp,i și qmew,i, se utilizează datele colectate în timpul testului propriu-zis, cu timpul qmew, i aliniat de t50,F în raport cu qmp, i (sincronizarea se realizează fără nici o contribuție a t50, P). Respectiv, decalajul de timp dintre qmew și qmp este diferența dintre timpii lor de transformare, prevăzuți la punctul 3.3 din apendicele 5 la anexa III.

3.8.4.   Calarea motorului

În cazul în care motorul se calează în timpul ciclului de test, acesta trebuie precondiționat și demarat din nou, iar testul trebuie repetat. În cazul în care apare o defecțiune la oricare dintre echipamentele de testare prevăzute, în timpul ciclului de test, testul se anulează.

3.8.5.   Operațiuni după test

La încheierea testului, măsurarea volumului gazului de eșapament diluat sau a debitului gazului de eșapament brut, curgerea gazului în sacii colectori, precum și pompa de eșantionare a particulelor se opresc. În cazul unui analizor integrator, eșantionarea continuă până la scurgerea timpilor de răspuns ai sistemului.

Concentrațiile sacilor colectori, în cazul în care aceștia se utilizează, se analizează cât mai curând și, în orice caz, în maximum 20 de minute de la încheierea ciclului de test.

După testul de emisii, analizorii se verifică din nou cu ajutorul unui gaz zero și al aceluiași tip de gaz de control. Testul se consideră acceptabil în cazul în care diferența dintre rezultatele obținute înainte și după test este mai mică de 2 % din valoarea gazului de control.

3.9.   Verificarea efectuării testului

3.9.1.   Decalajul între date

Pentru a minimiza efectele decalajului produs de diferența de timp dintre valorile de răspuns de cele din ciclul de referință, întreaga secvență de semnale de răspuns ale turației și ale cuplului motorului poate fi avansată sau întârziată în timp în funcție de secvența de turație de referință și de cuplul de referință. În cazul în care semnalele sunt decalate, turația și cuplul trebuie decalate cu aceeași valoare și în aceeași direcție.

3.9.2.   Calcularea lucrului mecanic al ciclului

Lucrul mecanic al ciclului efectiv Wact (kWh) se calculează cu fiecare pereche înregistrată de valori de răspuns ale turației și cuplului motorului, după orice decalare a datelor de răspuns, în cazul în care este selectată această opțiune. Lucrul mecanic al ciclului efectiv Wact este utilizat pentru compararea cu lucrul mecanic al ciclului de referință Wref și la determinarea emisiilor specifice frânei (a se vedea punctele 4.4 și 5.2). Aceeași metodă se aplică pentru integrarea puterii de referință și a puterii specifice a motorului. În cazul în care trebuie calculate valorile între valoarea de referință adiacentă și valoarea măsurată adiacentă, se efectuează o interpolare liniară.

La integrarea lucrului mecanic al ciclului de referință și a lucrului mecanic al ciclului efectiv, toate valorile de cuplu negative se setează la valoarea zero și se includ. Atunci când integrarea se efectuează la o frecvență mai mică de 5 Hz și când, pe o anumită durată, valoarea cuplului se modifică de la negativ la pozitiv sau de la pozitiv la negativ, partea negativă se calculează și se setează la zero. Partea pozitivă este inclusă în valoarea integrată.

Wact se situează între – 15 % și + 5 % din Wref

3.9.3.   Statistici de validare a ciclului de test

Se efectuează regresii liniare ale valorilor de răspuns în raport cu valorile de referință pentru turație, cuplu și putere, după orice decalare a datelor de răspuns, în cazul în care este selectată această opțiune. Se utilizează metoda celor mai mici pătrate, iar ecuația rezultată se prezintă astfel:

unde:

Eroarea standard de estimare (SE) a lui y pe x și coeficientul de determinare (r2) se calculează pentru fiecare curbă de regresie.

Se recomandă ca această analiză să se efectueze la 1 Hz. Toate valorile negative ale cuplului de referință și valorile de răspuns asociate se șterg din calculul statisticilor de validare ale cuplului și puterii ciclului. Pentru ca testul să fie considerat valabil, trebuie să fie îndeplinire criteriile prevăzute în tabelul 7.

Tabelul 7

Toleranțele curbei de regresie

Din analizele de regresie, se pot șterge punctele indicate în tabelul 8.

Tabelul 8

Puncte care pot fi șterse din analiza de regresie

(ii)

Se inserează următorul punct 4:

„4.   CALCULAREA DEBITULUI GAZULUI DE EȘAPAMENT

4.1.   Determinarea debitului gazului de eșapament diluat

Debitul total al gazului de eșapament diluat pe durata ciclului (kg/test) se calculează pornind de la valorile măsurate pe durata ciclului și de la datele de calibrare corespunzătoare ale dispozitivului de măsurare a debitului (V0 pentru PDP, KV pentru CFV, Cd pentru SSV), în conformitate cu dispozițiile punctului 2 din apendicele 5 la anexa III. Se aplică formula următoare, în cazul în care temperatura eșapamentului diluat este menținută constantă pe durata ciclului cu ajutorul unui schimbător de căldură [± 6 K pentru un PDP-CVS, ± 11 K pentru un CFV-CVS sau ± 11 K pentru un SSV-CVS (a se vedea punctul 2.3 din anexa V)].

Pentru sistemul PDP-CVS:

unde:

Pentru sistemul CFV-CVS:

unde:

Pentru sistemul SSV-CVS

unde:

cu:

În cazul în care se utilizează un sistem de compensare a debitului (de exemplu, fără schimbătorul de căldură), emisiile masice instantanee se calculează și se integrează pe durata ciclului. În acest caz, masa instantanee de gaz de eșapament diluat se calculează după cum urmează:

Pentru sistemul PDP-CVS:

unde:

Pentru sistemul CFV-CVS:

unde:

Pentru sistemul SSV-CVS:

unde:

Calcularea timpului real se inițializează fie cu o valoare rezonabilă pentru Cd, cum ar fi 0,98, fie cu o valoare rezonabilă pentru QSSV. În cazul în care calculul se inițializează cu QSSV, valoarea inițială a QSSV se utilizează și la evaluarea Re.

Pe durata tuturor testelor de emisie, numărul lui Reynolds la gura SSV trebuie să fie din categoria numerelor lui Reynolds utilizate pentru derivarea curbei de calibrare în conformitate cu punctul 2.4 din apendicele 5 la prezenta anexă.

4.2.   Determinarea debitului masic al gazului de eșapament brut

Pentru calcularea emisiilor din gazul de eșapament brut și pentru controlarea unui sistem de diluare cu debit parțial, este necesară cunoașterea debitului masic al gazului de eșapament. Pentru determinarea debitului masic al gazului de eșapament, se poate utiliza oricare dintre metodele descrise la punctele 4.2.2 și 4.2.5.

4.2.1.   Timpul de răspuns

În scopul calculării emisiilor, timpul de răspuns pentru oricare dintre metodele descrise în continuare trebuie să fie mai mic sau egal cu timpul de răspuns prevăzut pentru analizor și menționat la punctul 1.5 din apendicele 5 la prezenta anexă.

În scopul controlării unui sistem de diluare cu debit parțial, este necesar un timp de răspuns mai rapid. În cazul sistemelor de diluare cu debit parțial cu control on-line, este necesar un timp de răspuns ≤ 0,3 secunde. În cazul sistemelor de diluare cu debit parțial cu control în avans care se bazează pe un test preînregistrat, este necesar un timp de răspuns al sistemului de măsurare a debitului eșapamentului ≤ 5 secunde, cu un timp de demarare ≤ 1 secundă. Timpul de răspuns al sistemului se specifică de către producătorul instrumentului. Cerințele combinate în ceea ce privește timpii de răspuns pentru debitul de gaz de eșapament și pentru sistemul de diluare cu debit parțial sunt prevăzute la punctul 3.8.3.2.

4.2.2.   Metoda măsurării directe

Măsurarea directă a debitului instantaneu al gazelor de eșapament poate fi realizată de sisteme cum sunt:

Trebuie luate măsuri de precauție pentru a se evita erorile de măsurare care pot duce la obținerea unor valori eronate ale emisiei. Astfel de măsuri cuprind instalarea cu atenție a dispozitivului în sistemul de evacuare al motorului, în conformitate cu recomandările producătorului instrumentului și cu bunele practici profesionale. În special, performanța motorului și emisiile nu trebuie să fie afectate de instalarea dispozitivului.

Acuratețea determinării debitului gazelor de eșapament este de cel puțin ± 2,5 % din valoarea de citire sau ± 1,5 % din valoarea maximă a motorului, reținându-se valoarea cea mai mare.

4.2.3.   Metoda măsurării aerului și a carburantului

Aceasta implică măsurarea debitului de aer și a debitului de carburant. Se utilizează debitmetre pentru aer și debitmetre pentru carburanți care îndeplinesc pe deplin cerințele de acuratețe pentru debitul gazelor de eșapament prevăzute la punctul 4.2.2. Calcularea debitului gazelor de eșapament se efectuează după formula:

4.2.4.   Metoda măsurării gazului de marcare

Aceasta implică măsurarea concentrației de gaz de marcare din gazele eșapament. O cantitate cunoscută de gaz inert (de exemplu, heliu pur) se injectează în debitul de gaze de eșapament ca gaz de marcare. Acesta se amestecă și se diluează în gazele de eșapament, dar nu reacționează în țeava de eșapament. Concentrația gazului se măsoară apoi în eșantionul de gaze de eșapament.

Pentru a asigura amestecarea completă a gazului de marcare, sonda de eșantionare a gazului de eșapament se poziționează la cel puțin 1 m sau de 30 de ori diametrul țevii de eșapament, oricare dintre aceste două dimensiuni este mai mare, în aval de punctul de injecție a gazului de marcare. Sonda de eșantionare poate fi poziționată mai aproape de punctul de injecție în cazul în care amestecarea completă a fost verificată prin compararea concentrației de gaz de marcare cu concentrația de referință atunci când gazul de marcare este injectat în amonte în motor.

Debitul gazului de marcare se setează în așa fel încât concentrația de gaz de marcare atunci când motorul este la ralanti după amestecare să devină mai mică decât scara completă a analizorului gazului de marcare.

Calcularea debitului gazelor de eșapament se efectuează după cum urmează:

unde:

În cazul în care concentrația de fond este mai mică de 1 % din concentrația gazelor de marcare după amestecare (cmix,i) la debitul maxim al gazelor de eșapament, concentrația de fond poate fi neglijată.

Sistemul total trebuie să îndeplinească specificațiile privind acuratețea pentru debitul de gaz de eșapament și trebuie calibrat în conformitate cu dispozițiile punctului 1.7 din apendicele 5 la prezenta anexă.

4.2.5.   Metoda măsurării debitului de aer și a raportului aer/carburant

Aceasta presupune calcularea masei de gaze de eșapament din debitul de aer și din raportul aer/carburant. Calcularea debitului masic instantaneu de gaze de eșapament se realizează după cum urmează:

cu:

unde:

Notă: β poate avea valoarea 1 pentru carburanții care conțin carbon și 0 pentru carburantul hidrogen.

Debitmetrul de aer trebuie să îndeplinească specificațiile privind acuratețea prevăzute la punctul 2.2 din apendicele 4 la prezenta anexă, analizorul de CO2 utilizat trebuie să îndeplinească specificațiile prevăzute la punctul 3.3.2 din apendicele 4 la prezenta anexă, iar sistemul total trebuie să îndeplinească specificațiile privind acuratețea pentru debitul gazelor de eșapament.

Opțional, echipamentul de măsurare a raportului aer/carburant, cum ar fi senzorul de tip zirconiu, poate fi utilizat pentru măsurarea raportului de exces de aer, în conformitate cu prevederile punctului 3.3.6 din apendicele 4 la prezenta anexă.”

(iii)

Punctele 4 și 5 se înlocuiesc după cum urmează:

„5.   CALCULAREA EMISIILOR GAZOASE

5.1.   Evaluarea datelor

Pentru evaluarea emisiilor gazoase din gazul de eșapament diluat, concentrațiile emisiilor (HC, CO, și NOx) și debitul masic al gazului de eșapament diluat se înregistrează în conformitate cu prevederile punctului 3.8.2.1 și se stochează pe un sistem informatic. Pentru analizorii analogi, răspunsul se înregistrează, iar datele de calibrare se pot aplica on-line au off-line în timpul evaluării datelor.

Pentru evaluarea emisiilor gazoase din gazul de eșapament brut, concentrațiile emisiilor (HC, CO, și NOx) și debitul masic al gazului de eșapament se înregistrează în conformitate cu dispozițiile punctului 3.8.2.2 și se stochează pe un sistem informatic. Pentru analizorii analogi, răspunsul se înregistrează, iar datele de calibrare se pot aplica on-line sau off-line în timpul evaluării datelor.

5.2.   Corecția în stare uscată/umedă

În cazul în care concentrația a fost măsurată în stare uscată, aceasta se convertește într-o bază umedă pe baza formulei următoare. Pentru măsurarea continuă, conversia se aplică fiecărei măsurări instantanee înainte de realizarea oricărui alt calcul.

Se aplică ecuațiile de conversie de la punctul 5.2 din apendicele 1 la prezenta anexă.

5.3.   Corecția emisiilor de NOx în funcție de umiditate și temperatură

Întrucât emisiile de NOx depind de condițiile atmosferice ambiante, concentrația de NOx se corectează în funcție de temperatura și de umiditatea aerului ambiant, aplicându-se factorii prevăzuți la punctul 5.3 din apendicele 1 din prezenta anexă. Factorii sunt valabili în gama cuprinsă între 0 și 25 g/kg de aer uscat.

5.4.   Calcularea debitelor masice ale emisiilor

Masa emisiilor pe durata ciclului (g/test) se calculează după formula următoare, în funcție de metoda de măsurare aplicată. Concentrația măsurată se convertește într-o bază umedă în conformitate cu punctul 5.2 din apendicele 1 la prezenta anexă, în cazul în care nu a fost deja măsurată în stare umedă. Valorile aplicate pentru ugas sunt prevăzute în tabelul 6 din apendicele 1 la prezenta anexă pentru componentele selectate pe baza proprietăților gazului ideal și a carburanților relevanți pentru prezenta directivă.

(a)

pentru gazul de eșapament brut: unde: ugas = raportul dintre densitatea componentei gazului de eșapament și densitatea gazului de eșapament din tabelul 6 cgas, i = concentrația instantanee a componentei respective din gazul de eșapament brut, ppm qmew, i = debitul masic instantaneu al gazelor de eșapament, kg/s f = frecvența eșantionării, Hz n = numărul de măsurări

(b)

pentru gazul de eșapament diluat fără compensarea debitului: unde: ugas = raportul dintre densitatea componentei gazului de eșapament și densitatea aerului din tabelul 6 cgas = concentrația de fond medie corectată a componentei respective, ppm med = masa totală de eșapament diluat pe durata ciclului, kg

(c)

pentru gazul de eșapament diluat cu compensarea debitului unde: ce,1 = concentrația instantanee a componentei respective măsurată în gazul de eșapament diluat, ppm cd = concentrația componentei respective măsurată în aerul de diluare, ppm qmdew, i = debitul masic instantaneu al gazului de eșapament diluat, kg/s med = masa totală de gaz de eșapament diluat pe durata ciclului, kg ugas = raportul dintre densitatea componentei gazului de eșapament și densitatea aerului din tabelul 6 D = factorul de diluare (a se vedea punctul 5.4.1)

După caz, concentrația de NMHC și de CH4 se calculează prin oricare dintre metodele prevăzute la punctul 3.3.4 din apendicele 4 la prezenta anexă, după cum urmează:

(a)	metoda GC (numai pentru sisteme de diluare cu debit total):

(b)	metoda NMC unde: cHC(w/Cutter) = concentrația de HC atunci când gazul prelevat trece prin NMC cHC(w/oCutter) = concentrația de HC atunci când gazul prelevat nu trece prin NMC

5.4.1.   Determinarea concentrațiilor de fond corectate (numai pentru sisteme de diluare cu debit total)

Concentrația de fond medie a poluanților gazoși din aerul de diluare se scade din concentrațiile măsurate pentru a se obține concentrațiile nete ale poluanților. Valorile medii ale concentrațiilor de fond se pot determina prin metoda sacului de eșantionare sau prin măsurarea continuă cu integrare. Se utilizează formula următoare.

unde:

Factorul de diluare se calculează după cum urmează:

(a)	pentru motoare diesel și motoare pe gaz care funcționează cu GPL

(b)

pentru motoare pe gaz care funcționează cu gaz natural unde: c CO2 = concentrația de CO2 din gazul de eșapament diluat, % vol c HC = concentrația de HC din gazul de eșapament diluat, ppm C1 c NMHC = concentrația de NMHC din gazul de eșapament diluat, ppm C1 c CO = concentrația de CO din gazul de eșapament diluat, ppm FS = factorul stoichiometric Concentrațiile măsurate în stare uscată se convertesc într-o bază umedă în conformitate cu dispozițiile punctului 5.2 din apendicele 1 la prezenta anexă. Factorul stoichiometric se calculează după cum urmează: unde: α, ε sunt raporturile molare pentru un carburant CHαOε

Alternativ, în cazul în care nu se cunoaște compoziția carburantului, se pot utiliza următorii factori stoichiometrici:

5.5.   Calcularea emisiilor specifice

Emisiile (g/kWh) se calculează după cum urmează:

(a)	toate componentele, cu excepția NOx:

(b)	NOx: unde: Wact = lucrul mecanic al ciclului efectiv determinat în conformitate cu punctul 3.9.2.

5.5.1.   În cazul unui sistem de post-tratare periodică a eșapamentului, emisiile se ponderează după cum urmează:

unde:

6.   CALCULAREA EMISIILOR DE PARTICULE (DUPĂ CAZ)

6.1.   Evaluarea datelor

Filtrul de particule este dus înapoi în camera de cântărire în termen de maximum o oră după încheierea testului. Acesta trebuie condiționat într-o cutie Petri acoperită parțial, protejată împotriva contaminării cu praf, vreme de cel puțin o oră, dar nu mai mult de 80 de ore, iar apoi este cântărit. Greutatea brută a filtrelor se înregistrează, iar greutatea proprie se scade, rezultatul constituind masa eșantionului de particule mf. Pentru evaluarea concentrației de particule, se înregistrează masa totală de eșantionare (msep) prin filtre pe durata ciclului de test.

În cazul în care se aplică o corecție de fond, masa aerului de diluare (md) prin filtru și masa particulelor (mf,d) trebuie înregistrate.

6.2.   Calcularea debitului masic

6.2.1.   Sistemul de diluare cu debit total

Masa de particule (g/test) se calculează după cum urmează:

unde:

În cazul în care se utilizează un sistem cu diluare dublă, masa de aer de la a doua diluare se scade din masa totală de gaz de eșapament dublu diluat prin filtrele de particule.

unde:

În cazul în care nivelul de fond al particulelor din aerul de diluare se determină în conformitate cu punctul 3.4, masa de particule poate fi supusă unei corecții de fond. În acest caz, masa de particule (g/test) se calculează după cum urmează:

unde:

6.2.2.   Sistemul de diluare cu debit parțial

Masa de particule (g/test) se calculează după una dintre următoarele metode:

(a)

unde: mf = masa de particule eșantionate pe durata ciclului, mg msep = masa de gaz de eșapament diluat care trece prin filtrele de colectare a particulelor, kg medf = masa de gaz de eșapament diluat echivalent pe durata ciclului, kg Masa totală de gaz de eșapament diluat echivalent pe durata ciclului se determină după cum urmează: unde: qmedf,i = debitul masic instantaneu al echivalentului gazului de eșapament diluat, kg/s qmew,i = debitul masic instantaneu al gazului de eșapament, kg/s rd,i = raportul instantaneu de diluare qmdew,i = debitul masic instantaneu al gazului de eșapament diluat prin tunelul de diluare, kg/s qmdw,i = debitul masic instantaneu al aerului de diluare, kg/s f = frecvența eșantionării, Hz n = numărul de măsurări

(b)

unde: mf = masa particulelor eșantionate pe durata ciclului, mg rS = raportul mediu de eșantionare pe durata ciclului cu: unde: mse = masa prelevată pe durata ciclului, kg mew = debitul masic total al gazului de eșapament pe durata ciclului, kg msep = masa de gaz de eșapament diluat care trece prin filtrele de colectare a particulelor, kg msed = masa de gaz de eșapament diluat care trece prin tunelul de diluare, kg Notă: În cazul unui sistem de prelevare totală, msep și Msed sunt identice.

6.3.   Calcularea emisiei specifice

Emisia de particule (g/kWh) se calculează după cum urmează:

unde:

6.3.1.   În cazul unui sistem de post-tratare periodică de regenerare, emisiile se ponderează după cum urmează:

unde:

(i)

Punctul 1 se înlocuiește cu următorul text:

„1.   INTRODUCERE

Componentele gazoase, particulele și fumul emis de motorul supus testării se măsoară prin metodele descrise în anexa V. Punctele respective din anexa V descriu sistemele analitice recomandate pentru emisiile gazoase (punctul 1), sistemele recomandate de eșantionare și de diluare a particulelor (punctul 2) și opacimetrele recomandate pentru măsurarea fumului (punctul 3).

Pentru ESC, componentele gazoase se determină în gazul de eșapament brut. Opțional, acestea se pot determina și în gazului de eșapament diluat, cu condiția să se utilizeze un sistem de diluare cu debit total pentru determinarea particulelor. Particulele se măsoară cu un sistem de diluare cu debit parțial sau total.

Pentru ETC, se pot utiliza următoarele sisteme:

(ii)

Punctul 2.2 se înlocuiește cu următorul text:

„2.2.   Alte instrumente

Se utilizează instrumente de măsură a consumului de carburanți, a consumului de aer, a temperaturii lichidului de răcire și a lubrifiantului, a presiunii gazului de eșapament și a depresiunii din colectorul de admisie, a temperaturii gazului de eșapament, a temperaturii aerului de admisie, a presiunii atmosferice, a umidității și a temperaturii carburantului, după caz. Aceste instrumente trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute în tabelul 9:

Tabelul 9

Acuratețea instrumentelor de măsură

(iii)

Punctele 2.3 și 2.4 se elimină.

(iv)

Punctele 3 și 4 se înlocuiesc cu următorul text:

„3.   DETERMINAREA COMPONENTELOR GAZOASE

3.1.   Specificații generale pentru analizori

Analizorii trebuie să aibă o scală de măsurare adecvată pentru acuratețea cerută pentru măsurarea concentrațiilor componentelor gazului de eșapament (punctul 3.1.1). Se recomandă ca analizorii să fie manipulați în așa fel încât concentrația măsurată să se situeze între 15 % și 100 % din scala completă.

În cazul în care sistemele de citire (calculatoare, dispozitive de înregistrare de date) au suficientă acuratețe și o rezoluție sub 15 % din scala completă, măsurătorile sub 15 % din scala completă sunt, de asemenea, acceptabile. În acest caz, se vor efectua calibrări suplimentare de cel puțin 4 puncte teoretic echidistante și diferite de zero pentru a se asigura acuratețea curbelor de calibrare în conformitate cu prevederile punctului 1.6.4 din apendicele 5 la prezenta anexă.

Compatibilitatea electromagnetică (EMC) a echipamentelor trebuie să fie la un astfel de nivel încât să minimizeze erorile suplimentare.

3.1.1.   Acuratețea

Analizorii nu trebuie să devieze de la punctul de calibrare nominală cu mai mult de ± 2 % din citire pe întregul interval de măsură, cu excepția lui zero, sau cu mai mult de ± 0,3 % pe întreaga scală, reținându-se valoarea mai mare. Acuratețea se determină în conformitate cu cerințele privind calibrarea prevăzute la punctul 1.6 din apendicele 5 la prezenta anexă.

Notă: În sensul prezentei directive, acuratețea se definește ca devierea citirii analizorului de la valorile calibrării nominale folosind cu un gaz de calibrare (= valoare reală).

3.1.2.   Precizia

Precizia, definită ca fiind de 2,5 ori devierea standard a 10 răspunsuri repetitive la un anumit gaz de calibrare sau de control, trebuie să fie de maximum ± 1 % din concentrația la întreaga scală pentru fiecare gamă utilizată de peste 155 ppm (sau ppmC) sau de maximum ± 2 % pentru fiecare gamă utilizată sub 155 ppm (sau ppmC).

3.1.3.   Zgomotul

Răspunsul vârf-vârf al analizorului la zero și la gazele de calibrare sau de control, pe durata oricărui interval de 10 secunde, nu trebuie să depășească 2 % din întreaga scală a tuturor intervalelor folosite.

3.1.4.   Abaterea zero

Răspunsul zero se definește ca răspunsul mediu, inclusiv zgomotul, la un gaz de control într-un interval de 30 de secunde Abaterea pentru răspunsul zero pe o durată de o oră trebuie să fie mai mică de 2 % din întreaga scală, pe cel mai jos interval folosit.

3.1.5.   Valoarea abaterii

Valoarea răspunsului se definește ca răspunsul mediu, inclusiv zgomotul, la un gaz de control, pe durata unui interval de 30 de secunde. Valoarea abaterii răspunsului pe o perioadă de o oră trebuie să fie mai mică de 2 % din întreaga scală, pe cel mai jos interval folosit.

3.1.6.   Timpul de demarare

Timpul de demarare al analizorului instalat pe sistemul de măsurare nu trebuie să depășească 3,5 s.

Notă: Simpla evaluare a timpului de răspuns al analizorului nu este suficientă pentru a defini în mod clar adecvarea întregului sistem la testele tranzitorii. Volumele, în special volumele moarte, din ansamblul sistemului influențează nu doar timpul de transport de la sondă la analizor, dar și timpul de demarare. De asemenea, timpii de transport din interiorul analizorului se pot defini ca fiind timpul de răspuns al analizorului, ca în cazul convertizorului sau al obturatoarelor de apă din interiorul analizorilor de NOx. Determinarea timpului de răspuns al întregului sistem este descrisă la punctul 1.5 din apendicele 5 la prezenta anexă.

3.2.   Uscarea gazului

Dispozitivul opțional de uscare a gazului trebuie să aibă un efect minim asupra concentrației gazelor măsurate. Aparatele de uscare chimică nu sunt o metodă acceptabilă de îndepărtare a apei din eșantion.

3.3.   Analizorii

Punctele 3.3.1-3.3.4 descriu principiile de măsurare care trebuie utilizate. O descriere detaliată a sistemelor de măsurare este furnizată în anexa V. Gazele care urmează să fie măsurate trebuie analizate cu următoarele instrumente. Pentru analizorii non-liniari, se acceptă utilizarea circuitelor de liniarizare.

3.3.1.   Analiza monoxidului de carbon (CO)

Analizorul monoxidului de carbon trebuie să fie un analizor de absorbție non-dispersivă, în infraroșu (NDIR).

3.3.2.   Analiza dioxidului de carbon (CO2)

Analizorul dioxidului de carbon trebuie să fie un analizor de absorbție non-dispersivă, în infraroșu (NDIR).

3.3.3.   Analiza hidrocarburilor (HC)

Pentru motoarele diesel sau pe gaz care funcționează cu GPL, analizorul hidrocarburilor trebuie să fie de tipul detectorului de ionizare încălzit la flamă (HFID) cu detector, supape, țevi etc., încălzit astfel încât să mențină o temperatură a gazului de 463 K ± 10K (190 °C ± 10 °C). Pentru motoarele pe gaz care funcționează cu gaz natural, analizorul hidrocarburilor poate să fie de tipul detectorului de ionizare cu flamă neîncălzit (FID), în funcție de metoda utilizată (a se vedea punctul 1.3 din anexa V).

3.3.4.   Analiza hidrocarburilor nemetanice (NMHC) (numai pentru motoare pe gaz care funcționează cu gaz natural)

Hidrocarburile nemetanice se determină prin una dintre metodele următoare:

3.3.4.1.   Metoda gazului cromatograf (GC)

Hidrocarburile nemetanice se determină prin scăderea metanului analizat cu gaz cromatograf (GC) condiționat la 423 K (150 °C) din hidrocarburile măsurate în conformitate cu prevederile punctului 3.3.3.

3.3.4.2.   Metoda separatorului de metan (NMC)

Determinarea fracțiunii nemetanice se efectuează cu ajutorul unui NMC încălzit cuplat la un FID, în conformitate cu punctul 3.3.3, prin scăderea metanului din hidrocarburi.

3.3.5.   Analiza oxizilor de azot (NOx)

Analizorul oxizilor de azot trebuie să fie un analizor de tipul detectorului chemiluminiscent (CLD) sau de tipul detectorului chemiluminiscent încălzit (HCLD) cu convertizor NO2/NO, în cazul în care măsurarea se face într-o bază uscată. În cazul în care măsurarea se face într-o bază umedă, se folosește un HCLD cu convertizor menținut la peste 328 K (50 °C), cu condiția să fie satisfăcută verificarea efectului de atenuare cu apă (a se vedea punctul 1.9.2.2 din apendicele 5 la prezenta anexă).

3.3.6.   Măsurarea raportului aer/carburant

Echipamentul de măsurare a raportului aer/carburant utilizat la determinarea debitului de gaz de eșapament, prevăzut la punctul 4.2.5 din apendicele 2 la prezenta anexă, trebuie să fie un senzor cu interval de măsurare mare pentru raportul aer/carburant sau un senzor lambda de tip zirconiu. Senzorul se montează direct pe țeava de eșapament, într-un punct în care temperatura este suficient de ridicată pentru a elimina condensarea apei.

Acuratețea senzorului cu componente electronice încorporate trebuie să fie de:

Pentru a îndeplini cerințele de acuratețe menționate anterior, senzorul trebuie calibrat în conformitate cu indicațiile producătorului instrumentului.

3.4.   Eșantionarea emisiilor gazoase

3.4.1.   Gazul de eșapament brut

Sondele de eșantionare a emisiilor gazoase trebuie montate la cel puțin 0,5 m sau la o distanță echivalentă cu de 3 ori diametrul țevii de eșapament, reținându-se valoarea mai mare, în amonte față de ieșirea din sistemul de eșapament, dar suficient de aproape de motor pentru a asigura o temperatură a gazului de eșapament de cel puțin 343 K (70 °C) la sondă.

În cazul motoarelor cu mai mulți cilindri dotați cu un colector de evacuare ramificat, admisia sondei trebuie să fie localizată la o distanță suficient de mare în aval, astfel încât eșantionul să fie reprezentativ pentru emisiile de gaze de eșapament medii din toți cilindrii. În cazul motoarelor cu mai mulți cilindri care au grupuri distincte de colectoare de evacuare, cum sunt motoarele cu configurație în V, se recomandă combinarea țevilor în amonte față de sonda de eșantionare. În cazul în care această soluție nu este practică, este permisă obținerea unui eșantion din grupul cu cea mai mare emisie de CO2. Se pot utiliza și alte metode despre care s-a arătat că se corelează cu metodele de mai sus. Pentru calcularea emisiei gazelor de eșapament, trebuie folosit debitul masic total al gazelor de eșapament.

În cazul în care motorul este echipat cu un sistem de post-tratare a eșapamentului, eșantionul de gaz de eșapament se prelevează în aval de sistemul de post-tratare.

3.4.2.   Gazul de eșapament diluat

Țeava de evacuare dintre motor și sistemul de diluare cu debit total trebuie să respecte cerințele punctului 2.3.1 din anexa V (EP).

Sonda/sondele de eșantionare a emisiilor gazoase se instalează în tunelul de diluare într-un punct în care aerul de diluare și gazele de eșapament sunt deja bine amestecate și în imediata proximitate a sondei de eșantionare a particulelor.

În general, eșantionarea se poate realiza în două moduri:

4.   DETERMINAREA PARTICULELOR

Determinarea particulelor necesită un sistem de diluare. Diluarea poate fi realizată printr-un sistem de diluare cu debit parțial sau printr-un sistem de diluare dublă cu debit total. Capacitatea de curgere a sistemului de diluare trebuie să fie destul de mare pentru a elimina complet condensarea apei din sistemele de diluare și de eșantionare. Temperatura gazului de eșapament diluat trebuie să fie sub 325 K (52 °C) (16) imediat în amonte de suportul filtrului. Este permis controlul umidității aerului de diluare înainte de intrarea în sistemul de diluare; este utilă în special dezumidificarea, în cazul în care umiditatea aerului de diluare este ridicată. Temperatura aerului de diluare trebuie să depășească 288 K (15 °C) în imediata proximitate a intrării în tunelul de diluare.

Sistemul de diluare cu debit parțial trebuie să fie proiectat pentru extragerea unui eșantion de gaz de eșapament brut proporțional din fluxul de evacuare al motorului, răspunzând astfel deviațiilor debitului fluxului de evacuare și pentru introducerea de aer de diluare în acel eșantion pentru a atinge o temperatură mai mică de 325 K (52 °C) la filtrul de test. Pentru aceasta, este esențial ca raportul de diluare sau raportul de eșantionare rdil sau rs să fie determinat în așa fel încât fie respectate limitele de acuratețe prevăzute la punctul 3.2.1 din apendicele 5 la prezenta anexă. Se pot aplica diferite metode de separare, iar tipul de separare utilizat impune într-o măsură semnificativă tipul de echipament pentru eșantionare și procedurile care urmează să fie folosite (punctul 2.2 din anexa V).

În general, sonda de eșantionare a particulelor se instalează în imediata proximitate a sondei de eșantionare a emisiilor gazoase, dar la distanță suficientă pentru a nu cauza interferențe. Prin urmare, dispozițiile referitoare la instalare ale punctului 3.4.1 se aplică și în cazul eșantionării particulelor. Procedura de eșantionare este în conformitate cu dispozițiile punctului 2 din anexa V.

În cazul motoarelor cu mai mulți cilindri dotați cu colector de evacuare ramificat, admisia sondei trebuie să fie localizată la o distanță suficientă în aval, astfel încât să fie sigur că eșantionul este reprezentativ pentru emisiile de gaze de eșapament medii din toți cilindrii. În cazul motoarelor cu mai mulți cilindri care au grupuri distincte de colectoare de evacuare, cum sunt motoarele cu configurație în V, se recomandă combinarea colectoarelor în amonte față de sonda de eșantionare. În cazul în care această soluție nu este practică, este permisă obținerea unui eșantion din grupul cu cea mai mare emisie de particule. Se pot utiliza și alte metode despre care s-a arătat că se corelează cu metodele de mai sus. Pentru calcularea emisiei de eșapament, trebuie folosit debitul masic total al gazelor de eșapament.

Pentru determinarea masei de particule, sunt necesare un sistem de eșantionare a particulelor, filtre de eșantionare a particulelor, o microbalanță, precum și o cameră de cântărire cu temperatura și umiditatea controlate.

Pentru eșantionarea particulelor, se aplică metoda filtrului unic, care utilizează un singur filtru (a se vedea punctul 4.1.3) pentru întregul ciclu de test. Pentru ESC, este necesar să se acorde o atenție specială timpilor și debitelor de prelevare a eșantioanelor pe durata fazei de eșantionare a testului.

4.1.   Filtre de eșantionare a particulelor

Eșapamentul diluat trebuie eșantionat cu ajutorul unui filtru care îndeplinește cerințele punctelor 4.1.1 și 4.1.2 pe durata secvenței de test.

4.1.1.   Specificațiile filtrului

Sunt necesare filtre din fibră de sticlă, acoperite cu un strat de fluorocarbon. Toate tipurile de filtre trebuie să aibă o eficiență de colectare de 0,3 μm a DOP (di-octilftalat) de cel puțin 99 % la o viteză de suprafață a unui gaz între 35 și 100 cm/s.

4.1.2.   Dimensiunea filtrului

Se recomandă filtrele de particule cu un diametru de 47 mm sau de 70 mm. Se acceptă filtre cu diametrul mai mare (punctul 4.1.4), dar nu sunt admise filtrele cu diametru mai mic.

4.1.3.   Viteza la suprafața filtrului

Se obține prin filtru o viteză de suprafață a gazului între 35 și 100 cm/s. Scăderea presiunii între începutul și sfârșitul testului nu trebuie să fie mai mare de 25 kPa.

4.1.4.   Încărcarea filtrului

Încărcările minime recomandate pentru dimensiunile obișnuite ale filtrelor sunt prezentate în tabelul 10. Pentru dimensiuni mai mari ale filtrelor, încărcarea minimă a filtrului trebuie să fie de 0,065 mg/1 000 mm2 aria filtrului.

Tabelul 10

Încărcările minime ale filtrelor

În cazul în care, ținând seama de testele anterioare, încărcarea recomandată minimă a filtrului este puțin probabil să fie atinsă la un ciclu de test după optimizarea debitelor și a raportului de diluare, se poate accepta o încărcare mai mică a filtrului, cu acordul părților implicate, dacă se poate dovedi că se respectă cerințele de acuratețe prevăzute la punctul 4.2, de exemplu cu o balanță de 0,1 μg.

4.1.5.   Suportul de filtru

Pentru testul de emisii, filtrele se poziționează pe un ansamblu de suporturi de filtre care îndeplinesc cerințele punctului 2.2 din anexa V. Ansamblul de suporturi de filtre trebuie să fie proiectat astfel încât să asigure o distribuție egală a fluxului pe întreaga suprafață utilă a filtrului. Supape rapide trebuie poziționate fie în amonte, fie în aval de suportul de filtre. Se poate instala un preclasificator inerțial cu un punct de tăiere de 50 % între 2,5 μm și 10 μm imediat în amonte de suportul de filtre. Este recomandată utilizarea unui preclasificator în cazul în care se utilizează o sondă de eșantionare cu tub deschis orentată înspre amonte.

4.2.   Specificațiile camerei de cântărire și ale balanței analitice

4.2.1.   Starea camerei de cântărire

Temperatura camerei (sau a incintei) în care sunt condiționate și cântărite filtrele de particule trebuie menținută la 295 K ± 3 K (22 °C ± 3 °C) pe durata întregii condiționări și cântăriri a filtrelor. Umiditatea trebuie menținută la un punct de condensare de 282,5 K ± 3 K (9,5 °C ± 3 °C) și o umiditate relativă de 45 % ± 8 %.

4.2.2.   Cântărirea filtrelor de referință

Mediul camerei (sau a incintei) trebuie să fie ferit de orice contaminant ambiant (cum este praful) care se poate depune pe filtre în timpul stabilizării. Perturbarea specificațiilor camerei de cântărire prevăzute la punctul 4.2.1 este permisă numai în cazul în care durata perturbării nu depășește 30 de minute. Camera de cântărire trebuie să îndeplinească specificațiile cerute înainte de intrarea personalului în încăpere. Cel puțin două filtre de referință nefolosite trebuie cântărite în intervalul de patru ore de la cântărirea filtrelor de eșantionare sau, preferabil, în același timp cu cântărirea acestora. Acestea trebuie să fie de aceeași mărime și din același material ca filtrele de eșantionare.

În cazul în care greutatea medie a filtrelor de referință se schimbă între cântăririle filtrelor de eșantionare cu mai mult de 10 μg, atunci se înlătură toate filtrele de eșantionare și se repetă testul de emisii.

În cazul în care criteriile de stabilitate ale camerei de cântărire prevăzute la punctul 4.2.1 nu sunt îndeplinite, dar cântărirea filtrului de referință îndeplinește criteriile menționate anterior, constructorul motorului are posibilitatea de a accepta cântărirea filtrelor de eșantionare sau de a anula testele, reparând sistemul de control al camerei de cântărire și reluând testul.

4.2.3.   Balanța analitică

Balanța analitică utilizată la determinarea greutății filtrului trebuie să aibă o precizie (deviație standard) de cel puțin 2 μg și o rezoluție de cel puțin 1 μg (o cifră = 1 μg) specificată de producătorul balanței.

4.2.4.   Eliminarea efectelor electricității statice

Pentru a elimina efectele electricității statice, filtrele trebuie neutralizate înainte de cântărire, de exemplu cu ajutorul unui neutralizator cu poloniu, al unei cuști Faraday sau al unui dispozitiv cu efect similar.

4.2.5.   Specificații privind măsurarea debitului

4.2.5.1.   Cerințe generale

Acuratețea absolută a debitmetrului și a instrumentarului de măsurare a debitului trebuie să fie cea prevăzută la punctul 2.2.

4.2.5.2.   Dispoziții speciale pentru sistemele de diluare cu debit parțial

Pentru sistemele de diluare cu debit parțial, acuratețea debitului qmp al eșantionului este primordială, în cazul în care nu este măsurat direct, ci determinat prin măsurarea diferenței de debit:

În acest caz, o acuratețe de ± 2 % pentru qmdew și qmdw nu este suficientă pentru a garanta o acuratețe acceptabilă pentru qmp. În cazul în care debitul gazului se determină prin măsurarea diferenței de debit, eroarea maximă a diferenței trebuie să fie astfel încât acuratețea qmp să fie de ± 5 % atunci când raportul de diluare este mai mic de 15. Acesta poate fi calculat luându-se valoarea medie pătratică a erorilor fiecărui instrument.

Se poate obține o acuratețe acceptabilă a qmp prin oricare dintre următoarele metode:

Acuratețea absolută a qmdew și qmdw este de ± 0,2 %, ceea ce garantează o acuratețe a qmp ≤ 5 % la un raport de diluare de 15. Cu toate acestea, la raporturi de diluare mai mari, vor apărea erori de diluare mai mari;

calibrarea qmdw față de qmdew se efectuează în așa fel încât să se obțină pentru qmp aceeași acuratețe ca și prin metoda a). Pentru detaliile referitoare la o astfel de calibrare, a se vedea punctul 3.2.1 din apendicele 5 la anexa III;

acuratețea qmp se determină indirect din acuratețea raportului de diluare, calculată cu ajutorul unui gaz de marcare, de exemplu CO2. Din nou, este necesară pentru qmp o acuratețe echivalentă celei obținute prin metoda a);

acuratețea absolută a qmdew și qmdw se situează în limitele de ± 2 % din întreaga scală, eroarea maximă a diferenței dintre qmdew și qmdw este mai mică sau egală cu 0,2 %, iar eroarea liniară se situează în limitele de ± 0,2 % din cel mai mare qmdew observat pe durata ciclului.

(i)

Se adaugă următorul punct 1.2.3:

„1.2.3.   Utilizarea de dispozitive de amestecare de precizie

Gazele utilizate pentru calibrare și control se pot obține și cu ajutorul unor dispozitive de amestecare de precizie (separatoare de gaze) care diluează cu N2 purificat sau cu aer sintetic purificat. Acuratețea dispozitivului de amestecare trebuie să asigure concentrația gazelor de calibrare amestecate cu o acuratețe de ± 2 %. Această acuratețe presupune ca gazele primare utilizate la amestecare să fie cunoscute cu o acuratețe de cel puțin ± 1 % în raport cu standardele interne sau internaționale în domeniul gazului. Verificarea se efectuează între 15 % și 50 % din întreaga scală pentru fiecare calibrare care implică utilizarea unui dispozitiv de amestecare.

Opțional, dispozitivul de amestecare poate fi verificat cu un instrument liniar prin natura sa, de exemplu utilizându-se gaz NO cu un detector CLD. Intervalul de valori al instrumentului se reglează cu gaz de control conectat direct la instrument. Dispozitivul de amestecare se verifică la reglajele utilizate, iar valoarea nominală se compară cu concentrația măsurată de instrument. Diferența trebuie să se situeze în fiecare punct la ± 1 % din valoarea nominală.”

(ii)

Punctul 1.4 se înlocuiește cu următorul text:

„1.4.   Testul privind pierderile prin scurgere

Trebuie efectuat un test privind pierderile prin scurgere ale sistemului. Sonda se deconectează de la sistemul de evacuare, iar extremitatea acesteia se obturează. Se pune în funcțiune pompa analizorului. După o perioadă inițială de stabilizare, toate aparatele de măsurare a debitului ar trebui să indice zero. În caz contrar, liniile de eșantionare trebuie controlate, iar erorile corectate.

Cantitatea maximă acceptată de pierderi prin scurgere pe latura vidată este de 0,5 % din debitul curent pentru porțiunea de sistem controlată. Debitele analizorului și ale derivației pot fi folosite pentru a estima debitele curente.

Alternativ, sistemul poate fi evacuat la o presiune de cel puțin 20 kPa (80 kPa presiune absolută). După o perioadă de stabilizare inițială, creșterea de presiune din sistem Δp (kPa/min) nu trebuie să depășească:

unde:

O altă metodă presupune introducerea unei schimbări graduale a concentrației la începutul liniei de eșantionare prin comutarea de la zero la gazul de control. În cazul în care, după o perioadă adecvată de timp, indicatoarele arată o concentrație cu 1 % mai mică decât concentrația introdusă, acest fapt indică probleme de calibrare sau de pierderi prin scurgere.”

(iii)

Se inserează următorul punct 1.5:

„1.5.   Verificarea timpului de răspuns al sistemului analitic

Reglajele sistemului pentru evaluarea timpului de răspuns sunt exact aceleași ca și cele efectuate pentru test (respectiv presiunea, debitele, reglajele filtrelor de pe analizori și toate celelalte elemente care influențează timpul de răspuns). Determinarea timpului de răspuns se realizează cu deschidere de gaz direct la admisia sondei de eșantionare. Deschiderea de gaz durează mai puțin de 0,1 secunde. Gazele utilizate pentru test trebuie să producă o modificare a concentrației de cel puțin 60 % FS.

Curba concentrației fiecărei componente a gazului trebuie înregistrată. Timpul de răspuns se definește ca diferența de timp dintre deschiderea gazului și modificarea corespunzătoare a concentrației înregistrate. Timpul de răspuns al sistemului (t90) cuprinde timpul de întârziere al detectorului de măsură și timpul de demarare al detectorului. Timpul de întârziere se definește ca intervalul de timp de la modificare (t0) până în momentul în care răspunsul ajunge la 10 % din citirea finală (t10). Timpul de demarare se definește ca intervalul de timp dintre 10 % și 90 % din citirea finală (t90 – t10).

Pentru sincronizarea analizorului și a semnalelor de debit al eșapamentului în cazul măsurării brute, timpul de transformare se definește ca intervalul de timp de la modificare (t0) până când răspunsul ajunge la 50 % din citirea finală (t50).

Timpul de răspuns al sistemului trebuie să fie ≤ 10 secunde, cu un timp de demarare ≤ 3,5 secunde pentru toate componentele limitate (CO, NOx, HC sau NMHC) și toate gamele utilizate.”

(iv)

Punctul 1.5 se înlocuiește cu următorul text:

„1.6.   Calibrarea

1.6.1.   Ansamblul instrumentelor

Toate instrumentele trebuie calibrate, iar curbele de calibrare trebuie comparate cu gazele standard. Se utilizează aceleași debite ca și în cazul eșantionării gazului de eșapament.

1.6.2.   Timpul de încălzire

Timpul de încălzire trebuie să fie cel recomandat de producător. În cazul în care nu este specificat, se recomandă un minimum de două ore pentru încălzirea analizorilor.

1.6.3.   Analizorii NDIR și HFID

În cazul în care este necesar, analizorul NDIR trebuie reglat, iar flacăra de combustie a analizorului HFID trebuie optimizată (punctul 1.8.1).

1.6.4.   Stabilirea curbei de calibrare

1.6.5.   Metode alternative

În cazul în care se poate demonstra că anumite tehnologii alternative (de exemplu, calculatoare, comutatoare de gamă electronice etc.) pot furniza o acuratețe echivalentă, se pot utiliza acele tehnologii alternative.

1.6.6.   Calibrarea analizorului gazului de marcare pentru măsurarea debitului eșapamentului

Curba de calibrare se stabilește cu cel puțin 6 puncte de calibrare (excluzând punctul zero) distribuite aproximativ echidistant pe gama de funcționare. Concentrația nominală cea mai mare trebuie să fie mai mare sau egală cu 90 % din întreaga scală. Curba de calibrare se calculează prin metoda celor mai mici pătrate.

Punctele de calibrare nu trebuie să se depărteze de curba de ajustare determinată prin metoda celor mai mici pătrate cu mai mult de ± 2 % din citire sau ± 0,3 % din întreaga scală, fiind reținută valoarea cea mai mare.

Analizorul se setează la zero și se verifică înainte de efectuarea testului utilizându-se un gaz zero și un gaz de control a cărui valoare nominală este mai mare de 80 % din întreaga scală a analizorului.”

(v)

Punctul 1.6 devine punctul 1.6.7.

(vi)

Se inserează punctul 2.4 următor:

„2.4.   Calibrarea tubului Venturi subsonic (SSV)

Calibrarea SSV se bazează pe ecuația debitului pentru un tub Venturi subsonic. Debitul gazului este o funcție a presiunii și a temperaturii de admisie, precum și a scăderii de presiune dintre admisia SSV și gura acestuia.

2.4.1.   Analiza datelor

Debitul de aer (QSSV) la fiecare poziție a robinetului (minimum 16 reglări) se calculează în m3/min standard pornind de la datele debitmetrului și utilizând metoda prescrisă de producător. Coeficientul de evacuare se calculează pornind de la datele de calibrare pentru fiecare reglaj, după cum urmează:

unde:

Pentru a determina gama de debite subsonice, Cd se trasează ca o funcție a numărului lui Reynolds la gura SSV. Re la gura SSV se calculează cu ajutorul formulei următoare:

unde:

Întrucât QSSV se utilizează în formula de calcul a Re, calcularea Re trebuie să înceapă cu o valoarea inițială estimată a QSSV sau a Cd a tubului Venturi de calibrare și să se repete până când valorile QSSV converg. Metoda de convergență trebuie să aibă o acuratețe de cel puțin 0,1 %.

Pentru un minimum de șaisprezece puncte situate în regiunea debitului subsonic, valorile calculare ale Cd din ecuația rezultată din ajustarea curbei de calibrare trebuie să se situeze la ± 0,5 % din valoarea măsurată a Cd pentru fiecare punct de calibrare.”

(vii)

Punctul 2.4 devine punctul 2.5.

(viii)

Punctul 3 se înlocuiește cu următorul text:

„3.   CALIBRAREA SISTEMULUI DE MĂSURARE A PARTICULELOR

3.1.   Introducere

Calibrarea sistemului de măsurare a particulelor se limitează la debitmetrele utilizate pentru a determina debitul eșantionului și raportul de diluare. Fiecare debitmetru se calibrează cât de des este necesar pentru a respecta cerințele de acuratețe din prezenta directivă. Metoda de calibrare utilizată este descrisă la punctul 3.2.

3.2.   Măsurarea debitului

3.2.1.   Calibrarea periodică

—

În cazul în care debitul eșantionului de gaz se determină măsurându-se debitul diferențial, debitmetrul sau instrumentele de măsurare a debitului trebuie calibrate în conformitate cu una dintre următoarele proceduri, astfel încât debitul qmp prin tunel să îndeplinească cerințele de acuratețe ale punctului 4.2.5.2 din apendicele 4 din prezenta anexă: (a) Debitmetrul pentru qmdw se conectează în serie la un debitmetru pentru qmdew, diferența dintre cele două debitmetre se calibrează pentru cel puțin 5 puncte de reglaj cu valorile debitelor spațiate în mod egal între cea mai mică valoare a qmdw utilizată în timpul testului și valoarea qmdew utilizată în timpul testului. Tunelul de diluare poate fi ocolit. (b) Un dispozitiv calibrat de măsurare a debitului masic se conectează în serie la debitmetrul pentru qmdew, iar acuratețea se verifică pentru valoarea utilizată la test. Dispozitivul calibrat de măsurare a debitului masic se conectează apoi în serie la debitmetrul pentru qmdw, iar acuratețea se verifică pentru cel puțin 5 reglaje corespunzând unor raporturi de diluare între 3 și 50 în raport cu valoarea qmdew utilizată în timpul testului. (c) Tubul de transfer TT se deconectează de la țeava de eșapament, iar un dispozitiv calibrat de măsurare a debitului cu o scală adecvată pentru măsurarea qmp se conectează la tubul de transfer. Apoi, qmdew se setează la valoarea utilizată în timpul testului, iar qmdw se setează secvențial la cel puțin 5 valori corespunzând unor raporturi de diluare între 3 și 50. Alternativ, se poate adopta o modalitate specială de calibrare a debitului, cu ocolirea tunelului, dar aerul total și aerul de diluare trec prin debitmetrele corespunzătoare la fel ca în testul propriu zis. (d) Un gaz de marcare se introduce în tubul de transfer TT. Gazul de marcare poate fi o componentă a gazului de eșapament, cum ar fi CO2 sau NOx. După diluarea în tunel, se măsoară gazul de marcare pentru 5 raporturi de diluare între 3 și 50. Acuratețea debitului de eșantionare se determină pornind de la raportul de diluare rd:

3.2.2.   Verificarea fluxului de carbon

3.2.3.   Verificarea dinaintea testului

3.3.   Determinarea timpului de transformare (numai pentru sisteme de diluare cu debit parțial pentru testul ETC)

3.4.   Verificarea stării debitului parțial

Se verifică și se ajustează gama de viteză a gazului de eșapament și oscilațiile presiunii în conformitate cu dispozițiile punctului 2.2.1 din anexa V (EP), după caz.

3.5.   Intervalele de calibrare

Instrumentele de măsurare a debitului se calibrează cel puțin o dată la 3 luni sau ori de câte ori apare o reparație sau o modificare a sistemului care poate influența calibrarea.”

(i)

Se adaugă următorul punct 1.2.2:

1.2.2.   Numărul de calibrare al software-ului unității de control electronic al motorului (EECU):”

(ii)

Punctul 1.4 se înlocuiește cu următorul text:

„1.4.   Nivelul de emisii al motorului/motorului prototip (23):

1.4.1.   Testul ESC:

Factorul de deteriorare (DF): calculat/fixat (23)

Specificați valorile DF și ale emisiilor de la testul ESC în tabelul următor:

1.4.2.   Testul ELR:

valoarea fumului: … m-1

1.4.3.   Testul ETC:

Factorul de deteriorare (DF): calculat/fixat (23)