06/Volumul 07

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

224

L 323/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

(1)

Dispozițiile privind inițierea și exercitarea activității de asigurare directă în Comunitate au fost adoptate prin Directiva 73/239/CEE a Consiliului din 24 iulie 1973 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind inițierea și exercitarea activității de asigurare generală directă (3), prin Directiva 92/49/CEE a Consiliului din 18 iunie 1992 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind asigurarea generală directă (4), precum și prin Directiva 2002/83/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 noiembrie 2002 privind asigurarea directă de viață (5).

(2)

Aceste directive stabilesc cadrul juridic care reglementează activitatea de asigurare directă pe piața internă, sub dublul aspect al libertății de stabilire și al libertății de a presta servicii, pentru a permite întreprinderilor de asigurare cu sediul social în Comunitate să își asume angajamente în cadrul Comunității și pentru a permite asiguraților să apeleze nu numai la asigurători stabiliți în țara lor, ci și la asigurători care își au sediul social în Comunitate, dar sunt stabiliți în alte state membre.

(3)

Regimul instituit de aceste directive se aplică întreprinderilor de asigurare pentru toate activitățile lor, atât pentru operațiunile de asigurare directă, cât și pentru operațiunile de reasigurare pe care le pot desfășura prin acceptări. Cu toate acestea, activitatea de reasigurare desfășurată de întreprinderile de reasigurare specializate nu este supusă nici acestui regim, nici unui alt regim prevăzut de dreptul comunitar.

(4)

Reasigurarea constituie o activitate financiară esențială deoarece permite asigurătorilor direcți, prin facilitarea unei repartizări mai ample a riscurilor la nivel mondial, să-și mărească substanțial capacitatea de subscriere și de acoperire și să-și scadă costurile de capital. De asemenea, reasigurarea joacă un rol major în ceea ce privește stabilitatea financiară deoarece, în calitate de intermediari financiari și de investitori instituționali importanți, reasigurătorii contribuie, în mod decisiv, la stabilitatea financiară și la stabilitatea piețelor de asigurare directă și a sistemului financiar în general.

(5)

Directiva 64/225/CEE a Consiliului din 25 februarie 1964 privind eliminarea restricțiilor cu privire la libertatea de stabilire și libertatea de a presta servicii în domeniul reasigurărilor și al retrocesiunilor (6) a eliminat restricțiile de acest tip legate de naționalitate sau de locul de reședință al prestatorului de servicii de reasigurare. Cu toate acestea, nu a eliminat restricțiile datorate divergențelor dintre dispozițiile de drept intern în ceea ce privește regimul prudențial al reasigurării. Această situație a determinat diferențe considerabile în ceea ce privește nivelul de supraveghere a întreprinderilor de reasigurare din Comunitate, care se confruntă cu blocarea activităților lor de diverse obstacole: obligația de a constitui active ca garanție pentru a acoperi cota din provizioane tehnice cedate de asigurători, obligația de a respecta normele prudențiale care diferă în funcție de statul membru în care își desfășoară activitatea sau supunerea diferitelor aspecte ale activității lor la supravegherea indirectă a autorităților competente în domeniul controlului întreprinderilor de asigurare.

(6)

Planul de acțiune pentru serviciile financiare a caracterizat reasigurarea ca fiind un sector în care se impune o acțiune comunitară în vederea finalizării construcției pieței interne a serviciilor financiare. De asemenea, forurile financiare de prim-plan, cum sunt Fondul Monetar Internațional și Asociația internațională a supraveghetorilor în asigurări (IAIS), au subliniat că absența unei armonizări comunitare a normelor de supraveghere a reasigurării reprezintă o lacună importantă a cadrului juridic în materie de servicii financiare, lacună care ar trebui acoperită.

(7)

Prezenta directivă urmărește să instituie un cadru prudențial aplicabil activităților de reasigurare exercitate în Comunitate. Aceasta face parte integrantă din corpusul de texte legislative comunitare adoptate în sectorul asigurărilor în vederea creării pieței interne a asigurărilor.

(8)

Prezenta directivă este în conformitate cu principalele lucrări la nivel internațional în ceea ce privește normele prudențiale din domeniul reasigurării, în special normele IAIS.

(9)

Prezenta directivă respectă principiile legislației comunitare în materie de asigurări, realizând o armonizare esențială, necesară și suficientă pentru a garanta o recunoaștere reciprocă a autorizațiilor și a sistemelor de control prudențial, permițând astfel acordarea unei autorizații unice valabile în întreaga Comunitate, precum și aplicarea principiului controlului exercitat de statul membru de origine.

(10)

În consecință, inițierea și exercitarea activității de reasigurare ar trebui să fie condiționate de obținerea unei autorizații administrative unice, eliberate de autoritățile competente ale statului membru în care se află sediul social al întreprinderii de reasigurare. Respectiva autorizație ar trebui să permită exercitarea activității în întreaga Comunitate, fie în regim de stabilire, fie în regim de libertate de a presta servicii. Statul membru al sucursalei sau cel în care întreprinderea desfășoară prestarea de servicii nu ar trebui să aibă posibilitatea de a impune unei întreprinderi de reasigurare care dorește să-și exercite activitatea pe teritoriul respectivului stat, dar care a fost deja autorizată în statul său membru de origine, să solicite o nouă autorizație. De asemenea, o întreprindere de reasigurare deja autorizată în statul său membru de origine nu ar trebui să facă obiectul unei supravegheri sau al unor controale suplimentare legate de stabilitatea sa financiară din partea autorităților competente ale unei întreprinderi de asigurare pe care o reasigură. În fine, statele membre nu ar trebui să aibă dreptul de a solicita unei întreprinderi de reasigurare autorizate în Comunitate să constituie activele ca garanții pentru a acoperi cota din provizioane tehnice pe care a primit-o de la cedenta sa. Ar trebui definite condițiile de acordare sau de retragere a autorizației. Autoritățile competente nu trebuie să autorizeze sau să continue să autorizeze o întreprindere de reasigurare care nu îndeplinește condițiile prevăzute de prezenta directivă.

(11)

Prezenta directivă ar trebui să se aplice întreprinderilor de reasigurare care au drept activitate exclusivă reasigurarea și nu efectuează operațiuni de asigurare directă. De asemenea, ar trebui să se aplice întreprinderilor de reasigurare denumite „captive”, care sunt înființate sau deținute de o întreprindere financiară, alta decât o întreprindere de asigurare sau de reasigurare sau un grup de întreprinderi de asigurare sau de reasigurare reglementate de Directiva 98/78/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 octombrie 1998 privind supravegherea suplimentară a întreprinderilor de asigurare care fac parte dintr-un grup de asigurare (7), sau de una sau mai multe întreprinderi nefinanciare și care au drept scop furnizarea de produse de reasigurare care acoperă exclusiv riscurile întreprinderilor căror le aparțin. În prezenta directivă, trimiterile la întreprinderi de reasigurare ar trebui să includă întreprinderile de reasigurare captive, cu excepția cazului în care întreprinderile de reasigurare captive fac obiectul unor dispoziții speciale. Întreprinderile de reasigurare captive nu acoperă riscurile determinate de activitățile externe de asigurare directă sau de reasigurare ale unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare care aparține grupului. De asemenea, întreprinderile de asigurare sau de reasigurare care aparțin unui grup financiar nu pot deține o întreprindere captivă.

(12)

Cu toate acestea, prezenta directivă nu ar trebui să se aplice întreprinderilor de asigurare reglementate de Directiva 73/239/CEE sau 2002/83/CE. Cu toate acestea, pentru a garanta stabilitatea financiară a întreprinderilor de asigurare care exercită și o activitate de reasigurare și pentru a urmări ca specificul acestei activități să fie luat în considerare în mod adecvat în cadrul cererilor de capital ale respectivelor întreprinderi, dispozițiile referitoare la marja de solvabilitate a întreprinderilor de reasigurare incluse în prezenta directivă ar trebui să se aplice și operațiunilor de reasigurare ale întreprinderilor de asigurare în cauză, în măsura în care respectivele operațiuni reprezintă o parte importantă a activității acestor întreprinderi.

(13)

Prezenta directivă nu trebuie să se aplice acoperirii de reasigurare oferită sau garantată integral de un stat membru din motive de interes public important, statul acționând în acest caz în calitate de reasigurător de ultimă instanță, în special în cazul în care, din cauza unei situații specifice de pe piață, este imposibil să se obțină o acoperire adecvată. În această privință, prin deficit de „acoperire comercială adecvată” ar trebui să se înțeleagă în mod special o carență a pieței caracterizată printr-o lipsă de oferte suficiente de asigurare din gama în cauză, cu toate că primele excesive nu ar trebui să implice per se o inadecvare a respectivei acoperiri comerciale. Articolul 1 alineatul (2) litera (d) din prezenta directivă se aplică, de asemenea, acordurilor încheiate între întreprinderi de asigurare reglementate de Directivele 73/239/CEE sau 2002/83/CE și care urmăresc să reunească pierderile financiare care decurg din riscuri majore cum este terorismul.

(14)

Întreprinderea de reasigurare trebuie să-și limiteze domeniul de activitate la reasigurare și la operațiunile legate de aceasta. Prezenta cerință nu împiedică o întreprindere de reasigurare să exercite, de exemplu, pentru clienții săi, activități precum furnizarea de analize statistice și de analize actuariale, de analize de risc sau operațiuni de cercetare. Aceasta poate permite și o funcționare și activități de holding legate de activitățile din sectorul financiar în sensul articolului 2 punctul 8 din Directiva 2002/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2002 privind supravegherea suplimentară a instituțiilor de credit, a întreprinderilor de asigurare și a întreprinderilor de investiții care aparțin unui conglomerat financiar (8). În toate cazurile, prezenta cerință nu permite exercitarea activităților bancare și financiare care nu au legătură cu cele menționate anterior.

(15)

Prezenta directivă ar trebui să precizeze prerogativele și mijloacele de supraveghere atribuite autorităților competente. Autoritățile competente din statul membru de origine ar trebui să fie responsabile pentru supravegherea stabilității financiare a întreprinderii de reasigurare, în special în ceea ce privește gradul de solvabilitate a acesteia, constituirea de provizioane tehnice și de rezerve de egalizare suficiente și acoperirea respectivelor provizioane și rezerve prin active de bună calitate.

(16)

Autoritățile competente din statele membre ar trebui să dispună de mijloacele de control necesare pentru a asigura o exercitare ordonată a activității întreprinderilor de reasigurare în întreaga Comunitate, fie că acestea funcționează în regim de libertate de stabilire sau de libertate de a presta servicii. În special, întreprinderile în cauză ar trebui să poată adopta măsuri de salvgardare adecvate sau să impună sancțiuni destinate să prevină neregulile și încălcarea dispozițiilor care reglementează supravegherea reasigurării.

(17)

Dispozițiile care reglementează transferurile de portofoliu ar trebui să fie în conformitate cu autorizația unică prevăzută de prezenta directivă. Ele ar trebui să se aplice diferitelor tipuri de transferuri de portofoliu între întreprinderi de reasigurare, cum sunt transferurile de portofoliu care rezultă din fuziunea între întreprinderi de reasigurare sau din alte operațiuni care țin de dreptul societăților comerciale sau transferurile de portofoliu de cereri de despăgubire neplătite, cu ocazia lichidării cererilor de despăgubire spre o altă întreprindere de reasigurare. De asemenea, dispozițiile care reglementează transferurile de portofoliu ar trebui să conțină precizări legate în mod special de transferul, spre o altă întreprindere de reasigurare, al unui portofoliu de contracte încheiate în cadrul libertății de stabilire sau al libertății de a presta servicii.

(18)

Este necesar să se permită schimbul de informații între autoritățile competente și autoritățile sau organismele care contribuie, prin funcția lor, la consolidarea stabilității sistemului financiar. Pentru a păstra caracterul confidențial al informațiilor transmise, lista destinatarilor acestora ar trebui să rămână strict limitată. Prin urmare, este necesar să se precizeze condițiile în care este autorizat schimbul de informații menționat anterior. De asemenea, în cazul în care se prevede că informațiile nu pot fi divulgate decât cu acordul lor explicit, autoritățile competente ar trebui să aibă posibilitatea de a condiționa respectivul acord, după caz, de respectarea unor condiții stricte. În această privință și pentru a garanta exercitarea unei supravegheri adecvate a întreprinderilor de reasigurare de către autoritățile competente, prezenta directivă ar trebui să prevadă norme care să autorizeze statele membre să încheie acorduri referitoare la schimbul de informații cu țările terțe, cu condiția ca informațiile comunicate să beneficieze de garantarea adecvată a secretului profesional.

(19)

Pentru a consolida supravegherea prudențială a întreprinderilor de reasigurare, ar trebui să se prevadă ca orice auditor să aibă obligația de a sesiza de îndată autoritățile competente în cazul în care, în condițiile prevăzute de prezenta directivă și în cadrul exercitării funcțiilor sale, a luat la cunoștință de anumite fapte care sunt de natură să afecteze în mod grav situația financiară sau organizarea administrativă și contabilă a unei întreprinderi de reasigurare. Având în vedere obiectivul urmărit, ar trebui ca statele membre să prevadă că prezenta obligație se aplică în orice caz și în situația în care un auditor descoperă, în exercițiul funcției sale, astfel de fapte în cadrul unei întreprinderi care are legături strânse cu o întreprindere de reasigurare. Obligația impusă astfel oricărui auditor de a comunica autorităților competente, după caz, anumite fapte și decizii privind o anumită întreprindere de reasigurare, fapte descoperite în exercițiul funcției auditorului în cadrul altei întreprinderi decât întreprinderea de reasigurare, nu modifică în sine natura misiunii sale în cadrul respectivei întreprinderi și nici modul în care auditorul trebuie să se achite de respectiva misiune.

(20)

Este necesar să se precizeze modul în care prezenta directivă ar trebui să se aplice întreprinderilor de reasigurare care, înainte de intrarea în vigoare a directivei, erau deja autorizate sau abilitate să exercite activitatea de reasigurare în temeiul dispozițiilor statelor membre.

(21)

Pentru a permite oricărei întreprinderi de reasigurare să-și îndeplinească angajamentele, statul său membru de origine ar trebui să-i solicite constituirea de provizioane tehnice adecvate. Cuantumul acestor provizioane tehnice ar trebui să fie stabilit în conformitate cu Directiva 91/674/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1991 privind situațiile financiare anuale și situațiile financiare consolidate ale întreprinderilor de asigurare (9); în cazul operațiunilor de reasigurare de viață, statul membru de origine trebuie, de asemenea, să fie autorizat să prevadă norme mai specifice, în conformitate cu Directiva 2002/83/CE.

(22)

O întreprindere de reasigurare care reasigură produse de asigurare a creditelor, în cazul în care această activitate de reasigurare a creditelor reprezintă mai mult decât o mică parte a activității sale totale, ar trebui să fie obligată să constituie o rezervă de egalizare neinclusă în marja sa de solvabilitate. Rezerva în cauză ar trebui să fie calculată în conformitate cu una dintre metodele prevăzute de Directiva 73/239/CEE, metode considerate echivalente. De asemenea, prezenta directivă ar trebui să autorizeze statul membru de origine să solicite întreprinderilor de reasigurare care își au sediul social pe teritoriul său să constituie rezerve de egalizare și pentru alte clase de risc decât reasigurarea creditelor, în conformitate cu norme pe care statul membru în cauză urmează să le adopte. În urma introducerii standardelor IFRS 4 (standarde internaționale de raportare financiară), prezenta directivă ar trebui să clarifice tratamentul prudențial al rezervelor de egalizare constituite în conformitate cu prezenta directivă. Cu toate acestea, deoarece controlul reasigurării trebuie să fie reevaluat în cadrul proiectului „Solvabilitate II”, prezenta directivă nu aduce atingere controlului viitor al reasigurării în cadrul proiectului menționat.

(23)

Orice întreprindere de reasigurare ar trebui să dețină, pentru acoperirea provizioanelor sale tehnice și a rezervelor sale de egalizare, active care să țină seama de tipul de operațiuni pe care le efectuează, în special de natura, cuantumul și durata plăților aferente cererilor de despăgubire estimate, astfel încât să garanteze o cantitate suficientă, lichiditatea, securitatea, calitatea, randamentul și congruența investițiilor sale, pe care trebuie să le diversifice și să le repartizeze în mod adecvat pentru a putea reacționa în mod convenabil la fluctuațiile situației economice, legate în special de evoluția piețelor financiare și imobiliare sau de catastrofele majore.

(24)

Întreprinderile de reasigurare ar trebui să dispună, pe lângă provizioanele lor tehnice, de o rezervă suplimentară numită „marjă de solvabilitate”, reprezentată de activele libere și, cu acordul autorităților competente, de alte elemente de patrimoniu implicite, pentru a amortiza efectele eventualelor deteriorări ale activității lor. Această cerință constituie un element important al supravegherii prudențiale. Până la revizuirea regimului actual al marjei de solvabilitate, revizuire pe care Comisia a întreprins-o în cadrul proiectului „Solvabilitate II”, calcularea cerințelor de solvabilitate a întreprinderilor de reasigurare ar trebui să se efectueze în conformitate cu normele prevăzute de legislația în vigoare în sectorul asigurării directe.

(25)

Având în vedere similitudinile dintre reasigurarea de viață care acoperă riscul de mortalitate și reasigurarea generală, în special în ceea ce privește acoperirea riscurilor de asigurare și durata contractelor de reasigurare de viață, marja de solvabilitate cerută pentru reasigurarea de viață ar trebui să fie stabilită în conformitate cu dispozițiile prezentei directive referitoare la calculul marjei de solvabilitate cerute pentru reasigurarea generală. Statul membru de origine ar trebui, cu toate acestea, să fie autorizat să aplice normele prevăzute de Directiva 2002/83/CE pentru definirea marjei de solvabilitate cerute în ceea ce privește activitățile de reasigurare de viață legate de fonduri de investiții sau de contracte cu participare la profit.

(26)

Pentru a ține seama de natura specifică a anumitor tipuri de contracte sau a anumitor produse de reasigurare, ar trebui prevăzută posibilitatea de a ajusta calculul cerinței de marjă de solvabilitate. Aceste ajustări ar trebui să fie efectuate de Comisie în cadrul exercițiului competențelor sale de punere în aplicare conferite de tratat, în urma consultării Comitetului european pentru asigurări și pensii ocupaționale instituit prin Decizia 2004/9/CE a Comisiei (10).

(27)

Măsurile în cauză ar trebui să fie adoptate în cadrul aplicării procedurii de reglementare prevăzută la articolul 5 din Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a procedurilor de exercitare a competențelor de executare conferite Comisiei (11).

(28)

Lista de elemente care pot intra în compoziția marjei de solvabilitate disponibile stabilite prin prezenta directivă ar trebui să fie cea prevăzută de Directivele 73/239/CEE și 2002/83/CE.

(29)

Pe de altă parte, întreprinderile de reasigurare ar trebui să dețină un fond de garanție care le permite să se asigure că dispun de suficiente resurse în momentul constituirii lor, astfel încât, în exercitarea activității, marja lor de solvabilitate să nu scadă niciodată sub un minim de siguranță. Cu toate acestea, pentru a ține seama de specificul întreprinderilor de reasigurare captive, ar trebui ca statul membru de origine să fie autorizat să solicite respectivelor întreprinderi un fond de garanție minim cu un cuantum mai scăzut.

(30)

Anumite dispoziții ale prezentei directive definesc standarde minime. Un stat membru de origine ar trebui să poată impune norme mai stricte pentru întreprinderile de reasigurare autorizate de propriile sale autorități competente, în special în ceea ce privește cerințele de marjă de solvabilitate.

(31)

Prezenta directivă ar trebui să fie aplicabilă activităților de reasigurare „finită”. Prin urmare, este necesar să se definească reasigurarea „finită” în sensul prezentei directive. Ținând seama de natura deosebită a acestui tip de activitate de reasigurare, statul membru de origine ar trebui să aibă posibilitatea de a adopta dispoziții speciale care să reglementeze operațiunile de reasigurare „finită”. Aceste dispoziții ar putea să difere de regimul general stabilit de prezenta directivă în ceea ce privește un anumit număr de aspecte specifice.

(32)

Prezenta directivă ar trebui să stabilească norme privind vehiculele investiționale („special purpose vehicles”) care preiau riscurile de la întreprinderile de asigurare și reasigurare. Natura specială a respectivelor vehicule investiționale, care nu sunt întreprinderi de asigurare sau de reasigurare, impune adoptarea de dispoziții specifice în statele membre. De asemenea, prezenta directivă ar trebui să prevadă că revine statului membru să adopte norme mai detaliate care să precizeze condițiile în care se pot utiliza sumele exigibile de la un vehicul investițional ca active de acoperire a provizioanelor tehnice ale unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare. Prezenta directivă ar trebui, de asemenea, să garanteze că sumele recuperabile în temeiul operațiunilor încheiate cu un vehicul investițional pot fi considerate sume deductibile în cadrul contractelor de reasigurare sau de retrocesiune în limitele stabilite de prezenta directivă, cu condiția ca întreprinderea de asigurare sau de reasigurare să fi solicitat acest lucru autorității competente și ca aceasta să-și fi dat acordul.

(33)

Este necesar să se prevadă măsuri pentru cazul în care situația financiară a unei întreprinderi de reasigurare ar deveni de o asemenea natură încât i-ar fi dificil să-și onoreze angajamentele. De asemenea, în anumite situații, autoritățile competente ar trebui să fie abilitate să intervină într-un stadiu suficient de timpuriu, fiind, în același timp, obligate să informeze întreprinderea de reasigurare în cauză asupra motivelor intervenției lor, în conformitate cu principiile de bună administrare și cu respectarea procedurilor. Atât timp cât persistă situația care justifică o astfel de intervenție, autoritățile competente ar trebui să se abțină să certifice că întreprinderea de reasigurare dispune de o marjă de solvabilitate suficientă.

(34)

Este necesar să se prevadă o cooperare între autoritățile competente ale diverselor state membre pentru a garanta că o întreprindere de reasigurare care își desfășoară activitatea în regim de libertate de stabilire și de libertate de a presta servicii respectă dispozițiile care i se aplică în statul membru gazdă.

(35)

Este necesar să se prevadă dreptul de a acționa în justiție pentru cazurile de respingere sau de retragere a autorizației.

(36)

Este necesar să se prevadă ca întreprinderile de reasigurare al căror sediu social este situat în afara Comunității și care desfășoară o activitate de reasigurare în Comunitate să nu facă obiectul unor dispoziții care să le asigure, în cele din urmă, un tratament mai favorabil decât cel aplicat întreprinderilor de reasigurare care au sediul social într-un stat membru.

(37)

Pentru a ține seama de dimensiunea internațională care poate caracteriza activitatea de reasigurare, ar trebui să se autorizeze încheierea de acorduri internaționale cu țările terțe pentru a se adopta modalitatea de supraveghere a întreprinderilor de reasigurare care își desfășoară activitatea pe teritoriul fiecăreia dintre părțile contractante.

(38)

Este necesar să se prevadă o procedură flexibilă care să permită evaluarea pe o bază comunitară a echivalenței controlului prudențial exercitat de țările terțe, astfel încât să se amelioreze liberalizarea prestării de servicii de reasigurare în țările terțe, fie în regim de libertate de stabilire, fie în regim de libertate de a presta servicii transfrontaliere. În acest scop, prezenta directivă ar trebui să prevadă proceduri de negociere cu țările terțe.

(39)

Comisia este necesar să fie abilitată să adopte măsuri de executare, cu condiția ca acestea să nu modifice elementele esențiale ale prezentei directive. Respectivele măsuri de executare ar trebui să permită Comunității să țină seama de evoluția sectorului reasigurărilor. Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive trebuie să fie adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE.

(40)

Legislația comunitară în vigoare în sectorul asigurărilor ar trebui adaptată pentru a ține seama de noul regim prudențial specific reasigurării și creat de prezenta directivă și pentru a garanta coerența cadrului legislativ aplicabil întregului sector al asigurărilor. În mod special, ar trebui adaptate dispozițiile existente care permit autorităților responsabile cu supravegherea întreprinderilor de asigurare să exercite un „control indirect” asupra întreprinderilor de reasigurare. De asemenea, este necesar să se abroge dispozițiile actuale care autorizează statele membre să solicite constituirea creanțelor ca garanții de acoperire a provizioanelor tehnice ale unei întreprinderi de asigurare, indiferent de forma în care se poate prezenta o astfel de cerință, în cazurile în care asigurătorul este reasigurat de o întreprindere de reasigurare autorizată în temeiul prezentei directive sau de o întreprindere de asigurare. În sfârșit, ar trebui prevăzut faptul că marja de solvabilitate a întreprinderilor de asigurare care desfășoară o activitate de reasigurare, în cazul în care această din urmă activitate reprezintă un procent important din activitatea lor totală, este reglementată de normele de solvabilitate stabilite de prezenta directivă pentru întreprinderile de reasigurare. Prin urmare, Directivele 73/239/CEE, 92/49/CEE și 2002/83/CE ar trebui modificate în consecință.

(41)

Ar trebui, de asemenea, modificată Directiva 98/78/CE astfel încât întreprinderile de reasigurare care fac parte dintr-un grup de asigurare sau de reasigurare să facă obiectul unei supravegheri suplimentare, similar cu întreprinderile de asigurare care în prezent fac parte dintr-un grup de asigurare.

(42)

În conformitate cu punctul 34 din acordul interinstituțional „Pentru o legislație mai bună” (12), Consiliul ar trebui să încurajeze statele membre să redacteze, pentru ele însele și în interesul Comunității, propriile tabele care să reflecte, în măsura posibilă, corespondența dintre prezenta directivă și măsurile de transpunere, precum și să publice aceste tabele.

(43)

Dat fiind că obiectivul prezentei directive, respectiv instituirea unui cadru legislativ care să reglementeze inițierea și exercitarea activității de reasigurare, nu poate fi realizat într-un mod suficient de către statele membre și, prin urmare, având în vedere dimensiunile și efectele acțiunii, poate fi mai bine realizat la nivel comunitar, Comunitatea poate lua măsuri în acest sens, în conformitate cu principiul subsidiarității consacrat la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum a fost enunțat la articolul menționat anterior, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.

(44)

Deoarece prezenta directivă definește norme minime, statele membre pot adopta norme mai stricte,

(a)

întreprinderilor de asigurare reglementate de Directivele 73/239/CEE sau 2002/83/CE;

(b)

activităților și organismelor menționate la articolele 2 și 3 din Directiva 73/239/CEE;

(c)

activităților și organismelor menționate la articolul 3 din Directiva 2002/83/CE;

(d)

activității de reasigurare desfășurată sau garantată integral de guvernul unui stat membru care acționează, din motive legate de un interes public important, în calitate de reasigurător de ultimă instanță, inclusiv în cazul în care acest rol devine necesar din cauza unei situații de pe piață în care este imposibil să se obțină o acoperire comercială adecvată.

(a)

„reasigurare” înseamnă activitatea care constă în preluarea de riscuri cedate de o întreprindere de asigurare sau de o altă întreprindere de reasigurare. În cazul întreprinderii de subscriitori denumită „Lloyd's”, reasigurarea desemnează și activitatea prin care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare alta decât „Lloyd's” preia riscurile cedate de orice membru al „Lloyd's”;

(b)

„întreprindere de reasigurare captivă” înseamnă o întreprindere de reasigurare deținută de o întreprindere financiară, alta decât o întreprindere de asigurare sau de reasigurare sau un grup de întreprinderi de asigurare sau de reasigurare reglementate de Directiva 98/78/CE sau de o întreprindere nefinanciară și care are drept obiect furnizarea de produse de reasigurare care acoperă exclusiv riscurile întreprinderii sau ale întreprinderilor de care aparține sau ale uneia sau mai multor întreprinderi din grupul din care face parte;

(c)

„întreprindere de reasigurare” înseamnă orice întreprindere care a primit o autorizație oficială, în conformitate cu articolul 3;

(d)

„sucursală” înseamnă orice agenție sau sucursală a unei întreprinderi de asigurare;

(e)

„instituție” înseamnă sediul social sau o sucursală a unei întreprinderi de reasigurare, ținându-se seama de litera (d);

(f)

„stat membru de origine” înseamnă statul membru în care este situat sediul social al întreprinderii de reasigurare;

(g)

„stat membru al sucursalei” înseamnă statul membru în care este situată sucursala unei întreprinderi de reasigurare;

(h)

„stat membru gazdă” înseamnă statul membru în care o întreprindere de reasigurare are o sucursală sau în care furnizează servicii;

(i)

„control” înseamnă legătura care există între o întreprindere-mamă și o filială, astfel cum a fost definită la articolul 1 din Directiva 83/349/CEE (13), sau o relație de aceeași natură între orice persoană fizică sau juridică și o întreprindere;

(j)

„participație calificată” înseamnă deținerea într-o întreprindere, direct sau indirect, a cel puțin 10 % din capital sau din drepturile de vot sau orice altă posibilitate de a exercita o influență semnificativă asupra administrării întreprinderii în care este deținută participația;

(k)

„întreprindere-mamă” înseamnă o întreprindere-mamă în sensul articolelor 1 și 2 din Directiva 83/349/CEE;

(l)

„filială” înseamnă o întreprindere filială în sensul articolelor 1 și 2 din Directiva 83/349/CEE;

(m)

„autorități competente” înseamnă autoritățile naționale care, prin acte cu putere de lege sau norme administrative, sunt abilitate să supravegheze întreprinderile de reasigurare;

(n)

„legături strânse” înseamnă o situație în care două sau mai multe persoane fizice sau juridice sunt legate prin:

(o)

„întreprindere financiară” înseamnă una dintre următoarele entități:

(p)

„vehicul investițional” („special purpose vehicle”) înseamnă orice entitate juridică, având sau nu personalitate juridică, alta decât o întreprindere de asigurare sau de reasigurare existentă, care preia riscurile transferate de o întreprindere de asigurare sau de reasigurare și care își finanțează integral expunerea la aceste riscuri prin emisiunea unei creanțe sau printr-un alt mecanism de finanțare, drepturile de rambursare ale furnizorilor respectivei creanțe sau ale altui mecanism de finanțare fiind condiționate de obligațiile de reasigurare ale unui astfel de vehicul;

(q)

reasigurare „finită” înseamnă reasigurare în cadrul căreia pierderea potențială maximă, exprimată drept riscul economic maxim transferat, care decurge dintr-un transfer semnificativ atât al riscului de subscriere, cât și al riscului sincronizării, depășește prima pe întreaga durată a contractului, pentru un cuantum limitat, însă important, în combinație cu cel puțin una dintre următoarele caracteristici:

—

orice filială a unei filiale este considerată, în același timp, filială a întreprinderii-mamă care se află în fruntea respectivelor întreprinderi;

—

în cazul în care două sau mai multe persoane fizice sau juridice au o relație de control permanent față de o aceeași singură persoană, atunci se consideră că între cele două persoane există o legătură strânsă.

(a)

orice întreprindere care își stabilește sediul social pe teritoriul respectivului stat membru;

(b)

orice întreprindere de reasigurare deja autorizată, care își extinde operațiunile la alte activități de reasigurare decât cele care fac obiectul autorizației anterioare.

(a)

să-și limiteze obiectul la activitatea de reasigurare și la operațiunile asociate. Această cerință poate include o funcție de holding și activități legate de sectorul financiar, în sensul articolului 2 punctul 8 din Directiva 2002/87/CE;

(b)

să prezinte un program de activitate în conformitate cu articolul 11;

(c)

să dețină fondul de garanție minim prevăzut la articolul 40 alineatul (2);

(d)

să fie efectiv condusă de persoane care îndeplinesc condițiile de bună reputație și de calificare sau experiență profesională necesare.

(a)

natura riscurilor pe care întreprinderea de reasigurare își propune să le acopere;

(b)

tipurile de contracte de reasigurare pe care întreprinderea de reasigurare își propune să le încheie cu întreprinderile sale cedente;

(c)

principiile sale directoare în materie de retrocesiune;

(d)

elementele care constituie fondul său minim de garanție;

(e)

estimările sale în ceea ce privește costurile de instalare a serviciilor administrative și a rețelei de producție, precum și mijloacele financiare destinate să acopere aceste costuri.

(a)

estimările referitoare la costurile de gestionare, altele decât de instalare, în special cheltuielile generale curente și comisioanele;

(b)

estimările referitoare la prime sau la contribuții și la cereri de despăgubire;

(c)

un bilanț previzional;

(d)

estimările referitoare la mijloacele financiare destinate să acopere angajamentele și marja de solvabilitate.

(a)

filială a unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare autorizată în respectivul stat membru sau

(b)

filială a unei întreprinderi-mamă a unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare autorizată în respectivul stat membru sau

(c)

controlată de aceeași persoană, fizică sau juridică, de care este controlată o întreprindere de asigurare sau de reasigurare în respectivul stat membru.

(a)

filială a unei instituții de credit sau a unei întreprinderi de investiții autorizate în Comunitate sau

(b)

filială a unei întreprinderi-mamă a unei instituții de credit sau a unei întreprinderi de investiții autorizată în Comunitate sau

(c)

controlată de aceeași persoană, fizică sau juridică, de care este controlată o întreprindere de investiții sau o instituție de credit autorizată în Comunitate.

(a)

să se informeze, în mod detaliat, în legătură cu situația întreprinderii de reasigurare și cu ansamblul activităților acesteia, în special culegând date sau solicitând prezentarea unor documente referitoare la activitățile de reasigurare și de retrocesiune ale acesteia și efectuând verificări ale localurilor sale;

(b)

să adopte, în ceea ce privește întreprinderea de reasigurare, directorii sau administratorii acesteia sau persoanele care o controlează, orice măsură adecvată și necesară pentru a se asigura că activitățile întreprinderii se mențin în conformitate cu actele cu putere de lege și cu actele administrative pe care are obligația de a le respecta în fiecare stat membru;

(c)

să asigure aplicarea acestor măsuri, chiar prin executare silită, dacă este necesar, și, după caz, prin acțiune în justiție.

(a)

pentru a verifica dacă îndeplinesc condițiile de inițiere a activității de reasigurare și pentru a controla mai ușor condițiile de exercitare a acestei activități, în special în ceea ce privește provizioanele tehnice, marja de solvabilitate, organizarea administrativă și contabilă și mecanismele de control intern;

(b)

pentru aplicarea sancțiunilor;

(c)

în cadrul unei acțiuni administrative împotriva unei decizii a autorității competente sau

(d)

în cadrul acțiunilor în justiție inițiate în temeiul articolului 53 sau al dispozițiilor speciale prevăzute de prezenta directivă și de alte directive adoptate în sectorul asigurărilor și al reasigurărilor.

(a)

autoritățile investite cu misiunea publică de supraveghere a instituțiilor de credit și a altor instituții financiare, precum și autoritățile responsabile pentru supravegherea piețelor financiare,

(b)

organismele care iau parte la procedurile de lichidare și de faliment ale întreprinderilor de asigurare și de reasigurare și la alte proceduri similare și

(c)

persoanele responsabile pentru efectuarea auditului statutar al întreprinderilor de asigurare și de reasigurare și al altor instituții financiare,

(a)

autoritățile responsabile de supravegherea organismelor care iau parte la procedurile de lichidare și de faliment ale întreprinderilor de asigurare și de reasigurare și la alte proceduri similare sau

(b)

autoritățile responsabile de supravegherea persoanelor responsabile pentru efectuarea auditului statutar al întreprinderilor de asigurare și de reasigurare, al instituțiilor de credit, al întreprinderilor de investiții și al altor instituții financiare sau

(c)

actuarii independenți ai întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare care exercită, în temeiul legii, o funcție de control asupra acestora, precum și organismele responsabile pentru supravegherea respectivilor actuari.

(a)

schimbul de informații este destinat să contribuie la îndeplinirea misiunii de supraveghere sau a funcției de control prevăzute la primul paragraf;

(b)

informațiile primite în acest cadru sunt reglementate de secretul profesional prevăzut la articolul 24;

(c)

în cazul în care informațiile provin de la un alt stat membru, ele nu pot fi divulgate decât cu acordul explicit al autorităților competente care le-au transmis și, după caz, exclusiv în scopurile pentru care respectivele autorități și-au dat acordul.

(a)

schimbul de informații este destinat să contribuie la îndeplinirea misiunii prevăzute la primul paragraf;

(b)

informațiile primite în acest cadru sunt reglementate de secretul profesional prevăzut la articolul 24;

(c)

în cazul în care informațiile provin de la un alt stat membru, ele nu pot fi divulgate decât cu acordul explicit al autorităților competente care le-au transmis și, după caz, exclusiv în scopurile pentru care respectivele autorități și-au dat acordul.

(a)

să constituie o încălcare de fond a actelor cu putere de lege și a actelor administrative care stabilesc condițiile de autorizare sau care reglementează, în mod special, desfășurarea activității întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare sau

(b)

să aducă atingere continuității de funcționare a întreprinderii de reasigurare sau

(c)

să conducă la refuzul de a certifica situația contabilă sau la emisiunea unor rezerve.

(a)

activele iau în considerare tipul de operațiuni efectuate de întreprinderea de reasigurare, în special de natura, cuantumul și durata cererilor de despăgubire estimate, de modul de garantare a cantității suficiente, a lichidității, securității, calității, randamentului și congruenței investițiilor sale;

(b)

întreprinderea de reasigurare urmărește ca activele să fie diversificate și repartizate corect și să permită întreprinderii să reacționeze în mod convenabil la fluctuațiile situației economice, în special la evoluția piețelor financiare și imobiliare sau la catastrofele majore. Întreprinderea evaluează efectul condițiilor de piață nereglementată asupra activelor sale și își diversifică activele astfel încât să reducă acest efect;

(c)

investițiile în active care nu sunt negociate pe o piață financiară reglementată sunt, în toate cazurile, menținute la niveluri prudente;

(d)

investițiile în instrumente derivate sunt posibile în măsura în care contribuie la reducerea riscurilor legate de investiții sau în măsura în care permit o administrare eficientă a portofoliului. Sunt evaluate în mod prudent, ținându-se seama de activele subiacente, și sunt incluse în evaluarea activelor instituției. De asemenea, instituția evită să se expună în mod excesiv la riscurile legate de un partener contractual unic și la alte operațiuni derivate;

(e)

activele fac obiectul unei diversificări corecte, astfel încât să se evite importanța excesivă a unui singur activ, a unui singur emitent sau grup de întreprinderi, precum și acumularea de riscuri în portofoliu în ansamblul său. Investițiile în active emise de același emitent sau de emitenți care aparțin aceluiași grup nu trebuie să expună întreprinderea la o concentrare excesivă a riscurilor.

(a)

investițiile de provizioane tehnice brute în alte monede decât cele în care au fost constituite provizioanele tehnice ar trebui să se limiteze la 30 %;

(b)

investițiile de provizioane tehnice brute în acțiuni și în alte titluri negociabile tratate ca acțiuni, ca obligațiuni sau ca titluri de creanță care nu sunt negociate pe o piață reglementată ar trebui să se limiteze la 30 %;

(c)

statul membru de origine poate impune fiecărei întreprinderi de reasigurare să nu investească mai mult de 5 % din provizioanele sale tehnice brute în acțiuni și alte titluri negociabile tratate ca acțiuni, ca obligațiuni sau ca titluri de creanță și ca alte instrumente de pe piețele monetare și financiare ale aceleiași întreprinderi, și nu mai mult de 10 % din totalul provizioanelor sale tehnice brute în acțiuni și alte titluri negociabile tratate ca acțiuni, ca obligațiuni sau ca titluri de creanță și ca alte instrumente de pe piețele monetare și financiare ale unor întreprinderi care sunt membre ale aceluiași grup.

(a)

capitalul social vărsat sau, în cazul unei întreprinderi mutuale de reasigurare, fondul inițial vărsat efectiv, plus conturile membrilor întreprinderii care îndeplinesc simultan următoarele criterii:

(b)

rezervele legale și libere care nu corespund unor pasive de subscriere sau care nu sunt clasificate drept rezerve de egalizare;

(c)

profitul sau pierderea reportate, cu deducerea dividendelor de plată.

(a)

participațiile pe care le deține întreprinderea de reasigurare în următoarele entități:

(b)

fiecare dintre elementele următoare, deținute de întreprinderea de reasigurare în ceea ce privește entitățile prevăzute la litera (a) în care deține o participație:

(a)

de acțiunile preferențiale cumulative și de împrumuturile subordonate care, până la un procent de 50 % din valoarea cea mai scăzută, fac obiectul cerinței de marjă de solvabilitate sau al marjei de solvabilitate disponibile, din care maximum 25 % este reprezentată de împrumuturi subordonate cu scadență fixă sau de acțiuni preferențiale cumulative cu durată determinată, cu condiția ca, în caz de faliment sau de lichidare a întreprinderii de reasigurare, să existe acorduri obligatorii în temeiul cărora împrumuturile subordonate sau acțiunile preferențiale ocupă un rang inferior celui corespunzător creanțelor tuturor celorlalți creditori și nu sunt rambursate decât după reglarea tuturor celorlalte datorii în curs în momentul respectiv.

De asemenea, împrumuturile subordonate îndeplinesc următoarele condiții:

(b)

de titlurile cu durată nedeterminată și de celelalte instrumente, inclusiv acțiunile preferențiale cumulative altele decât cele menționate la litera (a), până la 50 % din cuantumul cel mai mic dintre marja de solvabilitate disponibilă și cerința de marjă de solvabilitate, pentru totalul respectivelor titluri și al împrumuturilor subordonate menționate la litera (a), cu condiția ca acestea să îndeplinească următoarele condiții:

(a)

de jumătate din cota nevărsată din capitalul social sau din fondul inițial, de îndată ce partea eliberată atinge 25 % din capitalul sau fondul respectiv, până la 50 % din cuantumul cel mai mic dintre marja de solvabilitate disponibilă și cerința de marjă de solvabilitate;

(b)

în cazul societăților mutuale sau de tip mutual cu contribuții variabile care acoperă riscuri generale, de orice creanțe pe care acestea le au asupra membrilor lor în timpul exercițiului financiar curent, până la o jumătate din diferența dintre cuantumul maxim al contribuțiilor și contribuțiile efectiv cerute. Totuși, aceste creanțe nu pot reprezenta mai mult de 50 % din cuantumul cel mai mic dintre marja de solvabilitate disponibilă și cerința de marjă de solvabilitate. Autoritățile naționale competente stabilesc orientările care enunță condițiile în care pot fi acceptate contribuțiile suplimentare;

(c)

de orice rezerve nete latente care provin din evaluarea posturilor de active, în măsura în care aceste rezerve nete latente nu au un caracter excepțional.

(a)

până la 31 decembrie 2009, de o sumă egală cu 50 % din profiturile viitoare ale întreprinderii, însă fără să depășească 25 % din cuantumul cel mai mic din marja de solvabilitate disponibilă și cerința de marjă de solvabilitate. Cuantumul profiturilor viitoare se obține înmulțind profitul anual estimat cu un factor care corespunde duratei reziduale medii a contractelor. Factorul utilizat nu poate fi mai mare de 6. Profitul anual estimat nu depășește media aritmetică a profiturilor realizate în cursul ultimelor cinci exerciții financiare în cadrul activităților enumerate la articolul 2 alineatul (1) din Directiva 2002/83/CE.

Autoritățile competente nu pot accepta includerea acestei valori în marja de solvabilitate disponibilă decât în cazul în care:

(b)

în caz de neaplicare a procedeului Zillmer sau în cazul unei aplicări a procedeului care nu atinge încărcarea pentru costuri de achiziție incluse în primă, diferența dintre provizionul matematic nediminuat prin procedeul Zillmer sau diminuat parțial prin procedeul Zillmer și un provizion matematic diminuat prin procedeul Zillmer cu procentul aferent costurilor de achiziție incluse în primă. Totuși, această sumă nu poate depăși 3,5 % din suma diferențelor dintre capitalurile „viață” în cauză și provizioanele matematice pentru ansamblul contractelor în care este posibilă diminuarea prin procedeul Zillmer. Diferența se reduce, eventual, cu valoarea tuturor costurilor de achiziție neamortizate înregistrate ca active.

(a)

primele percepute se calculează pe baza unor tabele de mortalitate în conformitate cu metodele matematice aplicate în materie de asigurare generală;

(b)

se constituie un provizion pentru vârstă;

(c)

se percepe un supliment de primă pentru a constitui o marjă de siguranță de o valoare corespunzătoare;

(d)

asigurătorul poate denunța contractul înainte de încheierea celui de-al treilea an de asigurare;

(e)

contractul prevede posibilitatea de a crește primele sau de a reduce plățile, chiar pentru contractele în curs.

(a)

o estimare a cheltuielilor de gestionare, în special cheltuieli generale curente și comisioane;

(b)

un plan care stabilește în detaliu estimările de venit și cheltuieli pentru acceptările de reasigurare și cesiunile de reasigurare;

(c)

un bilanț previzional;

(d)

o estimare a resurselor financiare propuse pentru acoperirea angajamentelor și a marjei de solvabilitate minime;

(e)

politica generală în materie de retrocesiune.

(a)

natura sau calitatea contractelor de retrocesiune a evoluat substanțial începând cu ultimul exercițiu financiar;

(b)

contractele de retrocesiune nu prevăd nici un transfer de risc sau transfer limitat.

(a)

nu utilizează autorizația în termen de douăsprezece luni, renunță la aceasta în mod explicit sau încetează să își mai desfășoare activitatea pentru o perioadă mai mare de șase luni, cu excepția cazului în care statul membru în cauză prevede caducitatea autorizației în astfel de cazuri;

(b)

nu mai îndeplinește condițiile de inițiere a activității de reasigurare;

(c)

nu a fost în măsură, în perioada alocată, să ia măsurile specificate în planul de redresare sau în planul de finanțare menționate la articolul 42;

(d)

își încalcă grav obligațiile care îi revin pe baza reglementărilor sub incidența cărora se află.

—

condiții obligatorii ce trebuie incluse în toate contractele încheiate;

—

proceduri administrative și contabile solide, mecanisme de control intern adecvate și cerințe în materie de gestionare a riscurilor;

—

cerințe în domeniul contabil, prudențial și al informațiilor statistice;

—

stabilirea unor provizioane tehnice pentru a garanta adecvarea, fiabilitatea și obiectivitatea acestora;

—

investiții de active ce acoperă provizioanele tehnice, astfel încât să se garanteze că se ține seama de tipul de operațiuni efectuate de întreprinderea de reasigurare și, în special, de natura, valoarea și durata cererilor de despăgubire așteptate, pentru a garanta suficiența, lichiditatea, securitatea, rentabilitatea și congruența activelor sale;

—

norme privind marja de solvabilitate disponibilă, marja de solvabilitate solicitată și fondul minim de garanție pe care trebuie să le dețină întreprinderea de reasigurare pentru activități de reasigurare „finită”.

—

sfera de aplicare a autorizației;

—

condiții obligatorii ce trebuie incluse în toate contractele încheiate;

—

buna reputație și calificările profesionale adecvate ale persoanelor care gestionează vehiculul investițional;

—

cerințe adaptate și corespunzătoare pentru acționarii și asociații ce dețin o participație calificată în vehiculul investițional;

—

proceduri administrative și contabile solide, mecanisme de control intern adecvate și cerințe în materie de gestionare a riscurilor;

—

cerințe în domeniul contabil, prudențial și al informațiilor statistice;

—

norme privind cerințele de solvabilitate ale vehiculelor investiționale.

(a)

întreprinderile de reasigurare cu sediul social într-o țară terță și care desfășoară o activitate de reasigurare în Comunitate;

(b)

întreprinderile de reasigurare cu sediul social în Comunitate și care desfășoară o activitate de reasigurare într-o țară terță.

(a)

autorităților competente ale statelor membre să obțină informațiile necesare pentru supravegherea întreprinderilor de reasigurare cu sediul social în Comunitate și care își desfășoară activitatea pe teritoriul țărilor terțe în cauză;

(b)

autorităților competente ale țărilor terțe în cauză să obțină informațiile necesare pentru supravegherea întreprinderilor de reasigurare cu sediul social pe teritoriul lor și care își desfășoară activitatea în Comunitate.

(a)

orice autorizare a unei filiale directe sau indirecte a uneia sau mai multor întreprinderi-mamă care intră sub incidența legislației unei țări terțe;

(b)

orice achiziție a unei participații de către o astfel de întreprindere-mamă într-o întreprindere de reasigurare din Comunitate, care ar face din aceasta filiala sa.

(a)

extinderea listei formelor juridice prevăzute în anexa I;

(b)

clarificarea elementelor constitutive ale marjei de solvabilitate, enumerate la articolul 36, pentru a ține seama de crearea noilor instrumente financiare;

(c)

majorarea, cu până la 50 %, a sumelor primelor sau cererilor de despăgubire utilizate pentru calcularea marjei de solvabilitate minime prevăzute la articolul 37 alineatele (3) și (4), în alte clase decât clasele 11, 12 și 13 prevăzute la punctul A din anexa la Directiva 73/239/CEE, în cazul operațiunilor sau al unor tipuri de contracte de reasigurare specifice, pentru a ține seama de acest specific;

(d)

modificarea valorii minime a fondului de garanție prevăzut la articolul 40 alineatul (2) pentru a ține seama de evoluțiile economice și financiare;

(e)

clarificarea definițiilor enunțate la articolul 2 pentru a asigura o aplicare uniformă a prezentei directive în întreaga Comunitate.

1.

La articolul 12a, alineatele (1) și (2) se înlocuiesc cu următorul text:

„(1)   Autoritățile competente ale celuilalt stat membru în cauză sunt consultate înainte de acordarea autorizației întreprinderii de asigurare generală care este:

(2)   Autoritățile competente ale unui stat membru în cauză responsabile pentru supravegherea instituțiilor de credit sau a întreprinderilor de investiții sunt consultate înainte de acordarea unei autorizații unei întreprinderi de asigurare generală care este:

2.

La articolul 13 alineatul (2) se adaugă următorul paragraf:

„Statul membru de origine a întreprinderii de asigurare nu poate refuza un contract de reasigurare încheiat de aceasta cu o întreprindere de reasigurare autorizată, în conformitate cu Directiva 2005/68/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 noiembrie 2005 privind reasigurarea (24) sau cu o altă întreprindere de asigurare autorizată, în conformitate cu prezenta directivă sau cu Directiva 2002/83/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 noiembrie 2002 privind asigurarea de viață (25), din motive direct legate de soliditatea financiară a respectivei întreprinderi de reasigurare sau a acestei alte întreprinderi de asigurare.

3.

La articolul 15, alineatele (2) și (3) se înlocuiesc cu următorul text:

„(2)   Statul membru de origine solicită fiecărei întreprinderi de asigurare ca provizioanele sale tehnice și rezervele sale de egalizare prevăzute la articolul 15a din prezenta directivă să fie reprezentate de active congruente în conformitate cu articolul 6 din Directiva 88/357/CEE. În ceea ce privește riscurile situate în Comunitate, respectivele active trebuie localizate pe teritoriul acesteia. Statele membre nu impun întreprinderilor de asigurare să își localizeze activele într-un anumit stat membru. Cu toate acestea, statul membru de origine poate autoriza o relaxare a normelor referitoare la localizarea activelor.

(3)   Statele membre nu rețin și nu introduc, în scopul constituirii provizioanelor tehnice, un sistem de provizionare brută care impune constituirea activelor ca garanții de acoperire a provizioanelor pentru prime neîncasate și pentru cereri de despăgubire plătibile de către reasigurător, în cazul în care reasigurătorul este o întreprindere de reasigurare autorizată în conformitate cu Directiva 2005/68/CE sau o întreprindere de asigurare autorizată în conformitate cu prezenta directivă sau cu Directiva 2002/83/CE.

În cazul în care autorizează reprezentarea provizioanelor tehnice prin creanțe asupra unui reasigurător care nu este o întreprindere de reasigurare autorizată în conformitate cu Directiva 2005/68/CE și nici o întreprindere de asigurare autorizată în conformitate cu prezenta directivă sau cu Directiva 2002/83/CE, statul membru de origine stabilește condițiile de acceptare a respectivelor creanțe.”

4.

La articolul 16, alineatul (2) se modifică după cum urmează:

5.

Articolul 16a se modifică după cum urmează:

6.

Se inserează următorul articol:

„Articolul 17b

(1)   Fiecare stat membru impune unei întreprinderi de asigurare cu sediul social pe teritoriul său și care desfășoară activități de reasigurare să stabilească, pentru toate operațiunile sale, un fond minim de garanție în conformitate cu articolul 40 din Directiva 2005/68/CE, în cazul în care este îndeplinită una dintre condițiile următoare:

(2)   Fiecare stat membru poate alege să aplice întreprinderilor de asigurare prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol care au sediul social pe teritoriul său dispozițiile articolului 34 din Directiva 2005/68/CE pentru activitățile de acceptare de reasigurare, în cazul în care este îndeplinită una dintre condițiile prevăzute la alineatul (1).

În acest caz, statul membru în cauză impune ca toate activele utilizate de întreprinderea de asigurare pentru a reprezenta provizioanele tehnice ce corespund acceptărilor sale de reasigurare să fie încadrate, gestionate și organizate separat de activitățile de asigurare directă ale întreprinderii de asigurare, fără nici o posibilitate de transfer. Într-un astfel de caz și exclusiv în ceea ce privește activitățile de acceptare de reasigurare, întreprinderile de asigurare nu se supun dispozițiilor articolelor 20, 21 și 22 din Directiva 92/49/CEE (26) și ale anexei I la Directiva 88/357/CEE.

Fiecare stat membru se asigură că autoritățile competente verifică separarea prevăzută la paragraful al doilea.

(3)   În cazul în care Comisia decide, în conformitate cu articolul 56 litera (c) din Directiva 2005/68/CE, să majoreze sumele utilizate pentru calcularea marjei de solvabilitate minime prevăzute la articolul 37 alineatele (3) și (4) din directiva respectivă, fiecare stat membru aplică dispozițiile articolelor 35-39 din directiva respectivă întreprinderilor de asigurare prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol, în ceea ce privește activitățile acestora de acceptare de reasigurare.

7.

La articolul 20a, alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

„(4)   Statele membre se asigură că autoritățile competente dispun de competențele necesare pentru a diminua, pe baza reasigurării, reducerea marjei de solvabilitate minime, determinate în conformitate cu articolul 16a, în cazul în care:

1.

La articolul 15, alineatul (1a) se înlocuiește cu următorul text:

„(1a)   În cazul în care achizitorul unei participații prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol este o întreprindere de asigurare, o întreprindere de reasigurare, o instituție de credit sau o întreprindere de investiții autorizată dintr-un alt stat membru sau întreprinderea-mamă a unei astfel de entități ori o persoană fizică sau juridică care controlează respectiva entitate și, în urma acestei achiziții, întreprinderea în care achizitorul își propune să dețină o participație trebuie să devină filiala sa sau să treacă sub controlul acesteia, evaluarea achiziției face obiectul unei proceduri de consultare prealabilă prevăzută la articolul 12a din Directiva 73/239/CEE.”

2.

La articolul 16, alineatele (4), (5) și (6) se înlocuiesc cu următorul text:

„(4)   Autoritățile competente care, în temeiul alineatului (1) sau (2), primesc informații confidențiale nu le pot utiliza decât în exercitarea funcțiilor lor:

(5)   Alineatele (1) și (4) nu împiedică schimbul de informații în interiorul aceluiași stat membru, în cazul în care există mai multe autorități competente, sau între statele membre, între autoritățile competente și:

pentru îndeplinirea misiunii lor de supraveghere, și nu împiedică transmiterea, către organismele responsabile cu gestionarea procedurilor obligatorii de lichidare sau a fondurilor de garanție, a informațiilor necesare pentru exercitarea funcției lor. Informațiile primite de aceste autorități, organisme și persoane intră sub incidența secretului profesional prevăzut la alineatul (1).

(6)   Fără a aduce atingere alineatelor (1)-(4), statele membre pot autoriza schimburile de informații între autoritățile competente și:

Statele membre care recurg la opțiunea prevăzută la primul paragraf impun cel puțin îndeplinirea următoarelor condiții:

Statele membre comunică celorlalte state membre și Comisiei identitatea autorităților, a persoanelor sau a organismelor care pot primi informații în temeiul prezentului alineat.”

3.

La articolul 21, alineatul (1) se modifică după cum urmează:

4.

La articolul 22 alineatul (1), partea introductivă se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   În ceea ce privește activele de acoperire a provizioanelor tehnice și a rezervelor de egalizare, statul membru de origine solicită fiecărei întreprinderi de asigurare să nu investească mai mult de:”.

1.

Titlul se înlocuiește cu următorul text:

„Directiva 98/78/CE a Parlamentului European și Consiliului din 27 octombrie 1998 privind supravegherea suplimentară a întreprinderilor de asigurare și de reasigurare care fac parte dintr-un grup de asigurare sau reasigurare”.

2.

Articolul 1 se modifică după cum urmează:

3.

Articolele 2, 3 și 4 se înlocuiesc cu următorul text:

„Articolul 2

Aplicabilitatea supravegherii suplimentare a întreprinderilor de asigurare și de reasigurare

(1)   În plus față de dispozițiile Directivei 73/239/CEE, ale Directivei 2002/83/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 noiembrie 2002 privind asigurarea directă de viață (30) și ale Directivei 2005/68/CE, care stabilesc normele de supraveghere a întreprinderilor de asigurare și a întreprinderilor de reasigurare, statele membre asigură supravegherea suplimentară a oricărei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare care este o întreprindere participativă în cel puțin o întreprindere de asigurare sau de reasigurare sau o întreprindere de asigurare sau de reasigurare dintr-o țară terță, în conformitate cu normele prevăzute la articolele 5, 6, 8 și 9 din prezenta directivă.

(2)   Orice întreprindere de asigurare sau de reasigurare a cărei întreprindere-mamă este un holding de asigurare sau o întreprindere de asigurare sau de reasigurare dintr-o țară terță face obiectul unei supravegheri suplimentare, în conformitate cu normele prevăzute la articolul 5 alineatul (2), precum și la articolele 6, 8 și 10.

(3)   Orice întreprindere de asigurare sau de reasigurare a cărei întreprindere-mamă este un holding mixt de asigurare face obiectul unei supravegheri suplimentare, în conformitate cu normele prevăzute la articolul 5 alineatul (2), precum și la articolele 6 și 8.

Articolul 3

Domeniul de aplicare a supravegherii suplimentare

(1)   Exercitarea supravegherii suplimentare în conformitate cu articolul 2 nu presupune în nici un fel faptul că autoritățile competente au obligația de a exercita o funcție de supraveghere asupra întreprinderii de asigurare din țara terță, întreprinderii de reasigurare din țara terță, holdingul de asigurare sau holdingul mixt de asigurare, luate în considerare separat.

(2)   Supravegherea suplimentară ține seama de următoarele întreprinderi, prevăzute la articolele 5, 6, 8, 9 și 10:

(3)   Statele membre pot decide să nu ia în considerare, pentru supravegherea suplimentară menționată la articolul 2, întreprinderile având sediul social într-o țară terță în care există obstacole legale în calea transferului informațiilor necesare, fără a aduce atingere dispozițiilor punctului 2.5 din anexa I și punctului 4 din anexa II.

În plus, autoritățile competente responsabile pentru exercitarea supravegherii suplimentare pot hotărî, de la caz la caz, să nu ia în considerare o întreprindere pentru supravegherea suplimentară menționată la articolul 2, în situațiile următoare:

Articolul 4

Autoritățile competente responsabile pentru exercitarea supravegherii suplimentare

(1)   Supravegherea suplimentară este exercitată de către autoritățile competente ale statului membru în care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare a primit autorizarea oficială în conformitate cu articolul 6 din Directiva 73/239/CEE, cu articolul 4 din Directiva 2002/83/CE sau cu articolul 3 din Directiva 2005/68/CE.

(2)   În cazul în care întreprinderile de asigurare sau de reasigurare autorizate în două sau mai multe state membre au drept întreprindere-mamă același holding de asigurare, aceeași întreprindere de asigurare dintr-o țară terță, întreprindere de reasigurare dintr-o țară terță sau holding mixt de asigurare, autoritățile competente din statele membre respective se pot pune de acord pentru a desemna pe acelea dintre ele responsabile cu exercitarea supravegherii suplimentare.

(3)   În cazul în care un stat membru are mai multe autorități competente pentru supravegherea prudențială a întreprinderilor de asigurare și de reasigurare, statul membru respectiv ia măsurile ce se impun pentru a organiza coordonarea muncii autorităților în cauză.

4.

La articolul 5, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Statele membre prevăd ca autoritățile competente să ceară ca fiecare întreprindere de asigurare sau de reasigurare care face obiectul supravegherii suplimentare să dispună de mecanismele de control intern corespunzătoare pentru a furniza datele și informațiile utile pentru exercitarea supravegherii suplimentare.”

5.

Articolele 6, 7 și 8 se înlocuiesc cu următorul text:

„Articolul 6

Accesul la informații

(1)   Statele membre prevăd ca autoritățile lor competente responsabile pentru exercitarea supravegherii suplimentare să aibă acces la toate informațiile utile pentru supravegherea unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare care face obiectul supravegherii suplimentare. Autoritățile competente se pot adresa direct întreprinderilor în cauză menționate la articolul 3 alineatul (2) pentru a obține informațiile necesare numai în cazul în care aceste informații au fost solicitate întreprinderii de asigurare sau de reasigurare și aceasta nu le-a furnizat.

(2)   Statele membre prevăd ca autoritățile lor competente să poată să desfășoare pe teritoriul lor, direct sau prin intermediul unor persoane pe care le desemnează în acest scop, verificări la fața locului ale informațiilor menționate la alineatul (1) la:

(3)   În cazul în care, în aplicarea prezentului articol, autoritățile competente ale unui stat membru doresc, în anumite situații, să verifice informații importante referitoare la o întreprindere situată în alt stat membru și care este o întreprindere de asigurare sau de reasigurare afiliată, o filială, o întreprindere-mamă sau o filială a întreprinderii-mamă a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare care face obiectul supravegherii suplimentare, acestea trebuie să ceară autorităților competente din celălalt stat membru să facă această verificare. Autoritățile competente care au primit o astfel de solicitare trebuie, în limitele competențelor lor, fie să facă aceste verificări ele însele, fie să permită autorităților care au prezentat cererea să facă verificarea, fie să permită unui auditor sau unui expert să o realizeze.

În cazul în care doresc, autoritățile competente care au prezentat cererea pot participa la verificare, în cazul în care nu o realizează ele însele.

Articolul 7

Cooperarea între autoritățile competente

(1)   În cazul în care întreprinderile de asigurare sau de reasigurare cu sediul în state membre diferite sunt direct sau indirect afiliate sau au o întreprindere participativă comună, autoritățile competente din fiecare stat membru în cauză fac schimb de informații utile, la cerere, astfel încât să permită sau să faciliteze exercitarea supravegherii în conformitate cu prezenta directivă și comunică, din proprie inițiativă, toate informațiile pe care le consideră esențiale pentru celelalte autorități competente.

(2)   În cazul în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare și o instituție de credit în sensul Directivei 2000/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 martie 2000 privind inițierea și exercitarea activității de instituție de credit (31) sau o întreprindere de investiții în sensul Directivei 93/22/CEE a Consiliului din 10 mai 1993 privind serviciile de investiții în domeniul valorilor mobiliare (32), ori amândouă, sunt direct sau indirect afiliate sau au o întreprindere participativă comună, autoritățile competente și autoritățile care au o responsabilitate publică în ceea ce privește supravegherea celorlalte întreprinderi colaborează îndeaproape. Fără a aduce atingere competențelor pe care le au, aceste autorități își vor furniza reciproc orice informație destinată să le simplifice misiunea, în special în cadrul prezentei directive.

(3)   Informațiile primite în temeiul dispozițiilor prezentei directive și, în special, schimburile de informații între autoritățile competente prevăzute de prezenta directivă, sunt reglementate prin obligația respectării secretului profesional definită la articolul 16 din Directiva 92/49/CEE a Consiliului din 18 iunie 1992 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind asigurarea directă (a treia directivă privind «asigurarea generală») (33), la articolul 16 din Directiva 2002/83/CE și la articolele 24-30 din Directiva 2005/68/CE.

Articolul 8

Tranzacțiile intragrup

(1)   Statele membre adoptă dispozițiile necesare pentru ca autoritățile competente să exercite o supraveghere generală a tranzacțiilor care au loc între:

Aceste tranzacții se referă în special la:

(2)   Statele membre solicită întreprinderilor de asigurare și de reasigurare să creeze dispozitive adecvate pentru gestionarea riscurilor și controlul intern, inclusiv proceduri solide de informare și contabilitate, pentru a putea identifica, măsura, încadra și controla în mod corespunzător tranzacțiile prevăzute la alineatul (1). În plus, statele membre solicită întreprinderilor de asigurare și de reasigurare să raporteze tranzacțiile semnificative autorităților competente, cel puțin o dată pe an. Aceste proceduri și dispozitive fac obiectul unui control din partea autorităților competente.

În cazul în care, pe baza acestor informații, se ajunge la concluzia că solvabilitatea întreprinderii de asigurare sau de reasigurare este sau poate fi amenințată, autoritatea competentă ia măsurile care se impun la nivelul respectivei întreprinderi.

6.

La articolul 9, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

„(3)   În cazul în care calculul prevăzut la alineatul (1) arată că solvabilitatea ajustată este negativă, autoritățile competente iau măsurile corespunzătoare la nivelul întreprinderii de asigurare sau de reasigurare în cauză.”

7.

Articolul 10 se modifică după cum urmează:

8.

Articolul 10a se modifică după cum urmează:

9.

Anexele I și II la Directiva 98/78/CE se înlocuiesc cu textul din anexa II la prezenta directivă.

1.

La articolul 1 alineatul (1), se adaugă litera următoare:

2.

Se inserează următorul articol:

„Articolul 9a

Consultarea prealabilă a autorităților competente ale celorlalte state membre

(1)   Autoritățile competente ale celuilalt stat membru în cauză sunt consultate înainte de acordarea autorizației unei întreprinderi de asigurare de viață care este:

(2)   Autoritățile competente ale unui stat membru în cauză responsabile pentru supravegherea instituțiilor de credit sau a întreprinderilor de investiții sunt consultate înainte de acordarea unei autorizații unei întreprinderi de asigurare de viață care este:

(3)   Autoritățile competente menționate la alineatele (1) și (2) se consultă, în special, în scopul evaluării calității acționarilor, precum și a onorabilității și competenței directorilor și administratorilor asociați la gestionarea altei întreprinderi din același grup. Respectivele autorități își comunică orice informații privind aspectele menționate anterior, în măsura în care aceste informații prezintă interes pentru celelalte autorități competente pentru eliberarea unei autorizații sau pentru controlul continuu al respectării condițiilor de exercitare a activității.”

3.

La articolul 10 alineatul (2) se adaugă următorul paragraf:

„Statul membru de origine a întreprinderii de asigurare nu poate refuza un contract de reasigurare încheiat de aceasta cu o întreprindere de reasigurare autorizată, în conformitate cu Directiva 2005/68/CE sau cu o altă întreprindere de asigurare autorizată, în conformitate cu Directiva 73/239/CEE sau cu prezenta directivă, din motive direct legate de soliditatea financiară a respectivei întreprinderi de reasigurare sau a acestei alte întreprinderi de asigurare.”

4.

La articolul 15 se inserează următorul alineat:

„(1a)   În cazul în care achizitorul unei participații prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol este o întreprindere de asigurare, o întreprindere de reasigurare, o instituție de credit sau o întreprindere de investiții autorizată dintr-un alt stat membru sau întreprinderea-mamă a unei astfel de entități ori o persoană fizică sau juridică ce controlează respectiva entitate și, în urma acestei achiziții, întreprinderea în care achizitorul își propune să dețină o participație trebuie să devină filiala sa sau să treacă sub controlul acesteia, evaluarea achiziției face obiectul unei proceduri de consultare prealabilă prevăzută la articolul 9a.”

5.

Articolul 16 se modifică după cum urmează:

6.

La articolul 20, alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

„(4)   Statele membre nu rețin și nu introduc, în scopul constituirii provizioanelor tehnice, un sistem de provizionare brută care impune constituirea activelor ca garanții de acoperire a provizioanelor pentru prime neîncasate și pentru plata cererilor de despăgubire de către reasigurător, în cazul în care reasigurătorul este o întreprindere de reasigurare autorizată în conformitate cu Directiva 2005/68/CE sau o întreprindere de asigurare autorizată în conformitate cu Directiva 73/239/CEE sau cu prezenta directivă.

În cazul în care autorizează reprezentarea provizioanelor tehnice prin creanțe asupra unui reasigurător care nu este o întreprindere de reasigurare autorizată în conformitate cu Directiva 2005/68/CE și nici o întreprindere de asigurare autorizată în conformitate cu Directiva 73/239/CEE sau cu prezenta directivă, statul membru de origine stabilește condițiile de acceptare a respectivelor creanțe.”

7.

Articolul 23 se modifică după cum urmează:

8.

La articolul 27 alineatul (2) se adaugă următoarele paragrafe:

„Marja de solvabilitate disponibilă se micșorează, de asemenea, cu următoarele elemente:

În cazul în care se dețin temporar acțiuni într-o instituție de credit, o întreprindere de investiții, o întreprindere de asigurare sau de reasigurare, un holding de asigurare sau într-o altă instituție financiară în scopul unei operațiuni de asistență financiară care urmărește să reorganizeze și să salveze respectiva entitate, autoritățile competente pot prevedea derogări de la dispozițiile referitoare la deducerea enunțată la al treilea paragraf literele (a) și (b).

În locul deducerii elementelor menționate la al treilea paragraf literele (a) și (b), pe care întreprinderea de asigurare le deține în instituții de credit, în întreprinderi de investiții și în alte instituții financiare, statele membre pot autoriza întreprinderea în cauză să aplice mutatis mutandis metodele nr. 1, 2 sau 3 menționate în anexa I la Directiva 2002/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2002 privind supravegherea suplimentară a instituțiilor de credit, a întreprinderilor de asigurare și întreprinderilor de investiții care aparțin unui conglomerat financiar (39). Metoda nr. 1 (consolidare contabilă) nu este aplicabilă decât cu condiția ca autoritățile competente să se declare mulțumite de administrarea integrată și de controlul intern al entităților care intră în perimetrul consolidării. Metoda aleasă este aplicată într-un mod constant în timp.

Statele membre pot dispune ca, în scopul calculării marjei de solvabilitate prevăzute de prezenta directivă, întreprinderile de asigurare care fac obiectul unei supravegheri suplimentare în sensul Directivei 98/78/CE sau 2002/87/CE să nu fie obligate să deducă elementele – menționate la al treilea paragraf literele (a) și (b) din prezentul articol – pe care le dețin în instituții de credit, în întreprinderi de investiții, în întreprinderi de asigurare sau de reasigurare, în holdinguri de asigurare sau în alte instituții financiare care fac, și ele, obiectul supravegherii suplimentare. În scopul deducerii participațiilor, menționată la prezentul alineat, orice participație este o participație în sensul articolului 1 litera (f) din Directiva 98/78/CE.

9.

La articolul 28, alineatul (2) se modifică după cum urmează:

10.

Se inserează următorul articol:

„Articolul 28a

Marja de solvabilitate a întreprinderilor de asigurare care desfășoară o activitate de reasigurare

(1)   Fiecare stat membru aplică întreprinderilor de asigurare cu sediul social pe teritoriul său dispozițiile articolelor 35-39 din Directiva 2005/68/CE, în ceea ce privește acceptările de reasigurare, în cazul în care este îndeplinită una dintre condițiile următoare:

(2)   Fiecare stat membru poate alege să aplice întreprinderilor de asigurare prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol care au sediul social pe teritoriul său dispozițiile articolului 34 din Directiva 2005/68/CE pentru activitățile de acceptare de reasigurare, în cazul în care este îndeplinită una dintre condițiile prevăzute la alineatul (1).

În acest caz, statul membru în cauză impune ca toate activele utilizate de întreprinderea de asigurare pentru a reprezenta provizioanele tehnice ce corespund acceptărilor sale de reasigurare să fie încadrate, gestionate și organizate separat de activitățile de asigurare directă ale întreprinderii de asigurare, fără nici o posibilitate de transfer. Într-un astfel de caz și exclusiv în ceea ce privește activitățile de acceptare de reasigurare, întreprinderile de asigurare nu se supun dispozițiilor articolelor 22-26.

Fiecare stat membru se asigură că autoritățile competente verifică separarea prevăzută la paragraful al doilea.”

11.

La articolul 37, alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

„(4)   Statele membre se asigură că autoritățile competente dispun de competențele necesare pentru a diminua, pe baza reasigurării, reducerea marjei de solvabilitate determinate în conformitate cu articolul 28, în cazul în care:

—

pentru Regatul Belgiei: „société anonymenaamloze vennootschap”, „société en commandite par actionscommanditaire vennootschap op aandelen”, „association d'assurance mutuelleonderlinge verzekeringsvereniging”, „société coopérativecoöperatieve vennootschap”;

—

pentru Republica Cehă: „akciová společnost”;

—

pentru Regatul Danemarcei: „aktieselskaber”, „gensidige selskaber”;

—

pentru Republica Federală Germania: „Aktiengesellschaft”, „Versicherungsverein auf Gegenseitigkeit”, „Öffentlich-rechtliches Wettbewerbsversicherungsunternehmen”;

—

pentru Republica Estonia: „aktsiaselts”;

—

pentru Republica Elenă: „ανώνυμη εταιρία”, „αλληλασφαλιστικός συνεταιρισμός”;

—

pentru Spania: „sociedad anónima”;

—

pentru Republica Franceză: „société anonyme”, „société d'assurance mutuelle”, „institution de prévoyance régie par le code de la sécurité sociale”, „institution de prévoyance régie par le code rural” și „mutuelles régies par le code de la mutualité”;

—

pentru Irlanda: incorporated companies limited by shares or by guarantee or unlimited;

—

pentru Republica Italiană: „società per azioni”;

—

pentru Republica Cipru: „Εταιρεία Περιορισμένης Ευθύνης με μετοχές” ή „Εταιρεία Περιορισμένης Ευθύνης με εγγύηση”;

—

pentru Republica Letonia: „akciju sabiedrība”, „sabiedrība ar ierobežotu atbildību”;

—

pentru Republica Lituania: „akcinė bendrovė”, „uždaroji akcinė bendrovė”;

—

pentru Marele Ducat al Luxemburgului: „société anonyme”, „société en commandite par actions”, „association d'assurances mutuelles”, „société coopérative”;

—

pentru Republica Ungară: „biztosító részvénytársaság”, „biztosító szövetkezet”, „harmadik országbeli biztosító magyarországi fióktelepe”;

—

pentru Republica Malta: „limited liability companykumpannija tà responsabbiltà limitata”;

—

pentru Regatul Țărilor de Jos: „naamloze vennootschap”, „onderlinge waarborgmaatschappij”;

—

pentru Republica Austria: „Aktiengesellschaft”, „Versicherungsverein auf Gegenseitigkeit”;

—

pentru Republica Polonă: „spółka akcyjna”, „towarzystwo ubezpieczeń wzajemnych”;

—

pentru Republica Portugheză: „sociedade anónima”, „mútua de seguros”;

—

pentru Republica Slovenia: „delniška družba”;

—

pentru Republica Slovacă: „akciová spoločnost”;

—

pentru Republica Finlanda: „keskinäinen vakuutusyhtiö/ömsesidigt försäkringsbolag”, „vakuutusosakeyhtiö/försäkringsaktiebolag”, „vakuutusyhdistys/försäkringsförening”;

—

pentru Regatul Suediei: „försäkringsaktiebolag”, „ömsesidigt försäkringsbolag”;

—

pentru Regatul Unit: incorporated companies limited by shares or by guarantee or unlimited, societies registered under the Industrial and Provident Societies Acts, societies registered or incorporated under the Friendly Societies Acts, „the association of underwriters known as Lloyd's”.