|
03/Volumul 68 |
RO |
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene |
102 |
32005D0949
|
L 345/28 |
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE |
DECIZIA COMISIEI
din 23 decembrie 2005
privind continuarea în 2006 a testelor și a analizelor comparative comunitare inițiate în 2002, 2003 și 2004 privind materialul de înmulțire și materialul săditor de Prunus domestica, Prunus persica (L.) Batsch, Malus Mill. și Rubus idaeus L. în conformitate cu Directiva 92/34/CEE a Consiliului
(2005/949/CE)
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
având în vedere Directiva 92/34/CEE a Consiliului din 28 aprilie 1992 privind comercializarea materialului săditor de plante fructifere și a plantelor fructifere destinate producției de fructe (1),
având în vedere Decizia 2001/896/CE a Comisiei din 12 decembrie 2001 de stabilire a demersurilor pentru efectuarea experimentelor și analizelor comparative comunitare asupra materialului săditor și de reproducere a plantelor fructifere în conformitate cu Directiva 92/34/CEE a Consiliului (2), în special articolul 2,
având în vedere Decizia 2002/745/CE a Comisiei din 5 septembrie 2002 de stabilire a modalităților de efectuare a testelor și analizelor comparative comunitare privind materialul de înmulțire și răsadurile de plante fructifere menționate de Directiva 92/34/CEE a Consiliului (3), în special articolul 3,
având în vedere Decizia 2003/894/CE a Comisiei din 11 decembrie 2003 de stabilire a măsurilor de efectuare a probelor și analizelor comparative comunitare privind materialul săditor de Prunus persica (L.) Batsch, Malus Mill. și Rubus idaeus L. în conformitate cu procedura prevăzută de Directiva 92/34/CEE a Consiliului (4), în special articolul 3,
întrucât:
|
(1) |
Decizia 2001/896/CE stabilește modalitățile de efectuare a testelor și analizelor comparative care trebuie realizate între 2002 și 2006, în conformitate cu Directiva 92/34/CEE în ceea ce privește Prunus domestica. |
|
(2) |
Este necesar ca testele și analizele efectuate între 2002 și 2005 să continue în 2006. |
|
(3) |
Decizia 2002/745/CE stabilește modalitățile de efectuare a testelor și analizelor comparative care trebuie realizate între 2003 și 2007, în conformitate cu Directiva 92/34/CEE în ceea ce privește Prunus domestica. |
|
(4) |
Este necesar ca testele și analizele efectuate între 2003 și 2005 să continue în 2006. |
|
(5) |
Decizia 2003/894/CE stabilește modalitățile de efectuare a testelor și analizelor comparative care trebuie realizate între 2004 și 2008 în conformitate cu Directiva 92/34/CEE în ceea ce privește Prunus persica (L.) Batsch, Malus Mill. și Rubus idaeus L. |
|
(6) |
Este necesar ca testele și analizele efectuate în 2004 și 2005 să continue în 2006, |
DECIDE:
Articol unic
Testele și analizele comparative comunitare inițiate în 2002 și 2003 privind materialul de înmulțire și materialul săditor de Prunus domestica vor continua în 2006 în conformitate cu Deciziile 2001/896/CE și 2002/745/CE, respectiv.
Testele și analizele comparative comunitare inițiate în 2004 privind materialul de înmulțire și materialul săditor de Prunus persica (L.) Batsch, Malus Mill. și Rubus idaeus L. vor continua în 2006 în conformitate cu Decizia 2003/894/CE.
Adoptată la Bruxelles, 23 decembrie 2005.
Pentru Comisie
Markos KYPRIANOU
Membru al Comisiei
(1) JO L 157, 10.6.1992, p. 10. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2005/54/CE (JO L 22, 26.1.2005, p. 16).
(2) JO L 331, 15.12.2001, p. 95.
(3) JO L 240, 7.9.2002, p. 65.
(4) JO L 333, 20.12.2003, p. 88.