03/Volumul 67 |
RO |
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene |
244 |
32005D0915
L 333/49 |
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE |
DECIZIA COMISIEI
din 16 decembrie 2005
de acordare pentru Republica Cehă, Estonia, Cipru și Lituania a derogării de la Directiva 1999/105/CE a Consiliului privind comercializarea materialului forestier de reproducere pentru stocurile constituite între 1 ianuarie 2003 și 1 mai 2004
[notificată cu numărul C(2005) 5160]
(2005/915/CE)
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
având în vedere Actul de aderare a Republicii Cehe, a Republicii Estonia, a Republicii Cipru, a Republicii Letonia, a Republicii Lituania, a Republicii Ungare, a Republicii Malta, a Republicii Polone, a Republicii Slovenia și a Republicii Slovace, în special articolul 42,
întrucât:
(1) |
În conformitate cu articolul 42 din actul de aderare, Comisia poate adopta măsuri tranzitorii în cazul în care aceste măsuri sunt necesare pentru a facilita trecerea de la regimul în vigoare în noile state membre la regimul care rezultă ca urmare a aplicării normelor comunitare în domeniul veterinar și cel fitosanitar. Normele menționate le includ pe cele privind comercializarea materialului forestier de reproducere. |
(2) |
Directiva 1999/105/CE a Consiliului din 22 decembrie 1999 privind comercializarea materialului forestier de reproducere (1) prevede că acesta din urmă nu poate fi comercializat decât în cazul în care îndeplinește condițiile stabilite la articolul 6 alineatele (1) și (3). |
(3) |
Directiva 1999/105/CE prevede că stocurile de material forestier de reproducere constituite înainte de 1 ianuarie 2003 pot fi comercializate până la epuizarea acestora. |
(4) |
Republica Cehă, Estonia, Cipru și Lituania au informat Comisia și celelalte state membre cu privire la existența stocurilor de material forestier de reproducere obținut pe teritoriile lor între 1 ianuarie 2003 și 1 mai 2004. Comercializarea materialului respectiv nu este autorizată fără acordarea unei derogări de la dispozițiile directivei menționate anterior. |
(5) |
Pentru a permite țărilor menționate anterior să comercializeze stocurile de material forestier de reproducere constituite între 1 ianuarie 2003 și 1 mai 2004, este necesar ca acestea să fie autorizate să comercializeze pe teritoriile lor respective, până la 30 aprilie 2007, materialul de reproducere obținut pe parcursul perioadei menționate anterior în conformitate cu unele dispoziții diferite față de cele ale directivei menționate anterior. |
(6) |
Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru semințe și material de înmulțire agricol, horticol și forestier, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Prin derogare de la articolul 6 alineatele (1) și (3) din Directiva 1999/105/CE, Republica Cehă, Estonia, Cipru și Lituania sunt autorizate să comercializeze pe teritoriile respective ale acestora, până la 30 aprilie 2007, materialul de reproducere obținut între 1 ianuarie 2003 și data aderării, care nu a fost produs oficial în conformitate cu dispozițiile directivei menționate.
Pe parcursul acestei perioade, materialul de reproducere nu poate fi comercializat decât pe teritoriile respective ale statelor membre în cauză. Orice etichetă, oficială sau nu, care este aplicată pe materialul menționat sau orice document, oficial sau nu, care îl însoțește, în temeiul dispozițiilor prezentei decizii, trebuie să indice în mod clar că materialul de reproducere este destinat exclusiv comercializării pe teritoriul țării în cauză.
Articolul 2
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles, 16 decembrie 2005.
Pentru Comisie
Markos KYPRIANOU
Membru al Comisiei
(1) JO L 11, 15.1.2000, p. 17.