15/Volumul 14

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

201


32005D0370


L 124/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA CONSILIULUI

din 17 februarie 2005

privind încheierea, în numele Comunității Europene, a Convenției privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu

(2005/370/CE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 175 alineatul (1) coroborat cu articolul 300 alineatul (2) primul paragraf prima teză și cu articolul 300 alineatul (3) primul paragraf,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Parlamentului European (1),

întrucât:

(1)

Convenția CEE/ONU privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu („Convenția Aarhus”) are ca obiect acordarea de drepturi publicului și impunerea părților și autorităților publice de obligații privind accesul la informație, participarea publicului și accesul la justiție în probleme de mediu.

(2)

Îmbunătățirea accesului publicului la informație și creșterea participării publicului la luarea deciziei, precum și facilitarea accesului publicului la justiție sunt instrumente esențiale pentru a conștientiza publicul cu privire la problemele de mediu și pentru a promova o mai bună aplicare și respectare a legislației în domeniul mediului. În consecință, acestea contribuie la consolidarea și la creșterea eficienței politicilor de protecție a mediului.

(3)

Convenția Aarhus este deschisă spre ratificare, acceptare, aprobare sau aderare de către state și organizațiile regionale de integrare economică.

(4)

În conformitate cu Convenția Aarhus, o organizație regională de integrare economică trebuie să își declare instrumentul de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare și domeniul de aplicare a competențelor sale în ceea ce privește problemele reglementate de convenție.

(5)

Comunitatea, în conformitate cu tratatul, în special articolul 175 alineatul (1), are competența de a încheia, împreună cu statele membre, acorduri internaționale și de a pune în aplicare obligațiile care decurg din acestea, în cazul în care aceste acorduri contribuie la îndeplinirea obiectivelor prevăzute la articolul 174 din tratat.

(6)

Comunitatea și majoritatea statelor membre au semnat Convenția Aarhus în 1998 și ulterior și-au continuat eforturile în vederea aprobării convenției. În același timp, legislația comunitară relevantă se conformează prevederilor convenției.

(7)

Obiectivul Convenției Aarhus prevăzut la articolul 1 corespunde cu obiectivele politicii de mediu comunitare prevăzute la articolul 174 din tratat, în temeiul cărora Comunitatea, care își împarte competența cu statele membre, adoptă deja un pachet legislativ cuprinzător, care se dezvoltă și contribuie la îndeplinirea obiectivului convenției, nu numai prin intermediul propriilor instituții, ci și prin intermediul unor autorități publice din statele membre.

(8)

Se recomandă aprobarea Convenției Aarhus,

DECIDE:

Articolul 1

Convenția CEE/ONU privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu (Convenția Aarhus) se aprobă în numele Comunității.

Textul Convenției Aarhus se anexează la prezenta decizie.

Articolul 2

Președintele Consiliului este autorizat să desemneze persoana împuternicită (persoanele împuternicite) să depună instrumentul de aprobare la Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite în conformitate cu articolul 19 din Convenția Aarhus.

În același timp, persoana desemnată (persoanele desemnate) depun declarațiile prevăzute în anexa la prezenta decizie, în conformitate cu articolul 19 din Convenția Aarhus.

Articolul 3

Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 17 februarie 2005.

Pentru Consiliu

Președintele

J.-C. JUNCKER


(1)  Aviz eliberat la 31 martie 2004 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).


ANEXĂ

DECLARAȚIA COMUNITĂȚII EUROPENE ÎN CONFORMITATE CU ARTICOLUL 19 DIN CONVENȚIA PRIVIND ACCESUL LA INFORMAȚIE, PARTICIPAREA PUBLICULUI LA LUAREA DECIZIEI ȘI ACCESUL LA JUSTIȚIE ÎN PROBLEME DE MEDIU

Comunitatea Europeană declară că, în conformitate cu Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 175 alineatul (1), deține competența de a încheia acorduri internaționale și de a pune în aplicare obligațiile care decurg din acestea, în cazul în care acestea contribuie la îndeplinirea următoarelor obiective:

conservarea, protecția și îmbunătățirea calității mediului;

protecția sănătății umane;

utilizarea prudentă și rațională a resurselor naturale;

promovarea unor măsuri la nivel internațional care să gestioneze problemele de mediu regionale sau globale.

De asemenea, Comunitatea Europeană declară că adoptă deja câteva instrumente juridice, obligatorii pentru statele membre, de aplicare a unor prevederi ale prezentei convenții și că va prezenta depozitarului și va actualiza în mod corespunzător o listă cu respectivele instrumente juridice în conformitate cu articolul 10 alineatul (2) și cu articolul 19 alineatul (5) din convenție. De asemenea, Comunitatea Europeană declară, în special, că instrumentele juridice în vigoare nu reglementează în întregime aplicarea obligațiilor care decurg din articolul 9 alineatul (3) din convenție, deoarece instrumentele se referă la proceduri administrative și judiciare de contestare a actelor și omisiunilor de către persoane private și autorități publice, altele decât instituțiile Comunității europene reglementate de articolul 2 alineatul (2) litera (d) din convenție și că, în consecință, statele membre sunt responsabile pentru îndeplinirea respectivelor obligații în momentul aprobării convenției de către Comunitatea Europeană și vor rămâne responsabile până în momentul în care Comunitatea, în exercitarea competențelor sale în conformitate cu tratatul, adoptă dispoziții de drept comunitar în vederea îndeplinirii acestor obligații.

În sfârșit, Comunitatea reiterează declarația făcută la semnarea convenției cu privire la faptul că instituțiile Comunității vor pune în aplicare convenția în cadrul normelor prezente și viitoare privind accesul la documente și al altor norme aplicabile din cadrul legislației comunitare al căror obiect este reglementat de prezenta convenție.

Comunitatea Europeană este responsabilă pentru îndeplinirea obligațiilor care decurg din convenție și care sunt reglementate de legislația comunitară în vigoare.

Exercitarea competenței Comunității este supusă, prin natura sa, unei evoluții continue.

DECLARAȚIA COMUNITĂȚII EUROPENE PRIVIND ANUMITE PREVEDERI ALE DIRECTIVEI 2003/4/CE

În ceea ce privește articolul 9 din Convenția Aarhus, Comunitatea Europeană invită părțile la convenție să ia notă de articolul 2 alineatul (2) și articolul 6 din Directiva 2003/4/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 28 ianuarie 2003 privind accesul publicului la informațiile privind mediul. Aceste prevederi le oferă statelor membre ale Comunității Europene posibilitatea, în situații excepționale și în condiții bine precizate, de a exclude anumite instituții și organisme de la normele privind procedurile de revizuire în raport cu deciziile privind cererile de informare.

În consecință, ratificarea Convenției Aarhus de către Comunitatea Europeană include orice rezervă formulată de un stat membru al Comunității Europene, în măsura în care o astfel de rezervă este compatibilă cu articolul 2 alineatul (2) și cu articolul 6 din Directiva 2003/4/CE.