03/Volumul 59 |
RO |
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene |
117 |
32004R1319
L 245/11 |
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE |
REGULAMENTUL (CE) NR. 1319/2004 AL COMISIEI
din 16 iulie 2004
de modificare a Regulamentului (CE) nr. 214/2001 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1255/1999 al Consiliului în ceea ce privește intervenția pe piața laptelui praf degresat
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1255/1999 al Consiliului din 17 mai 1999 privind organizarea comună a pieței în sectorul laptelui și produselor lactate (1), în special articolul 10,
întrucât:
(1) |
Articolul 7 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1255/1999 prevede că desfacerea laptelui praf degresat achiziționat de organismul de intervenție se realizează la un preț minimal și în astfel de condiții, încât echilibrul pieței să nu fie compromis, și să se asigure tratamentul egal și accesul egal al cumpărătorilor la produsele care trebuie vândute. |
(2) |
Regulamentul (CE) nr. 214/2001 al Comisiei (2) a prevăzut, printre măsurile de intervenție pentru desfacerea laptelui praf degresat, vânzarea la un preț fix. |
(3) |
Pentru a asigura buna gestionare a stocurilor de intervenție, este necesar ca laptele praf degresat să fie revândut de îndată ce apar posibilități de desfacere și, în acest scop, sistemul de vânzare a laptelui praf degresat din stocurile de intervenție să se înlocuiască cu un sistem de vânzare prin licitație, care permite stabilirea prețului de vânzare în funcție de condițiile de piață. |
(4) |
Experiența a demonstrat că statele membre trebuie să notifice Comisia mai rapid, astfel încât aceasta să poată urmări evoluția cantităților de lapte praf degresat oferite spre intervenție publică și, după caz, să suspende vânzările de intervenție în cazul în care cantitățile oferite ating nivelul stabilit la articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1255/1999. |
(5) |
Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 214/2001 trebuie modificat. |
(6) |
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a laptelui și produselor lactate, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Regulamentul (CE) nr. 214/2001 se modifică după cum urmează:
1. |
La articolul 1, litera (c) se înlocuiește cu următorul text:
|
2. |
Capitolul II se modifică după cum urmează:
|
3. |
Articolul 36 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 36 (1) Comisiei îi sunt comunicate de statele membre, în ziua de luni a fiecărei săptămâni, înainte de ora 15 (ora Bruxelles-ului), cantitățile de lapte praf degresat care, în cursul săptămânii anterioare, au făcut obiectul:
(2) Din momentul în care se constată că ofertele prevăzute la articolul 5 au atins 80 000 de tone, informațiile prevăzute la alineatul (1) litera (a) din prezentul articol se comunică zilnic, înainte de ora 15 (ora Bruxelles-ului), în ceea ce privește cantitățile de lapte praf degresat oferite în ziua anterioară.” |
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 16 iulie 2004.
Pentru Comisie
Franz FISCHLER
Membru al Comisiei
(1) JO L 160, 26.6.1999, p. 48. Regulament astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 186/2004 al Comisiei (JO L 29, 3.2.2004, p. 6).
(2) JO L 37, 7.2.2001, p. 100. Regulament astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2131/2003 (JO L 320, 5.12.2003, p. 3).