12/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

125


32004R1223


L 233/3

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CE) NR. 1223/2004 AL CONSILIULUI

din 28 iunie 2004

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1228/2003 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește data aplicării anumitor dispoziții Sloveniei

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind aderarea Republicii Cehe, a Republicii Estonia, a Republicii Cipru, a Republicii Letonia, a Republicii Lituania, a Republicii Ungare, a Republicii Malta, a Republicii Polone, a Republicii Slovenia și a Republicii Slovace la Uniunea Europeană, în special articolul 2 alineatul (3),

având în vedere Actul privind condițiile de aderare a Republicii Cehe, a Republicii Estonia, a Republicii Cipru, a Republicii Letonia, a Republicii Lituania, a Republicii Ungare, a Republicii Malta, a Republicii Polone, a Republicii Slovenia și a Republicii Slovace și adaptările tratatelor care stau la baza Uniunii Europene, în special articolul 57,

având în vedere cererea Sloveniei,

având în vedere propunerea Comisiei,

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 1228/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2003 privind condițiile de acces la rețea pentru schimburile transfrontaliere de energie electrică (1) prevede stabilirea unor norme echitabile pentru schimburile transfrontaliere de energie electrică. Respectivul regulament se aplică de la 1 iulie 2004.

(2)

În conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1228/2003, problemele de congestionare a rețelei trebuie să fie abordate cu ajutorul unor soluții nediscriminatorii, bazate pe piață, care să dea semnale economice eficiente participanților pieței și operatorilor de sisteme de transport implicați.

(3)

Orientările privind gestionarea și alocarea capacității de transfer disponibile a interconectărilor dintre sistemele naționale, cuprinse în anexa la Regulamentul (CE) nr. 1228/2003, conțin norme care se raportează direct la principiul general de la articolul 6 alineatul (1) din regulamentul menționat anterior.

(4)

Slovenia a solicitat o perioadă de tranziție, până la 1 iulie 2007, pentru aplicarea articolului 6 alineatul (1) din regulamentul menționat anterior și a dispozițiilor pertinente din orientările menționate.

(5)

Slovenia a demonstrat că, fără o perioadă de tranziție, anumite întreprinderi industriale slovene de mare intensitate energetică ar fi afectate negativ de prețurile mai ridicate la energia electrică importată din Austria, iar anumiți producători de energie electrică de scăderea veniturilor din exporturile către Italia. Această situație ar zădărnici eforturile pe care le depun întreprinderile în cauză pentru a se restructura și a se conforma acquis-ului comunitar aplicabil producției de energie electrică.

(6)

Explicațiile oferite de Slovenia justifică o derogare. De asemenea, din cauza capacității reduse de interconectare a celor două interconectări și dat fiind că este puțin probabil ca situația să se schimbe înainte de 1 iulie 2007, impactul real al unei astfel de derogări asupra pieței interne va fi foarte limitat.

(7)

Derogarea ar trebui limitată la ceea ce este strict necesar pentru cererea Sloveniei. Aceasta ar trebui, prin urmare, să se refere numai la partea din capacitatea de interconectare care este alocată de operatorul sloven de sisteme de transport și să se aplice numai în măsura în care această capacitate nu depășește jumătate din capacitatea totală disponibilă.

(8)

Regulamentul (CE) nr. 1228/2003 ar trebui, prin urmare, modificat în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

La articolul 15 din Regulamentul (CE) nr. 1228/2003, se adaugă următorul paragraf:

„În privința interconectărilor dintre Slovenia și statele membre învecinate, articolul 6 alineatul (1), precum și normele 1-4 cuprinse în capitolul intitulat «Generalități» din anexă se aplică de la 1 iulie 2007. Prezentul paragraf se aplică numai capacității de interconectare alocate de operatorul sloven de sisteme de transport și numai în măsura în care această capacitate nu depășește jumătate din capacitatea de interconectare totală disponibilă.”

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 1 iulie 2004.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Luxemburg, 28 iunie 2004.

Pentru Consiliu

Președintele

M. CULLEN


(1)  JO L 176, 15.7.2003, p. 1.