18/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

220


32004R0984


L 180/24

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CE) NR. 984/2004 AL COMISIEI

din 14 mai 2004

de efectuare a celei de-a treizeci și patra modificări a Regulamentului (CE) nr. 881/2002 al Consiliului de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități care au legătură cu Osama ben Laden, cu rețeaua Al-Qaida și cu talibanii și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 467/2001 al Consiliului

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 881/2002 al Consiliului din 27 mai 2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități care au legătură cu Osama ben Laden, cu rețeaua Al-Qaida și cu talibanii și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 467/2001 al Consiliului de interzicere a exportului anumitor mărfuri și servicii în Afganistan, de întărire a interdicției de zbor și de extindere a înghețării fondurilor și a altor resurse financiare în ceea ce îi privește pe talibanii din Afganistan (1) și, în special, articolul 7 alineatul (1) prima liniuță al celui dintâi,

întrucât:

(1)

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 enumeră persoanele, grupurile și entitățile cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice prevăzută de regulamentul menționat.

(2)

La 11 mai 2004, Comitetul pentru sancțiuni al Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a decis modificarea listei persoanelor, a grupurilor și a entităților cărora ar trebui să li se aplice înghețarea fondurilor și a resurselor economice. Anexa I trebuie deci să fie modificată în consecință.

(3)

Pentru a garanta eficacitatea măsurilor prevăzute de prezentul regulament, acesta trebuie să intre în vigoare imediat,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 14 mai 2004.

Pentru Comisie

Christopher PATTEN

Membru al Comisiei


(1)  JO L 139, 29.5.2002, p. 9, regulament astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 950/2004 al Comisiei (JO L 173, 7.5.2004, p. 6).


ANEXĂ

 

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 se modifică după cum urmează:

 

La rubrica „Persoane juridice, grupuri și entități” se adaugă următoarele mențiuni:

1.

Al Furqan [alias (a) Dzemilijati Furkan; (b) Dzem'ijjetul Furqan; (c) Association for Citizens' Rights and Resistance to Lies; (d) Dzemijetul Furkan; (e) Association of Citizens for the Support of Truth and Suppression of Lies; (f) Sirat; (g) Association of Education, Culture and Building Society – Sirat; (h) Association for Education, Culture and Building Society – Sirat; (i) Association for Education, Cultural and to Create Society – Sirat; (j) Istikamet; (k) In Siratel]. Adrese: (a) Put Mladih Muslimana 30a, 71 000 Sarajevo, Bosnia-Herțegovina; (b) ul. Strossmajerova 72, Zenica, Bosnia-Herțegovina; (c) Muhameda Hadzijahica 42, Sarajevo, Bosnia-Herțegovina.

2.

Taibah International – Bosnia Offices [alias (a) Taibah International Aid Agency; (b) Taibah International Aid Association; (c) Al Taibah, Intl.; (d) Taibah International Aide Association]. Adrese: (a) Avde Smajlovic 6, Sarajevo, Bosnia-Hrzegovina; (b) 26, Tabhanska Street, Visoko, Bosnia-Herțegovina; (c) 3, Velika Cilna Ulica, Visoko, Bosnia-Herțegovina; (d) 26, Tahbanksa Ulica, Sarajevo, Bosnia-Herțegovina.