04/Volumul 7

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

192


32004R0869


L 162/8

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CE) NR. 869/2004 AL CONSILIULUI

din 26 aprilie 2004

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1936/2001 de stabilire a anumitor măsuri de control aplicabile activităților de pescuit de anumite populații de pești mari migratori

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 37,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Parlamentului European (1),

întrucât:

(1)

Comisia internațională pentru conservarea tonului de Atlantic (denumită în continuare ICCAT) adoptă mai multe recomandări, iar Comisia pentru tonul de Oceanul Indian (denumită în continuare IOTC) adoptă mai multe rezoluții în care se stabilesc obligații de control și de supraveghere, care s-au transpus în Regulamentul (CE) nr. 1936/2001 (2).

(2)

ICCAT în 2001, la cea de-a șaptesprezecea reuniune și în 2002, la cea de-a treisprezecea reuniune extraordinară, iar IOTC în 2001, la cea de-a șasea reuniune ordinară și în 2002, la cea de-a șaptea reuniune ordinară, au recomandat noi măsuri de control pentru anumite populații de specii mari migratoare. Aceste recomandări și rezoluții sunt obligatorii pentru Comunitate și, prin urmare, ar trebui puse în aplicare.

(3)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1396/2001 ar trebui modificat în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 1936/2001 se modifică după cum urmează:

1.

La articolul 3 se adaugă următoarele litere:

„(g)

«îngrășare»: creșterea indivizilor în cuști în scopul măririi greutății sau al conținutului de grăsime al acestora în vederea comercializării;

(h)

«închidere în cușcă»: plasarea indivizilor sălbatici indiferent de dimensiunea lor în structuri închise (cuști) în scopul îngrășării;

(i)

«fermă de îngrășare»: entitate care practică creșterea indivizilor sălbatici puși în cuști în scopul îngrășării;

(j)

«navă de transport»; navă care primește indivizi sălbatici și îi transportă vii către fermele de îngrășare.”

2.

Se inserează următoarele articole:

„Articolul 4a

Activități ale navelor care participă la operațiuni de îngrășare a tonului roșu

(1)   Fiecare comandant al unei nave de pescuit comunitare care efectuează operațiuni de transfer al tonului roșu în scopul îngrășării către o navă de transport, trebuie să înregistreze în jurnalul de bord:

cantitățile de ton roșu transferat și numărul bucăților,

zona de captură,

data și poziția în care se efectuează transferul tonului roșu,

numele navei de transport, pavilionul, numărul de înregistrare și indicativul radio internațional,

numele fermei sau fermelor de îngrășare de destinație a cantităților de ton roșu transferate.

(2)   Fiecare comandant al unei nave de transport spre care s-au transferat cantități de ton roșu trebuie să înregistreze următoarele:

(a)

cantitățile de ton roșu transferate per navă de pescuit și numărul bucăților,

(b)

numele navei de pescuit care a efectuat captura cantităților menționate la litera (a), împreună cu pavilionul, numărul de înregistrare și indicativul radio internațional,

(c)

data și poziția în care s-a efectuat transferul tonului roșu,

(d)

numele fermei sau fermelor responsabile cu îngrășarea, destinatare ale cantităților de ton roșu transferate.

(3)   Comandantul este scutit de obligația prevăzută la alineatul (2) în cazul în care înregistrarea este înlocuită cu o copie a declarației de transbordare prevăzută la articolul 11 din Regulamentul (CEE) nr. 2847/93 sau cu o copie a documentului T2M prevăzut la articolul 13 din Regulamentul (CEE) nr. 2847/93 care să indice informațiile prevăzute la alineatul (2) litera (c) din prezentul articol.

(4)   Statele membre se asigură că toate cantitățile de ton roșu închise în cuști de navele care arborează pavilionul lor sunt înregistrate de autoritățile competente ale acestora. Statele transmit Comisiei datele privind cantitățile de ton roșu capturate și închise în cuști de navele care arborează pavilionul său, în conformitate cu articolul 5 (sarcina I conform definiției ICCAT).

În caz de export și import de ton roșu capturat și destinat îngrășării, statele membre transmit Comisiei numărul și data documentelor statistice prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1984/2003 al Consiliului din 8 aprilie 2003 de instituire în Comunitate a unui program de înregistrare statistică referitor la tonul roșu, peștele-spadă și tonul obez (*), validate de acestea și indicând țara terță de destinație declarată.

(5)   Statele membre comunică Comisiei pe cale informatică lista tuturor navelor care arborează pavilionul său, înregistrate în Comunitate, care capturează ton roșu în scopul îngrășării. Această notificare se efectuează până la 30 aprilie a fiecărui an și include următoarele informații:

(a)

numărul intern al navei de pescuit, definit la anexa I la Regulamentul (CE) nr. 2090/98 al Comisiei (**);

(b)

numele și adresa armatorului sau armatorilor, operatorilor sau navlositorilor.

(6)   Statele membre comunică Comisiei pe cale informatică lista tuturor navelor pe care le autorizează să furnizeze și/sau să transfere ton roșu în scopul îngrășării. Această notificare se efectuează până la 30 aprilie a fiecărui an și include următoarele informații:

(a)

numele navei, pavilionul și numărul său de înregistrare;

(b)

pavilioane anterioare, după caz;

(c)

tipul navei (navă vivieră, remorcă etc.), lungimea și tonajul în GT;

(d)

indicativul radio internațional;

(e)

numele și adresa armatorului sau armatorilor, operatorilor sau navlositorilor.

Articolul 4b

Activități ale fermelor de îngrășare a tonului roșu

(1)   Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că fermele de îngrășare a tonului roșu din jurisdicția lor depun la autoritățile lor competente în termen de 72 de ore de la terminarea fiecărei operațiuni de închidere în cușcă efectuată de o navă de pescuit sau de transport, o declarație de închidere în cușcă, prevăzută la anexa Ia. Depunerea declarației de închidere în cușcă, conținând toate datele necesare în conformitate cu prezentul articol, intră în responsabilitatea fermelor de îngrășare aprobate de statele membre.

(2)   Statele membre iau măsurile necesare pentru ca fermele de îngrășare prevăzute la alineatul (1) depun până la 1 iulie a fiecărui an o declarație de comercializare pentru tonul roșu îngrășat.

(3)   Declarația de comercializare pentru tonul roșu îngrășat prevăzută la alineatul (2) trebuie să conțină datele următoarele:

numele fermei;

adresa fermei;

proprietarul fermei;

cantitățile de ton roșu (exprimate în tone) comercializate în cursul anului anterior;

destinația cantităților comercializate (numele cumpărătorului, țara, data vânzării);

numerele și datele de validare ale documentelor statistice prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1984/2003, în caz de exporturi și importuri;

durata de îngrășare a cantităților comercializate (exprimată în luni), în măsura în care acest fapt este posibil;

dimensiunea medie a peștelui comercializat.

(4)   Pe baza informațiilor prevăzute la alineatele (1) și (3), statele membre comunică Comisiei pe cale informatică până la 1 august din fiecare an:

cantitățile de ton roșu închise în cuști în anul anterior;

cantitățile de ton roșu comercializate în anul anterior.

Articolul 4c

Registrul fermelor de îngrășare a tonului roșu

(1)   Fiecare stat membru trimite Comisiei pe cale informatică, înainte de 30 aprilie 2004, lista fermelor de îngrășare aflate sub jurisdicția sa, pe care le autorizează să desfășoare operațiuni de îngrășare a tonului roșu capturat în zona Convenției.

(2)   Lista prevăzută la alineatul (1) trebuie să conțină următoarele informații:

numele fermei și numărul său de înregistrare național;

amplasarea fermei;

capacitatea fermei (exprimată în tone).

(3)   Comisia transmite aceste informații Secretariatului Executiv al ICCAT înainte de 31 august 2004, pentru ca fermele de îngrășare în cauză să fie incluse în registrul ICCAT al fermelor autorizate să desfășoare operațiuni de îngrășare pentru tonul roșu capturat în zona Convenției ICCAT.

(4)   Orice modificare care trebuie adusă listei prevăzute la alineatul (1) este notificată Comisiei pentru a fi transmisă Secretariatului Executiv al ICCAT, conform aceleiași proceduri, cu cel puțin 10 zile lucrătoare înainte ca fermele să înceapă activitățile de îngrășare a tonului roșu în zona Convenției ICCAT.

(5)   Este interzis ca fermele de îngrășare aflate sub jurisdicția unui stat membru, care nu sunt înscrise pe lista prevăzută la alineatul (1) să desfășoare activități de îngrășare a tonului roșu capturat în zona Convenției ICCAT.

(*)  JO L 295, 13.11.2003, p. 1."

(**)  JO L 266, 1.10.1998, p. 27. Regulament astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 26/2004 (JO L 5, 9.1.2004, p. 25).”"

3.

Articolul 5 se modifică după cum urmează:

(a)

Alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Statele membre transmit Comisiei, care la rândul său transmite Secretariatului Executiv al ICCAT, pe care informatică, datele privind capturile nominale anuale (sarcina I conform definiției ICCAT) ale speciilor prevăzute la anexa II. Statele membre transmit Comisiei până la 30 iunie a anului următor, în scopuri științifice, estimări definitive pentru întregul an sau, atunci când acestea nu pot fi transmise, estimări preliminare.”

(b)

La alineatul (2), teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   Statele membre transmit pe cale informatică, până la 31 iulie a fiecărui an, următoarele date (sarcina II conform definiției ICCAT) Secretariatului Executiv al ICCAT, cu acces informatic pentru Comisie.”

4.

La articolul 6 se inserează următorul alineat:

„(1a)   statele membre transmit în scopuri științifice, pe cale informatică, Secretariatului Executiv al ICCAT, cu acces informatic pentru Comisie, date privind captura și efortul de pescuit, astfel cum sunt definite de ICCAT, în special estimări ale capturilor moarte eliminate de rechin comun vivipar (Lamna nasus), rechin mako (Isurus oxyrinchus) și rechin albastru (Prionace glauca).”

5.

Se inserează următorul articol:

„Articolul 6a

Informații privind capturile de marlin alb (Tetrapturus albidus) și de marlin albastru (Makaira nigricans)

(1)   Comandanții navelor de pescuit comunitare înregistrează în fiecare zi în jurnalul lor de bord informații privind aruncarea peste bord a unor cantități de marlin alb și marlin albastru, viu sau mort, pe sectoare care nu depășesc 5o longitudine pe 5o latitudine și indică în declarațiile de debarcare numărul sau greutatea marlinului alb și a marlinului albastru debarcat.

(2)   Statele membre transmit Comisiei în scopuri științifice, pe cale informatică, până la 30 iunie a fiecărui an, estimări definitive pentru întreg anul anterior sau, atunci când acestea nu se pot transmite, estimări preliminare, date privind capturile, inclusiv cantitățile aruncate peste bord și debarcările de marlin alb și marlin albastru.”

6.

Se inserează următoarele articole:

„Articolul 8a

Registrul navelor autorizate să pescuiască în zona Convenției

(1)   Fiecare stat membru comunică Comisiei pe cale informatică, înainte de 1 iunie 2003, lista navelor care arborează pavilionul său și sunt înregistrate în teritoriul său cu o lungime totală mai mare de 24 de metri, pe care le autorizează să pescuiască ton și pește din specii înrudite în zona Convenției ICCAT, prin emiterea unui permis special de pescuit.

(2)   Lista prevăzută la alineatul (1) trebuie să conțină următoarele informații:

(a)

numărul intern al navei, definit la anexa I la Regulamentul (CE) nr. 2090/98;

(b)

pavilioane anterioare, după caz;

(c)

informații anterioare privind eliminarea din alte registre, după caz;

(d)

numele și adresa armatorului (armatorilor) și operatorului (operatorilor);

(e)

uneltele de pescuit folosite;

(f)

perioada autorizată pentru pescuit și/sau transbordare.

(3)   Comisia transmite aceste informații Secretariatului Executiv al ICCAT înainte de 1 iulie 2003, pentru ca navele comunitare în cauză să fie incluse în registrul ICCAT al navelor cu o lungime totală mai mare de 24 de metri, autorizate să pescuiască în zona Convenției ICCAT (denumit în continuare «registrul ICCAT»).

(4)   Orice modificare la lista prevăzută la alineatul (1) este comunicată Comisiei pentru a fi transmisă Secretariatului Executiv al ICCAT, în conformitate cu aceeași procedură, cu cel puțin 10 zile lucrătoare înainte ca navele să-și înceapă activitățile de pescuit în zona Convenției.

(5)   Se interzice navelor de pescuit comunitare cu o lungime totală mai mare de 24 de metri, care nu sunt incluse în lista prevăzută la alineatul (1) să pescuiască, să rețină la bord, să transbordeze sau să debarce tonul și peștele din speciile înrudite în zona Convenției ICCAT.

(6)   Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că:

(a)

numai navele care arborează pavilionul lor, care sunt incluse pe lista prevăzută la alineatul (1) și dețin la bord un permis special de pescuit eliberat de statul membru de pavilion sunt autorizate, în condițiile prevăzute în permis, să desfășoare activitățile de pescuit prevăzute la articolul 1 în zona Convenției ICCAT;

(b)

nu se eliberează nici un permis special de pescuit navelor care au desfășurat o activitate de pescuit ilegal, nedeclarat și nereglementat în zona convenției ICCAT (pescuit «IUU») prevăzut la articolul 19b, cu excepția cazului în care noii armatori au furnizat suficiente documente justificative care demonstrează că armatorii și operatorii precedenți nu mai au nici un interes juridic, de beneficii sau financiar în respectivele nave și nici nu mai exercită control asupra acestora sau că navele lor nu iau parte și nici nu sunt asociate la pescuitul IUU;

(c)

în măsura în care este posibil, în sensul legislației lor naționale, armatorii și operatorii navelor care arborează pavilionul lor și sunt incluse pe lista prevăzută la alineatul (1), nu iau parte sau nu sunt asociați la activități de pescuit de ton desfășurate în zona Convenției ICCAT cu nave de pescuit neincluse în registrul ICCAT;

(d)

în măsura în care este posibil, în cadrul legislației lor naționale, armatorii navelor care arborează pavilionul lor și incluse pe lista prevăzută la alineatul (1), au naționalitatea unui stat membru.

(7)   Statele membre iau măsurile necesare pentru a interzice pescuitul, reținerea la bord, transbordarea și debarcarea tonului și a peștelui din specii înrudite, capturat în zona Convenției ICCAT de către nave cu o lungime totală mai mare de 24 de metri, care nu sunt incluse în registrul ICCAT.

(8)   Statele membre notifică de îndată Comisiei orice informație care arată că există puternice motive de a suspecta că anumite nave cu o lungime totală mai mare de 24 de metri, care sunt incluse în registrul ICCAT, desfășoară activități de pescuit și/sau efectuează transbordarea tonului sau a peștelui din specii înrudite, în zona Convenției ICCAT.

Articolul 8b

Dispoziții privind navlosirea navelor de pescuit comunitare

(1)   Statele membre comunică Comisiei înainte de 30 aprilie a fiecărui an, lista navelor care arborează pavilionul lor, navlosite de părțile contractante la Convenția ICCAT pentru anul în curs, împreună cu toate modificările aduse în orice clipă la lista în cauză.

(2)   Listele prevăzute la alineatul (1) trebuie să conțină următoarele informații:

(a)

numărul intern al navei de pescuit, definit la anexa I la Regulamentul (CE) nr. 2090/98;

(b)

numele și adresa armatorilor navei;

(c)

speciile de pești care fac obiectul navlosirii și cota alocată de contractul de navlosire;

(d)

durata acordului de navlosire;

(e)

numele navlositorului;

(f)

acordul statului membru de pavilion cu privire la contractul de navlosire;

(g)

numele statului în care se navlosește nava.

(3)   La data încheierii acordului de navlosire, statul membru de pavilion furnizează următoarele informații Secretariatului Executiv al ICCAT și informează Comisia cu privire la:

(a)

acceptul său privind acordul de navlosire;

(b)

măsurile pe care le-a adoptat pentru a asigura respectarea măsurilor de conservare și gestionare ale ICCAT de navele care arborează pavilionul său și care fac obiectul navlosirii.

(4)   Atunci când acordul de navlosire ia sfârșit, statul membru de pavilion informează Secretariatul Executiv al ICCAT cu privire la data de încheiere a acordului de navlosire și informează Comisia în legătură cu aceasta.

(5)   Statul membru de pavilion a cărui navă este navlosită ia măsurile necesare pentru a se asigura că:

(a)

nava navlosită nu este autorizată să pescuiască în timpul perioadei de navlosire peste cota sau posibilitățile de pescuit alocate statului membru de pavilion;

(b)

nava navlosită nu este autorizată să pescuiască în cadrul mai multor acorduri de navlosire în aceeași perioadă;

(c)

capturile realizate de nava navlosită sunt înregistrate separat de capturile realizate de celelalte nave care arborează pavilionul acestui stat membru;

(d)

nava navlosită respectă măsurile de conservare și gestionare adoptate de ICCAT.

Articolul 8c

Operațiunile de transbordare

Navele care arborează pavilionul unui stat membru și care au o lungime totală de mai mult de 24 de metri, care pescuiesc cu paragat și sunt incluse pe lista ICCAT prevăzută la articolul 8a alineatul (1) efectuează operațiuni de transbordare în zona Convenției ICCAT numai după ce au primit o autorizare prealabilă din partea autorităților competente ale statului membru de pavilion.”

7.

La articolul 9 alineatul (1) „15 iunie” se înlocuiește cu „15 august”.

8.

Se inserează următorul articol:

„Articolul 9a

Declarația anuală privind aplicarea standardelor de gestiune ale ICCAT de către pescadoarele mari

Statele membre ale căror nave cu paragate, care au o lungime totală mai mare de 24 de metri, sunt autorizate să pescuiască în zona Convenției, transmit Comisiei, înainte de 1 septembrie al fiecărui an, «Declarația anuală de aplicare a standardelor de gestiune ale ICCAT de către pescadoarele mari», în conformitate cu modelul prevăzut la anexa IV.”

9.

Se inserează următoarele articole:

„Articolul 19a

Măsuri de combatere a pescuitului IUU

Fiecare stat membru se străduiește, în conformitate cu legislația sa națională, să se asigure că importatorii săi, transportatorii și ceilalți operatori se abțin să ia parte la comercializarea și la transbordarea tonului și a peștelui din specii înrudite capturat de navele care desfășoară pescuit IUU, în special orice pescuit care nu este conform cu măsurile corespunzătoare de conservare și gestionare adoptate de ICCAT.

Articolul 19b

Informații privind navele suspectate că au desfășurat pescuit IUU

(1)   În sensul prezentului articol, o navă de pescuit care arborează pavilionul unei părți necontractante este suspectată că desfășoară «pescuit IUU» atunci când se dovedește de autoritățile competente dintr-un stat membru, printre altele, că această navă:

(a)

capturează ton sau specii înrudite în zona Convenției ICCAT, dar nu este inclusă în registrul ICCAT;

(b)

capturează ton sau specii înrudite în zona Convenției ICCAT pentru care statul de pavilion nu are cotă, limită de captură sau de efort de pescuit stabilită în temeiul măsurilor de conservare și gestionare corespunzătoare ale ICCAT;

(c)

nu înregistrează și nici nu declară capturile efectuate în zona Convenției ICCAT sau face declarații false;

(d)

preia sau debarcă pește subdimensionat, în contravenție cu măsurile de conservare și gestionare ale ICCAT;

(e)

pescuiește în timpul sezoanelor de prohibiție sau în zonele interzise, în contravenție cu măsurile de conservare și gestionare ale ICCAT;

(f)

folosește unelte de pescuit interzise, în contravenție cu măsurile de conservare și gestionare ale ICCAT;

(g)

participă la operațiuni de transbordare cu nave incluse pe listele prevăzute la alineatul (5);

(h)

capturează fără autorizație ton sau specii înrudite în apele aflate sub jurisdicția națională a statelor de coastă din zona Convenției ICCAT sau contravine legilor și regulamentelor acestora;

(i)

este apatridă și capturează ton sau specii înrudite în zona Convenției ICCAT;

(j)

se angajează în activități de pescuit contrarii cu orice altă măsură de conservare și gestionare a ICCAT.

(2)   Pe baza informațiilor obținute de autoritățile competente, statele membre comunică Comisiei până la 15 iunie din fiecare an, lista navelor care arborează pavilionul unei părți necontractante care este suspectată că desfășoară pescuit IUU în anul curent și în anii anteriori, însoțită de documentele justificative cu privire la suspiciunea de pescuit IUU.

Comisia transmite până la 15 iulie, informația obținută de la statele membre către Secretariatul Executiv al ICCAT.

(3)   Comisia transmite statelor membre de îndată de primește de la Secretariatul Executiv al ICCAT, proiectul de listă a navelor unei părți necontractante, suspectate că desfășoară pescuit IUU, elaborat de Secretariatul Executiv al ICCAT. De îndată de primesc acest proiect de listă, statele membre supraveghează cu strictețe navele care sunt incluse în proiectul de listă, pentru a determina activitățile acestor nave și eventualele modificări ale numelui, pavilionului și/sau ale proprietarului acestor nave.

(4)   Până la 30 septembrie, statele membre comunică Comisiei orice informație suplimentară care ar putea fi pertinentă pentru întocmirea listei prevăzute la alineatul (5).

(5)   Comisia va notifica în fiecare an statelor membre, de îndată ce primește de la ICCAT, lista cu navele identificate că desfășoară pescuit IUU (denumită în continuare «lista IUU»), Comisia o transmite statelor membre.

Articolul 19c

Măsuri privind navele suspectate că au desfășurat activități de pescuit IUU

(1)   Statele membre iau măsurile necesare, în conformitate cu legislația lor națională și cu legislația comunitară, pentru a se asigura că:

(a)

navele incluse pe lista IUU care intră în mod voluntar în port nu sunt autorizate să debarce sau transbordeze acolo;

(b)

nu acordă pavilionul lor navelor incluse pe lista IUU, cu excepția cazului în care nava în cauză și-a schimbat proprietarul efectiv și în care noul proprietar poate să stabilească în mod convingător că proprietarul sau exploatantul anterior nu mai are nici un interes juridic, financiar sau alt interes de fapt în nava respectivă, nici nu exercită nici un fel de control asupra acesteia sau cu excepția cazului în care, luând în considerare toate faptele pertinente, statul de pavilion consideră că acordarea pavilionului unei nave nu va conduce la activități de pescuit IUU;

(c)

importatorii, transportatorii și alți agenți interesați sunt încurajați să nu facă tranzacții sau să transbordeze ton sau specii înrudite capturate de navele incluse pe lista IUU;

(d)

orice informație pertinentă este obținută și schimbată cu celelalte părți contractante și cu părțile, entitățile sau entitățile de pescuit necontractante colaboratoare, în scopul de a detecta, controla și preveni utilizarea unor certificate de import/export false pentru ton sau speciile înrudite provenite de pe navele incluse pe lista IUU.

(2)   Se interzic următoarele activități:

(a)

pentru navele de pescuit, navele mamă și navele de transport care arborează pavilionul unui stat membru și care sunt înregistrate în Comunitate, să participe la activități de transbordare cu nave incluse pe lista IUU;

(b)

să navlosească un vas inclus pe lista IUU;

(c)

să importe, să debarce și să transbordeze tonul sau speciile înrudite provenite de pe navele incluse pe lista IUU;”

10.

Capitolul II se înlocuiește cu următorul text:

„CAPITOLUL II

MĂSURI DE CONTROL ȘI DE SUPRAVEGHERE APLICABILE ÎN ZONA 2

SECȚIUNEA 1

Măsuri de control

Articolul 20

Principii generale

Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru ca navele care arborează pavilionul său să respecte măsurile aplicabile în zonă.

Articolul 20a

Registrul navelor autorizate să pescuiască în zona IOTC

Articolul 8a se aplică mutatis mutandis.

Articolul 20b

Operațiunile de transbordare

Articolul 8c se aplică mutatis mutandis.

Articolul 20c

Marcarea uneltelor de pescuit

(1)   Uneltele de pescuit folosite de navele de pescuit comunitare autorizate să pescuiască în zonă se marchează după cum urmează: plasele, undițele și restul uneltelor din mare sunt echipate ziua cu balize cu stegulețe sau cu reflectoare radar, iar noaptea cu geamanduri luminoase care să indice poziția și întinderea acestora.

(2)   Balizele de marcare și obiectele plutitoare similare destinate să semnaleze poziția uneltelor de pescuit fixe trebuie să indice în permanență în mod clar litera (literele) și/sau numărul (numerele) navei (navelor) de care aparțin.

(3)   Dispozitivele de concentrare a peștilor sunt marcate în mod clar în permanență cu litera (literele) și/sau numărul (numerele) navei (navelor) de care aparțin.

Articolul 20d

Comunicarea statisticilor în scopuri științifice

(1)   Statele membre transmit secretariatului IOTC pe cale informatică, în conformitate cu procedurile de prezentare a statisticilor prevăzute la anexa V, acordând acces informatic Comisiei, următoarele statistici:

(a)

privind capturile și efortul de pescuit al speciilor prevăzute la articolul 1 pentru anul anterior;

(b)

referitoare la dimensiunile speciilor prevăzute la articolul 1 pentru anul anterior;

(c)

referitoare la pescuitul tonului folosind obiecte plutitoare, inclusiv dispozitive de concentrare a peștilor.

(2)   Statele membre creează o bază de date computerizată care să conțină informațiile privind statisticile prevăzute la alineatul (1), cu acces informatic pentru Comisie.

SECȚIUNEA 2

Proceduri de inspecții portuare

Articolul 20e

Articolele 10, 12, 13, 14 și 15 se aplică mutatis mutandis.

SECȚIUNEA 3

Măsuri specifice navelor apatride și navelor unei părți necontractante

Articolul 21

Observarea

(1)   Comandanții de nave de pescuit comunitare autorizate să pescuiască în zonă transmit autorităților lor naționale observațiile privind navele părților necontractante despre care se suspectează sau se știe că pescuiesc ton obez, albacoră și ton dungat în zonă.

(2)   Statele membre comunică imediat aceste informații Comisiei, în cel mai scurt timp posibil, informații pe care le transmite la IOTC.

Articolul 21a

Controlul pescuitului

Articolul 18 se aplică mutatis mutandis.

Articolul 21b

Nave IUU

Articolul 19b se aplică mutatis mutandis.

Articolul 21c

Acțiuni privind navele suspectate că au desfășurat pescuit IUU

Articolul 19c se aplică mutatis mutandis.”

11.

Textul prevăzut la anexa I la prezentul regulament se inserează ca anexa Ia.

12.

Textul prevăzut la anexa II la prezentul regulament se inserează ca anexele IV și V.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Luxemburg, 26 aprilie 2004.

Pentru Consiliu

Președintele

J. WALSH


(1)  Aviz prezentat la 13 ianuarie 2004 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(2)  JO L 263, 3.10.2001, p. 1.


ANEXA I

Image


ANEXA II

Document anexat II

ANEXA IV

Image

ANEXA V

Date privind capturile și efortul de pescuit

Pescuitul de suprafață: datele privind captura în greutatea nominală efortul în zile de pescuit (plasă pungă, navă cu momeală, năvod și plasă de pescuit în derivă) trebuie furnizate către IOTC cel puțin pe straturi de 1° pe lună. Pescuitul cu plasă pungă trebuie stratificat pe tipuri de bancuri de pești. Aceste date ar trebui, de preferință, să fie extrapolate la nivelul capturilor naționale lunare pentru fiecare unealtă de pescuit. Factorii de creștere utilizați, corespunzători ariei acoperite de jurnalul de bord, trebuie furnizați IOTC în mod sistematic.

Pescuitul cu paragate: datele privind captura și efortul de pescuit cu paragate trebuie furnizate către IOTC în număr și greutate, pe straturi de 5° pe lună iar efortul de pescuit trebuie cuantificat pe număr de cârlige. Aceste date ar trebui, de preferință, să fie extrapolate la nivelul capturilor totale lunare ale țării. Factorii de creștere utilizați, corespunzători ariei acoperite de jurnalul de bord, trebuie transmiși IOTC în mod regulat.

Pescuitul artizanal, semi-industrial și sportiv: datele privind capturile, eforturile și dimensiunile trebuie prezentate, de asemenea către IOTC, pe o bază lunară, cu referire la zona geografică cea mai adecvată pentru colectarea și prelucrarea acestor informații.

Date privind dimensiunile

Având în vedere că datele privind dimensiunile constituie un element cheie pentru evaluarea stocurilor majorității speciilor de ton, furnizarea acestor date și în special a informațiilor privind numărul total de pești măsurați se va face în mod regulat pe baza unor straturi de 5° pe lună, unelte de pescuit și mod de exploatare (de exemplu: pescuit pe obiecte plutitoare sau pe banc liber, pentru navele de pescuit cu plasă pungă), pentru toate modurile de pescuit și toate speciile care privesc IOTC. Programele de prelevare de probe privind dimensiunile trebuie efectuate de preferință, conform unui plan metodologic de prelevare de probe aleatoriu, strict și bine definit, indispensabil pentru a obține estimări directe privind dimensiunile capturate. Nivelul exact recomandat al ratelor de eșantionare poate varia în funcție de specii (în funcție de diferiți parametri), dar acesta va aparține grupului de lucru permanent privind colectarea de date și statisticile pentru a determina nivelurile necesare. Date mai detaliate, cum ar fi dimensiunile pe eșantioane, ar trebui, de asemenea, furnizate către IOTC, în condiții de strictă confidențialitate, în cazul în care grupul de lucru în cauză justifică necesitatea acestora.

Pescuitul tonului cu obiecte plutitoare, inclusiv cu dispozitive de concentrare a peștilor (DCP)

Pentru ca IOTC să poată înțelege mai bine evoluția structurii eforturilor de pescuit eficiente privind flotele care își desfășoară activitatea în zona sa de competență, trebuie să obțină mai multe informații. Având în vedere că activitățile navelor auxiliare și utilizarea dispozitivelor de concentrare a peștilor (DCP) sunt parte integrantă din efortul de pescuit al navelor de pescuit cu plasă pungă, următoarele informații ar trebui transmise în mod periodic către IOTC:

Numărul și caracteristicile navelor auxiliare: (i) care își desfășoară activitățile sub pavilionul lor, (ii) care sprijină navele de pescuit cu plasă pungă care își desfășoară activitățile sub pavilionul lor sau (iii) care sunt autorizate să își desfășoare activitățile în zona lor economică exclusivă și care au operat în zona de competență a IOTC.

Nivelurile de activitate ale navelor auxiliare: inclusiv numărul de zile pe mare, pe straturi de 1° pe lună.

De asemenea, părțile contractante și părțile necontractante colaboratoare trebuie să depună toate eforturile pentru a furniza date referitoare la numărul total al dispozitivelor de concentrare a peștilor (DCP) și tipul de dispozitiv: utilizate de flotă, pe straturi de 5° pe lună.

Punctualitatea prezentării datelor către IOTC

Pentru a putea asigura monitorizarea stocurilor și analiza datelor, este esențial ca IOTC să primească toate datele la termen. De asemenea, se recomandă să se aplice următoarele norme generale în mod obligatoriu:

Flotele de suprafață și cele care operează în zonele de coastă (inclusiv navele auxiliare) trebuie să furnizeze datele lor cât mai curând posibil și în orice caz, până la 30 iunie a fiecărui an în ceea ce privește datele din anul anterior.

Flotele de nave de pescuit cu paragate de înălțime trebuie să prezinte date provizorii cât mai curând posibil dar până la 30 iunie a fiecărui an în ceea ce privește datele din anul anterior. Acestea trebuie să furnizeze estimările finale ale activității de pescuit până la 30 decembrie a fiecărui an, pentru datele din anul anterior.

Termenele actuale pentru prezentarea datelor ar putea fi reduse în viitor, întrucât mijloacele de comunicare și sistemele de prelucrare a datelor devin din ce în ce mai rapide, fapt care ar putea duce la reducerea timpilor de transmisie.