04/Volumul 07

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

168


32004R0811


L 150/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CE) NR. 811/2004 AL CONSILIULUI

din 21 aprilie 2004

de stabilire a unor măsuri de refacere a stocului de merluciu din regiunile nordice

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 37,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Parlamentului European (1),

întrucât:

(1)

În urma consultanței științifice recente din partea Consiliului Internațional pentru Explorarea Apelor Maritime (ICES) se indică faptul că stocul de merluciu din apele comunitare ale regiunilor nordice cunoaște rate de mortalitate cauzate de pescuit care au redus cantitățile de pește adult din mare până la punctul în care acest stoc riscă să nu se mai poată reface prin reproducere și sunt prin urmare în pericol să se epuizeze.

(2)

Stocul în cauză populează următoarele zone: Kattegat, Skagerrak, Marea Nordului, Canalul Mânecii, apele din vestul Scoției și din jurul Irlandei și Golful Biscaia.

(3)

Este necesară adoptarea unor măsuri de stabilire a unui plan multianual de refacere a acestui stoc.

(4)

Se estimează că refacerea acestui stoc în condițiile prezentului regulament va dura între cinci și zece ani.

(5)

Se consideră atins obiectivul planului pentru acest stoc în cazul în care, timp de doi ani consecutivi, cantitatea de merluciu adult din regiunile nordice este mai mare decât cea care a fost stabilită de administratori ca situându-se în limitele biologice de securitate.

(6)

Pentru atingerea obiectivului menționat, ar trebui ca ratele de mortalitate datorate pescuitului să fie controlate astfel încât să se asigure o probabilitate ridicată de creștere a cantităților de pește adult în mare de la an la an.

(7)

Acest control al ratei de mortalitate datorată pescuitului se poate realiza prin adoptarea unei metode adecvate de stabilire a nivelului capturii totale admisibile (TAC) pentru stocul în cauză.

(8)

De îndată ce stocul s-a refăcut, Comisia ar trebui să propună și Consiliul să decidă măsurile următoare, în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 al Consiliului din 20 decembrie 2002 privind conservarea și exploatarea durabilă a resurselor piscicole în cadrul politicii comune în domeniul pescuitului (2).

(9)

Pentru a asigura respectarea măsurilor prevăzute de prezentul regulament, sunt necesare măsuri de control care să le completeze pe cele stabilite în Regulamentul (CEE) nr. 2847/93 al Consiliului din 12 octombrie 1993 de instituire a unui sistem de control aplicabil politicii comune în domeniul pescuitului (3),

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Obiect

Prezentul regulament stabilește un plan de refacere pentru stocul de merluciu din regiunile nordice care populează diviziunea ICES IIIa, subzona ICES IV, diviziunile ICES V (b) (ape comunitare), VIa (ape comunitare), subzona ICES VII și diviziunile ICES VIIIa, b, d, e („stocul de merluciu din regiunile nordice”).

Articolul 2

Obiectivul planului de refacere

Planul de refacere menționat la articolul 1 are drept scop sporirea cantităților de pește adult din cadrul stocului de merluciu din regiunile nordice la valori egale sau mai mari de 140 000 tone.

Articolul 3

Atingerea nivelurilor țintă

În cazul în care Comisia constată, pe baza consultanței din partea ICES și după acordul comitetului științific, tehnic și economic pentru pescuit (CSTEP) cu privire la aceste recomandări, că timp de doi ani consecutivi a fost atins nivelul țintă pentru stocul în cauză de merluciu din regiunile nordice, Consiliul decide cu majoritate calificată, la propunerea Comisiei, să înlocuiască planul de refacere cu un plan de gestionare pentru acest stoc, în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002.

Articolul 4

Stabilirea capturii totale admisibile (TAC)

Captura totală admisibilă (TAC) se stabilește în conformitate cu articolul 5 în cazul în care CSTEP a estimat, în urma celui mai recent raport al ICES, că respectivele cantități de merluciu adult sunt egale sau mai mari de 100 000 tone.

Articolul 5

Procedura de stabilire a TAC

(1)   În fiecare an, Consiliul hotărăște cu majoritate calificată și la propunerea Comisiei o TAC corespunzătoare anului următor pentru stocul de merluciu în cauză din regiunile nordice.

(2)   Pentru 2004, TAC se fixează la un nivel corespunzător unei rate de mortalitate datorată pescuitului de 0,25, ceea ce înseamnă cu 4 % mai puțin decât rata status-quo a mortalității datorate pescuitului. Pentru anii ulteriori ai planului de refacere, capturile totale admisibile nu depășesc nivelul capturilor pe care evaluările științifice realizate de CSTEP, pe baza celui mai recent raport al ICES, le indică drept fiind corespunzătoare unei rate a mortalității datorate pescuitului de 0,25.

(3)   Consiliul nu adoptă o TAC care presupune o captură care, în urma estimărilor CSTEP bazate pe cel mai recent raport al ICES, va conduce în anul aplicării sale la o diminuare a biomasei stocului reproducător.

(4)   În cazul în care se estimează că stabilirea unei TAC pentru un an anume, în conformitate cu alineatul (2), va conduce la sfârșitul acelui an la o cantitate de pește adult care depășește nivelul țintă indicat la articolul 2, Comisia revizuiește planul de refacere și propune ajustările necesare pe baza celor mai recente evaluări științifice. Această revizuire se efectuează în orice caz în termen de cel târziu 3 ani de la adoptarea prezentului regulament pentru a se asigura atingerea obiectivelor planului de refacere.

(5)   Cu excepția primului an de aplicare a prezentului regulament, se aplică regulile următoare:

(a)

în cazul în care regulile prevăzute la alineatele (2) sau (4) ar genera într-un anumit an o TAC care depășește cu mai mult de 15 % nivelul TAC din anul precedent, Consiliul adoptă o TAC care să nu fie cu mai mult de 15 % superioară nivelului TAC din acel an sau

(b)

în cazul în care regulile prevăzute la alineatele (2) sau (4) ar genera într-un anumit an o TAC cu mai mult de 15 % inferioară nivelului TAC din anul precedent, Consiliul adoptă o TAC care nu este cu mai mult de 15 % inferioară nivelului TAC din acel an.

Articolul 6

Stabilirea TAC în situații excepționale

În cazul în care cantitățile de pește adult din stocul în cauză de merluciu din regiunile nordice au fost estimate de CSTEP, pe baza celui mai recent raport al ICES, ca fiind mai mici de 100 000 tone, se aplică următoarele reguli:

(a)

articolul 5 se aplică în cazul în care se consideră că aplicarea sa va conduce la o creștere a cantităților de pește adult din stocul în cauză de merluciu din regiunile nordice la sfârșitul anului de aplicare a TAC, până la o cantitate egală sau mai mare de 100 000 tone;

(b)

în cazul în care nu se consideră că aplicarea articolul 5 va conduce la o creștere a cantităților de pește adult din stocul în cauză de merluciu din regiunile nordice la sfârșitul anului de aplicare a TAC, până la o cantitate egală sau mai mare de 100 000 tone, Consiliul hotărăște cu majoritate calificată, la propunerea Comisiei, asupra unei TAC pentru anul următor care să fie mai mică decât TAC rezultată din aplicarea metodei prezentate la articolul 5.

Articolul 7

Înregistrarea și calcularea timpului petrecut în zone

Fără a aduce atingere articolului 19a din Regulamentul (CEE) nr. 2847/93, articolele 19e și 19k din regulamentul menționat se aplică navelor care operează în zona geografică menționată la articolul 1.

Articolul 8

Notificare prealabilă

(1)   Înainte de a intra într-un port sau un loc de debarcare al unui stat membru cu mai mult de două tone de merluciu din regiunile nordice la bord, căpitanul unei nave de pescuit comunitare sau reprezentantul său notifică autorităților competente ale acestui stat membru, cu cel puțin patru ore înaintea intrării, următoarele:

(a)

numele portului sau locului de debarcare;

(b)

ora estimată a sosirii în port sau la locul de debarcare;

(c)

cantitățile exprimate în kilograme de greutate în viu, pentru speciile reglementate din care există la bord o cantitate mai mare de 50 kg.

(2)   Autoritățile competente ale unui stat membru în care urmează să fie debarcate mai mult de două tone de merluciu din regiunile nordice pot cere ca descărcarea capturilor deținute la bord să nu înceapă mai înainte de a fi autorizată de autoritățile menționate.

(3)   Căpitanul unei nave de pescuit comunitare sau reprezentantul său, care dorește să transbordeze sau să deverseze în mare o cantitate deținută la bord sau să o debarce într-un port sau într-un loc de debarcare dintr-o țară terță comunică autorităților competente din statul membru de pavilion informațiile menționate în alineatul (1), cu cel puțin 24 ore înainte de transbordare sau deversarea în mare sau de debarcarea într-o țară terță.

Articolul 9

Porturi desemnate

(1)   În cazul în care urmează să fie debarcate în Comunitate mai mult de 2 tone de merluciu din regiunile nordice de pe o navă de pescuit comunitară, căpitanul navei se asigură că debarcările se fac numai în porturile desemnate.

(2)   Fiecare stat membru desemnează porturile în care trebuie să aibă loc debarcările cantităților de merluciu din regiunile nordice mai mari de 2 tone.

(3)   Fiecare stat membru transmite Comisiei până la data de 4 iunie 2004 lista porturilor desemnate și, în următoarele 30 de zile, procedurile asociate de inspecție și supraveghere pentru aceste porturi, inclusiv condițiile de înregistrare și de raportare a cantităților de merluciu din regiunile nordice debarcate în fiecare caz. Comisia transmite aceste informații tuturor statelor membre.

Articolul 10

Marja de toleranță

Prin derogare de la articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2807/83 al Comisiei din 22 septembrie 1983 de definire a procedurilor speciale de înregistrare a informațiilor privitoare la capturile de pește de către statele membre (4), marja de toleranță permisă pentru estimările cantităților de merluciu din regiunile nordice, exprimate în kilograme, deținute la bordul navelor, este fixată la 8 % din cantitatea înscrisă în jurnalul de bord. În cazul în care legislația comunitară nu prevede nici un factor de conversie, se aplică factorul de conversie adoptat de statul membru de pavilion al navei.

Articolul 11

Arimare separată

Se interzice deținerea la bordul unei nave de pescuit comunitare, în orice fel de recipient, a vreunei cantități de merluciu din regiunile nordice amestecată cu alte specii de organisme marine. Recipientele care conțin merluciu din regiunile nordice trebuie să fie etichetate în mod adecvat în vederea identificării sau sunt arimate în cală, separat de alte containere.

Articolul 12

Transport

(1)   Autoritățile competente ale unui stat membru pot cere ca orice cantitate de merluciu din regiunile nordice capturată în zona geografică definită la articolul 1 și debarcată pentru prima dată în acest stat membru să fie cântărită în prezența controlorilor înainte de a fi transportată din portul de primă debarcare în altă parte. Pentru specia merluciu din regiunile nordice, debarcat pentru prima dată într-un port desemnat în conformitate cu articolul 9, eșantioane reprezentative, corespunzând cel puțin unui procent de 20 % din numărul de debarcări, se cântăresc în prezența controlorilor autorizați de statele membre, înainte de a fi puse pentru prima dată în vânzare și de a fi vândute. În acest scop, statele membre prezintă Comisiei, până la data de 20 iunie 2004, informații detaliate referitoare la regimul de eșantionare care urmează să fie folosit.

(2)   Prin derogare de la condițiile prevăzute la articolul 13 din Regulamentul (CEE) nr. 2847/93, toate cantitățile de merluciu din regiunile nordice care depășesc 50 kg și care sunt transportate într-un alt loc decât locul primei debarcări sau locul primului import sunt însoțite de o copie a declarației prevăzute la articolul 8 alineatul (1) din regulamentul menționat referitoare la cantitățile de merluciu din regiunile nordice transportate.

Articolul 13

Program de monitorizare specific

Prin derogare de la articolul 34c alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2847/93, programul de control specific pentru stocul în cauză de merluciu din regiunile nordice nordic poate dura mai mult de doi ani de la data intrării lor în vigoare.

Articolul 14

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Luxemburg, 21 aprilie 2004.

Pentru Consiliu

Președintele

J. WALSH


(1)  Aviz emis la 11 februarie 2004 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(2)  JO L 358, 31.12.2002, p. 59.

(3)  JO L 261, 20.10.1993, p. 1. Regulament astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1954/2003 (JO L 289, 7.11.2003, p. 1).

(4)  JO L 276, 10.10.1983, p. 1. Regulament astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1965/2001 (JO L 268, 9.10.2001, p. 23).