02/Volumul 17

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

35


32004L0079


L 168/68

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 2004/79/CE A COMISIEI

din 4 martie 2004

de adaptare a Directivei 2002/94/CE ca urmare a aderării Republicii Cehe, a Estoniei, Ciprului, Letoniei, Lituaniei, Ungariei, Maltei, Poloniei, Sloveniei și Slovaciei la Uniunea Europeană

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de aderare a Republicii Cehe, Estoniei, Ciprului, Letoniei, Lituaniei, Ungariei, Maltei, Poloniei, Sloveniei și Slovaciei (1), în special articolul 2 alineatul (3),

având în vedere Actul de aderare a Republicii Cehe, Estoniei, Ciprului, Letoniei, Lituaniei, Ungariei, Maltei, Poloniei, Sloveniei și Slovaciei (2), în special articolul 57 alineatul (1),

întrucât:

(1)

Pentru anumite acte care rămân valabile și după 1 mai 2004 și care este necesar să fie adaptate ca urmare a aderării, adaptările necesare nu au fost prevăzute în actul de aderare din 2003 sau au fost prevăzute, dar trebuie completate. Toate aceste adaptări trebuie adoptate înainte de aderare, pentru a se aplica de la data aderării.

(2)

În conformitate cu articolul 57 alineatul (2) din actul de aderare, Comisia trebuie să adopte astfel de adaptări în toate cazurile în care aceasta adoptă și actul inițial.

(3)

Prin urmare, Directiva 2002/94/CE a Comisiei (3) trebuie modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Directiva 2002/94/CE se modifică în conformitate cu anexa.

Articolul 2

Statele membre adoptă actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la data aderării. Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele acestor dispoziții, precum și un tabel de corespondență între dispozițiile în cauză și prezenta directivă.

Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

Articolul 3

Prezenta directivă intră în vigoare sub rezerva și la data intrării în vigoare a Tratatului de aderare a Republicii Cehe, Estoniei, Ciprului, Letoniei, Lituaniei, Ungariei, Maltei, Poloniei, Sloveniei și Slovaciei.

Articolul 4

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 4 martie 2004.

Pentru Comisie

Günter VERHEUGEN

Membru al Comisiei


(1)  JO L 236, 23.9.2003, p. 17.

(2)  JO L 236, 23.9.2003, p. 33.

(3)  JO L 337, 13.12.2002, p. 41.


ANEXĂ

FISCALITATE

Directiva 2002/94/CE a Comisiei din 9 decembrie 2002 de stabilire a modalităților practice de aplicare a anumitor dispoziții din Directiva 76/308/CEE a Consiliului privind asistența reciprocă în materie de recuperare a creanțelor privind anumite cotizații, drepturi, taxe și alte măsuri.

În anexa IV, textul din coloana din stânga, cu titlul „Stat membru” se înlocuiește cu următorul text:

 

„Belgique/België

 

Česká Republika

 

Danmark

 

Deutschland

 

Eesti

 

Eλλάδα

 

España

 

France

 

Ireland

 

Italia

 

Kύπρος

 

Latvija

 

Lietuva

 

Luxembourg

 

Magyarország

 

Malta

 

Nederland

 

Österreich

 

Polska

 

Portugal

 

Slovenija

 

Slovensko

 

Finland/Suomi

 

Sverige

 

United Kingdom.”