|
03/Volumul 59 |
RO |
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene |
280 |
32004D0627
|
L 283/17 |
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE |
DECIZIA COMISIEI
din 31 august 2004
de autorizare a statelor membre de a prelungi autorizațiile provizorii acordate noilor substanțe active etoxazol și carvonă
[notificată cu numărul C(2004) 3136]
(Text cu relevanță pentru SEE)
(2004/627/CE)
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
având în vedere Directiva 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare (1) în special articolul 8 alineatul (1) al patrulea paragraf,
întrucât:
|
(1) |
În conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE, Spania a primit, în aprilie 1998, o solicitare de la Sumitomo Chemical Agro Europe SA privind înscrierea substanței active etoxazol la anexa I la Directiva 91/414/CEE. Decizia 1999/43/CE a Comisiei (2) a confirmat că dosarul era conform și că putea fi considerat ca îndeplinind, în principiu, cerințele în materie de date și informații prevăzute la anexele II și III din directiva în cauză. |
|
(2) |
În martie 1997, Țările de Jos au primit o solicitare de la Luxan BV în ceea ce privește carvona (denumire anterioară: L 91105D). Decizia 1999/610/CE a Comisiei (3) a confirmat că dosarul era conform și că putea fi considerat ca îndeplinind, în principiu, cerințele în materie de date și informații prevăzute la anexele II și III la directiva în cauză. |
|
(3) |
Era necesară confirmarea conformității dosarelor pentru a permite examinarea acestora în detaliu și a oferi statelor membre posibilitatea de a acorda autorizații provizorii, pentru perioade de până la trei ani, pentru produsele fitosanitare care conțin substanțele active în cauză, cu respectarea condițiilor de la articolul 8 alineatul (1) din Directiva 91/414/CEE, în special a condiției privind evaluarea detaliată a substanței active și a produsului fitofarmaceutic având în vedere cerințele enunțate de directiva respectivă. |
|
(4) |
Efectele acestor substanțe active asupra sănătății oamenilor și mediului au fost evaluate în conformitate cu dispozițiile articolului 6 alineatele (2) și (4) din Directiva 91/414/CEE pentru utilizările propuse de către solicitanții respectivi. Statele membre raportoare au prezentat proiectul rapoartelor de evaluare Comisiei, la 12 octombrie 2001 (etoxazol) și 16 octombrie 2000 (carvonă). |
|
(5) |
În urma prezentării proiectelor rapoartelor de evaluare de către statele membre raportoare, a fost necesar să se ceară informații complementare solicitanților; statele membre raportoare trebuie să examineze aceste informații și să transmită evaluările. Din acest motiv, examinarea dosarelor este încă în curs și nu va fi posibilă finalizarea evaluării în termenele prevăzute de Directiva 91/414/CEE. |
|
(6) |
Deoarece evaluarea nu a identificat până în prezent nici un motiv de preocupare imediată, este necesar să se permită statelor membre să prelungească autorizațiile provizorii acordate pentru produsele fitofarmaceutice care conțin substanțele active în cauză, pentru o perioadă de douăzeci și patru de luni, în conformitate cu dispozițiile articolului 8 din Directiva 91/414/CEE, pentru a se putea continua examinarea dosarelor. Este prevăzut ca evaluarea și procesul de decizie privind o decizie asupra unei eventuale înscrieri a fiecăreia dintre substanțele active vizate la anexa I să se finalizeze într-un termen de douăzeci și patru de luni. |
|
(7) |
Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Statele membre pot prelungi autorizațiile provizorii acordate produselor fitosanitare care conțin etoxazol sau carvonă pentru o perioadă care să nu depășească douăzeci și patru de luni de la data adoptării prezentei decizii.
Articolul 2
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles, 31 august 2004.
Pentru Comisie
David BYRNE
Membru al Comisiei
(1) JO L 230, 19.8.1991, p. 1. Directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2004/71/CE a Comisiei (JO L 127, 29.4.2004, p. 104).
(2) JO L 14, 19.1.1999, p. 30.
(3) JO L 242, 14.9.1999, p. 29.